Pluguşorul



Aho, aho!
Foaie verde de mohor
Vreau să fac un pluguşor
României - plai de dor.
Ia mai mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Ţara mea cu ape line
Vreme trece, vreme vine,
Eşti frumoasă şi bogată
Însă faţa ţi-e udată
De lacrima ne-mpăcată.
Căci feciorii tăi iubiţi
Au uitat şi de părinţi
Ia mai mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Despre tine, ţară dragă,
Amintirea-i foarte vagă
Ce e patria, ce-i neamul?
E puterea şi e banul.
Sentimente de iubire?!
Putere de dăruire?!
Să-ţi dai viaţa pentru ţară -
O expresie amară!
Te conduc neisprăviţii:
„nişte răi şi nişte fameni
I-e ruşine omenirii
Să vă zică vouă oameni!”
Ia mai mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Ce-ţi doresc eu ţie,
Azi, de sărbătoare,
Tristă Românie,
Mamă cu amor
Şi un car de dor:
Să se-ntoarcă fiii
Să-ţi sărute mâna,
Să-ţi pună cununa
Spicelor de grâu
Să-ţi facă un brâu
Din fabrici ,uzine,
În cuptoare, pâine,
Veselie-n case
Dragoste şi pace.
Ia mai mânaţi, măi!
Hăi, hăi!


Foaie verde ca stejaru’
Să dispară tot amaru’
Demnitatea să revină
În naţiunea română.
S-o primim cu bucurie
O lume-ntreagă să ştie
Că românii au o glie
Au şi casă, au şi masă,
Doine cum nu s-au văzut
Niciunde pe-acest pământ.
Ia mai mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Mâine anul se-nnoieşte
Pluguşorul se porneşte
În chiote de flăcăi
Să alunge dintre noi
Toţi ciocoii vechi şi noi
Căci ni-i rău de-atât gunoi!
Ia mai mânaţi, măi!
Hăi, hăi!


Şi-ncă-odată foi de fag
Să rămână ce ni-i drag!
Ia  pocniţi din bice, măi,
Şi sunaţi din zurgălăi
Să s-audă peste văi.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!


Georgeta Istrate

Mihaela Gălăţeanu - o viaţă trăită între agonie şi extaz


    S-a născut sub o stea norocoasă, care îi aducea mereu minunea în viaţă. Până la 18 ani a trăit propriul basm.Şi poate că atâta fericire nu este permisă  muritorilor, pentru că, în momentele cele mai fericite, ceva monstruos o arunca în prăpastie...


     Cu ani în urmă, mi s-ar fi părut un vis dacă cineva mi-ar fi spus că, într-o zi, o să stau faţă în faţă cu Mihaela (pe atunci Istrate) discutând ca două prietene. Îmi aduc aminte cum smulgeam ziarul din mâinile tatălui meu, ca să văd programul în care o să apară ea. Îmi plăcea zâmbetul fermecător, acele rochiţe minunate la care nici măcar nu puteam să visez, dar, mai ales,  felul în care interpreta rolurile. Şi totuşi, după ani de zile, iată-mă - singurul spectator al unei vieţi a cărei realitate face să pălească orice imaginaţie...

Sus în dealul dinspre vie...



   
     A născut-o o mamă romantică, sensibilă şi cu un puternic simţ estetic. De cum a deschis ochii pe lumea asta, Mihaela a fost spectatoarea nebănuită a mamei ei. În timp ce-şi supraveghea micuţa, făcând în acelaşi timp şi treabă prin casă, mama recita poezii, cânta şi gesticula, în concordanţă cu momentele artistice. Nu s-a gândit nicio clipă că fiecare cuvânt sau gest sunt înregistrate de micuţa din pătuţ. Surpriza, care i-a tăiat răsuflarea, a venit într-un moment fericit, în care  mogâldeaţa de numai un an şi opt luni a început să spună: “sus pe dealul dinspre vie, ... ” apoi tăcere.... Mirarea i-a fost şi mai mare când a auzit-o continuând : “o găină cenuşie...” Aşa se face că, la numai patru ani, Mihaela  ştia o mulţime de poezii şi cântece. Devenise minunea familiei, fiinţa care le descreţea frunţile tuturor,  cu bucuria şi veselia ei. Ei bine, familia a hotărât că  fetiţa trebuie să facă...o carieră artistică, pentru ca mai mulţi oameni să se bucure de talentul ei. Dar cum ? Într-o zi, una dintre mătuşi a văzut un anunţ în ziar, care vorbea despre un concurs pentru copii, ce se desfăşura  la Radiodifuziunea Română. Membrii familiei s-au hotărât s-o înscrie şi pe Mihaela. La prima vedere, oamenii aceia n-au vrut s-o primească, deoarece era prea mică. Aşa mică, şi-a pledat singură cauza, spunându-le acelor oameni că ştie muuuuulte poezii, că ei ar pierde, dacă nu ar asculta-o.Pledoaria micuţei i-a convins imediat.

“Păpuşa, merge MGS-ul!”

