sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Vei înţelege mai târziu (ultima parte)


Ispita

  -Ai înnebunit de tot, omule. Glumele tale mi se par cam nesărate şi ar fi bine să pleci până nu vine bărbatul meu. O să-ţi dea el o mamă de bătaie,  să-ţi treacă cheful de amor, băiete. Da’ nu ţi-e ruşine aşa puţin? strigă femeia  foarte serioasă.
   -Nu mi-e deloc ruşine şi nu glumesc…ia patru sute de lei de-aici  şi hai s-o facem!
   -Ce dracu zici, măi omule, pleacă până nu strig să vină vecinii şi  te-oi face singur de râs.
   -Ba n-o să strigi, Vico dragă, răspunde bărbatul, mai adăugând o sută.
   -Sunt femeie serioasă, nu mă pretez la aşa ceva, zice femeia pierdută,  mirându-se de banii pe care este dispus bărbatul să-i dea pentru o partidă de sex.
   Petrache mai adaugă o sută. Femeia tace. Ea se aşează uşurel pe scaun fără să zică nimic şi se uită la bani. El mai adaugă o sută. Ea nici nu se clinteşte. Nouă sute de lei sunt bani, nu glumă. Petrache adaugă şi ultima sută. Parcă nici nu se uită la bani. O priveşte insistent pe soţia maistrului,  în aşteptarea unui răspuns. Femeii încep să-i strălucească ochii şi se gândeşte ce şi-ar cumpăra cu acei bani. Începe să se descheie singură la capot, în timp ce-l priveşte în ochi. Ispita celor o mie de lei este, în aceste momente,  mai puternică decât dorinţa de fidelitate faţă de soţul ei. Pare fermecată. Îl trage pe bărbatul cu priviri lacome dupa ea. Ciudat, mâinile lui trezesc în corpul ei fiori şi simţuri pe care nu le cunoscuse până acum. Nu se mai poate  controla şi se lasă pradă instinctelor şi ... propriilor interese. La final, ea se ridică de pe pat, îşi trage capotul şi încearcă să-şi aranjeze părul,  acum răvăşit. Îi este ruşine  şi îşi ascunde privirea undeva pe un tablou de pe perete.
   -Acum, plec. Mulţumesc Vico dragă, ai fost grozavă, dar această poveste se sfârşeşte aici. Vei înţelege  mai târziu…

Şocul

   De-abia pe la orele unsprezece seara,  Tudose se întoarce obosit şi flămând. Soţia îi pune o farfurie de mâncare în faţă. Este gânditoare, dar  bărbatul nu observă nicio schimbare în atitudinea ei mult mai încetinită şi mai resemnată ca altădată. Îi pare rău, însă  ştie că e prea târziu.
   -A trecut  Petrache pe aici să-ţi spună că o să întârzii?
   -A trecut.
   -Ţi-a adus şi banii?
   -Care bani?
   -Avansul meu. I-am dat cei o mie de lei  pe care i-am luat ca avans . M-am gândit că poate vrei să-ţi cumperi ceva…te-am auzit, zilele trecute că-ţi place un material de rochie…
   Doamna Vica se albeşte la faţă. Se aşează uşurel pe canapeaua din şopron şi nu zice nimic. Abia acum îşi dă seama că şi-a pierdut cinstea  degeaba. Îi spusese Petrache mai devreme: ”vei înţelege  mai târziu”...
   -Ţi i-a adus?
   -Da, mi i-a adus,  zice femeia palidă.
   -Da’ ce ai, draga mea, nu ţi-e bine?
   -N-am nimic…ţi se pare…n-am absolut  nimic! 

