Timpul

 
Am văzut timpul lucrând
Punea ici şi colo
Câte-o cocoaşă, câte un rid
Şi fire de păr spoite-n argint
Colţuri de guri lăsate
Şi linii pe frunţi asudate,
C-o mână lacrimi punea
Cu cealaltă el le ştergea
Pe suflete zbuciumate aşternea
Uitarea adâncă.


Am văzut Timpul lucrând
Prefăcea palate-n ruine
Preschimba culori vii doar în gri
Şi castele măreţe-n ţărână

-N-ai obosit, Mărite Timp?


-Niciodată! Lucrez la foc continuu
Infinită e munca mea
Şi ceea ce merită dau fiecăruia.
Priveşte-te!
M-am aşternut şi pe tine.
Şi când cenuşă vei fi
Şi nimic pentru nimeni,
Îmi voi lăsa praful uitării
Pe tot ce-i al tău şi pe tine!

Georgeta Istrate

Apa, cel mai ieftin medicament



  Apa este cea mai ieftină şi eficientă metodă de vindecare.De fapt, lipsa ei provoacă majoritatea bolilor din organism.



      Dacă ar fi să descriu apa, m-aş gândi la albastrul imensităţii oceanelor, la formele şi culorile ciudate ale norilor, la susurul indescifrabil al izvoarelor, la freamătul ploii şi joaca fulgilor de nea. Dacă ar fi să întreb un om de ştiinţă, mi-ar explica structura moleculară; un terapeut s-ar gândi însă la sănătate…
  Nu demult, am întâlnit o doamnă de vreo 50 de ani.Avea înălţime de fotomodel,o privire magnetică şi un mijloc de adolescentă.Am observat că nu se despărţea niciodată de sticla cu apă.Pentru mine era ca un mesaj codificat : “apa”, m-a lămurit ea, “ este secretul sănătăţii mele.Te întrebi, poate, cum de am o asemenea siluetă la vârsta mea?! Ei bine, beau în fiecare zi cel puţin 2 litri de apă”.Într-o altă zi, o doctoriţă mi-a spus că durerile de cap de care mă plâng continuu, pot fi rezolvate cu…apă.Că mai multă sănătate se află în paharul cu apă, decât în medicamentul care mă obligă s-o beau. Am căutat sfaturile specialiştilor şi am aflat că…


Stă în puterea noastră…  

      Apa este o sursă reală de sănătate, tinereţe şi vitalitate. Sunt peste 50 de boli care ar putea fi ameliorate sau  vindecate  printr-un consum corespunzător de apă. Şi cum nevoia de apă este cu o treime mai mare decât cea indicată de sete, specialiştii au concluzionat: lipsa senzaţiei de sete nu înseamnă că organismul nu are nevoie de apă, ci s-a conformat condiţiilor  de “secetă”. Chiar dacă trupul are o inteligenţă uimitoare, capabilă   să se adapteze oricăror condiţii, dacă nu-l ajutăm, la un moment dat, nu va mai face faţă.Orice durere reprezintă o cerere disperată de apă, iar prima este doar începutul unui lanţ de probleme, care ne fură timpul, banii şi bucuria de a trăi. Preţul este imens... Lipsa apei face efectele vizibile în exterior: o oboseală nesfârşită şi o îmbătrânire timpurie.Ce tablou deprimant! Dar... stă în puterea noastră să schimbăm situaţia.Vom începe să bem mai multă apă şi să consumăm fructe proaspete.Apoi, dimineaţa ne vom aventura(?!) să mergem cu picioarele goale prin iarba înrourată şi, dacă avem curaj, iarna vom experimenta pentru câteva minute mersul prin zăpada proaspăt aşternută, tot cu picioarele goale. Aşa vom alunga toropeala, oboseala, stresul, bătrâneţea...


Esenţială pentru circulaţia sângelui


        E bine să ştim de la bun început că apa nu îngraşă, ba chiar reduce pofta de mâncare.Putem trăi fără mâncare timp de şase săptămâni, dar fără apă numai câteva zile: ochii au nevoie de ea pentru lacrimi; scade febra; este un lubrefiant pentru articulaţii şi muşchi; previne şi îndepărtează oboseala fizică şi intelectuală; menţine temperatura corpului în parametrii normali. Apa diluează şi elimină toxinele din corp; transportă oxigenul şi substanţele nutritive la celulele corpului prin intermediul sângelui ( alcătuit din 92 la sută apă).Dacă organismul nu are suficientă apă, circulaţia sângelui se îngreunează şi corpul întreg va suferi. Este ideal să bem apă cu jumătate de oră înainte de masă, deoarece ,consumată în timpul mesei, diluează enzimele (care digeră hrana) şi întârzie digestia.Lipsa apei obligă sângele s-o obţină din organele vitale. Arsurile (aciditatea gastrică) sunt  un avertisment pentru un posibil cancer la aparatul digestiv, ficat, pancreas.Deshidratarea este cauza numărul unu pentru durerile de stomac. De asemenea,durerile de oase, problemele legate de vasele de sânge, hemoroizi, hipertensiunea arterială , diabetul de tip II; colesterolul crescut; astmul;distrofia musculară; scleroza în plăci infecţiile vezicii urinare şi ale rinichilor...toate sunt cauzate de lipsa apei din corp.  În concluzie, apa este un medicament de neînlocuit, tocmai prin faptul că previne îmbolnăvirile.Şi...nu are efecte secundare!
    Pe lângă proprietăţile fizice şi chimice, apa este mistică, magnetică, receptivă, energetică, regeneratoare.Cercetătorii afirmă că  că apa are memorie proprie şi este  în stare să stocheze informaţii, sub influenţa cărora îşi poate schimba structura.

