marți, 31 iulie 2018

Era o seară frumoasă de iulie …

    Era o seară frumoasă de iulie. Ieşisem de la serviciu. Şi fiindcă era o atmosferă plăcută, în care vântul adia uşor jucându-mi-se prin plete,  m-am gândit să fac o plimbare prin centrul vechi. La un moment dat, sufletul mi-a fost invadat de o muzică încântătoare . M-am apropiat. Erau două fete ce cântau la vioară dumnezeieşte . 



    Nu ştiu de ce nu cântau în vreo orchestră, căci talent aveau cu carul.  Erau tinere, frumoase, pline de viaţă şi parcă făceau parte din acest peisaj. Au observant că le privesc şi că sunt încântată de arta lor, aşa că am avut senzaţia că , pentru câteva momente, au cântat doar pentru mine. 




   Le-am răsplătit talentul şi efortul. Înainte să plec,  le-am cerut permisiunea de a le fotografia. Şi pentru că nu vreau să mă bucur doar eu de aceste fiinţe cu totul deosebite, am decis să le pun poza pe blogul meu, să vă bucuraţi şi voi.



Georgeta Istrate

Prezentarea lucrării “La mare”, de Nicolae Grigorescu

Duminică, 29 iulie 2018, Muzeul de Artă al României





    Evenimentul,  din seria de prezentări “Opera sub clar de …lupă”, a avut parte de o prezentare de excepţie, prin Elena Ciocoiu , specialist în istoria artei. 




     Cei care au asistat la acest moment,  au beneficiat de o   adevărată lecţie de istoria artei. Au fost purtaţi prin toate etapele evoluţiei pictorului Nicolae Grigorescu, cu focalizare pe lucrarea “ La mare”. 

     Pictura  a fost explicată cu lux de amănunte, începând cu peisajul marin , continuând cu starea psihică a personajului pe care îl dezvăluie artistul în această lucrare, apoi  vestimentaţia,  încheind cu lumina ce cade pe fiecare element din peisaj, conferindu-i acestuia o aură specială.  

Georgeta Istrate

vineri, 27 iulie 2018

Pictorul Gheorghe Pogan – “Falsă retrospectivă ” (V)- ultima


       În seara vernisajului expoziţiei “Falsă retrospectivă”,  pictorul Gheorghe Pogan mi-a mărturisit că este obosit, că în ultimele zile se ocupase de punerea tablourilor pe perete într-un fel anume , în aşa fel încât fiecare  să fie pus în valoare . Mi-a mai spus că detaliile i-au luat mult timp. Că a dorit să creeze invitaţilor o stare specială, în care întreaga expoziție să inducă o trăire asemănătoare cu atmosfera dată de   Micul Palat din Paris, cu  nuferii lui Monet – o stare de  liniște, de detașare. A vrut de asemenea, ca expoziţia în integritatea ei, să lase  o undă  de mister…


Lumina ca vehicul al ideilor

   Când l-am întrebat de timpul petrecut cu arta pe care o creează, mi-a dat un răspuns aproape matematic: “nu sunt obsedat de ea! De obicei, sunt un voluntar pe tema asta. Mă hotărăsc să fac un anumit lucru și atunci îl fac!Asta e povestea ardelenilor care zic : hai ş-om mere!
-        Ce vă inspiră, cum vine inspirația ?
-        Eu sunt un pictor în general lipsit de talent…
-        Nu este adevărat!, îl contrez eu.
-        Ba da, e adevărat, în măsura în care van Gogh a fost un pictor lipsit de talent și este unul dintre cei (mai mari?!) …”( mă văd nevoită să cer scuze cititorilor mei, dar cele câteva cuvinte rostite în continuare de pictor, pe care le-am pus în paranteză, cred că nu le-am înţeles bine. Am ascultat înregistrarea de sute de ori! Într-adevăr era şi un pic de zgomot în sală, mai degrabă un murmur creat de conversaţiile invitaţilor. Am vrut să scot fraza cu Van Gogh, dar mi s-a părut că fur din strălucirea discursului. Aşa că am decis să pun această paranteză).
    “ Mi-am pus următoarea problemă :toată lumea poate picta folosind culorile. Singurul care pictează cu lumină este Dumnezeu. Uneori încerc și eu. Ce am încercat să fac a fost să pictez folosind lumina ca vehicul al ideilor mele și să o transpun aici. Dacă vorbim de inspirație, ea  este dată doar de  nevoia de a crea -  Dumnezeu! De cele mai multe ori, pictura se face singură! Nu ai măiestria aia să te duci până acolo. Dar ea începe să se construiască, vine de la sine, încep să lucreze formele între ele, să aibă corespondență, să te trimită la lucruri făcute sau la unele pe care vrei să le faci. Fiecare lucrare este un instantaneu, o chestie înghețată undeva, a devenirii tale - relațiile tale cu trecutul și viitorul! E poveste filozofică,  complicată, mai mult decât povestim noi aici"…