       
        În ziua concursului,  era îmbrăcată ca un fluturaş: rochiţa de voal roz cu dantelă şi volănaşe, lenjeria intimă din satin, şosetuţe roz, funda nelipsită pe cap şi pantofiorii de lac.Ochii mari, cârlionţii nelipsiţi şi talentul ei  au cucerit auditoriul: “m-au dus într-o cabină şi m-au lăsat singură cu un microfon. De undeva, nişte voci mă întrebau: ce ştii să faci, fetiţo?” Ce întrebare!... “Câţi ca voi”, “La oglindă”... “pe ăsta pot să îl şi cânt!” A început să spună toate poeziile, iar la cântece bătea ritmul cu piciorul, apoi începea să danseze singură. Dintr-o dată,  s-a trezit luată în braţe de directoarea juriului, Carmen Constantinescu. Oamenii aceia au pupat-o şi au lăudat-o,  încât ea se simţea deja artistă. I se părea firesc să fie aşa! Sigur că a luat premiul întâi şi, în câteva zile, a început colaborarea la Radio. După un timp,  a colaborat cu televiziunea, apoi a jucat şi pe scenele teatrului. Mihaela  se simţea în elementul ei, acela era modul ei de a trăi, de a se manifesta, de a respira. A avut şansa să crească printre cei mai mari oameni de cultură ai vremii. Fetiţa era încântătoare, se putea lucra uşor cu ea, interpreta orice fel de rol. Scena devenise viaţa  şi bucuria ei. Niciun loc de pe lumea aceasta nu o făcea atât de fericită ; nici grădiniţa,  nici peisajul de ţară unde încercau ai ei să o ducă. Pentru ea, scena însemna Raiul. Îi plăcea teribil toată armata aceea de maşinişti, regizori, scenografi, iar luminile i se păreau o adevărată încântare.Nu ar mai fi plecat niciodată de acolo.Cele două regizoare, Tatiana Sireteanu şi Erica Petruşa, o adorau pentru uşurinţa cu care învăţa textele şi siguranţa din voce.Cu Mihaela în echipă,  nu exista niciun risc în emisiunile transmise în direct. Căci, dacă se întâmpla să greşească, copilul minune improviza, iar  spectacolul era salvat. Ştia că atunci când Tatiana striga din regie “Păpuşa, merge MGS-ul!” nu are voie să se încurce.Când a început să interpreteze personajele basmelor, se simţea prinţesă cu adevărat. Această lume era firescul vieţii, nu se gândea că vreodată ar putea să facă altceva.Crescuse ţinută de mânuţă de mari personalităţi ale scenei şi a crezut că toată viaţa va străluci. Copiii şi tinerii României o iubeau şi de-abia aşteptau să o revadă în “O familie năzdrăvană”, unde juca alături de Iurie Darie;  “Alice în ţara minunilor”; “Cenuşăreasa”; “Gulliver în Ţara Piticilor”;  “Vrăjitorul din Oz”; “Fecioraşul codrilor” de Victor Eftimiu... La adolescenţă a colaborat în câteva emisiuni cu Alexandru Bocăneţ, care visa să facă din acest talent nativ o vedetă pentru emisiunile sale de varietăţi.

Lumea basmului îşi stinge luminile

          La 17 ani, ca o prevestire  a ceea ce avea să urmeze, apar dureri ce-i seacă puterile, parcă ar vrea să o scoată cu tot dinadinsul din magia unei lumi minunate. În timpul filmărilor pentru Revelion, crizele se îndesiseră, aşa că, după câteva investigaţii medicale, în ianuarie 1977, suferă o intervenţie chirurgicală, în urma căreia piatra de la rinichi este eliminată. Perioada de convalescenţă a durat destul de mult.Şi cum un necaz nu vine nicidată singur, cutremurul din 4 martie l-a ucis pe Alexandru Bocăneţ. Odată cu el au murit  şi speranţele Mihaelei de a începe o colaborare pe termen lung. El era omul care-i ştiuse potenţialul şi care avusese încredere totală în talentul ei. Norii aceştia anunţau începutului sfârşitului carierei de artistă. Presimţise momentul, dar nu a vrut să creadă.  După liceu, unde să dea admiterea în afară de  IATC? I se părea firesc să intre. Dăduse atâtea examene în faţa milioanelor de spectatori şi telespectatori, încât nici nu se putea gândi la altceva. Examenul avea loc pe scena Teatrului Naţional, iar majoritatea membrilor comisiei îi fuseseră mentori. Acea comisie (sau poate destinul?) a hotărât să pună punct miracolului şi basmului în care această fiinţă fermecătoare trăise. Nu-i venea să creadă că destinul poate fi atât de crud, că o ridicase atât de sus pe acel piedestal doar ca să îi dea drumul de acolo, ca prăbuşirea să fie fără drept de apel. S-a simţit aruncată, neputincioasă, răpusă... Îşi pierduse reperele, se simţea învinsă de ceva nevăzut şi neînţeles. Şocul a dus-o în pragul disperării, iar în minte i-a încolţit, ca o sabie,  o dorinţă puternică de a părăsi scena acestei lumi. Din fericire, familia şi prietenii i-au fost alături.Ca un colac de salvare în această răscruce a vieţii o aştepta o mare iubire: el scriitor, ea artistă, el matur şi înţelept, ea femeia-copil...Relaţia a durat 11 luni.

“Cer mâna asta mică a fetei dumneavoastră!”

 
     Şi poate că drama ei mişcase inima crudului Destin, care îi oferă şansa unei angajări la Biblioteca Documentară a UCECOM. Din nou este înconjurată de oameni minunaţi, iar cataloagele de modă, în mijlocul cărora lucra, îi alimentau partea estetică a vieţii, insuflată de mamă.Dar nu avea astâmpăr. Într-o zi îi vine o idee... pentru ca lucrurile să nu prindă virusul monotoniei: înfiinţează o echipă de teatru. Chiar dacă spectacolele se ţin doar în sala de festivităţi,  deci la scară mai mică, Mihaela pune aceeaşi pasiune în ceea ce face. În această perioadă revine o colaborare din trecut care o face fericită, pentru că viaţa îi redă şansa de a juca şi a prezenta alături de Iurie Darie. Şi când fericirea îi acaparase din nou sufletul, o veste dramatică o aduce în pragul nebuniei. Avea 26 de ani şi se afla printre rafturile bibliotecii.Ţârâitul telefonului suna enervant.La celălalt capăt al firului, surioara ei dragă o anunţa  că mama a murit...Atunci i s-au încleştat degetele pe telefon şi sufletul a strigat ca o fiară rănită, de s-au zgâlţâit zidurile UCECOM-ului. Din nou destinul îşi arăta colţii...şi lupta era inegală. 
       După un timp, şocul pierderii celei mai dragi fiinţe este atenuat tot de miracolul iubirii. Vlad este acela care-i provoacă o stare de bine şi fiorul cel mai frumos de pe lume. Bărbatul ideal, înalt şi frumos, ochi pătrunzători, puţin timid şi bine educat. După câţiva ani de prietenie,  într-o seară de august, pe malul lacului Snagov, în care vântul adia uşor aducând cu el parfumul nuferilor, Vlad se ridică  şi, cu o vizibilă fâstâceală în glas şi atitudine, cu noduri în gât, uitându-se mai întâi în stânga şi în dreapta, ia mâna Mihaelei şi  rosteşte solemn: “Domnule Istrate, cer mâna asta mică a fetei dumneavoastră!” Odată cu actul oficial al căsătoriei, Mihaelei îi dăduse viaţa o nouă mamă, aceea  a lui Vlad. A fost o căsnicie fericită care s-a încheiat după 12 ani, pentru că, spune Mihaela, “după 16 ani de la prima întâlnire, iubirea mea pentru Vlad se estompase. Atunci i-am cerut să iasă din viaţa mea”.
  Între timp latura profesională îşi schimbase cursul într-un mod neaşteptat. Când Romaniţa (fostă Iovan) şi-a luat foaia de lichidare de la UCECOM, a privit-o în ochi şi i-a spus: “am un vis, şi când îl voi pune în aplicare, tu ai să lucrezi cu mine!” Aşa a ajuns Mihaela să lucreze ca stilist la casa de modă a Romaniţei. Această meserie îi dă acum satisfacţii maxime, dar şi ea dă totul: intuiţie, fantezie, imaginaţie, spontaneitate:  “A ne îmbrăca frumos este o obligaţie socială, o armă de seducţie ce ne ajută la construirea imaginii noastre în ochii celorlalţi. Stilul vine din noi, ne naştem cu el. Arta de a ne îmbrăca frumos trebuie să reprezinte chiar filosofia noastră de viaţă!”

