sâmbătă, 17 octombrie 2015

Un SMS pe zi - Prin tine mă iubeşte Dumnezeu







În lumea asta plină de contraste,

Când binele nu-i bine, iar răul nu e rău,

Ai răsărit ca o lumină-n noapte,

Prin tine mă iubeşte Dumnezeu!



Georgeta

Un SMS pe zi - Eşti tu





Acuarelă de Georgiana Istrate

Printre portrete şi naturi tăcute
Mă plimb pierdută-n gânduri diferite,
Dar peste toate, insistent, apare
Un chip ce-n lume n-are asemănare,
Eşti tu, Minunea dorurilor mele,
Cu trup de zeu şi ochi aprinşi de stele.

Georgeta

miercuri, 14 octombrie 2015

Un SMS pe zi - O porumbiţă albă




O porumbiţă albă spui că sunt
Pe aripi te voi ridica de la pământ,
Dincolo de orizonturi te-oi zbura
Prin primăveri de soare mi te voi alinta.

Georgeta

Cu toate vocile sale, Universul te cheamă 4



Te iubesc atât de mult...

   Cum îţi spuneam, viaţa este un capital pe care nu-ţi dă mâna să-l iroseşti. Înmulţeşte talanţii, fă-i să rodească, fă ca viaţa să nu-ţi mai fie întunecoasă. Menirea ta este să faci să strălucească propriul soare, să faci o grădină din viaţa ta, nu-ţi fie frică s-o îngrijeşti cum ştii tu mai bine, să nu-ţi fie teamă de gândacii care vor să strice grădina, ei sunt doar nişte gândaci amărâţi care se târăsc pe pământ. Dacă ai grijă de ea, într-un final aceşti dăunători se vor recunoaşte înfrânţi şi vor pleca spre grădini neroditoare, neîngrijite, vulnerabile deci. Nu-ţi fie teamă să trăieşti, chiar dacă vei merge din greşeală în greşeală, chiar dacă unii te vor umili sau vor arunca cu pietre. Din aceste pietre, într-o zi, îţi vei face un piedestal; din lacrimile provocate de umilinţele pe care le-ai îndurat, vei face diamante strălucitoare  care-ţi vor netezi drumul spre absolut. Dalta, ciocanul şi alte instrumente dureroase nu fac decât să te şlefuiască, să te înflorească, să te strălucească. Ele sunt doar  nişte instrumente care te ajută să te ridici.

    Lasă-le să te transforme! Atunci, urmele paşilor tăi se vor transforma în aripi, în vânt, în zbor. Când vei fi plecat din această lume, vei lua cu tine toate experienţele şi ele îţi vor servi drept vehicul de zbor, propriul tău vehicul, care te va purta pe o treaptă superioară a evoluţiei. Nu fi supărat pe mine dacă îţi dau câte o sugestie, nu o fac din răutate, o fac fiindcă te iubesc atât de mult încât, dacă acum ţi-ar trebui o inimă, aş scoate-o din piept şi ţi-aş oferi-o. Oricâte suferinţe ne-ar da viaţa, prin oricâte labirinturi ne-ar duce, ea merită trăită.


Georgeta

Cu toate vocile sale, Universul te cheamă 3



Eşti actorul principal în propria piesă

   Este mare lucru să descoperi că poţi oferi afecţiune, ocrotire, mângâiere şi dragoste  altei persoane. Fericirea de a oferi  iubire necondiţionată este mai mare chiar şi decât aceea de a o primi. Căci de-abia prin iubire începi să te cunoşti, să laşi partea luminoasă din tine să cuprindă, să contamineze mediul în care trăieşti. Atunci vei fi ştiind că raiul şi iadul se află în puterea ta. Fă un pas în afară, ieşi puţin din ermetismul în care te-ai cufundat ca într-o fortăreaţă pe care nimeni nu poate s-o dărâme! Tu singur ai creat-o, doar tu poţi s-o desfiinţezi. Eliberează-te, căci nimeni nu poate s-o facă în locul tău. Trăieşte, nu-ţi irosi minutele, nu-ţi ucide secundele! Timpul pe care-l ai este scena vieţii tale. Tu eşti actorul principal, de tine depinde succesul sau insuccesul.


Georgeta

Cu toate vocile sale, Universul te cheamă 2



Pământul este mic în comparaţie cu universul din tine!

    Cu toate vocile sale, Universul te cheamă la implicare, la viaţă! Observă cum răsare şi apune soarele, dar nu de acolo din îngustimea camerei tale întunecoase, a cărei fereastră oricum o acoperi cu draperia, ci vino afară, în câmpie, sau mergi în vârf de munte pentru o perspectivă mai largă!

