“Iubirea este singura raţiune de a fi a omului”

“Mulţi dintre voi mă veţi crede un răsfăţat al destinului, în realitate însă, am fost doar o frunză în vânt, strivită sub călcâiul neîndurător al sorţii...”


Se ridica printr-o iubire, se prăbuşea din cauza unei iubiri. A găsit adrenalina în beţia vitezei, dar şi alături de nu ştiu care iubită, cu care făcea dragoste pe nisipul fierbinte al unui ţărm de aiurea; pe iarba fragedă a unei poieniţe înflorite; pe stradă - la adăpostul nopţii şi chiar la câţiva metri de soţul femeii momentului… I s-a părut echitabil să moară pentru o clipă de fericire, de oriunde ar fi venit -din iubire sau din magia vitezei.Cu siguranţă, focul pasiunii din inima sa nu va fi uitat de femeile care i-au colorat viaţa.Şi au fost multe, pentru că : “nu pot rezista femeilor! Eu sunt ca un mustang sălbatic.Fără orizontul larg al preeriei, voi muri, chiar dacă mă veţi închide într-un ţarc de aur!”
Nu am cunoscut un personaj mai fascinant decât Bebe Anastasie Matei, nici măcar în romanele de aventuri! În timpul conversaţiei, i-am simţit magnetismul din privire, iar simfonia de culori ce-i alcătuia irisul mi s-a părut o imagine captată din univers. În această privire aproape hipnotică, sute de femei au descoperit toată fericirea lumii !

Un Don Juan irezistibil

Ca să vă faceţi o idee despre acest personaj , am să redau câteva rânduri din autoportretul pe care şi l-a făcut în adolescenţă, dar care este valabil şi acum, la 76 de ani : « Din oglindă, mi-a zâmbit un tip bronzat , cu părul negru, ondulat, cu sprâncenele frumos arcuite, de sub care străluceau ironici , ochii mari şi verzi.Buzele senzuale, uşor întredeschise într-un zâmbet admirativ - sarcastic, dădeau întregului chip aerul uni Don Juan irezistibil ». Acesta este portretul care a cucerit sute de femei, iar prima şi veşnica iubire, Ileana, de dragul căreia a scris cartea « Stăpânul sau sclavul femeilor ? », a întâlnit-o la vârsta de nouă ani. Bebe Matei spune că nici banii şi nici puterea nu pot înlocui o dragoste adevărată pentru că : “ iubirea este singura raţiune de a fi a omului.Niciun sentiment nu ne apropie atât de mult de Dumnezeu ca iubirea!”

Pericolul îl stimulează

Dacă prin venele lui curge sânge de român şi de italian amestecat cu temperament vulcanic şi zodie de berbec, la care se adaugă în părţi nemăsurabile: orgoliu, romantism, sensibilitate, o minte ascuţită, o disponibilitate de a iubi incredibilă şi o nevoie de a fi iubit la fel de mare, şi dacă mai adăugăm faptul că este un oltean al dracului de simpatic, aţi putea da definiţia acestui personaj? Nici nu trebuie să mai spun că monotonia i se pare moarte curată! Copilăria şi-a petrecut-o printre femei frumoase, iar una dintre ele, Tuţa ,care-l iubea ca pe propriul fiu, i-a inoculat dragostea pentru maşini şi avioane încă de la vârsta de 7 ani, când i-a pus volanul decapotabilei sale în mână. Probabil că Tuţa intuia de pe atunci că stimulentul cel mai puternic pentru Bebe Matei avea să fie PERICOLUL. L-a căutat în sport, fiind un practicant de karate, judo şi box, în experienţa zborului cu avionul sau în săriturile cu paraşuta: “Senzaţiile sunt unice. Ţi se pare că nu mai exişti ca om, că în clipele acelea eşti egalul lui Dumenzeu. Este extraordinar să simţi cum îţi vâjâie vântul pe la urechi , că cerul şi pământul pot fi atinse în zbor dintr-un avion deschis, de pe motocicletă,din maşină, de pe schiuri sau chiar de pe role ”.

