sâmbătă, 30 iunie 2018

Murivale Mureşan Vasile – Ghilgameş, în căutarea nemuririi (7)


Propun artistului să mergem şi la parter, motivând că acolo este mai multă culoare. “Da, aprobă el.  Expoziția este împărţită în  două segmente”.


 În timp ce coborâm scările îmi descrie anemonele lui Ghilgameș - aici e un pic mai mult, e ceva primăvăratic, e mai multă culoare, e mai multă lumină.


Zic, hai să o luăm un pic cu cizmulițele și anemonele astea că sunt splendide. La tine, parcă a venit primăvara în mijlocul iernii.
 Ideea de mers
  El aprobă: mi-am inventat un mic spațiu floral cu aceste cizme. Roșul este foarte interesant în relație… Îl completez spunând că într-adevăr, e un roșu trandafiriu, ca şi  culoarea iubirii. El argumentează că se vede atât de frumos datorită luminii. Mă interesează din ce material sunt făcute anemonele care înconjoară practic spațiul: “Florile astea sunt traforate, sunt din metal. Uite,  verzuiul ăsta, e albastrul ăla de lapislazuli care invocă Ninive, Babilon, Sumer. Am creat ideea de mers -  încălțămintea te poartă cu gândul la  verbul a  merge sau mai degrabă a căuta. Ei bine, ştii povestea. Ca să ajungi în locul în care se găsește planta nemuririi, îți trebuie șapte zile și șapte nopți,  nu ai voie să mănânci nu știu cât timp, o adevărată aventură iniţiatică. În timp ce ne plimbăm prin spaţiul de roşu şi albastru, îmi arată un panou imens  pe care sunt trasate o mulțime de portrete. Îl întreb cine sunt personajele acelea şi îmi răspunde că   sunt  portretele unor  prieteni. Se oprește la unul dintre ele și îmi explică faptul că îl reprezintă pe Alexiu Șerban, “un prieten la care țin foarte mult, un om extrem de simplu”.


Georgeta Istrate

Murivale Mureşan Vasile – Ghilgameş, în căutarea nemuririi (6)


Dar tu  ce părere ai despre aceşti oamenii  ?
     
  “Am o părere bună. Lăsați-i! Aveți nevoie de ei! Folosiți-i ca pandant. Unii pot fi extrem de utili umanității! Luați ce au mai bun! Ei pot să dea ceva foarte bun!!! Întreb: ăsta e mesajul tău? Sigur. Apoi continuă : bun, plecând chiar de la motto-ul ăla: grădinarul, ca să nu spun Dumnezeu, udă toate florile, chiar și pe acelea care nu înfloresc!”


Îmi place să mă joc
   
Hai să ți-l arăt pe iubitul meu, căci am un iubit, unul afectiv, desigur. Sau poate că nici atât, e un iubit mental că nu mai este printre noi. Îmi place să mă joc. Ei bine, personajul pe care vreau să ți-l arăt se numește Alan Turing. Pictorul a rostit asta după un suspans prelungit, apoi a râs cu toată ființa lui. Eu zic: o, dar n-ai gusturi proaste! Râdem amândoi, mă aprobă apoi repetă ca pe o poezie : un iubit mental. Vino să îl vezi. L-am pus, nu întâmplător, lângă Leonardo da Vinci.  Ce să spun despre Alan  Turing? Când am aflat ce a făcut omul ăsta, mi s-a părut extraordinar.
Nu-i același lucru, nu-i!!!
 Domnule,  să scurtezi un război, să faci atâtea și, după aia, să fii alungat din propria țară!!! Țara pe care tu ai ajutat-o, ai curmat un război care… într-un fel ar mai fi murit atâția oameni! Tu ești părintele computerului - noi comunicăm azi datorită lui! Înţelegi? Uite, telefonul ăsta este aproape computer, nu? Și să nu uităm, Macintosh a pus povestea cu mărul mușcat… și atunci, cum să nu ai grijă de oamenii ăștia? Nu-s mulți dom’le! Prostia este că de multe ori, oameni de felul ăsta sunt puși alături de răii lumii. Și e foarte nedrept să îl pui pe un homosexual lângă un hoț. Mă frate, nu-i același lucru, nu-i! Sau altele care te pun în aceeași oală aiurea. Nu!!! Ei au nevoie de respect, de apreciere…

Georgeta Istrate

Murivale Mureşan Vasile – Ghilgameş, în căutarea nemuririi (5)