   S-ar putea ca la finalul vieţii, după ce vei fi descoperit nu ştiu ce mecanism care uşurează munca oamenilor să-ţi dai seama că cel mai măreţ lucru pe care trebuia să-l descoperi, este iubirea, nu obligatoriu pentru toţi oamenii cu toate că şi aceasta este importantă, eu vorbesc despre iubirea personală. Acea iubire care te completează şi care îţi face vioara sufletului să cânte o muzică unică, ce ţi se potriveşte numai ţie; iubirea pe care poţi să o dai şi pe care poţi să o primeşti; iubirea care rodeşte un muguraş ce-ţi seamănă şi pe care tu, cu iubirea inimii tale, poţi să-l înfloreşti. După ce vei fi experimentat iubirea în exterior, apropo de planetă şi de oamenii ei, când vei descoperi iubirea din interior, îţi vei da seama că pământul este mic în comparaţie cu universul din tine. Şi vei descoperi în inocenţa unui copil fericirea de a avea  abilitatea de a iubi.

Georgeta 

Cu toate vocile sale, Universul te cheamă 1



      De ce laşi demonul mândriei să-ţi conducă viaţa? De ce nu vrei să ieşi din cochilia aceea întunecoasă către soare? Nu ştii tu că toată bogăţia care ţi-a fost dată este timpul, bucata de timp pe care ar trebui să-l umpli cu experienţe?

Gustă viaţa asta banală!

    Spui că  nu vrei să duci o viaţă banală, că nu vrei să trăieşti ca ceilalţi oameni, care iubesc, fac o casă şi un copil. Spui  că ţelul tău este să faci ceva măreţ pentru omenire. Este plăcut, este nobil să vrei să faci  ceva extraordinar pentru oameni, să vrei să le uşurezi existenţa printr-o descoperire sau invenţie. Îmi plac oamenii care au idealuri înalte. Dar nu ştiu de ce cred că, şi de vei face acea descoperire, oamenilor nu o să le pese, se vor folosi de ceea ce le oferi, dar nu vor da doi bani pe munca ta. Poate greşesc... Dar s-ar putea să te trezeşti la nouăzeci de ani singur şi trist, să simţi un gol în suflet care te absoarbe încet, ca o gaură neagră. Nu ştiu...

   Nu zic să renunţi la idealurile tale, dar pentru orice eventualitate, nu ai vrea să ai şi un plan B?
Şi dacă o să consideri la 100 de ani că cea mai mare descoperire pe care puteai s-o faci era să te descoperi pe tine însuţi? Gustă viaţa asta obişnuită care ţi se pare nesemnificativă! Încearcă o mâncare pe care nu ai mai gustat-o, mergi pe malul lacului să vezi cum din apă ţâşneşte viaţa.

Georgeta

duminică, 11 octombrie 2015

Un SMS pe zi : Diamant la decolteu






te iubesc, Minunea mea,
de-aş putea, te-aş transforma
într-un diamant ca cerul,
doar eu să îţi ştiu misterul,
să te port la decolteu
să te pup când oi vrea eu!

georgeta

Elena Tănase sau cum se atinge fericirea 3




În mijlocul deşertului, singură şi fără speranţă

    Este clar că, odată cu apariţia lui Teodor, toată viaţa i se schimbă la 180 de grade. În aceste momente un zâmbet ar fi de ajuns ca să capete forţa necesară de a merge mai departe. Însă viaţa mai are o lovitură pentru ea : rudele şi prietenii încep să o ocolească, ba chiar o sfătuiesc să scape de micuţ. Simte că se prăbuşeşte “Parcă eram în mijlocul deşertului, singură şi fără speranţă.” În acele momente cuvintele unui preot o scot din impas :”când cazi în colbul străzii, nu rămâi jos, ci te ridici, te scuturi şi-ţi continui drumul!” 

    Îşi dă seama că acesta îi este destinul şi că dacă ea nu va lupta pentru copilul ei, nimeni nu o va face. Suferinţa o apropie de Dumnezeu, în care găseşte alinare şi sprijin. Ce bine că soţul îi este aproape! Începe să gândească pozitiv şi, dintr-o dată, vede altfel viaţa... fiinţa i se umple de fericire  când priveşte ochii vioi ai lui Teodor, când îi aude râsul cristalin, primul gângurit, primele silabe...Viaţa merge înainte. A ei  se împarte în munca la spital şi creşterea celor doi copii. Când cel mic spune mama pentru prima dată, Elena simte o fericire inexprimabilă, scăldată în lacrimi liniştitoare. În acelaşi timp, Liviu învaţă literele alfabetului sub aceeaşi ocrotire. Şi când destinul te provoacă în asemenea manieră, el însuşi  este uluit de forţa pe care o ai ca să-l înfrunţi... atunci se înduioşează şi îţi trimite ajutoare, acei oameni potriviţi de care Elena are atâta nevoie!

