vineri, 28 aprilie 2017

Civilizația Cucuteni – strălucire și unicitate



    Elemente ale civilizaţiei cucuteniene au început să iasă la lumină în urmă cu aproximativ un secol. Evenimentul se întâmpla în anul 1884, pe un deal numit „Cetăţuia” , aflat pe teritoriul localităţii Cucuteni din Iaşi, când plugul ţăranului a început să scoată la iveală fragmente sau vase întregi de lut ars, chiar şi statuete.Toate aceste obiecte „stranii” erau pictate în două şi trei culori cu divesre motive.  Venind la faţa locului, T. Burada afirma că a văzut  hârburi  de oale, sfărâmături groase de ulcioare, ciolane, arsură de pământ roşiatică asemeni  cărămidei şi bucăţi de lut cu urme de îngrăditură de nuiele.( Burada, 1901, p. 270-271).
Un an mai târziu,  arheologii N. Beldiceanu şi D. Butculescu aveau să întreprindă prima cercetare  arheologică în adevăratul sens al cuvântului. Cu această ocazie, N. Beldiceanu  descrie faptul că a văzut presărate, pe  coasta dealului Cetăţuia, pietre şi fragmente de oale, mute şi neexplicate...Apoi, observă domnia sa,  fiecare secţiune începe cu o zonă de pământ negru , continuă în jos cu o zonă de pământ înroşit  prin ardere şi sfârşeşte cu o temelie naturală de piatră calcară.( Beldiceanu, 1885, p. 187-192).


     Descoperirea a fost o adevărată revelaţie, care a stârnit interesul în rândul istoricilor, cercetătorilor, dar şi a celor  pasionaţi de trecut. Ca urmare, s-au făcut comparaţii cu descoperirile similare din Galiţia. În anii următori, aceste descoperiri s-au intensificat şi s-au extins în Ucraina, în apropiere de Kiev. Au urmat descoperiri ale unor aşezări preistorice, inclusiv ceramică pictată în două sau trei culori,   în Bucovina , apoi în Transilvania, mai precis în zona Braşovului, dar cea mai însemnată a fost descoperirea aşezării de la Ariuşd, care s-a bucurat de o cercetare minuţioasă,  începând din anul 1907.
Toate aceste descoperiri se întindeau pe o arie din ce în ce mai mare, care au format ideea specialiştilor că , spre sfârşitul epocii pietrei şlefuite, trăiau mai multe triburi înrudite între ele, şi care aveau cam aceeaşi cultură materială, cu mici diferenţe, având caracteristici comune: ceramica era policromă; măiestria meşterilor scotea la iveală talente de necontestat; o fineţe a execuţiei lucrărilor. Deoarece aria acestei culturi depăşea teritoriul ţării noastre, obiecte similare fiind descoperite şi pe teritoriul rusesc, s-a convenit la o denumire comună care să arate că este vorba de acelaşi fenomen cultural şi l-au numit  „complexul cultural Ariuşd- Cucuteni-Tripolie”.
  Faţă de culturile care-i sunt contemporane, Cucuteni este cea mai strălucitoare, valoarea sa artistică este unanim votată de cercetători, are o obiectivitate  absolută , independentă de timpul şi spaţiul în care s-a format, căci nici înainte şi nici după ce s-a stins,  nu a fost egalată.  Cultura Cucuteni, cu toate elementele sale, face parte din marea grupă a culturilor sud-est europene ce au o caracteristică comună:  ceramica de factură superioară, pictată înainte de ardere. Este considerată de specialişti una dintre „cele mai strălucite realizări ale geniului strămoşilor noştri de acum mai bine de cinci mii de ani. Realizările creatorilor acestei culturi , în special în domeniul ceramicii, depăşesc –după convingerea noastră-  cele mai desăvârşite manifestări ale majorităţii culturilor epocii  respective de pe întreg cuprinsul Europei , neîntâlnindu-se decât puţine  altele de aceeaşi valoare artistică” ( Dumitrescu, 1979, p.7)