Georgeta Istrate


Te provoc la o discuţie despre iubire!

     

      Astazi,  am să fac ceva nou: te provoc la o discuţie despre iubire!  Aş vrea să scrii despre experienţele tale, nu din cărţi. Ai să ridici mănuşa?

Dacă da, iată care sunt întrebările:

1.Ce este iubirea?

2.Există o diferenţă între felul în care simţi iubirea şi felul în care o pui în practică?

3. Ai iubit vreodată necondiţionat?

4. Ai fost iubit, dar nu ai simţit la fel?

5. Ai iubit, dar ai fost respins?

6. Iubirea îţi poate schimba obiceiurile? Te poate face mai bun? Crezi că îţi poate schimba caracterul?

7. Cum este să-ţi fie împărtăşită iubirea?

8. Iubirea dintre un bărbat şi o femeie poate dura toată viaţa?Care ar fi principalele sfaturi pentru ca această iubire să rămână neatinsă de plictiseală sau dorinţa de altcineva?

9. Ce trebuie să faci ( sau cum trebuie să fii) aşa încât puterea iubirii să fie mai mare decât iubirea de putere?


Din atâtea întrebări,  îţi poţi alege cel puţin una pentru a o comenta. Aştept să-mi scrii...


Despletind şoapte, lansare carte Cornelia Vîju




       Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati", Brăila,  va găzdui vineri, 26 august, la ora 17.00, cea de-a treia lansare de carte a Corneliei Vîju. Prin volumul de versuri „Despletind şoapte...”, autoarea încearcă să convingă cititorul de faptul că iubirea este primordială, iar celelalte lucruri sunt nimicuri de care ne lăsăm amăgiţi.

      Marian Covache, redactorul volumului, a descris autoarea şi creaţia sa: „Neînvăluită în prea multe figuri de stil, Cornelia Vîju este o poetă romantică, după cum bine a intuit profesorul Constantin Gherghinoiu în prefaţa primului ei volum de versuri, de o sensibilitate aparte şi o vulnerabilitate aşişderea. Nu ascunde lucrul acesta, din contră, scrierile sale trădează firea sa visătoare, iar ea se dăruieşte cititorului în toată splendoarea sa, fără ascunzişuri”.
     Volumul de poezii este publicat la Editura „Olimpiada”, iar grafica este semnată de Candiano Tirian Priceputu.




     Tatălui meu...



Icoana casei părinteşti

mi te-nchipuie adesea:

cu grijile prinse-n tâmple,

cu mâinile brăzdate de timp

şi cu privirea adâncită de gânduri...

Îţi simt braţele de iederă

ce mă strâng de fiecare dată

cu harul lor părintesc.

Îţi văd sanctuarul sufletului

în care m-ai aşezat din prima clipă

când am desfăcut faşa lumii

şi te-am atins cu degetele mele micuţe,

chiar înainte de a-ţi rosti numele:-Tată!

De fiecare dată

când dorul de-acasă îmi scrijeleşte lumina ochilor,

îmi îngenunchez lacrimile pe treptele recunoştinţei

şi te strig;

Iar tu-mi săruţi genele plânse

şi-mi răsuceşti zarul vieţii

mereu pe-aceeaşi faţetă...

aceea a iubirii...

 



    Rugă


Răneşte-mă cu zidul fericirii

Pe care să-l îmbraci în har divin

Mă cheamă în clopotul nemuririi,

Să stau la masa Ta ... şi am să vin!



Să mă desprind de ramul întristării

În care-am crescut aici, pe Pământ,

Răsfaţă-mă în paradisul vieţii,

Unde iubirea razele şi-a frânt!



Topeşte-mă în vulcanul  privirii,

Ca să mă scurg prin sfintele poteci,

Unde cresc florile tămăduirii

Şi, Doamne, pe creştet să mi le pleci!



