vineri, 26 decembrie 2014

Casa este locul în care fericirea se construiește...



    Pentru o femeie, casa este universul în care trăiește. Visul ei este să se simtă stăpâna casei, să și-o mobileze așa cum dorește, să-și crească copiii în condițiile perfecte pentru ea, să facă din acel loc un rai care să-i semene. Astfel că bărbații, dacă doresc să-și vadă soțiile sau iubitele mulțumite, la iubirea pe care le-o oferă din sufletul lor, trebuie adăugată și o casă, în care să fie fericiți.





în viață omul trebuie să facă
trei lucruri să se simtă împlinit:
un pom să-i facă roadă și vara să-l umbrească;
un copilaș să râdă  în soare fericit;
și ca să fie totul o viață de poveste
îi trebuie și casa ce i se potrivește!

în casa ce-ai visat-o, tu însuți poți să fii,
de azi nu ești la mâna nimănui,
de plouă sau de ninge, tu ai un adăpost,
în lumea asta mare tu ți-ai făcut un rost!

la gura sobei, iarna, când vântul viscolește
sau vara când arșița pe-afară pârjolește,
căsuța ta cea dragă protecție-ți va fi
mulți ani de-acum încolo ea te va ocroti!

și e multă lumină în jurul casei tale,
ai piața la doi pași, să faci-aprovizionare,
vreo câțiva metri până la tramvai,
metroul e aproape, e bine, ce mai stai?

te-aștept în fața scării să-ți vezi apartamentul,
am cheile la mine și am să ți-l deschid,
de-ai căutat în alte părți, dar nu a fost momentul,
nici locul ce-ți convine, nici cum e zugrăvit
înseamnă că n-a fost apartamentul potrivit!


poate ai auzit o vorbă care spune:
„casa-și cheamă stăpânul, n-acceptă pe oricine!”
ș-atuncea omul nu e fericit
dacă nu a găsit apartamentul potrivit!


căci casa-n care stai este ca o iubire
de nu e potrivită, îți cere ea divorț,
nu știu de ce, dar am o presimțire
că am la mine cheia ce trebuie s-o porți!


Georgeta Istrate



    Și, cine știe, poate că pe acest site veți găsi un loc bun în care să construiți fericirea: 
















vineri, 19 decembrie 2014

Eneoliticul pe teritoriul României


   Eneoliticul este împărţit pe trei etape: eneoliticul timpuriu, căruia i-a aparţinut perioada 5000-4500 î. e. n.; eneoliticul dezvoltat, a cărei periodizare s-a stabilit între 4500-3800/3700 î. e. n; eneoliticul final 3800/3700-3500 î. e. n. În partea târzie a eneoliticului este inclusă şi perioada de tranziţie spre epoca bronzului[1]. Stabilirea momentului de început a eneoliticului a stârnit controverse în rândul istoricilor, deoarece se aplică două criterii deosebite:  eneoliticul începe odată cu utilizarea primelor piese de cupru sau doar atunci când se constată o intensă metalurgie a cuprului, care produce în serie artefacete de mari dimensiuni obţinute prin turnare. Se consideră că primul principiu este mai aproape de principiile evoluţiei istorice, deoarece ţine seama de apariţia noului element (arama) şi nu de apogeul utilizăruii sale; în plus, eneoliticul nu este definit ca etapă istorică numai prin utilizarea aramei, ci şi prin sesizarea altor modificări care se petrec concomitent: apariţia aşezărilor fortificate cu şanţ, val şi palisadă; dispunerea locuinţelor după un plan în interiorul aşezărilor; utilizarea plugului primitiv şi a tracţiunii animale; apariţia unor indicii de ierarhizare socială, etc.(Beldiman, 2008, p. 40).
 Odată cu începutul perioadei eneolitice, ritmul dezvoltării umane s-a accelerat, fiind considerată o epocă a sintezelor. Întrepătrunderea vechilor culturi au dat naştere unor culturi cu un nivel superior din toate punctele de vedere. De exemplu: Vădastra, Boian, Gumelniţa, Sălcuţa şi, în final, cea mai strălucitoare dintre toate, cultura Cucuteni. Pe plan artistic, cultura Vădastra se caracterizează prin realizări de înaltă măiestrie, într-un ton viguros. Decoraţia este făcută cu precizie, motivele uneori sunt dispuse în metope. În cultura Vădastra figura umană de pe vase este reprezentată mai plastic şi mai artistic decât în cultura Starcevo-Criş, unde apăruse pentru prima dată figura umană pe vase de lut. Realizările artistice prezintă analogii cu creaţii similare dintr-o arie mai largă, egeo-anatoliană.
 Eneoliticul este şi o perioadă de realizări importante în plan tehnic şi social. Toporul de piatră, unealtă şi armă specifică neoliticului, dobândise o formă trapezoidală, dreptunghiulară, elipsoidală. Dar momentul esenţial în evoluţia toporului se petrece în cadrul culturii Boian, când toporul de piatră a fost perforat şi i s-a pus o coadă, devenind mult mai uşor de mânuit şi mai eficace.