Georgeta Istrate


Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul




Era supranumit Dascălul
 
    În dicționarul ortodox, canonizarea  presupune declararea oficială ca sfânt a unui creștin decedat,  urmare a unor merite deosebite pe timpul cât a trăit, fiind pentru ceilalți un exemplu de urmat.
 Sfântul Grigorie era supranumit   Dascălul  datorită preocupării sale speciale pentru dezvoltarea  învățământului din Țara Românească. A tipărit în limba română ”Viețile sfinților” care, zicea el « erau folositoare pentru formarea duhovnicească și luminarea sufletelor credincioșilor »
    A fost ucenicul Sf. Paisie Velicicovschi și a trăit, o perioada, la Sf. Munte Athos. În anul 1823, este ales Mitropolit al Tarii Romanesti de însuși domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica. În anul 1829, administratia rusă, instalată pe atunci în Principate ca urmare a razboiului ruso-turc, îl exilează timp de trei ani la Chișinău,apoi, în lunile aprilie-august  1833,  la Buzau si Căldărușani. În timpul exilului a tradus lucrări bisericești din  limba greacă în română . Moare la 22 iunie 1834, la vârsta de 69 de ani.


”Porcii s-au purtat bine cu mine!”

      Trăia într-o modestie și o umilință demne de un sfânt. Mânca o data pe zi, legume și fructe. În chilia lui se aflau o masă, un scaun, o rogojină întinsă pe o scândură ce-i tinea loc de pat, o icoana pe perete  si doua desage de cărți – acestea  erau singura și neprețuita lui avere.Când a fost chemat la București pentru a fi numit mitropolit, a refuzat să meargă cu trăsura. Astfel, luându-și desagii în spinare, a plecat spre capitală,  cale de 30 km, pe jos. Si, pentru că l-a prins noaptea pe drum, a cerut găzduire preotului din Tunari. Din cauza hainelor modeste, bănuind că este vreun călugar hoinar, preotul l-a găzduit  în adăpostul porcilor. Câteva zile mai târziu, cand acesta a venit la București, l-a recunoscut pe acel călugar hoinar în persoana mitropolitului, s-a înfricoșat. Însă, noua functie nu a schimbat caracterul  nobil al sfântului .Văzând teama preotului, Sfântul  Grigorie l-a liniștit spunându-i « nu te teme, părinte, că porcii sfinției tale s-au purtat bine cu mine ! »   
    În funcția pe care o detinea  acum, a  reușit  să reducă datoriile mitropoliei prin toate mijloacele posibile până la lichidare. A  cerut autorităților statului de atunci să scuteasca de dări vaduvele și copiii nevoiași pe care-i ajuta de câte ori avea ocazia, iar elevilor le dăruia cărțile tipărite de el. Viața curată și sfântă pe care a trăit-o în slujba lui Hristos și a celor nevoiași este un exemplu de urmat pentru toți aceia care aspiră la mântuirea sufletului.


Georgeta Istrate

Civilizația Cucuteni – artă la nivel înalt



     Astăzi, arheologia modernă ne dă o mână de ajutor, reconstituind , printr-o muncă asiduă, parţial sau total,  viaţa materială a populaţiilor care n-au cunoscut scrisul. Între viaţa economică şi cea spirituală a acestor comunităţi există conexiuni care nu permit separarea lor... 

     Prin moștenirea materială și spirituală pe care ne-a lăsat-o,  Cultura Cucuteni, una dintre cele mai importante culturi de pe teritoriul Europei, dezvăluie visurile, aspiraţiile, credinţele şi modul de gândire ale purtătorilor acestei culturi eneolitice, trăitoare în urmă cu 6000 de ani. Informațiile privind cultura Cucuteni sunt fascinante, ele constituie  o lume   încărcată de simboluri,  cu ajutorul cărora putem face „un portret robot” al acelei civilizaţii care a trăit în perioada 3600 î.e.n până în 2500 î.e.n. Cu alte cuvinte, cultura Cucuteni se situează în perioada  de final a epocii pietrei şlefuite , care mai poartă denumirea şi de perioada eneolitică.
    Cât a durat civilizaţia Cucuteni, evoluţia în domeniul  ceramicii a fost neîntreruptă, atingând culmi inegalabile. Decorul vaselor, stilurile picturale, reprezentările geometrice antropomorfe şi zoomorfe, rolul magico-religios al simbolurilor folosite constituie o comoară neprețuită pentru istoria omenirii.  Dar de  ce nu  o fi fost suficientă doar crearea acestor vase, ca obiecte practice, și atât? De ce a simţit omul să decoreze aceste lucruri? Una din explicații ar putea fi că în om există arta, nevoia de frumos care se cere materializată . În acelaşi timp nevoia de admiraţie , căci  ce-ar fi arta dacă nu ar exista admiratori, dacă nu ar exista o anumită fericire izvorâtă din acest frumos? 

