marți, 24 aprilie 2018

Plantele au o putere de vindecare miraculoasă , partea a II-a (ultima)



Puterea ascunsă a plantelor face miracolul posibil




     Dr. Cristina Pavel este de părere că medicina naturistă este considerată o Cenuşăreasă dar că ,în realitate, ea este o prinţesă  Nu am mai întâlnit un om care să-mi vorbească cu atâta pasiune despre plante, credinţă şi iubire! În unele momente aveam senzaţia că vorbeşte ca un preot. Începe prin a-mi spune despre faptul că fitoterapia beneficiază de studii foarte serioase.De exemplu, cel mai bun tonic cardiac este făcut dintr-o plantă. Legătura cu religia o face povestindu-mi despre un medic alopat care avea o insuficienţă cardiacă. Omul era  propus pentru transplant. Căci dacă inima este casa sufletului, logic ar fi ca acolo  să se găsească iubirea şi iertarea. Lipsa acestora o îmbolnăveşte. Astfel că, înainte de intervenţie, ajuns într-o stare de disperare din cauza stadiului avansat al bolii, medicul bolnav ajunge la un călugăr catolic înzestrat cu darul clarvederii. A rămas uimit când a văzut că omul lui Dumnezeu îi cunoaşte tainele vieţii şi chiar boala care îl chinuie: “ Doctorii ăia mari ţi-au spus că trebuie să schimbi inima, nu-i aşa?” Timp de 7 ani a rămas pe lângă acel călugăr, care  l-a vindecat cu plante şi l-a învăţat o mulţime de remedii naturiste. Medicul a urmat mai apoi  Facultatea de Teologie. Cristina spune că nu se poate vindecare fără credinţă, dovadă că doctorul respectiv s-a vindecat de boala de inimă. Dincolo de asta, a suferit o transformare interioară care i-a dat peste cap toate standardele medicinei alopate  ”nu trebuie să privim boala ca pe ceva ireversibil. Dincolo de corpul fizic, se află câmpul informaţional care se autoreglează . Iar plantele  nu sunt nişte buruieni nefolositoare. Sunt  organisme vii, “ca nişte frecvenţe muzicale, ca atunci când fixezi radioul pe un post cu muzică frumoasă. Astfel, fiecare plantă se duce exact pe organul bolnav şi îl vindecă aproape  miraculos. Nu întâmplător busuiocul se foloseşte aşa de mult la biserică. El are o putere purificatoare foarte mare. De fapt, fiecare plantă are puterea ei ascunsă”. Fiecare om se îmbolnăveşte în funcţie de tipul său de stres predominant, de exemplu, bolile cardiovasculare apar la persoanele perfecţioniste, care-şi aleg o ţintă prea înaltă  şi, din cauza faptului că nu o pot atinge, sunt mereu nemulţumite şi tensionate. Alţi bolnavi de inimă sunt dintre cei care vor să controleze vieţile celorlalţi sau îşi împing copilul pe un drum pentru care acesta nu are înclinaţie: “ trebuie să lăsăm celorlalţi libertatea să aleagă, chiar şi libertatea de a greşi”. Se  întoarce la religie şi afirmă că posturile de peste an sunt stabilite extraordinar de înţelept, că au un rol important în  purificarea spirituală şi fizică.

Mierea trezeşte partea sufletească din om

  La pasiunea pentru psihoterapie se adaugă şi cea pentru albine şi produsele lor. Aceasta a ieşit la iveală în urma unei vizite la Institutul de Cercetare pentru Apicultură din Băneasa. În primul rând comportamentul albinelor i se pare un model de hărnicie demn de urmat. În plus, tot ce fac ele constituie un ajutor imens pentru om. Recomandă produsele apicole în mai toate bolile, având în vedere că mierea este tot ce-i mai frumos în natură şi are darul de a trezi partea sufletească din om. Este hrana cea mai pură, dacă luăm în calcul lumina soarelui condensată în ea. Are proprietăţi energizante, stimulează digestia, alungă stările de oboseală, virozele, este un bun cicatrizant: “Toate produsele albinelor sunt de fapt nişte concentrate de energie, de informaţie benefică şi sunt asimilate uşor de organism. Propolisul poate ajuta fumătorii şi alcoolicii să renunţe la aceste vicii.  Câte cazuri de depresie nu s-au vindecat cu ajutorul polenului! Apoi veninul de albine face minuni în cazuri de circulaţie sanguină proastă sau artroze. De asemenea lăptişorul de matcă, păstura apilarnil-ul...”