 Aşezări şi organizare socială 
 Aşezările, de-acum concentrate într-un spaţiu mai restrâns, sunt întărite cu şanţuri adânci, dar şi cu valuri de pământ. Acest lucru ne duce cu gândul la o diferenţiere între cultivator şi crescătorul de vite, între sedentar şi omul rătăcitor, în căutarea unor locuri prielnice pentru hrană şi locuit.
 Omul eneoliticului începe să-şi facă locuinţe mai mari, unele dintre ele cu pereţii pictaţi. Nevoia de a-şi împodobi locuinţele poate fi tradusă în faptul că omul acelei perioade simte nevoia de a căuta noi expresii pe plan spiritual, unele cristalizate în statuetele de lut sau de os, de o mare frumuseţe.
 Dacă în neolitic locuinţele erau mai simple, în eneolitic au predominat locuinţele de suprafaţă, de formă rectangulară, uneori cu mai multe camere sau chiar etajate. Podina se construia din pământ bătătorit sau pe o platformă de trunchiuri despicate de arbori, apoi lutuite. Pentru ridicarea pereţilor se foloseau pari, pe care se urzea o împletitură de nuiele, iar ultima operaţiune era aceea de lutuire a acestora. În cadrul aşezării, locuinţele erau dispuse într-un plan, cu spaţii centrale rezervate construcţiilor comune, de exemplu planurile aşezărilor culturii Cucuteni şi la Hăbăşeşti şi Truşeşti. Casele sunt dispuse în şiruri paralele sau în cerc, având în centru o construcţie mai mare care domină aşezarea. Multele descoperiri au scos la iveală informaţii preţioase din punct de vedere istoric, în special faptul că densitatea demografică era sporită faţă de epocile precedente, de asemenea aşezările sunt mult mai organizate.
 Celula de bază a societăţii acelor vremuri era familia, care asigura perpetuarea speciei, prin protecţia descendenţilor în perioada lor de vulnerabilitate. În această celulă primară există, întotdeauna, o autoritate şi reguli stabilite pe cale empirică şi perpetuate prin tradiţie. Organizarea socială încerca să răspundă nevoilor comunităţii respective, fiind. La rândul ei, influenţată de realităţile economice şi de necesitatea de a asigura relaţii convenabile cu alte comunităţi umane.  În aria culturii Cucuteni s-a remarcat şi un fenomen de ierarhizare a aşezărilor şi semnele apariţiei unor formaţiuni care par să depăşească limitele tribale, fiind considerate de unii cercetători uniuni de triburi. Formaţiuni teritoriale supra-tribale sunt semnalate şi în alte culturi eneolitice din sud-estul Europei, dar şi în eneoliticul târziu, mai puţin dezvoltat, din vestul continentului.(Beldiman, 2008, p. 44-45).
Dacă în perioada de dinaintea eneoliticului oamenii erau împărţiţi în ginţi (familii dezvoltate) şi triburi (a căror organizare presupunea existenţa unei limbi sau dialect comun, probabil credinţe comune, interese economice comune, posibilitatea organizării apărării în comun a teritoriilor proprii, în faţa unor potenţiali agresori), oamenii eneoliticului formează uniuni de triburi. În cadrul triburilor şi a uniunilor de triburi alianţele, relaţiile de schimb, legăturile cu alte comunităţi (în care trebuie inclusă şi exogamia), problemele păcii şi ale războiului erau aspecte reglementate probabil pe baza unor cutume, a căror respectare trebuia supravegheată de conducătorii comunităţii.(Beldiman, 2008. p. 45).

