Contribuţia României la operaţiunile de menţinere a păcii în Balcanii de Vest


Introducere

     Secolul al XXI-lea este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă, iar fenomenul globalizarii se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil. Interesele şi obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt generatoare de stări conflictuale, mediul de securitate este influenţat pozitiv de procesele de integrare europeană şi euroatlantică, de extinderea comunităţii statelor care împărtăşesc şi promovează valorile democraţiei şi economiei de piaţă, de adâncirea colaborării regionale.
      În organizarea şi derularea operaţiunilor în sprijinul păcii este necesară compatibilitatea între forţele şi mijloacele contingentelor naţionale participante la operaţie. De asemenea, realizarea interoperabilităţii structurilor participante din diferite state precum şi standardizarea tuturor activităţilor contribuie la asigurarea condiţiilor necesare îndeplinirii obiectivelor stabilite prin reducerea timpului destinat pregătirii operaţiei. Reuşita oricărei operaţii în sprijinul păcii este determinată, în primul rând, de atingerea scopurilor, stabilite prin mandat şi totodată de asigurarea condiţiilor specifice reinstaurării stării de normalitate. Sistemul complex de măsuri pentru promovarea conflictelor şi menţinerea păcii trebuie să fie foarte bine pus la punct şi capabil de a fi lansat la timpul şi locul stabilit fiind în măsură să şi descurajeze acţiunile de destabilizare ce apar.

