luni, 28 martie 2011

Sfântul Ciprian, omul care l-a învins pe Diavol


“Veniţi să ne judecăm, zice Domnul.De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.”(Isaia, cap.1)

 
      Povestea vieţii Sfântului Ciprian îmi face pielea de găină!  Şi mă întreb:  cum este posibil ca un om , ce se dedică  trup şi suflet  Diavolului, să fie scos din foc şi adus la mântuire? Cel mai bun răspuns l-am găsiit în cuvintele: " ceea ce  nu e posibil la oameni, se poate la Dumnezeu!"
   Se pare că, prin intervenţie divină, viaţa lui Ciprian s-a schimbat radical. Mărturisirea lui ulterioară  este cutremurătoare şi nu avem de ce s-o punem la îndoială :”Cu totul mă dădusem Diavolului, supunându-mă la toate poruncile lui…”

Un maestru al răului

       Ciprian se naşte în jurul anului 200 d.H., într-o familie de oameni înstăriţi din Cartagina. Părinţii lui păgâni îl trimit să studieze  la şcolile celor mai vestite temple ale zeităţilor din Caldeea, Atena, Agra. Dotat cu o perspicacitate înnăscută, ajunge avocat , profesor de retorică şi filozof. Învăţăturile păgâne îl fascinează în aşa măsură încât, în scurtă vreme, este recunoscut drept cel mai de temut vrăjitor al timpului său.Răutăţile pe care le face sunt de neimaginat: jertfeşte copii şi fecioare  pentru zeităţile  pe care le adoră şi cărora li se supune;  ucide oameni cu ajutorul farmecelor şi otrăvurilor pe care singur le prepară; stârneşte  tunetele şi ploile; face morţii din morminte să vorbească… Este un maestru al răului. Atât de bine îsi face vrăjile încât ,după cum singur mărturiseşte, îl impresionează chiar şi pe Diavol.Acesta , încântat de “realizările “ lui, îl laudă în faţa celorlalţi  întunecaţi, promiţându-i mari onoruri în viaţa asta, dar şi în cealaltă.Mai mult, îl premiază  punându-i la  dispoziţie  o ceată de diavoli  care să-l slujească şi să-l îndrume în opera de rătăcire şi distrugere a fiinţelor omeneşti. Faima  lui Ciprian se extinde  cu rapiditate printre oameni.Păgânii  îl onorează ca pe un înţelept, capabil să le rezolve toate problemele. Metodele lui nu sunt pentru oamenii cinstiţi…Aflat în plină glorie, Ciprian crede că puterea de care dispune este invincibilă.Viaţa îi arată însă că nu acesta este drumul.Pentru că, prin credinţă, o fecioară creştină, promisă lui Iisus, îi distruge toate necurăţiile şi îl salvează din ghearele Diavolului. Evenimentul  premergător întoarcerii sale la Dumnezeu este legat de o poveste de dragoste...

