Marius Ghidel -" Lasă lumea în pace să fie cum vrea ea"

         Am simțit nevoia să dau câteva citate din cartea SHANGRI-LA, scrisă de Marius Ghidel. Și asta pentru că el aduce în lumină concepte pe care până acum le-am considerat iraționale... 

 O fi ceva! 

          De multe ori, când cineva îmi cere o părere despre una sau alta, mă trezesc spunând : dacă ai mers de atâtea ori pe acest drum și de fiecare dată ai avut rezultate care ți-au provocat suferință, ce-ar fi să schimbi strategia? Ia-o pe alt drum, să vezi ce obții. Viața poate fi definită în multe feluri, iar una dintre variante ar fi  că este un lung șir de experimente. Prin urmare, experimentează și alte căi. Într-un fel, suntem cercetătorii propriilor vieți. Și dacă suntem în căutarea unei căi spirituale, în căutarea acelui nedefinit care ne-ar defini, de ce să nu ne oprim un pic din alergarea noastră în fața scrierilor acestui autor?   S-ar putea să ne ajute sau nu. Însă nu vom ști răspunsul dacă nu experimentăm. 

   În plus, multe dintre cele relatate aici le-am trăit și noi. Poate am considerat în acele momente că sunt aberații sau halucinații care nu merită luate în seamă. Însă dacă un număr de persoane povestesc aceleași lucruri, o fi ceva! Poate chiar ceva esențial...

Citate din carte :

 Nu judeca, nu împărți, nu reacționa!

           "Orice concept care se referă la trup și lume te slăbește și nu îți dă viață, ci îți ia, căci nu durează pentru că e parțial. Numai când uiți de tine, tu ești cel mai puternic și întreg. Când ești fără eu ești cel mai tare. Numai cel care este una cu totul este numai Iubire. Fără eu, nu există nimeni care să lupte cu tine, pentru că nu ai opozant. Atunci ești una cu Domnul. Dar când împarți în bine și rău, pe loc apare dorința de a avea mai mult și de a învinge. Atunci te atașezi de viață, și pornește și adversarul care trebuie să te scadă. Pedeapsa este conținută în atac. Prin discriminare tu îi consideri pe ceilalți diferiți și astfel cu toții devin adversarii tăi. Așa începe lupta. Când în realitate, nu suntem separați. Trebuie să practici Mushin, adică nu judeca, nu împărți, nu reacționa. Lasă lumea în pace să fie cum vrea ea. Nu e nevoie niciodată să intervii. Numai tu o poți perturba. Singurul lucru pe care ea îl dorește este să scape odată de tine, de condițiile tale. Fericirea înseamnă să eliberezi lumea din strânsoarea mâinilor tale. Numai atunci tu ești una cu totul. Când te golești de tine, de lume... Atunci ești la fel ca Iubirea. GOL. Fără orgoliu (Marius Ghidel, SHANGRI-LA, frumusețea fără margini a Divinului, paginile 205-206).

Lumea există singură, fără tine!

           "Rămâi fără niciun scop, fără obiective, fără să alegi și atunci liniștea va veni repede la tine.

   Iar atunci când renunți la tine, sau când cedezi, accepți sau dăruiești, când slujești sau îi servești pe ceilalți degeaba, fără condiții, tu golești în același timp și mintea și-ți ștergi toate păcatele, toate condiționările cu care ai chinuit viața. Ego-ul blochează curgerea energiei și Miracolul să se întâmple. Acțiunea corectă este cea care răsare din lipsa de Eu. Opoziția din partea vieții răsare numai datorită orgoliului (...). Nu e nevoie de tine niciodată. Lumea există singură, fără tine. Oamenii cu gândurile și săbiile lor doar tulbură apele. Atât știm să facem. Viața este continuu într-un echilibru perfect. Doar noi suntem agitați. Ea este mereu în pace și într-o armonie perfectă. Natura este tot timpul în iubire. Dar noi o chinuim cu scopurile noastre absurde. Când ești fără eu, toate ideile de bine și rău dispar pe loc. Nimic nu există în afara mintii noastre, decât El. Când te eliberezi de eu, lumea intră în pace de la sine. Singurul lucru pe care îl dorește universul este să scape odată din strânsoarea noastră. Problema nu este să evadăm din Matrix, ci să eliberăm Universul din mâinile noastre ". (Marius Ghidel, SHANGRI-LA, Frumusețea fără margini a Divinului, Calea către fericire, Editura Dharana, București, 2017, paginile 208-209).