Priveşte-mă în ochi o clipă…

Nu iubeşte competiţia pentru premiul pus la bătaie, ci pentru frumuseţea luptei.Dintre toate pasiunile, una singură dăuna grav farmecului său irezistibil : boxul. Căci oricât de bun ai fi , pumnul adversarului tot te ajunge şi “eu, fiind un cuceritor de doamne, nu voiam să am nasul cât un ardei gras ». Era supranumit Contele Craiovei, nu numai pentru « impresia artistică » sau talentul de cuceritor, ci şi pentru faptul că pusese la punct câţiva « mari ai oraşului » care credeau că pot face legea. Balurile erau specialitatea lui şi…cum ar fi arătat un bal fără un conte ? Fără prezenţa lui cuceritoare, tangourile şi valsurile păreau doar nişte melodii de înmormântare.Cele mai triste ar fi fost domnişoarele, căci până şi cea mai cuminte virgină era cucerită de farmecul lui neobişnuit: « priveşte-mă în ochi o clipă, trandafirul încă o clipă – şi vei avea revelaţia vrăjii ! »Asta este puţin , dacă luăm în considerare faptul că acest Don Juan a fost în stare să transforme spitalul în care era internat de TBC -boală care l-a curtat de 5 ori pe parcursul vieţii- într-un templu al iubirii. Atunci a îngrozit lumea , pentru că nicio pacientă, asistentă sau doctoriţă nu au rezistat declaraţiilor sale de amor : « fă-ţi cruce mare , tanti, că e dracul bătrân, chiar dacă pare tânăr ! » Şi chiar dacă îşi propusese să cucerească toate femeile, mai ales acelea care păreau inaccesibile, în toate relaţiile de scurtă sau lungă durată, nu şi-a scutit inima de suferinţă.Astăzi spune că « am murit şi am renăscut cu fiecare iubire în parte ».

“Voi muri şi nimeni nu va şti ”

La intrarea în Portăreşti, bătrânul conte tace brusc. Face la dreapta, o ia înainte uşor pe o stradă, până ce acul vitezometrului se duce încet spre zero. Mâinile îi tremură de emoţie şi, pe sub ochelarii fumurii, o lacrimă îi străluceşte obrazul. Priveşte fix spre o casă ce pare nelocuită.Apoi şopteşte trist : « Aceasta este casa Ilenei ! » De-abia atunci i-am înţeles tristeţea abisală din privire! Probabil că şi-ar fi dat viaţa în acele momente ca ea, « zâna cu părul de aur şi platină, ale cărei bucle strălucitoare îi mângâiau umerii de marmură albă », să-i mai iasă o dată în întâmpinare, să-l mai sărute cu buzele acelea roşii ca petalele trandafirului imperial şi să-l conducă în sanctuarul iubirii. Nicio altă femeie de pe pământ nu-i picurase atâta fericire în suflet! Numai ea îi citise gândurile, numai ea îi înţelesese caracterul, numai ea îi oferise clipe de fericire unice, care-l făcuseră să se simtă un zeu. Dacă ar putea să dea timpul înapoi şi să repare greşelile, să poată ieşi din asfixierea timpului trecut şi să respire învierea alături de fiinţa iubită! Ce n-ar da să o mai vadă o dată pe frumoasa care în copilărie i-a deschis porţile lumii magice ascunse între coperţile cărţilor! Ileana! - unica femeie care l-a iubit necondiţionat şi care nu i-a interzis niciodată să umble cu alte femei, de teama de a nu-l face nefericit... Printre lacrimi, contele rosteşte o poezie, care acum pare profetică, scrisă de iubita nepereche: « Voi muri şi nimeni nu va şti/Voi muri şi nimeni nu va plânge...”. Nu a crezut-o atunci când îi spusese că, în ziua în care el o va părăsi, ea va dispărea ca un vis frumos în zori.Blestemată clipa în care a anunţat-o, amuzat, că se însoară! Visul începuse să se destrame: « oare durerea şi dorul de tine le voi simţi şi în lumea de dincolo ? » Din acea clipă, Ileana a refuzat mâncarea, apoi a plecat la Bucureşti, unde, la scurtă vreme, s-a stins. Prezentul răscolea dureros sufletul interlocutorului meu, şi-aşa pustiit : “Doamne, de ce m-ai lăsat să-mi ucid şi să-ţi ucid îngerul?”

Drumul spre mântuire

Căsătoria aceea s-a destrămat repede. A urmat o perioadă de noi cuceriri, dar destinul a vrut ca Bebe Matei să retrăiască suferinţa pierderii fiinţei iubite încă de două ori.Nişte accidente stupide au aruncat în braţele morţii cele două fiinţe. Suferinţa îl secătuise şi, din cuceritorul de altădată, rămăsese doar o umbră palidă. În acea desnădejde a cunoscut-o pe actuala soţie, alături de care îşi împarte viaţa de mai bine de treizeci de ani. Sigur vreţi să ştiţi dacă a înşelat-o vreodată: “Nu! Mi-am propus să fiu un soţ fidel. Deşi este greu de crezut, sunt un tip absolut moral! »
S-a simţit un Dumnezeu, dar şi un fir de praf plutind pe imensitatea universului !Pentru Bebe Anastasie Matei verbul “a iubi” ascunde în el drumul spre mântuire.Căci dacă eliberarea se atinge prin suferinţă, privindu-i viaţa, pot să constat uşor că pentru fiecare gram de fericire, universul i-a adăugat în pahar o cantitate înmiită de amar.

Georgeta Istrate