Cancerul, o durere distrugătoare

   Doctoriţa compară terapiile  naturiste cu un  un diamant cu  mai multe faţete. În felul acesta  poţi privi boala din mai multe perspective. În funcţie de problema pe care o ai, aplici metoda cea mai bună. Astfel, Cristina Pavel a vindecat cazuri de cardiopatie ischemică, hipertensiune, ateroscleroză,depresie, reumatism, diverse intoxicaţii, boli de piele cum ar fi psoriazisul, infecţii acute, probleme endocrine, noduli la sâni, noduli tiroidieni,alergii de tot felul. Înainte de a trata un cancer, de exemplu, doctoriţa ştie că acesta poate fi provocat de un sentiment de ură faţă de cineva şi o mânie ascunsă undeva în subconştient ori o revoltă neexprimată: “cancerul arată că omul a greşit cândva, nu şi-a găsit locul,a făcut nişte compromisuri şi acestea îl dor aşa de mult încât nu mai găseşte motiv pentru a trăi. Atunci se afundă în această durere care se materializează la nivel fizic printr-un cancer. Rolul meu este să-i arăt cauza, să-l fac să-şi schimbe atitudinea, să-i arăt importanţa faptului de a fi împăcat cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu.După ce a înţeles toate acestea, el este pregătit psihic pentru tratamentul propriu zis şi în felul acesta  terapiile complementare pot avea efect maxim.

Din arbori, din fructe şi flori/ din sunet, arome, culori/ picură viaţa...

   Despre pacienţii care vin cu teamă sau sunt sceptici spune că: “mă apropii de ei cu foarte multă căldură, îi încurajez, îi iau din aproape în aproape, până încep să capete încredere în felul în care pot să-i ajut”. Astfel, între ea şi pacienţi se creează un schimb de idei, învaţă unii de la alţii reţete noi sau îşi împărtăşesc observaţii. Doctoriţa spune că stilul nostru de viaţă este atât de artificial încât nu există om sănătos. Că gândurile şi emoţiile sunt ca o hrană pentru corpul fizic, iar resentimentele şi ura amplificate în fiecare zi sunt echivalente cu o hrană de cea mai proastă calitate. De aici până la boală este doar un pas. De partea cealaltă, frumuseţea este peste tot, trebuie doar s-o descoperim. Este convinsă că medicina alopată şi cea naturistă se completează. Prima vine cu tehnologia şi a doua cu partea holistică, sufletul, energiile, echilibrul. Mai spune că secretul sănătăţii stă în modul în care reacţionezi în faţa unor evenimente. Că emoţiile ar trebui filtrate cumva şi păstrate spre amintire doar cele folositoare şi constructive. Este convinsă că rolul medicului în toate aceste tratamente naturiste este doar de a recomanda,de a  pune în mişcare acea înţelepciune a corpului să reacţioneze la modul de viaţă natural pentru că inteligenţa naturii are darul de a însănătoşi. Din toată această pasiune pentru terapiile blânde şi din experienţa pe care a acumulat-o ar vrea să scrie o carte cu îndrumări şi sfaturi concrete pentru cei care caută o modalitate naturală de vindecare. Mă gândesc că titlul ar suna cam aşa:   Din arbori, din fructe şi flori/din sunet, arome, culori/picură viaţa...


Georgeta Istrate

vineri, 30 martie 2018

Plantele au o putere de vindecare miraculoasă , partea I


   În viaţa ei, inima se află înaintea raţiunii.Niciodată nu ar lua decizii împotriva propriului suflet.Consideră că ceea ce simte, chiar dacă presupune anumite riscuri, este chiar vocea Lui Dumnezeu.Iar aceasta nu a dezamăgit-o niciodată!