Cornelia Vîju, Poveste de mai

  Cornelia Vîju este  o tânără talentată în ale scrisului și nu numai. A publicat deja treisprezece cărți!  A paisprezecea este deja în lucru!!! Mi se pare uimitor. 

          

Cornelia Vîju, autoarea cărții

      De când o știu pe Cornelia, și o știu de-o viață, este într-o continuă efervescență creatoare. O inspiră totul, de la planul material la sentimente și emoții.  Își culege astfel materia primă pentru construcțiile literare, așa cum ai culege florile...de mai! Și, în momentele de liniște, le prelucrează. Cum? Simplu pentru ea. Ia toate aceste trăiri și le trece prin chimia propriului suflet, apoi le traduce în versuri sau în proză.

 Cartea de față a fost scrisă în doar trei săptămâni!  

   Dedicația cărții atrage atenția : "Dedic această carte soțului meu, Adi, cu toată prețuirea și dragostea". 

   Prin urmare, muza poetei este chiar soțul!

 Îndrăznesc să spun că putini soți se pot lăuda cu  o mărturisire atât de... nemuritoare!

Iată ce spune criticul literar Dumitru Anghel despre "Poveste de mai" :

     " Poveste, așadar, deși termenul este... împrumutat din zona structurilor literare epice, cu trimitere la narațiune, pe care poeta Cornelia Vîju îl îmbracă în fracul de ceremonie al genului liric. Sensul epic, deturnat spectaculos spre un miraculos liric, adaugă diezi melodici, pe un portativ cu noi valențe orchestrate magic în allegro sentimental, într-o primăvară elegiacă, dedicată romantic «cu toată prețuirea și dragostea», partenerului matrimonial "

(Prefață,  Dumitru Anghel, pagina 5).

Am selectat pentru dumneavoastră două poezii din volumul Corneliei:

Cum am putut?

Cum am putut să simt vreodată

Parfumul vieții-n lipsa ta?

Mirată mă-ntrebam odată

Și gândul se tot repeta.

Cum a-ndrăznit s-alerge timpul

Să nu te-aducă-n calea mea,

Să nu ne poarte-n anotimpul

Iubirii care-n zori zvâcnea?

Cum mi s-au scurs atâtea clipe

Și tinerețea ce-a trecut,

Lăsând în urmă aripi frânte

Și-un dor rămas necunoscut?

Cum de-am pășit din vară-n iarnă,

Din zări în care doar pustiu

Vedeam cum ochii mei răstoarnă,

Cum am putut? Nici azi nu știu!...

(Poveste de mai, autor Cornelia Vîju, Editura PROILAVIA, 2020, pagina 48).

Grafică, Georgiana Istrate

Regăsire 

Te regăsesc în dulcea fantezie 

Din visul meu de noapte-n care tremuri, 

În versul viu desprins din poezie, 

În pașii tăi veniți din alte vremuri. 

Purtat în dezmierdările-mi deodată 

Capul ți-l pleci la sânul meu fierbinte, 

Iar trupurile noastre laolaltă 

Se contopesc în dor fără cuvinte. 

Te-am regăsit, o, muză rătăcită 

Prin umbre tremurânde-n zarea depărtată! 

De-acum eu simt că-s cea mai fericită, 

Și-n luntrea ochilor tăi verzi mă las purtată! 

(Poveste de mai, autor Cornelia Vîju, Editura PROILAVIA, 2020, pagina 57).

Titlurile cărților Corneliei Vîju:

Marius Ghidel - Măștile...

O lume paralelă...

        Dumnezeule! Acest Marius Ghidel pune în lumină o lume pe care am crezut-o ireală, o lume pe care o găseam descrisă doar în povești. Și vine el, acum, și spune că cei care au scris basmele au avut acces la o lume cât se poate de reală și că ei doar au descris ce au văzut acolo.

Extraordinar!

       

 Rafturile...

