marți, 26 septembrie 2017

Un director al întâmplării : Marinică Teodor

    Nu mai ştiu nimic despre acest personaj special. Când i- am luat interviul, avea 77 de ani. Am considerat că este un adevărat român, care face totul din pasiune, de aceea m-am hotărât să postez acest articol.


   Are 77 de ani şi  o energie uimitoare, iar ochii au o sclipire de geniu. Secretul tinereţii sale se datorează faptului că a refuzat viciul şi a ales să respire  parfumul vindecător  al plantelor medicinale ce ascund în ele susurul universului. Cum a ajuns să trăiască într-un astfel de mediu?! Crede că totul în viaţa lui a fost o întâmplare...

O pasiune sinonimă cu fericirea

   Aşa stând lucrurile, tot pe seama întâmplării pun şi faptul că am ajuns să depăn amintiri cu domnul director al “Fitoterapiei”, Marinică Teodor. Întâlnirea a fost un răspuns la faptul că aveam nevoie să aflu că mai există oameni pe lumea asta pe care nu-i motivează numai banul. Că mai sunt oameni pasionaţi,  în stare să se trezească în miez de noapte şi să alerge spre laboratorul în care-şi fac experienţele pentru că le-a venit o idee, pentru că au descoperit o formulă  care poate ajuta umanitatea şi... nu mai au răbdare până dimineaţă!    Îmi spune zâmbind că această pasiune este sinonimă cu fericirea. O stare de euforie, un triumf izvorât din munca pe care o faci. Că toată această agitaţie este un stres frumos, ca şi iubirea.Că, în fond şi la urma urmei, stresul este viaţă...cei din jur te pot considera chiar şi nebun însă tu ştii că momentul este unic şi irepetabil.

Trei cuvinte care i-au schimbat viaţa

   S-a născut într-o familie cu şase copii şi, pentru că toţi voiau să urmeze o facultate, între ei s-a creat o stare de competiţie...Teodor a absolvit  Facultatea de Chimie Industrială cu nota maximă.Avea 23 de ani când a fost angajat la Biofarm, secţia de foliculină. Mirosul intens de urină de vacă îl chinuia teribil şi asta l-a împins în biroul directorului să ceară mutarea la insulină.Spune cu convingere că trei cuvinte ale acestui om i-au schimbat viaţa fundamental: “Bine, du-te acolo!”  În noua secţie nu a fost primit cu zâmbetul pe buze şi, aşa nemulţumit, farmacistul i-a tăiat totuşi primul bon de halat.Colaborarea a fost benefică şi în scurtă vreme au format o echipă: “ Din acel moment, încet, încet am ocupat toate funcţiile, apoi am fost repartizat la Uzina Industrială de Medicamente Bucureşti şi la  Centrala Industrială de Medicamente”. Revoluţia l-a prins însă  tot la Biofarm. Pentru că în mai toate întreprinderile se făceau schimbări,pentru că trebuiau să dea pe cineva afară, l-au ales pe el ca să arate lumii că revoluţia a avut urmări. Avea  vârsta de pensionare şi s-au gândit că decizia nu ar fi aşa o mare tragedie.Însă domnul Marinică era director de producţie...Nu se aştepta la o asemenea lovitură, mai ales că nu făcuse parte din structurile comuniste:  “Avusesem multe situaţii neplăcute în viaţa mea, dar acea decizie m-a dărâmat, a fost o cădere totală...”Curios este faptul că atunci când îmi vorbeşte despre eşecuri, nu acuză pe nimeni, ci răspunde senin: “Aşa e viaţa!”

“Degeaba eşti profesionist, dacă nu ai şansă!”

