sâmbătă, 22 decembrie 2012

Naşterea Domnului, darul Lui Dumnezeu pentru omenire



    

    Sărbătoarea Crăciunului ne pune pe toţi în mişcare. Ne facem planuri şi invităm prietenii să ne fie alături. Copiii îi  scriu scrisori lui Moş Crăciun, aşteptând  cu nerăbdare şi  fiind atenţi la  orice  mişcare care s-ar putea  întâmpla în apropiere. În orice moment poate să bată la uşă…sau poate ateriza pe horn. Cine ştie ? 



    Dar mai presus de toate aceste mici bucurii, Naşterea Domnului este darul nepreţuit al cerului, şansa unică pentru mântuirea omului. Acel copil născut într-un staul, într-o umilinţă şi într-un cadru lipsite de măreţie lumească era Însuşi Dumnezeul care ne-a creat.
     « Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr »(Ioan 1 ;14)  şi « Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci sa aibă viaţă veşnică » (Ioan :3 ;16)

Mila Lui Dumnezeu
       
    Naşterea Domnului este de departe cel mai important eveniment care a avut loc în Univers ! Când Adam şi Eva au căzut la examenul credincioşiei şi dragostei mâncând din fructul oprit, au condamnat  la nenorocire, boală şi moarte întreaga omenire. Şi chiar dacă omul trebuia să moară pentru că « plata păcatului este moartea », Dumnezeu a găsit o cale prin care acesta să se poata salva : jertfa supremă oferită de cer pentru răscumpararea omului, jertfă ce poartă numele de Iisus Hristos, Unicul Fiu al Lui Dumnezeu. Ma gândesc că Tatălui Ceresc nu i-a fost uşor să-şi lase  Fiul în vizuina Adversarului, care se credea stăpân pe pământ.  Prin întunericul şi minciuna cu care  i-a vrăjit pe oameni, îndemnându-i continuu la rău, Adversarul  spera ca Dumnezeu să-şi piardă răbdarea şi să renunţe la dragostea cu care privea către fiinţele căzute. Dar, în loc să distrugă lumea, Lui Dumnezeu i se face milă văzând-o măcinată de lupte lăuntrice, asuprită în exterior şi în interior. În loc să o piardă, o ajută să iasă din impas,  trimiţându-şi Fiul să o salveze. Acest Fiu care a acceptat să părăsească slava cerească , să se umilească pe Sine pentru ca noi să fim înălţaţi, acest Fiu care  a venit să fie raiul ce anulează războiul născut în inimi de oameni. Ştia că o sa fie tratat aşa cum merităm noi, dar  totuşi a venit. De ce ? Pentru că iubirea Lui este dincolo de înţelegerea omenească şi mila Lui vrea ca noi să fim trataţi aşa cum merită El. 

Pe cerul Universului s-a aprins o stea

     
    Pruncul născut din Fecioară  dă şi o altă dimensiune principiului iubirii, una materială, un ceva pe  care  mintea noastră mărginită să-l înţeleagă şi să-l atingă. Pentru că El era iubirea întrupată, dragostea  supremă pe care nimic nu o poate învinge. În cel mai negru moment al nopţii, când pământul era cufundat în abisurile întunericului spiritual, când preoţii Israelului căutau să-şi menţină statutul de oameni sfinţi doar prin  ceremoniile religioase, pe cerul Universului s-a aprins o stea .Cea mai strălucitoare din câte s-a văzut.Venirea ei fusese anunţată încă de la căderea omului şi a continuat să fie vestită prin gura proorocilor de care Dumnezeu nu a lipsit lumea. Şi acum, când nimeni nu-şi mai amintea de ea, iată, apare ca o promisiune vie, o lumină menită să alunge întunericul cel mai negru. Venise vremea când marele orologiu al universului a bătut ora zero, ora de la care toate începeau să se înnoiască şi să fie reabilitate. Lumina lumii care aducea veşti bune celor asupriţi şi nenorociţi.  Venise anul îndurării Domnului, vremea harului promis.

Un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle

    
    Când prăpastia dintre  pământ şi cer devenise de netrecut,  iată că într-o iesle din Betleem,  se năştea Cel care avea să  dărâme zidurile dintre creaturi şi creator, să dizolve păcatul care nu lasă iubirea dintre om şi Dumnezeu să cunoască marea împlinire. Alai de îngeri Îl însoţeau şi Universul răsuna de glasurile lor care aduceau slavă lui Dumnezeu : « Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire». Acest Dumnezeu care este în stare să iubească lumea până la sacrificiu,  căruia îi pasă când vede fiinţa umană chinuită şi prădată de lumina sfântă, SE IMPLICĂ !  Vestea este dată  de îngeri unor păstori : « Şi iată, un înger al Domnului a stat deodată lângă ei şi slava  Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: nu vă temeţi, caci iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul ; căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un  mântuitor, care este Hristos, Domnul. Şi acesta este semnul pentru voi ; veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle »(Luca).

Cum aşteptăm Crăciunul ? 

        Naşterea Domnului înseamnă plata concretă cu care Dumnezeu răscumpară lumea. Iisus Hristos este Mielui lui Dumnezeu pe care l-a vestit Ioan Botezătorul, este mlădiţa despre care Isaia spunea că « va fi ca un steag pentru popoare ; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slavă». Iisus s-a  născut să plăteasca toate datoriile pe care omenirea le-a făcut de-a lungul veacurilor. Preţul acestor datorii putea fi plătit doar cu sacrificiu de Dumnezeu !
    În predica sa, părintele Sofian Boghiu atrăgea atenţia asupra naşterii Mântuitorului: „Cum  aşteptăm noi Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noatre, sau aceasta este mânjită, surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul  şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se  va sălăşlui în noi,  atunci cu adevărat nu vom avea niciun folos de naşterea Lui. El va merge la alţii, la aceia care Îl aşteaptă şi Îl doresc cu adevărat.
   Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii” . Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic , să se apropie de altar , unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească (...).
     Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne Iisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin. 

      Crăciun fericit !
    
    
     Înainte de a ne face daruri unii altora în această zi sfantă şi binecuvântată, să primim darul suprem din mâna Celui care ne-a creat. Pentru că acest dar este actul prin care noi suntem eliberaţi din temniţele păcatului. Să deschidem fără teamă poarta sufletelor noastre şi să facem loc pruncului binecuvântat. Să-l naştem şi în inimi, pentru că El este paşaportul ce ne conduce din nou în Eden. Fie ca lumina sfântă să ne regenereze sufletele  şi nici o întristare să nu-şi mai aibă locul pe chipurile noastre făcute după cel mai frumos şi mai curat chip. Doamne, ajută-ne să conştientizăm iubirea Ta şi dă-ne puterea să fim în stare să o primim ! Crăciun fericit !

