Mihail Teisanu, femeia cu mască


 
”O cameră îmbrăcată în mătăsuri cu nuanțe pal  alb, crem, roz , pe o canapea îngustă, pe un așternut în dungi de alb și negru sau  bleumarin  împodobit cu perne albe ușor înflorate, stă o fată care-și ține cu degetele mâinii drepte o mască ce-i acoperă jumătate din chip, respectiv partea ochilor și nasul . Masca lasă să se vadă pielea foarte tănâră a feței și ochii căprui care privesc undeva în partea dreaptă. Chiar dacă lucrarea se intitulează "Femeia cu mască", ea înfățișează o copilă. Ea pare o fată ce visează să fie femeie, îmbrăcând-se mai matur decât ii este vârsta. De la distanță, din partea opusă a sălii, pare o femeie matură, însă pe măsură ce te apropii, descoperi o copilă ce visează să devină femeie. Pielea tănâră de marmură albă și părul castaniu închis oferă o imagine plăcută

 Umărul drept este dezgolit până sub sâni lăsând subuoara la vedere. Rochia este strâmtă până la mijloc, marcânu-i talia cu mărgele sau broderie de culoare neagră , iar de la mijloc în jos este evazată. Rochia pare de catifea. Piciorul drept stă peste cel stâng lăsând să se vadă ciorapii de mătase neagră cu model și pantofii negri de lac
 
 
 





Dialoguri - mituri ...

   

 


 Axya: 

- Dragă Giaxya, ce poți să-mi spui despre chinul sufletesc al oamenilor când le pasă de părerea altora?

 Giaxya:

    - Vizionam un video în engleză de pe un canal youtube foarte inteligent care discuta idei filozofice. Deci nu vorbim aici de gândire pozitivă și alte chestii,  ci despre Diogene, citate din Marcus Aurelius și alții. Și videoul este intitulat așa : dacă  îți pasă de ceea ce cred alții despre tine  e un mod de a crea o boală mintală. Și nu ne referim aici la o critică făcută blând, constructiv, cu intelepciune, ci la a te îngrijora obsesiv de ceea ce crede societatea despre tine, ceea ce cred alții. Pune asta în legătură cu nebunia rețelelor sociale, mai ales pentru mințile tinere, fragede, pentru adolescenți. Îi termină psihic. Dau într-un narcisism ciudat, visează noaptea ce ar trebui să posteze a doua zi ca să mai amplifice sentimentul de respect de sine când se simt triști și depresivi. Sunt o grămadă de cărți scrise zilele astea care explică modul cum rețelele sociale dau naștere tulburărilor mentale. Și nu e doar pentru că oamenii nu le folosesc corect, ci sunt intoxicate de publicitate, de imagini cu vieți ideale, unde oamenii postează doar ce e frumos și luminos ca să se mintă pe ei înșiși că duc vieți încărcate de pozitivitate. 

 Axya: 

- Da, chestia asta are un impact uimitor asupra acestor persoane.

 Giaxya:

- Când un tânăr anxios, cu probleme de familie, cu nesiguranțe și imagine de sine distorsionate vede chestiile astea, se gândește că viața lui e de rahat. Și ori începe și el să imite minciuna asta pozând chestii nerealiste, ori se afundă și mai mult în nesiguranță. Pe de altă parte, avem și cealaltă extremă. Nebunii care se cred lucrători cu lumina, care cer bani pentru dat în Tarot pe zodii, care reciclează idei furate de pe net (pentru că a citi chiar și o carte de dezvoltare personală e prea mult efort pentru ei) Ăștia au pierdut total contactul cu realitatea. Dacă cineva ar încerca sa îi aducă cu picioarele pe pământ, nu criticând-i dur, ci amintindu-le sau făcându-le o observație de bun simț, apăi ține - te bine, vor sări ca arși pentru că tu ești un demon care te simți amenințat de lumina lor. Genul ăsta de oameni șterg orice comentariu care nu îi laudă, trăiesc într-o iluzie, se consideră aleși. 

  Spunea o altă  youtubereasă  din Australia, că primise comentarii de la persoane toxice și că ea e aleasa, nu vii tu demon spre lumina ei, că lumina ei te va arde, te uiți la ăștia și îți faci cruce. Deci da, azi nu știm să facem o critică constructivă, pentru că dacă unul ca ăștia realizează că și-au creat un mit despre ei înșiși, că nu sunt aleși ci din contră se consideră superiori și sunt deconectați de real, dacă ar realiza asta, încrederea în ei înșiși s-ar face țăndări, căci unde mai e valoarea lor dacă dispare mitul creat de ei? Iată cât de fragili sunt închipuiții ăștia care fac videouri pentru bani!



