Iisus Hristos, patimi şi înviere


“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.Iar Eu, când mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”(Ioan, cap.12)

      Moartea şi învierea Domnului Iisus deschid omului uşa mântuirii.Chiar dacă bucuria este precedată de suferinţă ! Jertfa Mântuitorului este împlinirea făgăduinţei că păcatul adamic nu va chinui la nesfârşit creaturile lui Dumnezeu.Este nevoie ca inima curată a Mântuitorului să se unească cu inima păcătoşilor pentru ca păcatul şi moartea să nu mai aibă nicio putere asupra celui ce caută eliberarea. El, Dumnezeu, vine ca să ne vindece de rău.Care este teoria Lui ?  El spune că ne vindecăm de rău iubind pe cei răi! Sacrificiul Lui aduce  schimbare  în echilibrul lumii.Şi o nouă credinţă  face tablele legii să vibreze în inimi de oameni.

   Doamne, ascunde-mă în inima Ta !

Adevărata măreţie stă în umilinţă

    
     La cina cea de taină,  Isus este îngândurat, iar pe faţa Lui se aşterne umbra tristeţii.Glasul Lui, deşi plin de iubire, trădează o mare îngrijorare când se adresează ucenicilor : « Mi-a fost dor să  mănânc cu voi acest Paşti,mai înainte de patima mea.Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în împărăţia lui Dumnezeu »(Luca, cap.22). Isus se ridică de la masă, se încinge cu un ştergar, şi spală picioarele ucenicilor…poate că vrea să-i facă să înţeleagă că un viitor cetăţean al împărăţiei cerului trebuie să ştie că adevărata măreţie stă în umilinţă.Are atâtea să le spună !Le  vorbeşte  despre trădare, despre legea cea nouă , despre trupul şi sângele Său care se dă pentru omenire,despre Duhul Sfânt ce are să vină după El …chiar şi despre înviere.Ei parcă nici nu-l aud.Se ceartă pe un loc fruntaş în împărăţia lui Dumnezeu.Apoi îşi fac pe rând procese de conştiinţă să vadă dacă nu cumva în inimă li se ascunde şarpele trădării.Insuşi Iisus îl arată pe cel care are să-l vândă.Iată-l !După ce primeşte bucata de pâine din mâinile Mântuitorului, Iuda iese .Aerul nopţii picură trădare cu adieri de moarte.Bezna nu-l împiedică să-şi pună planul în aplicare…Din camera în care se desfăşoară cina, Iisus îi simte paşii alergând către cei ce vor să-i ia viaţa.Ce grea e despărţirea !Şi zarurile au fost aruncate… « Vă dau o poruncă nouă :să vă iubiţi unii pe alţii.Precum v-am iubit Eu, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul…Prin acestea vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei »(Ioan, cap.13).

   Doamne, deşi Te-am trădat , Tu m-ai lăsat să trăiesc !

Atât de singur !



  
   Probabil că şi luna intuieşte că ceva o să se întâmple.Strălucirea ei luminează paşii Mântuitorului care, însoţit de ucenici, se îndreaptă spre grădina Ghetsimani.Ah, oare de ce pare că nu mai are putere nici să meargă şi trupul i se clatină ca o trestie în bătaia vântului ?De ce faţa Lui este atât de palidă ca şi cum aripa morţii ar fi deasupră-i ca o sabie a lui Damocles ?Cu toate că în timpul cinei Isus le spusese… ei nu realizează importanţa momentului.Starea Lui este confirmată cu vorbe : « Întristat este sufletul Meu până la moarte.Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine. »(Matei, cap.26)
  O prăpastie de nepătruns se interpune între El şi Tată.Despărţirea de El este de nesuportat.Întunericul Îl împresoară şi se strânge în jurul Lui ca un cerc sufocându-i orice speranţă.Trupul, şi-aşa firav ,începe să tremure.Buzele Lui nu încetează să se roage.Greutatea păcatului omenirii este teribilă.Prin porii pielii ies picături de sânge ce cad pe pământ amestecându-se cu roua nopţii.Lacrimile nu mai pot fi controlate.Acum este momentul deciziei finale.Va bea sau va refuza paharul mâniei lui Dumnezeu ?Va accepta să se identifice cu păcatul pentru a salva o omenire nelegiuită ? Cu ultimele puteri,omul din El strigă : « Părinte, de voieşti, treacă de la mine acest pahar » dar chiar şi în acel moment atât de greu El adaugă : « Totuşi, nu voia Mea, ci voia Ta să se facă ! »(Luca,22) Ah, El se luptă singur cu puterile întunericului.Caută consolare la iubiţii lui ucenici.Cât de mult l-ar mângâia rugăciunile lor în aceste momente ! Se îndreaptă spre ei.Până şi mersul îl doare ! Ucenicii dorm…cred că până şi îngerii din cer se înneacă în lacrimi de mila singurătăţii Domnului. În acest moment, Iisus poate  refuza să devină jertfă de ispăşire pentru o lume blestemată.Dar nu o face.În criza aceea, un înger coboară la El.Nu ca să îndepărteze paharul chinului şi al umilinţei, ci ca să-l întărească.
    Doamne, în acel moment ai privit în timp şi ai văzut că am să te caut.  Atunci ai decis să plăteşti !