 Poezii de Cornelia Vîju



Dansul, sănătate şi graţie

      

   Deunăzi, o colegă mi-a spus că ar vrea să meargă la cursuri de dans,  pentru că „ îmi place să dansez şi cred că aceasta este cea mai plăcută modalitate de a face mişcare. Sunt sigură  că aceste cursuri or să mă facă mai frumoasă şi mai...pasională! Uite, vezi, am pus pe abdomen  câteva kilograme. Asta nu-mi place deloc. Vreau graţie în mişcare, ordine în viaţă, corp armonios şi mai multă flexibilitate. Crezi că dorinţa mea este deplasată?” 
 
    Trecuseră câteva zile de la discuţia pe care o avusesem şi,  într-o zi,  în timp ce butonam absentă telecomanda televizorului, am nimerit un interviu care avea legătură cu acest subiect: o personalitate  a peisajului românesc  mărturisea că, după sarcină, a revenit la greutatea normală,  prin dans. Mi s-a părut curios, dar şi foarte plăcut. Ideea mi-a bântuit activităţile toată ziua. Dans? De ce nu?


Ce este dansul?

    Înainte de a vedea beneficiile dansului asupra corpului şi a sufletului, trebuie să stabilesc ceva. E ca o obsesie, căci mereu mă duc la DEX. Aşadar, dansul este „mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mişcări ritmice, plastice şi expresive ale corpului, executate în ritmul unei melodii; ansamblu de mişcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii avâd caracter religios, de artă sau de divertisment; ansamblu de mişcări artistice convenţionale care constituie baza tenhică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc; acţiunea de a dansa”. Numai atât!? Cu siguranţă, dicţionarul nu poate măsura sentimentele, trăirile. Totuşi, definiţia, deşi incompletă, dă unele detalii exterioare. Prin urmare, ce avem?
Carevasăzică, dansul este o artă, ce implică mişcări variate ale corpului omenesc pe o muzică...Extinzând, am putea spune că dansul este o expresie exterorizată a  sufletului ?
 

Dansul şi dragostea merg mână în mână


     Din timpuri imemoriale,  dansul a fost un excelent mijloc de exprimare. În unele tradiţii,  era  un ritual pentru asigurarea succesului la vânătoare, pentru îmbunarea zeilor sau recunoştinţa faţă de aceştia, pentru aducerea ploii sau exprimarea bucuriei faţă de divinitate. Aduceţi-vă aminte de regele David al evreilor, care dansa „înaintea lui Dumnezeu”, exprimându-şi bucuria şi recunoştinţa.
      Să mergem ceva mai departe, chiar pe teritoriul actual al României , tocmai în neolitic.V-aţi speriat? Eu spun că puţină istorie nu strică! Aşadar, descoperirile arheologice au scos la iveală faptul că, din timpuri străvechi, pe aceste locuri,  se practica hora. Descoperirea vasului numit „Hora de la Frumuşica” datează din mileniul al IV-lea î.e.n., şi aparţine deja celebrei culturi Cucuteni.  Vasul-horă este  un suport antropomorf superb,  compus din şase statuete feminine, văzute din spate, ce formează  o horă. Privindu-l, ai senzaţia că are viaţă în el, că se roteşte sub ochii tăi. Şi dacă ai o imaginaţie bogată şi o sensibilitate aparte, ai putea chiar să simţi ritmul, ai putea auzi muzica.  Specialiştii în domeniu au considerat că  dansul cucutenian ar reprezenta  un ritual complicat ce a făcut parte din anumite ceremonii cu carater magico-religios. Nu se ştie cu exactitate cum se desfăşurau  ceremoniile pentru ofrande,  în timpul cărora se foloseau vasele în formă de horă, căci nu avem mărturii scrise. Dar putem presupune că nu se oferea numai vasul, ci se şi juca hora. Să nu uităm că astăzi, mai cu seamă la ţară, în zile de sărbătoare,  se joacă hora. Acolo se întâlnesc băieţii şi fetele, se simt bine dansând , unii chiar se îndrăgostesc. De aici până la starea civilă nu este decât un pas...

Un mesager al frumuseţii



 Fie că este executat în sunetul tobelor,  al bătăilor ritmice din palme sau în acordurile muzicii contemporane, dansul combină forţa trupului cu gingăşia şi curăţenia sufletului. Atunci când dansezi,  ai senzaţia că se deschid porţi nevăzute,  de unde ies energii armonioase. Ce-i drept, câteodată energiile pot fi şi   nearmonioase, acest lucru depinzând de muzica pe care o foloseşti.  Primele încântă, emoţionează, entuziasmează, înalţă, par că  dau naştere unei magii pe care altfel nu poţi s-o experimentezi. Cele nearmonioase par că  nu au acel strop de divin în ele, sunt haotice, nu generează sentimente şi stări sublime.
 Într-adevăr, dansul, prin magia pe care o creează, poate  fi considerat un mesager al frumuseţii, al iubirii şi al binelui universal. Dar care sunt beneficiile trupului?   Pentru că dansul înseamnă mişcare, efectele la nivel fizic sunt multiple: un mare consum de calorii, ce are ca efect  topirea ţesuturilor adipoase,  ca să nu mai vorbim de  modelarea armonioasă a trupului. Deoarece mişcarea ritmată accelerează procesele metabolice, în organism are loc o eliminare masivă de toxine,  musculatura întregului organism va fi întărită, iar talia va fi mult mai bine conturată.