I. Cadrul juridic
   
    Conform obligaţiilor asumate prin tratatele, acordurile şi înţelegerile internaţionale la care este parte, România a pus la dispoziţie contingente de diferite mărimi, reprezentând toate categoriile de forţe - terestre, aeriene şi navale - ale Armatei Române, care s-au integrat misiunilor multinaţionale autorizate să desfăşoare operaţii în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară, tip coaliţie, apărare colectivă sau individuale, în cadrul echipelor de observare şi monitorizare, instruire şi legătură ale ONU, NATO, OSCE şi UE.
Participarea ţării noastre la operaţiile în sprijinul păcii trebuie privită ca o problemă ce ţine de promovarea propriilor interese  naţionale şi nu ca expresia unor imperative impuse de marile puteri, care dirijează jocul organizaţiilor internaţionale. Dacă înainte de 1989 România nu putea lua parte la acţiunile  desfăşurate în plan militar de către comunitatea internaţională pentru întărirea păcii şi securităţii mondiale, datorită „politicii de bloc” şi concepţiei doctrinare naţionale, după 1990, factorii de decizie politico-militară au pus bazele unui sistem coerent de integrare şi aliniere la eforturile depuse pe plan mondial pentru asigurarea păcii şi a unui mediu de securitate stabil, sistem care include, printre altele, participarea efectivă cu forţe armate la operaţiile multinaţionale în sprijinul păcii în diferite zone ale globului afectate de conflicte.
Baza juridică privind participarea la operaţii de gestionare a crizelor sub mandatul organizaţiilor internaţionale  este stipulată în Legea Apărării Naţionale a României, în care la articolul 5, alineatul 1, se arată: „În interesul securităţii colective şi potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratatele internaţionale, la solicitarea Preşedintelui României, se supune Parlamentului spre aprobare participarea cu efective şi tehnică militară la constituirea forţelor internaţionale  destinate menţinerii păcii sau în scopuri umanitare”.
Modificarea Constituţiei, în anul 2003, prin armonizarea unor prevederi cu angajamentele internaţionale ale României au impus şi adoptarea altor legi organice care să vizeze domeniul participării armatei române la misiuni în sprijinul păcii. Astfel, a fost adoptată Legea nr.42/2004 care reglementează procedurile şi modul în care Armata Română poate participa la misiuni militare în afara graniţelor ţării. În conformitate cu opţiunile politice şi strategice ale statului, cu tradiţiile naţionale şi cu exigenţele actuale ale fenomenului militar românesc, participarea Armatei României  la operaţii în sprijinul păcii se face şi în acord cu alte reglementări de ordin politic cum ar fi Carta Albă a Guvernului sau în alte documente adoptate de guvern care ar viza: 
       1. angajarea forţelor în operaţiuni autorizate de ONU şi/sau OSCE sau de alte organizaţii internaţionale abilitate, fiind necesară consensualitatea părţilor;
 menţinerea unui număr limitat de forţe, special pregătite din timp de pace, pentru a fi desfăşurate, la cererea organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în acest domeniu şi pe bazele deciziei naţionale, în operaţiuni de sprijin al păcii şi ajutor umanitar;
 forţele româneşti de menţinere a păcii au locul şi rolul bine definit în structura de forţă naţională, nefiind destinate, exclusiv, pentru participarea la operaţiuni internaţionale;
 posibilitatea unor instituţii şi structuri specializate române de a controla modul în care forţele proprii îşi desfăşoară activitatea şi de a decide retragerea lor, în cazul în care părţile nu respectă prevederile acordurilor cu caracter internaţional sau nu se asigură securitatea în zona de derulare a misiunilor;
 operaţionalizarea deciziei politice privind participarea la astfel de operaţii este de competenţa structurilor politico-administrative, a organizaţiilor nonguvernamentale  sau a unor persoane  juridice interesate;
 participarea armatei române la operaţii în sprijinul păcii este parte integrantă a politicii externe a ţării noastre;
structurile armatei române sunt capabile să participe, simultan, la două operaţii majore de acest tip dintre care cel puţin una în Europa, sau în spaţiul adiacent;
forţele armatei române, prin participarea la astfel de operaţiuni, nu urmăresc realizarea unor scopuri sau îndeplinirea unor obiective politice sau economice proprii, ci stabilizarea zonei respective şi creşterea credibilităţii;
 pe timpul îndeplinirii operaţiilor în sprijinul păcii se vor respecta  cu prioritate principiile Alianţei Nord Atlantice, solidaritatea aliată, unitatea strategică, repartiţia echitabilă a rolurilor, riscurilor şi responsabilităţilor, efectiv pentru apărare, finanţarea multinaţională şi altele;
 comanda şi controlul forţelor româneşti, participante la astfel de operaţii, se derulează în conformitate cu practica internaţională în domeniu;
