Pictorul Murivale Mureşan Vasile - Despre Cumințenia lui Brâncuși





O frumuseţe  simplificată








    Pictorul Murivale Mureşan Vasile  spune, cu inocenţa unui copil, că a venit să mai vadă anemonele lui  Luchian. Râde, apoi arată spre “Cuminţenia pământului”. O priveşte cu uimire şi adaugă: … “Da’  uite că m-am întâlnit cu frumuseţea asta ! … Frumuseţea asta atât de simplificată şi atât de …cum să spun? Nişte forme de zici că le-a cioplit un copil. Că de aia există o anumită puritate în lucrarea asta!... puritate pe care o ai într-adevăr la tinerețe… Ea este făcută în România, dacă nu mă înșel…”



Poţi fi dramatic şi pe lumină




    “ Mă uit acum la această lucrare şi parcă vine o undă, o ceva, spre mine. Eu cred că, atunci când Brâncuşi a făcut Cuminţenia pământului,  nu a fost foarte fericit. Cred că a fost foarte trist.

   Noi, artiştii, am picta zilnic lucruri fericite, aşa încât lumea să uite că mai există şi moarte. Să zică: da, viaţa asta e frumoasă la nesfârşit. Şi să pictăm aşa într-o bucurie…

     Foarte interesant, eu am învăţat de la van Gogh că pot fi dramatic şi pe lumină. Tot timpul fug de aria asta, să-i zicem întunecată, a Universului, dar are  şi ea frumuseţea ei - este adevărată, face parte din realitate!”









Magia lucrării




   “Cuminţenia pământului” a fost realizată în anul 1907 şi este atât de simplă încât mă duce cu gândul la figurinele neolitice. Sculptura îşi merită numele, căci întruchipează o fiinţă liniştită, care îşi ţine genunchii strânşi, mâinile împreunate sub sâni şi are o privire absentă, absentă, absentă. Stând mai multă vreme în preajma ei, privind-o, înconjurând-o, mi-am dat seama că tocmai această postură de fiinţă neagresivă, dulce chiar, degajă o putere de atracţie irezistibilă. Dincolo de faptul că a fost mediatizată, disputată, comentată, are ceva magic în ea, în sensul bun al cuvântului. Prezenţa ei în Sala Brâncuşi dă o notă specială încăperii, ca o energie pe care o simţi treptat până te cuprinde cu totul…

  La prima expunere la care a participat, respectiv 1910,  nu s-a bucurat de admiraţia publicului. Lucrarea, expusă acum la MNAR,  este privită cu încântare de multă lume, în aceeaşi măsură în care pe alţii îi lasă indiferenţi…



Georgeta Istrate


Pictorul Murivale Mureşan Vasile – Florile Regelui

      



   De-a lungul timpului, am luat interviuri mai multor artiști, însă pictorul Murivale Mureşan Vasile iese din toate tiparele. Este imprevizibil, ideile sale sunt originale, iar viziunea artistică - o surpriză absolută. Cu el, nu te plictisești niciodată.  Garantat!




Frumuseţea florilor veştede

        

    Motivul principal al vizitei pictorului Murivale Mureșan Vasile la Muzeul de Artă al României a fost unul care m-a surprins și pe mine. Trecuse într-o seară de ianuarie prin fața muzeului și, văzând gardul împodobit cu flori, i-a venit o idee. Am să redau cuvintele pe care el însuși le-a folosit, căci exprimarea conține multă pasiune  artistică:  “am văzut gardul ăsta şi erau florile veştejite…mă, erau atât de frumoase!!! Și am zis dom’le , vin în altă zi, seara, la aceeaşi oră, şi fac poze ! Era atât de frumos, era zăpadă, erau sute de lumânări din acelea tip candelă… gardul nici nu se mai vedea, florile îl transformaseră într-un perete înflorat. Era extraordinar! Am făcut multe poze şi am zis că vreau să fac pe viitor o lucrare mare, dar mare de tot. Astăzi   mi-a venit un gând : am o sută de portrete cu Regele Mihai. Şi  mi-am zis: ce-ar fi să vin, să pun portretele regelui peste flori?”
   Dar florile dispăruseră…

Impetuozitate, violenţă şi tăcere 


     Eu mi-am ascultat astăzi gândul ...Doamne, când am văzut că nu mai e gardul cu florile, am fost foarte dezamăgit. Dar nu m-am dat bătut. Am zis: ştii ce? Mă duc până la poarta aia, că mi-a plăcut  mult poza. În mintea mea, lucrarea era gata pictată! Eu îi povesteam lui Stelian Tănase  despre lucrarea care prinsese contur în mintea mea:   albul ăsta, apoi  roşul... ce impetuozitate, ce violență pot să aibă! Dar şi tăcere, în acelaşi timp. Coroanele alea care-s ordonate... dar ele sunt nişte forme năpădite de altele care nu-s forme... Se formase deja o structură din asta cu forme și planuri...