Georgeta Istrate

Meseria de profesor





    Dascălii influenţează caracterele şi conduita elevilor.  Un dascăl bun, şi aici mă refer la profesionalismul cu care tratează atât ceea ce predă, dar  şi atitudinea  şi respectul faţă de studenţi, va deveni un model de urmat pentru aceştia.

    Există profesori în şcoli, fie ele primare, gimnaziale, liceale sau universitare care, prin atitudinea lor superioară,  îţi strivesc toate aspiraţiile şi te fac să te simţi ultima persoană de pe pământ. Uneori, nu te rănesc prin cuvinte, ci prin atitudine, prin dispreţul gesturilor şi îţi arată că nu valorezi nici doi bani. Surpriza vieţii vine atunci când studentul pune informaţiile pe care le-a învăţat în practică. S-ar putea să fie mult deasupra celor care l-au umilit!
   
  Ce mică e lumea!

    Vara ce-a trecut, m-am internat cu tatăl meu într-un  spital din Brăila. În salonul în care am fost repartizaţi se afla, printre alţii,  o doamnă care-şi îngrijea soţul. Cum zilele trec mai greu într-un asemenea loc, într-o seară,  am început să povestim vrute şi nevrute. La un moment dat, nu ştiu cum, am ajuns să discutăm despre “Luceafărul” lui Mihai Eminescu. Şi am început să recit strofe, apoi să le comentez, iar doamna părea foarte încântată , chiar spunea că este curioasă ce cred eu despre anumite versuri. Atât de mult ne-a prins subiectul, că tot salonul,  vreo 12 persoane - bolnavi si îngrijitori,  a fost captat de conversaţie. Surpriza mare a venit când am aflat că doamna  fusese chiar profesoară de… română. Am fost şocată, căci nu înţelegeam de ce mai este atât atât de curioasă de ce-o fi vrut  să spună poetul, din moment ce ştie!... căci logica mea aşa spunea. Nu poţi fi profesor de română şi să asculţi cele 98 de strofe cu atâta încântare, încât să dai impresia că e pentru prima dată când auzi Luceafărul. În fine, dilema mea a trecut în planul secund şi şi-a pierdut importanţa când  i-am spus cine a fost profesorul meu de limba română. Mai mult, i-am spus că , după părerea mea, domnul profesor este cel mai bun din tot judeţul ( oi fi fost subiectivă, dar ce să fac?), că se poate dovedi nu numai prin activitatea sa la catedră, ci şi implicarea în mersul lucrurilor din învăţământ. Era un profesor exigent, dar şi bine pregătit.  I-am mai spus că dumnealui mi-a descoperit afinitatea pentru literatură şi tot dumnealui a fost cel care îmi cerea să scriu poezii sau diverse compuneri, considerând că aş avea înclinaţie spre scris.

Nu subestima un student care nu ţi se pare destul de bun

    Doamna părea îngândurată, avea un surâs dulce-amar pe chip şi...tăcea. Am simţit nevoia să mai adaug şi faptul că  profesorul meu, pe care nu l-am mai văzut de un car de ani, va rămâne veşnic în inima mea ca un îndrumător şi un exemplu de urmat.
    După o tăcere de câteva minute, doamna a spus: “ Este ciudat ceea  ce-mi spui. Acest om a fost colegul meu de facultate. A fost un student mediocru! Şi nu era numai părerea mea, profesorii noştri credeau la fel. Să-ţi mai spun că, la examenele orale, de-abia îngâna câteva cuvinte?!”
       Vă imaginaţi şocul pe care l-am avut, când această doamnă, care-l cunoştea pe profesorul meu de Limba română, îl descria în aceste cuvinte...Şi nu cred că minţea. Pur şi simplu aceasta era părerea ei. Poate profesorul meu, pe vremea când era student, era un introvertit sau  nu voia să iasă în evidenţă. Timp de şase ani, cât mi-a fost profesor, nu am văzut astfel de slăbiciuni. Dar…ce ştiu eu?  
   Concluzia: De eşti cadru didactic sau coleg,  niciodată să nu subestimezi un elev sau un student care nu ţi se pare  destul de bun, căci s-ar putea, mai târziu,  să te depăşească mult din punct de vedere intelectual şi uman. 


Georgeta Istrate


sâmbătă, 1 decembrie 2012

La mulţi ani, România !



  Cineva m-a întrebat zilele trecute  dacă aş fi vrut să mă nasc în altă ţară. Am spus un nu aşa de hotărât,  încât persoana din faţa mea a tresărit.

     Nu cunosc un nume mai frumos ca România, o limbă atât de dulce şi profundă, nişte peisaje de-a dreptul năucitoare şi oameni atât de deştepţi, de calzi. Poate că românii au şi defecte, dar cine nu are?  
   Cel mai mare defect al nostru, de care îmi pare nespus de rău ,  este acela că nu mai ştim să ne alegem reprezentanţii. Avem nevoie de  lideri cărora să le pese de ţara asta, de oamenii ei şi de demnitatea lor.  De ce nu mai ştim? Poate că sunt prea multe măşti,  bine ticluite,  care păcălesc.  Dacă ei poartă măşti, de ce nu învăţăm să le ignorăm? Alegerile sunt aproape, bătălia este mare, iar cei care vor să ia puterea,  luptă cu toate armele. Bat pe la uşile noastre  ca nişte miei nevinovaţi,  promiţând vrute şi nevrute. Dar cum să-i ghiceşti pe cei care  sunt lupi îmbrăcaţi în blană de oaie?
   Într-o zi, mi-a trecut prin minte un lucru straniu: ce bine ar fi dacă oamenii ar fi însemnaţi natural, cu o culoare anume, care să le arate intenţiile, ca un nimb, ca o pecete în mijlocul frunţii , aşa cum se vede culoarea ochilor! Iar culoarea proprie fiecărui om să emane şi un parfum specific. Atunci sigur nu am mai greşi. Ar fi o chestie atât de bună, încât şi  cei nesinceri ar aspira la o culoare care să le înfrumuseţeze caracterul. 



