luni, 5 iulie 2010

Rucăr sau fascinaţia muntelui













Dacă priveşti Rucărul de pe vârful crucii , vezi o uniune în cerc a unor braţe , asemeni unei îmbrăţişări. Apoi, ca şi cum ar vrea să cuprindă întreg Universul, braţele se răsfiră peste toate văile din jur...

Localitatea are aproximativ 7000 de locuitori care-şi câştigă existenţa din creşterea animalelor, exploatarea forestieră, agroturism, dar şi îndeletniciri tradiţionale cum ar fi sculptarea lemnului sau confecţionarea costumelor populare. Este situată în N-E judeţului Argeş, la o altitudine de 650 de metri în inima Carpaţilor, la răspântia a două ape: Râuşor şi Dâmboviţa şi face parte dintr-o zonă mult mai întinsă cu cinci unităţi de relief, Munţii Piatra Craiului, Iezer-Păpuşa, Făgăraş, Leaota şi Culoarul Bran-Rucăr- Dragoslavele.De Rucăr aparţine satul Sătic, situat pe valea superioară a Dâmboviţei, un sat de păstori, cam vreo 200 la număr, recunoscuţi pentru prepararea originală a produselor din lapte.

Raiul pe pământ

Vizita mea în Rucăr are la bază o întâmplare tristă.Nu demult, cabana prietenei mele Liliana luase foc de la un incendiu izbucnit în vecini. O lacrimă ce şiroieşte pe sub ochelari o opreşte din povestit.După o pauză de câteva minute, timp în care n-am îndrăznit să scot niciun cuvânt, Liliana povesteşte cum s-a îndrăgostit iremediabil de acest loc: “în urmă cu 28 de ani am văzut un reportaj despre Rucăr. Frumuseţea peisajelor m-a şocat pur şi simplu. M-au impresionat oamenii locului, dar şi măreţia munţilor, mi-a plăcut liniştea tulburată doar de foşnetul coasei în fân sau behăitul oilor de la stână. Oamenii aceia păreau ireali, iar mişcările lor lente dar sigure făceau să mi se pară că acolo timpul îşi oprise curgerea. Cu ochii minţii mă vedeam printre ei. Am aşteptat să se termine reportajul şi am dat telefon să cer două camere pentru familia mea.Când am văzut Rucărul pe viu, mi s-a părut raiul pe pământ. De atunci, vin în fiecare an ca la o sursă de energie, ca la acel acasă care-ţi oferă odihnă, protecţie şi fericire. A fost visul vieţii mele să am o casă aici... ”

Soţiile şi microbul prosperităţii

Rucărul îmi pare un loc ideal în care arhitectura şi culorile caselor de 1 sau 2 etaje reprezintă o adevărată simfonie pe fondul nuanţelor de înalt, verde şi cer. Prima informaţie despre locuitorii comunei este şocantă. Imaginaţi-vă doi poli aparent opuşi, dar care conlucrează la bunul mers al lucrurilor, ca şi cum o mână nevăzută ar uni contrariile. Pe de o parte este solidaritatea, armonia şi iubirea între oameni, iar pe de altă parte se află o atitudine care poate fi cheia progresului şi care nu lasă stagnarea să-şi facă sălaş în aceste locuri: competiţia. Este tacită şi nesesizabilă pentru ochiul străin, care ar putea doar s-o bănuiască văzând casele una mai frumoasă decât alta. Confirmarea vine de la un localnic : “ în ultimii 20 de ani, în Rucăr s-au schimbat atât oamenii cât şi casele.Rucăreanul are sau n-are bani, construieşte, este gospodar şi ambiţios.Daaar rolul principal în menţinerea prosperităţii îl au... soţiile! Dacă o soţie îşi vizitează prietena şi aceasta are o casă mai cu moţ sau are mobila mai frumoasă ca a ei, vine la soţ şi îi spune: vreau cutare lucru în cutare fel. Şi ceva în plus!” Carevasăzică, femeile au microbul prosperităţii în sânge!