  
De nu ştiu ce, de nu ştiu cum...

       

    Am învăţat de la un regizor care spunea că, atunci când îţi place ceva la un moment dat, trebuie vii în altă zi, cam la aceeaşi oră, cu aceeaşi emoţie, să reîntâlneşti starea  pe care ai avut-o cu o zi înainte. Nu vii pe lumină, că nu ai aceeaşi emoţie! Și atunci, am stat până s-a lăsat seara. Apoi  m-am apucat să fac poze după poze: de sus, de jos, de nu ştiu ce, de nu știu cum. Tot gardul l-am filmat, l-am fotografiat. L-am văzut şi în noaptea de  Revelion. Mi-am zis: dom’le, da’ ce interesant este!  Şi odată am venit vesel, beat de euforie, că luasem şi eu un premiu , cu caietul ăla de 39 de ani, şi atunci a fost neșansa mea . Nu mai aveam nici baterie la telefon, nici la aparatul de fotografiat. Zic, ce mă fac? Nu pot să fac nicio poză, nimic! Nimic?! Zic, nu-i nimic, vin mâine seară pe la vremea asta...



Expoziţie la poarta Muzeului de Artă al României

     

    Ştii,  în tinerețe, pe la vârsta de 26  de ani, am avut în Rotonda Ateneului Român o expoziţie cu peisaje de la Ipoteşti. A  fost foarte frumoasă și, mai ales, apreciată. A doua expoziție de o asemenea anvergură a fost astăzi, în faţa porţii Muzeului de Artă al României. Ce am făcut, de fapt? Dacă tot nu am avut norocul să găsesc peretele de flori, am desfăşurat portretele regelui în stradă și  am făcut un live pe Internet,  pentru cei care mă prețuiesc. Ei, fiindcă în ianuarie este o vreme așa primăvăratică,  mi-ar fi plăcut să fi etalat aceste o sută de portrete  pe gazonul din curtea muzeului. Doar că aveam nevoie  de o grămadă de aprobări. Așa că am ales varianta porții…


Cum se naşte un   firicel de  iubire…

-        Revenind la portrete, ce aţi avut în minte când v-aţi  apucat să le faceţi? 
-        Ei bine, am făcut portretele regelui  în două etape. Într-o zi, am avut aşa un fel de revelație, în sensul că tatăl meu, dacă ar fi trăit, ar fi fost cam de-o vârstă cu Regele Mihai… 

-        În calitate de român, ce sentimente aveaţi pentru rege? 
-        Atunci când am intrat în starea asta, am avut sentimente puţin amestecate. În regimul comunist, nu aveam vreo afinitate cu regele. După căderea comunismului, l-am văzut o singură dată , în zona Universităţii. Eram curios, ca toată lumea. M-am urcat pe o fereastră, era puhoi de lume în jurul lui şi, dintr-o dată, s-a născut un firicel de iubire,  o ceva, o fantă  de lumină… Atunci a fost momentul care mi-a atins inima și l-am îndrăgit. Îmi spuneam fericit: “l-am văzut şi eu pe rege!”
       Despre  Principesa Margareta pot să-ţi spun că  nu am avut vreun sentiment anume. Dar acum, de când a murit regele, am pentru ea o simpatie specială, una ascunsă, frumoasă, o  admirație, o prețuire… Dimensiunea asta a morţii a fost pentru el ceva extrarodinar. Şi României i-a servit enorm. Uite ce vremuri trăim!


Caracterul prins în trei linii

  
     

   Apoi se întoarce la portrete şi începe să mi le descrie cu atâta drag încât am avut senzaţia că am în faţă o mamă ce-mi vorbeşte  despre copiii ei: “uite şi ăsta e frumos , ăsta e genial, iar ăsta este splendid... Vezi tu, aici e partea frumoasă a artei -  din trei linii să-i prinzi caracterul, trăirea din acel moment, starea, să îţi spună ceva mai departe. Și pe urmă, însăşi textura asta lucrează în armonia, în ritmii ăia interiori ai lucrării. 
Da, zic, sunt câteva linii atât de precise că, dacă stai și te uiți, ai senzația că  de undeva, din neant, se conturează o figură.


