vineri, 23 iulie 2010

"Există Cineva care vede şi le judecă pe toate" (viaţa bate ficţiunea)





Cimitirele.Ce cuvânt sinistru!Am vrea să-l scoatem din dicţionare, dar nu putem.Pentru că, paradoxal,moartea face parte din viaţă. Aceste locuri ascund destine uimitoare, topite în mod tragic şi misterios în imensa prăpastie din adâncul sufletului omenesc.

Personajul acestei povestiri şi-a consumat tragedia în linişte şi nicicând fiinţa lui nu a simţit nevoia de răzbunare.A dat totul şi n-a cerut nimic în schimb. Doar o cruce pustie dintr-un ţintirim părăsit mai mărturiseşte despre existenţa sa atât de zbuciumată.

O iubire ucisă

La vârsta de 23 de ani ,Ştefan B. se consideră un tânăr norocos.Chiar dacă provine dintr-o familie săracă, se angajează şi reuşeşte cu banii proprii să termine o facultate . Primeşte un post de contabil, în Sălaj. Într-o zi , o întâlneşte pe Kati, de care se îndrăgosteşte iremediabil. Fata lucrează la o unitate militară, ca civil . Faptul că este unguroaică şi are altă religie nu-l împiedică pe Ştefan s-o ia de nevastă. Din dragostea lor se naşte Ştefania, ca un susur de apă proaspătă de izvor. Numai că, atunci când îţi vine să strigi de bucurie, ceva pare că nu mai funcţionează. Ca şi cum omul nu ar merita să fie fericit.Ca şi cum disperarea şi speranţa ar fi două feţe ale aceleiaşi monede care jonglează cu destinul omului aducându-i aminte că, în afara propriei fiinţe, nimic nu-i aparţine.
Astfel că, într-o zi, venind mai devreme ca de obicei de la slujbă , Ştefan se gândeşte să-i facă o surpriză soţiei, la serviciu. Fericirea pe care o simte naşte în mintea lui gânduri cu miros de poezie. Cumpără un buchet mare de trandafiri albi şi porneşte spre ea. Ajunge. Inima îi bate mai tare de emoţie, imaginându-şi fericirea de pe chipul iubitei atunci când îl va vedea. Deschide încetişor uşa biroului. Privirea i se înceţoşează când îşi vede nevasta fâcând dragoste pe masă cu un ofiţer. Nu mai are putere nici măcar să ţină florile în mână. Lasă să-i scape , ca şi cum puritatea lor n-ar mai avea nicio valoare. Se aprind spiritele. Ea, deranjată de vizita lui, începe să-i facă reproşuri. La unitate, se porneşte un adevărat scandal. Într-un târziu, cei doi pleacă acasă, pe rând. O vreme, între ei se aşterne tăcerea... După matură chibzuinţă, de dragul fetiţei, Ştefan hotărăşte să-şi ierte soţia. Bunătatea bărbatului provoacă sfidare pe chipul femeii, care exclamă indignată:”niciodată nu te voi iubi ca pe el”. Când tensiunea devine insuportabilă, el decide să-i acorde divorţul.

Încă o decepţie...

Suferinţa îl face pe Ştefan să vadă viaţa ca pe o mare schimbătoare. Ştie că, dacă nu este atent, următorul val îl va înghiţi. Rămăsese fără serviciu, iar ajutorul unui prieten care îi oferă un post de contabil şef, undeva în Vrancea, îi oferă o nouă perspectivă. Destinul scoate din mânecă o altă carte, parcă menită să-l provoace. Se îndrăgosteşte de o fată deosebită, care ajunsese dintr-o simplă croitoreasă şefa casei de modă din Focşani! Frumoasă ca Greta Garbo, Maria, pentru că aşa o cheamă, pare că este persoana care-i va aduce soarele în viaţa atât de încercată. Se căsătoreşte a doua oară .Mariajul lor este perfect. El, fire blandă şi iertătoare, o respectă, ea îi răspunde pe măsură. Pâna într-o zi când…
Maria începe să aibă tulburări serioase de comportament. Din această cauză îsi pierde serviciul.Uneori, iese noaptea să stropească via, la lumina lanternei. Ştefan încearcă s-o liniştească, dar rugăminţile lui mai rău o enervează. Alteori, fata se dezbracă în pielea goală şi merge aşa în gară. De pe locomotiva vreunui tren în staţionare începe să strige către oameni cuvinte fără noimă, spre disperarea soţului şi a autorităţilor din acea vreme. Oricât de mult încearcă să se împotrivească, Ştefan nu poate împiedica internarea Mariei într-un ospiciu. Disperarea îl aruncă în braţele alcoolului...

Ameninţări cu moartea

Părinţii şi cei opt fraţi ai fetei îl învinuiesc pe Ştefan pentru nenorocire.Cum poţi să te aperi în faţa unei acuzaţii atât de grave? Dar durerea şi tragedia prin care trece el nu o vede nimeni?! Să fie el vinovat pentru toate astea şi să nu-şi dea seama? Câte mustrări de conştiinţă! Mai multe decât credea că poate duce! Este ameninţat cu moartea, la modul cel mai serios, şi alungat din propria lui casă de rudele soţiei: ”te vom omorî nemernicule! Din cauza ta , Maria a înnebunit! ”Obligat de împrejurări, pleacă în locurile natale, într-o localitate din Bacău. Puterea de a merge mai departe vine de la mama sa, care îl primeşte în casa părintească. Cu toate acestea, din două în două săptamâni, se întoarce să-şi vadă casa, de care oricum nu se poate apropia. Clădirea aceea trezeşte în el amintiri frumoase , dar şi amarul tristeţii atât de covârşitoare.Caci timp de şapte ani, aici cunoscuse fericirea şi nenorocirea; dulcele şi amarul; extazul şi agonia; binecuvântarea şi blestemul. Ceva, poate spiritul Mariei, îl aduce mereu înapoi. Şi de fiecare dată este izgonit.

Ultimul act

August 1972. O zi de sâmbată, banală pentru ceilalţi, dar diferită pentru el. Trupul lui slăbit se învârte în jurul casei cu amintiri, ca un câine fără stăpân. Alungat din propria viaţă, merge să-şi înece amarul, la crâşmă. Foştii vecini îl compătimesc şi se arată prietenoşi cu el.Află de la ei că toţi fraţii Mariei au crize de nebunie, prin urmare boala este ereditară. Informaţia vine prea târziu. Aproape că nici nu mai are importanţă. Pe la unsprezece seara, se desparte de prietenii de pahar. Rămâne din nou singur...
A doua zi, trupul îi este găsit într-o fântână din apropiere.Oamenii cred că s-a sinucis .Dar raportul medicilor legişti sună altfel: crimă! Fusese mai întâi omorât, apoi aruncat în fântână.Când procurorul îi sugerează mamei defunctului să deschidă o anchetă, aceasta refuză. resemnată: “Există Cineva care vede şi le judecă pe toate”

Georgeta Istrate

Un comentariu:

  1. Oare, nu exista nicio posibilitate sa ne impotrivim destinului? Vom ramane mereu doar niste efemeride, purtate aiurea de vantul bezmetic, starnit de rasul cinic al vreunui zeu atotputernic?

    RăspundețiȘtergere