luni, 30 iunie 2014

SMS - ne strigă vara






Prin ploile trecute
și cu picioare goale,
prin parcuri,
la pădure,
prin lume rătăcită
ne strigă vara pe-amândoi, iubite.


Hai vino, ia-mi a dorului povară
să te privesc din nou ca pe-o minune
să fim pe lume doi: tu și cu mine
și-n brațe să ne ținem iară.

 

Georgeta Istrate

SMS - că te ador






Că te ador, știi bine, și cerul o cunoaște
și soarele și luna și mierla din pădure
și mări și curcubeu
și zi și noapte
și inima mea tristă
și însuși Dumnezeu.

Georgeta Istrate

SMS - scrisoare






Pe-o rază de soare
Pe-o frunză din luncă
Pe un strop de rouă
Pe o lună nouă
Îți trimit scrisoare
Cu o sărutare
Cât marea de mare.

Georgeta Istrate

joi, 26 iunie 2014

Femeia ursului, partea a III-a




 Ieși dracului afară din casa mea!

-         Soțul meu era cu alta în pat... acum când îți povestesc, parcă retrăiesc  acele sentimente groaznice. Aveam senzația că pământul se răstoarnă, iar cerul cade peste mine.
-          O cunoșteai pe femeia aceea?
-          Da. Era o vecină care locuia la două case de mine. Erau goi și făceau sex într-un fel pe care nici nu pot să-l descriu. Era ceve pervers de care nu-l credeam în stare pe soțul meu. Părea că se simte foarte bine, părea că se potrivește cu femeia aceea. Amândoi aveau gesturi care duceau cu gândul la animalitate, era ceva urât în mișcările lor, și nu spun asta fiindcă sunt subiectivă, căci m-am îndepărtat de moment și am putut să revăd în amintire scena. Ei bine, atunci stăteam în ușă și priveam fără să scot un sunet, parcă eram paralizată. La un moment dat, ea m-a observat și a început să râdă zgomotos. Atunci soțul meu a întors capul  și, cu un rânjet diabolic, a început să înjure, aruncând cu o pernă în mine de parcă i-aș fi făcut cel mai mare rău de pe lume.
-          Credeam că te-a mâncat ursul, nenorocito! Ieși dracului afară din casa mea, că mi-o murdărești! mi-a strigat. Cred că eram supărată, poate rănită în orgoliu că m-am trezit spunându-i:
-          Mă dai afară? După ce că am trăit un coșmar, în loc să vii să mă cauți, tu te distrezi cu alta?!
-          Ascultă, fato, eu nu sunt o alta! Eu sunt femeia lui și ai face bine să te întorci de unde ai venit, că aici nimeni nu te dorește, strigă atunci vecina care părea sigură de sine.
-          Chiar așa!ținu să adauge soțul meu. Dacă ursul nu te-a mâncat, înseamnă că te-a avut...ți-a plăcut? Poate o să naști un ursuleț, mai adăugă el râzând în hohote.  
-          Ești crud, Radule. Ursul nu mi-a făcut nimic, i-am răspuns eu. Astăzi, am fugit pentru că a uitat să pună piatra la gura peșterii...
-          Tu-ți imaginezi că după trei săptămâni, timp în care cine știe pe unde te-ai destrăbălat și cu cine, eu am să te primesc înapoi ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic? Ai face bine să dispari din lume! Dispari dracului din fața mea!  Oricum sătenii știu că nu mai am nevastă...
-          În schimb, ai o amantă cu care te distrezi cum îți place...

Adevăruri tulburătoare...