Portretele regelui nu mai au preț

     Dar mai e ceva, spune artistul : după ce dispare omul, dintr-o dată lucrurile încep să aibă altă încărcătură. Dacă cineva ar fi vrut să le cumpere cât regele era în viață, poate le-aș fi vândut. Acum însă, nu le-aş vinde pentru nimic în lume! Eu le-am adus astăzi aici, din simplul motiv că am vrut să fac o compoziţie cu gardul ăla.


-        În total portretele regelui sunt 100.  Acum câţiva ani le-aş fi dat cu o mie de euro pe toate. Suma asta era nimic. Serios!Acum, oricând pot să fac o expoziţie frumoasă numai cu portretele astea.


-        Întreb , dar acum cu cât le-aţi da?

-        Acum nu le mai vând , acum nu mai au preţ.

Se gândește, apoi adaugă:

-        Dar dacă mi-ar da cineva o mie de euro, i-aş face o sută de lucrări, dar altele, nu astea! Azi aș avea altă dinamică, altă înţelegere, e un pic altă trăire astăzi, că acum ştiu că el nu mai este.

    Îl ascult pe acest artist și mă gândesc:  omul ăsta face artă și cu inflexiunile vocii.  Cred că, dacă nu ar fi fost pictor, ar fi putut fi un mare actor. Unul fără egal!

Ideea şi  trăirea declanşează acţiunea imediată


   Zic, atunci când îţi vine o trăire dintr- asta şi îţi vine să pictezi, ce faci? Cum simți? Cauți   pensula, culoarea, ce faci? 
Nu , zice, eu îi dau drumul! Cum a fost astăzi. Am zis: vai, oare cum or fi în lumină florile alea pe gard? Trebuie să fie superbe! Și atunci inspiraţia mi-a zis: a, iau portretele astea cu regele, pe care le-am avut doi ani de zile pierdute într-un lădoi şi am uitat de ele, mă duc şi le pun pe florile alea moarte. Şi o să fac nişte fotografii… 
   Mă întrebam, ce aş vrea eu să pictez acum? Am zis gardul, să nu uit gardul, că m-a impresionat şi am vrut să fac pânză cu gardul. Una  mare. Când? Ce-ar fi să merg acum repede să fac treaba asta?


A crea contextul pentru bucurie

     Mă uit la artist și nu îmi vine să cred. El nu mai este un trup opac, asemănător cu ceilalți. În timp ce vorbește, pare o flacără, ceva ce trece de condiția umană. Îl întreb uimită : când trebuie să puneți o idee în practică, ce vă mână? Mie îmi pare ca un motor care se pornește și pe care nu-l mai poți opri până ce lucrul se termină . Da, confirmă artistul. Și atunci  eşti ca un cal care zice: dă-i drumul, gata! Nu mai vrei altceva hai, hai Murivale, pa, grăbește pasul, du-te… Zic, formidabil! 
Eu am un fel de a reacționa la stimulii acestui motor, adaugă el.  Mă autosugestionez, mă ambalez… 

 
      Zic, vă faceţi fericit singur cu motorul ăla care vă energizează, vă entuziasmează, vă motivează …Da, da, da, daaaaaa ! îmi replică el, … Ai nevoie… păi, bulgării de fericire din asta mi se trag. Mie îmi place să mă bucur, creez contextul care să-mi inducă starea asta.

Esenţializarea este cuvântul cheie

    Când am făcut portretele regelui, mă gândeam, așa cum ți-am spus și mai devreme, că  el şi tatăl meu erau cam de-o seamă. Și eu când ascultam discursul regelui, mă tot gândeam :cum era să fi avut 30 de ani, să îl văd pe tata, să văd ce-mi mai zice. Dar săracul a murit când eu aveam şapte ani. Face o pauză, oftează, apoi adaugă: e foarte puţin…şi pe urmă,  să nu creşti cu dimensiunea asta a părintelui, e foarte greu… 
  Pe când vorbea, regele Mihai mi-a părut așa ca o revelație, ca și cum mi-ar fi fost un  fel de părinte. Era ceva atât de personal. Știi, cu cât vezi mai puţin pe cineva, cu atât mintea condensează, concentrează, te gândeşti… 
   Vreau să îți spun că, parte  din aceste desene le-am făcut înainte de a-l vedea şi auzi în Parlament. A fost ceva extraordinar. O dată ce am început să lucrez aceste portrete, pe măsură ce timpul trecea, am desenat  cu și mai multă concentrare. Când începi un portret, faci mai întâi un  ochi, apoi  vezi ce se întâmplă, cum alunecă vârful  creionului pe suprafaţă, cât pedalezi, cât pui… Mie îmi place să lucrez cu baiţ. Vrei să știi de ce? Nenea Rembrandt, Leonardo da Vinci și mulți alții au lucrat cu baiţ.