   Astăzi,  1 Decembrie 2012, am  credinţa că România va străluci din nou! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

   
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

                                                 de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, 
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? 
Braţele nervoase, arma de tărie, 
La trecutu-ţi mare, mare viitor! 
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, 
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc; 
Căci rămâne stânca, deşi moare valul, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc. 


Vis de răzbunare negru ca mormântul, 
Spada ta de sânge duşman fumegând, 
Şi deasupra idrei fluture ca vântul 
Visul tău de glorii falnic triumfând, 
Spună lumii large steaguri tricoloare, 
Spună ce-i poporul mare, românesc, 
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.  



Îngerul iubirii, îngerul de pace, 
Pe altarul Vestei tainic surâzând, 
Ca pe Marte-n glorii să orbească-l face, 
Când cu lampa-i zboară lumea luminând, 
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare, 
Guste fericirea raiului ceresc, 
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc. 



Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, 
Tânără mireasă, mamă cu amor! 
Fiii tăi trăiască numai în frăţie 
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, 
Viaţa în vecie, glorii, bucurie, 
Arme cu tărie, suflet românesc, 
Vis de vitejie, fală si mândrie, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
















vineri, 30 noiembrie 2012

“Art Georgie’s”, pasiune şi creativitate



    Dragii mei, zilele acestea am găsit în calculatorul meu nişte fotografii excepţionale, pe care le-am făcut cu câţiva ani în urmă,  la  câteva expoziţii  “Art Georgie’s”. Îmi aduc aminte că am fost de-a dreptul încântată nu numai de acele creaţii, dar mai ales de povestea de început a firmei. Am căutat pe Internet să văd ce noutăţi mai sunt şi, spre surprinderea mea, am găsit câteva articole care dădeau de înţeles că firma nu mai aparţine iniţiatorului ei. Sper că e o glumă proastă, căci e păcat să moară atâta pasiune şi creativitate, de care avem cu toţii nevoie. Postez mai jos articolul pe care l-am scris când am participat la prima expoziţie,  şi câteva fotografii cu lucrările lor.    


Virgil Moraru, iniţiatorul unei arte unice

  Iubeşte arta cu pasiune, tablourile şi vitraliile pe care le creează sunt nişte poeme născute parcă din veşnicii. Sufletul lui este ca o sete crescută la margini de izvoare. Îl încântă roua dimineţii şi  dansul apei  ce alunecă jucăuşă printre pietre…  



  Cum să fii indiferent în faţa atâtor frumuseţi? Toată această artă îşi strigă dreptul la viaţă, ca un copil dornic să simtă căldura soarelui. Şi poat că el, Virgil Moraru, a simţit că destinul l-a ales să facă lucruri durabile, lucruri care să provoace stări de fericire şi încântare pentru multe generaţii de acum încolo. În anul 1992, la Iaşi,  pune bazele unei “maternităţi” de creaţie ce cuprinde pictură bisericească, fabricarea mozaicului şi folosirea lui în artă, vitralii şi decoraţiuni interioare.Cu timpul,  a ajuns la realizări pe care nici măcar el nu a crezut că o să le atingă. De la miniaturi până la lucrări de mare anvergură, întinzându-se pe sute de metri pătraţi, fiecare centimetru înseamnă precizie şi fineţe unite în vis şi fantezie.  Şi mai ales pierderea noţiunii timpului…

 Un destin scris în nume


    Şi dacă ne-am îndoit vreodată că destinul ne este scris pe frunte, atunci Virgil Moraru, fondatorul atelierelor, are destinul scris chiar în nume (vi-vitraliu, mo-mozaic). Până să pună bazele noilor tehnici, era pictor bisericesc. Îşi aduce aminte că, în vremea vechiului regim, vitraliul i se părea un fel de Fata Morgana. Aşa credea atunci la nivel de raţiune, pentru că undeva în interior, din centrul inimii creştea firavă şi nestingherită o artă nouă, deosebit de durabilă şi spectaculoasă.
    Lucra într-o mănăstire...Într-o zi i-a venit ideea să vopsească bucăţele de sticlă pe care apoi le-a lipit pe pereţii unui...wc. Şi da, acest lucru  i-a purtat noroc! Acele prime cioburi colorate aveau să fie în istoria carierei sale,  punctul zero, care în drumul lui spre plus infinit a dus la o recunoaştere internaţională de necontestat. Lucrări bisericeşti în România, dar şi în străinătate, iar cele două brevete de invenţie în materie de mozaic au primit patru medalii de aur la saloanele de inventică de la Iaşi, Bruxelles, Moscova...Şi inspiraţia curge ca un fluviu : “zilnic străbat mii de kilometri...Am înmagazinat în memorie tot felul de instantanee.Voi scoate din această memorie ideile pe care le am şi le voi da artiştilor care lucrează în atelierele noastre.Ei le vor trece prin propria sensibilitate şi vor crea lucrări unice. M-am gândit chiar la expoziţii tematice, de exemplu “Faţade vechi şi noi din Atena”...  Ştiţi şi voi că, în ziua de azi,  se pune accentul pe produsul unicat, o creativitate care implică folosirea materialelor neconvenţionale. Suntem posesorii unor tehnici unice, de exemplu, prin tehnica fuziunii am reuşit să scoatem lucruri din ce în ce mai frumoase şi de calitate”.

Admiraţie şi invidie


  Cei care lucrează la  “Art Georgie’s” se consideră nişte autodidacţi care ştiu să trăiască clipa la maximum: fie că e tristă, fie că e fericită. Şi asta se vede cu ochiul liber, trebuie doar să ştii să priveşti.
    Vernisajul expoziţiei de la Galeria “Art Georgie’s” din Bucureşti a uimit asistenţa prin originalitatea lucrărilor executate manual în cele două tehnici : vitraliul şi mozaicul.Un spectacol de lumină şi culoare în care fiecare lucrare, în funcţie de tema pe care  o abordează, creează sentimente noi în sufletul admiratorului. De multe ori acesta exclamă cu uimire: “de când caut aşa ceva!” E ca şi cum lucrarea şi-ar găsi stăpânul. În acel moment se înfiripă o dragoste de ambele părţi. Să fi intuit artistul, în momentul în care a conceput o anumită lucrare , că cineva în lume o caută în propria imaginaţie ? Că acesta, oricine ar fi el, aşteaptă ca Universul să-i materializeze visul? Oricum ar fi, artistul “Art Georgie’s”  îşi dă acordul  ca o parte din sufletul său să ajungă într-o casă în care, cu siguranţă, va fi preţuit.  Aproape nu-ţi vine să crezi că din piatră, sticlă topită stratificată sau marmură se naşte atâta frumuseţe, căldură, bucurie şi încântare!   Lucrările artiştilor coordonaţi de Virgil Moraru au stârnit admiraţie, dar şi invidie. Nu de puţine ori, când aripa succesului i-a urmărit peste hotare, săgeţile răutăţii au fost îndreptate asupra lor. De teama concurenţei ( pe care  “Art Georgie’s” le-o făcea),  erau trimişi să-şi prezinte lucrările doar în România.