 Ocupaţiile în eneolitic

 În epoca eneolitică se desăvârşeşte împărţirea societăţii în două categorii: crescătorii de vite şi cultivatorii. Comunităţile sunt organizate în triburi şi în uniuni de triburi. În sprijinul acestei ipoteze vin marile arii geografice pe care se desfăşoară un singur tip de cultură, ceea ce presupune legături foarte strânse şi permanente între grupurile de oameni. Acum se pare că pătrund grupuri de păstori în cinci valuri succesive, aducând cu ei calul domesticit. Trecerea spre o agricultură primitivă se va face, în eneolitic, prin utilizarea tracţiunii animale şi a unui brăzdar primitiv (de exemplu, brăzdarele de corn de cerb din unele aşezări eneolitice- Rast, jud. Dolj; Truşeşti, jud. Botoşani, ş. a). Cultivarea terenurilor avea un caracter ciclic, adică o comunitate neolitică se muta periodic pe un anumit teritoriu, revenind la vechile aşezări după refacerea fertilităţii solului. Dovezile practicării cultivării plantelor sunt cele directe (resturi ale plantelor de tipul seminţelor, fragmente de tije, spori şi polen, etc., studiate de paleobotanică, cu ramurile sale palinologia şi carpologia); indirecte (amprente de plante pe obiecte ceramice sau construcţii cu pereţi sau planşeu de lut; unelte destinate cultivării, recoltării plantelor şi prelucrării- plantatoare, săpăligi, cuţite şi seceri, râşniţe, etc).(Beldiman, 2008, p. 42).

Unelte 

 Uneltele litice sunt cele de bază în perioada eneolitică timpurie, urmând a se construi unelte din ce în ce mai performante. În perioada timpurie, în aşezări se întâlneşte un număr sporit de piese faţă de etapa precedentă. Toporul de formă trapezoidală tinde să-l înlocuiască treptat pe cel de tip teslă, ca şi varianta acestuia - tipul calapod. De asemenea, se răspândeşte tehnica perforării topoarelor din roci dure, ceea ce se poate pune în legătură cu necesitatea creşterii randamentului de defrişare în vederea măririi suprafeţelor cultivabile. Acum se înregistrează frecvent folosirea săpăligii din corn de cerb, ceea ce a adus un program în cultivarea plantelor.(Beldiman, 2008, p. 56). Descoperirea primei seceri, la nivelul culturii Criş-Starcevo (ca cea găsită în săpături sistematice, de profesorul Dumitru Berciu la Valea Răii-Râmnicu Vâlcea) demonstrează dezvoltarea căpătată în cultivarea plantelor, după cum descoperirea cozii de topor se leagă de o evoluţie a vieţii sociale, dar şi de sporul de populaţie. În ceea ce priveşte dezvoltarea tehnicii, eneoliticul extinde prelucrarea cuprului de la confecţionarea de podoabe la o exploatare amplificată şi metalurgia cuprului. Din acest metal sunt lucrate securi şi, pentru întâia oară, pumnale de metal, etc.

Ceramica, dublă utilizare

 Apariţia ceramicii a condus la descoperiri importante, cu urmări fericite în efortul de ridicare a gradului de civilizaţie. Ceramica înseamnă, în primul rând, posibilitatea de a pregăti hrana într-un chip mai uşor de asimilat, diferenţiindu-l pe om de animal. Mai înseamnă posibilitatea păstrării şi transportării anumitor produse lichide, iar pe un plan înalt, artistic, ea oferă multiple modalităţi de manifestare a inteligenţei şi talentului. Evoluţia în acest plan a fost neîntreruptă, iar momentul Vădastra şi Cucuteni înfăţişează culmi inegalabile.
 Olăritul, în general, capătă un aspect de înaltă tehnicitate, prin folosirea cuptoarelor cu ardere indirectă, descoperire ce va fi folosită în metalurgia cuprului şi a bronzului.
 În eneolitic, cea mai spectaculoasă cultură este considerată cea de Cucuteni, un complex răspândit în Transilvania, în Moldova şi o parte a Munteniei, întinzându-se spre răsărit până la Nipru. Cucutenienii excelează printr-o ceramică splendid decorată, una dintre cele mai uimitoare realizări ale omului în acest domeniu, atât prin eleganţa motivelor decorative, cât şi prin rafinamentul coloritului. Pe lângă ceramica superbă de Cucuteni, purtătorii acestei culturi făuresc figurine din lut sau din aur şi cupru.
 O dovadă a evoluţiei omului din eneolitic în plan spiritual este altarul de la Truşeşti, care reprezintă figuri umane.
 Dezvoltarea excepţională a culturii Cucuteni a dus la formarea imaginii omului de la Cucuteni.



[1] Unele voci cred că această perioadă ar aparţine deja epocii bronzului. 


