”Eu, când aud câte o mierlă tânguindu-se dimineața, mă doare sufletul!”
Căminul Artei din București, expoziția intitulată ”Marian din Măgura”. Tema expoziției este iubirea, aici și dincolo de moarte. Inspirația – trecerea în neființă a persoanei iubite. Autor - Murivale Mureșan Vasile.
Îl găsesc obosit , la sfârșitul unei zile lungi, pe care și-a petrecut-o vorbind cu vizitatorii sau făcându-le portretele. Fiind o cunoștință mai veche a maestrului, acceptă să facem un tur al expoziției , în care să-mi povestească despre aceasta.
Așadar, pornim...
Inspirat și însuflețit fără limite
Nu știu cât de coerent va fi acest text. Frumusețea cuvintelor se află în chiar faptul de a nu le înțelege, faptul de a intra în energia povestitorului și a găsi un sens acolo unde aparent, nu este .
Pictorul mi-a făcut turul expoziției, reamintindu-și detalii despre așezarea personajelor sau a peisajelor în acea ordine sau dezordine. Mi-a spus despre felul în care a folosit culorile, așa încât să contureze o dinamică și o sonorizare a expoziției- poveste . În seara aceea a fost spontan , inspirat și însuflețit fără limite!
Familia fiinţei iubite
Primul popas: familia celui iubit. Eu i-am văzut o singură dată familia, când a venit în vizită la București. Uite, aici e mama lui Marian (nu își mai amintește cum o cheamă. Eu îi propun să-i spunem ” mama lui Marian!”
Mă conduce către portretele familiei și încearcă să-mi prezinte fiecare membru . Începe, evident, cu Marian. Apoi, tatăl lui care, spune artistul, este foarte frumos , așa privind cu o anumită tristețe. Acolo e fratele , care seamănă cu Marian, mai mare cu 12 ani. Se numește Nicu . El este gospodar , crește curci și curcani. Am zis să pun ambii frați alături, pentru că Nicu de aici seamănă foarte mult cu Marian. Atât de mult încât lumea întreabă dacă nu cumva sunt gemeni.
Un surâs se ivește pe chipul Maestrului, ca și cum ceva plăcut îi cuprinde ființa. Îmi spune : nu numai că seamănă, dar are ușor, și vocea lui Marian. Când îl văd, am senzația că îl văd pe Marian!
Așadar, familia: frate, soră, nepot, cumnata Daniela. Îmi atrage atenția un batic pe un portret feminin și îmi pare cumva grigorescian . Da zice, e foarte luminos! Uite-i pe tanti Georgeta și pe nenea Sică, el seamănă cu Aznavour, îmi spune, iar aici este sora lui, Elena, de care am fost mai apropiat.
Descrierea câtorva lucrări
Se îndreaptă către un alt colț al expoziției. Se oprește în fața unui tablou : aici am avut mult de lucru! Am făcut deja o expoziție la Muzeul de Artă Contemporană cu el, și vreo 400 de portrete. Mi-am spus că vreau să fac niște lucrări pe dimensiuni mai mari. Ăsta, cu mâna la gură (îmi spune ca o paranteză - are Ștefan Demetrescu un portret al mamei lui cu mâna așa la gură) care stă foarte dramatic și cumva meditativ. Am avut două portrete de genul acesta. Aici era o lucrare pe care am vrut să i-o vând cuiva. El (Marian) a zis: nu i-o vinde pentru că nu merită!
Aici am făcut un portret al lui ( se referă la Marian), căci am vrut să intru în armonie cu verdele și oranjul ăsta fosforescent . Apoi, am venit cu negrul ăsta așa. I-am prins foarte bine caracterul… Aici, încă nu fusesem la Măgura să pictez… Bineînțeles , am lucrări mai vechi, astea sunt florile de la mine de pe terasă. Am zis: hai să adaug portretul lui, ca o amintire .