      Se spune că orice lucru sau situație imaginate de noi, există! Dacă nu ar exista, nu ne-ar veni în minte. Chiar și cele care încă nu au fost materializate  în această lume! Vă aduceți aminte cum încep basmele? "A fost odată ca niciodată"... Sau "dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti"... Şi noi? Noi ce am făcut? Le-am aranjat pe toate pe rafturi la categoria frumos, dar neadevărat.

Duși cu pluta? 

      În ultima vreme, am tot citit cărți spirituale, în care, persoane care pot vedea dincolo de lumea noastră, povestesc despre spiritele pădurii, despre zâne și spiriduși. Și o fac așa de  natural ca și cum aș descrie eu obiectele din camera mea. Adică ceva  real, palpabil, fascinant... Omul de rând, care nu a văzut așa ceva, se crucește și deja te-a etichetat ca nebun sau o persoană dusă cu pluta.

Și totuși, indiferent de credem sau nu, ele există!

 Măștile lui Dumnezeu

      Marius Ghidel spune la un moment dat, că doar persoanele curate sufletește pot trăi și alte realități, imposibile pentru ceilalți.

Pentru astăzi am ales un pasaj din cartea sa, SHANGRI-LA, care vorbește despre măști. Și nu orice măști, chiar măștile lui Dumnezeu!!! Ca să nu mai spun că suntem în plină pandemie iar măștile sunt obligatorii. Probabil ne-au plăcut atât de mult măștile invizibile încât universul a permis o pandemie ca să le purtăm și fizic. Cu alte cuvinte, am ales acest pasaj din cartea lui Marius Ghidel și ca să fiu...

În pas cu evenimentele!

         Nu știu cum s-au potrivit lucrurile, dar anul acesta, din cauza virusului ce bântuie pământul de la un capăt la altul, am fost și suntem obligați să purtăm această piesă atât de incomodă. De parcă ni s-ar permite să respirăm cu măsură, de parcă am plăti impozit pe aerul pe care-l respirăm. Însă fragmentul de mai jos tratează un fel de măști, pe care, dacă le-am înțelege semnificația, am înțelege multe lucruri și ne-am vindeca de foarte multe boli. Boli cum ar fi : bârfa, judecata, ura, răzbunarea și multe altele. Ei bine, asta ne-ar scuti de muuuuultă suferință și ne-ar ridica mai aproape de Creator, pe scara evoluției. M-a obsedat o expresie din acest text, la care încă mă gândesc :  pe lume sunt numai două persoane : eu și Dumnezeu! Super tare! Ce logică o mai fi și asta?

      Explicația o dă chiar autorul cărții prin experiențele pe care le-a trăit și pe care le descrie atât de frumos.

   Atât de frumos și de curat că parcă explică un copil!

Fragment din carte :

Dumnezeu din spatele măștilor

                " Haide să vă povestesc - măștile, este foarte interesantă. Pe la vreo doi ani, eu nu știu exact vârsta, tatăl meu m-a scos pentru prima dată afară ca să mă învețe să merg. Nu mergeam, mă ținea de ambele mâini. Nu văzusem până atunci cum arată oamenii , cu excepția părinților mei. Nu văzusem copacii, florile, nu văzusem animalele, nimic - nu știam despre ce este vorba. Și atunci când am ieșit afară pentru prima oară, am observat că venea spre mine un bărbat. S-a oprit în fața mea, a pus mâna după cap - a tras, a strâns și-a tras toată fața, cu păr cu tot, cu ochi, cu nas, cu hainele lui și le-a dus în jos - și-a tras totul de pe el până la mijloc... Că știți cum făcea, mai trăgea și pe stânga și pe dreapta... ca pe-un costum de scafandru.

-Până la brâu.

      Până la brâu. În locul lui a rămas, și mi-am amintit imediat, acel Domn minunat din lumea de dincolo cu păr alb, barbă și veșminte argintii strălucitoare, cu fireturi, care radia o lumină strălucitoare în jurul Său, difuză. Și mi-a zâmbit, de m-am topit de încântare. Era Tatăl nostru ceresc, L-am recunoscut imediat - Îl recunoști întotdeauna, oricât de necredincios ai fi, și m-am bucurat. Această mască era căzută în față - apoi s-a aplecat și a ridicat-o, ca și când ai pune un combinezon pe tine, s-a îmbrăcat cu ea și s-a mascat la loc. Și apoi a plecat în treaba lui - și a trecut ușor pe lângă mine... Tatăl meu mă ducea de mână.

