joi, 30 mai 2019

Expoziția "Specii de spații" (10) - Philippe Ramette



Contemplation irrationnelle



      Lucrarea, de departe cea mai misterioasă din toată expoziția , aparține artistului Philippe Ramette, născut în anul 1961 la Auxerre, Franța.

   Personal, cred că lucrarea poate avea corespondent în toate sferele activității umane. Pe de altă parte are şi înţelesuri  filozofice. O schimbare de percepție îți schimbă automat perspectiva. Când rutina te face să pierzi sensul vieții, nu ar strica să schimbi calea, strategia. Dacă nu există o altă cale, deși mă îndoiesc, creează tu una! Se spune că obișnuința este moartea pasiunii și a creativității. Philippe Ramette ne arată un alt mod de a vedea lucrurile...

  Conversații...


  Drăguț este că aproape toți vizitatorii tind să își aplece capul pentru a descifra clădirile pozate irațional de către artist. Unii văd catedra Notre Dame, alții, care probabil au fost la Paris, încearcă să identifice clădirile din fotografie. Unii și mai temerari, caută explicațiile creării acestei fotografii iraționale. Comentariile sunt ceva de genul : " sigur sunt două fotografii suprapuse în mod intenționat să creeze efectul acesta..." Discuțiile se termină când citesc explicațiile efectiv.


Proteza invizibilă e de vină!
       
      Iată ce ne spune descrierea de specialitate :"Philippe Ramette rotește cu 90 de grade legea gravitației și linia de orizont a Parisului în această fotografie. În imaginea răsturnată și ' irațională', corpul artistului - într-o poză nonșalantă - este susținut de o proteză invizibilă, ascunsă sub haine, un dispozitiv de balansare cu care artistul lucrează frecvent  pentru a deruta percepția și pentru a defamiliariza modul în care ne raportăm la spațiu.

  Punctul în care spațiul își pierde rațiunea

     Ilustrația radicală a ideii că înțelegerea noastră este condiționată de punctul de vedere pe care îl adoptăm, fotografia pune în scenă dezechilibrul, tranziția bruscă dintre un loc ca oricare altul și spațiul neliniștitor al unui vertij, punctul în care spațiul își pierde 'rațiunea' ".


Georgeta Istrate



Expoziția "Specii de spații", (9) - Marcel Didier

Broken Obelisk - Marcel Didier

      Lucrarea aparține artistului francez  Marcel Didier, născut în anul 1961 la Besançon, în Franța. A fost realizată în anul 2013 și este una dintre cele mai admirate lucrări din expoziție.

  Opera arată ca un copac și ca un obelisc în același timp. Nu e sută la sută nici copac, nici obelisc. E un mixaj între cele două, cu un mesaj destul de sugestiv . Lucrarea pare să arate atât frumusețea naturii prin acest copac, cât și urâțenia intervenției omului care strică armonia prin distrugere (tăieturile de fierăstrău).
   Personal, cred că mesajul se poate extinde la orice domeniu al activității umane, atâta timp cât intenția nu este de a proteja.


Va cădea sau va rezista?


        Ce spun comentariile de specialitate despre lucrare:" Despre copacul transfigurat în această sculptură, Didier Marcel spune «mi l-am imaginat ca pe un vestigiu, care va cădea sau va rezista. Am vrut să mă joc cu noțiunea de imposibil : pare imposibil ca structura să rămână în echilibru. Cele patru fețe în oglindă evocă tăieturile fierăstrăului ».

Modelul mental și formal al lucrării


      Titlul lui Marcel citează direct modelul mental și formal al lucrării - sculptura eponimă a lui Barnett Newman, instalată în fața Capelei Rothko din Houston, o întâlnire fantastică între vârful unei piramide și cel al unui obelisc.

 O întrebare...

        Diferența dintre lucrări e poate la fel de importantă ca identitatea de titlu :ceea ce e esențializat la Newman, rezolvat în cheie simbolică prin coliziunea dintre două forme tipice ale comemorării monumentale, devine la Marcel o întrebare despre raporturile dintre natură și cultură, distrugere și reconstrucție ".