     


    Când am văzut-o pentru prima oară pe dr. Cristina Pavel,tocmai  ieşise în curte să conducă doi pacienţi .Le dădea ultimele sfaturi, îi asigura că totul va fi bine şi că ei trebuiau doar să alunge teama. Mai mult decât cuvintele, timbrul cald al vocii ei mi se părea o muzică pentru suflet.

Fascinaţia cunoaşterii
 
     În cabinet, cei patru pereţi zugrăviţi în roşu, albastru, verde şi galben te obligă să simţi vibraţia vindecătoare a culorilor încă din prima clipă... Se numeşte Cristina Pavel şi este  specialist în medicină de familie, competenţă în api-fitoterapie, acupunctură şi homeopatie…S-a născut la Iaşi, acolo unde izvoare fermecate ţes poveşti de iubire începând cu scânteierea primei stele pe cerul nopţii. Probabil că un astfel de izvor de iubire a început să curgă spre inima ei şi a uitat să se mai oprească … Încă din copilărie avea o sensibilitate ce-i dădea senzaţia că este vulnerabilă şi asta o împiedica să valorifice lucrurile la potenţialul maxim. Atunci se refugia în camera ei, unde citea nestingherită. Ce fel de cărţi ?!... Chiar dacă este o fiinţă sentimentală, nu a suflat nimic despre vreo carte de poezii sau vreun roman de dragoste. Fascinaţia totală era pentru cunoaştere, mai ales în domeniul fiinţei umane. Când s-a pus problema că trebuie să urmeze o facultate, le-a spus părinţilor că vrea să se facă doctoriţă. Şi mai avea o dorinţă: “voiam să fiu independentă, să aplic cunoştinţele pe care mi le însuşeam aşa cum simţeam eu că e mai bine, nu cum mi-ar fi dictat nu ştiu care şef de clinică”.

” Primum non nocere”

     Cu toate că medicina era o provocare, simţea că menirea ei este de a ajuta oamenii altfel. Simţea că medicina alopată poate ajuta doar până la un anumit punct: “Nu-mi plăcea cum este privit pacientul,faptul că medicul nu are timp să discute cu tine, că nu se pune accent pe latura psihologică, sufletească.Totul părea foarte mecanic.Este adevărat, există aparate care funcţionează, dar, dincolo de toate astea, există omul, un tot unitar şi mai există... sufletul. El trebuie avut în vedere în primul rând”. S-a gândit că nu ar vrea să fie medicul unui aparat şi implicit al unui organ, i se părea chiar inuman. Propriul ei suflet căuta o posibilitate în care omul să nu fie privit ca un robot. Da, medicina alopată este necesară, însă îi lipseşte adesea capacitatea de a vedea întregul, fiinţa umană în ansamblul său. Acele aparate folosite de medicina alopată sunt extraordinar de performante şi pot să arate precis ce boală există în corpul unui om, dar tot ele pot să dea verdicte înfricoşătoare, fără să ţină seama de potenţialul de vindecare al fiecărui organism în parte, al fiecărui suflet. Apoi, există situaţii în care se începe un tratament cu metodele cele mai dure, mai invazive, se fac intervenţii chirurgicale cu extirpări de organe, înainte de a se încerca prin mijloace mai blânde rezolvarea unei probleme de sănătate. Şi astfel, viaţa unui om poate fi bulversată total. În plus există un fel de indiferenţă faţă de om, căruia nu i se explică nimic despre boala lui sau de ce se procedează într-un anumit fel... 
Cristina Pavel se punea deseori în locul bolnavilor...Nu! Acele cuvinte ale lui  Hipocrat: ” primum non nocere” -  în primul rând să nu faci rău, îi răsună în minte ca un clopot.  Măcinată de astfel de gânduri, Cristina face o înţelegere nescrisă cu viaţa:”da, medicină, dar în condiţiile mele!”  Voia să fie medicul omului, nu al sistemului. Voia să trateze cu iubire, nu cu răceală. Iar  viaţa a zâmbit aprobator!

