vineri, 31 iulie 2015

SMS - Când cu toţii s-au culcat...






Ah, ce drag şi scump îmi eşti!
În a nopţii dulce vrajă,
Prinţ ieşit de prin poveşti
A deşertului meu oază.

Căci în liniştea cea mare
Când cu toţii s-au culcat,
Vocea ta e desmierdare
E balsam şi alinare
Aurul cel mai curat!

Georgeta

Iisus 4




Adu-ţi aminte de mine…

   Epuizat de bătaie, foame, sete, cu trupul însângerat şi sufletul sfâşiat de dezamăgire, Iisus este împins spre locul execuţiei. Discipolii, speriaţi şi învinşi de durere, se refugiază în peşteră. Câteva femei îngenunchează la piciorul crucii scăldându-şi suferinţa în  lacrimi de deznădejde. Soldaţii trag la sorţi hainele condamnatului şi aruncă vorbe de ocară.Dar surpriză ! Pe Golgota se lasă întuneric în miezul zilei, pentru că soarele nu poate să fie martorul acestei atrocităţi. Omenirea îşi ucide Dumnezeul la propriu !!!Cerul de îngeri creează din suferinţă o mare de lacrimi… Tatăl ceresc tace. Iisus suferă de răni şi de singurătate : « Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit ? » Din partea lumii păcătoase, un singur suflet îi recunoaşte calitatea de Mesia şi de miel al Lui Dumnezeu -  unul dintre tâlharii răstigniţi împreună cu El : « Adu-ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia Ta ! » Câtă putere îi dau aceste cuvinte ! Sigur că da, « vei fi cu Mine în Rai ! » Isus moare:  “ Săvârşitu-s-a !”

Hristos a înviat!

   ...Ultimul cuvânt al Lui Iisus vorbeşte despre un sfârşit şi, inevitabil, un nou început. Învinsul, de fapt, este un învingător. Prin învierea Sa, Fiul Lui Dumnezeu oferă omenirii paşaportul pentru Împărăţia Adevărului şi a Dreptăţii. Învierea este evenimentul central al creştinismului, este victoria asupra păcatului şi a morţii. În noaptea învierii, creştinii retrăiesc fiorul de acum 2000 de ani:  “Hristos a înviat din morţi/Cu moartea pe moarte călcând/Şi celor din morminte/Viaţă dăruindu-le”. Vorbele Mântuitorului rămân o mângâiere şi o speranţă pentru mulţi: “ Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru (…) Părinte,voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine  mai înainte de întemeierea lumii »(Ioan, cap.17, 19, 20). Hristos a înviat!

 Georgeta

Iisus 3





“Vai de voi, cărturai şi farisei făţarnici!”


     Dar tânărul şi frumosul galilean nu poate trece neobservat de ochii duşmănoşi ai Satanei. Ispitele din pustie vor să-L vadă îngenuncheat. Pe de altă parte, splendoarea caracterului divin lezează, atacă şi subminează autoritatea mai marilor vremii.  Ei nu pot să sufere popularitatea pe care Iisus o acumulează. Predicile şi vindecările Sale sunt considerate o declaraţie de război.  Mereu în opoziţe, sunt pe urmele Lui, Îi monitorizează cuvintele şi gesturile, se folosesc de o politeţe batjocoritoare, o blândeţe fabricată pentru a nu atrage mânia poporului, o răutate ascuţită la şcolile vicleniei şi învăluită în false binevoiri. Scârbit de atâta ipocrizie, Iisus se retrage deseori în munţi ca să se roage. Şi când revine, se loveşte din nou de perversitatea lor intelectuală, care le apără interesele şi-i obligă să nege adevărul atât de evident. Îi calcă pe nervi pildele Lui despre oaia pierdută sau fiul risipitor.Oare de ce? Şi, ca să se apere, Îl numesc hulitor, slujitorul lui Belzebut, îl hărţuiesc la tot pasul, pentru că în lumea lor nu este nevoie de unul ca El. Toată această ură nu face altceva decât să pună în lumină caracterul mesianic al Lui Iisus. Analizându-l, unii sunt înclinaţi să creadă că El este Acela despre care vorbesc scrierile sfinte, că El este Acela despre care Isaia spune că va mântui lumea.Dar nu îndrăznesc să o afirme. Cei mai mulţi sunt orbi. Înverşunarea  lor cere să fie acuzat şi condamnat la moarte. Isus acceptă să bea din cupa amară a morţii pentru ca lumea să poată trăi.În timpul procesului se lasă biciut, scuipat, batjocorit. Dar mărturiseşte că El este Mesia şi că împărăţia Lui nu se află în lumea aceasta.Un întreg spectacol se conturează în jurul Lui.Isus, rolul principal. În rolurile secundare : Marele Preot Caiafa, Pilat din Pont, Irod ; figuranţii-poporul care strigă din toate puterile : răstigneşte-l ! 

