miercuri, 20 mai 2015

Cultura Bodrogkeresztúr

   

      La noi este numită cultura Gorneşti, dar numele de Bodrogkeresztúr a fost preluat după numele unei necropole din estul Ungariei. În situl din judeţul Mureş s-a descoperit un mormânt cu inventar prezentând o sinteză târzie a elementelor Bodrogkeresztúr şi a elementelor eneolitice din Transilvania.
     Cultura continuă evoluţia fondului Tiszapolgár, dar aduce elemente noi. Comunităţile acestei culturi se remarcă printr-o mobilitate sporită, cu pătrunderi în ariile culturilor învecinate (Cucuteni A-B, Sălcuţa III-IV), ajungând până în vestul Olteniei (cimitirul de la Ostrovul Corbului). Această mobilitate s-ar putea explica şi prin instabilitatea instalată treptat în bazinul Tisei şi în Transilvania după pătrunderea primelor grupuri de păstori nomazi de origine răsăriteană – de tip Csongrad – Decea Mureşului, ceea ce a determinat o orientare a economiei spre păstorit.(Beldiman, 2008, p. 66).
     Asistăm la o deosebită dezvoltare a metalurgiei cuprului, caracteristice fiind masivele topoare cu braţele în cruce. S-a vorbit chiar de o adevărată epocă a cuprului în Transilvania (Kupferzeit). De asemenea, în inventarul acestei culturi se află podoabele de aur, reprezentând imagini antropomorfe stilizate - descoperirile tezaurelor de la Moigrad, judeţul Sălaj - şi Oradea, judeţul Bihor.
     La capitolul ceramică, forma caracteristică o constituie aşa numita oală de lapte (Milchtopf), cu două torţi mici, trase din buză şi având la bază mici pastile de lut. În eneoliticul final, acest element decorativ va fi folosit frecvent, mai cu seamă în cultura Coţofeni. Totuşi, prima fază a culturii nu utiliza încă toartele pastilate, aşa cum au arătat descoperirile de la Pecica, judeţul Arad. O etapă mai evoluată a culturii ar reprezenta-o descoperirile de la Reci, judeţul Covasna, urmate de cele de la Gorneşti şi Ostrovul Corbului. Până în prezent nu se cunosc multe date despre modul de viaţă al comunităţilor Bodrogkeresztúr, deoarece nu au fost efectuate săpături de amploare în aşezări, cu excepţia celei de la Pecica-„ Forgaci”. Doar pe baza datelor de la Reci şi Pecica se poate afirma că se amenajau atât bordeie, cât şi locuinţe de suprafaţă, uneori chiar cu platformă.(Beldiman, 2008, p. 66).
      Necropolele culturii Bodrogkeresztúr au arătat că ritul funerar constă din înhumaţia în poziţie chircită, bărbaţii fiind înmormântaţi pe partea dreaptă, iar femeile pe cea stângă, cu capul spre est, într-o dispunere inversă celei din cultura Tiszapolgár.
     Purtătorii acestei culturi au jucat un rol important în cadrul procesului de unificare culturală care se va desfăşura, în eneoliticul final, în părţile vestice ale ţării, contribuind la constituirea unei mari sinteze locale (Sălcuţa IV-Băile Herculane-Cheile Turzii), din care se va naşte cultura Coţofeni.

Bibliografie

   Beldiman, Corneliu, Istoria veche a românilor, Datele, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008.



Georgeta Istrate

Cultura Tiszapolgár







 S-a format pe fondul anterior al culturii Tisa, dar are influenţe din grupul Iclod. Este răspândită în estul Ungariei, Vojvodina, sud-estul Slovaciei, Ucraina transcarpatică, iar, la noi, în Crişana, nordul şi vestul Banatului. În România, a mai fost numită cultura Româneşti. Aşezările erau situate pe terase joase, cu şanţuri de delimitare, iar locuinţele erau de suprafaţă. În inventarul acestei culturi se află şi obiecte mari de aramă(ciocane), dar şi podoabe de aur.
 Ceramica se caracterizează prin existenţa vaselor cu picior înalt, prevăzute cu orificii rotunde , ca şi prin decorul de linii în reţea incizate şi proeminenţe în formă de cioc de pasăre. De asemenea, caracteristică este şi strachina semisferică, având un picior gol şi înalt cu perforaţii rotunde.
 În ceramica Tiszapolgár se întâlnesc şi torţi de tip Petreşti şi Sălcuţa, fapt ce arată o contemporaneitate a acestor culturi. Decorul constă din adâncituri circulare aşezate în linie dreaptă, de obicei în interiorul benzilor, din benzi haşurate sau întretăiate şi încrustate. Uneori, în tehnica inciziei şi a încrustării se redau şi motive decorative de caracter geometric. (Daicoviciu, 1960, p. 53).
 În ceea ce priveşte ritul funerar avem înhumaţia în poziţie chircită, dar şi recurgerea la incineraţie.
 Evoluţia culturii Tiszapolgár are loc în două faze şi se poate paraleliza cu faza Cucuteni A, dar ca şi cu primele două faze ale culturii Sălcuţa, cu care intră în contact în sud-estul Banatului.


