Anton Chladek, Portretul Alexandrinei Manu

 Un artist instruit la Milano

           Anton Chladek, unul dintre pictorii importanți ai secolului XIX, instruit la Milano, de origine cehă, a fost primul profesor al lui Nicolae Grigorescu. Câteva dintre lucrările sale sunt expuse la Muzeul de Artă al României. A realizat pictură murală bisericească, portrete și miniaturi. A instruit o serie de tineri talentați ai vremii și a fost unul dintre artiștii  solicitați  de către clasa boierească pentru realizarea de portrete.

     Portretul Alexandrinei Manu este una dintre lucrările care-mi plac în mod deosebit. Fotografiile pentru acest material nu pot să redea cu exactitate noblețea  acestui portret. La Chladek nu poți să nu remarci minuțiozitatea amănuntelor, fapt care se observă și   din vestimentația acestei distinse doamne. În lucrările sale, Chladek folosește din plin talentul de miniaturist, ca un plus al operelor sale.

Obiectiv : promovarea artei românești 

     Lângă lucrarea prezentată în această postare, există o precizare care mi s-a părut interesantă. O redau în totalitate :

Donația Fundației Bonte

     " În sensul programului de management curent care prevede atragerea de achiziții și donații de opere de artă în favoarea Muzeului de Artă al României (MNAR), au fost făcute demersurile ca două tablouri de Anton Chladek (1794-1882) clasate în categoria tezaur, să poată fi admirate din nou în Galeria Națională a muzeului. Acest lucru a fost posibil prin achiziția în vederea donației pe care Fundația Bonte a făcut-o Muzeului Național de Artă al României. Lucrările au făcut parte din colecția Manu și au fost incluse în patrimoniul MNAR până la restituirea lor către foștii proprietari, în anul 2015.

   Donația a fost posibilă prin implicarea domnului Alain Bonte, președintele Fundației Bonte, având sediul în România, această fundație are obiective promovarea artei românești în plan național și internațional.

    Muzeul de Artă al României mizează, în acest context, pe caracterul exemplar al acestui demers care să fie reluat cu alți parteneri și mecena"

Alexandrina G. Manu, ulei pe pânză, 1858, autor Anton Chladek (1794 - 1882), detaliu

         " Alexandrina G. Manu, fiica Caimacamului Constantin Cantacuzino s-a căsătorit la vârsta de 23 de ani cu George Manu ( viitorul om de stat și primar al Bucureștiului).

După căsătorie, soții Iancu și Anica Manu comandă, în 1858, pictorului Anton Chladek realizarea portretelor tuturor membrilor familiei în Biserica de la Budești - Ilfov. Portretele Anicăi și Alexandrinei Manu par a fi premergătoare marii compoziții ctitoricești.

  Portretul Alexandrinei G. Manu, pictat de Anton Chladek în chiar anul căsătoriei cu George Manu, este o operă de maturitate a artistului și o înfățișează pe aceasta la vârsta de 23 de ani. Alexandrina, asemeni soacrei sale Anica Manu, a sprijinit tinerii artiști, muzicieni și poeți prin organizarea seratelor literar - artistice la reședința sa. Finețea și prețiozitatea cu care artistul încearcă să redea somptuozitatea veșmintelor, lucrate într-o gamă de griuri și rozuri pastelate, ne ajută să descoperim aceeași rochie pe care Alexandrina o poartă în tabloul votiv de la Budești - Ilfov, moșia familiei Manu.

   Scrupulozitatea pictorului de miniaturist coexistă cu rigiditatea figurilor din reprezentările murale de tradiție bizantină.

  Deschiderea către nou, evidentă în costumația tinerei doamne, trădează modul în care Occidentul a reușit să influențeze vestimentația tinerelor doamne.

Portretul dă măsura talentului pictorului prin modul în care a reușit să îmbine tradiția cu noile tendințe ale epocii " (Text MNAR).