În căutarea timpului
   
     Mereu am crezut că un om care are capacitatea de a crea , are nevoie să fie liber din toate punctele de vedere. Dar pentru asta trebuie ca  persoanele care-i sunt  aproape, să-i ofere această libertate . Artistul , fie el pictor, scriitor, cântăreţ, etc, va răsplăti lumea cu  frumuseţea pe care i-o oferă, pe care el, în liniştea şi libertatea lui, o creează.  Poveri precum câştigarea existenţei printr-o slujbă oarecare , plata facturilor, schimbarea scutecelor  şi alte chestiuni, îi ucid talentul sau cel puţin nu-i dau voie să se manifeste. Arta , oricare ar fi ea , are nevoie de timp sau poate de ieşirea din timp…
-        Când faceți o lucrare, intrați  în ea, vă rupeți de realitate, cum se întâmplă acest lucru ?
-         În ultima vreme, cu multă  dificultate. Sunt prins între stările în care mă pune viaţa şi pictură. În urmă cu mulţi ani  îmi era mult mai ușor  să fac figura asta, numai că  nu aveam tehnica de lucru . Atunci, eram în căutarea tehnicii. Acum, am tehnică, dar sunt în căutarea timpului. Lucrez… nu știu câte ore pe zi, 5-6 ore, cât mă pot  împărţi  între chestiunile de familie, mai ales cele medicale, plus  partea de  conducere a Uniunii Artiștilor Plastici - zona de cenzorat, de urmărire a tuturor chestiunilor legale, statutare şi altele. Vă închipuiți cum trebuie să comut eu de la o treabă administrativă la una din zona medicală, pe urmă să sar la una din zona artei. Am încercat să las să se contamineze cât mai puțin pictura, dar se transmite totuşi o stare a mea de deplasare…
Ca să ieşim puţin din zona asta oarecum cenuşie, am încercat să fac o glumă: faceți slalom bine, după cum văd !
-        Da, încă mai râd!





Visul artistului

  Îl acaparasem destul pe Gheorghe Pogan în seara aceea misterioasă. Şi totuşi, am insistat.  L-am întrebat dacă are un vis măreţ în ceea ce priveşte arta sa.
     “Povestea cu cele două dimensiuni, transformate în trei dimensiuni și uneori în a patra dimensiune, este un vis mai vechi pe care încerc să-l materializez. Este  o intenție de a ajunge la o pictură în care să poți intra - așa cum contemplarea imaginii te absoarbe, tot astfel să poți pătrunde într-o pictură. Să te simți copleșit de jur împrejur de spațiul cultural, de atmosfera pe care ți-o creează picturile - și de acolo presiunea materiei, presiunea culorii, presiunea dimensiunilor, presiunea spațiului, a luminii și a întunericului în acest univers. Am şi  o explicație pentru urmele  geometrice care apar în colțurile lucrărilor mele . Ele ar fi trebuit să ajungă în spatele privitorului, ca imaginile să îl absoarbă”. 

Georgeta Istrate

miercuri, 18 iulie 2018

Pictorul Gheorghe Pogan – “Falsă retrospectivă ” (IV)

  Fântâna timpului 


   Când am intrat în spațiul expozițional al Căminului Artei, care găzduia lucrările artistului Gheorghe Pogan,  lucrarea care m-a atras în mod special a fost “Fântâna timpului”. Ştiu că este  imprecis să ceri unui  artist să-ţi vorbească despre felul în care a creat o lucrare. El va povesti, însă cuvintele nu pot reda cu acurateţe sentimentul ce a constituit motorul lucrării respective. Cu toate acestea, când am prins câteva momente  cu artistul, nu am ratat ocazia de a atinge acest subiect. 

Variaţia luminii 
Fântâna timpului

-        Spuneți-mi câteva cuvinte despre “Fântâna timpului ”, căci mi se pare o lucrare extraordinară. 

