Matei Marian Gabriel -un pictor în devenire

    L-am cunoscut la Muzeul Național de Artă al României. Mi-a reținut atenția mai mult decât ar fi trebuit. Am astfel de trăiri când viața mă trage de mânecă și îmi șoptește: fii atentă!

Devin curioasă și îl analizez...

 

 Nu pare un vizitator oarecare...

   Este însoțit de o doamnă. Intră  în Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României. Ochii negri caută ceva... Nu pare un vizitator oarecare. La un moment dat, puștiul scoate din rucsac un caiet de desen și niște creioane. Se așează în fața unui portret aflat la Mezanin și, cu o precizie uimitoare, trasează pe foaia lui chipul în fața căruia se oprise. Este un autoportret Anton Chladek, de origine ceh (1794-1882). Îmi atrage atenția din ce în ce mai mult. Din atâtea lucrări, cum de se oprise taman în fața unei picturi care îl înfățișează pe întâiul profesor al lui Nicolae Grigorescu?

 

   Mă îndrept spre el, în ideea de a iniția o conversație. Copilul este foarte    prietenos și zâmbește tot timpul...

    

 

 

Îmi vine să desenez...

- Cum te numești? 

-Numele meu este Matei  Marian Gabriel , am 12 ani și îmi place foarte mult să desenez. 

- Cum alegi ce vrei să desenezi? 

- Aleg ceea ce mă inspiră.

- Cum adică te inspiră? 

- Adică îmi dă momentul acela că-mi vine să desenez. Am un impuls, o energie nouă...

Mă îndepărtez...

    Copilul continuă să deseneze, în timp ce vizitatorii  privesc peste umărul lui să vadă ce iese din mâna ce conduce creionul pe foaie. Mi se pare interesant că micul desenator nu este deranjat de acele priviri. Nu îl perturbă nimic, ca și cum nu ar fi prezent în exteriorul său...

   Până să termine lucrarea , aflu de la însoțitoarea sa că nu îi este rudă și că micul artist provine dintr-o familie care nu îl iubește. Este o poveste dramatică, iar doamna pare să caute sprijin pentru el, așa încât acest talent să nu se piardă. Mă trezesc spunându-i că, dacă destinul lui este să fie cunoscut, universul se va reașeza să-i protejeze și să-i înflorească talentul. Nu știu ce mi-a venit, nu știu dacă doamna a înțeles ce am vrut să spun, căci înainte să aflu, copilul desenase deja  portretul.

- De ce l-ai ales tocmai pe el  pentru lucrarea ta? Cum, dintre toate picturile de aici,  te-ai oprit tocmai la el? Ce avea el și nu aveau celelalte?

- Fiindcă îmi place acest portret și felul în care  a fost făcut.

- Știi, acest domn  a fost primul profesor al lui Nicolae Grigorescu...

  Copilul aprobă din cap. Apoi, împreună cu însoțitoarea sa, pleacă să viziteze marea artă modernă de la etajul doi...

” Vreau să devin cel mai bun!”

    La întoarcere, spre surprinderea mea, Matei Marius Gabriel mă caută  să-mi arate ce desen realizase, inspirat de lucrările lui  Grigorescu.

     În momentul în care îmi  arată desenul, vizualizez două  lucrări care i-ar fi putut fi inspirație micului artist: Fetița hangiului și Portret de tânără, mai ales cea de-a doua. Îmi povestește că nu a vrut să deseneze exact ca Grigorescu, ci i-a dat o notă personală, nu doar chipului, ci și culorilor .

- Văd că ai ales o lucrare ce înfățișează o fetiță. De ce ?

- Aceea m-a inspirat foarte mult.

-Am văzut, de asemenea, că ai colorat-o într-un fel anume, diferit de felul în care a făcut-o autorul . De ce ?

- Nu știu, așa mi-a venit ! 

- Visezi  să devii pictor? 

-Da. Vreau să devin cel mai bun !

- Bravo!

Portret de tânără, autor Nicolae Grigorescu

Fetița hangiului, autor Nicolae Grigorescu

Georgeta Istrate

Artă - Boccaccio Boccaccino - Fecioara cu pruncul

     Boccaccio Boccaccino (1467-1525), ulei pe lemn 49x36 cm.