Georgeta Istrate




miercuri, 29 mai 2019

Expoziția "Specii de spații" (8) - Farah Atassi

Full Color Still Life - Farah Atassi

     
    
O simfonie care te zăpăceşte

         Nici nu ştiu unde să mă uit mai întâi, toate sunt în centru şi niciuna nu e...Mă zăpăceşte şi mă vrăjeşte în acelaşi timp... Nici nu mă mir. Iată ce spune curatorul Mihnea Mircan în catalog : " Picturile lui Farah Atassi construiesc scenografii stranii din proporţii distorsionate , reflexii, motive care amestecă forme moderniste şi tipare folclorice , detalii arhitecturale şi forme organice redate schematic. Acest teatru al obiectelor este atât mimetic cât şi abstract , un loc în care cvasi-forme şi prezenţe fantomatice , abia distinse volumetric de mediul în care apar , sunt arătate şi ascunse , expuse şi camuflate" (Catalog, pagina 15).


O scenă care se deschide şi - SURPRIZĂ!!!

    Lucrarea aparține artistei Farah Atassi, născută în 1981 la Bruxelles, Belgia. Când am privit-o pentru prima dată mi-a dat impresia de o simfonie de culori și figuri geometrice, spații create pe o rază de soare, ca să nu zic direct lumină, raza fiind flancată de două triunghiuri închise la culoare. Unul e albastru, iar celălalt negru. În josul lucrării, un alt triunghi creat pare  să susțină raza luminoasă din centru. Ai impresia de scenă care se deschide în cele trei triunghiuri, dezvăluind spațiile multicolore conținute de figurile geometrice din interiorul razei.
   O foarte mare încântare am observat în expresia fețelor studenților la arhitectură și a arhitecților deja consacrați.


Lumini și umbre


     Explicațiile de pe etichetă :"Detaliile de arhitectură ori design și formele organice din lucrare primesc același tratament pictural, în care prezența cromatică, lumina și umbra, figura și fundalul, felul în care lucrurile se înscriu în spațiu sunt rezolvate prin repetiția, rotația și intercalarea unor forme triunghiulare.

Natura statică...


      Natura statică este una dintre imaginile care introduc temele acestei expoziții, dar și preambul pentru o prezentare mai substanțială a lucrărilor artistei în următoarea sală ".

Georgeta Istrate

Expoziția "Specii de spații" (7)- Julien Prévieux

Pickpocket 2/3- Julien Prévieux



"Spaţiul este ceea ce ne captează privirea..."

          Înainte de a  intra în amănuntele acestei lucrări speciale, m-am gândit să dau un citat din cartea lui Georges Perec, Specii de spaţii, de la care expoziţia a împrumutat numele. Citatul este extras din chiar prefaţa cărţii, scrisă tot de autor. Frazele pe care am să le redau mai jos  nu numai că sunt extrem de sugestive prin frumuseţe , ci au darul de a lărgi universul de cunoaştere al cititorului şi , nu în ultimul rând, al privitorului acestei lucrări şi al întregii expoziţii : " Spaţiul vieţii noastre nu este nici continuu nici infinit, nu este nici omogen nici izotrop", ci o sumă de fisuri şi asperităţi, elanuri şi coliziuni (...).
    Spaţiul este ceea ce ne captează privirea, ceea ce o împiedică să avanseze : obstacol, cărămizi, un unghi, un punct de fugă (...) Cum să te gândeşti la nimic fără a pune automat ceva în jurul acelui nimic , transformându-l astfel într-o gaură în care te grăbeşti să pui ceva: o activitate , o funcţie, un destin, o privire, o nevoie , o lipsă, un surplus...?"
     ( Introducere la Catalogul expoziţiei, scrisă de curatorul ei, Mihnea Mircan, pagina 13).