Georgeta

Iisus 2




Logodit cu suferinţa lumii

  Şi când Fiul Lui Dumnezeu a venit pe pământ, a găsit vise ruinate şi o lume bolnavă. Sufletele oamenilor ca văile pietroase pe care umblau, ca prăpăstiile adânci şi înălţimile abrupte.Ochii lor -  fântâni secate ce sleiesc puterile drumeţului obosit. Ocupaţia romană veştejise orice urmă de libertate, foamea îngălbenise feţele cerşetorilor şi le încovoiase coloana vertebrală, din peşteri ieşeau demonizaţi împrăştiind blesteme peste cei vii şi cei morţi ; leproşii, la margini de oraşe, păreau nişte umbre ieşite de-a dreptul din iad ; paralitici şi orbi răsăreau pe la colţuri sau strigau după ajutor de pe treptele edificiilor vremii. La templu sângele jertfelor stropea mulţimea ce aştepta binecuvântare.Slova scrierilor din vechime era stoarsă de tot sensul spiritual, tocmai de oamenii care ar fi trebuit să o explice. Aceste cuvinte, care ar fi trebuit să aducă viaţă, erau strangulate în interpretări care despărţeau oamenii de oameni, dar şi de Dumnezeu. Mormintele înconjurau şi strângeau ţara ca un corset, ca un mesaj codificat al Satanei, ca un sigiliu blestemat. Şi peste toate, din văgăuni întunecoase se auzeau strigătele fierbinţi ale închinătorilor la idoli, cauza tuturor nenorocirilor. În faţa acestui tablou, lacrimile pe obrajii Mântuitorului făceau şanţuri. Nu, nu acesta este visul pentru omenire ! El avea înlăuntru, ascunse de ochii lacomi, un templu şi un cer pe care murdăria nu le poate atinge, în care Cel Rău are accesul interzis. Căci dacă omenirea şi-a pierdut moştenirea ajungând roabă, El o poate salva din lanţurile păcatului. Iisus alege să se unească cu suferinţa lumii, ca să o poată mântui.

Împărăţia din suflete

  Împărăţia pe care o poartă înlăuntrul Său nu are sfârşit. Dorinţa Lui este s-o împartă cu aceste suflete chinuite, ale căror speranţe se îngustează tot mai mult, sub povara unor doctrine şi tipare nedrepte.Le vorbeşte despre iubire, compasiune, bunătate, iertare şi puterea umilinţei,.Poporul soarbe cuvintele cu nesaţ şi nu de puţine ori se întreabă, cine este Acesta care vede în adâncul sufletelor ? El nu condamnă, nu arată cu degetul, nu pune la zid.Îi cucereşte tocmai prin simplitatea vorbelor şi claritatea privirii.Ochii Lui trimit spre ei fluvii de iubire. Cu El alături, viaţa li se pare mai uşoară: “ Împărăţia Lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!”(Luca, 17:21). Cum adică? Purtăm cu noi o împărăţie şi nu ştim ? Nu se poate! Iată că această împărăţie nu-şi arată splendoarea undeva pe un munte singuratic, nici pe imensitatea cerului, ci ea se găseşte ascunsă în suflete. Cheia o au în buzunar sub forma iertării şi a iubirii.În aceste două cuvinte se concentrează o întreagă mântuire.O iubire care regenerează şi coboară cerul în suflete. Iisus măreşte flacăra speranţei şi vorbeşte ca nimeni altul despre Creator: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”(Matei, cap.5). Isus îi hrăneşte fizic şi spiritual, îi vindecă numai prin prezenţa sa ori prin atingere, îi iubeşte cu toată fiinţa şi îi vrea alături.

Georgeta

Iisus 1





“Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”

        De două mii de ani încoace, numele de Iisus se confundă cu cel al iubirii.Şi cum omul are talentul de a perverti totul, de-a lungul secolelor, în numele acestei iubiri, oamenii au ucis sau au fost ucişi.


