Eneoliticul timpuriu




 Eneoliticul timpuriu (circa 4250-3750 î. e. n). Comunităţile de pe teritoriul actual al României au evoluat din punct de vedere material şi spiritual, iar contactele cu alte culturi de origine meridională şi est-central-europeană au adus un plus de progres şi dezvoltare. În acest fel s-au realizat acum sinteze culturale, originale, în care rolul predominant l-a avut factorul sudic, în legătură continuă cu centrele civilizaţiilor superioare ale Orientului Apropiat şi Egeei.(Petrescu-Dâmboviţa, M. , Vulpe, 2001, p. 148)
 În eneoliticul timpuriu s-au definitivat trăsăturile vieţii neolitice, au fost utilizate mici obiecte de cupru. Marile tezaure alcătuite din obiecte din acest metal sunt la Herplay (Ungaria) şi Gomolava (Iugoslavia). Chiar dacă la început cuprul era în cantităţi mici, comparativ cu obiectele din piatră, el reprezintă un element de noutate care în timp a câştigat teren. Apariţia cuprului, deşi în cantităţi insignifiante în comparaţie cu uneltele de piatră, reprezintă, totuşi, noul element care va cunoaşte o afirmare din ce în ce mai mare în etapele următoare. Pe această bază, considerăm că etapa incipientă de prelucrare a cuprului poate fi deja încadrată într-un eneolitic timpuriu. Eneoliticul, ca etapă istorică, nu începe în acelaşi timp pe teritoriul României. Un avans în acest sens cunosc regiunile sudice, legate de evoluţia mai timpurie a chalcoliticului balcano-anatolian, în timp ce regiunile nordice, legate mai mult de marele complex liniar-ceramic al Europei Centrale, au trecut ceva mai târziu la etapa eneolitică.(Beldiman, 2008, p. 56).
 Pe măsură ce omul evoluează, îşi construieşte unelte mai multe şi mai performante, capabile să-i uşureze munca. Astfel, toporul de tip teslă este înlocuit cu toporul în formă trapezoidală. Pentru a-şi mări suprafeţele de cultivare al plantelor şi pentru un randament al activităţii de defrişare, omul eneoliticului foloseşte tehnica perforării topoarelor din roci dure. În paralel, se folosesc tot mai des săpăligile din corn de cerb, ceea ce arată un progres pe partea cultivării plantelor
 Mai mult, potrivit opiniei unor cercetători, analiza unor oase de bovine recuperate în situl de la Vădastra a permis să se emită ipoteza după care aceste animale erau folosite pentru tracţiune, probabil înjugate, ceea ce ar marca începutul agriculturii propriu-zise, cu plugul (având brăzdar de lemn sau corn de cerb), care se practica pe terenuri din ce în ce mai mari. Aceste modificări survenite la nivelul economiei au antrenat treptat, probabil, o serie de transformări în structura socială a comunităţilor eneolitice.(Beldiman, 2008, p. 56).
Locuinţele sunt construite atât în locuri joase şi deschise cât şi pe terenuri mai înalte, unele fiind înconjurate de fortificaţii naturale, ba chiar în sudul ţării au început să apară locuinţele de tip tell[1]. Mai mult, unele aşezări prezintă şanţuri adânci şi largi, dublate de palisade din stâlpi de lemn, acest lucru însemnând atât o delimitare a perimetrului aşezării cât şi nevoia de apărare în caz de conflicte intertribale. Unii arheologi au spus chiar că felul în care sunt delimitate aşezările plus fortificaţiile pot fi un element incipient de tip urban.
 Faptul că locuinţele sunt mai apropiate şi mai ordonate după un plan arată o anumită coeziune a comunităţilor gentilice şi tribale, dar şi existenţa unui lider, a unei autorităţi. Scade numărul de locuinţe tip bordei în favoarea locuinţelor de suprafaţă, iar acest fapt se constituie într-o nevoie de sporire a stabilităţii. Tot în perioada eneoliticului timpuriu apar necropolele, plasate în afara ariei de locuit, o delimitare mai precisă a concepţiilor despre viaţă şi moarte. Ca exemplificare, avem necropolele: Cernica (aproximativ 370 de morminte) – aparţine fazei Bolintineanu a culturii Boian; Cernavodă (aproximativ 500 de morminte) – din cultura Hamangia. O caracteristică a ritualului funerar este aceea că morţii sunt aşezaţi pe spate, în poziţie întinsă (Cernica, Iclod, Cernavodă) sau slab chircită (Orăştie – Dealul Pemilor). Mărimea necropolelor arată o creştere demografică şi o stabilitate sporită a comunităţilor gentilice.
 În comparaţie cu perioada neolitică, viaţa spirituală este marcată de construcţiile-sanctuar, cum ar fi sanctuarul de la Parţa (Cultura Banatului) sau Căscioarele (Cultura Boian). De asemenea, reprezentările în plastica antropomorfă au cunoscut o diversificare – statuete feminine sau de tip Gânditor.  La Parţa, sanctuarul, care a cunoscut două faze de construcţie, era format din două încăperi, dintre care cea din spate era rezervată ceremoniilor de cult, sacrificiilor şi depunerilor de ofrande. Bucraniile, care sunt capete de taurine din lut sau cranii descărnate, denotă practicarea unui cult al fecundităţii, cu legături în lumea anatoliană (Catal Huyuk). De asemenea, erau venerate astrele (Soarele şi Luna). Descoperirea unor complexe asemănătoare şi în Iugoslavia atestă că purtătorii culturii Vinča aveau o viaţă spirituală complexă, cu divinităţi constituite într-un panteon, cărora le era consacrat un cult bine statuat. Din punctul de vedere al ariilor culturale, în eneoliticul timpuriu nu se mai constată existenţa unor culturi extinse pe zone vaste; acum se manifestă o evidentă provincializare culturală şi chiar instabilitatea ariilor de răspândire, mai ales în fazele de formare ale unor culturi. (Beldiman, 2008, p. 57).