Înţelepciunea de a vedea partea bună a lucrurilor

   În facultate, i-a plăcut mult cursul de psihologie, în care învăţai cum să te porţi cu pacientul. A făcut specializarea în medicină de familie, dar, în paralel, a urmat şi cursuri de terapie complementară. A început cu homeopatia apoi, rând pe rând,a avut posibilitatea să studieze toate celelalte terapii din medicina chineză, indiană, cromoterapie, apifitoterapie, aromaterapie, acupunctură, masaj...“ Viaţa mi-a dat tot ce-mi trebuie. În plus, mi-a mai dat înţelepciunea de a vedea numai partea bună a lucrurilor şi capacitatea de a iubi necondiţionat. Fără această iubire, nu aş fi putut să trăiesc. Aş putea spune chiar că asta este satisfacţia mea cea mai mare”. Doctoriţa este de părere că atunci când recomanzi ceva unui pacient, trebuie s-o faci în cunoştinţă de cauză ”dacă se poate, testezi chiar pe tine”. La început, dincolo de problema de sănătate propriu zisă, are o discuţie mai specială cu pacientul - anamneză-  în urma căreia află despre fricile şi emoţiile pe care le acesta are, de mediul în care trăieşte , cum gândeşte şi, într-un final, ea poate depista cauza ce a stat la baza acelei boli. Aplică tratamentul corespunzător în funcţie de gravitatea bolii.Toate acele terapii complementare sau o parte din ele pot conlucra la însănătoşirea bolnavului.Dacă este nevoie de o scanare cu aparatul de biorezonanţă, pentru cei care nu au fost diagnosticaţi, nu stă nicio clipă pe gânduri. Aceasta este o metodă de diagnosticare ce foloseşte un aparat sensibil la rezonanţa magnetică a câmpului energetic uman şi care, ajutat de computer,  poate citi organismul de la A la Z. În urma acestei investigaţii, aparatul propune chiar şi  tratamentul adecvat. În plus, poate să corecteze blocaje energetice cu ajutorul unor oscilaţii electromagnetice de semn opus, realizând astfel armonizarea sau poate chiar  detecta predispoziţiile organismului către anumite boli. Pentru că s-a perfecţionat mai mult pe tratamentul cu plante şi produse apicole, dacă are nevoie de ajutor, nu ezită să-l ceară colegilor specializaţi pe medicina chineză, bowtech sau oricare altă metodă din aceeaşi clinică. Consideră că viaţa unui om trebuie respectată cu sfinţenie şi că  mândria, în astfel de cazuri, nu-şi are rostul.


Georgeta Istrate

Portretul unei învingătoare: Elena Tănase

     
 Provocările vieţii
    
     În jocul existenţei,Viaţa este un jucător deosebit de inteligent. Ea inventează provocări care, dacă nu ne doboară, sigur ne ridică. Echilibrul sau dezechilibrul sunt date de atitudine. Şi dacă provocarea ne surprinde nepregătiţi, să privim jocul ca pe o experienţă din care se naşte înţelepciunea. Paradoxal, elementul care pune totul în mişcare este chiar prăbuşirea. 

 Fericirea este...

   Optimismul molipsitor de pe chipul Elenei Tănase este un medicament pentru cei din jur. Căci dacă bucuria vieţii este un dar, cu siguranţă acesta se reflectă cel mai bine în fiinţa ei. Fericirea a crescut încet, ca un copac născut dintr-un sâmbure al suferinţei.Înainte ca viaţa să-i pună în faţă o provocare, îşi dorea să fie fericită.Cum se traducea aceasta în concepţia ei?! Simplu: “ fericirea înseamnă sănătate, o căsătorie reuşită, copii care să îmi mângâie sufletul, să îmi aducă bucurii şi sprijin în viitor…” Carevasăzică sănătate şi copii…Să vedem cum a răspuns Viaţa…