-Și n-a observat nimic?

      Nu a observat. Stați să vă explic. După care am mai mers puțin și am văzut că vine spre noi o femeie. Ea s-a oprit la fel, a făcut aceeași mișcare, dar a fost mai greu. Avea și păr mai lung. A luat părul și l-a aruncat în față, după care și-a dat jos masca. Deci totul era fizic și real, cu mișcările noastre logice. Și-a dat învelișul jos, până la jumătate, și s-a dezvelit același bătrân în lumină - care mi-a zâmbit din nou.

Mi-a arătat toate aspectele, că El este în fiecare om. După care m-am uitat în dreapta și am văzut un copac, un vișin... care este și acum în fața blocului. Vișiniul și-a luat o creangă și s-a dus până la trunchi, jos, la bază și și - a tras coaja cu crengi cu tot în sus și apoi a dus-o pe pământ, lateral... și în zona de trunchi a apărut același bătrân în lumină strălucitoare, extraordinar de blând, de o bunătate de neînchipuit, care radia o lumină minunată. Și mi-a zâmbit. După care vișinul și-a luat crengile și s-a mascat la loc.

         Apoi, în fața mea, a apărut un cățeluș. El s-a ridicat în două labe, cu o labă s-a dus in spate - și apoi tot botul acela de cățel i l-a dat jos. Și, pentru că era mic, a apărut același bătrân în lumină, dar mai mic ca înălțime. Și mi-a zâmbit. După care m-am uitat la tatăl meu, că mă așteptam ca și el să facă așa ceva. Dar el... nu a văzut nimic. Se uita în față și nu vedea nimic. Am fost impresionat de lucrul acesta : păi, cum nu vezi? Uite ce lucruri minunate se întâmplă. Părerea mea este că în interiorul realității noastre este o altă realitate, ca în basme, dar care depinde, ca să o vezi, de sufletul omului, deci de puritatea lui. Ea nu se deschide decât aceluia care este curat la suflet. Puritatea este cheia.

-Ce vreți să spuneți "în interiorul nostru este"...

În interiorul lumii noastre.

- Aa, a lumii noastre.

      Da, în interiorul lumii acesteia este o altă lume, o lume paralelă, de poveste, miraculoasă, în care orice miracol este posibil. Ea funcționează cu elementele realității noastre, dar se comportă atipic și aleatoriu, miraculos, minunat și magic.

După aceea, când am citit povești la școală, am înțeles că acei oameni intraseră de fapt în această lume paralelă, fantastică față de logica noastră, și ei doar povesteau ce se întâmpla acolo. Multe din poveștile noastre sunt inițiatice, vorbesc despre această trecere între lumi. Și astfel toată înțelepciunea lor venea de acolo. Însă este foarte reală. Și mi-am dat seama că este adevărată și din alte experiențe asemănătoare prin care am trecut. Această întâmplare cu măștile a fost extraordinară, ca o inițiere. Lumea paralelă este o lume plină de metafore esențiale.

        A vrut să-mi arate că El este în toate și peste tot, în tot ce ne înconjoară, imediat în spatele invelișurilor lucrurilor și a ființelor. Și că nu avem pe cine să ne supărăm și pe cine să acuzăm.

NIMENI NU ESTE DE VINĂ CU NIMIC, NICIODATĂ. PRIN OAMENI DUMNEZEU NE VINDECĂ - ŞI ÎNTOTDEAUNA ÎN SPATELE A TOT CE SE ÎNTÂMPLĂ ESTE NUMAI EL. Chiar și acum. Totul vine direct din mâna Lui. Pe cine să te superi atunci? Pe lume există decât două persoane : Tu și El. Toți cei din jurul tău sunt El, mascați, și lucrează la tine corector. Te șlefuiesc ca pe un diamant. Dar tu nu știi asta.

- Care este o altă poveste remarcabilă?

         Știți ce este foarte interesant? Terenul vieții și gropile spirituale. Este foarte complexă. Toate din zona aceasta de început sunt foarte tari, puternice. Cum să zic eu? Experiențe fundamentale care arată cum trebuie să ne comportăm în viață. Eu am scris aici - INIȚIERE.