Vâltoarea


Dâmboviţa! Ce frumos străluceşte apa sub sărutarea razelor de soare! Pe malul ei unii fac plajă, alţii pescuiesc, iar câteva femei spală rufe la vâltoare. Sunt curioasă şi, pe măsură ce mă apropii, zgomotul este tot mai mare. Merg pe pod să văd mai bine procedeul. Două fete aruncă un preş în gura vâltoarei, care îl învârteşte cu o viteză ameţitoare. După ce s-a înmuiat suficient, fetele scot ţesătura, o întind pe o platformă de ciment de lângă apă, îl presară cu detergent, apoi ia fiecare câte o perie cu coadă lungă ca de mătură şi îl freacă bine pe o parte şi pe alta. Apoi îl aruncă din nou în apă pentru a-l clăti. Îl scot apoi cu un cârlig special care nu agaţă ţesăturile şi, după ce aşteaptă să se scurgă apa din el, îl întind pe sârme la uscat. Rufele astfel spălate capătă un miros plăcut şi proaspăt.Cele două fete, Alina şi Petronela, spun că nimic nu se compară cu frumuseţea spălatului la vâltoare : « noi doar aruncăm ţesătura. Restul face râul. Maşinăria aceasta este o invenţie deşteaptă, care foloseşte viteza apei ce cade în acest con de scânduri . Apa se opreşte brusc între bucăţile de lemn şi formează un vârtej care roteşte rufele mai ceva ca o maşină de spălat. Spălatul rufelor a devenit o tradiţie şi durează de peste 200 de ani ».

Cositul, un dans cu natura

Dacă-ţi roteşti privirea, vezi o mare de verdeaţă stânci, văi, case şi căpiţe de fân. Munţii, fortăreţe naturale, par că ocrotesc ţinutul. Este vremea cositului. Pe dealuri, cum au mijit zorile, oamenii au ieşit la cosit de fân. Mişcările sunt calculate la milimetru. Pentru un orăşean cositul pare o treabă uşoară, dar în realitate tehnica este puţin mai complicată. Ca să nu strici iarba, trebuie să ai o coasă ascuţită brici, să fie uşoară ca pana, ca atunci când o foloseşti să ai senzaţia de zbor. Când om şi coasă se sincronizează, imaginea pare un dans cu natura pe o muzică misterioasă. Ascuţişul instrumentului eliberează în văzduh parfumul unic de fân proaspăt cosit, o adevărată terapie ce-ţi schimbă starea sufletească. De departe, pe fundalul de verde intens, căpiţele par o adevărată operă de artă. Mă apropii de un localnic să aflu mai multe despre tainele unui fân de bună calitate : “ vezi, oamenii întorc fânul, îl ţiripă din copiţele (îl fac căpiţe mici) , iar după ce se usucă, îl horesc (îl aşază în cerc până se usucă)”.

Un om care-şi respectă promisiunile
Mă uit în jur şi, dacă m-aş lua după şantiere şi după ordinea care se vede cu ochiul liber, aş deduce că în fruntea satului se află o primăriţă.Ca să nu existe niciun dubiu, un localnic mă lămureşte: “ de un an de zile, avem un primar tânăr şi frumos, dar mai ales gospodar.Tatăl său a fost preşedinte de cooperativă şi era un om cinstit care s-a mulţumit cu prispa părintească. Însă pentru comună a construit multe , printre care şi hanul turistic sau magazinul universal”. Câţiva rucăreni se apropie şi intră în vorbă: “ După 18 ani de stagnare, avem în fruntea comunei un om care-şi respectă promisiunile. Primul lucru pe care l-a făcut când a preluat primăria, a fost să desfiinţeze gunoiul înşirat pe malul Dâmboviţei. Uitaţi-vă în jur şi veţi constata că, pe criza asta, în Rucăr se construieşte intens: şcoala a fost consolidată, centrul cultural este aproape gata, grădiniţa şi sala de sport se ridică văzând cu ochii. Înainte ca drumurile să fie asfaltate se instalează conducte de apă, după cum se vede ”.O bătrânică sare şi ea să spună că, deunăzi, primăria i-a pus cişmea în curte şi însuşi primarul a ajutat-o cu bani din propriul buzunar”.Aflată lângă mine, Liliana confirmă: “Am un motiv întemeiat s-o cred pe bătrânică, fiindcă atunci când mi-a ars casa, primarul mi-a dat 5 milioane din banii proprii”.
Invitaţie de primar
Primarul Ionel Dulamă este foarte ocupat. Până să-mi acorde câteva minute, culeg informaţii de la oamenii care aşteaptă să fie primiţi în audienţă. Aflu deci că este de formaţie inginer agronom, dar că a terminat şi Facultatea de Drept. Oamenii spun că nu este străin de problemele cetăţii, pentru că înainte a fost secretar şi s-a ocupat de toate problemele legale. În plus, are calităţi manageriale de excepţie, fiind capabil să atragă fonduri pentru modernizare chiar şi pe timp de criză. Rucărul fiind o locaţie turistică, ce-aş fi putut să-l întreb pe primarul cel grăbit? : “ Avem frumuseţi naturale deosebite, dar acestea sunt întregite şi de sufletele oamenilor. Suntem gazde bune pentru turiştii care vin la noi. Îi vom duce să viziteze locuri tradiţionale, să cunoască meşteri în sculptarea lemnului, femei care fac costume naţionale sau sărici. Dacă vor să meargă la stână, le putem arăta ce produse minunate facem noi acolo.Şi apoi pot să vadă Dâmboviţa cu toate râurile ce se varsă în ea, şi, foarte important, peştera în care s-a filmat Cireşarii. Dacă omul vine o singură dată la noi, vom şti să-l facem să vină şi a doua oară!”