Emoţii unice

   Mai întâi au fost copiii de la secţia de pediatrie a Spitalului din Alexandria unde lucrează ca asistentă.”Garda la nou-născuţi e dificilă, cu urgenţe, cu bebeluşi care se adaptează greu la viaţa terestră , necesită atenţie şi îngrijiri speciale. E minunat să lupţi pentru o viaţă, să oferi sprijin moral unei mămici disperate care îşi frânge mâinile a neputinţă…”
    Elenei i se pare o treabă  fascinantă să observe reacţiiile mamelor în raport cu puii lor nou-născuţi şi, de aceea, nu-i scapă nicun amănunt. Ea ştie că lecţiile cele mai valoroase le primim direct de la sursă, iar portretele de mame diferă de la caz la caz. Iată o mamă oarbă, care nu văzuse niciodată răsăritul de soare sau culorile din jur, îşi mângâie puiul ca să-i ghicească trăsăturile,pentru ca mintea ei să-i poată contura chipul ; o alta îi povesteşte micuţului abia născut despre cei 4 fraţi pe care îi mai are acasă; o tânără  nervoasă  îşi priveşte copilul nedorit cu ură; un bebeluş născut cu probleme este abandonat în spital şi Elena tresare la gândul că fiinţei abia născute i se refuză dreptul la iubire maternă… Viaţa merge înainte şi aduce cu ea surprize: copii viguroşi sau mai firavi; gemeni sau tripleţi; unii supravieţuiesc, alţii nu. Prin natura meseriei sale, Elenei îi este dat să vadă şi să trăiască emoţii unice. Uneori trebuie să lupte pentru viaţa unui copil şi, atunci când pierde, i se frânge sufletul. Din toate aceste spectacole ale vieţii ea înţelege că oamenii reacţionează diferit în faţa problemelor şi că nu există reţete care să funcţioneze pe om aşa cum ar funcţiona pe un robot.

Marea provocare:un cromozom în plus

     Se îndrăgosteşte de un inginer constructor, Marinel…Dragostea reciprocă se pecetluieşte la starea civilă, apoi la biserică. Şi, ca să fie familia completă, îşi doresc 2 copii:“cea mai importantă menire a fiinţelor umane este aceea de  a fi părinţi”, spune Elena. Cine poate s-o contrazică? Şi iată că primul rod al iubirii dintre cei doi vine  pe lume la numai un an de la căsătorie. Liviu aduce fericire şi lumină în vieţile lor, iar după câţiva ani primeşte şi un frăţior - Teodor-Alin. Toate bune, până când medicul îi anunţă că micuţul abia născut suferă de maladia Longdon Down (Trisomia 21), formă mozaicism .Bucuria iniţială se transformă în tristeţe şi îngrijorare.La cei 32 de ani , Elena începe să se întrebe cu ce-a greşit ? De ce ea ? Poate că este o greşeală… Dar viaţa tace.Pesemne că are are altă treabă, de vreme ce  rămâne mută la întrebările ei disperate...Doamne, cât ar vrea ca vorbele medicului să fie un coşmar care trece odată cu trezirea din somn! Cât ar vrea să aibă puterea de a face un medicament miraculos care să vindece mica fiinţă ce priveşte acum curioasă, în timp ce se cuibăreşte la sânul ei, cerând puţină afecţiune! Cât ar vrea să curme suferinţa lui Doruleţ,  aşa cum îi place să îl alinte, să se ia la trântă cu acel cromozom în plus care urmează să facă viaţa ei şi a micii făpturi, bucăţele! În zadar însă. Partea bună este că soţul îi este alături şi hotărăsc amândoi că au o cruce de dus şi o vor duce până la capăt. “Începusem să citesc din tratatele de medicină.Căutam cu disperare o portiţă de salvare.Dar toate informaţiile erau sumbre. Cărţile de specialitate  erau parcă făcute după acelaşi calapod, fără o cercetare amănunţită a bolii, a individului, a mediului în care trăieşte şi se dezvoltă. Diagnosticul era nemilos şi nedrept cu mica fiinţă apărută într-o lume ostilă”. Acum, când povesteşte, spune, cu convingere, că « îngerul alege special familiile în care va apărea un astfel de copil care necesită o îngrijire specială.»