Iubirea vine printre tarabe şi negustori

      
    Trecuseră doi ani de la divorţ. Mihalea  se afla în Franţa, la sora ei,Cristina. Nu şi-a imaginat vreodată că iubirea poate să vină printre tarabe şi negustori, printre legume şi fructe. În plus, iubirii  nu-i pasă dacă nu ai pe tine o ţinută seducătoare. În timp ce alegea roşiile împreună cu sora ei, tatăl fetelor începuse să comenteze cum că roşiile sunt prea mari, au prea multe chimicale şi nici gustul nu mai e cel de odinioară. În dreapta, o voce aproba pe româneşte : « ziceţi bine, domnule, ziceţi foarte bine ! »  Mihaela înmărmurise în faţa misteriosului domn cu ochi albaştri, îmbrăcat elegant şi atât de drăguţ, neapărat drăguţ ! Un « coup de foudre » care-i adusese în faţa ochilor bărbatul pe care-l visase încă din copilărie. Alexandru era încă un dar pe care viaţa i-l făcea. Iubirea aceasta a adus şase ani de fericire cu multe puncte şi pasiuni comune. El avea acel cumul de putere, tandreţe, forţă, protecţie,mister, calitate umană. Un om  de lângă care n-ai mai vrea să pleci toată viaţa. Parcă Universul se rearanjase ca să facă posibil miracolul iubirii absolute în viaţa ei. Două suflete pereche ce au experimentat o unire extatică în trup şi suflet, o iubire care te învie pur şi simplu. Arătau bine împreună, radiau de o fericire aproape incredibilă: “anul 2004 a fost cel mai frumos din viaţa mea, practic am simţit că sunt ridicată la cer”. Şi din nou Destinul a intervenit, căci cei doi s-au despărţit. Acest fapt  a zdrobit-o pur şi simplu, a scos-o din circulaţie: “În cele mai înălţătoare momente de fericire, ceva monstruos  mă smulge din reveriile iubirii şi mă aduce în pragul disperării, aproape de pierderea identităţii. Dintr-o femeie activă şi admirată, devin un spectator în spectacolul vieţii... Nu ne-am fi plictisit nicicând împreună, pentru că am fi ştiut să ne lăsăm spaţiu, aş fi ştiut să tac şi să visez, să citesc lângă tine o carte ori să-ţi ascult muzica.Şi dacă în sufletul meu era atât de frumos, am sperat să nu pleci nicicând de acolo.  Am sperat să-mi iubeşti lacrimile şi că, într-o zi, le vei stinge cu ale tale. Am crezut că vei pleca în fiecare zi la muncă zâmbind, pentru că-ţi pregăteam micul dejun şi îţi spuneam că te iubesc chiar şi cu părul ciufulit, am crezut că mă iubeşti pentru că nu ţi-am spus niciodată că sunt obosită când ai vrut să facem dragoste...”

Un scenariu de viaţă  fascinant şi dureros
   
   Prietenii îi spun, deseori, că a ars “ca o lumânare la ambele capete”. Acum, are tot mai des sentimentul că fiecare zi îi este furată, iar teama cea mai mare o are în faţa morţii. Ce şi-ar mai dori Mihaela de la viaţă?! « sănătate şi linişte sufletească pentru a mai putea spera.Îl las pe Dumnezeu să hotărască în locul meu, în timp ce  eu am să aştept cu încredere ».

     Se făcuse miezul nopţii. Priveam fascinată femeia veselă din faţa mea, care uneori lăcrima şi imediat se scuza că are probleme cu ochii. O trăda însă glasul. Zâmbea des, bătea din palme în timp ce-mi cânta, retrăia cu pasiune cele mai importante momente ale vieţii. Iar eu, singurul spectator din seara aceea, mă simţeam onorată că pot să fiu acolo. Un destin uluitor, ca un joc periculos care te ridică la cer, apoi un picaj ameţitor te zdrobeşte, te spulberă, îţi râde în nas superior şi tu...tu poţi să rămâi acolo sau să te ridici. Fascinant şi dureros scenariu de viaţă !Şi poate că toate acestea înseamnă un drum al iniţierii care va deschide într-un târziu, neînţeles de oameni, o poartă luminoasă, aşa ca mirajul celebrităţii. Şi poate că atunci fericirea nu se va sfârşi niciodată!

  Georgeta Istrate

Astăzi s-a născut Hristos!

