Ștefan Luchian - Vas cu albăstrele...

În această postare, voi reda un fragment expus la Muzeul Național de Artă al României, Galeria Românească,  unde sunt expuse mai multe lucrări ale pictorului:"Naturile moarte cu flori devin fereastra pictorului către frumusețea naturii dar și o punte de legătură între lumea reală și cea interioară, o expresie a trăirilor și sentimentelor sale. Compozițiile cu flori (garofițe, crăițe, maci, anemone), de o mare diversitate, iradiază o puternică lumină interioară și invită la meditație " (text MNAR).

 

 

 

 

 

" Întreaga lui creație este marcată de interesul pentru natură, pentru flori, cu exuberanța lor cromatică. Dar începând din 1908, de când,  grav bolnav, este obligat să se izoleze în propria locuință, florile îi rămân singurele subiecte accesibile".(text MNAR).

Dialoguri - despre comunități religioase, ultrareligioase sau nereligioase

Axya :

     Am urmărit la televizor un reportaj despre comunități izolate care în loc să-și protejeze membrii, îi asupresc. În plus, nu permit nimănui să se amestece în treburile lor interne. Ce și de ce se întâmplă asta?

Giaxya :

- O, acesta este un fenomen global. Nici nu știu în ce categorie să-l pun. Poate la anomalii ale umanității. Pentru vindecarea acestor anomalii nu există doctori și nici doctorii. 

    O comunitate, religioasă, ultrareligioasă sau nereligioasă este un soi de stat în stat. Dacă, de exemplu, cineva din afara acelei comunități sau o autoritate a statului în care trăiește acea comunitate intră pe acest teritoriu cumva interzis, se lasă cu spectacol. Membrii așa zisei comunități semnalizează zgomotos și nu de puține ori, violent, că cineva din afară le-a călcat teritoriul. Poți veni cu măsuri de protecție, gânduri bine intenționate, etc, ei resping tot ce vine din afară, chiar dacă acestea sunt spre binele lor.

Axya :

- Totuși, trăim în secolul XXI, chiar nu pot fi disciplinate aceste comunități ?

Giaxya :

         Oh, ei refuză să citească alte cărți decât cărțile lor, refuză orice intervenție din afară. Într-adevăr, au fost făcute documentare despre aceste comunități. Și ce descoperă cei care fac aceste filme... Pare incredibil însă, dincolo de principiile oficiale (mă refer la principiile oficiale ale comunității respective), de acea perdea trasă peste ochii "străinilor" există perversitatea în cele mai ciudate forme. Capii acestor grupări au drepturi pe care ceilalți membri nu le au, cum ar fi accesul la internet și muuuuulte altele. Ca să transmită un mesaj comunității , poliția din statul respectiv, este nevoită să  dea mesaj conducătorului sau conducătorilor, sperând că îl vor da mai departe.

Axya :

- Le este încălcată flagrant libertatea în toate formele posibile... Teribil! 

Giaxya :

          - Iată la ce duce izolarea într-o doctrină de orice fel, unde femeile sunt considerate vite care nasc continuu bucăți de carne ambulantă. Pentru ce? Păi pentru că li se vinde un ILUZORIU SENTIMENT DE COMUNITATE, că cineva le poartă de grijă. Cu ce preț? Cu prețul libertății, cu prețul libertății de gândire. Grupurile de genul ăsta, indiferent de naționalitate, sunt focare de pedofilie, viol și bătăi ascunse sub masca comunității. Ca să se apere și să conteste orice opinie, membrii comunității urlă la oricine le calcă teritoriul. Aici nu e vorba de o nație sau alta. Grupuri de acest gen sunt PESTE TOT ÎN LUME! 

 

Axya :

-Cumplit...

Georgeta Istrate

Dialoguri - despre libertatea de gândire

Giaxya :

- Ce este Axya? De ce văd neliniște pe chipul tău când privești acest tablou? Doar imaginea este una frumoasă,  un câmp imens de trandafiri albi. Ce-ți trece prin cap?

Axya :

- Mă întreb, de ce viața pe planeta asta este atât de dificilă ? De ce libertatea ne este încălcată flagrant, în special în anumite zone ale lumii?

 Giaxya :

- Întrebare grea, care nu are un singur răspuns. Îți voi spune ce-mi vine acum în minte. Nu știu de ce naiba încă din fașă suntem îndoctrinați, ni se spune cum să trăim, ce e bine și ce e rău, apoi trăim toată viața după principiile altora. Puțini sunt cei care conștientizează și se eliberează de lanțurile puse de alții pe ei...