   Cel Preaiubit  se află înlăuntrul muzicii



Nu ştiu dacă se întâmplă şi acum , dar cândva, în timpul dansurilor sacre, dansatoarele din India intrau în stări de conştiinţă înalte, iar mişcările, privirea, gesturile şi ritmul muzicii induceau celor prezenţi stări din cele mai speciale trecând de la uimire la extaz. Se spune că , în timpul dansului, datorită acelor energii misterioase benefice, se pot schimba mentalităţi, ba chiar aspectul fizic, pe acest fond producându-se miracole. E ca şi cum s-ar deschide porţi din dimensiuni înalte, iar o energie benefică s-ar revărsa peste trupuri şi suflete, transfigurându-le, vindecându-le.
   În perioada în care îmi propusesem să scriu acest text, am găsit povestea unui american pe nume Don Campbell, care mărturisea că muzica l-a ajutat să elimine un nodul pulmonar. Iată ce frumos vorbeşte domnia sa despre muzică: „este plăcerea, scopul, forţa ce poate mişca orice”.  Povesteşte apoi că , pe la vârsta de 40 de ani, medicii i-au descoperit o degenerescenţă osoasă şi un nodul suspect  la plămâni. Nu ştia ce să facă. Iniţial a devenit nervos şi a început  să scoată sunete ca de tunet. Palmele începuseră să bată în birou. În toată această nelinişte, care-l făcea să se învârtă necontenit prin cameră,  s-a desprins un ritm pe care l-a acompaniat cu vocea. A doua zi se simţea minunat şi, foarte curând, simptomele bolii au dispărut. După ce s-a vindecat, Campbell şi-a amintit cât de importantă este muzica, îşi făcea mustrări de conştiinţă că a abandonat-o în  favoarea tehnicii:  „L-am pierdut pe Cel Preaiubit, cel care se află înlăuntrul muzicii , cel care a fost în copilărie adevărata cale a sufletului spre o viaţă spirituală, spre bucurie , dans şi creativitate”. Surprinzătoare declaraţie!

Cel mai frumos lucru de pe lume

      Dar, ca să ajungi la echilibru şi armonie, trebuie să ai o anumită deschidere a sufletului, să laşi  intuiţia să te ghideze, aşa încât dansul să scoată la iveală expresia perfectei graţii şi frumuseţi. Căci, aşa cum spuneam mai devreme,  muzica poartă în ea o adevărată magie, iar aceasta poate fi manifestată doar dacă mişcările nu sunt calculate, doar dacă te laşi purtat pe aripile ei. Muzica este vie, spiritul ei cuprinde fiinţa care dansează,  dându-i trăiri unice. Pentru un privitor de pe margine, un asemenea dansator poate părea cel mai frumos lucru de pe lume, el capătă forţă, graţie şi armonie. În această stare,  vindecarea devine naturală.
     În concluzie, nu poţi pune dansul  într-o  definiţie, căci îi limitezi binefacerile, bucuria. El  poate să asimileze, prin rezonanţă, energii şi aspecte sublime din univers, transfigurând fiinţele care-l iubesc.  


Georgeta Istrate

Copacul




Cunosc un copac
Ignorat de toţi,
Fructele lui nu au fost gustate,
Dulceaţa lui a rămas neştiută

Ei încearcă să-l doboare
Cu un topor subtil,
Fără ca cineva să poată mărturisi
Fără ca cineva să-i acuze.


Fiecare lovitură a lor îl ucide.

Fiecare vorbă de ocară îi străpunge inima.

Fiecare privire îi face viaţa imposibilă.

Copacul  strânge din dinţi şi rezistă:
„Poate că acesta mi-e destinul!”

Georgeta Istrate

Soarele

   

   Când soarele se ridică pe firmamentul cerului, o lume se înveseleşte. Pădurea se luminează, iar muntele şi norul se feresc din calea lui.Sărutarea de aur se aşază pe orice ochi de apă, soarbe roua de pe flori şi dezvăluie o lume plină de culoare…  