-Da, este posibil " (SHANGRI - LA, frumusețea fără margini a Divinului, autor Marius Ghidel, Editura Dharana, paginile 136-138)

Francisc Șirato, Artă Românească Modernă 4

Ulcele cu flori 

Ulcele cu flori ,MNAR

”Într-o singură culoare sau în mai multe, în câteva fire numai sau în mănunchi bogat, aranjate într-un vas colorat și desprinse de pe un fond contrastant, florile au figurat în creația pictorului de la primele și până la ultimele sale manifestări în artă.

 Tabloul evidențiază calitățile sale în redarea expresivă a frumuseții acestor podoabe ale naturii” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).

Ulcele cu flori, detaliu

Arta populară, izvor de inspirație

     ”În căutarea mijloacelor celor mai potrivite pentru exprimarea conținutului de viață pe care vrea să-l redea în artă, Șirato va găsi unele indicații în pictură lui Cézanne, cu arhitectura ei echilibrată, precum și în folclorul nostru. Amintirilor din copilăria petrecută în atmosfera rurală li se adaugă impresiile puternice ale contactului direct cu arta populară.

Custode al muzeului național, unde este numit în anul 1917, artistul are prilejul să studieze îndeaproape tezaurul nostru folcloric și descoperă curând deplina unitate între elementele componente ale unui obiect de artă populară : forma, ornamentul și culoarea. Este convins că, prin calitățile ei, arta populară poate servi ca model și poate constitui un nesecat izvor de inspirație. Pe Șirato ea l-a ajutat să își clarifice propria viziune, care tindea totdeauna către un echilibru armonios al elementelor ce compun o pictură sau în general, o opera de arta. Echilibrul acesta caracterizează din ce în ce mai mult arta sa” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).

Ulcele cu flori, detaliu

Fată lucrând fileu 

     ”Alburile strălucitoare din compoziția Turcoaice la Moși anunță încă din 1912 preocupările artistului pentru perfecționarea mijloacelor de expresie, prin efectele pe care le poate da lumina ca element constitutiv al imaginii. Lucrul acesta îl va demonstra în Întoarcere de la târg și, mai apoi, în Fată la lucru (Fată lucrând fileu).

   Subiectul tabloului este enunțat prin titlul însuși. Ne interesează însă sensul pe care i-l dă artistul și, de asemenea, modul în care reușeste să ne transmită și nouă acest sens

  Reflectată de pe haina albastră a fetei, lumina iradiază în întregul tablou, creându-i o atmosferă plăcută, odihnitoare, familiară. Tocmai într-o asemenea atmosferă, figura tinerei fete, surprinsă la lucru, se încadrează perfect, concordanța între acțiune și mediul ambiant comunicând-ne un sentiment al echilibrului, al armoniei, al ordinii”( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).

Fată lucrând fileu, MNAR

”În Fată la lucru (Fată lucrând fileu)  este prezent, de asemenea, un sentiment de puritate sufletească, redată printr-o accentuare a expresivității coloristice. Lumina și culoarea, departe de a sta aici la baza unui simplu joc stilistic, sunt purtătoarele sentimentelor și gândurilor artistului în fața unei scene cotidiene”( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).
 

Fată lucrând fileu , detaliu

Fată lucrând fileu, detaliu

Fată lucrând fileu, detaliu

Francisc Șirato, Artă românească modernă 3

Drum cotit - a construi imaginea prin lumină

     A construi imaginea prin lumină este mijlocul principal de expresie în arta lui Șirato. Și o folosește din plin în peisaje, imagini cu flori, scenele de interior… Culorile se fluidizează, contururile se șterg însă lumina care se revarsă dintr-un anumit punct devine  suflul de viață ce animă și emoționează scena.

Drum cotit , MNAR

Viața tabloului

      În lucrările  sale,  prin culoarea fluidă, obiectele își pierd materialitatea, ca și cum ar ieși unele din altele ca și cum culorile s-ar naște unele pe altele.  În unele lucrări imaginea nu este clară, cu atât mai puțin  limpede, însă este fermecătoare. Pe alocuri, autorul își ”amintește” conturul, creându-l prin culoare condensată . Lucrările lui nu pot fi puse într-un tipar. Par că îți scapă printre degete. 
     În alte lucrări, oamenii au contururi precise , linia delimitând volumele și formele.  Viața tabloului însă, stă în lumina și culoarea pe care acestea o emană.