În mijlocul deşertului, singură şi fără speranţă

    Este clar că, o dată cu apariţia lui Teodor, toată viaţa i se schimbă la 180 de grade. În aceste momente un zâmbet ar fi de ajuns ca să capete forţa necesară de a merge mai departe. Însă viaţa mai are o lovitură pentru ea:rudele şi prietenii încep să o ocolească, ba chiar o sfătuiesc să scape de micuţ. Simte că se prăbuşeşte “Parcă eram în mijlocul deşertului, singură şi fără speranţă.” În acele momente cuvintele unui preot o scot din impas :”când cazi în colbul străzii, nu rămâi jos, ci te ridici, te scuturi şi-ţi continui drumul!”Îşi dă seama că acesta îi este destinul şi că, dacă ea nu va lupta pentru copilul ei, nimeni nu o va face. Suferinţa o apropie de Dumnezeu, în iubirea căruia care găseşte alinare şi sprijin. Ce bine că soţul îi este aproape! Începe să gândească pozitiv şi, dintr-o dată, vede altfel viaţa... fiinţa i se umple de fericire  când priveşte ochii vioi ai lui Teodor, când îi aude râsul cristalin, primul gângurit, primele silabe...Viaţa merge înainte. A ei  se împarte în munca la spital şi creşterea celor doi copii. Când cel mic spune mama pentru prima dată, Elena simte o fericire inexprimabilă, scăldată în lacrimi liniştitoare. Băiatul cel mare, Liviu, învaţă literele alfabetului sub aceeaşi ocrotire. Şi când destinul te provoacă în asemenea manieră, el însuşi  este uluit de forţa pe care o ai ca să-l înfrunţi... atunci se înduioşează şi îţi trimite ajutoare, acei oameni potriviţi de care Elena are atâta nevoie!

“Nu mi-e ruşine cu Doruleţ!“

     Şi acum se întreabă de unde i-a venit puterea în acele nopţi de veghe, de nelinişti şi de teamă, de căutări şi prăbuşiri?...Au trecut 20 de ani în care fiecare clipă a fost o jertfă,o renunţare la sine, o bătălie continuă cu viaţa şi cu boala băiatului ei.Ai zice că, după aproape un sfert de veac de luptă, este obosită.Dar nu! “Doresc să scriu despre copiii cu dizabilităţi, să militez pentru o viaţă mai bună a lor, să devin mesagerul lor naţional, iar Doruleţ să fie cunoscut în toată lumea, pentru că mie nu-mi este ruşine cu el.” Despre Liviu spune că a terminat 2 facultăţi şi-un masterat, iar a doua facultate a făcut-o pentru fratele său mai mic...
      În urmă cu două decenii, Elena a ales drumul cel mai greu, dar şi cel mai nobil.Suferinţa ei tăcută a produs o perlă a cărei strălucire îi luminează chipul prin surâsul cald care i s-a aşezat permanent pe buze.A ştiut să ierte, a ştiut să îşi acopere rănile cu straturi de iubire. Pentru că -nu-i aşa?- perlele sunt răni cicatrizate...

                    Georgeta Istrate

Sfântul Mina


   


  Timpul nu există!

    Auzisem că printre cele mai vizitate biserici din Bucureşti ar fi biserica Sfântul Mina. Că sfântul  o ocroteşte şi că o parte din moaştele sale se află aici, de unde, în taină, îi ajută pe cei care vin la el ca la o ultimă soluţie.Se spune că niciodată Sfântul nu ar fi dezamăgit pe cineva. Ca un ostaş al Domnului, nu suportă nedreptatea , şi dacă o inimă curată apelează la el , cu siguranţă va primi răspuns. Atunci intervine şi repară răul care s-a comis, făcând dreptate celui care îi cere ajutorul şi mustrând pe făptuitor. Mărturie la binefacerile sale stau sutele de inele,verighete,coliere, brăţări înşirate pe lanţuri de aur, sub sticla icoanei Sfântului Mina.Toate acestea sunt daruri de mulţumire şi recunoştinţă de la oamenii  pe care sfântul i-a ajutat.Timpul pentru Sfântul Mina nu există. Numai o veşnicie pusă în slujba binelui.El a trăit în secolul al lll-lea şi  viaţa lui pământească a fost foarte scurtă însă deosebit de pilduitoare.