constituirea forţelor participante se face pe bază de voluntariat; efectivele participante se vor  integra în cadrul structurilor multinaţionale pe baza transferului de autoritate.
       În Cartea Naţiunilor Unite, la art.1 se stipulează că prima îndatorire a organizaţiei este să menţină pacea şi securitatea, fapt pentru care este împuternicită să ia măsuri colective pentru prevenirea pericolelor la adresa păcii şi soluţionarea diferendelor internaţionale ori a situaţiilor care pun în pericol pacea.Absenţa unei referiri directe la sintagma de operaţiune de menţinere a păcii, conceptul şi principiile care definesc în prezent operaţiunile de menţinere a păcii au fost formulate, completate, modificate şi ajustate de-a lungul a peste 50 de ani de dezbatere precum şi de practica celor peste 50 de misiuni organizate şi desfăşurate sub egida Naţiunilor Unite.
      Referirile făcute asupra istoriei operaţiunilor de menţinere a păcii trebuie plasate sub auspiciul prezumţiei că acestea nu sunt contradictorii scopurilor, principiilor şi acţiunilor Naţiunilor Unite, aşa cum sunt ele prevăzute în Carta ONU.
      În acest sens, art.24 conferă Consiliului de Securitate responsabilitatea primară pentru menţinerea securităţii şi păcii internaţionale, iar Capitolele VI, VII şi VIII oferă cadrul legal de acţiune acestui organism. Mai mult decât atât, Capitolul VIII, referindu-se la organizaţiile regionale, recunoaşte dreptul unor asemenea structuri de a se implica în activităţi de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale, în conformitate cu scopurile şi principiile Naţiunilor Unite, sub rezerva că orice asemenea acţiune poate fi întreprinsă numai cu autorizarea Consiliului de Securitate.
      De asemenea, potrivit Cartei, statele membre au statut egal, în virtutea căruia ele sunt principalii actori ai vieţii internaţionale, iar Carta nu autorizează nici o intervenţie în treburile interne ale statelor, exceptând situaţia prevăzută de art.2, alin.7, respectiv măsurile în forţă întreprinse potrivit Capitolului VII.
    Din 1991 şi până în prezent, România a participat la operaţii în sprijinul păcii cu militari, constituiţi în structuri diferite: batalioane de infanterie şi geniu, spital de campanie, subunităţi de poliţie militară, capacităţi de transport şi de control al traficului; elemente PSYOPS, observatori militari, ofiţeri de stat major, jandarmi, poliţişti pentru îndeplinirea  unei game variate de misiuni, de la sprijin şi asistenţă umanitară, până la acţiuni de reconstrucţie şi chiar misiuni de luptă, contribuind la asigurarea păcii şi stabilităţii mondiale.
Participarea Armatei Române la operaţii în sprijinul păcii se realizează în baza autorizării acţiunii militare de către Organizaţia Naţiunilor Unite, prin emiterea unei Rezoluţii de către Consiliul de Securitate şi aprobarea Parlamentului României, fiind condiţionată de resursele financiare puse la dispoziţie de către Guvernul României. În strategia întrebuinţării forţelor şi mijloacelor Armatei României în operaţii în sprijinul păcii sunt stipulate principiile care stau  în baza negocierii angajării structurilor  armatei la operaţii în sprijinul păcii si anume:
necesitatea aprobării politice a Parlamentului în vederea participării la astfel de operaţii;
 menţinerea unui echilibru optim între forţele angajate în astfel de operaţii, cele destinate înlocuirii acestora şi forţele destinate asigurării apărării naţionale;
realizarea şi menţinerea unui înalt nivel de interoperabilitate conceptuală şi acţională a forţelor destinate pentru aceste operaţii;  menţinerea controlului naţional asupra forţelor şi mijloacelor aflate în misiune; participarea cu personal militar la operaţiile de pace desfăşurate sub egida ONU sau OSCE, se face într-o limită de reprezentativitate stabilită de acestea;
 negocierile participării cu forţe şi mijloace la operaţiuni în sprijinul păcii se execută pentru fiecare misiune în parte, avându-se în vedere interesele  naţionale şi internaţionale la care România este parte.
   În baza solicitării Organizaţiei Naţiunilor Unite, adresată României şi a Rezoluţiei Consiliului de Securitate nr. 1244 din 1999, Parlamentul României a aprobat ca Jandarmeria Română, „instituţie militară specializată a statului, componentă a Ministerului de Interne” să participe la operaţiunea UNMIK în Kosovo, începând cu 22.02.2002, cu un efectiv de 115 militari, în vederea  executării următoarelor misiuni:
restabilirea şi menţinerea ordinii publice în regiune; paza şi protecţia unor obiective ale ONU;
paza şi protecţia demnitarilor ONU şi a reprezentanţilor  autorităţilor locale, escortarea convoaielor cu ajutoare umanitare;  escortarea şi protecţia grupurilor minoritare sârbe;
 executarea unor acţiuni de patrulare şi observare; sprijinirea Serviciului de Poliţie locală în Kosovo.