Bibliografie 

         Daicoviciu, C, Istoria României, vol. I,  Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1960.


Georgeta Istrate

luni, 18 mai 2015

SMS - Sufletul meu...






sufletul meu te vrea ca pe-un izvor divin

din care să răsară grădini de trandafiri,

iar dorul meu te cheamă și-mi spune tot mereu

să faci din mine parte și astfel ești al meu. 

Georgeta 







SMS - Ce-nseamnă?





ce-nseamnă duioșia și pacea din privire

de ce când ne-ntâlnim este o sărbătoare

și, Doamne, de ce mereu la regăsire

ne contopim ca două jumătăți de soare?

Georgeta 




SMS - La multi ani!






La mulți ani fericiți, dragostea mea,

Să-mi fii frumos și dulce viața toată,

Să te păstrezi curat la suflet și-aș mai vrea

Iubirea noastră să nu moară niciodată!



Georgeta





joi, 14 mai 2015

Notele astea dansează libere...






do, re, mi, fa , sol...
notele astea dansează libere
inimile lor roşii se ţin de mâini
glasurile lor cântă tristeţea
bucuria, paradisul, infernul.
picioarele lor, neastâmpărate,
bat podelele portativului

vin moaşele
să le moşească urmaşii
se nasc, se tot nasc, scot sunete
ca sufletele lor
uite, un fa diez îndrăgostit de un la minor
ah, cum se contopesc, cum se ridică
cum îşi fac declaraţii de dragoste!
re este gelos pe sol
fiindcă şi-a găsit altă pereche
tună şi fulgeră
ameninţă
prin spaţiile portativului
ca Zeus prin ceruri!


do, re, mi, fa ,sol...
se nasc copiii notelor venite din sfere
străbat  infinitul
cu degetele lor fine
cu viorile sufletelor lor
ca picăturile de ploaie
căzute pe asfalt: pic, pic, pic!
frunţile lor ajung până la cer
aducând îngerii pe pământ
picioarele lor dănţuitoare
pătrund în miezul pământului
să trezească diavolii somnoroşi
ah, iată!
inimile lor roşii de iubire
s-au unit într-una singură
şi nici nu mai ştiu
care e do, re mi, fa, sol…

Georgeta Istrate




sâmbătă, 9 mai 2015

Mănăstirea Zamfira

Loc de meditație și rugăciune


    Pe Valea Teleajenului , la mai puţin de 17 km de Vălenii de Munte , într-un decor plin de culoare, se află Mănăstirea Zamfira care adăposteşte 40 de fiinţe ce au în comun iubirea de Dumnezeu , acea iubire care te cuprinde în braţe şi te transformă, secându-ţi izvoarele  răutăţilor. Când am intrat pe poartă, mănăstirea era înveşmântată într-un potop de raze  ce-i confereau o frumuseţe aparte. Din straturile de flori viu colorate se ridica  o linişte înaltă ce străbătea azurul cerului fără pată. Măicuţele îmi păreau nişte albine care traversau aleile pietruite în grabă, fiecare la treaba ei. Chiliile, nişte  case ţărăneşti cu pridvoare din lemn şi arhitectură tradiţională acoperite cu tablă, văruite în alb şi împodobite cu muşcate la ferestre mă duceau cu gândul la casa bunicilor de la ţară. Aici, nimic nu este dur, nimic nu te agresează, poţi să meditezi în linişte, să-ţi încarci bateriile cu energia atât de benefică. Şi în mijlocul a toate se află biserica mare a mănăstirii, locul de unde porneşte invitaţia la rugăciune.

Nicolae Grigorescu, pictorul bisericii


   


   Numele de Zamfira vine de la soţia unui negustor, om de încredere al lui Constantin Brâncoveanu care, împreună cu nora sa, ridică biserica mică  în anul 1743  cu hramul “Sfânta Treime”, pe terenul unei livezi proprii.” Un secol mai târziu, în 1855, Mitropolitul Nifon înalţă aproape de vechiul lăcaş  o nouă biserică , sfinţită la 8 septembrie 1857.Aceasta nu are pictură exterioară şi iese în evidenţă prin turla principală imensă pe care tronează o cruce. Hramurile sunt:”Înălţarea Domnului” şi “Sfântul Nifon.” Interiorul bisericii este un adevărat muzeu, iar pictura executată de Nicolae Grigorescu la vârsta de 18 ani, nu poate să nu-ţi provoace emoţii. Sfinţii poartă în fiecare detaliu o părticică din sufletul artistului şi transmit o picătură din  energia şi entuziasmul acelei vârste plină de speranţe. Catapeteasma sculptată în lemn de tei în stil baroc este pictată tot de Grigorescu. Spre bucuria maicilor  şi a vizitatorilor, pe una dintre icoanele Maicii Domnului se poate distinge semnătura artistului. 