  Când v-aţi uitat în oglindă, aţi văzut că sunteţi palizi, iar lumina din privire parcă s-a ascuns.Familia se plânge că, de la o vreme, sunteţi morocănoşi. În plus, depresia din ultima vreme v-a cam scăzut cheful de viaţă. Aţi fi tentaţi să mergeţi la cutia cu medicamente...Aţi crede, poate, că o cafea cu ardei iute ar accelera puţin circulaţia sangvină...Astăzi, vă propun altceva.În plus, nu costă niciun ban, iar beneficiile sunt incalculabile.Soarele, care bate cu insistenţă în fereastra dumneavoastră şi pe care vreţi să-l acoperiţi cu draperia, vrea să vă invite la o plimbare de o oră (măcar). Răspundeţi invitaţiei, dar încercaţi să observaţi şi schimbările. Potopul de raze aurii parcă se concentrează pe dumneavoastră, ca şi cum aţi fi singura fiinţă de pe pământ de care trebuie să aibă grijă. Odată cu razele, auzul vă este încântat de cântecele păsărelelor şi...minune! Aţi început să zâmbiţi?! Acum sunteţi mai frumoşi ca  niciodată.Şi nu vă trebuie oglindă, pentru că vă veţi vedea frumuseţea în atitudinea celorlalţi, o frumuseţe  care se conformează luminii ce v-a învăluit  fiinţa. Dar beneficiile nu sunt numai acestea...   Specialiştii dezvoltă puţin ideea şi, pe baza unor teste, au ajuns la concluzia că lumina soarelui vindecă o serie de boli, acţionând asupra organelor interne ale organismului.Prin urmare,lumina soarelui este unul din cei mai importanţi agenţi naturali de vindecare, sursa vitaminei D, fără de care toţi ne-am îmbolnăvi.

Fericire şi optimism din razele soarelui

* generatoare a vitaminei D, indispensabilă dezvoltării oaselor.Aceasta se sintetizează în piele numai în prezenţa luminii. Doar cinci minute pe zi,  de expunere a feţei la soare, sunt suficiente ca organismul să-şi ia porţia de sănătate.
*tonusul şi rezistenţa musculară vor fi net superioare, dacă alegeţi să faceţi exerciţiile fizice în natură, şi nu într-o încăpere.
* lumina soarelui întăreşte sistemul imunitar al organismului;  menţine sănătatea pielii,iar  microbii şi viruşii mor; sistemul nervos se relaxează; previne şi elimină depresia, înlocuind-o cu o atitudine optimistă, din care decurge o stare generală bună.S-a concluzionat că primăvara şi vara sunt anotimpurile în care oamenii sunt mai optimişti.
* stabilizează nivelul zahărului din sânge.
* îmbunătăţeşte funcţiile ficatului.
* reduce riscul infarctului miocardic, îmbunătăţind  capacitatea de pompare a inimii. Stimulează circulaţia sângelui, care transportă mai uşor oxigenul către ţesuturile şi articulaţiile organismului; micşorează nivelul colesterolului cu peste 30 la sută; reglementează tensiunea arterială.
 *O “doză” zilnică de lumină solară  protejează de  osteoporoză; este un ajutor real în afecţiunile din gama dermatologică: eczeme, psoriazis, etc.De asemenea atenuează parezele faciale.
*razele soarelui sunt răspunzătoare şi pentru declanşarea producerii hormonului fericirii – serotonina.

Dulce este lumina...

   Până şi Regele Solomon, în Ecclesiastul, recunoaşte că: “dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să vadă soarele... ”Cele mai eficiente sunt primele raze de soare. Prin urmare, dacă vă treziţi de dimineaţă, veţi avea ocazia să trăiţi emoţia răsăritului, în timp ce vă luaţi doza de sănătate.Cu adevărat, lumina este o sursă  incredibilă de vindecare. Şi, după ce vă veţi fi întors de la plimbarea în natură, după ce vă veţi fi amuzat încercând să prindeţi razele cu mâna, fericiti şi relaxaţi, veţi avea parte de un somn odihnitor. Apoi,  când vă veţi bucura de fructe şi legume, veţi calcula, după intensitatea culorii şi dulceaţa gustului, concentraţia de lumină ascunsă în ele.Totuşi, specialiştii în helioterapie avertizează că expunerea la soare trebuie făcută cu măsură, altfel vom avea de suferit.

  Georgeta Istrate  

Maica Domnului



     Ziua nefastă a căderii omului din Rai, provocată de viclenia şarpelui, care se folosise de femeie, fusese şi ziua în care Dumnezeu promisese reabilitarea neamului omenesc tot printr-o femeie, care va avea misiunea de a zdrobi capul acestui şarpe (Diavol). Naşterea Fecioarei Maria avea să împlinească atât promisiunea Creatorului, cât şi proorociile Vechiului Testament, făcând să  tremure împărăţia întunericului. Apariţia ei îl pune în dificultate pe Adversar, care ştie bine că  nu poate opri Soarele Dreptăţii să răsară, nici nu-i poate egala puterea. Misiunea Mariei este aceea de a-L aduce pe lume pe Mântuitorul lumii.O lume  vândută  păcatului, al cărei suflet se stinge sub povara unei stăpâniri care ucide.