   

        Paşii ei lăsau  urme pe câmpia plină cu iarbă uscată, iar picioarele goale îi erau umede şi reci.Un ghimpe se înfipse voluptuos în piciorul ei fragil, care sângera, lăsând dâre pe pâlcurile de zăpadă. Durerea era amorţită de ger, dar pe ea n-o mai interesa. Nu-i păsa ce se va întâmpla. Ar fi putut  să fugă repede acasă, în cămăruţa ei călduroasă, dar nu voia. Acum şi aici, ea trebuia să afle răspunsul!  Ajunsese într-un moment al vieţii în care trebuia să ştie! De ce este atât de greu? Doamne, de ce taci? De ce mă tratezi cu indiferenţă? ...Sau poate că nici nu exişti....

        
      Cerul roşiatic anunţa zorile. Soarele stătea să se nască. Acolo, în depărtare, pe linia orizontului, este un mister – îşi zise fata. Deveni atentă. Da, norii se dau la o parte, aşa cum supuşii se retrag din calea  împăratului. Rămase uimită în faţa acestui tablou unic. I se părea că, în orice moment, cortina o să se ridice, iar un spectacol anume pentru ea,  avea să înceapă. În interiorul ei,  o întrebare striga din răsputeri, iar ecoul  părea că umple universul: există vreo speranţă dincolo de viaţa asta????  


     Deodată, se simţi învăluită într-o atmosferă stranie. Îi era bine. Gerul lui decembrie nu o mai atingea. Avea senzaţia să este la fel de bine ca atunci când a fost în pântecul mamei. Dar de unde ştie ea cum era înainte să deschidă ochii pe lumea asta? Oare , undeva în memoria omului, se găsesc, înmagazinate şi vii,   toate clipele vieţii, chiar şi acelea în care a fost în burtica mamei?! Ce ciudat! Trăia o stare de fericire nemaiîntâlnită, părea că este omniprezentă, că ea şi universul sunt una. Unime! Ce minune! –îşi zise. 


     Răsărit de soare. Ce splendoare! De ce-i curg lacrimile? De ce, de data asta, lacrimile nu-i mai ustură obrazul şi nu-i mai rănesc inima?  De ce fiecare atom pare că priveşte împreună cu ea acest tablou? Ca şi cum fiecare atom ar avea existenţă şi voinţă proprii.

      Din razele soarelui, ce cădeau în cascadă pe pământ, în faţa ochilor ei , prindea contur un copil înfăşurat în scutece. De dincolo de perdeaua norilor  se auzeau corurile îngerilor: „ Slavă Lui Dumnezeu, în  locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.   Bucuria este  uriaşă, fericirea este totală, clipele sunt măreţe, nu s-au inventat cuvinte care să poată descrie trăirea. Cu ochii dilataţi de uimire, cu faţa scăldată în lacrimi, fata cade în genunchi, cu privirea aţintită spre pruncul care părea că vrea să-i vină în braţe.
  
    Îşi reveni în simţiri când soarele topise pâlcurile de zăpadă. Se întrebă ce caută desculţă, în miez de decembrie, în mijlocul câmpului. Apoi, îşi dădu seama că are o stare modificată a conştiinţei. În centrul inimii se născuse ceva minunat , iar minunăţia asta părea că poate privi  lumea prin ochii ei. Dar ea?  Nu mai avea acel sentiment apăsător al singurătăţii şi al deşertăciunii. Nu mai avea nici întrebări. Doamne, ce se întâmplase? Toată fiinţa ei se înnoise. Ce senzaţie!

   Dinspre sat se auzeau glasuri de copii: 


„Astăzi s-a născut Hristos
Mesia,  chip luminos,
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi.


Mititel înfăşăţel,
În scutec de bumbăcel,
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi.


Vântul bate, nu-l răzbate,
Neaua ninge, nu-l atinge,
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi.


Şi de acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi”.

Georgeta Istrate

S-a închis o poartă


Între noi,
s-a închis o poartă.

Între noi,
se află o haită de lupi
urlând însetată de sânge.

Între noi,
s-a epuizat o iubire,
care ar fi putut dura o veşnicie.

Între noi,
se desfăşoară războiul 
dintre viaţă şi moarte;
vidul din suflete;
o tablă ştearsă; 
lacrimi uscate;
strigăte pierdute
şi dâra unei sănii
pe albul zăpezii.

Între noi,
nu mai există nimic,
pentru că ne-a despărţit
poarta care s-a închis.

Georgeta Istrate


Iona, în ce direcţie mergi?



«Un neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da , decât semnul lui Iona proorocul.Precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. »(Matei, cap. 12)


      După moartea lui Elisei, misiunea de a fi prooroc  îi revine lui Iona, fiul lui Amitai. Într-o zi , acesta  primeşte o poruncă neobişnuită de la Dumnezeu : « Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare  a Ninivei şi propovăduieşte  acolo, căci fărădelegile lor  au ajuns până în faţa Mea »( cap.1)
     Capitală a imperiului asirian, Ninive este o cetate mare şi prosperă,  dar lipsită de moralitate , un centru al crimei şi al nelegiuirii.Păcatele ar putea să aducă distrugerea, dar  Dumnezeu o cercetează şi vede posibilitatea salvării.El întinde o punte dându-le ninivitenilor ocazia să-L cunoască. Şi cine ar fi mai potrivit să le transmită mesajul decât un prooroc născut şi crescut sub protecţia legământului ?

O decizie neinspirată

    Iona nu ştie ce să facă. A merge  în mijlocul unui popor înrăit şi idolatru care habar nu are de Dumnezeul cel viu , să-l mai şi convingi să se pocăiască, e ca şi cum te-ai vârî singur în gura lupului. În plus, asirienii sunt duşmanii pentru care israeliţii tremură şi…de ce l-ar interesa pe el, profetul Domnului, soarta lor ?Aşa că Iona  se încrede mai mult în raţiunea sa, care îi dictează că misiunea  este foarte grea, chiar imposibilă. Apoi îl cuprinde îndoiala, frica şi o descurajare totală. Pe de altă parte, conştiinţa nu-i dă pace şi, ca să scape de acest sentiment apăsător,  decide să fugă. Prin urmare, se îmbarcă pe o corabie cu destinaţia Tarsis şi pleacă.
    Iona ar fi fost scutit de multe suferinţe dacă ar fi ascultat porunca divină.Cunoaşterea Lui Dumnezeu şi credinţa în care avusese privilegiul să crească spunea  că, atunci când Domnul îţi dă o misiune, reuşita este ca şi obţinută. Pentru că nu omul neputincios, ci Însuşi Creatorul lucrează la îndeplinirea scopului.