II.Participarea militarilor Armatei române la misiuni de menţinere a păcii în teritoriile din fosta Iugoslavie
   
      La cumpăna secolelor XX-XXI, provincia Kosovo a devenit un factor de destabilizare a Serbiei şi a Balcanilor de Vest, prin reizbucnirea disputei politico - militare dintre comunităţile locale. Politicienii albanezi au militat şi militează pentru obţinerea independenţei, un obiectiv împărtăşit de majoritatea populaţiei, în timp ce Belgradul şi minoritatea sârbă s-au opus secesiunii sau au acceptat, în cel mai bun caz, un partaj. Sârbii consideră Kosovo „sanctuar naţional". Albanezii invocă dreptul la autodeterminare, iar radicalii socotesc provincia indispensabilă, ca o „placă turnantă" între zonele locuite de ei în Macedonia şi statul albanez independent. Criza din Kosovo a evidentiat necesitatea unei reechilibrări a balanţei între SUA şi Europa privind participarea la soluţionarea crizelor şi conflictelor în spaţiul european, prin creşterea rolului continentului nostru dotat cu o politică externa şi de securitate comună.
Kosovo, un strop de istorie
     Provincia Kosovo face parte din fâşia de teritoriu dintre portul Bar (la Marea Adriatică) şi zona Skopje (Macedonia) aflată în dispută între Serbia, Muntenegru şi Albania încă din anii 1912 - 1913. Populaţia se ridică la aproximativ 2 milioane de locuitori (90% albanezi, circa 7% sârbi). Cei în jur de 130 000 de sârbi rămaşi după 1999 sunt concentraţi mai ales la nord de râul Ibar, însă cifrele sunt controversate. Un studiu al Iniţiativei pentru Stabilitatea Europeană indică că mai mult de 70 000 locuiesc la sud, împrăştiaţi în comunităţi rurale, învecinate cu localităţile albaneze. Islamul este religia dominantă, urmată de creştinismul ortodox şi de catolicism. Provincia traversează o continuă criză economico-socială, cu origini în perioada iugoslavă, şomajul înregistrând cifre record (recent, peste 50% din totalul populaţiei active). De asemenea, s-a manifestat o creştere demografică rapidă în rândul locuitorilor de origine albaneză, circa jumătate având vârsta cuprinsă sub 20 de ani.
       În contextul reaşezării geopolitice a Balcanilor de Vest şi al prelungirii stărilor de tensiune în „noua" Iugoslavie (constituită în 1992 din Serbia şi Muntenegru), s-a redeschis şi „problema Kosovo". Provincia a pierdut, în 1989, statutul de autonomie deţinut în cadrul Serbiei, ca urmare a ascensiunii lui Slobodan Miloşevic. Majoritatea albaneză a optat pentru independenţă, sub preşedinţia lui Ibrahim Rugova, liderul Alianţei Democratice (septembrie 1990).

II. 1.Kosovo şi conflictele care au dus la destrămarea RSF Iugoslavia
   

    Izbucnirea conflictelor dintre Serbia, Croaţia şi Slovenia avea să acutizeze situaţia din provincie. Gruparea Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) a avansat un program de obţinere a independenţei prin mijloace violente (1992). Confruntările dintre poliţia şi forţele sârbe şi rebelii albanezi s-au generalizat la începutul lui 1998. UCK a cucerit circa 30% din teritoriul provinciei, dar autorităţile de la Belgrad au replicat printr-o campanie de „purificare etnică". Se estimează că au murit 1 500 locuitori,  în timp ce alţi aproximativ 400 000 şi-au părăsit casele, în acel an.
      Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluţia nr. 1199 (septembrie 1998), care cerea retragerea forţelor sârbe din regiune. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru) a acceptat o misiune de monitorizare. Noi ciocniri şi masacre au obligat statele Grupului de Contact (SUA, F. Rusă, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia) să impună începerea negocierilor la Rambouillet (6 februarie 1999). Tratativele s-au întrerupt în februarie şi în martie 1999, prefigurându-se o ciocnire cu NATO.
    Criza din Kosovo a marcat reculul ONU în gestionarea confruntărilor din Balcani şi a chestiunilor de securitate post-Război Rece, în general. Divergenţele dintre membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate au blocat mecanismul decizional al Naţiunilor Unite, împiedicând organizaţia să acţioneze eficient pentru soluţionarea crizei. Ulterior, UNMIK a administrat „de jure" Kosovo şi a încercat să democratizeze societatea, prin politica „standardelor înaintea statutului", elaborată gradual începând din 2002.
    Naţiunile Unite şi OSCE au supervizat alegerile municipale (octombrie 2000) şi pe cele legislative (noiembrie 2001) care s-au soldat cu victoria Ligii Democratice şi desemnarea lui Ibrahim Rugova în funcţia de preşedinte. Atribuţii limitate au fost acordate autorităţilor provinciale. Revolta din martie 2004 evidenţiat unele slăbiciuni ale administraţiei internaţionale, din multe puncte de vedere. Consiliul de Securitate a condamnat acţiunile celor circa 50 000 de albanezi implicaţi. Într-un gest de sfidare, Adunarea de la Priştina a amendat unilateral Cadrul Constituţional (8 iulie), transferând majoritatea competenţelor dinspre administraţia ONU spre structurile locale, o modificare respinsă de Serbia şi de reprezentanţii comunităţii internaţionale. 