Garanţie 50 de ani


    Lucrările de la cele mai mici, stil cadou, până la cele complexe, monumentale, înglobează în ele geniu artistic, romantism şi pasiune, iar fineţea execuţiei şi materialele folosite, inclusiv aurul, dau senzaţia de mişcare.Culorile materialelor folosite nu-şi schimbă nuanţa, acestea rezistând în timp şi sute de ani.Datorită numărului mare de artişti, majoritatea tineri,stilurile sunt diverse acoperind o mare varietate de preferinţe: personaje şi scene biblice; domniţe îmbrăcate în haine de epocă, nuduri; Marilyn Monroe, Charlie Chaplin şi celebrele lui ghete..; flori şi instrumente muzicale; vase decorative; chipuri de copii... “vrem să credem că fiecare lucrare este făcută pentru cineva. Şi pentru că totul este realizat manual, aceeaşi temă poate fi diferită de la un artist la altul. Pentru că - nu-i aşa?-  lucrarea trece prin sufletul şi viziunea fiecărui artist. Ni se solicită des icoane, dar şi tablouri cu teme laice. Lucrările noastre au certificat de calitate şi o garanţie de cel puţin 50 de ani şi…vă garantez că astfel de lucrări nu veţi mai găsi nici în galeriile din ţară şi nici în cele din străinătate”,  a precizat Cerasela Ciucă, unul dintre organizatorii expoziţiei.

   Georgeta Istrate

luni, 26 noiembrie 2012

Mănăstirea “Sfântul Antonie cel Mare” de la Mălăieşti



     Sfârşit de aprilie…Pe la amiază, autocarul cu pelerini se opreşte la Mănăstirea “Sfântul Antonie cel Mare” de la Mălăieştii de Jos, comuna Dumbrăveşti, judeţul Prahova.



      Copacii din jur  parcă protejează şi resping orice zgomot  venit din afara acestui perimetru. Aerul  încărcat cu parfum de liliac şi iarbă proaspătă  se furişează în respiraţie alungând umbrele sufletului,  iar pacea senină, mângâiată de triluri de  păsări, te îndemnă la meditaţie. Colinele verzi din jurul mănăstirii se scaldă într-o lumină specială ce se revarsă pe acest colţ de rai. Pelerinii caută cu sufletul ceea ce lumea nu le poate oferi: fericirea prin iubire, ascunsă  doar în  emoţia întâlnirii cu Dumnezeu.Stareţul Petru Ungureanu spune că :”spaţiul ar fi pustiu   dacă nu ar fi punctat de biserici. Inimile noastre ar fi neîmplinite dacă nu am peregrina din când în când în perimetrul locurilor de strădanie numite mănăstiri…”

Sfinţii, indicatoare către izvorul harului divin

    
    În biserica mănăstirii este linişte deplină. Înăuntru mai zăbovesc două persoane: un călugăr bătrân cu privirea blândă, care vinde lumânări în pridvor, şi Părintele Stareţ Petru. Acesta din urmă ne primeşte cu zâmbetul pe buze  şi face bucuros  o rugăciune de dezlegare pentru noi. Are o cuminţenie în priviri aproape revoltătoare, iar când vorbeşte adoptă o atitudine umilă şi respectuoasă. Nu înţeleg de ce îşi ascunde privirea mereu! Pelerinii sunt curioşi şi, din vorbă în vorbă,  se înfiripă o discuţie pe tema mântuirii. Deşi tânăr, părintele răspunde tuturor întrebărilor cu răbdare şi înţelepciune. Ne spune că izvorul harului divin este singurul care poate să curăţească şi să mântuiască sufletele nedisciplinate.Că acea iubire eliberatoare  identificată cu Dumnezeu nu se găseşte în “puteri spirituale şi false minuni” oferite de ocultişti şi “harismatici” care pot cel mult să ofere o plăsmuire slabă de idei întunecate şi absurde. ”Niciodată nu a existat un asemenea timp al învăţătorilor falşi  ca acest jalnic secol, atât de bogat în jucărioare lumeşti şi atât de sărac în minte şi suflet. Adevărul ” spune sfinţia sa, “se găseşte numai în Biserica Ortodoxă a Lui Hristos, izvorul fiind harul Sfântului Duh , iar adevăraţii învăţători ai doctrinei dumnezeieşti  sunt Sfinţii Părinţi. Dar câţi din creştinii  ortodocşi ştiu îndeajuns  pentru a bea din acest izvor? Mulţi dintre ierarhii contemporani  îşi călăuzesc turmele pe căile dezastruoase  ale înţelepţilor moderni  ce promit ceva “nou” şi se străduiesc  să îi facă pe creştini a uita învăţătura adevărată, o învăţătură care se află în total dezacord cu ideile false ce stăpânesc vremurile moderne. Ar trebui ca piatra de temelie a clădirii sufletelor să fie învăţătura patristică. Nu există nicio problemă a vremurilor noastre încurcate  care să nu-şi poată găsi soluţia printr-o citire atentă şi smerită a vieţilor acestor sfinţi.”