  Dar cine este acest Personaj, ai cărui paşi au stat la baza construirii atâtor biserici şi monumente? Cum este posibil ca fiinţa Sa să transceandă veacurile schimbând conştiinţe şi vieţi?  Cum a fost existenţa Lui în mijlocul spectacolului lumii?   În toate descrierile timpului, în toate viziunile de mai apoi şi în toate imaginile, Isus este inconfundabil. Are imprimate pe chip un amestec de  fericire, blândeţe, dar şi o adâncă tristeţe. Ochii Lui ascund o taină adâncă, iar aura ce-I înconjoară fiinţa  vorbeşte despre nemurire.Devine interesant, mai ales că nemurirea a fost întotdeauna preocuparea principală a omenirii. Numai că formula nu se găseşte în laboratoare omeneşti, nici în conturile potenţaţilor, iar orgoliul nici nu se poate apropia de ea. Formula este în mâinile Creatorului şi a fost trimisă în întunericul acestei lumi, ca să-i dăruiască exact ce caută. Dar nu cum vor unii, nu să se facă negoţ cu ea, ci simplu şi firesc, accesibilă tuturor. Formula mântuirii este atât de simplă şi curată încât unii au ţinut morţiş să o împovăreze cu indulgenţe, cazne, canoane, etc. Toate aceste adăugiri jefuiesc accesul multora în împărăţia Lui Dumnezeu… 


Georgeta

marți, 28 iulie 2015

crâmpeie de jurnal







    Fata răsfoia absentă în jurnal. Deodată, ochii i-au căzut pe câteva versuri scrise în anul 1998, care arătau cât era de nefericită...



Dac-o să mă îndrăgostesc
Am să mă satur cu iubire,
Veşmintele-mi vor fi iubire
Şi el o candelă aprinsă.

Iar vraja dragostei dac-o pieri
Păreri de rău m-or copleşi,
Niciunde n-am să mă mai regăsesc
Ş-atunci n-am să mai vreau să mai trăiesc...

Georgeta

SMS - Taina







e o poveste cu noi care spune
că suntem aici, dar nu suntem din lume,
ei ne vorbesc despre nu stiu ce lege
dar ceea ce spun, nu poate să ne dezlege,
căci ei nu pot nicicum să priceapă
ce taină atât de puternic ne leagă!

Georgeta

marți, 14 iulie 2015

“Regizor bolnav şi sărac, ajutaţi-mă să supravieţuiesc! ”

      Suntem în luna iulie a lui 2015 și l-am găsit tot în stradă, cu articolul meu în brațe, publicat în Revista Felicia, în 2007. Mi-aduc aminte că atunci se oferise un om bogat să-l ajute. Dar un mesaj primit la redacție din partea unei doamne ”binevoitoare” l-a oprit din intenție pe posibilul binefăcător. Crudă soartă!
    Culmea că,  după apariția acelui material, Mihai Dragomirescu a fost invitat la mai multe posturi de televiziune, povestea lui fiind mediatizată la greu, dar  nu i-a folosit la nimic. Am să postez mai jos articolul pe care l-am scris atunci, cu mențiunea că regizorul nu mai poate fi găsit la metrou la Univesitate, ci la Piața Romană, aproape de stația de autobuz 301.




“Regizor bolnav şi sărac, ajutaţi-mă să supravieţuiesc! ”

   Treceam întâmplător pe la Universitate şi l-am văzut acolo, rezemat de zidul rece al metroului, în semiîntuneric, ca o umbră, ca o oglindă a fiecăruia dintre noi. Ţinea la piept un carton pe care scrisese cu litere mari: “Regizor bolnav şi sărac, ajutaţi-mă să supravieţuiesc”. Avea chipul umil al  unui cerşetor însă privirea îi era limpede şi albastră ca a unui prinţ. Hainele, deşi de proastă calitate, erau elegante şi curate...