 

Drum cotit, detaliu 

Drum cotit, detaliu

Dealul Alb

 ”Vorbind despre peisaj, Șirato spunea că «Pentru artistul realist peisajul comportă aproape aceleași probleme ca și un portret. Nu numai omul își are structura și fizionomia sa, ci și natura. Ea trebuie redată cu aceeași strictețe și seriozitate cât îi reclamă artistului fizionomia umană»... În numeroasele peisaje, fie din împrejurimile Bucureștilor, fie de pe malul Mării Negre sau din alt colț de țară, artistul s-a străduit totdeauna să redea caracteristicile esențiale și permanente ale unei priveliști, coloritul specific, atmosfera locală” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).

 

Dealul Alb, MNAR

Dealul Alb, detaliu 

 

Francisc Șirato, Artă românească modernă 2

Autoportret

Autoportret, MNAR

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un stil propriu de exprimare

 

  ”Indiferent de genul de artă în care lucra, Șirato s-a străduit necontenit să-și formeze un stil propriu de exprimare. Înainte de primul război mondial, între 1908 și 1914, a expus în cadrul «Tinerimii artistice», numărându-se printre membrii acestei asociații. În picturile din acea vreme, cu aluzii satirice la adresa clasei avute, pictorul este preocupat de probleme de compoziție și caută să obțină, prin intensitatea pastei și prin alăturări contrastante de culori, o anumită lumină capabilă să dea viață și să imprime mișcare unei scene (...). Căutările acestea îi îmbogățesc mereu cunoștințele și experiența, însă nu-i oferă încă soluții satisfăcătoare, Șirato manifestându-se mereu ca un căutător neobosit de mijloace cât mai expresive. Experimentează și el diviziunea de tonuri caracteristică impresionismului dar, nemulțumit, va critica acest curent și va scrie despre el că oferă numai o fațetă colorată a aspectelor sub care ne apar făpturile lumii, reducând arta picturii la excitația optică, la pasivitate spirituală și la indiferență față de fenomenul social.

   Va combate și naturalismul, arătând că acesta nu face altceva decât să copieze natura în mod descriptiv, ca o ilustrație a unui tratat de științe naturale”( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).

Autoportret, detaliu

În timpul ocupației germane...

      ”În timpul ocupației germane, realizează câteva cicluri de desene în care înfățișează cu mult umanism, dramele provocate de război. Cele mai multe din aceste lucrări le prezintă la bogata expoziție personală din 1921, grupate în ciclurile : Sub bombardamentul aeroplanelor, Proviziile gospodinelor, Refugiul satelor, Sub ocupație, După retragerea ocupantului și Întoarcerea” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).

Fată în albastru

          ”Șirato observă cu regret, într-un articol publicat încă din 1919, că «subiecte din viața de trudă și muncă a poporului de la orașe sau sate se văd rar în expozițiile noastre». Situația aceasta se datora burgheziei snoabe - consumatorul de artă principal din acea vreme. Împotriva acestei îndepărtări de viață, ca și a mediocrității, a lipsei de gust din expoziții, Șirato a luptat cu pana și penelul.

  Picturile sale cu subiecte, ilustrând tema țărănească, dovedesc nemijlocit atașamentul artistului față de viața oamenilor din popor” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).

 

 

 

 

Fată în albastru, MNAR

Fată în albastru, detaliu

 

 

A vibra în fața realității

    ” Tonitza scria : «Șirato vibrează adânc în fața realității fiindcă ochiul său subtil nu se oprește numai la aparențele fizice ale oamenilor și ale lucrurilor, ci trece dincolo de ele, pătrunzând în profunzimile lor spirituale și revelându-ne astfel sensul lor tulburător și etern... Șirato e un realist vizionar, ceea ce va să însemne că arta lui strigă, pe tot întinsul panoului : revolta unui suflet sensibil împotriva manufacturii naturalismului plat. De aici, stilul viguros și sobru al compozițiilor sale, care indispune pe îmbogățitul de ieri sau de azi»” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).

 

 

 

 

Fată în albastru, detaliu