Criza de autoritate…

    Aglaid este un tânăr bogat de o moralitate îndoielnică, închinător la idoli, ce consideră că totul poate fi cumpărat.Se îndrăgosteşte de o fecioară pe nume Iustina, a cărei frumuseţe  răpitoare îi pune inima pe jar.Pentru că fata nu-i  împărtăşeşte dragostea , încearcă prin mijloace viclene s-o ademenească. Se gândeşte chiar s-o ia de soţie, dar cererea îi este refuzată. Recurge la un plan de răpire, dar ţipetele fetei alertează vecinii, care-i sar în ajutor.  Exasperat, dar cu dorinţa vie de a o avea, Aglaid recurge la serviciile lui Ciprian. Acesta, sigur pe el, îi promite că va face o vrajă, în urma căreia fata o să-i cadă în braţe... Asaltată de duhurile necurate trimise de vrăjitor, Iustina cere ajutorul lui Iisus,  petrecând mult timp în post şi rugăciune. Dumnezeu vede credinţa ei curată şi alungă diavolii.  Nicio incantaţie şi nicio licoare vrăjitorească  nu se pot atinge de fecioara care ,cu ajutorul rugăciunilor şi a crucii, reuşeşte să înlăture puterea întunericului.Chiar şi rostirea numelui fetei capătă puterea de a destrăma vrăjile! 
       Ciprian înregistrează eşec după eşec. În aceste condiţii, îşi dă seama că se luptă cu o putere necunoscută. Nu vrea să renunţe şi se implică personal, pentru că nu-şi poate permite să piardă faima de care se bucură . Nu concepe ca o fecioară neputincioasă să-l demoleze! Astfel , vrăjitorul ia, pe rând, chipul unei femei, apoi al unei păsări ,dar de fiecare dată vrăjile îi sunt năruite. Ruşinat şi enervat de aceste neputinţe, Ciprian  aduce  blestem asupra  rudelor fetei şi chiar a locuitorilor Antiohiei, lovindu-i cu boli şi ucigându-le animalele. Asupra Iustinei  trimite o boală grea, care o imobilizează la pat. Toate relele ce se abat asupra oraşului se pun pe seama refuzului fetei de a se mărita cu grecul. Oamenii îi cer fetei  să accepte cererea în  căsătorie, pentru ca nenorocirile să înceteze. Iustina se roagă fierbinte… Dumnezeu o ascultă. Intervenţia divină vindecă miraculos oamenii şi animalele. Onoarea Iustinei rămâne astfel nepătată.  

“Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!”

     În urma acestei înfrângeri, dispreţuit de oamenii care altădată îl admirau şi respectau, Ciprian  hotărăşte să se retragă  pentru un timp. Reflectează, cumpăneşte şi hotărăşte: dacă nu poate birui pe acest Hristos şi crucea, înseamnă că puterea căreia i s-a supus şi de care s-a folosit până acum nu face doi bani. Hotărăşte astfel că nu mai vrea să fie complicele răului. Prin urmare, cere ruperea “contractului” cu diavolul, pe care încearcă să-l îndepărteze. Enervat de decizia lui Ciprian, întunecatul sare să-l omoare.Lupta este  inegală.Un om contra Diavolului?! Nu prea sunt şanse de scăpare! Şi când crede că nu se mai poate lupta cu o putere aşa de mare, îşi aduce aminte de fecioara care l-a învins cu ajutorul crucii şi rosteşte cuvintele: “Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!” Apoi îşi face semnul crucii şi scapă astfel de vrăjmaş.

Pe drumul mântuirii, prin moarte martirică

                                                                  Ciprian şi Iustina

   Este  clipa marii răsturnări, momentul cheie, când viaţa Sfântului se schimbă radical. Reflectează la viaţa  dusă până acum , la faptele sale  rele şi începe să se căiască. Se naşte în inima lui o dorinţă spre bine, spre curat, spre iubire. Exemplul fecioarei îl conduce pe drumul cel bun.Mai întâi cere botezul de la episcop.Ca să-şi dovedească sinceritatea, arde toate cărţile vrăjitoreşti . Asta îl emoţionează pe slujitorul bisericii  şi hotărăşte să-l iniţieze în  credinţa creştină. Lacrimile unite cu dorinţa imensă de mântuire  îl determină pe episcop să-i dea botezul. Din acest moment, viaţa lui este închinată lui Hristos. Credinţa şi faptele sale îi fac pe mulţi să vină la creştinism. Urcă  pe treptele ierarhiei bisericeşti pas cu pas şi ajunge  episcop al Cartaginei.Pe Sfânta Iustina o face mai întâi diaconiţă, apoi  stareţă la o mânăstire de fecioare. Prin comportamentul său exemplar, Ciprian atrage admiraţia, dar şi ura unora, care  îi plănuiesc sfârşitul. În final, prigoniţi, întemniţaţi şi judecaţi, cei doi au parte de moarte martirică prin decapitare. Sfântul Ciprian şi Sfânta Iustina sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la 2 octombrie a fiecărui an.