   M-am cam înflăcărat, dar o să continui în aceeași notă. Mă gândesc că, dacă că tot am aterizat pe aici, prefer să testez viața, să mă dezamăgesc și să mă ridic din praf de nenumărate ori decât să devin o ființă care dă viață altor ființe numai bune de îndoctrinat. Să fiu ca în mitul peșterii lui Platon, de unde să nu ies niciodată la lumină, nici măcar să nu știu că există lumina? Doamne, să fii femeie este și mai rău... Gândește-te la statutul unei femei... bătută și violată, îndoctrinată din fașă...

   NU AI CUM să știi, să bănuiești că există libertate de gândire, că ai DREPTUL la așa ceva și că ți l-au furat. Nu îți pui astfel de întrebări...

Georgeta Istrate

Dialoguri - cel mai mare mister!

Axya : 

      -  Azi aș propune un subiect care ne amețește pe toți : mister! Poți să-mi vorbești puțin despre asta?

Giaxya :

     -  A, uite, am ceva foarte proaspăt în minte. Tocmai am vizionat o prelegere de o oră și jumătate a lui Manly Hall intitulată : " Misterul e o atitudine, nu un fapt" - în care vorbește despre oamenii care văd mistere și conspirații peste tot.  El zice că acest lucru ba le dă anxietate, ba le dă o scuză să nu se ocupe în profunzime de viața lor, de emoțiile și gândurile lor. El mai spune că cel mai mare mister dintre toate suntem noi înșine. Părerea lui este că opoziția din lume e între principiile universului (adevăr, bine, integritate, etc) și ignoranța umană. Cel mai frumos și inexplicabil lucru ar fi acela că omul există. Și cel mai uimitor e că omul posedă în sine calitatea de a depăşi misterul. Omul ia ca pe un dat niște mistere pe care nu le înțelege precum conștiința umană. Însăși sursa vieții lui îi e necunoscută. 

Axya :

- Continuă. Mi se pare interesant ceea ce spui.

Giaxya :

    -  La vremea la care ținea prelegerea adică  în 1964, spunea cu ironie că, în trecut, părinții și bunicii munceau de rupeau la câmp și aveau timp duminica tdoar să facă drum până la biserică cu căruța kilometri întregi pierzând toată ziua așa. 

Axya :

      - Aha! Iată că nepoții și strănepoții pierd azi timpul liber în fața reclamelor de la televizor. Da, e păcat să avem atâta acces la informație și să nu profităm... o fi greu de ales că sunt multe lucruri care se luptă ca să ne fure atenția, dar nu putem da greș cu ce a rezistat probei timpului.

  Giaxya continuă :

          - Manly Hall mai spune că, dacă nu ne punem viața, emoțiile și gândurile în ordine, viitorul ne va provoca teamă, anxietate, vom vedea totul ca pe un mister. Când evităm să ne punem viața în ordine, viitorul devine o tristă profesie autoîndeplinită, iar noi ne mirăm ce ne-a lovit. E total mister... Despre unele mistere adevărate nici măcar nu suntem conștienți că există, așa că nu e de datoria noastră să ne umplem mintea cu misterele nerezolvate ale lumii...   

         Majoritatea misterelor pe care le avem de rezolvat sunt chiar rezolvabile. El sfătuiește să ne gândim clar la ce emoții și gânduri și probleme nerezolvate  (facturi, datorii ale vieții) vrem să cărăm după noi. Altfel, dacă nu construiești, nu vei avea o clădire în viitor și vei căuta să scapi, să fugi, să ieși cumva din situația în care te afli. Orice reprezintă o fugă de ceva, nu ne va da un viitor satisfăcător... Cam asta pentru azi despre acest subiect... 

 

Georgeta Istrate

 

Dialoguri - stilul vestimentar când mergi la un interviu

    Axya și Giaxya discută despre felul în care ar trebui să te prezinți când vrei să iei un interviu unei persoane. Există unele disensiuni, de aceea conversația are pe alocuri, accente ascuțite. Lucreția, în trecere prin salon, îi salută surâzând. Axya nu pierde ocazia de a o include în conversație:

 Axya :

-Draga mea, eu și unchiul tău discutăm o temă despre care am dori5 să ne spui câte ceva, desigur dacă ai câteva minute libere...

Lucreția :

-Desigur, tată. Ascult... 

 Axya :

- Giaxya, ai vrea să-i pui tu întrebarea nepoatei tale? 

Giaxya :

- Cu mare plăcere! 