     Fost metoc al mitropoliei, în trecut, lăcaşul suferă de pe urma unui incendiu, iar la cutremurul din noiembrie 1940, ajunge de-a dreptul în stare de dărăpănare. Sub atenta îndrumare a patriarhului Justinian, complexul mănăstiresc este refăcut, adăugându-se clopotniţa şi clădirea stăreţiei. Micul cimitir, unde-şi dorm somnul de veci preoţi şi măicuţe, cuprinde şi mormintele a 5 membri din familia lui Nicolae Iorga şi a renumitului profesor de muzică psaltică Popescu Ştefănache. Curtea interioară este acoperită cu un covor de gazon, chenare de flori şi zeci de brăduţi, toate întreţinute cu hărnicie de maicile de aici.

“Cât crezi că valorează o viaţă fără Hristos?”


     Slujba se terminase însă oamenii zăbovesc în biserică. Unii stau îngenuncheaţi în rugăciune, iar cei mai tineri admiră frumuseţea icoanelor şi priceperea celui care le-a creat. Maica Fevronia stă retrasă pe un scaun urmărind cu privirea fiecare credincios intrat aici să caute linişte. Câte un pelerin se apropie, cerând explicaţii pentru una sau alta. Ea  zâmbeşte tot timpul.Te priveşte fix cu o linişte, pe care doar trăirea într-un astfel de loc şi comuniunea continuă cu Dumnezeu le pot da. Pentru ea, lumea din afară este prea încurcată, prea zgomotoasă şi nu crede că i s-ar potrivi. Vreau să aflu ce a determinat-o să aleagă calea mănăstirii şi mai ales dacă este fericită.  “Fiecare îşi caută fericirea pe care o doreşte sufletul său. Eu mi-am ales singură fericirea. Viaţa pe care o trăiesc este un dar al Lui Dumnezeu. Ei bine, eu am ales să îi închin Lui acest dar. Şi… cât crezi că valorează o viaţă fără Hristos? Cât de greu trebuie să fie pentru un om care nu-şi pune nădejdea odihnei şi fericirii în Dumnezeu! Priveşte în jur. Simte liniştea; simte adierea vântului ca o suflare uşoară a Domnului, ascultă slujba din biserică şi închide  ochii, simţi cum sufletul aleargă la pieptul lui Dumnezeu ca la un refugiu? Cunoşti tu o fericire mai mare ca aceasta?” 


     Doamne, câtă pasiune pune când vorbeşte! Mă întreb cum poate să încapă un suflet atât de mare într-o făptură atât de mică? Cum reuşesc nişte cuvinte atât de simple să transmită o asemenea încărcătură emoţională , o dorinţă de a nu mai pleca de aici? Şi dacă nu ar fi obligaţiile din lume sau fiinţele care au nevoie de tine , nimic nu te-ar împiedica să rămâi în acest loc, unde timpul are o altă conotaţie şi gesturile sunt atât de binevoitoare.O adevărată terapie naturală, o lume ideală , fără răutăţi care să otrăvească şi să ucidă sufletul…

Colecţia de artă bisericească


  Plină de bunăvoinţă, maica Fevronia ne conduce spre muzeul mănăstirii prezentându-ne fiecare detaliu şi răspunzând tuturor întrebărilor noastre. Colecţia de artă bisericească are valoare de patrimoniu ce cuprinde obiecte din secolul al XIX-lea şi numeroase icoane realizate de Grigorescu. Nu lipsesc costumele tradiţionale româneşti , o carpetă reprezentând carul cu boi ce poartă în el fete şi băieţi îmbrăcaţi în costume populare; lada de zestre; cărţi vechi printre care “Vieţile Sfinţilor” scrisă în litere chirilice  şi datată 1835; o cruce de campanie tridimensională, pictată tot de Grigorescu; păpuşi de epocă din porţelan; cădelniţe vechi; cruce de lemn sculptat îmbrăcată în filigram aurit; paftale; mobilier sculptat, căni de lut şi ştergare ţărăneşti; ouă încondeiate; lampadare şi icoane de argint…
   
    Afară soarele scălda în pace şi seninătate acest loc binecuvântat şi ne mângâia feţele cu razele lui blânde. Se lăsase o tăcere care voia să cuprindă în amintirea ce tocmai se năştea, cât mai multe detalii şi impresii , ca un depozit de linişte . Poate vom simți nevoia, din când în când, să retrăim  aceste sentimente dătătoare de forţă interioară.



       Georgeta Istrate