    Provenind din colecția ducelui Alfred de Saxa Coburg-Gotha, și intrată apoi în cea a reginei Maria a României, lucrarea a fost atribuită mai întâi lui Francisco Morone, și ulterior restituită operei lui Boccaccino de către Al. Busuioceanu, în 1939. 

 

   Recunoaștem în formula compozițională și iconografică a Fecioarei văzută în mezza - figura, cu Pruncul Iisus în brațe, proiectându-se pe fundalul unei draperii cu deschidere spre peisaj, un model - schemă instaurat și cultivat de școala venețiană, și preluat frecvent de pictorii Ferrarei. 

  Echilibrul perfect dozat al compoziției, puritatea desenului și a formelor,, armonia caldă și rafinată a tonalităților de culoare sunt caracteristici ce pot plasa opera în perioada de maturitate a stilului lui Boccaccio Boccaccino, probabil după cea de-a doua ședere a să în cetatea lagunară (1511-1512)

Text scris de Ioana Beldiman, preluat din Ghidul Colecțiilor MNAR, pagina 170

 

 

 

 

 

 

Artă - Lorenzo Lotto - Sfântul Ieronim în deșert

 

   ” În al său Libro di spese diverse (1544-1552), Lorenzo Lotto menționează trei picturi având ca subiect Sfântul Ieronim în deșert,executate de el la cererea unor comanditari din Treviso. Critica de specialitate (G. M. Canova, 1975) a identificat cele trei lucrări, ele fiind conservate acum la Roma, Madrid și București. 

   Maurizio Giammarioli și Patrizia di Mambro (1983) au mai făcut observația că pictura de la București ar putea fi originalul pictat de Lotto pentru Niccolò da Mulla, conform comenzii datate 1 aprilie 1544. 

   Acceptarea acestei foarte atrăgătoare ipoteze schimbă însă datarea operei aflate la Muzeul Național de Artă, considerată anterior ca opera giovanile, împingând - o într-o perioadă târzie a activității artistului, către 1544 - 1545, când Lotto a lucrat la Treviso. 

    Dincolo de diversitatea opiniilor privind situarea cronologică a picturii, esențială rămâne întâlnirea cu limbajul personal, atat de singular, al operei lui Lotto. El este recognoscibil în încărcătura mistico - simbolică a imaginii, în expresivitatea dramatică a desenului, în cromatismul sonor, de tip "atonal", al dialogului dintre albastru și roșu "

Text scris de Ioana Beldiman, preluat din Ghidul Colecțiilor, MNAR, 1999,  pagina 172.

   Lorenzo Lotto (1480-1556/57), ulei pe pânză 56x40cm. Semnat jos dreapta : Lauren(t) Lotus 

Artă : Ștefan Luchian

 

 Ștefan Luchian 1868-1916


        " Stefan Luchian a fost unul dintre cei mai mari pictori români moderni, unul dintre continuatorii lui Nicolae Grigorescu, dar și un veritabil creator de școală model la rândul lui pentru tinerele generații de artiști care i-au urmat.
   Cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea lui Luchian, Galeria de Artă Românească Modernă propune o selecție de 11 naturi moarte cu flori, ce pun în evidență stilistica ultimilor ani de creație ai artistului.
   Întreaga lui creație este marcată de interesul pentru natură, pentru flori, cu exuberanța lor cromatică. Dar începând din 1908, de când, grav bolnav, este obligat să se izoleze în propria locuință, florile îi rămân singurele subiecte accesibile.
   Naturile moarte cu flori devin fereastra pictorului către frumusețea naturii, dar și o punte de legătură între lumea reală și cea interioară, o expresie a trăirilor și sentimentelor sale. Compozițiile cu flori ( garofițe, crăițe, maci, anemone), de o mare diversitate, iradiază o puternică lumină interioară și invită la meditație.
   Preferatele pictorului rămân anemonele, care amintesc de lacrimile vărsate de Afrodita pentru frumosul Adonis, ucis de Ares. În contextul creației lui Luchian, anemonele sunt de fapt simbolul destinului său tragic, simbolul prin excelență al suferinței sale, dar și al speranței.

