luni, 19 mai 2014

Femeia ursului - partea I




Ploaie și un bărbat misterios

   Este o zi ploioasă de toamnă.  Oamenii stau în casele lor așteptând ca potopul  să se oprească. Doar în cârciuma „Geamuri Late” cântă bețivii fără griji, în căutarea unei consolări. La ușa cârciumii, o cerșetoare îmbrăcată  prost stă ghemuită pe scări  în așteptarea unui suflet milostiv, care să-i dea un bănuț pentru a-și potoli  foamea. La un moment dat, o mașină se oprește în fața clădirii. Din ea coboară un bărbat bine îmbrăcat,  care  se îndreaptă spre intrare. Și fiindcă prima persoană care-i iese în cale este cerșetoarea, o întreabă pe ea:
- Fiți drăguță, puteți să-mi spuneți unde se afă  sediul primăriei?
 Femeia nu scoate niciun sunet.
Nici măcar nu-și ridică privirea. Omul merge mai intră, apoi iese după vreo cinci minute. Se urcă în mașina luxoasă și pornește mai departe. Pesemne aflase de la cineva din cârciumă unde se află clădirea primăriei...


Un bețiv periculos

 După vreo jumătate de ceas, din cârciuma supraaglomerată iese un bărbat căruia i se împleticesc picioarele. Scoate o hârtie și i-o întinde femeii. Fără să dea prea mare importanță gestului, ea întinde mâna s-o primească. Însă bețivul își trage banii înapoi și zice batjocoritor:
- Aaaaaai vrea tu, târfă nespălată bani nemunciți! Iiiia  ma...m...ma...mai pune-ți pofta-n cui , proasto!  Vezi ba...ba...banii ăștia? Ți-i dau da...da...d...dacă vii în noaptea as...as...asta la mine a...ac...aca...acasă să ...Știi tu... că doar ești de mese...me...meserie!
     Jignită, femeia  își ridică privirea și îl scuipă drept între ochi. În acel moment, bețivul o ia la pumni, o lovește cu picioarele în burtă și o înjură în cel mai groaznic mod. La un moment dat, o mașină frânează în fața cârciumii. Un bărbat înalt deschide portiera și se repede spre femeia plină de sânge, pe care o ia  în brațe și o urcă în mașină. Este același bărbat care o întrebase de clădirea primăriei...
 Trei ore mai târziu, femeia se află în afara oricărui pericol, într-un salon special al singurului spital particular din acele locuri. Primise cele mai bune îngrijiri, deoarece străinul avusese grijă să plătească toate cheltuielile, chiar dacă nu știa nici numele victimei și nici unde locuia.


Compliment cu semne de întrebare

     Venise și ziua externării. Străinul stătuse aproape tot timpul lângă ea. Acum,  că se făcuse bine, se gândea s-o ducă acasă la familia ei.
-Doamnă, spune străinul, eu mă numesc Dan Curcubeu... Mi-ar plăcea să vă conduc acasă...Desigur, va trebui să-mi spuneți adresa dumneavoastră. V-am cumpărat și niște haine noi... Sper să vă placă. Cele pe care le-ați purtat înainte de incident erau rupte, vechi și pline de sânge, sper să nu vă pară rău după ele. Până vă îmbrăcați, vă aștept în coridor...
După un sfert de ceas de la monologul străinului, femeia apăru pe coridor gata îmbrăcată. Fără să scoată vreun sunet, de parcă s-ar înțelege prin telepatie, cei doi se îndreaptă spre ieșirea din spital. El o conduce la mașină, iar  după ce urcă amândoi, se aude motorul pornind...
-De când v-am cunoscut,  nu ați scos niciun sunet. Sunteți mută cumva?
Nici de data asta nu vine vreun răspuns. Ea privește fără să-i pese pe fereastră, de parcă nici nu îl aude.
- Sunteți o femeie foarte frumoasă. Nu mi-am dat seama când v-am văzut pentru prima dată pe scările restaurantului, însă acum îmbrăcată așa...
La auzul acestor vorbe, femeia începe să dea cu pumnul în geam, în semn că vrea să coboare. Nedumerit, bărbatul oprește  mașina și, până să se dezmeticească, femeia deschide portiera și o ia la fugă printre străzi. El aleargă  după ea. Nu-i este  greu  s-o prindă, având în vedere că este slăbită. Ea se zbate să scape din mâinile lui, dar bărbatul ține să o liniștească:
 - Nu vă fie teamă!  Nu am de gând să vă fac vreun rău. Absolut deloc. Ceea ce am spus în mașină era un simplu compliment,  fără niciun interes. Ce Dumnezeu! Uitați-vă la mine. Sunt un om cărunt, am 45 de ani, vă rog să mă iertați dacă vorbele mele v-au jignit. Femeia se uită în ochii lui și își dă seama de sinceritatea vorbelor. Se  hotărăște să aibă încredere, mai ales că  doar el a ajutat-o,  în timp ce alții priveau la drama ei ca la spectacol.