Giaxya, care apreciase întotdeauna intervențiile Lucreției,  își îndreptă ușor spatele și, uitându-se spre tănâra domnișoară, spuse :

Giaxya :

- Uite care este dilema, draga mea. Spune-ne ce stil vestimentar ai adopta dacă ar trebui să iei un interviu cuiva?

 Lucreția :

- Eu am înțeles un lucru de mică despre stilul vestimentar. Pe lângă faptul că trebuie să îți găsești stilul, care nu e totuna cu moda sau trendul  ( acestea fiind trecătoare)... am mai înțeles ceva. Când iei interviu cuiva, chiar dacă nu ești jurnalist, trebuie să te pui pe tine în umbră cumva... și să pui lumina pe invitat, prin întrebările bine alese. De aceea, dacă într-o zi voi înregistra video sau nu, voi căuta să am un stil îngrijit și de bun simț, elegant, chiar dacă în culori care par plictisitoare. Voi evita machiajul foarte puternic și, de asemenea, voi evita să atrag atenția asupra mea. Cel puțin fizic. Atenția trebuie să meargă pe CEEA CE SPUN. Și sper ca ceea ce voi spune să fie de valoare și să respecte Adevărul, deci Binele.

   Nu pot da acum rețete exacte, dar pot spune că nu mă voi îmbrăca nici în călugăriță, dar nici de club. Din păcate, unele dintre noi suntem experte în prost gust. Machiaj mult, haine pentru ocazii  speciale îmbrăcate în situații oficiale sau zi de zi, în plină zi... Sper că v-am dat o idee. Acum trebuie să plec... 

Georgeta Istrate

Dialoguri - îmbrăcăminte, coafură, machiaj

    Axya și Giaxya discută în gradina din spatele casei probleme politice la ordinea zilei. Lucreția, fiica lui Axya, elegantă,  se îndreaptă spre ei purtând o tavă argintie pe care sunt două pahare mari cu limonadă proaspăt făcută. Cei doi bărbați se opresc din discuție, urmărind gesturile rafinate ale tinerei. La un moment dat, Giaxya, inspirat de delicatețea ei, o întreabă :

- Stimată Lucreția, ce părere aveți despre modă, despre felul în care unele femei reușesc prin îmbrăcăminte, coafură și machiaj să facă notă discordantă cu mediul și cu ceea ce spun?  Haideți să luăm cazul doamnei Damir, care apare pe toate posturile de tteleviziune,iar Internetul este plin de sfaturile ei. Mi se pare că este o discordanță între ceea ce predică și aspectul ei fizic. Ce părere aveți despre asta?

Lucreția :

 - Ați observat și dumneavoastră, unchiul Giaxya!  În epoca în care trăim e văzut ca ridicol să fii machiată strident în plină zi. Or, doamna Damir merge la interviu machiată astfel, coafată și îmbrăcată ca de club... Nu e de mirare că lumea o așază pe raftul numit " pițipoance" . Din păcate, suntem judecați de societate și după felul în care ne îmbrăcăm sau gesticulăm. Doamna despre care vorbim, unchiule Giaxya, are ceva substanțial de spus lumii. Este citită, are o inteligență sclipitoare, uneori amestecă, ce-i drept, termeni autentici cu termeni new age făcând o adevărată "tocăniță" din subiect...Dar lumea nu o mai ascultă din cauza felului în care se prezintă. Și e păcat, mare păcat...

Giaxya :

-Ce să zic, draga mea, eu nu cunosc bine aceste reguli, dar percep o stare de disconfort când există această discrepanță între exterior și comunicare. Mă dderanjează și vizual...

Lucreția :

-Într-adevăr, a pune mult machiaj, a-ți ondula părul în plină zi, a pune pe tine vestimentație ca de seară, arată că te strofoci incredibil de mult . Arată că nu mai ai altceva de făcut pe lumea asta, că ești obsedată de aspectul fizic...Chestia asta te duce automat pe aleile ridicolului. Și mai arată că ai un conflict cu tine însuți, însăți ,  că nu te placi, nu te accepți, nu îți pui în evidență trăsăturile naturale, ci încerci să le ascunzi. Nu e prea mult? Eu nu o judec pe doamna aceasta, nu o cunosc personal. Poate este simpatică și inteligentă, dar e ca și cum Iisus sau Socrate ar veni la bustul gol, cu pătrățele lucioase și epilate pe abdomen, în chiloți mulați, ca să îmi vorbească despre spirit și morală. Îți cam distrage atenția, nu-i așa?