Octavian Paler observa cu îndreptățire : "A vedea florile lui Luchian fără a ști ce se află în spatele frumuseții lor ar echivala cu gestul de a smulge dinlăuntrul corolei anemonelor grăuntele de frig, de noapte, care face ca petalele să ardă și mai intens. Despărțirea creației lui Luchian de suferința lui ne-ar priva de cel mai clar exemplu în pictura noastră că suferința nu dă talent, dar pune un om talentat la o răspântie de unde poate ieși un învins sau un învingător " (text MNAR).
 

 

 

Artă : Dimitrie Paciurea - Himera pământului

 Dimitrie Paciurea, 1873-1932, bronz, 54×33×58 cm, semnat dreapta jos pe plintă: D. Paciurea 1927-1928, inv. 1302/7948

 

 

 

"Reprezentare  înzestrată cu o mare putere evocatoare - având corp și picioare puternice de leu, cap de femeie cu fața modelată lisse, ochii orbi, gura zâmbitoare, întregul chip misterios învăluit de lumină, gâtul puternic făcând legătura între labele de leu și coada de șarpe -, Himera pământului nu este totuși nici urâtă, nici grotescă. Pare mai degrabă o figură familiară, știută de când lumea, zeitate primară a mitologiei populare românești, cunoscută și sub numele de Cățelul pământului, Orbetele pământului, Țâncul pământului. Este o ființă cu o inteligență demonică, ce locuiește sub pământ, cruci, stâlpi funerari sau în cimitire. Știut fiind că Paciurea și-a căutat de multe ori sursele de inspirație în opera lui Dante, Himera pământului ar putea fi considerată și o întruchipare a berbecului, paznic incoruptibil, a cărui misiune era de a veghea intrarea, dr mai ales ieșirile din lumea umbrelor . "

 

Text de Ana-Zoe Pop, extras din Ghid MNAR, 1999, pagina 120.

Artă : Constantin Brâncuși - Rugăciune

 

 

 

 "Perioada 1907-1908 este hotărâtoare  pentru creația lui Brâncuși, marcând despărțirea de figurativul practicat în epocă și alegerea unui stil propriu, a cărui evoluție poate fi urmărită în modul de realizare a temelor sale majore : Cumințenia pământului, Danaida, Sărutul, Somnul. 

 

 

Rugăciunea face parte dintr-un ansamblu funerar comandat de soția lui Petre Stănescu, avocat din Buzău, după moartea acestuia. Ea dorea " o figură alegorică reprezentând o femeie care plânge și un bust cu brațe asemănător fotografiilor", ceea ce Brâncuși a rezolvat spunând : " Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir? Am făcut atunci, din materia ce mi se pusese la dispoziție, o Rugăciune."

Deși tributar modei secolului al XIX - lea și cerințelor comanditarului, prin abordare și execuție, ansamblul iese din tiparele cunoscute. Simplitatea aproape schematică a portretului defunctului, care retine doar trăsături de caracter, modelajul vibrat, cu efect de erodare și descompunere, sunt menținute și la femeia îngenunchiată. Amprenta pânzei cu care a fost învelit lutul de modelaj, rămasă întâmplător pe umărul stâng al Rugăciuniisse regăsește pe umărul drept al bustului, fapt care ar putea dovedi intenția artistului de a folosi întâmplarea pentru sugerarea unei continuități cu efect simbolic : legătura pe care Rugăciunea o stabilește între cele două lumi".

Text deAna-Zoe Pop, extras din Ghid MNAR 1999, pagina 122.