-          Așa este, interveni amanta cu tupeu. Și de data asta nu ți-l mai las. Haide, Răducule, spune-i proastei ăsteia  cum ne iubeam noi când ea se ducea la școală să facă pe profesoara. Spune-i că și în ziua nunții te-ai culcat cu mine. Spune-i tâmpitei care nu vedea nimic. Spune-i de nopțile în care  îi spuneai că ești la muncă  dar tu alergai în brațele mele. Proasto, Radu niciodată  nu a fost mulțumit de tine. Trebuia să vină la mine să-l...consolez! Nu ești capabilă să iubești un bărbat. Haide, Radu, spune-i! De ce taci ca mutu?
-          Așa este. M-am însurat cu tine, dar niciodată n-am fost satisfăcut din niciun punct de vedere. De aceea ea a continuat să fie femeia mea.
-          Vrei să spui că timp de doi ani de zile eu am trăit cu iluzia că mă iubești? Că am trăit în minciună?!
-          Ia te uită! Ce iubire, fato? Lui îi trebuie altceva, nu iubirea pe care crezi tu că i-o poți da, interveni amanta.
-          Bine, Radu. Dar tu nu te simți deloc vinovat față de mine? Și eu, eu unde să mă duc ?
-          Dacă vrei, rămâi aici, dar eu nu o gonesc pe Sița. Dacă-ți convine, bine, dacă nu, pleacă de unde ai venit și... să nu te mai văd în viața mea !
-          Vrei să zici că-mi dai voie să rămân în casa noastră doar să-mi arăți cum te urci pe pereți cu târfa asta ?
-          Cum ai zis, nenorocito ?  sări Sița pe mine trăgându-mă de păr. El se uita cum mă bate femeia aia și nu făcea nimic. Părea chiar că îi place să mă vadă călcată în picioare. Într-un târziu, s-a apropiat de noi și ne-a despărțit. Plină de sânge, am reușit să-i spun doar atât : lasă-mă măcar să-mi iau câteva lucruri !
-          Poți să-ți iei toate boarfele, că oricum o să le dau foc.
-          Dar ce ți-am făcut atât de cumplit de mă urăști în halul ăsta ?
-          Taci și cară-te mai repede din casa asta !
-          Dar este și casa mea, Radu. Nu uita că banii pentru ea au fost dați de părinții noștri. Jumătate au dat ai tăi, jumătate ai mei.
-          Ia-ți jumătatea și dispari ! veni răspunsul ca o sentință.

Singură pe lume

        După asta, mi-am luat câteva lucruri și m-am întors în această peșteră. Aici, l-am găsit pe urs întins la pământ. Gemea de parcă ar fi fost lovit de o boală. Lângă trupul lui, se aflau florile și fructele pe care mi le aducea de obicei. Când m-a văzut, mi s-a părut că întoarcerea mea l-a bucurat. A mai trăit patru zile, apoi a murit. De atunci locuiesc singură aici și ies la cerșit o dată pe săptămână,  ca să pot supraviețui.
-     Rodica, spuse bărbatul, am multe întrebări de pus, dar două nu suportă amânare. De ce nu te-ai întors la părinții tăi?
-          Fiindcă nu voiam să le fac inimă rea. Eu nu sunt de prin părțile acestea, iar ei mă știu bine mersi la casa mea. Ei au și așa probleme. Sora mea  mai mare s-a născut cu un handicap, iar ei trebuie să aibă grijă de ea.
-          Dar  nu crezi că ei te așteaptă? Nu crezi că s-ar bucura să știe că ești bine? Nu crezi că așteaptă măcar o scrisoare de la tine? Eu cred că ai făcut rău ascunzându-le  ceea ce s-a întâmplat. Ei au dreptul să știe adevărul.
-          De ce mă judeci? Peste puțin vei pleca și ai să uiți că m-ai întâlnit. Ce-ți pasă?
-          Îmi pasă. Fiindcă n-am să te las nicio secundă  să mai stai în văgăuna asta, pradă fiarelor sălbatice.
-          Și ce-ai să faci? Ai să mă iei cu forța?
-          Nu. Îmi place să cred că vei veni cu mine de bună voie, că vei încerca să ai puțină încredere în mine. Eu n-am să-ți fac niciun rău. Vreau doar să te ajut.


Cu drag, Rodica.