II.2.România şi criza din Kosovo

      România a făcut din dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu toţi vecinii săi şi din stabilitatea Balcanilor axiome ale politicii externe, alături de integrarea euroatlantică. Prin urmare, în cursul anilor 1998 - 1999, guvernul de la Bucureşti a susţinut activ deciziile ONU şi NATO. Ulterior, România a pus la dispoziţie inclusiv efective militare şi de poliţie pentru forţa de pace din Kosovo. O companie de infanterie (detaşamentul ROFND) a sprijinit forţele italiene, din brigada multinaţională Sud-Vest a KFOR.  De asemenea, jandarmii români au acţionat în Priştina, în noaptea critică de 17-18 martie, la Mitrovica sau Pec. Ei au fost, de altfel, decoraţi recent pentru comportamentul din timpul revoltei. O companie a primit notificarea pentru a acţiona în sprijinul KFOR, pe 19 martie, în termen de patru zile, dar confruntările au încetat. Bucureştiul a susţinut, în Consiliul de Securitate, necesitatea reinstaurării calmului în Kosovo.
   Este important faptul că  România participă nemijlocit la procesele de stabilizare balcanică şi de cooperare regională, nu a speculat diversele crize şi conflicte şi a întreţinut relaţiile bune, în general, cu părţile implicate.
Stabilitatea în Kosovo este o piesă esenţială în sistemul de securitate din Balcani. Realizarea ei depinde de mai mulţi factori, între care se remarcă: voinţa comunităţilor albaneze şi sârbe de a ajunge la negocieri reale şi la elaborarea unui proiect viabil de convieţuire; eforturile comunităţii internaţionale, în primul rând ale statelor vecine, precum şi ale UE, SUA, NATO şi ONU de a se ajunge la o soluţie unanim acceptată.
   
III. Participarea structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor la acţiuni specifice în sprijinul păcii în Balcani.

   Participarea României la operaţii multinaţionale este dependentă de opţiunea politică, având la bază interesele naţionale şi angajamentele asumate pe plan internaţional de ţara noastră şi va ţine cont în principal de: existenţa unei ameninţări la adresa păcii şi securităţii recunoscută internaţional de către ONU, OSCE sau altă organizaţie de securitate; existenţa unui proces legitim de reglementare politică prin care să se încerce rezolvarea conflictului;  existenţa unui mandat elaborat de organismele internaţionale de securitate, ONU, OSCE, UE etc.;  acceptul părţilor aflate în conflict şi cererea naţiunii gazdă privind sprijinul organismelor de securitate;
 participarea voluntară a naţiunilor la constituirea forţei multinaţionale de pace.

      Participarea României la operaţii în sprijinul păcii reprezintă o contribuţie esenţială la acţiunea conjugată a tuturor instituţiilor şi structurilor cu responsabilităţi în direcţia identificării celor mai eficiente căi de aderare la structurile europene şi euroatlantice.
Integrarea ţării noastre în structurile europene şi euroatlantice, presupune modernizarea structurilor organizatorice ale armatei, asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea pregătirii efectivelor, optimizarea sistemului de trecere de la starea de pace la starea de război şi perfecţionarea conducerii. Având în vedere opţiunile politico-militare fundamentale ale statului român, Armatei României îi revine rolul de a asigura o capacitate defensivă credibilă la pace a forţelor şi mijloacelor sale, urmărind, în principal, prevenirea şi descurajarea
oricărei agresiuni, înfrângerea militară a forţelor agresoare, participarea la apărarea colectivă şi la operaţiuni multinaţionale.