  Prăbuşirii i-a urmat o revenire nesperată, la început timidă, mai apoi, spectaculoasă. Încet, încet pasărea Phoenix se ridica din propria  cenuşă în toată măreţia ei...Acea experienţă acumulată în zeci de ani de frământări, certitudini şi îndoieli se cerea fructificată iar materializarea ei voia dreptul la viaţă. Biofarmul aruncase la gunoi o adevărată fabrică de idei  pe care tot “ întâmplarea” a hotărât s-o pună în valoare: “Era în anul 1992 când, împreună cu un prieten bun care fusese şi el disponibilizat pe nedrept, am hotărât să facem o societate. Ni s-au mai alăturat încă doi colegi care atât de mult au avut încredere în proiectul nostru încât şi-au dat demisia de la fabrică ” . Desigur, la început i-a fost destul de greu, dar niciodată nu s-a gândit să renunţe. Doar trecuseră prin mâna lui atâtea  medicamente! Iniţial ,experienţele de laborator şi producţie se făceau într-un apartament: “Nu aş fi reuşit fără bunăvoinţa altora. Unii îmi asigurau materia primă de care aveam nevoie şi nici nu cereau plata pe loc.Într-un fel ne creditau...” Până şi directorul general care îl disponibilizase la revoluţie i-a sărit în ajutor. În felul acesta îi recunoştea profesionalismul: “ El n-a făcut-o din răutate”, îmi spune domnul Marinică , “ci ca să-şi apere propriul scaun” .Perioada aceea fusese tulbure pentru fabricile de medicamente.Din zi în zi renunţau la sinteza chimică şi la materiile prime.Era un fel de dezintegrare.Şi atunci, golul lăsat de acestea era cumva acoperit de echipa domnului Marinică.Şi întâmplarea intervine din nou: au reuşit să închirieze un reactor la “Sintofarm” apoi  o mare şansă  la vechiul  “Plafar”, actuala “Fitoterapia” care avea un spaţiu imens şi un director cumsecade. Spaţiul închiriat aici a cunoscut în scurtă vreme schimbări radicale inclusiv înnoirea instalaţiilor. Îşi cheltuiseră toţi banii, dar merita: “ Ştii cum este, ni se deschisese apetitul pentru extindere. Aşa l-am convins pe director să privatizeze toată firma. A fost iarăşi o mare şansă. Cred că degeaba eşti profesionist dacă nu ai şansă”. Aşa că, la 23 decembrie 1996, s-a produs privatizarea firmei Fitoterapia. Crede că a fost un noroc şi că  dacă nu ar fi făcut-o atunci, ar fi pierdut trenul. Atunci a cumpărat un pachet de 40 la sută din acţiuni. Au urmat investiţii în vederea  recuperării  terenurilor care făcuseră parte cândva din patrimoniul întreprinderii, apoi au înfiinţat  societatea « Fabiol SA » ce dezvoltă produse de sinteză chimică.Acum deţine 83 la sută din acţiuni... 

Nu cedează în faţa concurenţei neloiale

   A  pus societatea pe picioare, a obţinut certificatul GMP care atestă faptul că fabricarea produselor respectă standardele de calitate, are personal calificat şi cu experienţă însă o durere nu-i dă pace : concurenţa neloială din partea unora care pun mai presus de toate profitul şi nu sănătatea omului. Aceştia scot pe piaţă produse de proastă calitate la un preţ mai mic, atât la ceaiuri cât şi la tincturi : “Am crezut întotdeauna că, dacă ai lucruri de calitate,  nu este nevoie să strigi în gura mare, oamenii vor veni singuri să-ţi ceară produsele… M-am convins târziu că este nevoie să ne facem auziţi , că trebuie să se ştie că există alternativă.Atitudinea noastră este de a nu ceda, de a persevera, de a îmbunătăţi în continuare calitatea medicamentelor şi chiar dacă avem un nomenclator de 170 de produse, nu ne vom opri aici.În plus, vom încerca să fim cât de cât prezenţi în zona informaţională”.
   Mi-ar plăcea să ajung la 77 de ani şi să mă gândesc la viitor cu optimismul cu care domnul Marinică o face. În proiectele sale poţi găsi tot felul de unguente cu conţinut de substanţe active din  extract de plante medicinale ; produse sub formă de comprimate şi nu în ultimul rând vrea să facă o regenerare a societăţii din toate punctele de vedere.Şi chiar dacă până acum nu a pus preţ pe publicitate, acum este hotărât să o facă… Discuţia cu domnul director a fost o încântare, a fost un privilegiu să-i observ bucuria şi tristeţea din ochi în timp ce retrăia amintiri sau îmi povestea despre planurile de viitor. Cât priveşte fitoterapia spune că “va exista mereu, se va dezvolta, dar nu va înlocui medicina alopată ...”