 

Georgeta Istrate

Dialoguri - acid hialuronic și plastic pentru frumusețe

 

Axya :

- Giaxya, ce este nebunia asta cu frumusețea? Mă întreb de ce oamenii nu cultivă frumusețea în interior și aleg să se desfigureze ...

Giaxya :

  Într-adevăr, e o nebunie. Sunt atâtea operații estetice încât frumusețea artificială a devenit o adevărată obsesie. De exemplu, am văzut aseară o anchetă făcută în străinătate privind intervențiile estetice. Dar nu vorbim aici de operații estetice sau de botox în așa hal încât ai buze care explodează, ci de intervenții care să dea impresia că nu ai făcut nimic. M-am crucit...

  Întâi s-a prezentat injecția cu acid hialuronic, care se pare că nu e periculos. Mă rog, și unele doamne și-l fac în conturul feței ca să-l rotunjească. Însă, o anume companie a venit în anii '90 cu ideea  nebunească de-a dreptul, de a combina acidul hialuronic cu plasticul! Îți imaginezi așa ceva? Rezultatul a fost unul catastrofal!  Sute de mii de victime, unele suferă și azi. Partea rea e că... nu există soluție! Acele bile, particule de plastic, circulă în față, se împrăștie, nu mai poate niciodată să fie scos total. Desfigureză fața, handicapează fizic și urâțește, pare că ai o boală, bube, carne vie în interiorul gurii...incredibil. Pentru o injecție îți distrugi viața . E nebunia nebunilor! 

Georgeta Istrate

Abia acum începe viața - Violetei Bărbulescu (cu ocazia ieșirii din câmpul muncii)

 

 

 Draga noastră Violeta, 

 

 Abia acum începe viața-n libertate 

Să faci ce vrei, de astăzi vei putea, 

De-acum, tu vei avea prioritate,

Tot ce nu ți-a plăcut să lași în urma ta! 

Și când de noi vei vrea să-ți amintești, 

Momentele frumoase să-ți fie bucurie, 

Iar dacă gându-acesta te face să zâmbești, 

Să-l porți mereu cu tine, ca pe-o comoară vie! 

Și vrem acum, cu toții, să-ți facem o urare 

Să fie-n veșnicie o dulce-mbrățișare, 

Să strige toată lumea cât mai tare 

Hai, liberare! Hai, liberare! 

Georgeta Istrate

Mic dejun cu ouă stricate

     În vara acestui an, pentru câteva zile, am mers la mare, la Mamaia. Cazare cu mic dejun inclus! 

Ouă cu surprize. Neplăcute! 

    În dimineața aceea îmi luasem două ouă fierte. Abia așteptam să le savurez. Am început să curăț unul. Am observat că, pe măsură ce curățam, ieșea apă din el. Am zis ok, s-o fi spart puțin la fierbere și a intrat puțină apă. Pățisem și eu de atâtea ori. Dar nu! Pe măsură ce curățam , mi se lipea o mâzgă de degete, se vedea că e vechi. Era ca un lipici scârbos. Asta se întâmplă când fierbi ouă și vrei să mănânci după o săptămână sau mai mult. Dacă nu le ții în frigider, ajungi direct la urgențe . Nu e nimic, mi-am zis, o fi fost unul mai vechi și s-a nimerit taman la mine. L-am curățat pe al doilea. La fel. Nu-mi venea să cred. Am zis să miros, ca poate mă înșel. Mi-a venit să vomit, atât de rău era mirosul acela. De obicei tac și îmi văd de treabă, dar... 

Nu am tăcut... Îmi pare rău! 

    Ei bine, în loc să tac din gură și să mă fac că nu s-a întâmplat, am intrat din nou în sala cu "bunătăți" să-mi iau o tavă curată, căci prima mirosea rău. Femeia care stătea în ușă ca un cerber, era aceeași care ne cerea bonurile la intrare, s-a uitat lung la mine întrebându-mă din priviri ce mai vreau. I-am șoptit că ouăle sunt stricate. A venit la masa mea să-i arăt, iar în clipa următoare s-a apropiat o altă supraveghetoare să vadă minunea . Orgoliul lor îmi transmitea priviri de cuțit. M-am simțit prost că le-am spus, ca şi cum aș fi făcut o crimă. Au dus tava cu ouăle stricate la bucătărie. 

   După ce au luat dovezile, s-au întors și cu o răutate în priviri, vorbeau între ele, special să le aud. Spuneau că ouăle erau proaspete. În ziua aceea, nu știu ce am avut, că nu am vrut să tac. Am spus tot șoptit :

 - Să văd și eu cine mănâncă ouăle alea! 