“Nu mi-e ruşine cu Doruleţ!“

   Şi acum se întreabă de unde i-a venit puterea în acele nopţi de veghe, de nelinişti şi de teamă, de căutări şi prăbuşiri?...Au trecut 20 de ani în care fiecare clipă a fost o jertfă,o renunţare la sine, o bătălie continuă cu viaţa şi cu boala băiatului ei.Ai zice că, după aproape un sfert de veac de luptă, este obosită. Dar, nu! “Doresc să scriu despre copiii cu dizabilităţi, să militez pentru o viaţă mai bună a lor, să devin mesagerul lor naţional, iar Doruleţ să fie cunoscut în toată lumea, pentru că mie nu-mi este ruşine cu el.” Despre Liviu spune că a terminat două facultăţi şi-un masterat, iar a doua facultate a făcut-o pentru fratele său mai mic...
      În urmă cu două decenii, Elena a ales drumul cel mai greu, dar şi cel mai nobil.Suferinţa ei tăcută a produs o perlă a cărei strălucire îi luminează chipul prin surâsul cald care i s-a aşezat permanent pe buze.A ştiut să ierte, a ştiut să îşi acopere rănile cu straturi de iubire. Pentru că -nu-i aşa?- perlele sunt răni cicatrizate...

                                           
  Georgeta Istrate

Elena Tănase sau cum se atinge fericirea 2



Marea provocare:un cromozom în plus

 Elena se îndrăgosteşte de un inginer constructor, Marinel…Dragostea reciprocă se pecetluieşte la starea civilă, apoi la biserică.Şi, ca să fie familia completă, îşi doresc 2 copii:“cea mai importantă menire a fiinţelor umane este aceea de  a fi părinţi”, spune Elena. Şi iată că primul rod al iubirii dintre cei doi vine  pe lume la numai un an de la căsătorie. Liviu aduce fericire şi lumină în vieţile lor, iar după câţiva ani primeşte şi un frăţior care se naşte la 13 mai 1987, Teodor-Alin. Toate bune, până când medicul îi anunţă că micuţul abia născut suferă de maladia Longdon Down (Trisomia 21), formă mozaicism . Instantaneu bucuria li se transformă în tristeţe şi îngrijorare.La cei 32 de ani , Elena începe să se întrebe cu ce-a greşit ? De ce ea ? Poate că este o greşeală… Dar viaţa tace.Pesemne că are are altă treabă, de vreme ce  rămâne mută la întrebările ei disperate...Doamne, cât ar vrea ca vorbele medicului să fie un coşmar care trece odată cu trezirea din somn! Cât ar vrea să aibă puterea de a face un medicament miraculos care să vindece mica fiinţă ce priveşte acum curioasă, în timp ce se cuibăreşte la sânul ei, cerând puţină afecţiune! Cât ar vrea să curme suferinţa lui Doruleţ,aşa cum îi place să îl alinte, să se ia la trântă cu acel cromozom în plus, care ameninţă să facă viaţa ei şi a micii făpturi bucăţele! În zadar însă. Partea bună este că soţul îi este alături şi hotărăsc amândoi că au o cruce de dus şi o vor duce până la capăt. “Începusem să citesc din tratatele de medicină.Căutam cu disperare o portiţă de salvare.Dar toate informaţiile erau sumbre. Cărţile de specialitate  erau parcă făcute după acelaşi calapod, fără o cercetare amănunţită a bolii, a individului, a mediului în care trăieşte şi se dezvoltă. Diagnosticul era nemilos şi nedrept cu mica fiinţă apărută într-o lume ostilă” Acum, când povesteşte, spune, cu convingere, că « îngerul alege special familiile în care va apărea un astfel de copil care necesită o îngrijire specială.»

Georgeta Istrate

Elena Tănase sau cum se atinge fericirea 1




Elementul care pune totul în mişcare…

    În jocul existenţei,Viaţa este un jucător deosebit de inteligent. Ea inventează provocări care, dacă nu ne doboară, sigur ne ridică. Echilibrul sau dezechilibrul sunt date de atitudine. Şi dacă provocarea ne surprinde nepregătiţi, să privim jocul ca pe o experienţă din care se naşte înţelepciunea. Paradoxal, elementul care pune totul în mişcare este chiar prăbuşirea.