       Misterul şi aberaţiile pe marginea lui 

     Lucrarea aparține artistului francez Julien Prévieux și este creată din aluminiu polizat. La prima vedere, arată ca ceva special. Înainte de a citi explicațiile de specialitate, am privit lucrarea minute în șir. M-am gândit la un soi de spirală, am făcut asocierea cu lucrarea lui Brâncuși, cea denumită coloana infinită, ba chiar am imaginat mai multe farfurii zburătoare legate ca și vagoanele unui tren. Am aberat mult, dar ce mi se părea sigur era faptul că sculptura nu poate fi decât una cu o explicație măreață. Surpriza a venit la final. Și tot în capitolul de final veți afla inedita explicație.


Gesturi și mișcări mai greu de identificat pentru muritorii de rând


           Așa cum v-am obișnuit, momentul adevărului stă scris  pe eticheta lucrării. Așadar, citez :"Înregistrările și codificarea gesturilor și mișcărilor pe care industria, comerțul, poliția sau tehnologiile militare le-au dezvoltat de la sfârșitul secolului al XIX - lea articulează o estetică înrudită cu cercetările formale ale modernității artistice. Inspirată de această proximitate, practica lui Julien Prévieux extrage din aceste asemănări un alfabet de forme și semne. Pickpocket pare să pună laolaltă amintirea filmului omonim al lui Robert Bresson din 1959 și influența formală a sculpturii futuriste (Profil continuu, portretul lui Mussolini făcut de Bertelli în 1933, de pildă).

 Semnificația sculpturii


   Sculptura, al cărei elan monumental contrastează cu titlul cumva derizoriu, reproduce mișcările unui hoț de buzunare în jurul victimei sale, două corpuri care se dizolvă într-un vortex de tangențe, gesturi furtive și non-intimitate".

Georgeta Istrate

Expoziția " Specii de spații" (6) - Philippe Decrauzat

Untitled, de Philippe Decrauzat

 O amprentă de mister



       Autorul lucrării, născut în 1974 la Lausanne, în Elveția, surprinde printr-o temă absolut superbă. O lucrare care te absoarbe într-o dimensiune misterioasă, de care cu greu te poți detașa. Privind lucrarea de-a dreptul hipnotizatoare, ai senzația că te desprinzi de pe pământ. Te cheamă negrăit de dulce într-un joc pe care nu l-ai mai jucat și ale cărui reguli nu le cunoști - o undă, un val, o buclă, o  ceva  sau un ceva care pare că vrea să te absoarbă , apoi să te elibereze...E ca un joc ce te scoate din ale tale. Interesant!
     Aproape toți vizitatorii stau în fața acestei lucrări minute în șir, iar când se trezesc la realitate, au întotdeauna întipărit un zâmbet pe chip, ca o amprentă a misterului. 
 Mihnea Mircan, curatorul expoziţiei spune despre lucrare că autorul  " sugerează că dinamica picturii nu trebuie să fie restrânsă la suprafaţa tabloului, ci lăsată să se propage către margini şi să se insinueze în spaţiul din jur. Formă, efect şi funcţie se întrepătrund pentru a  produce un fragment dintr-o realitate deformată , şi nu doar imaginea unei distorsiuni , o formă ce pare să aspire să existe în lume , şi nu doar în teritoriul reprezentării" (Catalog Expoziţie, pagina 14).

Impresia de mișcare



        Iată ce descriere am găsit pe eticheta lucrării :" Decrauzat reformulează în lucrările sale codurile vizuale ale artei abstracte din anii 1960, ale artei cinetice și Op-art-ului. Undele și pulsațiile luminoase care animă compozițiile sale geometrice trimit la fenomenul cinematografic de persistență retiniană, unde impresia de mișcare este creată de succesiunea rapidă a unor imagini fixe. El folosește spațiul tabloului ca pe un ecran pe care s-a întipărit urma luminoasă a unei secvențe dintr-un film". 

Georgeta Istrate

duminică, 26 mai 2019

Expoziția "Specii de spații", (5)- Danica Dakić


 Isola Bella - Danica Dakić




   O lucrare de-a dreptul specială, care te face să intri în cel mai adânc loc al sufletului și să corectezi ce nu îți place. Lucrarea aparține unei artiste din Sarajevo( Bosnia - Herțegovina) , născută în anul 1962, pe nume Danica Dakić.