« Aruncaţi-mă în mare ! »

    
       În timpul călătoriei, Domnul  ridică un vânt năprasnic pe mare , cerul se înnegreşte, tunetele şi fulgerele asurzesc orizontul, iar valurile mării urlă şi  lovesc în corabie cu putere. Panica pune stăpânire pe corăbieri şi, în disperarea lor, aruncă încărcătura peste bord,  apoi cheamă ajutor strigând  fiecare către dumnezeul său. În vreme ce ei se agită speriaţi de moarte, Iona doarme « în fundul corăbiei ».Este trezit de căpitanul vasului care îl îndeamnă : «  strigă către Dumnezeul tău, poate El îşi va aduce aminte de noi, ca să nu pierim ! » Bănuind că furtuna este o urmare a neascultării unuia dintre ei,vor să afle cine este vinovatul şi trag la sorţi. Sorţii îl indică pe Iona. Acesta  recunoaşte : « Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin – Cel care a făcut marea şi uscatul (…).Aruncaţi-mă în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din pricina mea  s-a pornit peste voi această vijelie ».

Rugăciunea mântuitoare

       
     Domnul trimite un peşte mare să-l înghită pe Iona, în pântecele căruia profetul petrece trei zile şi trei nopţi.Aflat în întuneric, fără putinţa de a-şi mai conduce viaţa , fără perspectivă şi speranţă, Iona începe să se roage : « Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit ; din pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu !Tu m-ai aruncat în adânc,în sânul mării şi undele m-au înconjurat, toate talazurile şi valurile Tale au trecut peste mine. Şi gândeam : aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi !Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al Tău !Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu ;Mă coborâsem până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune viaţa mea, Doamne Dumnezeul meu !Când se sfârşea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şi la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt !Cei ce slujesc idololor deşerţi dispreţuiesc harul Tău ; Dar eu îţi voi aduce Ţie jertfe cu glas de laudă şi toate făgăduinţele mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul ! »(Cap.2).

Un Dumnezeu milostiv

     
       O dată cu umilinţa şi recunoaşterea harului mântuitor, Iona primeşte izbăvirea. Este eliberat din pântecele peştelui,  aruncat pe uscat. Domnul îi repetă porunca de a predica pocăinţa locuitorilor din Ninive. De data aceasta profetul îndeplineşte misiunea fără să protesteze. Strigătul lui răsună pe străzile marelui oraş, pe care îl anunţă că i se mai dă un răgaz de patruzeci de zile până la distrugere. Solia produce spaimă şi impresionează inimi.Oamenii decid să creadă  mesajul şi se pocăiesc cu mic cu mare, în frunte cu împăratul cel mândru, care decretează post general «Oamenii şi animalele să nu mănânce nimic (…) poate că Dumnezeu se va întoarce, se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui, ca să nu pierim ! » Mişcat de sinceritatea pocăinţei , Domnul decide să nu-i nimicească, făcând astfel cunoscută slava harului său printre păgâni. Iona vede în decizia divină o discreditare a sa şi îi este teamă să nu fie considerat prooroc mincinos. Nemulţumit, îi reproşează Domnului:” ştiam că Tu eşti un Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi bogat în bunătate şi Îţi pare rău de fărădelegi. Acum, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu!”

O lecţie pentru profet
    
    Supărat, Iona se retrage în partea de răsărit a cetăţii, aşteptând să vadă ce se va întâmpla.Ca să-l împace,  Dumnezeu  face să crească un vrej, pentru a-i face umbră  capului. Proorocul  se bucură . Însă Domnul vrea să-i dea un exemplu aşa încât să realizeze că supărarea sa este nefondată. De aceea, a doua zi Domnul trimite un vierme ce înţeapă vrejul protector, care se usucă. Apoi face să bată un vânt uscat de la răsărit. Din cauza arşiţei, Iona « se prăpădeşte de căldură ».Din nou îşi doreşte să moară. Dar Domnul îi răspunde:« Tu ţi-ai făcut necaz pentru acest vrej pentru care nu te-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care şi-a luat fiinţă într-o noapte şi într-alta a pierit ! Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească drepta de stânga lor… ? »
  Exemplul lui Iona poate fi considerat şi un simbol al învierii. El poate fi comparat cu lumea condamnată la moarte de păcat, în destinul căruia Dumnezeu intervine printr-un act salvator, oferindu-i un nou început.

   Georgeta Istrate


Mesaj de la Mitruţ

  DRAGI ROMANI,
                 DIN TARA SI DE PRETUTINDENI !

               VA IUBESC SI VA BINECUVINTEZ !!!

     VA DORESC IN 2011 SI IN CONTINUARE,SA FITI:

      -LUMINA, IUBIRE, ARMONIE !

      -SA COBORITI MINTEA IN INIMA SI SA TRAITI
IN  U N I M E  CU SINELE DIVIN SI INTREAGA CREATIE!

      -EXEMPLE DIVINE,DEMNE DE URMAT,DIN TOATE
PUNCTELE DE VEDERE,PENTRU TOATE POPOARELE
LUMII !!!

      -SA VA BUCURATI,DE IMPLINIRI DEPLINE,IN
ROMANIA GRADINA MAICII DOMNULUI, R O M A N I A
P A M A N T   S F A N T  !!!!!


      MA PLEC,CU DEPLINA SMERENIE,IN FATA
MARIEI SALE:  T A R A N U L   R O M A N   ! ! ! ! !

                        
CU ONOARE SI RESPECT,
                           IOAN DUMITRU BRANC
                                              ARAD-2010, DECEMBRIE


                              
IMPORTANT !