                           Mâna Sfântului Ciprian, aflată la Biserica Zlătari din Bucureşti 


                                                                                              
Am găsit, în cărţile ortodoxe,

Rugăciunea Sfântului Ciprian

     “Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti; împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu, Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-1 să-­şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toata lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti, şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice, împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările sataniceşti şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume. Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau sub pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau menstruaţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau a apei cu care se spală morţii, sau banii care se pun în mâna sau pe ochiul morţilor, sau legăturile cu care se leagă mâinile sau picioarele morţilor, sau de sunt farmece făcute pe căiţă, sau dacă a venit prin străpungere de ace ale păpuşilor, sau de sunt farmece aruncate pe apă curgătoare sau în foc, sau de sunt făcute pe argint viu, pe bani, mâncare sau ţărâna luată din urmă, pe cheagul de lapte, pe sporul casei, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare. Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâmă şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzeşte-1 cu toţi ai casei lui, de toate uneltirile diavoleşti. Zdrobeşte, cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge şi depărtează, pentru totdeauna, toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău (numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, descântecele, argintul viu, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşalele, ştiute şi neştiute, pentru Sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin”.

G. Istrate

Am mai scris un articol despre Sf. Ciprian,  pentru a-l citi, urmaţi linkul:
http://www.revistafelicia.ro/articol_1001132/sfantul_ciprian_dezleaga_farmecele_si_blestemele.html

Mai e puţin


Înainte de timpuri nu ştiam ce-i durerea,
Universu-ăsta mare mi-era mângâierea,
Scăldată-n lumina unui veşnic soare
Fericită eram fără griji şi-ntristare.


Eram  o fiică  a cerului mare !
Îmbrăcată-ntr-un alb străveziu,
Mă plimbam printre stelele carului mare
Vizitam galaxii ce azi nu le ştiu.

Şi-ntr-o zi...

Ce idee, ce gând nebunesc !
M-atrăgea pe pământ traiul lumesc,
Şi-am venit ca un fulger aprins
Dintr-un vis, am trecut în alt vis


Şi ce vis, ce coşmar ce durere
Este aici pe-albastrul pământ !
Săbii scoase din teacă, ce ucid de plăcere
Şi ura aceasta ce ne bagă-n mormânt.


Mai e încă puţin. Şi-am să plec  înapoi,
Voi zbura prin locuri fără asemănare ,
Într-o lume lipsită de griji  şi-ntristare
În care eu nu-s, nu esti tu şi nici noi...

Georgeta Istrate

miercuri, 23 martie 2011

O scrisoare uitată

        Căutam de lucru. Am mers la redacţia unui ziar, iar  redactorul şef, care  mă cunoştea, mi-a spus: „ ai lipsit cam mult din Bucureşti, ca să te angajez,  trebuie să dai o probă. Fă-mi un articol real sau imaginar, să văd dacă nu cumva ţi-ai ieşit din mână!” 