     Îl ascult și nu înțeleg mare lucru. Cred că asta se vede pe fața mea, căci interlocutorul meu simte nevoia să mă lămurească: “baiţul fuge repede, iar dacă nu-l stăpâneşti, îţi fuge şi îţi strică.  Şi atunci, tre să te concentrezi foarte tare, tre să fii foarte atent acolo,  să fii rapid. Cu alte cuvinte,  trebuie să stăpâneşti desenul! Marii artişti nu făceau desene supraîncărcate . Esenţializarea este cuvântul cheie. Îmi place esenţializarea!"

Georgeta Istrate




https://www.youtube.com/watch?v=DggVx99INGg

https://www.facebook.com/murivale.muresanvasile/media_set?  set=a.10208023429617567.1073742211.1653452071&type=3














































Pictorul Murivale Mureşan Vasile - Un proiect cum nu s-a mai văzut



Pot să-ţi fac o fotografie?


         Fiindcă trăim într-o vreme a digitalizării, a memoriei, a comunicării foarte rapide, pictorul Murivale Mureşan Vasile s-a gândit că nu ar fi rău să folosească tehnologia aceasta în favoarea artiștilor. Şi nu numai artiştii ar fi aduşi în prim-plan, proiectul ar fi  folositor întregii societăţi.  Fiind  pasionat de imagine, nu iese din casă fără aparatul de fotografiat şi telefon, obligatoriu amândouă,  în caz că pe unul îl lasă bateriile…Când  consideră necesar ca subiectul pe care-l are în faţă să fie  imortalizat,  cere voie să facă poze.  Chiar  la vizita pe care a făcut-o la MNAR, în timp ce discutam,  mi-a spus: “ pot să-ţi fac  o fotografie? Ai nişte ochi… superbi!!! Ştii cu cine semeni un pic? Cu portretul  Donei… (habar nu am la care Dona se referă, dar îl cred pe cuvânt, căci el este artistul! ). Apoi continuă:  ţi-am  mai făcut fotografii… ţii minte că mereu îţi tot fac?”

Portretul unei ere


“  Anul ăsta (2018), vreau să lucrez ceva cu totul special. De-a lungul timpului am strâns peste 100.000 de fotograme, în care am prins o mulţime de personaje, începând cu artiști vizuali, critici de artă, colecţionari, jurnaliști, iubitori de artă, etc.       Proiectul despre care îţi vorbesc  este gigantic. În fiecare zi, din septembrie 2017, curăţ mii de fotografii. E o muncă destul de migăloasă care cere timp. De fapt, ce fac? Iau din context fotografia şi o pun în locul care va completa acest tablou imens.  Intenţionez să fac expunerea  pe  gazonul stadionului “Lia Manoliu”. Vor fi, probabil, niște  banere  mari cu vreo 20 -30.000  de portrete, pe care  le-am strâns vreme de 17 ani, de pe  la  vernisajele la care am participat”.   

    Un puzzle imens
     
    Deoarece unele dintre personajele imortalizate de pictorul  Murivale Mureşan Vasile nu mai sunt în viață, ar fi frumos ca aceşti oameni  să rămână în memoria noastră. Privită din această perspectivă, ideea  pictorului capătă o mai mare greutate. E ca și cum ar fi prins și surprins clipele, oamenii și evenimentele într-un puzzle imens care, la un moment dat în istoria omenirii, va căpăta o valoare inestimabilă. Doar că “cineva ar trebui să sponsorizeze această idee, căci eu nu am banii necesari susţinerii acestui proiect”, adaugă, cu amărăciune, artistul.

Georgeta Istrate


Mai multe despre artist gasiti aici: 

http://www.e-galerie.ro/main.php/v/MURIVALE+MURESAN+Vasile/

Filmele de pe youtube:
  
https://www.youtube.com/watch?v=KkyT_j856CE

 https://www.youtube.com/results?search_query=murivale+muresan+vasile

P.S. Multe dintre fotografiile pe care le-am ataşat seriei de articole despre pictorul Murivale Mureşan Vasile le-am luat de pe pagina sa de Facebook, pe care vă recomand să o vizitaţi: https://www.facebook.com/murivale.muresanvasile?fref=pb&hc_location=friends_tab&pnref=friends.all

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...