Dreptul la fericire
   
   Hai să ne mai plimbăm puțin! Avem aici artă vizuală, de-a lungul timpului, pornind de la greci până la invocatul Francis Bacon. El devine,  într-un fel, primul artist al modernității, când își pune problema  sexualității în arta vizuală. Or, acum, suntem în anii 2018, când occidentul deja spune că: dom’le  decât să avem așa probleme, mai bine căutăm să estompăm. Este un drept al umanității. Şi  o spune tare și răspicat . Domnule, dacă așa te simți tu bine… În constituția americană, se spune că fiecare are dreptul la fericire. Ei bine, un astfel de om poate să spună :”mă simt fericit așa!” Nu întâmplător invoc aici “Prințul fericit”, al lui Oscar Wilde. Aici de exemplu, am un portret care îmi e foarte drag și e foarte frumos al lui Nureev.  Sigur, am și niște doamne, am aici un portret  foarte frumos și e executat doar în câteva linii. Este portretul lui Marlene Dietrich.  În ceea ce le privește pe doamnele din această categorie, procentul este   foarte mic, de unu la sută…
Ca o regină…
   
Uitându-mă în jur, îmi atrage atenția un portret de femeie. Zic: ce portret frumos! Asta este portretul lui Arthur Rimbaud, îmi răspunde artistul. Pe partea cealaltă este portretul iubitului. Ei au fost cândva iubiți, vorbesc de  Paul Verlaine! Lucrurile sunt știute… Aici de exemplu, îl am pe Proust, mai încolo am niște nume  foarte cunoscute. Acolo,  de exemplu, am  un prieten travestit într-o ea. Văzusem acel portret și îl admirasem în treacăt. După dscrierea artistului, nu pot să mă abțin și spun: arată ca o regină!!! Păi, chiar era. Știi cu cine semăna? Prietenul acesta semăna cu Lady Di! Mirată spun : exact!!!  El a avut o poveste a vieții interesantă. Are un  frate mai mic, dar părinții și-au dorit foarte mult o fetiță. Așa că îl îmbrăcau ca pe o fetiță, în rochițe. La vârsta de 18 ani, el a zis: ce-ar fi să încerc?

 Ideea de perfecţiune a femeii
     

    
La  maturitate… Cum să zic ? Eu am mers la Paris cu el, ea! Și era foarte interesantă așa. Eu am întrebat :  bine, dar voi ce urmăriți în fond? El mi-a dat un răspuns neașteptat : noi căutăm ideea de perfecțiune a femeii. Foarte bizar mi s-a părut, pentru că, știi,  dintr-o dată, când ești în alt veșmânt, și corpul ți se transformă! Și vocea, și mișcările. La un moment dat, era perfect. Spusă de la început, povestea sună cam așa : veneam de la Luvru, eram obosit și în casă era o doamnă! Și e foarte bizar, în sensul că eu am tăcut un pic. Îmi era   un pic frică, dar m-am uitat așa și am studiat-o ca și cum ai vedea pe ecran o persoană reală lângă tine. Apoi îmi zice: vrei un ceai? Dar cum făcea ceaiul, cum se mișca, era aproape ca gheișele din Japonia. Măi, mi s-a părut ceva extraordinary!  Și am zis: dom’le, e ca un actor care joacă un rol. Sunt multe roluri din astea în film, în care, apropo de teatrul kabuki, bărbați în roluri de femei. El era de-a dreptul extraordinar! Știi cum? Lucrurile, mai ales în acea zonă a travestismului, nu țin foarte mult. Spre bătrânețe,  ei nu mai sunt interesanți, știi?

Georgeta Istrate

Murivale Mureşan Vasile – Ghilgameş, în căutarea nemuririi (4)



De ce omul trebuie să moară?

     Face o pauză, apoi continuă: “ Să nu uităm că  Epopeea lui Ghilgameș a  fost scrisă  înaintea Bibliei.  Și în această lucrare  este vorba despre  iubirea dintre el și Enkidu. Acolo, Ghilgameș, după ce moare Enkidu,  merge să caute nemurirea. El își pune întrebarea : de ce omul trebuie să moară? Ei bine, poate te-ai întrebat ce este cu acele cizme pictate la intrarea în expoziție. Eu le spun anemonele  lui Ghilgameș, iar  cizmele acelea nu reprezintă altceva decât drumul lui Ghilgameș în căutarea nemuririi”.



     Recunosc, dacă artistul nu mi-ar fi explicat ce e cu acele cizme înflorate, nu mi-aș  fi dat seama ce a intenţionat să creeze.