     Articole imaginare puteam să fac multe, dar eu voiam unul real, ca să poată fi publicat . Am mers la secţia scrisori şi am întrebat dacă nu cumva au un caz pentru mine. Răspunsul a fost negativ. Când să ies din birou, doamna mă opreşte: „ am o scrisoare, stă cam demult în sertar, dacă consideri că îţi este de folos...” Am spus mulţumesc şi am plecat. Voiam să ajung acasă , căci în ziua aceea făcusem  multe drumuri şi mă simţeam obosită. Însă, în tramvai ,  nu am mai avut răbdare şi am deschis scrisoarea. Am fost foarte uimită să găsesc o poveste cu totul ieşită din comun. O doamnă de 87 de ani dorea să trăiască o ultimă noapte de dragoste, dar nu cu oricine... Carevasăzică, la o asemenea vârstă omul încă mai vrea să iubească şi să fie iubit! Am zâmbit. Dacă aş gândi la fel când am să am vârsta de aproape un secol, n-ar fi rău deloc. Căci ce medicament mai bun decât iubirea există pe lumea asta? Unde rămăsesem!? A...
    După ce am citit scrisoarea de două ori, mi-am trasat următoarea sarcină de serviciu: trebuia să găsesc o modalitate de a-l aduce pe domnul dorit lângă aceea care îl aştepta. Şi pentru că drumul spre casă trecea prin poarta îndrăgostitei, am uitat de oboseală,  am coborât  la staţia „11 Iunie”, am tras aer în piept, am căutat numărul casei şi iată-mă la uşa ei. Când i-am spus că sunt de la ziar, a fost foarte bucuroasă, dar nici nu a omis să-mi reproşeze că am lăsat-o să aştepte mai mult de o lună. În fine, vizita mea a fost una de neuitat, căci doamna mi-a făcut demonstraţii sportive, mi-a cântat romanţe şi mi-a dăruit o carte de epigrame, opera celui de-al doilea  soţ. Am notat tot ce am discutat, iar articolul a ieşit astfel:

O femeie de 87 de ani îşi doreşte să trăiască o ultimă noapte de dragoste 



     Într-o casă veche din centrul Bucureştiului, locuieşte Ioana D., în vârstă de 87 de ani, care a avut o viaţă plină. A trăit şi clipe de bucurie, dar cel mai adesea nefericirea, caracteristică fiinţei umane. Acum locuieşte singură, are probleme materiale, dar cel mai mult o afectează singurătatea.
     Ioana este o femeie cu o vârstă psihică foarte tânără , în pofida faptului că timpul i-a brăzdat faţa. Face gimnastică aerobică atât dimineaţa,  cât şi seara, exerciţii de respiraţie şi chiar sare ca o tinerică.  Nu mi-a spus direct, dar a sugerat,  prin comportamentul său,  că se menţine în formă pentru o ultimă noapte de dragoste.Cu cine? Cu un misterios domn de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Atunci avea 74 de ani...

„Ce frumoasă sunteţi, doamnă!”

      De ce i-am făcut Ioanei o vizită acasă? Pentru că a cerut ajutorul redacţiei , în ideea de a-l găsi pe bărbatul de care a rămas îndrăgostită timp de 15 ani. Nu ştie despre el decât că a fost medic la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, că a fost plecat în Italia şapte ani şi că este originar din Sibiu.  Atât de hotărâtă este să-l găsească pe omul iubit , încât a cerut şi ajutorul organelor de poliţie.
      Să vedem cum s-a întâmplat totul... Prima dată, l-a întâlnit în staţia de autobuz. El s-a apropiat şi, cu o voce romantică, i-a şoptit: „ ce frumoasă sunteţi, doamnă! Aş vrea să vă invit la un restaurant”. Misteriosul domn i-a dat cartea sa de vizită. Ea nu a conştientizat că, în schimbul acelei cărţi, el îi furase inima. Din păcate, invitaţia a fost refuzată.  Şi nu o dată, ci de două ori. Femeia nu-şi poate explica nici acum de ce  nu a acceptat, căci acele gesturi au costat-o ani de suferinţă. Acum simte că mai are o ultimă şansă. Nici nu se gândeşte să accepte ideea  că el nu ar mai fi în viaţă. Este singurul bărbat alături de care Ioana vrea să trăiască o ultimă noapte de dragoste. Ea speră că, la cei 87 de ani ai săi, poate avea ceea ce n-a avut niciodată. Îmi mărturiseşte că nu a mai făcut dragoste de 20 de ani , dar acum dorinţa ei a renăscut. Mă gândesc că, poate, această dorinţă ascunde nevoia de a trăi într-o clipă ceea ce nu a trăit în toată viaţa sa.