Georgeta Istrate

Vei înţelege mai târziu (partea a II-a)


Neprevăzutul

      În ziua de salariu,  toţi sunt veseli. Spun câte o glumă, în aşteptarea  doamnei Coca, economista. La un moment dat, apare inginerul Badea, care întreabă de maistru:
   -Băieţi, l-aţi văzut cumva pe  Tudose?
   -Este la magazie! Zicea că-i trebuie niste scule , răspunde Vasile,  scărpinandu-se în cap.
   -Când vine, spuneţi-i să treacă de urgenţă  la birou, adaugă inginerul pe un ton grav.
  -O să-i spunem, răspund băieţii, receptivi.
 După vreo douăzeci de minute îşi face apariţia  maistrul Tudose . Bine dispus, ştergându-se pe mâini, îi încurajează pe tinerii care se aşezaseră la coadă  în aşteptarea economistei.
   -Astăzi,  lucrăm pe bani, băieţi, aşa-i?
   -Aşa-i meştere,da’ mai bine du-te pân’ la inginerul Badea. A lăsat vorbă că are ceva de discutat cu matale,  îl informează Vasile.
   -Tineţi-mi şi mie rândul,  că mă întorc repede…
   -Desigur,  meştere!
Peste aproximativ zece minute, Tudose  revine, cere voie să ia banii înainte  şi, foarte preocupat, se adresează lui Petrache.
   -Măi Petrache, te rog şi  eu ceva.
   -Se poate meştere? Orice!
   -Măi băiatule, fiindcă eşti vecin cu mine, du-mi şi mie avansul acasă. Mă gândesc că poate Vica vrea să îşi cumpere ceva frumos. Spune-i  că m-a rugat inginerul Badea să rămân,  că are de terminat un proiect, să nu-şi facă probleme…
  -Fă-ţi treaba liniştit meştere, că-i duc eu banii doamnei Vica…
   -Îţi rămân dator. Petrache. Hai că fug acum…

Momentul răzbunării

      Bărbatul simte că  ar fi momentul potrivit pentru răzbunare.  Încă nu ştie cum va proceda, dar, ca un specialist în rele, se va gândi între timp.  Nu se îndoieşte c-o să-i vină vreo idee. Astfel că  pleacă spre casă, gânditor,  şi aşa, salutând câte un sătean, ajunge în faţa porţii casei meşterului. Apasă soneria. Apare o femeie de vreo patruzeci şi cinci de ani, îmbrăcată într-un capot de casă din mătase albastră.
   -Buna seara, doamnă  Vica.
   -Buna seara, răspunde femeia. Da’ bărbatu meu nu vine?
   -Mai are niscai treabă la secţie şi m-a rugat pe mine să vă spun că întârzie…ca să nu vă faceţi griji degeaba. Zicea că s-ar putea să dureze  vreo câteva ceasuri…
   -Da intră Petrache, oi fi obosit, hai să-ţi fac un ceai de muşeţel…
   -Mulţumesc, nu trebuie…
   -Hai intră,  omule, că n-o fi foc, doar suntem vecini de-atâta vreme. N-o să mănânc din tine!
   -Bine, doamnă Vica, dacă ziceţi dumneavoastră…
   -Intră aici în şopron şi fă-te comod. Eu trebuie să închid uşa la adăpostul păsărilor…mă întorc imediat!
   Petrache începe să inspecteze casa .Totul străluceşte de curăţenie. Se gândeşte că meşterul are dreptate când se laudă cu nevasta lui cea gospodină. Din  grădiniţă,  vine un miros plăcut de trandafiri, iar muzica de la radio cântă în surdină romanţe româneşti de altădată. Lui Petrache iar  îi vin idei…
   -Am sosit! Da’ de ce nu iei loc pe fotoliu, omule? întreabă femeia,  în timp ce aşează pe măsuţa de lângă el o farfurie cu fursecuri de casă. Îi toarnă şi ceai într-o cană.Tânărul se cam strâmbă:
   -Ceaiul este bun,  da’ n-are grade, doamnă Vica. O tărie ceva mi-ar prinde mai bine. Un whisky, n-ai? Şi, ca să vă arăt că nu sunt pretenţios, accept ş-o ţuică de-aia de face meşterul din livada cu pruni , zice Petrache uitându-se insistent la formele femeii. Pare că  vrea să descopere ceva care să-l incite, ca şi cum şi-ar vedea vecina pentru prima dată.
   -Un coniac  ţi-ar satisface gusturile  rafinate, Petrache? Te-ai cam boierit, omule! îl ia femeia la zor. Hai,  mai bine du-te pe la casa ta, te-o fi aşteptând nevasta. Lasă ifosele de domn, că nu-ţi şade bine!
   -Stai puţin, femeie! zise Petrache vizibil iritat, renunţând la expresiile politicoase de mai devreme.  Tu m-ai invitat în casă, iar  acum mă dai afară ?! Aşa nu merge!  E frumos din partea ta? Ştii că eşti încă frumoasă? Mai că m-aş culca cu tine o dată, răspunde Petrache, pe un ton impertinent şi surprinzător.