 Vremuri în fierbere

        Sfântul Mina este de origine egipteană,  născut  în ţinutul Cotuanului, aproape de Alexandria. Şi fiindcă provine dintr-o familie săracă , a-şi câştiga  existenţa devine obligatoriu. Se înrolează în armata imperială  devenind astfel  legionar  sub conducerea tribunului roman Fermilian .
    Vorbim despre perioada domniei împăraţilor Maximilian şi Diocleţian ,când religiile păgâne  propovăduiesc închinarea la idoli  şi nu permit vreo  abatere de la aceste reguli. Există însă  nişte oameni  care îndrăznesc să sfideze tradiţiile idoleşti . Ei se numesc creştini şi se închină acelui Dumnezeu care învaţă iubirea  de  aproape şi oferă în dar mântuirea.Tocmai de acest lucru are nevoie poporul. Istoria se repetă , ca atunci când a fost răstignit Iisus. Aceşti creştini, inofensivi  pentru omul  de rând, sunt  consideraţi  periculoşi  pentru elita păgână a vremii ,care nu vrea să piardă susţinerea poporului. Asta ar însemna demascarea lor şi a idolilor fără viaţă  cărora li se închină. Vremurile sunt în fierbere .Cine îndrăzneşte să-şi mărturisească apartenenţa creştină, plăteşte cu viaţa.Torturile şi execuţiile care au loc zilnic în  văzul tuturor au menirea să-i înspăimânte  ca să  nu mai îndraznească a-şi schimba credinţa.
     În acest infern  în care măcelul devine normal ca  şi aerul pe care-l respiri , în care viaţa unui om nu valorează nici cât o ceapă degerată, sufletul tânărului ostaş Mina simte dezgust şi deşertăciune.Un gol care strigă dinlăuntrul lui şi se întâlneşte cu vorbele unor preoţi care , culmea, în acest infern vorbesc despre existenţa raiului şi a unui mântuitor “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi  smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”Matei, cap11, vers28-29). Dintr-o dată simte adevărul şi forţa acelor cuvinte. Este tocmai ce i s-ar potrivi…

Hotărârea

        Nu mai vrea  să fie actor pe o scenă dramatică , nu mai vrea să fie răspunzător de vieţile atâtor oameni nevinovaţi!  Ar vrea puţină pace şi iubire, ar vrea iertare , şi înloc de spectacole de groază reale, puţină siguranţă şi bunavoinţă.Aşa că se hotărăşte: cere botezul ,după care  merge la Fermilian (tribunul roman în slujba căruia se află şi care  are drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi),  căruia îi mărturiseşte că nu mai poate face parte din armata imperială pentru că este creştin. Unii ar spune că este o dovadă de inconştienţă să mergi chiar la cel care conduce execuţiile şi  să-i spui că eşti creştin, mai ales că acesta este motivul pentru care oamenii sunt torturaţi şi ucişi. Dar nu, Fermilian este un om corect.Tocmai curajul nemăsurat al tânărului   Mina îl determină să-l elibereze din funcţie şi îl sfătuieşte să părăsească Alexandria şi ţinutul Cotuanului ca să nu ajungă pe lista neagră a execuţiilor. Şi Mina pleacă în deşert…

Ce cauţi între cer şi pământ?

    Înainte să plece în pustiul  Sinaiului, Sfântul primeşte de la un preot creştin un manuscris ce cuprinde fragmente din evanghelii. Drumul iniţierii în  aprofundarea  învăţăturilor creştine se deschide ca o fereastră luminoasă .Credinţa lui creşte asemeni unui arbore uriaş ce atinge cerul. Atât de mult încât minunile devin  ceva normal Atâta dor are  după Dumnezeu, încât simte o bucurie imensă să le spună şi celorlalţi despre  marea şansă , marea salvare pe care Iisus o oferă omenirii. Vorbeşte cu oamenii despre Dumnezeu ,dar şi cu păsările  pentru că ajunge să înţeleagă limbajul acestora. Mai mult, mângâie şerpii veninoşi fără teamă de moarte şi îmblânzeşte animalele sălbatice numai cu privirea. Floarea revine la viaţă la atingerea lui pentru că  el deja are  credinţa şi curăţia unui copil . Este o fericire pe care nu o cunosc toţi oamenii şi despre care ceilalţi cred că este nebunie. Petrece câţiva ani în pustiu. Dar, într-o zi, o întâlnire îi schimbă viaţa. Sfântul Macarie Egipteanul  care trăieşte într-o peşteră a  Sinaiului! Acesta  îi recunoaşte lumina interioară dar şi destinul ce îl aşteaptă .”Ce cauţi între cer şi pământ, Mina, de unul singur? Locul tău este în mijlocul mulţimii , ca să ia aminte toţi la vorbă şi fapta ta .Ai schimbat o haină de ostaş cu alta, atunci sfârşeşte pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie”