III. 1.Ridicarea nivelului de performanţă al sistemului militar românesc

     Politica Ministerului Apărării Naţionale, în noul context strategic, se fundamentează pe importanţa înzestrării categoriilor de forţe ale armatei în mod continuu şi eficient cu
armament, tehnică de luptă, echipamente, piese de schimb, materiale şi servicii necesare, pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă în îndeplinirea misiunilor specifice.
Anual, o mare parte din bugetul alocat apărării este cheltuit pentru înzestrarea cu armament, tehnică de luptă, echipamente şi asigurarea materială. Relaţia Ministerului
Apărării Naţionale cu industria de apărare este de natură comercială şi trebuie să se bazeze pe principiul performanţei programului de achiziţie, cu privire la dezvoltarea, producţia şi livrarea unui sistem de armament/echipament sau serviciu, angajat prin contract, la nivelul cerinţelor de performanţă, la locul şi în timpul stabilit şi la cel mai bun raport cost/performanţă/calitate, asigurându-se, totodata, o utilizare eficientă a resurselor alocate pentru apărare. Renunţarea la acest principiu fundamental pentru politica industrială nu este nici în folosul furnizorului, nici al armatei.
    Pentru a-si îndeplini misiunile în cele mai bune condiţii, categoriile de forţe ale armatei au nevoie de sisteme de armamente, echipamente, materiale şi servicii performante, la locul şi în timpul stabilit, astfel încât acestea să răspundă cerinţelor tehnico-tactice şi de protecţie impuse de condiţiile specifice teatrului de operaţii modern.
    Echipamentele, materialele şi serviciile furnizate categoriilor de forţe ale armatei şi celorlalte structuri ale Ministerului Apărării Naţionale trebuie să asigure realizarea capabilităţilor tehnice şi logistice impuse capacităţilor militare, în prezent, prin cerinţele obiectivelor privind forţele şi obligaţiile asumate de România în cadrul Angajamentului de la Praga privind capabilităţile (PCC), iar în viitor pe baza evaluării riscurilor şi ameninţărilor predictibile.
Pentru asigurarea capabilitatilor necesare, Ministerul Apărării Naţionale are în vedere următoarele direcţii de acţiune:
- modernizarea, în conceptie proprie sau în colaborare cu parteneri externi, a unor categorii de armament şi tehnica de luptă a căror rezervă de dezvoltare oferă garanţii privind atingerea unor performanţe tehnico-tactice superioare, în condiţii de eficienţă a costurilor, prin utilizarea unor tehnologii de vârf;
- realizarea în ţară, în conceptie proprie sau în colaborare cu parteneri externi, a unor echipamente militare sau sisteme de armament cu performanţe similare celor introduse recent în dotarea armatelor ţărilor membre NATO;
- achiziţionarea din import numai a echipamentelor sau sistemelor de armament din categoria celor care nu pot fi procurate din industria autohtonă, pentru care aceasta nu
dispune de capabilitatea tehnică şi tehnologică de a le realiza la nivelul performanţelor cerute prin standardele NATO. În această situaţie, în contractele de achiziţii vor fi cuprinse, în mod expres, obligaţii de offset pentru partenerii externi, conform legislaţiei în vigoare;
- achizitionarea de produse şi servicii comerciale „din raft”;
- utilizarea parteneriatelor public privat si a altor iniţiative de finanţare.
           Pentru echipamentele şi sistemele de armamente, de mare complexitate, a căror realizare reclamă o bază tehnologică ridicată, iar industria de apărare autohtonă nu dispune de aceasta, Ministerul Apărării Naţionale este interesat şi întreprinde toate demersurile necesare pentru realizarea lor în ţară, în cooperare cu firme externe din domeniu, în care agentul economic naţional specializat este integratorul de sistem, analizându-se, totodată, ca, la realizarea programului, să fie cooptaţi cât mai mulţi subfurnizori autohtoni.