Portretul Alexandrinei Manu, MNAR, Galeria Românească

Alexandrina Manu, detaliu

Anton Chladek, Portretul Anicăi Manu

    

 O bijuterie artistică 

      Nu știu cât se vede în fotografie, însă acest portret este o bijuterie artistică în toate sensurile. Lucrarea fiind de dimensiuni foarte mici, este o adevărată provocare să-i observi detaliile. Aici, Anton Chladek și-a folosit din plin talentul și abilitățile de miniaturist.

        Alături de portretul Alexandrinei Manu, portretul Anicăi Manu ocupă un loc special în  MNAR. Familia Manu s-a implicat în susținerea artei și artiștilor timpului, iar Anica Manu, al cărui portret îl vedeți aici, a fost considerată o adevărată muză a artelor. 

   Portretul Anicăi Manu, executat de Anton Chladek , prezintă o adevărată artă a detaliului care scoate în evidență eleganță, rafinament, frumusețe, încântare.

Anica Manu în costum polonez, lucrare executată între anii 1850 - 1858, autor Anton Chladek (1794-1882)

O relație specială între pictor și familia Manu

"Relația pictorului Anton Chladek cu familia Manu, comanditarul operelor sale, a fost una extrem de personală dar și fecundă având în vedere numărul însemnat de portrete pe care artistul le face membrilor acestei familii boierești din Muntenia.

 Realizate la jumătatea secolului al XIX - lea, când Ioan (Iancu) Manu devenise Mare Vornic și Caimacam al Țării Românești, portretele lui Iancu, al soției sale Anica, al fiului lor George nu fac decât să confirme relația privilegiată a pictorului cu familia boierească.

   Anica Manu provenea din două mari familii boierești cu tradiție culturală, fiind copilul Banului Alexandru Scarlat Ghika și a Ecaterinei Năsturel Herescu. După căsătoria cu Iancu Manu va deveni o veritabilă protectoare a artelor și va sprijini financiar o parte din inițiativele artistice importante din Principat.

   Considerată de artiști o adevărată muză a tuturor artelor, Anica Manu era cunoscută în epocă pentru fastuoasele serate literar - artistice din celebra Casă Manu de pe Calea Victoriei. Demn de amintit este faptul că în saloanele acestei reședințe s-au pus bazele Societății Filarmonice din București, ale Teatrului Național și unde Ion Heliade Rădulescu a citit pentru prima dată celebrul său poem Sburătorul.

   Pentru pictorii vremii (Ion Negulici, Niccolo Livaditti, Anton Chladek și Constantin Daniel Rosenthal), apropiați ai familiei Manu,  Anica devine un etalon al feminității, eleganței și erudiției. La moartea acesteia, Cezar Bolliac o omagia oferindu-i titulatura de " protectoare a poeziei române" (text MNAR). 

Costumul este... polonez!

      " În portretul - miniatură, Anica Manu este reprezentată într-un pitoresc, dar nu lipsit de eleganță, costum polonez, fiind fără îndoială îmbrăcămintea pe care aceasta a ales-o să o poarte la unul din numeroasele baluri costumate ce se organizau de către protipendadă, la București în acea perioadă "

Marius Ghidel, despre frumusețea fără margini a Divinului 1

   
 Logică fără... logică!
     De-a lungul vieții, în momentele cele mai grele, divinitatea mi-a deschis câte o fereastră spre o altă realitate. O realitate pe care nu am simțit nevoia să-mi fie dovedită, am știut că este adevărată! Nu aș putea spune cu precizie de unde am știut, am știut și gata! Probabil că fiecare dintre dumneavoastră ați avut astfel de revelații, vise în stare de veghe sau chiar dovezi palpabile despre alte realități care, în lumina logicii umane, nu au... logică! Ei bine, unele dintre experiențele pe care le-am avut se aseamănă izbitor cu a ființei pe care vreau să v-o prezint: Marius Ghidel.
   