      Georgeta Istrate






Mănăstirea Crasna-(I)



   
Grădina paradisului

     Din ce loc ai veni, ca să ajungi la Crasna trebuie să parcurgi un drum desfundat , destul de anevoios mai ales dacă ai o problemă fizică. Şi dacă o ai , drumul poate fi o provocare pentru a-ţi depăşi limitele. Dacă nici asta nu te motivează, cu siguranţă credinţa din tine va fi motorul care te va pune în mişcare. Pentru că dincolo de urcuşuri şi coborâşuri prăpăstioase,  se află chiar grădina paradisului. Mergând prin pădurea de mesteceni , vei ajunge la un pod de lemn a cărui rezistenţă nu ştii s-o estimezi, dar dacă tot ai venit până aici, e bine să treci. Nu este neapărată nevoie să priveşti în jos pentru că s-ar putea să te ia ameţeala din cauza înălţimii şi a  mişcării învolburate a apei care te fură cu iuţeala ei.  După ce ai trecut, te întâmpină o potecă ce şerpuieşte prin pădure, conducându-te exact la porţile Crasnei. Şi dacă eşti singur şi ai sentimentul că te-ai pierdut, nu te teme, cântările de la slujbele ce răsună prin munţii şi codrii Ciucaşului  îţi vor confirma că eşti pe drumul cel bun. Intrat pe poarta mănăstirii vei zice cu siguranţă, trăgând aer în piept: a meritat să parcurg acest drum! Şi-n secunda următoare  să adaugi că nu simţi nici o oboseală.

Crasna adăposteşte 36 de vieţuitori
       
   Frumuseţea peisajului  în care este aşezată mănăstirea Crasna , îi sporeşte farmecul.A fost intemeiata de  de câţiva sihaştri veniţi din Văleni, în vederea unui loc comun de închinăciune, la mijlocul secolului al al XVlll-lea. O bisericuţă de lemn şi câteva chilii pentru acei sihaştri alcătuiau tot ansamblul. Peste timp, locul a fost transformat de mâinile şi ideile unor oameni cu suflet .Aşadar,  în anul  1828 , postelnicul Constantin Potlogea înalţă  o biserică de zid şi devine primul stareţ al mănăstirii sub numele de Chelasie.Pictura lăcaşului realizată de şcoala Tăttărăscu îi dă un farmec aparte , cu scene biblice viu colorate, o scriptură în imagini.
    Din revenire în cădere, destinul mănăstirii ajunge în  1920, atât de dramatic încât  un singur călugăr o mai animă. Şi pentru ca decăderea ei să fie completă , este jefuită de nişte puşcăriaşi de la Slănic. Mănăstirea a cunoscut  înflorirea dar şi mâna  implacabilă a secularizării. Însă niciodată credincioşii nu au părăsit-o.Aici şi-au lăsat amprenta oameni ai bisericii cum ar fi stareţii Ghedeon, Nicodim şi Galaction care au refăcut schitul. O contribuţie importantă în acest sens  a avut-o  patriarhul Iustinian  care a reaprins flacăra vieţii monahale în 1967.Sub influenţa sa, lăcaşul s-a  mărit  văzând cu ochii (venind pe drum chiar mă întrebam cum au fost cărate materialele de construcţii până în inima pădurii , în condiţiile în care este greu să cari şi un rucsac în spinare.)
      Totul culminează cu sfinţirea noii biserici de către   Preafericitul Teoctist, actualul patriarh al României , la 18 octombrie 1998. Întreaga pictură a fost refăcută între anii 1991-1992 .Mănăstirea nu are o colecţie muzeală însă deţine o frumoasă catapeteasmă  lucrată la Viena  placată cu aur şi  cele două icoane ale lui Irineu Protcenco.Acestea  sunt adevărate obiecte de artă  ce-ţi încânta privirea şi sufletul. În prezent Crasna adăposteşte 36 de vieţuitori. Biserica veche are hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” iar cea nouă  “Acoperământul Maicii Domnului.”