    Apoi, omul întinse mâna spre ea așteptând să i-o prindă pe-a ei. Ea stătu puțin pe gânduri, îl privi cu atenție și-i dădu mâna. El o îmbrățișă cu căldură și-i șopti mulțumit: așa te vreau!
- Să mergem, spuse el.O să-ți pun celelalte întrebări pe drum. Bine?
- Cum spui tu...
 Se îndreptară apoi spre ieșire. Ea-i arătă încă o dată piatra  pe care ursul o punea la gura peșterii când pleca după mâncare. Apoi, îl trase la vreo douăzeci de metri de peșteră și-i arătă mormântul ursului.
-          De ce i-ai pus cruce? întrebă bărbatul.
-          Pentru că el merita mai mult decât oricine asta. Uite, i-am scris și ceva aici.
Bărbatul deveni atent. Fata scrisese cu litere de tipar câteva cuvinte emoționante, pe care el le citi cu voce tare: ” EȘTI SINGURA FĂPTURĂ BUNĂ PE CARE AM ÎNTÂLNIT-O. UNEORI, AM AȘTEPTAT SĂ TE PREFACI ÎN FIINȚĂ OMENEASCĂ, AȘA CA ÎN POVEȘTILE COPILĂRIEI MELE. DAR SPER CĂ ÎN URMĂTOAREA VIAȚĂ VEI FI OM. UN OM DEOSEBIT ȘI POATE CĂ MĂ VOI NAȘTE ÎN ACELAȘI TIMP CU TINE.  POATE CĂ VOI AVEA NOROCUL SĂ TE ÎNTÂLNESC. CU DRAG, RODICA”.
-Îți place ce i-am scris?
- Cred că între voi s-a legat o prietenie destul de puternică...
-Nu am întâlnit în viața mea o ființă mai loială, mai bună ca acest urs.Uneori, mă gândeam de-adevăratelea că aș trăi într-un basm și el s-ar transforma într-o ființă omenească. Era atât de bun! Știi, după ce mi-a mai trecut frica, într-o seară s-a apropiat de mine și m-a mângâiat  cu laba lui ușor, având grijă să nu mă rănească. Pare incredibil. Dacă nu aș fi trăit eu însămi această experiență, nu aș fi crezut. Dar acum știu că este adevărat și puțin îmi pasă  dacă nu mă crezi.
-Dar eu te cred...

O fată deșteaptă

 - Spune-mi, mai știi ceva despre soțul tău?
- Da, el este singur și distrus. La puțin timp după ce l-am vizitat, s-a căsătorit cu femeia aceea, vecina...Însă la scurtă vreme ea și-a găsit un alt bărbat, iar pe Radu l-a lăsat. A ajuns un alcoolic, nici nu mai știe cum îl cheamă.
-De unde știi?
-Ai uitat că m-ai găsit cerșind în fața unei cârciumi? Oamenii bârfesc, iar eu chiar de am vrut sau nu, am auzit. Așa am aflat despre el...
-Spune-mi, oamenii aceia din sat știu cine ești?
-Nu. Ei nu au făcut legătura între dispariția mea  și femeia din peștera ursului.
-Dar te cunosc, nu?
-Da, însă întotdeauna mi-am acoperit fața...și așa zdrențuroasă cum sunt... vreau să spun că înainte eram o femeie respectabilă, curată, aranjată, mă îmbrăcam după ultima modă, mai ales că lucram ca profesor. Cum să admită mintea lor o asociere a unei cerșetoare care a venit de nicăieri cu o profesoară de limbă engleză?
-Chiar asta  voiam să te întreb, dar mi-ai răspuns singură...deci ai fost la catedră...
-Într-adevăr. Am studiat la București, apoi încă doi ani la Oxford, dar astea toate nu mai contează în momentul de față.
-Contează foarte mult, interveni bărbatul, luând-o de după umeri. Nici nu-ți dai seama cât contează!

(Va urma)

Georgeta Istrate


miercuri, 25 iunie 2014

Femeia ursului, partea a II-a



Ce este iubirea adevărată...

- Acum șase ani am fost căsătorită în acest sat. Am avut o casă, spune ea, așezându-se pe o piatră ce ține loc de scaun, în timp ce-i face semn bărbatului să ia loc pe o altă piatră...
- Spune. De ce te-ai oprit?
- Credeam că sunt fericită și că omul de lângă mine mă iubește orice ar fi. Dar, într-o zi, s-a întâmplat ceva care  mi-a schimbat viața și pot să spun că mi-am dat seama că soțul meu nu mă iubește cu-adevărat. Înainte de asta trebuie să-ți spun ce cred eu despre iubirea adevărată : este o iubire care, indiferent de împrejurări, trăiește și învinge orice obstacol. O iubire capabilă de sacrificiu, fidelă și fără pereche. O iubire necondiționată care să te facă să fii fericit doar respirând același aer cu persoana pe care o iubești. Să-ți placă s-o privești, să-ți placă s-o asculți, să-i mărturisești tot ceea ce iubești la ea. Căci o iubire, după părerea mea,  se cere mărturisită. Să te uimească, să te surprindă, să nu te plictisești niciodată și mai ales să te facă să nu vrei pe altcineva lână tine. Să fie omul care te completează, să fie centrul universului tău. Vorbesc despre o  iubire pe care eu n-o pot traduce acum  în cuvinte, așa încât să mă fac pe deplin înțeleasă. Ei bine,  asta simțeam eu pentru soțul meu. Credeam că și el simte la fel, dar s-a dovedit că nu e așa sau nu a avut maturitatea necesară să-și dea seama... numește-o cum vrei.