Locurile sfinte reînvie din propria cenuşă
  
  

    Cu aproximativ două secole şi jumătate în urmă, aici a existat un schit de călugări…Şi cum  locurile sfinte reînvie mereu din propria cenuşă, neţinând cont de timp sau decizii arbitrare,  pe aceste locuri se află acum un complex mănăstiresc nou nouţ.Terenul a fost donat de Guiu Ion din Ploieşti iar ctitorii sunt Vasile Cucu din Bucureşti  şi Traian Bledea din comuna Bledeşti, judeţul Prahova. Biserica, din zid,  are  trei hramuri:”Sfântul Antonie cel Mare” (17 ianuarie),”Sfântul Mucenic Fanurie”(29 august),  “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”(24 iunie). Piatra de temelie a fost pusă în 1995 de IPS Teodosie împreună cu un  sobor de preoţi, care au săvârşit atunci  slujba de sfinţire.     Complexul este iniţiativa ieromonahului Antonie Liţa care , hotărât fiind să ridice acest lăcaş, a improvizat  un spaţiu de locuit într-un vagon . Condiţiile grele nu l-au  împiedicat  sa strângă o obşte de 30 de monahi şi să stabilească o rânduială de slujbe care se ţineau zilnic. După trei ani, părintele Antonie a fost  transferat în eparhia Alexandriei şi Teleormanului. Viaţa monahală a continuat sub îndrumarea părintelui Lazăr Nan, care a reuşit să finalizeze construcţia bisericii  în faţa căreia a zidit un aghiasmatar.Tot părintele Lazăr a demarat şi  lucrările de construcţie a unui corp de chilii care va fi finalizat de actualul părinte stareţ , Petru Ungureanu. Acesta  intenţionează să împrejmuiască perimetrul mănăstirii cu zid şi să ridice o clopotniţă.

O frumuseţe care îţi taie respiraţia


     Lăcaşul este  o construcţie în formă de cruce de o rară frumuseţe. De pe partea exterioară a zidului bisericii, din picturi, sfinţii  încolonaţi îmbie credincioşii la o discuţie cu Dumnezeu. Pe naos se ridică maiestuoasă   turla mare  octogonală, aşezată pe un soclu pătrat şi două turle mai mici desupra  pronaosului. De o parte şi de alta  a celor două canaturi de lemn masiv  ale uşii de la intrare, meşterul Atomi Constantin a sculptat cu măiestrie portretele a  patru sfinţi, încadrate în chenare de cruci şi viţă de vie : Antonie cel Mare, Fanurie, Ioan Botezătorul şi Vasile cel Mare.
   În interior, altarul, luminat de ferestre la nord şi la sud, este separat de naos prin catapeteasma sculptată în lemn de stejar de meşteri din  Humuleşti. Câţiva  stâlpi  de beton  încorporaţi în ziduri despart naosul de pronaos. Ambele încăperi sunt luminate de ferestre generoase. Pictura interioară, realizată în ulei de către Ade şi Nicoleta Voicu, îţi taie respiraţia.Culorile sunt atât de proaspete şi vii încât ai senzaţia că ai nimerit în mijlocul unui sfat ţinut de sfinţi în carne şi oase. Din faţa tâmplei, sfatul este supervizat de Însuşi Mântuitorul şi Maica Lui care privesc blând din icoane spre credincioşii aflaţi pe scaunele sculptate de o parte şi de alta a încăperii, în continuarea celor două jilţuri arhiereşti.

Călugării, îngeri ai pământului

  
    Pelerinii se opresc în faţa unei măsuţe pe care sunt scrise, ca un psalm,  cuvintele: « Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie : în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale Doamne, voi intra în casa Ta ; închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă, Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără încetare să preaslăvesc o dumnezeire, pe Tatăl,pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, amin ! ». Ieşim în curte.  Stareţul ne arată chiliile  neterminate şi ne vorbeşte despre planul său de a le  modifica arhitectura  « prea lumească ».Şi dacă tot se vorbeşte  despre clădiri, nu poţi să nu observi tricolorul arborat pe fiecare dintre ele sau  muşcatele din pridvoare . Apoi, stareţul ne povesteşte despre viaţa de călugăr, uneori neînţeleasă :”Ţâşnirea spre lumea îngerilor , îngeri ai pământului,  cere jertfă neîntreruptă, cere credinţă totală şi lumea nu înţelege că aceştia , călugării, sunt fiii cei mai curaţi, mai luminoşi, mai necesari şi mai hărăziţi ai neamului lor. Realitatea din inima monahului, liniştea adâncă şi gândirea  înaltă trezesc sentimentul de răspundere în jurul lor şi creează o singură şi mult aşteptată armonie. Călugărul dispune de un mare dar şi anume o acută senzaţie a liberei capacităţi de alegere între bine şi rău. Soluţia ortodoxă a mântuirii ce constă din smerenie, har,credinţă şi fapte bune i se arată, pe măsură ce trăieşte mai multă vreme în mănăstire, a fi conformă cu dreptatea, cu adevărul şi dreapta socotinţă.”

Mântuirea este accesibilă tuturor

  

   Stareţul spune că mântuirea se bazează pe dispoziţiile sufleteşti şi este accesibilă în egală măsură călugărului ca şi mireanului. Singura diferenţă constă în rânduiala exterioară a vieţii,obligatorie pentru monahi. În rest, trăirea lăuntrică şi viaţa în duh  este aceeaşi pentru toţi. Ca să ne exemplifice, ne povesteşte despre Sfântul Antonie cel Mare, care voia să ştie de la Dumnezeu,  dacă este cineva în Alexandria care îl întrece în virtute şi i-ar putea deveni model de viaţă. Răspunsul vine  printr-un cizmar care, prin meseria lui, slujea oamenilor, dar trăirea interioară era socotită de Domnul un exemplu de modestie:”ei bine, dimineaţa, după ce mă scol, mă aşez pentru câteva clipe în faţa Lui Dumnezeu şi mă gândesc că , în tot acest mare oraş, nu este păcătos mai mare  decât mine. Şi seara fac la fel...” Astfel cizmarul, a cărui credinţă şi smerenie îl onora pe Dumnezeu, a fost socotit mai virtuos decât sfântul. “Desăvârşirea”, spune părintele Petru citându-l pr Sfântul Isac Sirul, “este un adânc de smerenie”. “Nu faptul de a fi laic sau monah are importanţă în faţa lui Dumnezeu, ci smerenia şi modestia”.
    Ne pregăteam de plecare…  Prin livezile de pe coline, soarele-şi odihnea razele blonde şi mi se părea că orizontul se dilată într-o măreţie care ne cheamă .Şi noi deveneam tot mai mici, atât de mici că semănam cu nişte puncte rătăcind prin grădina creaţiei…

    Georgeta Istrate

 