     SUNTEM IN PLINA SCHIMBARE.PLANETA INSASI
ISI SCHIMBA POLII ,IAR PINA IN 2012,ACEASTA SCHIMBARE
 A POLILOR SE INCHEIE. INCEPIND CU ACEL
MOMENT,PE PAMANT SE POATE TRAI DOAR IN
I N I M A , ADICA IN  U N I M E   C U   D I V I N U L   DIN
FIECARE.
     ENTITATILE DIVINE DIN LUCRARE NE INDEAMNA
SI PE NOI,PE FIECARE,LA ACEASTA SCHIMBARE,
OFERINDU-SE SA NE AJUTE,NECONDITIONAT !
     DE FAPT,CONCRET,CE AVEM DE FACUT ? SIMPLU!
S A   A C E P T A M   T O T U L   ,ADICA SA FIM
I U B I R E   N E C O N D I T I O N A T A   !!!  SI NE VOM
SCHIMBA,DAR NU NUMAI NOI, TOT CE ESTE IN
JURUL NOSTRU,
SE VA VINDECA !!!  SI ASTFEL
DEVENIM,EXEMPLE DIVINE,DEMNE DE URMAT,
IMPLININD VOIA DIVINA !!!

        -TRANSMITETI ACEST MESAJ PESTE TOT,
DUPA POSIBILITATILE CARE LE AVETI !!!
SE POT XEROXA MAI MULTE EXEMPLARE,
APOI SA FIE DISTRIBUITE SAU PUTEŢI FOLOSI ALTE MIJLOACE !
CU CERTITUDINEA REUSITEI DEPLINE,

 
      
IOAN DUMITRU BRANC                                                    


http://www.branc.ro/

N-ai habar...


Cum cântă păsările-n crânguri,
Cum vântul şuieră-n copaci,
Te uiţi la ele cu-alte gânduri
Îţi trece viaţa şi tu taci!

Ce formă are luna, ştii?
Dar stelele pe cer, cum sunt?
În noaptea-nsingurării vii
Să le vorbeşti când ţi-e urât?

Şi-n liniştea din miez de noapte
Ai asculatat balada lumii?
Sau ai dormit, uitând de toate
Şi te-ai trezit când lătrau câinii?

Sau, cel puţin,  ai ascultat
În miez de vară, pe-nserat,
Vreun greieraş încet cântând
Şi te-ai trezit aplaudând?

Ai încercat măcar să vezi
În jurul tău ce e curat?
Ai încercat măcar să crezi
Că tot ce spun e-adevărat?

Pari că, acum, când îţi vorbesc,
Nu înţelegi. Şi e-n  zadar.
Tot ce întreb e nefiresc
De toate astea n-ai habar!

Georgeta Istrate

Gheorghe Puşcaşu, exemplu de modestie şi curaj

    În dimineaţa aceea răcoroasă, la poarta Laboratoarelor Remedia din Bucureşti, un bătrân de 92 de ani cere să vorbească taman cu directorul...
 
    Doreşte neapărat un gel de aloe vera pentru că, spune dumnealui: “ este antioxidant şi revitalizant, te menţine tânăr, curăţă cel mai bine colonul, este una dintre plantele medicinale cu cele mai eficiente proprietăţi curative…” Sunt uimită de cunoştinţele sale în materie de medicină alternativă . Bătrânul continuă, ca şi cum ar vrea să-mi dovedească faptul că, deşi corpul nu mai este tocmai bun de defilat pe scenele de prezentare a modei , raţiunea este într-o stare impecabilă.: “Te miră  cunoştinţele mele în materie de plante, nu-i aşa? Dacă-ţi spun că, la viaţa mea, am învins cancerul,  că acest medicament pe bază de aloe m-a ajutat post operator, mă crezi? Şi cât de uimită vei fi, dacă-ţi spun  că planta aceasta este menţionată chiar  în Biblie? Voi, ăştia mai tinerii, spuneţi că este o carte învechită. Ei bine, iată ce spune Ioan despre momentul coborârii  de pe  cruce: “trupul Mântuitorului a fost uns cu  un amestec de  smirnă şi aloe...”. Prin urmare, ei ştiau încă de pe atunci că aloe vera are un efect cicatrizant, la fel şi smirna, această răşină aromată, care, pe lângă efectele vindecătoare, miroase şi foarte frumos”.

    Oare ce meserie o fi avut bătrânul în tinereţe? Nu apucă să-mi răspundă, pentru că este chemat în fabrică.
   
    Scot din geantă memoriul care m-a adus aici,o mărturisire a  familiei Marinescu din Râmnicu Vâlcea, care îşi exprimă recunoştinţa pentru medicamentele naturiste primite în dar de la fabrică:  “ ne-aţi trimis o adevărată comoară de sănătate.Nici cinci pensii de ale noastre nu ar fi ajuns pentru a avea aceste excepţionale medicamente...”

“Spectacolul trebuie să continue”

  
    Intru în clădire. Întreb de directorul Gheorghe Puşcaşu, despre care se spune că pune mare preţ pe creativitate şi că  motto-ul care-i conduce viaţa este desprins dintr-un celebru cântec: “spectacolul trebuie să continue!” Foarte bine, căci şi mie îmi plac spectacolele. Şi artiştii ... chiar dacă stau  ascunşi într-o fabrică de medicamente!
    Îl găsesc pe director într-o şedinţă, explicând la tablă calităţile unui produs nou pentru copii: “ formula medicamentului conţine pe lângă calciu, magneziu şi B6,  colostru. Ei bine, colostrul este primul lapte, bogat în anticorpi şi protejează împotriva infecţiilor şi alergiilor...
    La capitolul Terapia durerii ne gândim să scoatem medicamente   specifice fiecărei afecţiuni, nu unul bun la toate! Te doare capul, facem medicament doar pentru cap!  În ce priveşte hepatoprotectorii, avem silimarina...” Directorul mă observă şi mi se adresează : “pentru mine, un medicament nou creat este echivalent cu bucuria încercată de un scriitor, atunci când scoate o carte nouă. Îmi place grozav mirosul de cerneală proaspătă de pe ambalaje!”