Călugărul ospitalier

     Când am intrat pe porţile mănăstirii soarele se pregătea de asfinţit.Razele  palide se reflectau cu blândeţe pe tot ce înseamnă Crasna.Nu mi-am putut stăpâni o exclamaţie de uimire şi nici nu am putut stăvili bucuria ce-mi cucerise sufletul la vederea acestei grădini de rai.Imaginaţi-vă un covor verde cu chenar multicolor de flori albe, galbene, violet toate nuanţele de roşu  înconjurând cu dragoste  bisericile şi chiliile ce formează ansamblul mănăstiresc.Din atmosferă te izbeşte  aroma parfumurilor atât de diferite ale  florilor. O explozie de frumuseţe naturală ce şterge toate grijile din memoria ta. Un hotel de cinci stele cu toate facilităţile moderne nu poate concura cu acest loc. În plus, aici se simte prezenţa lui Dumnezeu mai mult ca oriunde  şi pacea pe care o gaseşti  nu poate fi cumparată cu bani.Ea este un dar la fel ca lucrurile cu adevărat valoroase. Şi dacă te-a apucat seara pe drum , vei găsi cu dragă inimă la Crasna un pat şi o farfurie de mâncare.
        La zece minute după  ce am intrat pe poarta mănăstirii am fost invitaţi la masă.Din pragul trapezei, un tânăr călugăr ne îmbia să intrăm. Încă o dată am fost uimită. Masa lungă, farfuriile şi tacâmurile frumos aranjate îmi aminteau de zilele copilăriei petrecute la ţară  când mergeam cu părinţii la vreo nuntă sau la vreun parastas. Firea voioasă a călugărului , felul cum povestea despre vizita recentă a unei feţe bisericeşti din Franţa şi cum a reuşit să se înţeleagă cu el, adusese zâmbetul pe chipurile  noastre.Nu ştiu ce ne atrăgea mai mult: povestea în sine  sau felul în care era spusă? Ne simţeam ca într-o familie.Am spus rugăciunea împreună, apoi ne-a servit primul fel:ciorbă de legume.Nu, nu strâmbaţi din nas la auzul acestui fel de mâncare, pentru că au fost şi voci care au mai cerut o porţie.Felul doi pilaf, rugăciunea de mulţumire apoi slujba de seară.


Georgeta Istrate


Mănăstirea Crasna (II)-ultima





Umbrele din curtea mănăstirii

     Dupa cină, am mers  la slujba de seară. Într-o cuminţenie sfântă, credincioşii  învăţau să-şi înalţe privirile spre cer, contemplau icoanele, rămânând minute în şir în genunchi, în rugăciune.Pentru că, nu-i aşa, atunci când sufletul se roagă, trupul îngenunchează.”Doamne strigat-am către Tine auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine.Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta , ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară…”
         Dupa terminarea slujbei, ne-am retras în cameră, dar am fost anunţaţi că la miezul nopţii se fac rugăciuni de dezlegare. Era pentru prima oară când participam la  miezonoptică. Pentru moment, s-a stins lumina .Mai era doar o oră până la acea slujbă.Nu am reuşit să adorm şi îmi aţintisem privirea spre tavan.Lumina  slabă a becului de afară,bătută de un vânt uşor care foşnea copacii, pătrundea  prin perdeaua din geamul uşii creând umbre mişcătoare în interior. Încet, încet,pe măsură ce timpul trecea, distingeam  siluetele doamnelor în noapte  care se ridicau , se îmbrăcau şi ieşeau în linişte.Am ieşit după ele. Din toată curtea, de prin locurile de cazare, vedeai  umbre  descoperite de  razele lunii.Toate aveau un drum comun: biserica. În interior luminau doar un candelabru aflat în apropierea catapetesmei şi câteva beculeţe deasupra icoanelor împărăteşti care le dădeau o strălucire aparte. Şi în acest semiîntuneric, vocile preoţilor se revărsau ca o ploaie de binecuvântare asupra credincioşilor care , răniţi de viaţă, stăteau ghemuiţi prin colţuri  pentru că  singurul care trebuia  să-i vadă era Dumnezeu. În faţa mea, un tânăr care nu avea mai mult de 24 de ani , creea imaginea suferinţei şi a chinului eliberării printr-un oftat  greu.Nu vedea pe nimeni, îşi ascundea faţa spre perete. Imaginea lui mi-a amintit de cuvintele vameşului care, într-un moment de conştientizare a propriilor păcate a rostit: ”Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”
     În ciuda faptului că trecuse mult de miezul nopţii biserica era plină .Când preotul rostea rugăciunile de dezlegare, şiroaie de lacrimi străluceau ca nişte fire de argint în lumina palidă a încăperii pe obrajii credincioşilor ca o mărturie a părerii de rău faţă de păcatele  săvârşite …

