Adrian Păunescu / Pierduta noastră ţară







Pierduta noastră ţară,
Ce se mai poate face,
Când, ca-n război, noi pierdem
Sărmana noastră pace?
Românii mor de foame
În propria lor ţară,
Nici nu se nasc copiii,
Că şi încep să moară.
E-o maladie gravă,
În fiecare casă
Mormântul ne atrage
Şi steaua ne apasă,
Aici, e-un fel de cuşcă,
Făcută din zăbrele,
Adolescenţii-nvaţă
Să mintă şi să-nşele.
Bătrânii-şi poartă vârsta
Prin zile nisipoase,
Dar cea mai grea povară
Li-s propriile oase.
N-au bani de-o biată pâine,
În pieţele corupte,
Nu-i mai ascultă nimeni
Pe cei întorşi din lupte.
Ferestrele-n oraşe,
Ferestrele în sate
Rămân şi zi, şi noapte
La fel de-ndoliate.
Şi, vai, ca nişte jalnici
Şi vinovaţi furunculi,
Apar pe trupul ţării
Distrugători homunculi.
Pierduta noastră ţară
Te-ai afundat în tine,
Apar marionete,
Ce clămpăne că-i bine
Impozite cretine
Şi taxe criminale
Blochează în cavale
Cântările de jale.
Se moare-n România
Ca-n abatoare stranii
Ce vite de tăiere
Au devenit ţăranii,
Dar trec şi muncitorii
Şi trec şi cărturarii,
Prin marile sentinţe
Şi marile avarii.
Pe-aici, prin România
Nu numai că se plânge,
Dar roua de pe iarbă
În zori miroase-a sânge.
Eşti văduvă de pace,
Tristeţea te omoară,
Pierduta noastră viaţă,
Pierduta noastră ţară!

3 comentarii:

  1. Un mare poet! Cu certitudine, cel mai mare poet roman al epocii postbelice.
    Un mare roman! Poate singurul poet care a transformat pana intr-o arma de temut; pt. a-i ataca pe uzurpatorii neamului si a-i apara pe cei multi, din mijlocul carora s-a ridicat.
    Ai fost inspirata postand aceasta poezie, pt. ca majoritatea dintre noi nu avem posibilitatea sa cumparam o carte sau o revista a poetului. Iti multumim.

    RăspundețiȘtergere
  2. superbă poezie...răscolitoare....nu am cuvinte, inspirată alegere, felicitări, katia

    RăspundețiȘtergere
  3. ....cat adevar!!!.cata suferinta!!!!....thanks very much!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...