Un urs tupeist și o soacră lașă

  Dar să revin la ziua nefastă,  în același timp binecuvântată,  care mi-a schimbat viața. Ei bine, în ziua aceea am venit la pădure cu soacra mea să adunăm lemne pentru foc. Eu nu obișnuiam să fac lucrul ăsta, dar soacra m-a rugat în acea zi s-o însoțesc. Ei bine, am acceptat și am venit aici. Aveam cu noi un cărucior pentru a pune lemnele în el. Ne-am apucat să strângem și, când căruciorul era aproape plin, de nu știu unde, a apărut un urs. Soacra mea a fugit însă  eu, până să-mi dau seama ce se întâmplă, m-am trezit în labele ursului. Țipam cât mă ținea gura. În zadar. Soacra, singura ființă care m-ar fi putut ajuta cumva, fugise, iar  eu nu mai aveam nicio speranță. Ursul mergea cu mine, iar țipetele mele îl lăsau rece. M-a adus aici în această peșteră, m-a așezat pe acest pat de frunze, apoi m-a privit atent câteva minute ca și cum ar fi vrut să-mi spună ceva. Eu așteptam să mă sfâșie, dar nu a fost așa. Apoi a ieșit, dar înainte să se îndepărteze, a pus la intrarea în peșteră  acea piatră pe care ai văzut-o  când ai pătrus aici.
-Și??? 

Drăcia dracului: ursul știa să iubească!

-Și el s-a întors după vreo douăzeci de minute cu un mănunchi de flori, mure și alte fructe sălbatice. Dar eu eram tot speriată și așteptam ca soacra mea să vină cu iubitul meu soț să mă salveze. Voiam cu disperare să  fiu eliberată, simțeam că mor de frică. Înțelegi ce vreau să spun... Din nefericire, cei de acasă au dedus că am fost ucisă de urs și nici nu s-au obosit să vină până aici. Între timp, ursul continua să mă răsfețe. Era de un calm enervant. Îmi schimba patul de frunze în fiecare zi, îmi aducea flori și frunze, avea grijă de mine ca de o persoană dragă. După ce mi-a mai trecut frica și mi-am dat seama că animalul nu o să-mi facă rău, aveam senzația că mă aflu într-o poveste și că de fapt sub acea blană se află o ființă umană extrem de blândă care o să-și arate adevăratul chip când va considera de cuviință.  Timp de trei săptămâni ursul mi-a adus mâncare și mi-a schimbat patul. El se culca în locul acela, dar înainte de culcare, mă privea atent de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva. După un timp, frica mi-a trecut. Deja nu mă mai îndoiam de bunele intenții ale ursului, căci rațiunea îmi spunea că, dacă nu mi-a făcut rău de prima dată, nu o să-mi mai facă niciodată.

Drumul spre casă


 - Într-o dimineață, ursul a plecat după hrană și a uitat să pună piatra la intrare sau poate că a vrut intenționat să lase deschis, să vadă dacă plec. Nu știu ce a fost în mintea lui.
-          Și?
-          După ce a plecat ursul, am ieșit din peșteră, m-am uitat în jur și am luat-o cu încredere pe drumul spre casa mea. Mă gândeam că soțul, care mă considera probabil moartă, se va bucura să mă vadă vie și nevătămată. Am intrat în curte pe poarta din spate. Casa mea se află pe prima stradă, iar eu am luat-o pe acolo să nu mă vadă cineva. Îmi era cam rușine, căci hainele erau zdrențuite, iar eu eram teribil de murdară, căci nu avusesem unde să mă spăl. Eram îmbrăcată într-o rochie albastră de mătase... asta de aici, îi arătă femeia ridicând rochia de pe patul de frunze.Unde rămăsesem? A, da. Mă întorsesem acasă, am luat-o prin vie să nu mă vadă vecinii. Ușa de la intrare era deschisă. Așa că am pătruns cu încredere. Eram emoționată, inima îmi bătea în piept ca o tobă. Nu știam cum va reacționa soțul meu în momentul în care o să mă vadă. Tremuram ca o frunză, de parcă aș fi fost sechestrată cel puțin zece ani și acum m-aș fi întors la civilizație. Am deschis ușa dormitorului încet, iar ce am văzut și am auzit m-a lăsat fără cuvinte...

(Va urma)

Georgeta Istrate