Copilul rugăciunii

      Ioachim şi Ana au de toate, cu excepţia unui copil. Dorinţa creşte în inimile lor atât de mult încât se transformă într-o rugăciune dureroasă care le arde sufletele. Zilnic o stropesc cu lacrimi …Şi peste durerea lor se suprapun umilinţele, la care sunt supuşi de o societate ce-i consideră vinovaţi de păcate ascunse. Jertfele pe care le aduc la templu sunt respinse, iar  ei  trebuie să plece capetele sub privirile sfidătoare ale compatrioţilor…
       Bătrâni şi marginalizaţi de oameni,  ei nu-şi pierd credinţa în Dumnezeu.Ştiu bine că El poate face o minune care să le aducă fericirea în familie şi să îndepărteze umilinţele. Într-o zi, cei doi soţi hotărăsc să se retragă separat în post şi rugăciune în ideea că cererea le va fi împlinită. În plus, Ana promite că, dacă va avea un copil, îl va închina Domnului.Şi iată că Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea bună  care spune că  vor avea o fiică ce se va numi Maria.Aceasta are să fie vasul ales de Dumnezeu, scara pe care Mântuitorul lumii va coborî pe pământ pentru a ridica lumea la cer. Într-adevăr, Ana naşte o fetiţă atunci când nimeni nu se aşteaptă...La împlinirea vârstei de 3 ani, copila este dusă la Templul din Ierusalim şi dată în grija preotului Zaharia.

Faţă în faţă cu Îngerul Gavriil


   


    Maria împlinise 15 ani şi ,conform tradiţiei iudaice, fusese logodită cu bătrânul Iosif… Sufletul ei curat creştea o lumină neînţeleasă, deosebit de blândă care i se aşezase pe chip ca o amprentă diafană. Într-o zi, o vizită nepământeană, probabil atrasă de lumina tainică a fetei,  avea să-i schimbe viaţa într-un mod extraordinar şi unic în istoria omenirii.Ea, fata umilă din Nazaretul Galileii, era acum faţă în faţă cu Îngerul Gavriil care îi aducea o veste uimitoare : « Nu te teme, Marie,căci ai aflat har la Dumnezeu.Iată, vei lua în pântece, vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.Acesta va fi mare şi Fiul Celui prea Înalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da lui tronul lui David… »(Luca 1). Nedumerită,  Maria nu înţelege ce vrea să spună Solul Ceresc.I se pare imposibil să aibă un copil de vreme ce nu ştie de bărbat. Îngerul îi spune că zămislirea copilului nu va fi făcută prin unire cu bărbat, ci prin puterea mare a Lui Dumnezeu şi o asigură că pruncul nu va fi  unul obişnuit « Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri ; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema »(Luca 1).În acele momente, ea ştie că va trebui să explice nu numai  logodnicului său Iosif natura sarcinii, ci şi societăţii care ar acuza-o de necredinţă…Şi mai ştie că ar putea fi omorâtă cu pietre. Cu toate acestea sufletul ei curat acceptă decizia cerului şi răspunde : « Iată roaba Domnului.Fie mie după cuvântul tău ! »…

Iosif, între iubire şi trădare

   O vizită la Elisabeta, femeia care tot printr-o minune poartă în pântece pe Ioan Botezătorul,îi confirmă Mariei încă o dată destinul special al pruncului.La salutul fetei, Elisabeta simte bucuria propriului prunc ce « saltă în pântece de bucurie » iar Duhul Sfânt îi face cunoscut faptul că Maria este Maica Domnului mult aşteptat de poporul evreu : « Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău » Lumina blândă din sufletul Mariei naşte o fericire de nedescris şi rosteşte : « Măreşte Sufletul meu pe Domnul/Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu/ Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile./ Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi Sfânt este numele Lui… »
   Pacea de pe chipul angelic al Mariei nu-l convinge pe Iosif de faptul că sarcina este lucrarea tainică a lui Dumnezeu. Explicaţia fetei  i se pare o minciună pe care nici nu se gândeşte să o accepte.Este convins că fata i-a fost necredincioasă. Nu mai poate dormi noaptea, nu-şi explică incompatibilitatea dintre făptura ei inocentă şi acea sarcină, dovadă a trădării. Iosif iubeşte pe Maria  şi nu ar vrea să fie ucisă cu pietre în piaţa mare, aşa cum se întâmplă cu desfrânatele. Soluţia pe care o găseşte este de a o lăsa în ascuns. Salvarea Mariei şi liniştea lui Iosif vin printr-o intervenţie divină. Îngerul Domnului îi vorbeşte bărbatului deja obosit de-atâtea frământări:”Iosife, fiul lui David,nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta,că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt”.(Matei 1) De-abia acum Iosif acceptă că pruncul care se va naşte este de natură divină şi că  lucrarea Lui este o taină a cerului, un har revărsat peste întreaga omenire căci “el va mântui poporul său”.