  Doamne, este atât de singur! Prietenii, foştii colegi şi chiar personalităţi cu care a lucrat, i-au transmis printr-un mesager că atunci când vreun ziarist curios ar vrea să-i afle viaţa, să nu mai spună că i-a cunoscut: “ Domnule, nu mai daţi declaraţii de-astea, că s-ar putea să nu fie bine…” Ştii de ce, Doamne?  Pentru că se ruşinează cu el, pentru că se simt lezaţi din cauza faptului că l-au cunoscut. Nu Ţi se pare că ai mai auzit aşa ceva? L-au părăsit şi pe el, ca pe o lepră, ca pe o ruşine… Despre acest om, care seamănă atât de mult cu Iov al Tău, am venit să-Ţi vorbesc astăzi…Şi el este ,într-un fel, tot un creator, la scară mai mică, desigur.Ce-Ţi cer eu, Doamne?  Să faci o minune şi să mă ajuţi să-l cobor de pe cruce, ca să nu mai aibă mâinile ocupate şi sufletul să nu-i mai sângereze, să mă ajuţi să nu mai fie un mort în viaţă ci, prin creaţie, să reînvie. Ah, Doamne, cât de mult îi place să asculte muzica bună , dar nici el nu ştie să explice de ce sufletul i se trezeşte cântând exact ce detestă mai mult: “Supărat,supărat sunt, Doamne, supărat/  Mult necaz în jur, multă minciună /  Iar s-adună norii a furtună/ Supărat, supărat sunt Doamne, iarăşi supărat/ Mulţi din prietenii în care am crezut / Repede şi ieftin m-au vândut…”

Dramele, ca un fluviu...

   Mihai Dragomirescu ar da orice ca să-şi mai strângă măcar o dată soţia şi copilul la piept.Ar vrea ca Dumnezeu să-i scurteze măcar puţin coşmarul ce-şi face de cap cu viaţa lui de 18 ani încoace, într-o noapte fără de sfârşit. Parcă nicio auroră nu mai vrea să anunţe zorile pe cerul său. Chiar şi aşa, mintea nu încetează să mai spere.Speranţa asta îl ucide dar îl şi ţine în viaţă... Dramele lui au apărut ca un fluviu ce a măturat tot ce era bun şi frumos, începând cu ianuarie 1988, când i-a murit mama. S-a prăbuşit ştiind că  nu poate să mai alerge la pieptul ei şi nu-i va mai surprinde privirea blândă în care-şi găsise adăpost de-atâtea ori, decât în încăperea amintirilor. Pentru că o iubea nespus, tatăl său nu a suportat singurătatea şi, în aprilie a aceluiaşi an, a urmat-o. La înmormântare, Mihai l-a iertat în gând  pentru că în copilărie îi aplica ”constituţia” de câte ori greşea. Că atunci când a aflat că în loc să dea la medicină, a dat la IATC,  i-a luat toţi banii din care avea să trăiască, lăsându-i doar minimul pentru drum. A păstrat doar momentele frumoase, învăţăturile şi principiile biblice cu care îl formase, el fiind preot. L-a aşezat şi pe el cu grijă în camera amintirilor, acolo lângă mama, iar suferinţa pe care o simţea a transformat-o într-o picătură de apă vie ca să crească acolo, la mormânt, o floare… În august 1989, în urma unei intervenţii chirurgicale, i-a fost extirpat un plămân şi a trebuit să se pensioneze pe caz de boală.Şi-a revenit surprinzător, chiar se gândea să se întoarcă la serviciu, pentru că se simţea în formă.Îi era dor de studiourile din Buftea unde lucrase ca regizor-secund…Numai că viaţa îi pregătea o operaţie pe cord deschis, fără anestezie…

Îmbrăţişaţi în moarte

   A doua jumătate a lui decembrie 1989 venea ca o promisiune de libertate.Numai că pentru Mihai acea libertate avea să arate ca o temniţă neagră şi urâtă. Fusese chemat să apere televiziunea. Lipsise de acasă două zile şi, de îngrijorare, soţia sa, Leni, a plecat în căutarea lui. L-a luat cu ea şi pe Alin, băiatul lor în vârstă de şapte ani, şi s-au îndreptat spre Universitate. Când Mihai s-a întors acasă pe 24, cu gând să împodobească bradul de Crăciun, a găsit biletul scris cu două zile în urmă: ”Am plecat să te căutăm. Dacă vii acasă, rămâi să ne aştepţi…” Un fior rece îi albise faţa, amuţindu-l.Moartea urlase despletită şi fămândă pe străzi…dacă a poftit la sufletele frumoase ale lui Leni şi Alin? Nuuuuuuuuu! Trupul îi tremură şi biletul îi alunecă din mână.Unde să se ducă? Oriunde, numai să scape de  incertitudinea asta care îl ucide. Pe străzi miroase a praf de puşcă în loc de cozonaci, a sânge şi a moarte. Întreabă pe toţi cunoscuţii, dar nimeni nu ştie…Într-un final, de la Procuratura Militară i se spune că soţia şi fiul său au fost împuşcaţi la Sala Dalles şi că femeia murise strângându-şi copilul la piept…Că au fost aruncaţi într-o groapă comună undeva în cimitirul Străuleşti II… “Nu am putut să suport durerea şi m-am refugiat în alcool.Nu mă mai trezeam niciodată şi, dacă o făceam din întâmplare, realitatea era zdrobitoare. Ajunsesem să vând şi lucrurile din casă, aveam restanţe la întreţinere şi tot aşa am ţinut-o timp de şase luni . Oricum, când m-am trezit, nu mai aveam nici casă.Mi-o luase unul care se oferise să-mi plătească datoriile. M-am trezit într-o zi singur , doar cu o servietă în care-mi păstram amintirile, în sala de aşteptare a Gării de Nord. Eram ca un actor într-o gară şi nu ştiam măcar ce tren aştept.În jur, o lume pestriţă tragi-comică ce probabil pierduse trenul, ca şi mine…”