Nişte tineri formidabili

     
      După şedinţă, însuşi directorul îmi arată Fabrica de medicamente. Culoare spaţioase cu uşi pe ambele părţi, dincolo de care descoperi tot felul de utilaje. Îmi şi imaginez cum ar fi să lucrez într-o secţie, unde uruitul maşinilor nu mi-ar da voie să vorbesc.Cred că aş face abstracţie de zgomot şi m-aş refugia în liniştea din suflet. Doar o bătaie pe umăr sau încetarea bruscă a uruitului m-ar face să tresar.Până una alta, mă trezeşte din visare interlocutorul meu,care îmi explică despre apa şi  aerul  purificate, umiditate înregistrată de senzori speciali, despre sterilizare şi analize peste analize, pentru ca medicamentele şi suplimentele alimentare să fie la un nivel de calitate ridicat. Ajungem în laboratorul de cercetare. Într-o linişte deplină,  printre sticluţe şi eprubete, oamenii în halate albe creează. Prezenţa mea pare să îi intimideze, căci îi simt cum se retrag uşor din raza mea vizuală. Totuşi,  o tânără de 23 de ani, pe nume Angelica Marin,  salvează momentul (şi echipa)  mărturisindu-mi că meseria ei este aceea de chimist analist. Îmi mai spune că  este încântată de ceea ce face : “pentru mine, această muncă este o provocare. Mă implic total, mai ales că, de când mă ştiu, am fost pasionată de chimie. ”.Directorul adaugă cu un soi de mândrie: “când am dat anunţ la ziar, am preferat tineri fără experienţă. Am mizat pe faptul că sunt energici, au capacitatea de a învăţa în câteva luni  cât alţii într-o viaţă. Sunt nişte tineri formidabili!”

 Când lucrurile se mişcă prea încet

     Gheorghe Puşcaşu are ceea ce mulţi dintre noi nu avem: curaj. Deşi avea o viaţă confortabilă care stârnea invidii în jur, a renunţat la tot şi a luat-o de la zero. Iată-i povestea...
     În anul 1981 , după absolvirea Facultăţii de Finanţe este repartizat la o fabrică de medicamente din Bucureşti, unde-şi face stagiatura în cadrul mai multor departamente. La vârsta de 29 de ani este numit în funcţia de director comercial cu toate beneficiile aferente funcţiei, respectiv salariu mare, secretară şi maşină cu şofer . Oricine ar spune că este un om realizat şi că are chiar ce  nu îndrăznise să viseze.Cu toate acestea, în anul 1993 îşi dă demisia pentru că vrea să facă ceva de unul singur. El este un om al producţiei: “ lucrurile se mişcau prea încet. În plus, fabrica nu avea nicio orientare spre privatizare şi totul părea că stagnează. Efectiv, nu aveam perspective ».
   Mă gândesc că, din moment ce ritmul vieţii îţi este accelerat şi ideile noi îţi bântuie nopţile ca nişte musafiri sâcâitori, trebuie să faci ceva. În plus, dacă te-ai născut cu un ideal în sânge, trebuie să încerci să-l atingi.Pentru asta,  îţi trebuie îndrăzneală şi credinţă. Vorba unei regine:  «  dacă pământul spre care înaintezi nu există , Dumnezeu îl va crea special pentru a-ţi răsplăti  îndrăzneala ». Drumul cel nou este ales, iar în tolbă, în loc de bani, are un capital de  relaţii şi experienţă, iar sediul iniţial va fi într-un apartament cu două camere...

“Vor exista mereu oameni care te vor răni...”

   
      Cunoscut în lumea medicamentelor, Gheorghe Puşcaşu nu duce lipsă de credibilitate nici din partea furnizorilor, nici din cea a clienţilor.Problema intervine la capitolul export.Partenerii externi sunt  foarte exigenţi, iar el trebuie să facă faţă.  La început îi este greu, pentru că...el comandă, el execută! Pesimiştii şi bârfitorii comentează de pe margine: ce a fost şi ce-a ajuns ! De la un nivel de trai atât de ridicat, cu maşină la scară şi alte facilităţi, acum îşi duce singur corespondenţa, preia şi livrează marfa clienţilor, îşi face singur vama, etc.Toate aceste comentarii rostite sau nerostite nu-l descurajează pe Gheorghe Puşcaşu. Cuvintele lui Gabriel Garcia Marquez îi dau putere: “vor exista mereu oameni care te vor răni, dar tu păstrează-ţi încrederea şi ai mai multă grijă în cine o să ai încredere şi a doua oară”. Astfel, îşi urmează visul cu fidelitate, iar ţinta lui este fixată pe producţia la calitate superioară.  Consideră că economia unei ţări trebuie să se bazeze şi pe producţie, iar nevoile interne să fie prioritare. Îmi spune că reuşita poate fi atinsă cu răbdare, pricepere şi...entuziasm: « Anumite produse trebuie să le facem şi la noi ! Iar dacă faci producţie şi, în paralel, nu investeşti în cercetare , la un moment dat, te poţi bloca. Din punctul acela, drumul duce numai în jos ».
    Majoritatea medicamentelor sunt create din plante şi alte produse naturale, fără efecte adverse. Domnul Director Puşcaşu are întotdeauna în prim plan un produs nou, uneori unul pe care nu-l mai produce nimeni - piesa lui de rezistenţă !
    
  Georgeta Istrate
 
P.S. Chiar dacă Gheorghe Puşcaşu nu mai este directorul Laboratoarelor Remedia , am simţit nevoia să postez acest material. Pentru unii poate fi un model, iar exemplul său poate fi curajul de care au nevoie să înceapă o afacere. În orice caz, mi-a plăcut modestia şi exigenţa sa, felul său de a gândi şi de a se purta cu angajaţii.