Terapia antidepresie, de la tristeţe la bucurie



     
                                                         Nicu Ghergu, terapeut

     În ziua de azi, când evenimentele se desfăşoară cu o viteză ameţitoare, masajul nu mai este un moft, ci o necesitate. Răul  începe de la stres şi duce, inevitabil,  spre o boală. Nu mai este un secret că masajul reprezintă un procedeu complex care, în funcţie de tipul, intensitatea, durata, frecvenţa, gradul de concentrare al terapeutului şi,  mai ales,  al pacientului,  acţionează  fizic, psihic şi mental, armonizând organismul pe toate nivelurile.  De ce am adus vorba despre concentrarea pacientului?! Simplu. În timpul masajului, acesta poate conştientiza mai bine deblocările emoţionale care apar,  grăbind considerabil atingerea unei stări armonioase.
     În urma mai multor experienţe, s-a constatat că pacienţii reacţionează diferit în faţa acestor detensionări: unii oftează, altora le curg lacrimile, pe alţii îi apucă râsul, unii tremură... Acestea sunt semne că organismul se eliberează de tot ceea ce l-a împovărat: supărare, ură, resentimente, amintiri dureroase, momente umilitoare, etc. Dar ce uimeşte la terapia antidepresie este faptul că, după masaj,  pacientul  dobândeşte o încredere mărită în propria fiinţă. Încrederea în sine poate fi considerată principalul antidot pentru depresie!  

  În cabinetul terapeutului Nicu Ghergu...

      Aşadar, vă invit în cabinetul lui Nicu Ghergu, să vedem cum lucrează...
 Mă aflu pe patul de masaj. Mai întâi, terapeutul unge suprafaţa pielii de masat cu un ulei special, după care mă atenţionează că terapia pe care mi-o va face, este una special concepută pentru a elimina depresia: „ În timp ce voi lucra,îmi spune, concentrează-te pe sentimente, povesteşte-mi despre stările pe care le trăieşti... Inspiră adânc, capul relaxat, chiar abandonat”. Terapeutul simte o oarecare împotrivire din partea mea: „ Ce, n-ai încredere în mine?!” Sigur că am, îi răspund. Râde, apoi adaugă: „încearcă să te vizualizezi într-un spaţiu care-ţi  provoacă multă bucurie!” Apoi,  începe să lucreze, iar eu încerc să-l ascult. Să vedem, găsim o  amintire frumoasă? Da, asta este! Într-o clipă mă vizualizez înotând în apa Argeşului. Pentru mine, nu există fericire mai mare ca apa! Însă  curiozitatea nu-mi permite să fiu total absentă, căci nu vreau să pierd nicio mişcare a specialistului.
   Între timp, Nicu Ghergu îmi povesteşte că terapia de care beneficiez în acest moment, nu elimină doar depresia, ci şi durerile de cap, disfuncţiile sistemului nervos central, accidente ale creierului şi măduvei spinării, dificultăţile emoţionale, oboseala, bolile sistemului imun şi alte zeci de probleme de sănătate.  De asemenea,  ţine să precizeze că nu el este cel care vindecă, ci doar stimulează anumite puncte. Ca urmare a tehnicii pe care o aplică,  procesele naturale de autovindecare încep să lucreze pentru recăpătarea sănătăţii pe toate planurile.   

Senzaţii şi întrebări

     Îmi ia capul în mâini şi, cu mişcări blânde, îl roteşte  spre stânga si spre dreapta,  explicându-mi că astfel se echilibrează lichidul encefalo-rahidian. Balansul acesta îmi dă impresia că sunt o bucată de lut modelat de mâna unui artist. Trec de la starea de lut la cea de zbor şi am senzaţia că sunt departe... Îmi simt obrajii plini de energie, chiar întreb dacă m-am înroşit, iar Nicu Ghergu  îmi confirmă: „ ştii cum eşti acum? Un generator de energie!” Într-adevăr, simt o avalanşă de senzaţii „calde” din cap până în picioare şi , în momentul acesta, nimic  nu mă poate scoate din starea de bine.  Nu ştiu cum şi de ce, dar îl întreb dacă terapia aceasta atât de grozavă merge şi la animale: „sigur că da, chiar acum câteva zile am „relaxat” o pisicuţă. Se simţea foarte rău şi, după ce am lucrat pe trupuşorul ei, a devenit iar jucăuşă. A, trebuie să-ţi spun că  terapia se potriveşte de minune şi copiilor”.

„Să-ţi fie de bine!”

    

     În timp ce-mi ţine o mână în zona urechii drepte, iar cealaltă în zona umărului, făcând un fel de elongaţii, îmi spune să inspir adânc, apoi face aceleaşi mişcări şi pe partea stângă. Îmi ridică din nou capul cu mâinile amândouă,  masând la baza craniului, vine apoi cu degetele mari în stânga şi dreapta bărbiei şi tot aşa zona craniană  este masată centimentru cu centimetru. Din zona capului, trece la coloana vertebrală,  stimulând punctele energetice în acelaşi timp cu osul bazinului. La un moment dat, îi spun: parcă mi se aşează toate! Râde. După ce lucrează pe ambele părţi, se întoarce în zona capului şi reia mişcările delicate de la început: apasă centrii aflaţi după fiecare ureche, apoi oasele feţei, fruntea, oasele din jurul ochilor, în zona creierului şi la baza nasului, apoi face din nou rotaţiile capului spre stânga şi spre  dreapta, aşa cum am descris mai devreme. După ce mai execută câteva mişcări în zona capului, se îndreaptă spre tălpi, trage ( bineînţeles,  într-un mod terapeutic!)  de picioare, fapt care-mi stârneşte un comentariu glumeţ: poţi să tragi ceva mai tare? Că toată viaţa  mi-am dorit să fiu mai înaltă! Specialistul râde, apoi  încheie tradiţional : „să-ţi fie de bine!”

 Aplicabilitate fără limite

    Terapia corectează sistemul cranio-sacral, adică locul în care acţionează măduva spinării şi creierul. Acest tip de masaj are ca scop destinderea totală a organismului, detensionarea psihică,  prin eliminarea gândurilor negative. Prin  acest masaj se ajunge la deblocarea unor probleme pe fond psihic, care îngreunau  dezvoltarea armonioasă a organismului.  După eliberarea acestor „poveri”, multe probleme de sănătate dispar ca prin minune. Datorită faptului că terapia acţionează asupra sistemului nervos central, aplicabilitatea este fără limite, acţionând pe tot felul de disfuncţii, inclusiv pe cele endocrine.  Asupra minţii, masajul are un efect deosebit de benefic,  armonizând procesele mentale. Dacă acestei terapii  i se asociază o atitudine pozitivă, rezultatele pot să apară uimitor de rapid. Sigur că depinde de reacţia fiecărui organism în parte, căci suntem unici şi reacţionăm fiecare în ritmul nostru! Cert este că o persoană armonizată va fi recunoscută imediat după  felul în care reacţionează şi după comportament.  