Un om de o simplitate zdrobitoare

       De ceva vreme l-am descoperit pe Marius Ghidel. La început, pe YouTube, apoi i-am cumpărat și cărțile. Prima carte : "SHANGRI-LA - Frumusețea fără margini a Divinului sau Calea către fericire"  mi s-a părut minunată. Am simțit nevoia să vorbesc despre acest autor și cunoscuților. Când l-am recomandat primei persoane pe Marius Ghidel, am făcut-o astfel : Să ții minte numele ăsta : Marius Ghidel. E o viziune despre viață neașteptat de inocentă și de frumoasă, iar  eu  simt că este adevărată. Este reconfortant să îl asculți, să te desprinzi de tot și toate și să intri cu sufletul pe ușa pe care el o deschide.

     Creatorul ne-a trimis oameni de mare valoare spirituală. Oameni care să ne vorbească pe limba noastră, în contextul nostru. Omul ăsta este de o simplitate zdrobitoare. În plus, are o răbdare... dumnezeiască!

Freamătul creației

        În continuare, am să redau un fragment din carte. Este atât de frumos încât, din miezul emoției, țâșnesc lacrimile, ca o bucurie fără margini, ca un izvor cu apă rece pe vreme de caniculă, ca o oază în deșert : " Golul este totul. Și acolo era doar El - singur cu El însuși. Și se simțea stingher, fără un minus. Era un fel de Fericire veșnică, dar cui să-i fie împărtășită? În fine, era un Bine - un Bine statornic. Dar parcă era prea multă stabilitate! Nicio adiere. Treptat, l-a cuprins un fel de plictiseală. Așa l-am simțit. Se săturase de starea aceea de neactivitate și adormire. Era înconjurat de atâta încremenire și amorțire! E clar. Simțea nevoia de mișcare - să se dezmorțească un pic și să-și pună în operă Puterea, așa cum unui copil îi vine uneori să zburde sau să exploreze un Mister. Se simțea... extraordinar în acea clipă și se gândea să pornească o Aventură măreață... și avea atât de multe de înfăptuit... O senzație asemănătoare avem și noi uneori, când simțim nevoia să facem ceva. Un fel de freamăt, nu mai avem stare. 

   Pesemne că acesta a fost și simțământul care L-a copleșit și pe El atunci - și așa... și-a dorit cu tărie altceva, neclar la început, poate... o instabilitate și mai mare, care să-i echilibreze imensa Lui putere de cuprindere și expansiune. 

  Aceasta este realitatea. Avea un foc care nu-i dădea pace și trebuia să-l stingă. Și atunci i-a venit ideea unei Creații - să se joace un pic. O împărăție ca o oglindă, în care să se poată vedea pe Sine în diferite forme " (SHANGRI-LA, Frumusețea fără margini a Divinului, paginile 44-45).

Constantin Brâncuși , Somnul și Danaida

Somnul

" Muza adormită este una din cele mai emblematice figuri din seriile de sculpturi realizate de Brâncuși. În acest oval, în care numai câteva protuberanțe fine sugerează un portret, suntem tentați să admirăm mai degrabă armonia unei figuri adormite decât să ne punem întrebări cu privire la identitatea modelului (...).Reîntoarcerea la cioplire l-a eliberat de constrângerile impuse de reprezentarea figurii. El se lasă în voia materialului, a cărui structură densă și dură îl obligă să reflecteze ore în șir înainte de a începe să cioplească. În felul acesta are loc un întreg ritual : el își extrage imaginile esențiale susceptibile să incite procesul creator de la unul sau mai multe modele pe care le are în memorie. În 1908, când a început să sculpteze în piatră Sărutul, el cioplește pentru prima dată în marmură și realizează Somnul. Marmura aceasta lăsată parcă în stare de eboșă, în care se pot vedea urmele dălții, este unul din rarele exemple de influență a lui Rodin, pe care Brâncuși îl admira dar de care voia să se îndepărteze (...). Muza adormită este un bun exemplu de metamorfoză a unui bust sculptat după un model și care, prin simplificarea trăsăturilor, se îndepărtează de el până la a fi de nerecunoscut " (Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, autor Doina Lemny, pagina 27).