Georgeta Istrate

miercuri, 26 aprilie 2017

Sarea celtică, un medicament incredibil de eficient



Ce faci de arăți așa bine?

  Nu m-am gândit niciodată că sarea poate vindeca o mulțime de boli. Și iată că s-a nimerit ca, de ziua mea, adică de Sfântul Gheorghe,  un prieten să-mi ofere un cadou inedit: un pachet de sare. Am zâmbit, m-am uitat curioasă și m-am gândit că o fi vreun mister la mijloc, așa ca  ”sarea în bucate” care s-a dovedit a fi, la final,  cea mai mare dovadă de iubire pentru împăratul nemulțumit din poveste. Nu eram departe de adevăr…
    Când amicul de care vă spuneam mi-a oferit acel pachet, mi-a explicat, încântat, că este o sare cu totul specială (cum altfel, doar era ziua mea!!!) și că poartă numele de sare celtică.  Apoi, pe un ton glumeț, adaugă: ”mai știi că m-ai întrebat cu ceva timp în urmă, ce fac de arăt așa de bine? Ei, acum ai răspunsul: de o vreme, consum această sare”.

Rezultă că-ți  faci zilnic terapie…

   
    Măi să fie, mi-am zis eu în gând, că doar sarea asta care, pe deasupra, mai este și grunjoasă, n-o fi vreun elixir al tinereții și al frumuseții! Până la urmă e o sare! Iar sarea, oricum s-ar numi ea, se găsește… pe toate drumurile! Văzându-mă cam sceptică, amicul  simte nevoia să-mi povestească: ” Am aflat despre această  sare celtică  de la un cunoscut din Oradea, preocupat de tot ce înseamnă lucruri de foarte bună calitate. Ei bine, fiindu-i analizată compoziția, a reieșit că produsul conține 84 de oligoelemente necesare corpului uman. Datorită beneficiilor pe care ni le oferă, este considerată o sare medicament. După cum probabil ți-ai dat seama, această sare oferă beneficii multiple pentru sănătate, ameliorând și vindecând o mulțime de boli. Înlocuind sarea rafinată cu aceasta, rezultă că-ți faci zilnic terapie. Să știi că este cu mult peste mult lăudata sare de Himalaya. Și, ca să te conving de virtuțile ei terapeutice, află că un medic din Pakistan, închis politic, a vindecat în pușcărie, sute de cazuri de boli incurabile numai cu sarea asta și cu apă alcalinizată. După cum vezi, sarea de care-ți vorbesc are proprietăți incredibile. Eu însumi o folosesc de o vreme… și mă simt excelent! Am spus și altor amici ai mei, le-am făcut-o și lor cadou, așa cum îți fac ție acum. Ce crezi? Le-a plăcut atât de mult, încât au cumpărat-o în continuare și au introdus-o în alimentație. Unii dintre ei  au probleme cu inima și, încântați,  mi-au mărturisit că nu mai pot sta fără așa ceva”.  

Secretul vieții

    Desfac pachetul și observ că sarea are o culoare nu prea atrăgătoare, de  un gri singuratic. Iau câteva bobițe și le pun pe limbă. Au  un gust sărat-dulceag, dar de o finețe pe care nu aș fi bănuit-o, judecând după aspect.  Zic, te ascult și îmi dau seama că îmi sugerezi că nu ar fi rău să înlocuiesc  sarea mea rafinată și iodată cu acest produs. Mă înșel? ”Deloc. Și dacă vrei să fie o adevărată terapie, îți vând un pont:  dimineața, după ce faci procedura cu mestecatul uleiului așa cum te-am învățat data trecută, poți să introduci în obișnuință și sarea asta. Procedezi în felul următor: dizolvi  cam o linguriță din sarea celtică  în apă și o ții o vreme sub limbă. Corpul își va lua o cantitate mare de electroliți, căci după cum știi, noi suntem și electricitate. Râde, apoi adaugă pe un ton glumeț:  și cu asta, nu ți-am făcut cadou numai sarea, ci ți-am dat  secretul energiei, secretul vieții, de fapt”. Apoi fața i se luminează din nou cu un zâmbet larg și îmi dau seama că el face efortul să mă convingă de virtuțile acestui tip de sare pentru că-i pasă. Ce chestie! Până acum, de ziua mea, primeam tot felul de cadouri materiale, mai mult sau mai puțin trebuincioase, dar acest prieten al meu îmi oferă ceva mult  mai scump  și mai prețios chiar  decât un diamant: sănătate!