Un zâmbet enervant

          Se pare că trebuie să se întoarcă pe scena vieţii, dar nu în culise cum o făcuse în anii petrecuţi în pustie, ci ca erou principal al unei drame care  fără el nu poate avea loc. Se întoarce exact în ziua când păgânii oferă o mare  serbare în cinstea dumnezeilor de aur şi de lemn pe care-i venerează. Caută un loc mai înalt de unde poate fi văzut  şi  rosteşte cu glas tare :”venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătându-m-am celor ce nu întrebau de mine”.
        Surpriza este imensă. Toată lumea este uluită de curajul său, iar Piros, mai marele ţinutului, vrea să ştie cine este. Răspunsul răsună clar şi concis în urechile auditoriului:”Eu sunt robul lui Iisus Hristos, care împărăţeşte în cer şi pe pământ!” Şi  nu se opreşte aici.El continuă să-şi  mărturisească credinţa dar  nu uită să critice închinarea la idoli, masacrele şi torturile la care sunt supuşi creştinii. Să fii singur împotriva tuturor nu este un lucru simplu. Curajul este supraomenesc şi intervenţia sa este culmea îndrăznelii.Pentru că Piros ,enervat  de această îndrazneală incredibilă ,ordonă să fie biciuit pâna-şi va lepăda credinţa. Mina suportă cu zâmbetul pe buze iar Piros spumegă de furie. “Să fie spânzurat pe cruce si torturat”, ordonă el. Lumea priveşte ca la spectacol.Toţi se întreabă :până când va suporta îndrăzneţul  şi cum se va termina totul?  Piros urlă de mânie pentru că zâmbetul  sfântului îl aduce în pragul nebuniei.”Să-i fie frecate rănile sângerânde cu câlţi înmuiaţi în oţet!”
        Dar nu, Sfântul Mina merge până la capăt. Este târât de o cămilă, lovit de  bice cu vârfuri de plumb  şi chiar dacă fărâme de carne  sunt smulse din trupul său , împrăştiindu-se pe pământ, el zâmbeşte şi găseşte puterea să strige” Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul împărat, nu aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine.” Exasperat de rezistenţa sfântului, Piros porunceşte să-i fie tăiate mâinile şi picioarele. Soldaţii aprind un rug în care aruncă trupul sfântului încă viu , împreună cu mâinile şi picioarele tăiate. Credincioşii  strâng ,la final, ce mai rămâne din trupul ars şi părţile recuperate le depun, peste un timp, la biserica ce avea să se construiască în cinstea lui.   
       
Recolta

       Fusese o zi cumplită, o zi de neuitat , o zi în care, aparent , răul se declarase învingător.Soarele apusese îngrozit  de atrocităţile pe care le  văzuse. Şi, la adăpostul nopţii, creştinii  îndureraţi din acea aşezare culeg părticelele din trupul chinuit al sfântului.
          A doua zi totul se schimbă.Garda Pretoriană se răscoală împotriva împăraţilor Diocleţian şi Maxililian ucigându-i.  După moartea Sfântului Mina, aproape tot ţinutul Cotuanului şi cetatea Alexandriei s-au creştinat căci masacrul suferit eroic de acel tânăr a aprins în sufletele lor dorinţa de a crede într-un Dumnezeu  viu şi adevărat. Ceea ce părea o înfrângere , era de fapt o victorie.Pentru că  moartea sa adusese o recoltă bogată: mii de oameni care au venit la Hristos.De altfel, pe icoana sfântului aflată în Marea  Catedrală Ortodoxă din Alexandria, sunt scrise cuvintele” Viaţa mea te ucide pe tine, căci moartea ta mă înviază pe mine”.Printre minunile săvârşite de sfântul Mina se află; învierea unui creştin ucis pentru bani,  vindecarea  unui şchiop ,a unei femei mute şi lista poate continua pentru că nimeni nu-l poate împiedica pe acest sfânt să răspundă unei rugăminţi din inimă. El a fost, este şi va fi un ostaş.Dar unul în armata lui Dumnezeu!

   Georgeta Istrate