     În vederea bunei organizări şi desfăşurării a activităţilor specifice, conform angajamentelor internaţionale în domeniul securităţii şi apărării la care România este parte şi a participării în continuare la operaţii în sprijinul păcii, se impune a se acţiona  cu precădere, pentru:
intensificarea procesului de pregătire a forţelor care vor acţiona în cadrul contingentelor  naţionale sau în contingente în cadrul formaţiunilor multinaţionale şi iniţiativelor regionale;
continuarea procesului de interoperativitate şi standardizare cu structuri similare din alte state care participă cu forţe în sprijinul păcii;  participarea ofiţerilor de stat major la activităţi de pregătire în străinătate în instituţii specializate în managementul operaţiilor militare în sprijinul păcii; pregătirea, organizarea şi desfăşurarea unor exerciţii tactice în domeniul operaţiilor în sprijinul  păcii,  pe baza  unor scenarii  inspirate din realitatea unor zone de operaţii reale; crearea, la nivelul unităţilor care pregătesc  structuri în vederea participării la misiuni de menţinere a păcii a unor centre de documentare – informare cu o tematică vastă din domeniul operaţiilor  în sprijinul păcii; modernizarea bazei materiale a structurilor destinate pentru operaţii în sprijinul păcii; constituirea la nivelul categoriilor de forţe ale armatei a unor  corpuri de instructori specializaţi în managementul procesului de pregătire al efectivelor din structurile de menţinere a păcii pe domeniile de competenţe; organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de pregătire în domeniul operaţiilor de asistenţă umanitară, căutare-salvare şi de înlăturare a dezastrelor; intensificarea pregătirii structurilor militare specializate în lupta împotriva terorismului, prin exerciţii şi aplicaţii tactice, cu tematică specifică; desfăşurarea unor activităţi  de pregătire în comun între structurile Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, destinate să participe la operaţii în sprijinul păcii; constituirea unor centre zonale de pregătire în domeniul operaţiilor în sprijinul păcii; identificarea şi alocarea din timp a resurselor financiare necesare pregătirii în bune condiţii a forţelor şi mijloacelor, în vederea introducerii în teatrul de operaţii.
       Participarea României la operatiuni de gestionare a crizelor sub mandatul organizaţiilor internationale (ONU, NATO, UE, OSCE) se înscrie în ansamblul actiunilor de politică externa ale statului român, care vizează o larga deschidere şi transparenţă, integrarea în structurile de securitate europene şi euro-atlantice, participarea responsabilă la eforturile comunităţii internaţionale pentru edificarea unei noi ordini de pace, stabilitate şi securitate. Prin consecventa politicii sale, de afirmare ca factor de stabilitate zonala si de participanta activa la solutionarea pasnica a crizelor prin eliminarea sau atenuarea starilor conflictuale aparute în diverse zone ale lumii, România aspiră permanent la un cadru propice din punct de vedere economic si militar în scopul satisfacerii obiectivelor sale de securitate. Participarea României la operatiile în sprijinul pacii si promptitudinea cu care reactioneaza în situatiile în care pacea şi securitatea mondială sau regională sunt ameninţate, de la luări de poziţie oficiale până la contribuţia cu forţe, scot în evidenţă faptul că ţara noastră poate fi considerată nu numai beneficiară de securitate, ci şi generatoare a acesteia. În plan regional, România demonstrează că se poate conta pe potenţialul său (militar, politic şi de altă natură), că poate fi socotită un pol de stabilitate în regiunea Balcanilor şi, nu în ultimul rând, o consecventă apărătoare  a păcii şi securităţii mondiale.