 BIBLIOGRAFIE


-Beldiman, Corneliu, Istoria veche a românilor, Datele, Editura Pro Universitaria, București, 2008. 
-Bem, C., 2007, Traian-Dealul Fântânilor. Fenomenul Cucuteni A-B, TârgovişteConstantiniu, -Florin, Matei, Horia et alii, Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971


Georgeta Istrate

De dragoste și dor...





   
Soarele

     Te-am numit Soarele meu pentru inima ta bună și pentru statornicia ta într-o relație. Ești frumos și luminos ca un far. Bezna nu-ți poate stinge lumina, căci tu ai cea mai valoroasă calitate din univers: bunătatea.

 Luna

   Înainte să adormi, privește luna de pe cer, căci am scris pe ea următorul mesaj: te iubesc, te simt în respirație, în bătăile inimii, fiecare mișcare pe care o fac  este dragoste pentru tine. Luna din seara asta ne apropie, căci o putem privi în același timp. Te ador, dragul meu!

Mireasmă de poezie

    Dragul meu, toate cuvintele pe care ființa ta mi le inspiră, au mireasmă de poezie. În tăcerea camerei mele, în imobilitatea lucrurilor, singurul care are viață și căldură este gândul la tine. Urma pașilor tăi pe podeaua rece  îmi activează amintiri plăcute. Cât de dor îmi e de tine, dragul meu. Îmi auzi strigătul? 

 Când ai plecat...


     Dragul meu, când ai plecat, ai luat cântecul mierlei cu tine, iar soarele te-a urmat lăsând  în urmă nesfârșite ploi. Fără tine, soarele nu poate străluci, păsările nu mai cântă, florile nu mai au parfum. Te iubesc. Ești în toate visele și dorințele mele.



 Numele tău...


   Fiecare secundă din viața mea, pe care am trăit-o departe de tine, e un timp pierdut. E un vid imens în care am călătorit fără scop. Și în această imensitate care aproape m-a ucis, într-o zi, am căzut în gol. Este cea mai abruptă cădere și se numește viață. E bine că, într-un final, am avut puterea să cad, altfel nu aș fi aflat niciodată ce este iubirea. Și numele acestei vieți este numele tău. 


 Binecuvântare


te iubesc cum nu e iubit altul
cum nicio altă fată nu și-a iubit băiatul,
ca dragostea noastră nu e alta sub soare
tu pentru mine ești o binecuvântare!




Veșnic sărbătoare


să adormim îmbrățișați
de-acum până departe
căci din iubire-am fost creați
și altfel nu se poate
eu, raza ta de lună
tu, raza mea de soare
ținându-ne de mână
e veșnic sărbătoare


Georgeta 
















Dulcegării din cămara iubirii - Când...






când inima mea plouă, născând imense valuri,
trimite-ți soarele să-mi încălzească marea,
când vezi că mă înec și nu ajung la maluri
adu-mi-te pe tine și seacă supărarea,
căci tu, cu-a ta iubire, ești barca de salvare
nu-i altul pentru mine în lumea asta mare!


Georgeta

Dulcegării din cămara iubirii - iubitul meu nu are stare






iubitul meu nu are stare:
de când mi se trezește
își ia rucsacul la spinare
și prin lume el pornește
m-o fi căutând pe mine!?

lasă, lasă, într-o zi,
de pat mi l-oi priponi
și cât e ziua de lungă
l-oi iubi, ca să-i ajungă!

Georgeta

Dulcegării din cămara iubirii - când te văd...





când te văd venind spre mine
inima mai tare-mi bate,
sufletul mi se lumină
și-aș fugi-n a tale brațe.

și te-aș prinde de mânuță
și te-aș săruta într-una,
fiindcă sunt a ta drăguță
și pe lume-s numai una!

Georgeta Istrate

miercuri, 10 decembrie 2014

Vorbe multe...






sufletul meu e plin de chipul tău senin
nici nu contează lumea ce vorbește,
de-i noapte sau e zi, de plec sau dacă vin,
inima mea când bate, pe tine te dorește!

vezi tu, afară-i iarnă și frigul stăpânește,
dar când sunt lângă tine, e primăvară plină,
și de vreo lună plouă, și nu se mai oprește
însă iubirea ce ți-o port e-o floare din grădină!

ce dacă o privire-nghețată te țintește,
ce dacă inimi reci fac patinoare sute,
dacă din suflet iubirea izvorăște
și dacă eu te-ador, restul sunt vorbe multe!

Georgeta Istrate