Cealaltă parte a monedei

Rucărul este un loc ideal unde, dacă ridici mâna, ai senzaţia că atingi cerul. Piscurile sfidează abisul, apele murmură în izvoare, iar voioşia din tonul vocii şi atitudine păstrează tristeţile departe.Cu toate acestea, există şi oameni care au nevoie de ajutor. Georgiana Oancea este inspector pe probleme sociale, o meserie tristă şi frumoasă în acelaşi timp.Tristă pentru că în faţa suferinţei o podidesc lacrimile, iar frumoasă pentru că satisfacţia că i-a ajutat este nepreţuită, căci cea mai importantă parte a activităţii Georgianei este aceea de a face anchete sociale: “ lucrez cu oameni care nu au locuri de muncă, bătrâni rămaşi singuri şi care nu au niciun venit, copii cu dizabilităţi luaţi în plasament de diverse familii...Procedeul este unul stabilit prin lege. Pentru a beneficia de ajutorul social, omul vine cu cererea, la care anexează dovada că nu beneficiază de şomaj şi că Agenţia pentru forţele de muncă nu-i poate oferi un job. În baza acestor date, se face o anchetă socială, în urma căreia i se aprobă ajutorul social sau nu”.

Măreţia munţilor

Pe harta României, Rucărul este o localitate ca oricare alta. Vizitându-l însă, m-am trezit dintr-o dată într-un peisaj de o rară frumuseţe. Răcoarea dimineţii face ca aroma esenţelor amare ascunse în brazi să se reverse, parfumând aerul. Am simţit o vrajă a locului, o chemare tainică, misterioasă. În acel decor mirific, am avut ocazia să aleg între a privi în jos, acolo unde sunt hăuri ca nişte guri uriaşe gata să mă înghită şi a privi înainte pentru a vedea perspectiva completă a ceea ce sunt şi a ceea ce există în afara mea.Atât localnicii cât şi turiştii mi-au confirmat că muntele îi umple de energie, îi cheamă să-l mângâie cu paşii pentru ca el să îi descătuşeze, să le arate drumul către libertate şi echilibru. Pe vreme de furtună muntele este fascinant, dinamic prin dramatismul spectacolului pe care îl oferă.De-abia în momentele acelea ai revelaţia că măreţia munţilor te striveşte.Acela este momentul în care, în atitudine, se naşte smerenia şi recunoşti că eşti un fir de praf rătăcitor prin timpuri. Poate că avantajul locuitorilor din Rucăr este acela că munţii de urcat se află atât de aproape.

Georgeta Istrate

2 comentarii:

  1. Ce frumos ai descris! Acum tanjesc dupa locul asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cunosc si eu aceste locuri!M-am nascut la poalele Mateiasului,nu departe de Rucar!Zona este un loc binecuvantat de Dumnezeu...
    Felicitari pentru descriere acestei zone !

    RăspundețiȘtergere