Danaida

    ”Expusă pentru prima dată în 1914, la expoziția Tinerimii Artistice, Danaida a fost sculptată cel mai probabil în 1908, în atelierul de pe strada Știrbei-Vodă, pus la dispoziția artiștilor vremii de către Alexandru Bogdan - Pitești, cunoscut poet, colecționar și fervent susținător al artei moderne. Tema Danaidei îl preocupă pe Brâncuși încă de la începuturile căutărilor plastice, fiind cea care va sta la baza ciclului Domnișoarelor Pogany de mai târziu.

Tema, abordată și de Auguste Rodin în 1885 ca pretext pentru studiul corpului feminin, este reinterpretată de Brâncuși în spiritul comuniunii cu natura, el lăsând materia să exprime nemijlocit natura creației ("Sculptura nu este altceva decât apă, apa însăși!").

Brâncuși dezvoltă o legătură intimă cu materialul, renunță la prelucrarea excesivă, ce ducea la expresii realiste, pentru a păstra textura originală a pietrei și pentru a-i prezerva rolul din natură.

   Danaida pare astfel, prin relieful său atât de firesc "erodat", un produs al acțiunii factorilor de mediu în timp, o mărturie expresivă a unor vremuri arhaice, mitice.

Sculptorul se apropie de mitologia greacă, sursă inepuizabilă de inspirație pentru artele plastice, eludând însă elementul descriptiv, pentru a atinge esența "

(Text MNAR).

" Danaida nu are niciun model cunoscut în afară de personajul din mitologia greacă care ar putea fi evocat aici. Acest cap rotunjit provine dintr-o operă pe care Brâncuși a cioplit-o în piatră poroasă în 1909 și pe care a intitulat-o Danaida. Această sculptură, cu aspect zgrunțuros în care numai câteva trăsături sunt schițate și în care gâtul este abia eboșat, evocă o piesă de arheologie - ceea ce este sugerat mai bine de artist când o instalează pe un soclu sculptat în manieră antică. Când, cu patru ani mai târziu, reia tematica Danaidei, el o transformă complet și o sculptează în spiritul retoricii pe care o aplică încă de la începutul anilor 1910 : renunțând la cuta ochilor, el prelungește pleoapele exagerând, pe care le accentuează printr-o muchie continuă armonioasă reunindu-le cu nasul ușor ascuțit. Părul strâns și întins pe cap, aproape invizibil, este sugerat aici de cocul simplificat al primei Domnișoare Pogany, căruia sculptorul îi adaugă ca unică "distincție", o buclă desfăcută în spatele urechii stângi" (   Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 36)

Imagini MNAR

Constantin Brâncuși - Rugăciune ...

 Prima comandă pentru un loc public

  "Chiar în momentul în care Brâncuși visa să-și instaleze sculpturile în locuri publice, primește, în 1907, o primă comandă de monument funerar(...).La recomandarea unui grup de prieteni români, printre care pictorul Ștefan Popescu, el acceptă să realizeze un monument în memoria unui avocat, personalitate a orașului Buzău. Soția acestuia, doamna Eliza Stănescu - Popovici, încheie un contract cu sculptorul în care precizează că monumentul trebuie să fie alcătuit din două statui în bronz : una, un bust care să se asemene cu fotografiile răposatului, pe care ea urma să i le transmită artistului, și alta, o figură alegorică reprezentând o femeie care bocește. Sculptorul acceptă comanda și se pune pe lucru". (Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, autor Doina Lemny, pagina 23).

Rugăciunea - reflecție sublimă asupta morții, învierii și naturii sacre 

" În 1907 Constantin Brâncuși primește comanda realizării unui monument funerar pentru mormântul avocatului Petre Stănescu. Ansamblul este format din bustul defunctului care, de la înălțimea unui soclu de 2,5 metri, veghează asupra unei femei îngenuncheate, în rugăciune.

Reflecție sublimă asupra morții, învierii și naturii sacre Rugăciunea deschide parcursul subtilizării formelor pentru reprezentarea esenței simbolice.