Instrumente din lemn plus  vânt și soare – formula ideală

     La vreo câteva zile după ce am primit ineditul cadou, am căutat informații suplimentare și am aflat că sarea celtică  provine din Franța. Mi-ar fi plăcut să merg în locul în care se obține acest produs căci, vă imaginați,  v-aș fi dat informații trecute prin propriile emoții. Revenind la ideea principală,  metoda obținerii sării celtice  este una  veche de peste 2000 de ani și constă într-o procedură despre care unii ar spune că este superînvechită. Însă extrasă doar în acest fel  se păstrează intacte calitățile și compoziția sării  acesteia. Mai exact, procedura se face manual, iar  instrumentele care se folosesc pentru extragere sunt din lemn. Nu se întrebuințează  metalul sub nicio formă. Mai exact, apa mării se depozitează  pe niște panouri, la soare, pentru evaporare. După care depunerile  se recoltează pur și simplu prin răzuire. Teoretic sună ușor, dar ne putem imagina că  practic este o muncă grea, care  cere pricepere și foarte  multă răbdare. Nu știu dacă e legendă sau nu, dar  se spune că sarea minune se obține doar când vântul bate dinspre est. Asta cu vântul care trebuie să bată numai dintr-un sens anume, indiferent dacă este sau nu adevărată, îmi place la nebunie. Probabil că mintea mea caută ceva magic, ceva neobișnuit, așa ca o vrajă care te duce într-o poveste unde numai tu ai acces. Te face să te simți important…

Beneficii cât cuprinde!
    
    În materie de sănătate, beneficiile sunt atât de multe, încât ar fi inutil să le înșir aici pe toate. Am  am să redau totuși câteva. Restul,  las în seama dumneavoastră pentru când o s-o consumați, să-mi povestiți ce ați descoperit. Așadar,  cea mai rapidă și importantă reacție se observă în zona  tensiunii arteriale. Hipo sau hipertensivi, nu contează, sarea celtică echilibrează. Și iată ce rimă frumoasă mi-a ieșit! Sarea celtică mai  conține și  o cantitate mare de magneziu, vital pentru buna funcționare a organismului uman. Consumat frecvent, produsul îmbunătățește digestia, elimină toxinele, sporește rezistența la infecții, ameliorează bolile de piele și alergiile, elimină reținerile de apă, alcalinizează corpul, ajută sistemul imunitar. Cu alte cuvinte, sarea celtică   echilibrează organismul pe toate palierele, atât fizic cât mai ales psihic.

Georgeta Istrate

Artico preluat de pe:
Phone: 0766.671.103 / 021.315.39.79

miercuri, 12 aprilie 2017

Și clipa s-o trăim înveșnicind-o!



O pasăre cânta-ntr-un tei de zor
Despre povestea unui tainic dor,
Ce și-a făcut sălaș în două inimi frânte
Dar care încă sunt foarte-ndrăgostite.


Seara își aprindea luminile deodată
Iar flori de curcubeu înmiresmau văzhuhul,
Luna de după dealuri privea  un chip de fată
Șoptind, în timp ce își îmbrățișa duios iubitul:

Când ți-ai deschis veșmântul, la piept să mă primești
Și mâinile m-au prins după mijloc,
Ai început să tremuri, simțeam cât îți dorești
Să fii în clipa aia cu mine-n acel loc!

Și când la pieptul tău strângându-mă cu dor,
Iar ochii abia oprindu-și mărgăritarele să curgă,
Oftat după oftat s-au dus nor după nor
Și a rămas iubirea curată și tăcută...

E-atât de scurtă viața și trece ca un vis!
Îi replică băiatul, pe frunte sărutând-o,
Să facem din iubire al nostru paradis
Și clipa s-o trăim  înveșnicind-o!


Georgeta Istrate