Un soţ a bătut-o, iar celălalt a înşelat-o

     Dar ce s-a întâmplat de-a lungul vieţii Ioanei? A fost o femeie frumoasă , motiv pentru care era înconjurată de foarte mulţi admiratori. Meseria ei a fost de secretară, astfel că a avut posibilitatea de a trăi printre oameni importanţi.Totuşi, avem în faţă o femeie care crede că nu a cunoscut fericirea. Chiar dacă a avut momente plăcute în căsnicie şi a fost mândră de soţul său (este vorba de al doilea soţ, inginer constructor şi epigramist) , consideră că desăvârşirea  în iubire este mult prea departe, că  ea se află la jumătatea drumului  fericirii, pe care se teme că  nu o va putea atinge. Şi asta nu e tot.  Ioana regretă acum  faptul că nu a acceptat propunerile  unor oameni bogaţi şi influenţi ai vremii, care şi-au dorit s-o aibă ca iubită, în schimbul unor privilegii materiale. Regretele vin din cele două căsnicii ale sale, nereuşite. Prima s-a consumat în Alba Iulia şi a durat doi ani. Soţul o bătea pentru că era exagerat de gelos. În cele din urmă, sătulă de bătaie, de umilinţe şi de jigniri, a fugit la Bucureşti. După câţiva ani, s-a recăsătorit cu un bărbat  mai tânăr cu 14 ani decât ea, însă nu era mulţumită de viaţa sexuală cu acest soţ. Ioana  nu a putut avea copii.  

Infidelitatea soţului, motiv de despărţire

       Era încă frumoasă, avea 40 de ani, când a aflat că soţul său are o amantă. A durut-o mult acea infidelitate , care a provocat ruptura dintre ei. Timp de zece ani, soţul a trăit la Satu Mare,  cu o altă femeie, iar Ioana a avut o relaţie de şapte ani cu un bărbat căsătorit, tată a doi copii. Ura caracterul acestuia, lăcomia şi dorinţa lui de a profita de ea material. În schimb, era foarte mulţumită de viaţa sexuală  pe care o avea cu acest domn, de aceea i-a suportat toată lipsa de caracter. „ simţeam o mare pasiune şi, în acelaşi timp, o revoltă pentru caracterul lui urât”. După zece ani, soţul ei, care nu-şi găsise fericirea, s-a întors acasă. Ea l-a primit, chiar dacă a ştiut că nimic nu mai poate fi la fel ca înainte. La scurt timp, el s-a îmbolnăvit  şi , timp de şase ani, Ioana l-a îngrijit , veghindu-l zi şi noapte. Au apărut remuşcările de ambele părţi, nevoia de iertare, de mărturisire a greşelilor, chiar dacă nimic nu se mai putea îndrepta. Acum,  Ioana consideră că boala soţului a fost pedeapsa de la Dumnezeu pentru că a părăsit-o. La vârsta de 70 de ani, acesta a murit. Atunci a început coşmarul singurătăţii. 
     Singurătatea fizică, pentru că în sufletul său trăia iubirea pentru doctorul din staţia de autobuz. Îl va găsi oare Ioana pe bărbatul de la care speră o ultimă noapte de dragoste?

Georgeta Istrate


P.S. Destinul a făcut ca eu să nu mă angajez la acel ziar, dar doamna Ioana l-a găsit pe domnul inimii ei. N-aş putea să vă spun dacă a trăit într-adevăr acea dragoste pe care o visa, căci, din păcate,  nu am mai ţinut legătura cu dumneaei.

marți, 22 martie 2011

Cu deochiul nu-i de glumit!