   Mușchii sunt absorbiți în suplețea unui corp degenizat. Forma este echilibrată prin amputarea brațului stâng, opțiune compozitională tributară lui Auguste Rodin.

Dacă pentru realizarea Rugăciunii soluțiile vizuale alese sunt exclusiv moderniste, bustul lui Petre Stănescu rămâne în sfera reprezentării realiste, fapt ce accentuează închiderea unei etape și, totodată, un nou început.

  Acest monument funerar, plasat inițial în cimitirul Dumbrava din Buzău, marchează geneza ideii de ansamblu, foarte importantă în arta lui Brâncuși, conform căreia și-a structurat ulterior întreaga creație "(text MNAR).

Imagini MNAR

 Rugăciunea întruchipează o idee

"...lucrează după un model, un nud de femeie care-i pozează în atelier. Nici nu s-a gândit la imaginea doamnei Stănescu, ceea ce-l interesează acum este ideea de reculegere : astfel, el alungește silueta feminină, înlătură orice semn care ar aminti de trăsăturile anatomice ale unei femei cunoscute. Capul, dominat de doi ochi mari plini de durere, este aplecat prelungind curba oblică a corpului, reținut într-o poziție de rugăciune. Brațul stâng este secționat deasupra cotului, punând în evidență brațul drept surprins într-o poziție care ar semnifica semnul crucii. Mai concret, pieptul este acoperit de mișcarea umerilor și a brațului drept, șoldurile dispar alungindu-se către un punct de sprijin, genunchii sunt ușor îndepărtați unul de altul ca într-un mers lent. Brâncuși nu sculptează aici o femeie, ci o idee - tristețea provocată de moarte - și ceea ce împiedică disperarea :  rugăciunea.

   Cât despre celălalt element al monumentului, un bust realist reprezentând pe avocat, Brâncuși îi înlătură brațele de la umăr și-i dezgolește pieptul mărit" Album, pagina 23).

O operă de sine stătătoare

"Separată de celălalt element al monumentului, Rugăciunea a fost prezentată întotdeauna ca o operă de sine stătătoare, căci exprima numai prin ea însăși sentimentele și atitudinea pe care ar fi trebuit să le întrunească ansamblul : tristețe, durere,reculegere, rugăciune - meditație asupra vieții și a morții. (album, pagina 23).

Sursa imaginilor: MNAR

Constantin Brâncuși, portrete de copii

     

 Portrete de copii fără nume

   ”De  când ajunge la Paris, Brâncuși sculptează într-una " portrete" de copii - fără să le dea vreun nume. Procedează ca și în cazul Muzei adormite: eliminând umerii și gâtul, culcă capul la orizontală și reduce trăsăturile care ar fi putut evoca un portret anume. Ceea ce-l interesează este calmul acestor capete adormite, cu trăsăturile numai sugerate. Într-o altă etapă, plecând de la aceste capete, Brâncuși elimină orice detaliu fizionomic :  ovoidul este marcat numai de o muchie ușor arcuită, care amintește de arcadele ochilor și o buclă mică la baza unei sectionări în oval care evocă strigătul Noului născut. Această sculptură marchează o adevărată turnură în arta lui Brâncuși” ( Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32)

1.Cap de copil

Căutările și sensul evoluției lui Brâncuși

     ”Portretele de copil, exerciții de virtuozitate plastică din categoria studiilor de capete de expresie, ilustrează căutările și sensul evoluției operei lui Constantin Brâncuși.

      Brâncuși începe de la forma realistă și reprezentarea de factură clasicizantă al cărei apogeu pentru opera sa este  Capul de copil prezentat la Salonul Oficial de la Paris din 1906; prin sublimare și reducere la esență a formei, acesta va ajunge la ovalul perfect. Simplitatea a fost obținută după nenumărate căutări, un proces amplu prin care, după cum spunea artistul, "complexitatea este rezolvată"(Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32.)