Epoca Facebook


   
     Intervine  din nou  o pauză, în timp ce se uită la telefon. Am uitat să spun că , în timpul interviului, interlocutorul meu face  live  pe Facebook, după cum îi este obiceiul. Se scuză faţă de mine, spunând că foarte multe persoane vor să intre în direct. Apoi, îl aud mulțumindu-le: “mersi Lăcătuș, Petruța, Ergovan, Alina… Își ridică privirea spre mine şi continuă : “ în epoca Facebook -  epoca Internetului, omul se uită la tine și e frumos să îi mulțumești. E  mai mult decât o televiziune. În plus, e interactiv. Partea frumoasă este că tu îl invoci,  îi spui numele în direct, că iar el îți face un bine și redistribuie filmul pe care tu îl faci…”



Lapislazuli- piatra adevărului

   Buun.  Unde am rămas? Zic: vorbeai despre Ghilgameș și Enkidu, despre iarba nemuririi  și despre cizmulițele de la intrarea în expoziție… Da, reia el firul discuției, “cizmulițe pe care nu întâmplător le-am ales în culorile lapislazuli. Nuanța asta era folosită de arta siro-babiloniană, cam în același teritoriu. Mai există foarte puțină artă sumeriană… Ghilgameș era sumerian… Există foarte puțin, dar povestea asta de lapislazuli , e cam de atunci din epoca foarte îndepărtată”.

Georgeta Istrate

Murivale Mureşan Vasile – Ghilgameş, în căutarea nemuririi (3)


Grădinarul udă toate florile. Chiar şi pe cele care nu înfloresc!
     


     Apoi sare la arta universală: se și spune, într-un fel, că  Judecata  de apoi a lui Michelangelo, de la Vatican, conține multe portrete ale unor prieteni… Îl întrerup: și cămășuțele aste,  ce sunt? Par apretate, băgate într-o vopsea…
 Ele sunt cămăși purtate de mine de-a lungul timpului. Unele erau mâzgălite de culoare, altele  erau rupte.  Le-am dat cu un material de zugrăvit, un colorant, un fel de acrilic. Apoi le-am apretat , că se apretează un pic. Le-am desenat pe ud. Știi, el este ca un desen aproape pe zid, aproape  ca la frescă.  Fresca se face pe ud. Or,  desenul, făcându-l pe ud, se cimentează, intra cărbunele în material și se usucă cu totul. Să știi că se  va șterge foarte greu… 



       Tot plimbându-ne printre franghiile cu rufe desenate, la un moment dat schimbă vorba atrăgându-mi atenția asupra unei lucrări: aici am portretul lui Michelangelo… Și fiindcă un detaliu i-a atras atenția, simte nevoia să completeze :se mai scorojește un pic cămașa, cu timpul…
Îl intreb: s-a mai făcut așa ceva în România?
Nu, nu acum. Cu ani în urmă ,prin  anii ’60,  erai în zona artei noii realități. Ana Lupaş avea o lucrare de felul acesta, numai cu rufe. Dar nu este singura.  Se vehiculează, să zicem, mediul.  Invocarea podului în spațiul urban este obișnuită. Oamenii de multe ori își uscau rufele în pod,  fiindcă e foarte cald. În plus, vara nu ți se prafuiesc, sunt protejate de tot felul de depuneri…
Zic și acestea sunt lucrușoarele pe le-ai purtat tu?
Unele sunt purtate, altele  sunt cumpărate…
De unde ți-a venit ideea? Am plecat de la ideea conform căreia cămașa îți este cel mai aproape de tine. Tot astfel, un prieten ar trebui să fie foarte aproape de tine. Am pornit și de la marama sfintei Veronica, ființa care i-a luat lui Iisus chipul pe o maramă. Vorbesc de  maramă tip țesătură. Eu, pe cămăşile acestea , am portrete…
  

     Îmi atrag atenția niște frunze,așa că întreb ce simbolizează: “sunt frunze de cenușer. O palmetă conține vreo 24 de petale. Știi, în spațiul anglo-saxon, cenușerul se mai numește și arborele lui Dumnezeu, pomul raiului sau arborele paradisului. Eu am invocat acest arbore dorind să spun lumii că și oamenii aceștia au un loc acolo undeva în cer. E  o ușoară invocare a divinului. Am plecat un pic și de la motto-ul expoziției care ar cam fi: “grădinarul - noi știm la cine ne referim când spunem grădinarul-,  udă toate florile, chiar și pe cele care nu înfloresc ”.
Doamne, ce frumos!, am zis.
El continuă:  “oamenii aceștia nu au inflorit, dar au făcut ceva memorabil și folositor pentru umanitate”.

Georgeta Istrate