    Apoi, nu le-am mai luat în seamă, însă nu pot spune că nu m-a afectat. Venisem la mare, plătisem bani grei pentru o cameră cu mic dejun inclus. Mare greșeală! Mi-am băut cafeaua, apoi am plecat. Colega taxatoarei stătea  în calea mea. În trecere, am spus mulțumesc, o zi frumoasă vă doresc.

Un zâmbet ucigător! 

   A doua zi voiam să nu mai merg la micul dejun, știind ce priviri tăioase am să încasez. Însă am mers. Taxatoarea de bilete, mi-a luat tichetul care-mi dădea dreptul să intru la micul dejun, i-am spus calm bună dimineața, mi-a scrâșnit un bună dimineața printre dinți și mi-a trântit un zâmbet ucigător. Am ales să nu o iau în seamă. Am luat tava și, de data asta nu am mai riscat. Am luat mâncare ambalată : trei triunghiuri de brânză topită, o doză mică de miere, un pahar de suc acidulat din frigider și o cafea de la dozator. 

    Când am iești, același zâmbet mortal care îi urâțea chipul, mi-a răspuns la mulțumesc cu o plăcere rostită parcă din fundul iadului. 

Și asta pentru ca  am îndrăznit să  spun că ouăle sunt stricate! 

P. S. Eu lucrez cu publicul însă, dacă un client este nemulțumit, îmi cer iertare și remediez imediat situația. Fără nicio privire otrăvitoare. Atât eu cât și clientul suntem mulțumiți, că de, oameni suntem. Vorba ceea : numai cine nu muncește, nu greșește! 

Georgeta Istrate 

Dacă nu mă găseai, ce făceai?

 

Copil în uniformă militară, Theodor Aman, MNAR 

     Postarea de astăzi este una scurtă dar foarte profundă prin învățătura pe care am primit-o. Profesorul? Un copil de patru ani! 

O întrebare importantă 

     În urmă cu vreo două săptămâni, mă aflam pe plajă la Mamaia. Era miezul zilei și o agitație extraordinară mi-a atras atenția. Se pierduse un băiat de patru anișori, iar mama lui era într-o stare atât de proastă, încât toată lumea a început să caute copilul. Din fericire, la scurt timp a fost găsit. Întâmplarea a făcut să fiu foarte aproape de aceste două ființe, care veniseră pe plajă în grup foarte mare. Își înghesuiseră șezlongurile sub două umbrele foarte mari și sporovăiau. În acel zumzet presărat cu glume și râsete, copilul, care se pierduse și acum se juca în nisip, s-a oprit din activitatea lui și i-a pus o întrebare mamei sale  :

- Mami, mami, dacă nu mă mai găseai, ce făceai?

    Mama, care de acum își revenise, era prinsă în discuții cu grupul, nu i-a răspuns din prima. Copilul a mai întrebat-o o dată, dar nici acum nu l-a luat în seamă. Atunci copilul a prins-o de mână, s-a uitat în ochii ei și a mai întrebat-o o dată, ce ar fi făcut dacă nu l-ar fi găsit. 

-Aș fi plâns!, i-a răspuns mama. 

    Nemulțumit de răspunsul mamei, băiatul s-a învârtit de vreo două ori în jurul ei și a întrebat-o din nou :

-Și după ce ai fi terminat de plâns, ce ai fi făcut?

       Nu contează ce a răspuns mama. A doua întrebare a copilului mi-a dezlegat o enigmă privind comportamentul bărbaților. Aș putea spune chiar că acest băiat m-a ajutat să înțeleg bărbații, măcar în parte. Carevasăzică, mama ar fi plâns, dar băiatul voia altceva. În afară de lacrimi, nu ai și ceva concret? O acțiune ceva? În acel moment am înțeles bărbații. Ei vor ceva concret, a plânge și atât nu prea are valoare pentru ei. 

     Concluzie 

         Noi, femeile, suntem mai emotive. Uneori ne supărăm pe bărbații de lângă noi că nu ne înțeleg, că nu ne ghicesc dorințele, că nu ne ajută suficient. Și pentru asta, ne așteptăm ca ei să știe. Ei sunt ființe ale acțiunii, ei sunt locomotive. Nu stau să plângă, ei fac ceva practic, ceva de care noi avem nevoie. Dar pentru a trece la acțiune, trebuie să le spui. Să direcționezi locomotiva spre destinația cea mai bună.. .

Georgeta Istrate