2.Cap de copil 

Supliciu - focalizare pe emoție

    ”Supliciul încheie seria capetelor de expresie în poziție verticală. Este o lucrare unde atenția creatorului se mută pe reprezentarea emoțiilor modelului. Amputarea umărului, torsiune gâtului, detaliile de finețe care structurează forma feței constituie o primă sinteză de limbaj modernist, în corespondență vizuală cu Auguste Rodin și Medardo Rosso”. (Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32).

 

  ”Interpretările ulterioare ale acestei opere nu contrazic evoluția "portretelor" la Brâncuși.

El reia, în 1907, bustul de băiat sculptat intitulat Supliciul, al cărui cap aplecat spre umeri trăda suferința, punând accentul pe ideea de comuniune cu universul "

( Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32)                             

Prometeu 

Sursa imaginii: MNAR

”Din seria capetelor de expresie se desprinde Prometeu, un cap în poziție orizontală care păstrează urmele primelor căutări moderniste ale artistului, și anunță totodată direcția absolutizarii prin simplificare, definitorie mai târziu pentru Brâncuși " (Text MNAR).

   ”Trecând de la capul unui bebeluș la un ou, el îl ridică la nivel de concept, acela al începutului vietii - "miracolul vieții", originea lumii. 

    Urmând această logică, el va simplifica ovalul conferindu-i o formă aproape perfectă de ou, căreia îi va atribui numele de Începutul lumii (1920). În același an realizează Sculptură pentru orbi (1920), un oval ușor turtit în marmură. În această serie de "capete culcate", Brâncuși sculptează în marmură albă, în 1911, un cap pentru care se pare că ar fi avut un model. În realitate, pornește de la portretul fiului uneia dintre prietenele sale românce, Corneliu Cosmuță. Capul rotunjit nu mai păstrează decât aluzii delicate la caracteristicile fizionomice ale băiatului. Numai un rest de gât secționat și suspendat pentru a accentua înclinarea capului - aluzia la pedeapsa dată Titanului grec ar putea explica titlul - Prometeu- atribuit de Brâncuși acestei opere. Trecerea de la băiat la adultul care dă viață oamenilor este vizibilă cu precădere în varianta bronzului șlefuit : strălucirea metalului polisat al sferei aproape perfecte întărește capacitatea personajului de a capta lumina și de a o retransmite punându-se prin acest transfer de energii în armonie cu cosmicul” ( Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32).

Sursa imaginilor: MNAR

Constantin Brâncuși , un artist fără egal

   Constantin Brâncuși este un artist universal, un reper pentru generațiile de tineri artiști care încearcă să descifreze misterul de dincolo de om și opera sa. O sursă de inspirație, un  motiv bun pentru meditație și un exemplu de perseverență și originalitate. În lumea artistică, Brâncuși nu are egal...

Sursa imaginii: https://momenteistorice.ro/constantin-brancusi/

Începuturile...

         ” Constantin Brâncuși și-a început formația profesională la Școala de Arte și meserii din Craiova, continuând-o la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde i-a avut profesori pe Ion Georgescu și Wladimir Hegel ; între 1905-1907 urmează cursurile École des Beaux-Arts din Paris sub îndrumarea lui Antonin Mercié. În primele luni ale anului 1907 lucrează la Meudon, în atelierul lui Auguste Rodin” ( Text MNAR).

Sursa imaginii : MNAR

Interesul pentru primitiv și arhaic

  ”După terminarea studiilor, Brâncuși a traversat o etapă de căutări și experimente, perioadă de cotitură în opera sa (1907-1910). Sub efectul întâlnirii cu Rodin și totodată conștient că "la umbra marilor copaci nu crește iarba", tânărul sculptor lucrează inspirat de rezolvările rodiniene pe care le sintetizează original în compoziții precum Supliciu, Rugăciunea sau Somnul. Atenția la preocupările și descoperirile contemporanilor devine vizibilă în interesul pentru primitiv și arhaic, care se reflectă în cioplirea directă a Cumințeniei Pamantului” ( Text MNAR).