    Zic: ferice de cel care nu crede în deochi, căci dacă nu crede, înseamnă că  nu l-a experimentat

     
Aveam 13 ani…

     Prima dată când m-am deocheat  aveam vreo 13 ani şi  mă aflam într-un  sat, la înmormântarea unei mătuşi. Am avut o stare aşa de rea,  încât oamenii din acel sat se pregăteau pentru… două înmormântări. Au început să-mi spună pe rând Rugăciunea Domnească, unii mi-au şi descântat, dar nimic. Pe măsură ce timpul trecea, îmi era tot mai rău. Au adus un om, pe care , evident, nu-l cunoşteam şi nu l-am mai văzut niciodată după aceea. Când m-a privit în ochi şi mi-a atins fruntea, m-a apucat un căscat de ai fi zis că nu dormisem o mie de ani. Simţeam înţepături în tot corpul, capul îmi plesnea de durere. Oamenii , care se strânseseră pe lângă mine ca la  spectacol, spuneau că reacţia mea e bună şi că o să-mi revin. Aşa a fost! În jumătate de oră eram ca nouă. Nu ştiu cum a făcut acel om, dar de câte ori îmi aduc aminte de el, îi mulţumesc în gând.

   Debutul unei lungi suferinţe

     Timpul a trecut,  uitasem complet de acea experienţă.  Dar, după vreo patru ani de la acel incident,  am avut un moment  de-a dreptul dramatic.  Mă aflam chiar în biserică, la o ceremonie,  când, la un moment dat, am simţit că toată energia mi se scurge, ochii nu mai pot sta dechişi,  picioarele încep să tremure şi… am căzut! M-au scos de acolo pe braţe , pentru că păream moartă. Am fost în stare de inconştienţă vreo zece minute. De-abia după ce m-au readus la viaţă, prin rugăciuni, mi-au povestit ce se întâmplase. Cert este că, atunci când m-am trezit, rudele mele plângeau. Pentru câteva minute au crezut că m-am dus.Şi aveam doar 17 ani… Ei bine, începând cu acel  moment, nu a existat zi fără să fiu deocheată. Mereu aveam nevoie să-mi zică cineva, care avea har,  Tatăl nostru . Când nu ştiam la cine să mai apelez, citeam din psalmi, din Vechiul Testament (sunt unele pasaje din Isaia care mă vindecă pur şi simplu).

O luptă continuă

    Dorinţa mea era ( şi mai este) să scap definitiv de această pacoste.Am mai găsit unele remedii, dar,  la mine, o minune ţine numai  trei zile. Parcă ar fi o luptă continuă între mine şi deochi, căci un remediu îl păcăleşte un timp, după care se pare că se repliază şi atacă din nou.  Am cerut ajutorul unor persoane care fac bioenergie sau  spun că pot vindeca, dar rezultatul a fost de scurtă durată.Un celebru bioenergetician mi-a spus că nu mă poate ajuta, fiindcă ceea ce mi se întâmplă este o pedeapsă karmică şi că eu însămi atrag aşa ceva. A mai fost un domn care mi-a spus că mă poate vindeca fără probleme. El afirma că poate să anuleze şi karmele. Parţial, avea dreptate. De ce spun doar parţial?! După acea şedinţă, timp de trei luni de zile, nu mi s-a mai furat energie, puteam să folosesc timpul la maxim, eram în culmea fericirii. Pur şi simplu scăpasem de o boală grea. După fix trei luni , boala mea a revenit. Am fost disperată, unii îmi spuneau că mi-am făcut singură program şi că , dacă încep să cred că deochiul nu există, nu mă va mai lovi. Vorbe…
 
