Când ajungi la limita umilintei




Mintea omului este un factor important în vindecare. Dacă gândeşti binele şi crezi că îl ai, te vei bucura de sănătate şi fericire întreaga viaţă.


Terapeutul Nicu Ghergu susţine că toate bolile au cauze emoţionale, cu excepţia traumelor produse de accidente : “ Tot ce ne afectează în viaţa aceasta, fie că vorbim despre iubire sau despre ură, modifică structura celulei. Gândurile negative creează boala, iar cele pozitive sănătatea. Orice medic poate spune că medicamentele ajută, dar puţini sunt cei care ştiu şi recunosc că problema reală se află în câmpurile energetice ale omului, în amintirile dureroase din trecut, care se cer iertate. Trebuie făcută o adevărată terapie a sentimentelor. De exemplu, persoanele care sunt foarte exigente cu ele însele, sunt candidate sigure la probleme cu inima; cei care au obiceiul să cicălească au probleme cu ficatul; persoanele cărora în copilărie nu li s-a acordat atenţie sunt diabetice, etc. De asemenea, atitudinea celor din jur are un rol decisiv”.Terapeutul îmi vorbeşte despre contrastul dintre copiii ce cresc în familii armonioase care se bucură de atenţia şi dragostea părinţilor şi copiii ce trăiesc într-un mediu neprielnic, în care sunt umiliţi, nu au parte de o mângâiere din partea părinţilor sau a rudelor apropiate: “în momentul în care jigneşti copilul şi el crede ceea ce spui, mai ales că reprezinţi o autoritate, îl distrugi. Sistemul de protecţie al puiului de om se inhibă şi el nu mai are curaj , nici încredere în propriile forţe, nu se poate ridica, nu mai poate visa şi nu mai poate să dea adevărata măsură a potenţialului său. Părinţii sunt “inginerii geneticieni” care îşi programează odraslele spre succes, mediocritate sau dezastru”. Situaţia se schimbă puţin dacă există în familie un unchi, un bunic, o mătuşă care să îi ofere copilului afecţiune. Micul om va găsi în acea rudă ancora spirituală ce compennsează ceea ce familia, în inconştienţa ei, distruge. Când un copil sau un adult este jignit, structura energetică, dar şi biologia sângelui se modifică.

Cea mai importanta alegere

Discutând despre boli şi bolnavi, Nicu Ghergu povesteşte o secvenţă din viaţa lui, pe vremea când nici nu visa să devină terapeut : « Eu nu am avut tată, iar familia mea spunea despre mine că nu sunt bun nici de cumpănă la puţ.Din această cauză devenisem timid, retras, introvertit, credeam că nu am nicio valoare şi că nu am dreptul la nimic în lumea asta. Când mă vedeau, oamenii exclamau : săracul !!! În plus, nicio fată nu se apropia de mine, de parcă eram ciumat. Cu toate acestea , pe la 19 ani m-am îndrăgostit, iar apropierea s-a făcut mai mult prin scrisori. Aşteptam cu nerăbdare prima permisie, dar ce s-a întâmplat a fost mai mult decât îţi poţi închipui. În sensul rău... Aveam aşa o timiditate agresivă că, pur şi simplu, mi s-au rupt doi dinţi din faţă! Îţi dai seama ce ruşine am simţit? Cum mai puteam să merg acasă, îndrăgostit lulea şi fără dinţi în gură? Povestea cu dinţii este o nimica toată în comparaţie cu ce a urmat, căci venind de la film, am făcut pe mine.În momentul ăla, dacă s-ar fi deschis pământul, aş fi intrat cu dragă inimă.Vrei să ştii cum m-am vindecat?! Ei bine, ajunsesem în culmea umilinţei şi a ruşinii. Atunci am hotăt că nu vreau să fiu cel care am fost până atunci şi că nu mă mai interesează ce zice lumea. Şi, crede-mă, a fost cea mai importantă alegere pe care am făcut-o”.

Lipsa iubirii ucide

Terapeutul spune că felul nostru de a gândi influenţează sănătatea, fericirea. Celulele corpului primesc un impuls de la gândurile noastre, iar emoţia provoacă o vibraţie ce lasă impresie adâncă în organism.Primul lucru pe care trebuie să-l faci, în calitate de terapeut, este să arăţi pacientului mecanismele îmbolnăvirii şi ale vindecării. În toată această ecuaţie, efectele placebo şi nocebo joacă un rol foarte important. Iată câteva exemple de sugestionare negativă: o doamnă de 40 de ani, bolnavă de cancer, declanşat în urma pierderii singurului copil, nu a mai avut niciun fel de apropiere cu soţul ei , cu atât mai puţin momente de tandreţe. Tristeţea a ucis-o. Un caz asemănător este cel al unei doamne de 36 de ani care a murit tot de cancer. În urma unor investigaţii, s-a ajuns la concluzia că soţul ei nu o aprecia sub nicio formă. O altă doamnă care avea aceeaşi boală , dar ţinută multă vreme sub control, a murit de... poftă. Femeia a mers la o nuntă şi, din cauza regimului alimentar, s-a abţinut să mănânce o sarma.Boala, care între timp regresase, a revenit în forţă. Nicu spune că , în realitate, organismul nostru este mult mai inteligent decât orice prescripţie medicală: “ investigaţiile făcute în urma acestei reveniri fulgerătoare a bolii, care a provocat moartea femeii, au mai arătat că, vreme de câţiva ani nu a mai avut relaţii intime cu soţul ei, dar nu a spus nimănui. Categoric nu se face cancer din cauză că nu ai relaţii sexuale. Problema începe în momentul în care încerci să maschezi acest lucru. De aceea este bine să avem pe lângă noi persoane mature spiritualiceşte cărora să ne confesăm”. Tot sugestionarea negativă a făcut ca un bărbat care scăpase de cancer la nivel fizic a murit pentru că, în mintea lui, boala era mereu prezentă. Un alt caz, cel puţin bizar, este acela a unui bărbat cu cancer în stadiu de metastază.I s-a recomandat să meargă la o mănăstire de călugări, să trăiască acolo un timp şi să mănânce ce-i vor prepara monahii. La revenirea în lume, la analize, nu a apărut nici urmă de cancer. Fericit că a scăpat de aşa o boală, a mers într-o staţiune de pe Valea Oltului. Şi-a făcut cunoştinţe noi şi,când le-a povestit cum a scăpat de cancer, a primit următorul răspuns : “du-te dom’le de-aici, că nu scapi aşa uşor de boala asta!” Îndoiala a prins rădăcini în mintea omului şi, în trei luni, a murit de... cancer”.


Georgeta Istrate

2 comentarii:

  1. Subscriu, in totalitate, la cele relatate de terapeut. Puterea gandului nostru este doar o infima particica, din nesfarsita putere pe care ne-a daruit-o Marele Creator. Din pacate, sunt prea putini cei ce cred in existenta ei, si sunt si mai putini, cei ce stiu sa o foloseasca.
    Posteaza mai multe materiale de acest gen, si nu uita - niciodata - sa le imprimi stilul tau personal, plin de sensibilitate si umor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru aprecieri. Intr-adevar, gandul creeaza, de aceea ar fi bine sa avem grija ce gandim...

    RăspundețiȘtergere

Abia acasă m-a apucat plânsul! - Murivale Mureșan Vasile, Expoziția Marian din Măgura

           Nu mă satur să vorbesc cu Maestrul Murivale Mureșan Vasile! El descrie atât de viu sentimentele pe care le are în legătură cu via...