Lumina care se naşte în întuneric

    Cărţile Vechiului Testament spun că aşteptatul prunc dumnezeiesc se va naşte în Betleem... Nu poţi să desparţi destinele Mariei şi al lui Iisus pentru că ele se împletesc, se confundă, se unesc şi ard pentru un singur scop: mântuirea omenirii. Recensământul decretat de Roma imperială a acelui timp obligă familia sfântă să se deplaseze din Nazaret la Betleem, în Cetatea lui David, pentru a se înscrie în registrele publice...Liniştea serii se lasă peste micul orăşel şi umbrele nopţii grăbesc oamenii spre case. Obosiţi ,Iosif şi Maria încă se află pe drum.Ei străbat drumul îngust de la poarta cetăţii până la celălalt capăt, căutând în zadar găzduire.Pentru Împăratul Cerului nu este loc pe pământ, ci doar o indiferenţă rece şi dureroasă. Câtă mâhnire trebuie să fi fost pe chipul îngerilor care însoţeau familia sfântă! De cealaltă parte, câtă disperare trebuie să fi simţit agenţii Satanei care vedeau bine că Acela care le va surpa împărăţia este pe cale să se nască! El care ar fi vrut ca omului să nu i se mai dea nicio şansă de reabilitare şi care muncise atât de mult ca să schimonosească Chipul Lui Dumnezeu pe feţele oamenilor căuta un mod de a împiedica desfăşurarea planului divin. Cu toate acestea Dumnezeu deschide prin Maria uşa Raiului oferind omului căzut alternativă. “Răsărit-a în întuneric lumină drepţilor, Cel milostiv, îndurat şi drept”(Ps.111). Locul în care Fecioara avea să-l aducă pe lume pe Însuşi Fiul Lui Dumnezeu era cel mai rău şi mai umil dintre toate: un grajd murdar şi rece, la fel ca răutatea oamenilor.Biblia spune că Maria a fost Fecioară înainte de naştere şi a rămas Fecioară după naştere. Taina aceasta este la fel de mare ca şi zămislirea pruncului.  

“Prin sufletul tău va trece sabie...”

     


     Lumina tainică învăluie, ocrotind mamă şi fiu.Toate acele vizite şi închinări ale păstorilor şi magilor sunt motive de gândire pentru Maica Domnului căreia i se adevereşte că misiunea pruncului său este una care  nu are egal pe pământ. Pe măsură ce timpul se derulează “ Maria păstrează toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa”(Luca, 2). După 40 de zile de la naştere, Maria şi Iosif duc pruncul la templu pentru a-l înfăţişa înaintea Domnului.Dacă  preotul ar şti că, în momentul consacrării, ţine în braţe pe Unul mai mare ca Moise, pe Însuşi Maiestatea Cerului, pe Cel ce are puterea vieţii şi a morţii, cel care făcuse pământul, luna şi stelele şi că acel prunc plăpând este chiar salvarea neamului omenesc!...Dar nu ştie.Totuşi, la templu se află un prooroc al Domnului care primise promisiunea de la Duhul Sfânt că nu va muri până ce ochii lui nu vor vedea pe Hristosul Domnului .Iată ce-i spune acesta Mariei: “Pruncul este Lumină spre descoperirea neamurilor(...)/Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri,/ Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi...(Luca, 2).
    Acel prunc nevinovat şi atât de vulnerabil devenise obiectul urii şi geloziei regelui Irod, motiv pentru care, preveniţi de Dumnezeu, Maria şi Iosif se refugiază în Egipt.Odată cu naşterea pruncului, Maria avea să se bucure de fiecare zâmbet al copilului, de lumina din privirea lui inocentă, dar să şi tremure pentru viaţa Lui.Inima ei de mamă îl veghează clipă de clipă oferindu-i toată protecţia de care este capabilă. Anii trec, pericolul dispare odată cu moartea lui Irod şi familia sfântă se întoarce la casa din Nazaret. 

Mirarea Maicii Domnului

     La 12 ani, când îl duce la templu, Maica Domnului observă privirea Lui Iisus asupra lăcaşului sfânt.El cercetează atent veşmintele albe ale preoţilor în timp ce îndeplinesc slujbele, zăboveşte  îndelung lângă animalul însângerat de pe altar care  îi revelează probabil  taina propriei misiuni...Maica încearcă să desluşească misterul atracţiei copilului faţă de tot ce înseamnă Sfintele Scripturi. Şi când Îl pierde, Mariei  i se zbate inima în piept de îngrijorare şi tresare la vederea fiecărui băiat care-i iese în cale.Uimirea ei este cu atât mai mare cu cât copilul este găsit discutând cu bătrânii de la templu, dovedind înţelepciune şi stârnind mirarea tuturor.Răspunsul Lui în faţa părinţilor vine ca ceva natural : “Oare nu ştiţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”  Maria se minunează de răspunsurile şi de priceperea de care Fiul ei dă dovadă.Vede în el chipul desăvârşirii şi, atunci când nu are răspuns, îşi aduce aminte de cuvintele îngerului Gavriil, de mărturia păstorilor şi a magilor ori de bătrânul Simeon sau proorociţa Ana.Ea ştie Scripturile pentru că fusese crescută la templu.Probabil că mărturiile lui Isaia sau ale altor prooroci i se par că se desfăşoară în faţa ochilor, şi că ea însăşi trăieşte cele spuse acolo.Dar smerenia şi puritatea ei sufletească nu permit mândriei să existe.