Depresiile fără motiv

    Probabil,  vi s-a întâmplat ca, în unele zile, viaţa să vi se pară cenuşie, deşi aţi avea o mie de motive să vă bucuraţi. Fără un motiv identificabil, deveniţi critici, totul vi se pare lipsit de sens şi vă apucă o disperare,  care, dacă nu este corectată de un specialist, poate să fie fatală. Ei bine, terapia antidepresie a lui Nicu Ghergu înregistrează rezultate foarte bune şi în depresiile endogene, adică depresiile fără motiv.
   În concluzie, masajul pe care l-am descris astăzi, urmăreşte îmbunătăţirea sistemului nervos central şi  obţinerea unei rezistenţe mai mari la îmbolnăviri. Eliberarea emoţională înseamnă în fapt eliminarea efectelor reziduale ale unor traume sau experienţe negative, care ne-au afectat recent sau chiar în copilărie, traume care ne blochează vieţile şi acum.
   Îl puteţi contacta pe Nicu Ghergu la tel: 0723.132.876 sau 0766.671.103. E-mail: nicughergu@yahoo.ro; www.tratamentenaturiste.ro

Georgeta Istrate

marți, 16 octombrie 2012

Criza din Georgia III



Conflictul a fost premeditat?

    Evident,  principalii actori ai conflictului ruso-georgian sunt Rusia si Georgia. În ecuaţie, secundar, sunt implicate şi SUA, conform  declaraţiei făcute de  şeful Comisiei de Securitate a Dumei de Stat, Vladimir Vasiliev,  într-o conferinţă de presă. Domnia sa afirmă că "Georgia nu ar fi putut să facă nimic fără susţinerea Statelor Unite!"
    De asemenea, oficialul rus este de părere că acţiunea militară a Georgiei a fost premeditată cu meticulozitate de Mihail Saakaşvili, argumentând că, în ultimii ani, acesta a crescut treptat bugetul militar al ţării.
    Pentru soluţionarea conflictului au loc discuţii internaţionale care iau in considerare  probleme privind securitatea şi stabilitatea în regiune;refugiaţii şi persoanele strămutate pe baza unor principii recunoscute de practica internaţională a regulamentelor conflictuale; acordul comun între părţi; desfăşurarea rapidă a unei misiuni de observatori independenţi pe teritoriul georgian, etc.
   Discuţiile duc spre  obţinerea unor date precise, mecanisme şi angajamente din partea Moscovei, care să garanteze încheierea retragerii trupelor ruse aflate pe teritoriul georgian.

Puterea uriaşă a comunicarii

         În general, comunicarea în timpul conflictelor  urmăreşte  discreditarea adversarului, motivarea scopului „suprem” de menţinere a unor idealuri şi valori. Din încleştarea propagandistică a acestui război nu lipsesc falsurile şi denaturările, servite spre consum lumii internaţionale. Imaginile sunt dramatice, ele prezintă  civili bombardaţi sau aflaţi în suferinţă cu scopul de a sensibiliza opinia publică. Comentariile, fotografiile si filmele transmise activează în ochii privitorului, cititorului sau ascultătorului sentimente de compasiune faţă de o tabaără şi de revoltă şi pedeapsă pentru cealaltă.
   Avantajul părţilor aflate în conflict, dar şi al întregii lumi, este acela că informaţiile se emit în timp real, dând senzaţia de participare directă la acţiuni. Cei neimplicaţi în conflict, indiferent că vorbim de mass-media ori un om obişnuit, urmăresc cu sufletul la gură firul evenimentelor, căutând senzaţionalul. Lucrurile ieşite din comun provoacă sentimente puternice, iar presa ştie acest lucru, de aceea, când nu are ceva ce nu s-a mai văzut, inventează. Organele media trăiesc prin aceste ştiri “senzaţionale” şi, cu cât se implică mai mult, cu atât le creşte audienţa, popularitatea şi… bugetul. Surprinzător este faptul că omul consumator de aceste evenimente dă dovada de un fel de “foame” după senzaţional, iar ştirile, cu cât sunt mai tari, cu atât îi deschid apetitul pentru ceva mai puternic.
   
 Concluzie
    
    Publicul reacţionează mai mult sau mai puţin violent, prin mijloacele de care dispune (Internet, demonstraţii în stradă, etc), aprobând sau condamnând faptele la care este obligat să asiste. Trebuie spus că reacţia acestuia este o sursă de “existenţă” pentru mass-media! După ce participi pasiv la aceste evenimente în direct,  poţi lua o decizie sub imperiul emoţiilor, care, de cele mai multe ori, poate fi eronată. În război, principalul perdant este adevărul. Restul e ... politică. Mă întreb dacă nu tocmai acest lucru urmăresc şi actorii principali…


G.I.

Criza din Georgia II




Reacţii dramatice 

  -Media occidentală şi agenţiile internaţionale sunt “bombardate” de către autorităţile georgiene cu informaţii despre  trupele ruseşti care atacă civili, despre ameninţarea asupra rezervelor energetice ale continentului european…  Mihail Saakaşvili declară că se află "într-o sta­re totală de agresiune militară" şi decretează Le­gea marţială.
   -Ambasadorul rus la NATO, Dmitri Ro­go­zin, spune că "ceea ce se întâmplă în Osetia de Sud nu poate fi numit decât epurare etnică şi ge­no­cid". Sintagma de genocid este folosită şi de pre­mie­rul rus, Vladimir Putin, pentru a descrie acţiunile geor­gie­ne din Osetia de Sud.
    -În data de 10 august,  oficialii georgieni  anunţă retragerea for­ţe­lor georgiene din regiunea separatistă Osetia de Sud, cu intenţia de a înceta orice confruntare militară, şi acu­ză Moscova că pregăteşte o nouă "agresiune" în zo­na Abhaziei. Autorităţile din Abhazia  decid decretarea "stării de război" în­­tr-o parte a teritoriului său, deschizând un al doilea front.
    -Preşedintele Saakaşvili cere NATO şi ONU să "oprească agresiunea rusă".  Ca urmare, Rusia impune Georgiei blo­cada maritimă pe Marea Neagră, pentru a împiedica trimiterea de arme în zonele de conflict. A doua zi,  autorităţile georgiene anunţă că artileria şi aviaţia rusă au bombardat masiv oraşul Gori şi sunt in­dicii că se pregăteşte un asalt terestru asupra ora­şu­lui.  Surse de la Tbilisi anun­­ţă că teritoriul Georgiei este survolat de 50 de avioane ru­seşti.