Acum trăieşte din amintiri

  A încercat de mai multe ori să se ridice, dar de fiecare dată s-a trezit în acelaşi loc. A vrut să facă o afacere cu un amic, numai că acesta avea mania jocurilor mecanice şi acolo a cărat toţi banii până când au rămas fără capital de marfă.  Ideea de a cerşi i-a venit de la o bătrână pe care a cunoscut-o în Gara de Nord. Prima dată a fost cumplit, mai ales că mulţi dintre colegii şi prietenii de altădată treceau pe lângă el : “ Îmi era ruşine să privesc oamenii în ochi!”  Sunt ani buni de când Mihai stă acolo, la mila trecătorilor, aşteptând să răsară soarele. Viaţa i s-a oprit undeva la 35 de ani .Ce s-a întâmplat de atunci este doar scenariul unui film pe care, mai întâi, a trebuit să-l trăiască pentru ca, într-o zi, să-l pună în scenă, ca o lecţie de viaţă pentru noi. Şi când vrea să fie fericit, se refugiază în amintirile frumoase de dinainte de potop, la momentul în care a cunoscut-o pe Leni, frumoasa cu ochii verzi şi bucle ca pana corbului, Ah, cât de fericit îl făcea inima ei bună! Altădată retrăieşte bucuria pe care a simţit-o când Alin a venit pe lume: ”Era superb! Aşa blond şi cu cu părul cârlionţat ca al maică-si, ochii mari şi negri, semăna cu un înger pictat în biserică. Într-o seară, în gară, mi-au furat şi geanta cu amintiri”.  Apoi, face exerciţii profesionale şi retrăieşte piesele de comedie  pe care le punea în scenă în timpul stagiaturii la  Teatrul “Maria Filotti” din Brăila. Momentele premierelor când, la sfârşitul spectacolului, organiza dialog deschis cu actorii şi spectatorii. Îşi nota aprecierile dar şi criticile. Ca să fie sigur de adevăr, întreba câţiva copii dacă le-a plăcut.Ştia că ei, copiii, nu mint niciodată .
    L-am lăsat pe Mihai acolo lângă peretele acela rece, cu demnitatea lui care nu i-a permis să accepte ajutor de pe urma faptului că a pierdut două fiinţe iubite în Revoluţie.Ele nu puteau fi vândute pentru că sunt nepreţuite.Nu a putut să-şi construiască palate pe morminte. În schimb, se mulţumeşte să fie zi de zi aproape de locul în care s-au dus. E sigur că, dacă viaţa i-ar da ocazia să facă ce ştie mai bine, ar munci 24 de ore din 24 şi ar arăta lumii, care l-a dispreţuit pe nedrept ,că el, regizorul Mihai Dragomirescu ar putea să se ridice...

   Georgeta Istrate




















































vineri, 10 iulie 2015

SMS - Ce dulce încântare!




Doamne, ce dulce-ncântare
când în ochii tăi de soare,
eu mă văd ca-ntr-o poveste
fericită și frumoasă
cum alta nu se găsește
pe pământ sau pe vreo stea
ci doar în inima ta!

Georgeta

SMS -Când...





când de mână tu mă ții
încântat, ca pe-o comoară,
eu atunci aș vrea să știi
că iubesc întâia oară!

și atunci când ești cu mine,
lumea-ntreagă mi se pare
o grădină de lumină
ce se scaldă în culoare!

Georgeta