Suferinţă fără margini

   Câte lucruri minunate nu vor fi împărtâşit mama şi Fiul până ce acesta, la vârsta de 30 de ani, îşi începe viaţa publică?  Câte mistere îşi revelează adevărul  în faţa Mariei atunci când Iisus înfăptuieşte  acele minuni dumnezeieşti care stârnesc, în acelaşi timp, admiraţie şi invidie din partea oamenilor ? Ziua împlinirii cuvintelor spuse de Simeon se apropie dureros: “prin sufletut tău va trece sabie”... Pe drumul spre Golgota ar vrea să se rupă din mulţime, să-i întărească paşii slabi prăbuşiţi sub greutatea unei cruci prea grele; ar vrea să-i şteargă faţa plină de răni sângerânde; să-i sărute fruntea aceea care, cândva, se odihnise la pieptul ei de mamă;ar vrea să-i curme agonia şi să-i înlăture pe batjocoritori...dar nu i se îngăduie acest dureros privilegiu!Aude doar cuvinte pline de mânie şi o gloată înfierbântată care cere sânge nevinovat.Maria nu înţelege cum acei soldaţi fără inimă pot să înfigă cu atâta cruzime cuiele în mâinile care nu ştiuseră decât să vindece, să mângâie şi să binecuvânteze o lume pierdută în abisurile păcatului.Ah,nu mai poate suporta atâta ură, nu mai poate privi răceala acelor călăi fără inimă, simte că ceva îi sugrumă suflarea, este prea mult pentru ea. Dintr-o dată privirea i se înceţoşează apoi cade în leşin.Ioan, ucenicul iubit de Iisus, o scoate din mulţime. Atunci când îşi revine, cere să fie dusă la Iisus. Cade în genunchi şi plânge în hohote la piciorul crucii, doborâtă de neputinţă şi deznădejde.Fiul ei iubit stă să moară şi nimănui nu-i pasă, nimeni nu vrea să-i vadă durerea, suferinţa şi nevinovăţia. Unde sunt cei pe care îi vindecase? De ce nimeni nu încearcă să facă ceva? Şi, la apogeul suferinţei, iată că Iisus, cu ultimele puteri o lasă în grija lui Ioan: “Iată mama ta!”

O fiinţă aleasă de Dumnezeu

   

    Pentru Fecioara Maria, Învierea Domnului vine ca o bucurie nesperată şi extraordinară ca să şteargă disperarea ce-i devastase sufletul. Prezenţa Lui reală îi transformă durerea în linişte, îi oferă o pace ca un vis frumos, ca un răsărit de soare.De-abia acum înţelege Maica Sfântă sensul adevărat al Scripturilor, misiunea unică a Fiului său şi de ce atunci când era scuipat, batjocorit, lovit şi dus la moarte, nu şi-a manifestat puterea pe care ea ştia că o are.Acum înţelege că toate se întâmplaseră cu permisiunea Lui Dumnezeu dintr-o prea mare iubire faţă de om.
   Scripturile nu amintesc despre plecarea în veşnicie a Maicii Domnului însă tradiţia ortodoxă spune că moartea i-a fost vestită înainte cu 3 zile de către un înger. Înainte să plece, Maica Sfântă şi-a dăruit  hainele văduvelor sărace, a binecuvântat pe cei prezenţi iar după ce şi-a dat sufletul în mâinile Fiului său, cei care i-au atins trupul s-au vindecat de boli şi suferinţe sufleteşti. În cântări de îngropare apostolii au dus-o la mormânt, de unde, după 3 zile, trupul i-a fost ridicat la cer de îngeri. Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului la 15 august a fiecărui an.
  Fecioara Maria este fiinţa aleasă de Dumnezeu care are meritul de a se fi învrednicit să aducă pe pământ pe Însuşi Dumnezeu. Destinul tragic al omenirii ar fi fost o noapte fără sfârşit, o doină de jale ale cărei acorduri s-ar fi auzit din ce în ce mai încet, până la  tăcere, dacă nu ar fi fost suprapunerea divină care să îl însufleţească şi să îl îmbrace în aura magică a posibilităţii unei vieţi ideale, în care răul nu există.

  Georgeta Istrate
                                                                                       


La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...