   Optimismul molipsitor de pe chipul Elenei Tănase este un medicament pentru cei din jur. Căci dacă bucuria vieţii este un dar, cu siguranţă acesta se reflectă cel mai bine în fiinţa ei. Fericirea a crescut încet, ca un copac născut dintr-un sâmbure al suferinţei. Înainte ca viaţa să-i pună în faţă o provocare, îşi dorea să fie fericită.Cum se traducea aceasta în concepţia ei?! Simplu: “ fericirea înseamnă sănătate, o căsătorie reuşită, copii care să îmi mângâie sufletul, să îmi aducă bucurii şi sprijin în viitor…” Carevasăzică sănătate şi copii…Să vedem cum a răspuns Viaţa…

Spectacolul vieţii

   Mai întâi au fost copiii de la secţia de pediatrie a Spitalului din Alexandria unde lucrează ca asistentă.”Garda la nou-născuţi e dificilă, cu urgenţe, cu bebeluşi care se adaptează greu la viaţa terestră , necesită atenţie şi îngrijiri speciale.E minunat să lupţi pentru o viaţă, să oferi sprijin moral unei mămici disperate care îşi frânge mâinile de neputinţă…”
   Elenei i se pare o treabă  fascinantă să observe reacţiiile mamelor în raport cu puii lor nou-născuţi şi, de aceea, nu-i scapă nicun amănunt. Ea ştie că lecţiile cele mai valoroase le primim direct de la sursă, iar portretele de mame diferă de la caz la caz. Iată o mamă oarbă, care nu văzuse niciodată răsăritul de soare sau culorile din jur, îşi mângâie puiul ca să-i ghicească trăsăturile, pentru ca mintea ei să-i poată contura chipul ; o alta îi povesteşte micuţului abia născut despre cei patru fraţi pe care îi mai are acasă; o tânără  nervoasă  îşi priveşte copilul nedorit cu ură; un bebeluş născut cu probleme este abandonat în spital  -  Elena tresare la gândul că fiinţei abia născute i se refuză dreptul la iubire maternă…
   Viaţa merge înainte şi aduce cu ea surprize: copii viguroşi sau mai firavi; gemeni sau tripleţi; unii supravieţuiesc, alţii nu. Prin natura meseriei sale, Elenei îi este dat să vadă şi să trăiască emoţii unice. Uneori trebuie să lupte pentru viaţa unui copil şi, atunci când pierde, i se frânge sufletul. Din toate aceste spectacole ale vieţii ea înţelege că oamenii reacţionează diferit în faţa problemelor şi că nu există reţete care să funcţioneze pe om aşa cum ar funcţiona pe un robot.

Georgeta Istrate

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Afară-i toamnă-n tot cuvântul...





afară-i toamnă-n tot cuvântul
pe frunze le dansează vântul,
pe cer sunt nori mai cenuşii
eu veşnic te aştept să vii!

pe lac sunt păsări zgribulite
căldura soarelui o cată,
în cercuri albe apa se frământă
iar gândul meu spre tine se îndreaptă.

la ochii-ţi verzi ca iarba crudă
visează inima într-una,
surâsu-mi palmele-ţi sărută
nu-mi pasă ce gândeşte lumea!

să treacă toamnă după toamnă
cu frunze cât de colorate,
cu vânt, cu ploi şi gri, cu toate
iubirea ce ţi-o port înseamnă
un şir de primăveri pe culmi tot mai înalte!

Georgeta

SMS – Când braţele spre mine le întinzi



   

   

     Mâinile tale, iubitule, îmi par cunoscute dinainte de a mă naşte. Sunt ele două aripi de înger care-mi mângâie obrazul? Sunt mâinile tale liniştea cerului când îmi ating cu gingăşie părul? Din ce sunt făcute mâinile tale care-mi aduc atâta fericire? Cine eşti tu, iubitule, de porţi cele mai frumoase şi mai mângâietoare mâini pe care le-a avut vreodată o fiinţă umană?

şi ţi-am tot spus că te ador,
de nu te văd, eu simt că mor,
când braţele tu le întinzi
cu dragoste să mă cuprinzi,
atât de fericită sunt
cum nu e alta pe pământ!