Râuri de credincioşi
                                                                 
     Dimineaţa îşi dăruise şi de data asta lumina peste pământ. Ca o jertfă a toamnei, frunzele galbene cădeau una câte una în faţa altarului de vară.Pereţii bisericii celei noi dezvăluiau învăţături în imagini.Priveam scara ce duce spre cer  parcursă de  cei mântuiţi. În laturile ei mulţime de fii rătăciţi care nu au mai găsit drumul spre casă.Câtă tristeţe şi disperare se citea pe feţele lor! Din gânduri m-a trezit un călugăr care  ieşise să bată toaca.Ce peisaj!  Era o  duminică mohorâtă de septembrie. Lumea se adunase la Sfânta Liturghie. Nu mai era loc în biserică , însă  oamenii ascultau slujba  de afară. Pe poarta mănăstirii intrau râuri de credincioşi de toate vârstele. Începuse o ploaie măruntă dar nimeni nu schiţa vreun gest de nemulţumire. Semn că speranţa creşte în om odată cu credinţa. Şi ce alt motiv pentru a trăi puteam să găsesc în acele momente sublime?  

Georgeta Istrate

                                                                                                                               



Arcana II - Marea Preoteasă




Dacă-ntrebi despre iubire,
Un secret îţi stă în faţă,
Adevărul este bine
Să-l cunoşti, e preferabil...
Intuiţia te-nvaţă
Să te aperi onorabil!

 Dreaptă:

Femeie dacă eşti, ai şanse nesperate,
Bărbaţii toţi te văd atrăgătoare,
Vor să îţi facă voia , căci te percep în toate
Sensibilă. Şi  văd în tine  o iubire mare!


Bărbat de eşti cel ce-ai pus întrebarea,
Îţi spun acum, fără ocol, că-i bine,
De la „acea „ femeie să nu aştepţi salvarea
Căci n-are niciun interes pe lume
Să te ajute în vreun fel pe tine!


Întoarsă:

Rigid eşti astăzi în gândire,
Absent, chiar  plictisit de tot şi toate,
Nu vrei să mai asculţi acum pe nimeni
Doar banii îi accepţi  astăzi aproape!


Georgeta

vineri, 1 septembrie 2017

Teslatronul - metodă de vindecare prin refacerea potenţialului electric al organismului (I)



     Din punct de vedere al sănătății, se poate spune că viața înseamnă și  potențial electric  celular. Cu cât acesta este mai mare, cu atât suntem mai sănătoși și mai fericiți. Când scade, apare pericolul bolilor de tot felul. De aceea, este bine să păstrăm acest potențial electric la valori cât mai mari, pe cât posibil, toată viața. 