Iisus în portretele din expoziție
Merge mai departe și, oprindu-se în fața altei lucrări , preciează: aici e făcut un Iisus de acum 5 sau 6 ani. Iisusul ăsta e făcut după chipul lui Marian. Mie nu prea îmi mai plăcea lucrarea asta. Și mi-a venit o idee: ia să fac un portret al lui Marian, așa, privind undeva înspre Iisus, ca-n tema din Grădina Ghetsimani. Știi că Iisus este prezentat întotdeauna în această scenă cu ochii privind în sus…
Aveam pe terasă niște crini imperiali, uite atât de mari (îmi arată cam până la nivelul pieptului său). Și aici, am un colţ cu mult galben – eu nu mi-aș fi dat seama dacă nu-mi arăta el - că acolo era Bunavestire. Apoi mi-i arată pe Arhanghelul Gabriel și pe Fecioara Maria, în timp ce i se vestește că va avea un prunc. Și bineînțeles aici e un Iisus, în profil, care e plecat tot de la chipul lui Marian. Când am făcut seria asta cu Iisuși în grădină, de la el plecam, să știi!
Culorile și aureola
Eu mă mir de culori. Felul în care sunt amestecate creează privitorului o dinamică, o mișcare . Trebuie să te uiți cu mare atenție în lucrările lui Murivale Mureșan Vasile, fiindcă găsești mereu surprize. Peste anumite peisaje , într-o armonie coloristică fascinantă, se suprapun portrete. Unele sunt foarte mici, altele abia perceptibile, ca niște umbre, conturate de culori mai accentuate sau mai atenuate, în funcție de sentimentul pe care îl trăiește în momentul conceperii lucrării respective. Și nu mă înșel, căci Maestrul îmi explică acea percepție : ”Tu vezi că lumina am pus-o aproape ca într-o aureolă? Dacă te uiți la Iisus, chipul lui este luminos. Uite, aici unde e ocularul, e dramatic, pentru că nu poți să-l faci pe Iisus având cunună de spini și ochi zâmbitori, că n-ai cum, știi? Aici am schimbat un pic rolul, am pus ca un fel de aureolă de jur împrejur. Doar lumina ocolește așaaaa, iar chipul este străveziu. Știi, Iisus înainte a fost străveziu, nu-i ceva concret, e ceva indescifrabil. Aici, tot așa, erau niște teme de ale mele în care eu puneam portrete cu Iisus pe terasă. Acelea erau niște portrete inspirate de chipul lui Marian , căci el era modelul. Prin urmare, eu plecam la creațiile cu Iisus după ochii lui ( ai lui Marian). El mi-a pozat mult în gradină. Uite aici am o lucrare cu stânjenei…
Pictura e și muzicală!
Mergem în fața unui tablou special cu Murivale și Marian. Am descoperit o poză, când noi jucam rolul cu Salay și Leonardo, care mi s-a părut extraordinară. Am început-o și am lăsat-o într-un fel de mister vreo 3,4 luni și într-o zi am văzut-o…Știi, dacă nu ai o continuitate, uiți. Și atunci trebuie să o iei de la capăt. Și când am lucrat autoportretul ăsta cu Marian, măi frate ( pocnește din degete), mi-a plăcut maxim. Hai, vino cu aparatul ca să vezi… Vezi ce frumos sonorizeză verdele cu violet? Deci pictura e și muzicală! Culorile sonorizează și, în general, verdele cu violet dacă le pui pe același tip de luminozitate se împacă , se armonizează foarte bine, dar creează o dinamică foarte profundă pentru că una este sentimentul vieții si una al morții. Și pe urmă ca pauză, ce este aici verde violet, un violet de altă nuanță, ăsta e albastru dar devine violet. Pictorul arată spre imaginea lui de pe portret în partea stângă şi zice: galbenul ăsta care vine aici, în pictură creează volum. Eu folosesc galbenul ca să îmi creeze volum-lumină, să am sentimente diferite, căci galbenul îmi luminează suprafața.
Aici, totul vorbeşte despre Marian
Trece la un alt tablou. El zâmbește, și zice: aici mi-au plăcut ochii lui! Nu m-am dus prea mult cu părul așa, ca să nu stric imaginea asta, că eu întotdeauna când fac portret, plec de la ochi și apoi dezvolt mai departe.
Ce frumos sonorizează verdele cu violet!
Și după aia, sigur că eu am făcut peisajele astea de aici în luna mai, pentru că în luna mai tot timpul când mergeam ,era înnorat.
Se îndreaptă spre un alt tablou mai sumbru și îmi spune că l-a făcut în decembrie. I s-a spus că seamănă cu lucrările lui Pissarro , însă el ( Maestrul) este de părere seamănă puțin și cu un Andreescu, pentru că, atunci, natura era așa.
Georgeta Istrate