BIBLIOGRAFIE


*Ion Pâlşoiu, Antonescu Olimpiodor, Paul Dănuţ Duţă, Generaţiile intervenţiilor instituţiilor internaţionale de securitate, Editura Techno Media, Sibiu, 2009

*Antonescu Olimpiodor , Jandarmii în operaţiuni de menţinere a păcii, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007

*Dr. Constantin Moştoflei (coordonator),  Surse de instabilitate la nivel global si regional. Implicaţii pentru România – a IV-a Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice, Bucureşti, 25 noiembrie, 2004, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004.

*Strategia  de Securitate Naţională a României – Stabilitate democratică, dezvoltare economică durabilă integrare euro-atlantică, Bucureşti, 1999.

*Carta  alba a securităţii şi apărării naţionale, Bucuresti, 2004.

*Dr. Paul Vasile, Conflictele secolului XXI, Editura Militara, Bucuresti, 1999.

*Col.Sava Dumitru, psihosociolog Sava Lavinius, Analiza fenomenului politico-militar, Editura Militara, Bucuresti, 1998.


*http://www.ccj.ro/display/integrarea-romaniei-si-politica-externa-si-de-securitate-comuna-a-uniunii-europene



Georgeta Istrate




















Te-am sărutat pe suflet





Când brațele după mijloc mi-ai prins
Eu inima bătându-ți simțeam atât de tare,
Și dorul se topea tăcut și  necuprins                                         
Emoția creștea din ce în ce mai mare.

Ce bine e cu tine! ți-am spus atunci în șoaptă,
Ca nu cumva vreun nor s-audă a mele gânduri,
Te-am sărutat pe suflet, cum n-au mai fost săruturi,
Topindu-mă în tine, parcă n-am fost vreodată!

Nu mă pricep la vorbe, mi-ai spus a câta oară!
Dar vreau să știi, iubita mea frumoasă,
Că te ador nespus, și n-o spun într-o doară,
Iar  inima-mi  te-a pus regină-n a ei casă.

Și cât ai fost departe, am plâns tăcut în mine
Iar de voiam să strig, eu te strigam pe tine,
O rană-n piept creștea în roșu  nefiresc,
Dar nicio clipă nu am încetat să te iubesc!

Georgeta,
 2017

Atacul cu argint viu (I)



Cel mai bun remediu împotriva vrăjilor cu argint viu este Lumina .O rostire sinceră a rugăciunii Tatăl Nostru  deschide chakrele, permiţând argintului viu să se scurgă în pământ.

 Un spectacol sinistru

  Seara se lăsa încetişor peste sătucul de câmpie. Pe maidan,  doi fraţi încă mai băteau mingea. La un moment dat, unul observă că, prin fânul cosit, merg în şir nişte bobiţe strălucitoare. Copiii se uită fascinaţi de spectacolul inexplicabil. Bobiţele par că ştiu ce fac. Ocolesc mai multe gospodării, fac la stânga şi intră în curtea unei vecine, ca şi cum ar fi nişte entităţi inteligente. Băieţii povestesc bunicilor întâmplarea, dar aceştia îi asigură că doar li s-a părut. Foarte curând însă vecina, în curtea căreia intraseră bobiţele plimbărețe, se  îmbolnăvește brusc. Doctorii dau din umeri, neputincioşi.Situația devine dramatică. Rudele cheamă preotul pentru spovedanie...

Cu trupul plin de bube…

     Victima se simţea dezarmată, nu ştia ce să mai facă , măcar dacă i s-ar fi stabilit un diagnostic, aşa încât boala să aibă un nume. Nici membrii familiei şi nici prietenii nu-şi explicau de ce, dintr-o femeie sănătoasă şi fericită, tânăra  a ajuns o fiinţă bolnavă, tristă, mereu obosită şi cu dureri cumplite de cap. Pe la colţuri,  oamenii şopteau că ar fi înnebunit. După un timp, pe corp i-au apărut nişte iritaţii roşiatice care îi provocau mâncărimi, fapt ce i-a determinat pe cei din jur să o evite. Cu trupul plin de bube, ascunzându-se după nişte haine cernite,tânăra femeie a mers din nou la doctor. Spera că de data asta, analizele să fie grăitoare, deoarece boala se vedea cu ochiul liber. Dar surpriză! De la spital i s-a spus că nu se ştie ce are. Finalul a fost unul fericit, căci preotul satului a vindecat-o, după ce băieţii i-au povestit acestuia ce au văzut. 

Georgeta Istrate

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...