 Sculptura ca idee

     ”Cu Brâncuși, reprezentarea realistă se îndreaptă spre volumul sintetic, spre "sculptura ca idee" și, așa cum remarca Ezra Pound în 1921, sculptorul obține esența metafizică prin abstractizare. Noutatea acestei viziuni îl plasează între cei mai originali creatori care transformă arta în prima decadă a secolului XX. Atelierul lui parizian era frecventat de Marcel Duchamp, Ezra Pound, Man Ray, Tristan Tzara”. (Text MNAR)

Sursa imaginii: MNAR

  

 Inovații șocante

    ”Brâncuși lucrează și expune alături de avangardistii celor mai radicale mișcări moderniste ; expune la Salon des Indépendants (1910-1913), participă la expoziția futuristilor italieni (1912) și la Armory Show (Expoziția Internațională de Artă Modernă de la New York, 1913, iar după 1914 i se organizează periodic expoziții personale în Statele Unite. Inovațiile lui Brâncuși au șocat adesea : Principesa X a fost considerată licențioasă, și eliminată în 1920 de la Salon des Indépendants, iar Pasăre în spațiu a fost taxată la vama americană ca obiect industrial” (Text MNAR).

Sursa imaginii: https://www.igj.ro/social/144-de-ani-de-la-nasterea-lui-constantin-brancusi.html

 

Multă vreme, un marginal

   ”Nici în România arta sa nu a fost deplin acceptată. Încă din 1910, expunerea Cumințeniei Pamantului la cea de-a doua expoziție a societății Tinerimea Artistică provocase scandal.

Deși prezent și la expoziția revistei Contimporanul din 1924 și promovat de principalele reviste de avangardă din București, Brâncuși a rămas multă vreme un marginal” ( Text MNAR).

Sursa imaginii: https://www.smartradio.ro/ziua-nationala-constantin-brancusi-sarbatorita-la-mnar-cu-tururi-ghidate-si-videomapping/

Un reper al modernismului

  ”Constantin Brâncuși este considerat astăzi un reper indiscutabil al modernismului, un deschizător de drumuri pentru cele mai importante direcții ale sculpturii post-moderne și contemporane. Lucrările sale sunt expuse în marile muzee ale lumii. România deține un număr redus de opere, în special din perioada de formare și cea de tranziție (1906-1911). La acestea se adaugă ansamblul monumental de la Târgu Jiu, realizat între 1935-1938”(Text MNAR).

Sursa imaginii: https://transilvaniareporter.ro/actualitate/constantin-brancusi-artistul-care-a-reinventat-forma/

Bătrânul Mag...

" În fața atâtor mărturii despre puterea de sugestie a operei lui Brâncuși și despre forța personalității sale, ne putem pune întrebarea : era unică în peisajul artistic parizian o asemenea putere de influență?

   De ce atrăgea el mai ales pe artiștii tineri, care veneau să se reîmprospăteze la el «bătrânul mag», și să-i admire operele excepționale, conservate și supravegheate de propriul lor creator, transformat în «paznic» al propriului muzeu? " (Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele” ,pagina 149)

Sursa imaginii:https://transilvaniareporter.ro/actualitate/constantin-brancusi-artistul-care-a-reinventat-forma/

Un meșter talentat, un filosof sau un mit?

   "Personalitatea lui Brâncuși era contradictorie. Anumiți critici n-au văzut în el un intelectual, ci un meșter talentat, care folosește în creația lui mai ales intuiția și nu cunoștințe acumulate. Alții considerau că Brâncuși era un adevărat filosof, un cunoscător în profunzime al literaturii antice (...). Rămas în memoria artistică pariziană ca un mit, Brâncuși - ca și atelierul său - a înflăcărat imaginația numeroșilor martori care, întâlnindu-l, i-au făcut portrete din cele mai inspirate. Dar în pofida acestor diferite analize, sculptorul și opera sa păstrează partea lor de mister " (Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, autor Doina Lemny).

Sursa imaginii: https://transilvaniareporter.ro/actualitate/constantin-brancusi-artistul-care-a-reinventat-forma/