Georgeta Istrate








Himera, Dimitrie Paciurea

 

 


 

Dimitrie Paciurea 1873-1932

 

”Schiță în lut a Himerei pământului, lucrarea reprezintă cea mai simplă redare a zeității, echivalentă cu o imagine percutantă a trecerii prin lume a ființelor :zămislite din pământ, trăind-și clipa de viață, apoi întorcându-se la matcă. 



Inspirată de obiceiurile păstrate până astăzi în comunitatea satească românească, himera mică simbolizează jertfa adusă pentru trăinicia unei construcții. În semn de ofrandă adusă pământului, pe care se începe zidirea, la temelia ei se îngroapă de viu un animal.

Paciurea redă simbolic o ființă cu trup de câine și chip de om, pe care o așează deasupra unei cărămizi de lut nears, aurind apoi întregul. Lucrând în lut, fără a simți nevoia arderii lui, Paciurea dezvăluie de fapt rezistența elementelor primordiale în fața timpului.”

 Ana-Zoe Pop, ghid MNAR, pagina 118 .


  Informații tehnice : lut, patină aurită 17×20,5×5,5 cm, semnat față jos, spre stg. : D. Paciurea, 1927, inv. 536/7182



Compoziție pe galben, Hans Mattis-Teutsch



 Hans Mattis-Teutsch  1884-1960, ulei pe pânză 80×90 cm, semnat cu monogramă stg. jos cu oranj : MT. 1916-1924.

 


   ”Nume de referință al mișcării de avangardă din România, Mattis-Teutsch se alătură acestei grupări după o prestigioasă activitate desfășurată alături de reprezentanții activismului maghiar și de cei din mișcarea berlineză "Der Sturm" În suite întregi de compoziții, realizate între 1916-1924, printre care se numără și Compoziția pe galben, cu o consecvență care îl delimitează de ceilalți avangardiști, a căror disponibilitate către forme stilistice diverse era mai accentuată, Mattis-Teutsch a evoluat spre purificarea abstractă a imaginii.


    Închipuind o lume de forme concave și convexe într-un spațiu sugerat prin raporturi de bidimensionalitate, artistul se concentrează pe exprimarea unui ritm dinamic, pe energizarea compoziției ce devine expresia pură a unei stări sufletești. 

 


    Atât sugerarea tensiunilor centrifuge și centripete cât și formele vibrate măresc efectul dinamic. Acestora li se adaugă raporturi cromatice îndrăznețe. Toată această luptă a contrariilor este astfel condusă încât principiul armoniei să nu fie violat.”


Ghid MNAR,  pagina 112, anul  1999, Text de Dana Herbay 

















Dialoguri - obsesii, frici, control psihologic...


Axya :

- Frățioare, ce îmi poți spune despre control psihologic, obsesii și frici?

 Giaxya :

- Acesta este un subiect atât de vast încât nu ne-ar ajunge o viață să-l dezbatem. El este ca o energie subtilă, ca un liant negativ, ca niște fire nevăzute care ne cuprind în anumite momente ale vieții noastre, individual sau colectiv. O frică înspăimântătoare....

Axya :

-Poți să-mi dai exemple concrete?

Giaxya :

- Sigur. Dacă tot am vorbit zilele trecute despre magie, am să mă leg de subiectul ăsta. De exemplu, eu pot să înghit mercur accidental. Nu trebuie să sar repede la concluzia că mi se fac farmece. Da, există cazuri când așa ceva se întâmplă. Dar nu ajută cu nimic să sar din prima la concluzii obsesive, anxioase, victimizatoare, să mă gândesc că cineva îmi vrea pielea, e pe urmele mele și vrea să mă distrugă. Asta m-ar îmbolnăvi psihic. Ar trebui să caut cauzele clare, evidente, explicabile. Abia după aceea să caut inexplicabilul.  Abia atunci apelez la alte ipoteze. De exemplu, se spune că spiritele bune sau rele vin însoțite de mirosuri. Dacă simt miros de levănțică în casă, nu sar la concluzia că îl am pe Sfântul Mihail, El Însuși în dormitor! Verific. Poate am un săculeț cu levănțică în șifonier, printre haine...Și apropo de vaccin, că tot suntem în pandemie și am creat așa niște teorii halucinante, cum că reacțiile corpului vor fi negative pentru corp, că cineva ar vrea să ne omoare, etc. Asta nu înseamnă că nu or fi simptome dubioase cu vaccinul. Sigur că există! Și vom afla mai multe pe măsură ce timpul trece. Zic să nu ne distrugem singuri psihic înainte ca altceva să ne distrugă. Pe asta mizează de fapt cei care ne rănesc : controlul psihologic. Îți spun ceva, după care te distrugi singur, ruminând obsesiv!


Georgeta Istrate


Dialoguri - boala regilor


Axya :

- Doamnă Gys, îmi păreți îngrijorată. Dacă doriți o zi liberă să vă rezolvați problemele, să-mi spuneți.

Doamna Gys :

- Într-adevăr, sunt puțin îngrijorată pentru fratele meu, care nu are grijă deloc la sănătate.