Informatii tehnice : bronz, 111,5×35×120 cm, semnat cu majuscule pe secțiunea brațului stâng, circular :C BRÂNCUȘI ; în dreapta semnăturii, cu majuscule, sigiliul turnătoriei :CIRE/C. VALSUANI /PERDUE 1907, inv. 556/7202

 

 

 

 

 

 

 

 

Artă : Constantin Brâncuși, Danaida

Constantin Brâncuși, 1876-1957, piatră de Vrața, cioplită 33×24 ×25,2 cm ( soclul de calcar montat în 1988: 16,7×18,8×17 cm, 1908, inv. 1769/86208

    "Numele lucrării amintește de mitul grecesc al celor 50 de fiice ale regelui Danaos din Argos, osândite de zei să umple veșnic, în regatul lui Hades, un butoi fără fund. Reprezentarea -  un cap de tănâră, degroșat din piatră, ușor aplecat înainte, cu fața ovală, fruntea voluntară, ochii chinuiți ca două răni, gura abia schițată, părul retezat la ceafă ca cel al femeilor osândite- se apropie, pe firul mitologic, de tema destinului, a trudei nesfârșite pentru răscumpărarea păcatelor, și a penitenței îndârjite, repetate etern.

    Mai târziu, 1913, Brâncuși va realiza lucrarea Danae (Domnișoara Pogany), cea cu ploaia de aur, având de asemenea, la origine un mit grecesc oracular. Bun cunoscător al miturilor,, Brâncuși va folosi pentru cele două lucrări materiale diferite, capabile să le ilustreze esența. Astfel, Danaida este cioplită din piatră de Vrața, spongioasă, cu particule de mică, pentru a sublinia efortul și a sugera transpirația, în timp ce Danae, cea surprinsă de miracol, este turnată în bronz și apoi aurită, împrumutând aurul ploii zeiești"

 Text de Ana-Zoe Pop, extras din Ghid MNAR, 1999, pagina 128.

 

 

 

 

 

 

Artă : Himera înaripată, Dimitrie Paciurea

 

 Dimitrie Paciurea 1873-1932, lut patinat negru 20×18,5×12 cm, 1927, inv. 1731/84827

L

"Această lucrare este o primă variantă a Himerei nopții, inspirată fără îndoială din Infernul lui Dante. Harpie cu chip de femeie, cu aripi și gheare ascuțite, ea îi păzește pe nefericiții sinucigași transformați în câmp de mărăcini. Închipuind un bust de femeie cu aripi, cu un zâmbet enigmatic, întipărit pe față, Paciurea se depărtează de canoanele bizantine ortodoxe, care interzic reprezentarea volumetrică a chipului, și se îndreaptă spre zeitățile din folclorul românesc pentru a căuta repere și punți de legătură cu miturile universale. Paciurea a lăsat schița de lut crud, așa cum făcea de obicei, modelajul fiind tehnica cea mai plăcută și potrivită firii sale, iubirii sale pentru pământul a cărui rodire n-ar fi vrut să o oprească prin ardere".

 

Text de Ana-Zoe POP, extras din Ghid MNAR 1999, pagina 116. 

Artă : Târg de Drăgaică, Ioan Andreescu

 

 

 

 

 

 

 

"Talentul precoce, neobișnuita sensibilitate artistică cu care era dotat, dar și fericita întâmplare ca vocația sa de pictor să-și găsească temei în plin air-ismul grigorescian, cea mai avansată expresie a gândirii plastice în pictura românească a momentului, au concurat la forjarea viziunii artistice a lui Andreescu, desăvârșită de încă o șansă : cea a studiilor la Paris, a contactului cu pictura Școlii de la Barbizon și cu impresioniștii.

 

 

      Realizată în jurul anului 1877, înaintea plecării la Paris ( decembrie 1878), această pânză este o certă dovadă a virtuozității pe care tânărul artist o atinsese în redarea picturală :capacitatea de sinteză exprimată prin construcția lapidară a formelor încărcate cu putere de sugestie, un colorit echilibrat, stăpânirea structurii compoziționale. Scene de târg pictase și Grigorescu, dar la Andreescu atmosfera generală este alta:mai gravă, mai meditativă, exuberanța grigoresciană fiind înlocuită de o poezie aspră, provenită dintr-o gravitate a sentimentului "

Ghid MNAR 1999, text :Dana Herbay , pagina 86.

Ioan Andreescu 1850-1882, ulei pe pânză 32×54 cm semnat dreapta jos cu roșu (cca 1877).