-        “Aici am aplicat ideea de a pătrunde în interiorul lucrării, în așa fel încât ea să te cuprindă de jur împrejur.  Pe măsură ce vă apropiați, veți vedea că aici și aici (în timp ce-mi vorbește, arată pe lucrare) sunt elemente de margine, elemente din laterale…Şi toată povestea e focalizată spre concavitatea despre care vorbea domnul Cătălin Bălescu, rectorul UNARTE, la început . Iar restul sunt elemente formale care pot fi orice”.

 Zic, obiectele pictate au margini de lumină. De undeva , dintr-un întuneric mai mult sau mai puţin pronunţat , ţâşneşte lumina. Surprinzător.  

-        Da, întotdeauna lucrările au un  halou pentru că…Se oprește un pic, exact ca un profesor care simte că nu este înțeles de elevi, apoi revine “spuneam că nu există în natură concretețea liniei drepte și acuratețe. Există o permanentă transformare care se produce exact pe variația luminii,  prin capacitatea acesteia  de a fi corpuscul şi undă  simultan. Și atunci am încercat să transpun această poveste și să dau o aură de mister lucrurilor pe care le vedeți -  cu trimitere la memorie, la cultură, la scheme muzicale. Eu ascult, de obicei,  foarte multă muzică în timp ce lucrez, și de multe ori mă influențează   nu ritmul, ci atmosfera pe care o creează, stările pe care mi le provoacă”.

Georgeta Istrate

vineri, 13 iulie 2018

Pictorul Gheorghe Pogan – “Falsă retrospectivă ” (III)



Emoție, curiozitate, încântare


    Parterul Căminului Artei devenise neîncăpător. Invitații la vernisaj se opreau pe rând în fața lucrărilor, iar pe chipurile lor am văzut încântare și mirare. Inseparabile. Oamenii discutau între ei pe marginea lucrărilor artistului Gheorghe Pogan. Contextul expoziției strânsese aici o parte semnificativă a cunoscătorilor şi iubitorilor  de artă din București.  Nu mi-au rămas indiferente câteva persoane -  jurnaliști la  Evenimentul Zilei. Cândva fuseserăm colegi. Poate de aceea eram așa emoționată. Printre ei se afla și Grigore Cartianu, pe care sigur îl cunoașteți din desele apariții la televizor.

   Artistul şi opera sa erau una!

Dar curiozitatea mea a fost artistul însuși. Un tip înalt, zvelt,  surâzător, mereu gata să facă o glumă. Și-mi părea că nu are vârstă. Îl priveam de la distanță, încercând să descifrez în delicatețea mișcărilor, misterul lucrărilor sale. Copilul seamănă cu părinții săi ; creația unui artist seamănă cu plăsmuitorul ei. Și da, în seara aceea de început de iulie, Gheorghe Pogan semăna cu fiecare dintre lucrările sale și cu toate la un loc . Aceeași lumină abia perceptibilă, aceeași aură de mister  izvorâtă din magia culorilor ascunse după alte culori, aceeași tentativă de ieșire spre mai multe dimensiuni. Artistul și opera sa erau una!

“Umbră captivă “– atât de simplu! 


       Nu știu de ce, din zecile de lucrări expuse, “Umbră captivă” mi-a atras atenția într-un mod special. Ceva din mine a rezonat  sau poate că destinul mi-a șoptit că trebuia să scriu despre ea. L-am întrebat pe artistul Gheorghe Pogan care a fost impulsul de a aduce pe lume această lucrare, în egală măsură obișnuită și misterioasă. Îmi făcusem în minte o grămadă de gânduri și idei, dar niciuna nu s-a potrivit sută la sută cu explicația pe care am primit-o chiar de la făcătorul ei. “De spus ce m-a inspirat e mai complicat, pentru că n-am o istorie anume. Eu, de obicei, îmi construiesc imaginile răsfoind  diverse reviste, observând  tot ce se întâmplă în jur, de fapt îmi iau ideile din viața cotidiană. Din combinația acestor impresii, la un moment dat, încep să-mi scriu câte ceva și să-mi fac niște schițișoare. De aici pornesc! Și aici funcționează altceva. Nu e un lucru special, este aplecarea mea spre o anumită profunzime a culorii, a spațiului. Practic, am separat umbra printr-un câmp de lumină. Acum, ea este ca o proiecție, nu are aceeași adâncime și nici nu este de aceeași dimensiune cu a pătratului. Și atunci e captivă. De fapt, ea e captivă în memorie”.

Georgeta Istrate