Georgeta Istrate



Bibliografie


  1.   Beldiman, Corneliu, Istoria veche a românilor, Datele, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008.
  2.   Petrescu-Dîmboviţa, M. Vulpe, 2001, Istoria Românilor, vol 1, Moştenirea timpurilor îndepărtate, pag: 122-197, Editura Academiei, Bucureşti, 2001





[1] Colină artificială

Cine te-a mai iubit așa ca mine?






cine te-a mai iubit așa ca mine
cu sufletul pe buze, cu inima vibrând,
cu mângâieri anume pentru tine
purtându-te cu bucurie pe brațe și în gând?

și cui îi este dor de tine ca de soare,
și cine te mai ține pe mână când visezi?
căci tu ești pentru mine iubirea cea mai mare
ești ziua și ești noaptea, ești totul, să mă crezi!

e alb orașul de ger și de zăpezi
copacii goi sunt adormiți ca stafiile-n noapte,
deși e frig în lume și e pustiu pe străzi
în noi e soare și flori și libertate!

în sufletele noastre acum e primăvară,
să facem să rămână cu noi o veșnicie,
să fim mereu uniți, ger fie doar afară
căci nu este nimic, de nu este iubire!

Georgeta Istrate

Foaie verde iasomie







pe-o pală de fân cosit
Făt Frumos mi-a adormit
și visează-așa de bine
că a uitat și de mine.
ce mă fac lume cu el
că-i e bine singurel
hai trezește-mi-l nițel
măcar să-i aud glăsciorul
să mă lase-n pace dorul!

foaie verde iasomie,
am un pui, nu am o mie
glasul i l-am auzit
dorul mi l-am potolit
cât îmi place, lumea mea,
să îmi spună: draga mea!

și iubesc iubire pură
trandafir roșu pe gură,
ochi frumoși ca doi luceferi
mâinile ca flori de nuferi
și un trup de Făt Frumos
doamne, cât e de-arătos!

pe-o pală de fân cosit
neica îmi stă obosit
Doamne, ce l-aș legăna
din guriță i-aș cânta
s-adoarmă pe mâna mea
și ce mi l-aș desmierda
că pe lume am un pui
ca el frumos altul nu-i!

Georgeta Istrate

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...