Vorbiți-mi despre dumneavoastră!

Prin urmare, se urcă liniștită în mașina străinului. Șoferul pune o casetă cu muzică simfonică.
- E Mozart! exclamă femeia.
- Doamne! Vorbiți! Începusem să cred că sunteți mută. Da, e Mozart, dar ...sunteți o femeie cultivată! Nu oricine recunoaște muzica lui Mozart.
-Am fost o femeie cultivată...
- Greșit, cultura nu se pierde.   E ca și credința în Dumnezeu... Doamnă,  mă bucur că puteți vorbi. Glasul dumneavoastră este atât de melodios... Nu, nu, să nu vă speriați iar!  Nu vreau decât să vă conduc acasă. Am să vă las în satul în care v-am găsit prima oară. Doamne,  Dumnezeule, timp de trei săptămâni am fost  lângă dumneata, la spital, și nu ai scos o vorbă. Mi se pare ceva incredibil...
-Dacă dumneata crezi că e incredibil, așa să fie.
-Vorbiți!  Vorbiți-mi despre dumneavoastră! Apropo, aveți și un nume?
 -Da, mă cheamă Rodica.
-Numai atât?
-Numai atât!  Și dacă vreți să știți ce poreclă am, vă spun  că vorbiți cu femeia ursului...
-De ce vă spune așa?
-Poate o să aflați într-o bună zi...
Eu am o propunere, spune domnul Curcubeu în timp ce șofează. N-ar fi mai bine să ne tutuim?  Eu îți spun Rodica și tu îmi spui Dan. Ce zici?
-Mie mi-e indiferent. În orice caz nimeni nu a făcut ce ați făcut dumneavoastră... adică tu pentru mine.
-Ei, erai într-o situație  cam deosebită, iar  eu nu sunt omul  care să stau cu mâinile în sân  la o asemenea priveliște. De altfel, și acum mai ai semne pe corp  de la bătăile neisprăvitului care te-a lovit ca o bestie.
-Poate că am meritat bătaia...
-Nu spune prostii! Nimeni nu trebuie să suporte astfel de  maltratări. Mă bucur că am fost prin preajmă, altfel, acum..
-Acum aș fi fost îngropată la marginea satului, fără preot, fără nimic.
-Vrei să spui că nu ți-ar fi ieșit nimeni în ajutor dacă nu eram eu?
-Sunt sigură sută la sută.
-Dar ce ai făcut atât de cumplit de lumea te urăște în asemenea hal?
-Am locuit cu un urs.
-Ce ???
- Da, mai bine nu-ți spun,  că te sperii...

 Ce te uiți așa la mine ?

-Aș vrea să-mi spui, însă acum am ajuns în satul tău. Pe ce stradă s-o iau ?
-Pe niciuna.
- Ce vrei să spui?
-Ia-o înainte. Când ajungi la marginea satului, mergi pe cărarea ce duce în pădure.
-Doamne! Să nu-mi spui că nu ai o casă a ta?  Nu pot crede că o ființă  atât de tânără, de frumoasă, de inteligentă, nu are o casă, că locuiește în pădure...
- Chiar așa! Acum ia-o  la stânga... așa...acum la dreapta și înainte. Aici poți să oprești. Ce te uiți așa la mine? Sau ce e cu uimirea asta pe față? Te-a apucat frica ? Stai liniștit,  nu sunt vampir, nu sunt o criminală, pur și simplu în ultimii cinci ani am locuit aici.
- Nu, cred că visez ! Și zici că trebuie s-o iau spre fundătura aia ?
- Da. E o peșteră...
-  Ce o fi... Doamne ! Haide, merg după tine...
Femeia o ia înainte fără teamă. Bărbatul o urmează puțin temător.
-Incredibil, așa ceva nu am mai auzit, nu am mai întâlnit. Cum se face că oamenii din sat te cunosc  atât de bine și totuși nu ești de aici?

(Va urma)

Georgeta Istrate