Masajul cu miere



          Cu cât alimentaţia se depărtează mai mult de natural, cu atât lupta cu toxinele şi tot felul de impurităţi este mai aprigă. Dacă mai luăm în considerare şi medicamentele, fumatul sau mediul înconjurător, tabloul devine extrem de  ...colorat.  Una din metodele de detoxifiere a organismului este masajul special cu miere de albine. Deşi se aplică numai pe spate,  acţionează pe întregul organism . Tehnica presupune anumite mişcări prin care mâinile specialistului activează anumiţi centri nervoşi ce corespund unor organe interne.Această terapie deblochează sistemul limfatic, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, reduce durerile osteomusculare şi articulare, relaxează organismul,  favorizând astfel vindecarea fizică şi emoţională...

Scoate toxinele din corp

    După ce şi-a pus la punct mai multe tehnici de terapie complementară, Diana Rhea vede altfel oamenii. Poate să-şi dea seama după faţă, după privire şi mişcările trupului dacă reacţiile omului sunt cauzate de anumite afecţiuni. Recunoaşte că aici  intuiţia joacă un rol important.
   Cum lucrează ?! Înainte de a începe masajul, dacă pacientul este de acord, Diana pregăteşte terenul folosind tehnica  Reiki. Ridicarea vibraţiei  face ca  atmosfera să devină   mult mai propice tratamentului. Pentru o boală mai gravă,  asociază mai multe metode ( cum ar fi  teta healing, shiatsu, etc.)  sau chiar apelează la intervenţia altui medic, de exemplu un homeopat.  De ce miere?! Pentru că este  bogată în vitamine, minerale, enzime, proteine,  antioxidanţi , hrăneşte capilarele şi opreşte îmbătrânirea pielii, reface ţesuturile şi, foarte important,  nu are efecte secundare: “Masajul cu miere este un masaj special  al spatelui, care include efectele de vindecare ale mierii precum si beneficiile ingredientelor pe care aceasta  le conţine. Tratamentul este unul  pentru relaxarea întregului organism şi eliminarea rapidă  a toxinelor şi impurităţilor”.  Cu alte cuvinte, în timpul tratamentului se face un schimb de locuri, benefic pentru pacient : mierea intră în stratul adânc al pielii, scoate toxinele şi impurităţile la suprafaţa corpului, iar ea intră în locul acestora.  Pielea devine astfel catifelată, iar corpul se relaxează, redobândindu-şi forţele fizice şi psihice.      

Starea de apatie dispare

    
      Masajul cu miere nu este unul de frământare, tehnicile care se folosesc se caracterizează prin mişcări blânde, nu este  obositor şi nici dureros. În timp ce lucrează , Diana  îmi atrage atenţia asupra peliculei de culoare gri albicioasă care s-a format pe spatele pacientei :   “ este exact ce-ţi spuneam : mierea  lipeşte, absoarbe, trage toxinele din straturile profunde ale pielii, le ridică la suprafaţă şi iată cât de vizibil este  rezultatul!”  Spre finalul masajului  există totuşi un moment de disconfort, atunci când terapeuta curăţă mierea:  “  se simte pielea ca şi cum ai trage ceară pe ea”. La final,  faţa pacientei capătă  o culoare rozalie, privirea nu-i mai este stinsă, iar starea de apatie de dinaintea masajului,  dispare. O schimbare absolut spectaculoasă, care se realizase în mai puţin de o oră !  Abia coborâtă de pe patul de masaj, pacienta  ţine să precizeze:  “ îmi simt trupul cald, parcă pulsează, sunt relaxată total, articulaţiile nu mă mai dor, este extraordinar!”  Diana zâmbeşte fin , apoi explică faptul că starea ei se datorează tocmai eliminării acelor toxine care-i furau starea de bine , dar şi intensificării circulaţiei sangvine.

Stimulează drenajul limfatic
     
      Această terapie, originară din Tibet, este cunoscută la nivel extins, pentru că are efect rapid. După doar câteva şedinţe pielea devine ca de bebeluş.  În plus, masajul cu miere hidratează,  îndepărtează celulele moarte, hrăneşte pielea şi ţesuturile subiacente. Nu numai că este benefică pentru sistemul imunitar, dar acţionează asupra stratului adipos şi  îndepărtează celulita.  Substanţele biologice active, conţinute de miere, fortifică organismul, muşchii îşi recapătă tonusul, iar pielea elasticitatea.  Rezultatele sunt benefice pe termen lung.  În concluzie, proprietăţile mierii de albine sunt multiple: este un bun antiinflamator , antimicrobian,  stimulează circulaţia sanguină, iar când  “ porneşte  eliminarea toxinelor, acestea ies la suprafaţă oriunde s-ar afla ele în organism”.Metoda mai are o proprietate extraordinară, aceea că  deblochează şi stimulează drenajul limfatic la maxim. Cu alte cuvinte, înlocuieşte un drenaj limfatic dur, atenuează durerile  de orice natură ar fi ele – musculară, osteoarticulară, etc.

Cum poţi folosi mierea de albine acasă
 
     

      Mierea este unul dintre cele mai vechi trucuri  pentru  a întreţine frumuseţea, a prelungi tinereţea corpului şi a tenului. Un masaj uşor al pielii se poate face şi acasă. Se aplică miere pe piele şi se masează uşor până ce mierea devine lipicioasă, iar pielea catifelată. Când mişcările devin greoaie, se îndepărtează mierea cu puţină apă călduţă. După o zi obositoare de muncă, poţi adăuga în cada de baie 3-4 linguri de miere. Rezultatul va fi o relaxare totală şi o piele a corpului mătăsoasă. Dacă amesteci  o lingură de miere cu sucul de la o lămâie şi o lingură de apă călduţă,  obţii  o mască pentru păr. Rezultatul va fi o strălucire a firului de păr de invidiat. De asemenea, pentru tonifierea tenului, o lingură de miere amestecată cu un măr dat prin răzătoare pot să facă minuni. Aceleaşi rezultate le poţi obţine dacă adaugi câteva picături de miere în lapte şi masezi locul.

      Georgeta Istrate  










Diana Rhea – Terapeut acreditat in Focused Touch SHIATSU („The Shiatsu Clinic and School” — Iowa City, USA)
Pentru programari la Terapia  Focused Touch SHIATSU, puteti apela tel. +40 746 227 896.


La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...