Georgeta Istrate

Vei înţelege mai târziu (prima parte)



      Vremea secerişului e în toi. În linia întâi, combinele treieră de zor.
      Luni seara, combainierii S.M.A-ului se strâng unul câte unul la sediu. Deşi obosiţi, după o zi de lucru istovitoare, îşi  descarcă buncărele, apoi  încearcă să înfiripe un dialog.
    -Ce faci, măi Vasile?
    -Ce sa fac, nea Mitică, iar mi s-a stricat rabla asta de combină, fir-ar a dracului, că mi-a scos peri albi,  nu alta!
   -Las, băiete,  c-o repari tu, doar eşti meseriaş…
   -Da, şi trebuie s-o fac în noaptea asta, că altfel o să stau pe dreapta, iar  bani o să duc acasă cucu!…Iar o sa ma ţină nevasta pe la uşă …După ce că iau puţin, o să mă lase pentru Irimia al ţaţii Mărioara,   că şi-aşa am văzut  nişte priviri … După o pauză, timp în care colegii se uită unii la alţii, Vasile adaugă:
- Ah, nea  Mitică,  am o mare problemă cu nevastă - mea. Mi se pare că vrea să mă înşele…
-Ce ziceai că-ţi face nevasta, Vasile?! întreabă  cam  în zeflemea maistrul Tudose,  care tocmai trece  să inspecteze utilajele.
   -Ei, nea Tudose, ştii şi matale cum îs femeile! Dacă nu le duci bani să se simtă cucoane, zic că eşti un coate goale. Apoi pun ochii pe alţii, cu posibilităţi…
     Captaţi de-a binelea de discuţia dintre meşter şi Vasile,  ceilalţi  încep să tragă cu urechea, făcându-şi de lucru prin împrejurimi.
   -Aşa este maistre, intervine Ion al Caterinei. Eu am prins-o pe-a mea  de vreo trei ori cu Drăguţ al lui Bindea!

Spovedania se generalizează

Fusese suficient să se “spovedească” unul, că temerile celorlalţi începură să iasă la iveală.
   -Şi eu, nea Tudose,  intervine  Stan supărat. Nu ştii c-am adus-o acasă pe Maricica mea cu biciul? Tot satul ştie!  Şi tot zice că Nae îi mai bun ca mine, că o mângâie altfel, că nu o înjură niciodată, că  o pupă nu ştiu cum…Şi mi-am zis: fire-ai a dracului de muiere, io-s mai prost, ha? Las că vezi tu…şi i-am tras o mamă de bătaie, de tremură Maricica mea  numa cân’ mă vede…Io n-am încredere în nicio muiere! Vorba lui Napoleon: toate femeile sunt curve!
   -Mă băieţi!!! Mă faceţi să-mi schimb impresia despre voi, zice maistrul Tudose, cu un aer  de înţelept. Îmi dau seama că  nu ştiti cum se ţine o femeie. Io, cu nevastă-mea, în douăzeci şi unu de ani de când suntem împreună, n-am avut nicio problemă. Este cea mai cuminte  femeie, cea mai gospodină,  bag mâna în foc pentru ea. Ştiu că nu m-ar înşela pentru nimic în lume, cu atât mai puţin pentru unul cu...posibilităţi! Da’  şi  io i-am dus mereu salariul acasă, nu m-am oprit prin cârciumi, n-am jucat barbut, ca voi, şi nici alte cucoane nu mi-au trebuit. Pe când voi, să mă iertaţi, cân’  vă caută omu’ semnaţi condica la geamuri late! În plus, adaugă maistrul,  după cum vorbiţi, îmi dau seama că nu ştiţi să vă purtaţi cu nevestele voastre!  Ba chiar le înjuraţi, folosiţi biciul şi mai ştiu eu ce metode violente. Mi se zbârleşte părul în cap numa când vă aud! Păi cum vreţi să vă iubească femeile, măi proştilor? Voi credeţi că o femeie vă poate iubi cu forţa? Că puteţi să o bateţi sau să o înjuraţi,  şi ea, ca un câine, să vă fie credincioasă?
   -Nu mai vorbi nea Tudose! intervine Ion, supărat de acuzele  maistrului. 
  -Hei, hai,  nu vă-nfierbântaţi aşa tare…ce să vă fac  io, dacă nevestele vă-nşală cu alţii?