Un proiect interesant

        Isola Bella a fost creată în anul 2007. Iată ce spune descrierea aflată la MNAR, despre semnificația ei:"Isola Bella prezintă decorul straniu al unui proiect cu același titlu, realizat de artistă în parteneriat cu o organizație din Sarajevo, care îi sprijină pe copiii sau tinerii cu dizabilități fizice ori mentale.


      Paradisul tropical descris în tapetul care funcționează ca un laitmotiv al proiectului este un fundal simbolic pentru diferitele întrebări care animă proiectul, despre imaginația și re-invenția sinelui, personalitate și mască, adevăr și butaforie".

Puterea transformatoare a lucrării


      Din punctul meu de vedere, lucrarea este  transformatoare. Am stat mult timp în fața ei, încercând să observ ce simt, fără să fiu influențată de comentariile de pe etichetă. Am avut impresia evidentă că, atunci când în interior și exterior este pustiu, când în ființa noastră nu crește și nu înflorește niciun strop de bucurie, putem apela cu încredere la imaginație. În felul acesta ne putem salva de la tristețe și depresie, mutându-ne vibrația pe o treaptă superioară. Acea oază poate deveni mai mare și mai mare, până ce înghite tot spațiul colorat nuanțe de gri. De fapt, culorile fac toată acțiunea.  În concluzie, stă în puterea noastră să trăim în tristețe sau bucurie. Alegerea este cheia fericirii sau nefericirii noastre.

Georgeta Istrate

sâmbătă, 18 mai 2019

Expoziția „Specii de spații” – MNAR, 18 aprilie – 14 iulie 2019 (III)




Începea să mă fascineze...


    Titlul expoziţiei era scris în două limbi - română și franceză. Era scris cu litere mari de tipar, în limba română, şi era redat într-o formă amestecată. Formau o mişcare aproape circulară, în care literele păreau că se aleargă unele pe altele. Ei, această senzație de mișcare care-mi excita imaginația, și care făcea ca fiecare literă să își schimbe locul, modificând spațiul după legi pe care mintea mea nu era obișnuită să le ia în seamă, începea să mă fascineze. 

Un fel de magie a spaţiului
   
    

   Mi-am mutat privirea de la titlu către lucrări. Deja îmi schimbasem percepția, nimic nu mi se mai părea ciudat, lucrările mi se păreau un fel de magie a spațiului. Chiar și o singură lucrare, ea însăși o simfonie de figuri geometrice , schimba spațiul în care fusese așezată.  Cele două săli care găzduiau expoziția erau fracturate de pereți falși (cred că așa se numesc) în diferite forme, și schelete metalice despărțite în dreptunghiuri de un alt spațiu de aproximativ 30 centimetri. Acest spațiu despărțitor era dantelat circular și arăta ca o plasă un pic mai groasă.  La prima vedere, aveai senzația ca spațiul gol( sau, dacă preferați, aerat ) dintre dreptunghiuri nu era gol, ci arăta ca un fel de vitrină. Nici nu mi-a trecut prin cap să încerc atingerea.

Prichindelul jucăuş
    


   La un moment dat, un prichindel vizitator jucăuș, ce venise la muzeu cu mama lui, a trecut nepăsător prin acel spațiu. Copiii ăștia sunt foarte inteligenți, foarte curioși, chiar îndrăzneți. Noi care ne-am născut ceva mai de multișor, ne gândim de două ori inainte de a atinge sau de a explora ceva nou. Și chiar dacă ni se permite acest lucru, unii dintre noi alegem să nu o facem din motive mai mult sau mai puțin raționale. Este adevărat și că, într-un muzeu, ai voie să atingi doar cu privirea, mă refer la lucrările propriu zise. Ca să nu mai lungesc vorba, expoziția mi s-a părut un loc multidimensional în care imaginația poate să creeze în voie.

Georgeta Istrate