O rugăciune de mare folos

   Dacă am fost deocheată de mii de ori , vă daţi seama că am trecut prin o mulţime de simptome. Prin experienţă proprie, am observat că starea de rău este diferită, aşa cum sunt diferiţi oamenii care fură energie. Aşadar, am trecut prin dureri groaznice de cap, greaţă, uneori parcă mi se aşază un nor deasupra şi eu trebuie să-l suport ca pe o greutate, alteori îmi simt creierul ca o piatră, iar dacă apuc să adorm cu acest deochi, vindecarea este mult mai grea.
   Poate nu întâmplător, zilele trecute am dat peste o carte scrisă de Ovidiu Dragoş Argeşanu, care se numeşte “Protecţia”. O, Doamne, cred că o aşteptam de-o viaţă! Atât de nerăbdătoare am fost s-o citesc, încât am lăsat celelalte treburi de-o parte. În cartea aceea,  Dragoş  oferă cititorilor foarte multe metode de protecţie. Pe mine m-a impresionat o rugăciune, despre care autorul mărturiseşte că a găsit-o în Biblia Ortodoxă. Aceasta are şi o poveste destul de convingătoare. Rugăciunea ar fi fost folosită  de un bărbat pentru o femeie de care se despărţise. Atât de mult o iubea, încât L-a rugat pe Dumnezeu să intervină. Şi minunea s-a întâmplat, căci  fata s-a întors la el. Iată ce spune Dragoş : “Este o rugăciune bună de împăcare dacă ai epuizat toate mijloacele de a te mai apropia de cel sau de cea iubită.Un singur lucru nu poate face această rugăciune - să oprească despărţirile karmice. Le întârzie, dar nu le schimbă”.

Doamne, Cel care dai viaţă tuturor…

   Am citit-o şi eu. Cred că în momentul acela eram deocheată , căci am început să casc de mama focului. Carevasăzică, rugăciunea vindecă şi de deochi!  M-am simţit aşa de bine, că am rostit-o de zeci de ori în seara aceea. A doua zi, aveam treabă prin oraş. Nu ştiu dacă a fost coincidenţă sau nu, dar am intrat într-un aprozar să iau nişte lămâi. Era doar vânzătorul. Să fi durat 1 sau 2 minute până ce mi-a cântărit lămâile, iar când m-am întors, se făcuse o coadă de vreo 15 persoane. Am intrat într-o farmacie şi, culmea, s-a întâmplat acelaşi lucru. Când am intrat era doar farmacista, iar după 30 de secunde , în spatele meu se făcuse o coadă de vreo zece persoane. Parcă şi oamenii erau mai amabili cu mine. Poate  mi se pare, dar  am simţit că este efectul rugăciunii, ca să nu mai spun că aveam o energie grozavă şi o fericire inexplicabilă în suflet. M-am hotărât să pun  rugăciunea lui Dragoş pe acest blog. Cine ştie? Poate ajută pe cineva.
“Doamne, Dumnezeul Lui Israel, Cel Preaînalt şi Prea-puternic, Cel care dai viaţă tuturor, Cel care chemi de la întuneric la lumină, de la rătăcire la adevăr şi de la moarte la viaţă, Stăpâne dă viaţă şi binecuvântează pe acesta (numele),  înnoieşte-l cu Duhul Tău cel Sfânt, plăsmuieşte-l încă o dată cu mâna Ta cea ascunsă şi dă-i încă o dată viaţă cu viaţa Ta, ca să mănânce pâinea vieţii Tale şi să bea potirul binecuvântării Tale, să intre şi în odihna Ta pe care ai pregătit-o numai celor aleşi. Amin.”

Să vă fie de folos!

Georgeta Istrate

Am mai scris un articol cu aceeaşi tema, daca vreţi să-l citiţi, intraţi pe acest link:
 
http://www.revistafelicia.ro/articol_1006275/vampirismul_energetic_sau_deochiul.html

luni, 7 martie 2011

8 Martie




Mamă,

Începe să se-nsenineze
Şi razele dansează pe afară,
Priveşte, se întorc şi berzele,
Îmi pare că miroase-a primăvară !

Îţi dăruiesc o floare de cireş
Din ea să iei parfumul şi splendoarea,
Să plouă cu petale  pe unde ai să mergi
Şi albă să rămâi mereu…ca floarea !

Georgeta Istrate