Idei diabolice

-Hai, treceţi la treaba voastră, că acuş  se face noapte, îi zoreşte maistrul. Vasile, ce-i pe tine, mă băiatule, de eşti aşa  plin de unsoare, de zici c-ai ieşit din cazanul cu smoală? se adresează maistrul  tânărului care tot mestereşte la utilaj.
    -Maistre, mi-ai dat rabla asta de combină, de când era bunica fată mare şi, a naibii,  se strică  de cinci ori pe zi. Îmi vine s-o las dracului de treabă,  s-o iau de unul singur pe câmp…parcă eu aş fi prostul echipei!
   -Da’ce-are,  mă băiatule?
   -Da’ ce n-are, meştere?
   -Hai, măi băieţi,  să punem toţi umărul şi să-l ajutăm pe băiatul ăsta, să nu spună  că-l înşeală nevasta din cauză că stă noaptea să repare  combina, adaugă şeful pe un ton glumeţ .
     Numai Petrache nu participă nici la discuţii, nici la repararea utilajului colegului său. El doar spionează. De multă vreme îi poartă pică maistrului, chiar se gândeşte cum să se răzbune  pe faptul că,  mai demult,  intenţionase să-i desfacă contractul de muncă, pentru absenţe nemotivate. Faptul că acesta  se laudă cu nevasta cinstită pe care o are, îi dă idei diabolice...

Georgeta Istrate

vineri, 27 ianuarie 2012

Prin ceaţă, cu Iisus



E ceaţă, ca fumul, şi-i rece,
Nimic nu se vede-nainte
Şi nici înapoi nu se vede
Mi-e teamă de clipa ce trece !


Şi-n noapte nimeni nu vine
Paşii mă poartă pe căi străine
O fi drumul greşit, o fi bine?
Ah ceaţă, pleacă de lângă mine!


Deodată simt paşi pe aproape
Mi-e frică , mă trag înapoi tremurând...
Ce se aude ?…un foşnet…un glas… nişte şoapte
Un înger din ceruri pierdut pe pământ ?!


-Te-am căutat peste tot, unde sunt
Locuri senine, dar n-am bănuit
Că-n ceaţă, pierdută, te voi găsi
Hai vino,dă mâna...Şi ceaţa pieri !

Georgeta Istrate

Ultima ştire senzaţională


Dragi ascultători
ai acestui post  de radio,
vă anunţ că, la Bucureşti,
ninge continuu încă de azi-noapte!
Zăpada inconştientă  acoperă
hoţii,  prostituatele
şi toate speciile de maidanezi pe două picioare
care vă ieşeau dumneavoastră în cale!

Dragii mei ascultători,
această zăpadă năvălitoare
a acoperit chiar şi banii murdari
ai fabricanţilor de iluzii şi minciuni grosolane,
chiar şi pe criminalii, de care vă era teamă
să ieşiţi pe străzi.

Zăpada aceasta
a venit  să facă dreptate
să vă alunge fricile
pe care le-aţi căpătat
după ce aţi ascultat ani de-a rândul
cu înfrigurare,
de la postul acesta  de radio,
despre dreptatea pe care o fac
instituţiile  minciunii,
unde împărăţeşte Măria Sa Banul.


Dragii mei ascultători,
văd ici şi colo câte un cap de bloc
ce vrea să se ridice,
dar zăpada aceasta se încăpăţânează,
atacă, acoperă şi spală
vrea ca totul să devină imaculat
asemeni ei...

Dragi prieteni,
vă anunţ o veste proastă:
curând, totul va deveni imaculat,
iar eu n-o să am ce să vă mai transmit
la rubrica: „ştiri senzaţionale”!

Georgeta Istrate