Invenţia lui  Nicola Tesla

    Mi-am propus să încerc toate metodele de vindecare pe care le folosește terapeutul Nicu Ghergu în clinca sa, special pentru a vă  povesti, deoarece sănătatea ne interesează pe toți. Astăzi voi scrie despre un aparat numit Teslatron, un instrument cu ajutorul căruia pacienții își recapătă total sau parțial sănătatea. Ce este această maşinărie, ne spune chiar specialistul: ” o tehnologie inventată de Nicola Tesla care a descoperit potențialul forței de vindecare, deoarece corpul omenesc este şi electricitate.  Acesta a  reușit, cu anumite formule controlate, să refacă acest potențial electric , folosindu-se de frecvenţe. E ca și cum am sta în mijlocul unor furtuni, al unei cascade, iar  noi ne încărcăm cu energie, fără să facem nimic. Aparatul generează și ioni negativi numiți anioni. Despre aceştia din urmă îţi voi vorbi pe parcursul acestei întâlniri”

 O depresie vecină cu nebunia

    Folosirea  Teslatronului în clinica  lui  Nicu Ghergu are la bază o poveste deopotrivă dramatică şi interesantă, pe care am să v-o redau așa cum mi-a relatat-o: ”Am avut un prieten, Matei,  care era de meserie instalator. Era un tip plin de viață, glumeț, avea o prezenţă de spirit cum rar am întâlnit. Lângă el, nu puteai  fi trist. Făcea atmosferă plăcută în orice context s-ar fi aflat.  Ca să-ţi dai seama cam ce fel de om era, am să-ţi spun că s-a întamplat să particip  la o nuntă, unde el era un fel de naș, ”directorul de petrecere”, cum ne place nouă, românilor,  să spunem. După cum probabil intuieşti, el a fost sarea si piperul petrecerii. Ei bine,  peste câteva luni de la acea nuntă,  băiatul ăsta a murit de un cancer galopant. Cert este că nimeni nu a avut ce să-i facă. Mi-a părut rău că m-au anunțat doar cu două zile înainte să moară. Nu vreau să spun  ca l-aş fi salvat eu, dar măcar aş fi încercat. Ţi-am povestit acest episod pentru a face  legătura cu aparatul despre care vorbim.  Ei bine, după acest eveniment neplăcut,  soția lui Matei a intrat într-o depresie vecină cu nebunia. Când pierdem pe cineva drag, toți plângem și ne simțim rău. Dar această doamnă voia să-și pună capăt zilelor de… șapte ori pe zi! Norocul  a fost că mama ei, care lucrează în străinătate, i-a cumpărat un Teslatron. Eu am aflat de aparat de la fratele doamnei despre care ţi-am vorbit. Acesta  mi-a povestit despre  un om care  vindecă boala canceroasă pe bandă rulantă. Vrei să stii cum?! m-a întrebat. Normal că voiam să ştiu, căci prin profesia mea, tot ce ţine de sănătate mă priveşte în mod direct. Ei bine, omul despre care mi-a vorbit fratele soţiei lui Matei,  tratează pacientii cu produse care dau alcalinitate  organismului, apoi reface bioelectricitatea cu Teslatronul. Logica este că, atunci când organismul primeşte  suficientă energie în celule,  se vindecă singur”.
     În timp ce povesteşte, nu pot să nu observ acea seninătate care înlocuieşte un of, pe chipul lui Nicu Ghergu. El continuă: “Am fost curios! Prin urmare, am mers la soţia lui Matei. Când am vizitat-o, mi-a spus că ” dacă nu aveam acest aparat, nu mai eram în viață la ora actuală!” Povestea mi se pare impresionantă, dar vreau să ştiu cum o ajutase concret  acest aparat. Nicu Ghergu  îmi spune că  i-a dat putere, a echilibrat-o, i-a activat latura optimistă și astfel  a învins dorința  de a pleca din această lume. Mi se pare extraordinar.  Să vedem cum lucrează…


Georgeta Istrate


Sursă articol:
http ://www.tratamentenaturiste.ro/teslatron/
·  Address: Bd George Cosbuc, Nr 42 -44, Et 1, (Stanga) sector 5 Bucuresti.
·  Phone: 0766.671.103 / 021.315.39.79