- Axya :

- Puteți să-mi spuneți mai exact ce are? 

Doamna Gys :

- Nu este un secret. Se pare că este suspect de gută, însă nu sunt sigură. Medicul i-a dat să facă niște analize de sânge și niște radiografii. Totul a început cu o durere inexplicabilă la un picior. La început, nu a luat-o în seamă, considera că s-o fi lovit... Însă , mai târziu, a observat niște formațiuni tari, ca niște cristale, care îi provocau dureri.

Axya :

 - În trecut, guta era  numită și boala regilor, a bogaților. Și asta pentru că aceștia consumau foarte multă carne de vânat, bogată în purine. Într-adevăr, în zilele noastre boala afectează mai ales bărbații între 40-50 de ani, care fac exces de carne, fructe de mare, alcool...

 Doamna Gys :

 - Dacă diagnosticul se confirmă,  va trebui să țină regim, zic . Bine că îi place sportul ,  o să-l țină în formă...

 Axya :

- Într-adevăr, guta este o formă dureroasă de artrită, caracterizată de dureri articulare foarte mari și cauzată de prezența unei cantități prea mari de acid uric în sânge și în țesuturi. Ludovic al 14-lea suferea de gută , din câte îmi amintesc. Cum am discutat mai devreme, acidul uric este rezultatul metabolizării alimentelor consumate și a degradării celulare, rezultat în urma descompunerii unor substanțe numite purine, iar când această cantitate de acid uric depășește limitele normale, se formează mici cristale care pătrund în articulații și care provoacă durere articulară. Dacă ai o asemenea boală, în primul rând, nu vei adăuga deloc sare în alimente, fiind contraindicată. De asemenea, medicii nu recomandă consumul de organe (rinichi, ficat, creier), peștele gras sau care are conținut mare de purine ( sardine, hering, scrumbie, anșoa, somon, calcan ). Icrele, carnea de miel, de vițel, mezelurile, conservele de carne și pește, untura, gălbenușul de ou, frișcă, smântână,  produsele lactate obținute din lapte gras. Există şi legume care trebuie evitate, precum : sparanghelul, spanacul, tomatele, concentratele din tomate, castraveții, sfecla roșie, fasolea albă, mazărea, țelina. Ar mai trebui să ocolești smochinele uscate, afinele, dulciurile concentrate, oțetul, pâinea albă și pâinea neagră. Băuturile alcoolice sunt de asemenea interzise. La fel ciocolata, care produce urați și intensifică producerea de acid uric.
   Pe lista alimentelor permise sunt: laptele bătut și dulce, iaurtul, brânzeturile nesărate și slabe, carnea de vacă, de pasăre, peștele slab. Sunt indicate cărnurile de șalău, biban și de asemenea, poți consuma și 1-2 ouă fierte pe săptămână. . . Multă sănătate pentru fratele dumneavoastră, Doamnă Gys!

Georgeta Istrate

Dialoguri - pământul plat



Giaxya :

- Știi filmul The Truman Show cu Jim Carey?

Axya :

-Ce-i cu el?

 Giaxya :

 - Mă uitam aseară la un documentar despre grupul celor care afirmă că  pământul este plat. Grupul se mărește, se combină cu altele. Ușor, ușor  pătrund și în politică. Țin seminarii pe bani, în care nu spun mai nimic... Ei afirmă că pământul este plat, că suntem ca în filmul Truman show și că soarele și luna sunt două lumini plasate de șefii lumii. Mai mult, susțin că  celelalte planete sunt  niște machete. Ei afirmă că oamenii de știință mint, că niște conducători malefici conduc lumea din umbră, bagă teama în oamenii ignoranți... Au înțeles șmecheria. Cu cât e mai stupid și revoltător ce fac și spun , cu atât vor primi mai multă atenție.  Și văd că reușesc.

Axya: 

- Da, ciudată treabă!   

Giaxya:

- Se pare că sunt foarte mulți și probabil, așa cum ți-am mai spus, principalul lor scop este acela de a intra în politică.  Au conturi pe youtube, storc bani de la oameni,  la ateliere în care nu fac decât să piardă timpul. Au atras atenția altor grupuri de ignoranți care vor să se unească cu ei.  Ăștia vor vota, îți dai seama? Ei urlă că au dreptul să creadă în ce li se năzare, dar nu înțeleg că fac rău și altora. Acum, în școli,  copiii cu astfel de părinți cer să se includă teoria că pământul e plat, se ceartă cu profesorii, urlă că sunt conspirații peste tot, că există oameni  malefici în umbră, care ne conduc viețile...

Axya:

- Chiar nu ai timp să te plictisești pe planeta asta, frățioare! Adevăr sau minciună, inteligență sau prostie, pace sau război, ce mai contează? Of!!!

 

 Georgeta Istrate

 

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...