Georgeta

marți, 6 octombrie 2015

Sănătate şi frumuseţe cu miere de albine



    Mierea de albine este unul din cele mai vechi trucuri  pentru  a întreţine frumuseţea, a prelungi tinereţea corpului şi a tenului. Un masaj uşor al pielii se poate face şi acasă. Se aplică miere pe piele şi se masează uşor până ce mierea devine lipicioasă, iar pielea catifelată. Când mişcările devin greoaie, se îndepărtează mierea cu puţină apă călduţă. După o zi obositoare de muncă, poţi adăuga în cada de baie 3-4 linguri de miere. Rezultatul va fi o relaxare totală şi o piele a corpului mătăsoasă. Dacă amesteci  o lingură de miere cu sucul de la o lămâie şi o lingură de apă călduţă,  obţii  o mască pentru păr. Rezultatul va fi o strălucire a firului de păr de invidiat. De asemenea, pentru tonifierea tenului, o lingură de miere amestecată cu un măr dat prin răzătoare pot să facă minuni. Aceleaşi rezultate le poţi obţine dacă adaugi câteva picături de miere în lapte şi masezi locul. 


Georgeta

Transformând ura în iubire…



   


   Dumnezeu acordă credit maxim omului, şi dacă acesta face un pas către împăcare, El face o sută. Braţele Lui sunt mereu deschise pentru a ne primi. Noi singuri le respingem, noi singuri ne atragem pedeapsa. Şi atunci  trebuie să reclădim ce am ruinat şi, din toate acestea, sufletul nostru iese  plin de suferinţă şi răni. Ne doare cumplit, însă durerea ar fi incomensurabilă dacă am pierde mântuirea. După această viaţă avem de trăit o veşnicie. Este important unde şi cu cine ne-o petrecem.Aceasta ar trebui să ne fie întrebarea zilnică şi să ne ridicăm din somnul ignoranţei, la cunoaşterea de Dumnezeu. Oare cum este Cel ce ne-a creat?
       Exemplele din Biblie sunt relevante pentru vieţile noastre.Când eroul ascultă, toate obstacolele cad, pentru că este acolo Cineva mai presus de puterea lui slabă, care îl apără. Abia atunci învinge. Nu de puţine ori, eroul care ajunge la o anumită prosperitate şi are destulă putere, consideră că toate acestea i se cuvin şi Îl elimină pe Dumnezeu din ecuaţia vieţii.Atunci urmează inevitabil căderea. Pocăinţa vine de multe ori târziu, când daunele nu mai pot fi estimate.

   Să creştem împreună în iubire, să începem chiar cu persoanele din jur spunând din inimă rugăciunea părintelui Gherontie:”Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăşmaşii mei.Amin.”
    Transformând ura în iubire, vom transforma pământul într-un cântec, ale cărui ecouri vor  pătrundă în cele mai întunecate unghere ale Universului. Ce fericit ar fi atunci Dumnezeu! Ce fericiţi am fi  noi! Şi, la nunta cosmică dintre Pământ şi Mire, vom fi cu toţii prezenţi.  
Dumnezeu să ne ajute şi să ne ocrotească!

Georgeta

Scopul vieţii





   Dumnezeu este iubire, iar noi, dacă ne dorim, vom deveni  asemeni Lui. Doar Iubirea este paşaportul care ne permite accesul în Rai, ne reabilitează în faţa Universului şi ne redă fericirea absolută. Şi în toată această reîntoarcere, nu suntem singuri.Pe calea aceasta presărată cu spini,  ne conduce Însuşi Dumnezeul care a acceptat să moară din prea multă iubire pentru noi. Povestea de dragoste  dintre Pământ şi Dumnezeu trebuie că a bulversat tot Universul, pentru că  istoria lui nu mai văzuse un asemenea sacrificiu. 

    Dacă citeşti Biblia şi vrei cu-adevărat să o înţelegi, nu poţi să rămâi indiferent. Mai întâi, plângi pentru căderea omului sub blestemul păcatului. Îţi pare rău că a pierdut Fericirea , îţi pare rău că a pierdut haina  neprihănirii şi a căzut în prăpastia morţii. Apoi plângi pentru că Dumnezeu nu a avut inimă să-l părăsească. Da, nu a putut să fie indiferent la suferinţele şi strigătele celor pierduţi şi văzând că omul singur nu mai poate ieşi din întuneric a hotărât…Doamne!, a hotărât să plătească cu propria viaţă datoria păcatului şi să răscumpere astfel fiinţa pierdută. Scopul venirii noastre pe lumea aceasta este unul singur: mântuirea.

Georgeta