Reacţia  Uniunii Europene

       În data de  9 august 2008, Uniunea Europeană cere Ru­siei, prin vocea preşedinţiei franceze, să respecte suve­ra­nitatea Georgiei. Franţa anunţă  trimiterea în regiune a şefului diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, şi  propune un plan  care prevede renunţarea la folosirea forţei, încetarea definitivă a ostilităţilor, accesul  la ajutorul umanitar, retragerea trupelor georgiene la bazele ocupate înainte de război şi a celor ruseşti la li­niile ocupate înainte de 9 august, negocieri inter­na­ţio­na­le care să asigure stabilitatea în regiune.
      Strategia europeană dă roade, căci, în urma negocierilor cu delegaţia rusă condusă de preşedintele Dmitri Medvedev, s-au convenit modalităţile de implementare a planului de pace din 12 august.

Statele Unite susţin suveranitatea Georgiei
        

    Conflictul dintre Moscova si Tbilisi generează o încleştare între Rusia şi Statele Unite şi relansează spectrul Razboiului Rece. Aceasta este accentuată de o serie de declaraţii dure între cele două tabere, căci,  la Moscova, preşedintele rus acuză SUA  de reînarmare a Georgiei, sub masca ajutorului umanitar.
     Reprezentanţii Case Albe declară pe 9 august  că atacurile comise de Rusia asupra Geor­giei, în afara zonei de conflict din Osetia de Sud, re­pre­zintă o "intensificare periculoasă" a crizei şi cer Mos­covei să înceteze  bombardamentele. În data de  11 august, vicepreşedintele SUA, Dick Cheney, declară că "agresiunea rusă nu trebuie să rămână fără răs­puns şi avertizează că prelungirea acesteia va avea consecinţe se­rioase pentru relaţiile Rusiei cu Statele Unite, dar şi pentru comunitatea internaţională. 

G.I.


Criza din Georgia I



       
     Răbufnirile din Georgia au rădăcini adânci în istorie. Ele vin din anul  1922, când V.I. Lenin şi  Iosif Visarionovici Stalin acceptă populaţii minoritare,  în ideea de a distruge sentimentul naţional georgian. La timpul acela, acestor minorităţi li se recunoaşte un statut de autonomie culturală şi administrativă în sânul republicii. Odată cu destrămarea URSS,  a început să se facă auzit glasul acestei Georgii multietnice…
    
Confruntări între tabere

     În anul 2003, la cârma Georgiei vine Mihail Saakaşvili, care adânceşte criza dintre  Moscova şi Tbilisi, transformând-o într-o adevărată  confruntare. Preşedintele georgian vrea, în principal, două lucruri: să restaureze autoritatea georgiană asupra întregului teritoriu şi, mai ales, să se impună în faţa SUA drept cel mai bun aliat al lor din Caucaz, pentru a putea ţine piept Rusiei.
     Intervenţia militară rusă în republica secesionistă Osetia de Sud provoacă reacţia autorităţilor georgiene, la 7 august 2008,  căci  Mihail Saakaşvili ordonă începerea unei ofensive împotriva regiunii separatiste pro-ruse Osetia de Sud. Încercarea Georgiei de a recâştiga controlul asupra propriului teritoriu declanşează un atac pe scară largă al forţelor armate ruseşti în Osetia de Sud şi în alte părţi ale Georgiei,  departe de zona de conflict. Dar să vedem firul evenimentelor…

Atacuri dure
     
   Aşa cum am arătat, în  data de 7 august,  Osetia de Sud anunţă că a fost ţinta unor tiruri de armă lansate de pe teritoriul georgian. A doua zi, Georgia lansează o ofensivă militară îm­po­triva regiunii separatiste Osetia de Sud. Premierul georgian, Lado Gurghe­nid­ze, anunţă că ţara sa va continua operaţiunile militare pe teritoriul osetin până când se va ajunge la o "pace du­ra­bi­lă". Prin propagandă, Georgia, mizând pe obţinerea  unei simpatii internaţionale, îşi construieşte  imaginea unui stat mic,  strivit de un stat puternic.
    Aflat la Beijing (la deschiderea  Jocurilor Olimpice), premierul rus, Vladimir Putin aver­ti­zea­ză că acţiunile "agresive" ale Georgiei în republica se­paratistă Osetia de Sud vor determina un "răspuns" din partea Rusiei. El precizează că acţiunile forţelor geor­giene au produs numeroase victime,  printre care şi mi­li­tari ruşi din trupele de menţinere a păcii. Pre­şe­din­tele Parlamentului rus, Boris Grizlov, declară, la rândul său, că Ru­sia îşi va proteja "compatrioţii" din Osetia de Sud.


      Presa, un instrument valoros în disputa dintre cele două părţi

     Declaraţiile oficiale nu trebuie luate ad-litteram, căci dincolo de ele se ascund alte interese. Într-un interviu acordat CNN, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili acuză Rusia că "desfăşoară un răz­boi împotriva noastră pe propriul nostru teritoriu şi sun­tem într-o situaţie de autoapărare împotriva unui ve­cin mare şi puternic". Pe de altă parte, Ministerul geor­gian de Interne anunţă că forţele ruse, trimise în ajutorul separatiştilor, folosesc tancuri şi avioane îm­­po­tri­va militarilor georgieni din capitala osetină. În data de 9 august, preşedintele rus, Dmitri Medvedev,  se apără, replicând că  acţiunile trupelor ruse din Osetia de Sud re­pre­zin­tă "o operaţiune de pace" menită să îi protejeze pe civili.     
    În zona frontului,  autorităţile georgiene conduc ziariştii occidentali la Gori şi în punctele  confruntărilor în care relatările mediatice generează dovezi, informaţii, comentarii favorabile Georgiei şi defavorabile Rusiei. Mai mult, preşedintele georgian  îşi  consolidează  ofensiva mediatică  prin apariţii la televiziunile occidentale (conferinţe de presă, interviuri), dar nu se sfieşte să acuze televiziunile ruseşti de…propagandă! De asemenea, georgienii reclamă atacuri cibernetice asupra site-urilor oficiale ale lui Mihail Saakaşvili,  ale Ministerelor de Externe şi ale Apărării georgiene.

G.I.