Cu o sărutare…

  
     Este trecut de miezul nopţii.Şoapta vântului aduce zvon de nelegiuire… Atât de importantă este arestarea lui Iisus că înşişi bătrânii poporului,arhiereii şi chiar Marele Preot se alătură urmăritorilor însetaţi de sânge. În fruntea lor este chiar Iuda care, atunci când îşi vede învăţătorul, îl îmbrăţişează. Stătuse atâta vreme alături de El şi nu-şi dăduse seama că El îi cunoaşte  sufletul şi gândurile … Dezamăgit, Isus care ştie că gestul este doar un semn de recunoaştere pentru conducătorii iudei, îi răspunde : « Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului ? » Văzând că Învăţătorul nu opune rezistenţă, Petru scoate sabia şi încearcă să-L apere.Isus repară răul şi-şi ceartă ucenicul, care nu mai înţelege nimic.Apoi, în timp ce frânghiile îi leagă mâinile, Isus adaugă:« Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu toiege. În toate zilele fiind cu voi în templu, n-aţi întins mâinile asupra Mea.Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului »(Luca,22). Iată, El se lasă scuipat , batjocorit, sfidat.Ucenicii ar vrea să ştie de ce nu-şi arată puterea dumnezeiască astfel încât să împrăştie gloata aceasta înfierbântată.Înfricoşaţi de faptul că ar putea fi prinşi o dată cu El, ei fug care-ncotro…Doamne, şi Iisus le spusese asta : « Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să mă lăsaţi singur »(Ioan,16).Până şi  Petru care susţine că şi-ar da viaţa pentru El se leapădă de Domnul său de trei ori…
   Doamne, neîncrederea mea Te răneşte şi acum !

Să fie răstignit!

    
   În noapte, oraşul este trezit de strigătele batjocoritorilor.Făclii şi felinare descoperă chipurile întunericului schimonosite de răutate.Acum ei nu mai gândesc decât cum să-şi folosească subtilitatea şi iscusinţa pentru a obţine condamnarea lui Iisus.O judecată preliminară la fostul Mare Preot Ana ar putea să-i ajute.Ca sentinţa să fie irevocabilă, trebuie să i se găsească cel puţin două capete de acuzare grave:unul să-l condamne în faţa iudeilor , atât de grozav încât ei să uite toate minunile şi dragostea Lui şi să ceară răspicat moartea; şi cel de-al doilea să-l condamne fără echivoc în faţa romanilor sub a căror dominaţie se află.De la Ana, este trimis la Caiafa, Marele Preot.Apoi, în faţa Sinedriului…Sunt mulţi acuzatori dar niciuna dintre acuzaţii nu stă în picioare.Iisus tace.Caiafa fierbe de mânie. Îl enervează calmul şi înfăţişarea nobilă a Mântuitorului.Dialogul ce urmează este hotărâtor:”Te jur pe Dumnezeul cel viu” spune Caiafa,”să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul,Fiul lui Dumnezeu.” De data asta Iisus nu poate nega originea Lui divină.Ar însemna să nu-L recunoască pe Tatăl.O lumină nepământeană învăluie chipul său obosit şi rosteşte:”Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului.” La auzul acestor cuvinte Marele Preot îşi sfâşie hainele. “A hulit!” Suficient, ca cel judecat să fie condamnat la moarte.Tot ce le rămâne de făcut este să primească aprobarea romanilor.Guvernatorul roman,Ponţiu Pilat, nu-i găseşte nicio vină.Trăsăturile nobile şi bunătatea din privire …ah, cum să condamni un astfel de om ? Nici Irod nu vrea să pronunţe sentinţa pe care gloata o cere.Şi iată-l pe Iisus din nou în faţa lui Pilat.Sala de judecată fierbe.Coroana de spini şi urmele biciului însângerează chipul frumos al Mântuitorului istovindu-L într-o durere tăcută. Pilat vrea să le elibereze pe unul de-al lor.Ii pune să aleagă între un criminal pe nume Baraba şi Iisus.Ei cer eliberarea lui Baraba. Cât priveşte pedeapsa lui Iisus, ei strigă răspicat : « Să fie răstignit !Sângele lui să cadă asupra noastră ! » strigă Caiafa şi complicii săi.
Doamne, îndurarea Ta mă obligă să-mi văd micimea !

Steagul mântuirii pe muntele veşniciei

      

   Clipa este tulbure ca un orizont fără culoare.Roşul sângelui ce ţâşneşte sub presiunea coroanei de spini face fruntea Mântuitorului mai frumoasă ca o auroră.Frumuseţea aceasta doare.Sentinţa cerută şi aprobată îl conduce spre locul execuţiei.Ei decid că trebuie să-şi poarte singur crucea.Paşii lui slabi nu mai pot şi… cade. Simon din Cirene  preia povara. Printre acuzatorii care nu se mai satură lovindu-L şi scuipându-L se află şi oameni care nu-l cunosc prea bine, dar plâng pentru că-i intuiesc nevinovăţia.Femeile şi copiii au ochii în lacrimi ;ucenicii îl urmează de la distanţă cu inimile zdrobite ;mama lui Iisus nici nu-şi mai simte sufletul de atâta suferinţă.Ajunsă la Golgota, când vede cuiele ce se înfig în mâinile Fiului său, leşină de durere.Şi în aceste momente, El se roagă : « Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac »(Luca, cap.23). Iată, crucea este ridicată şi deasupra capului Lui Hristos stă scrisă acuzaţia : «  Iisus din Nazaret, împăratul iudeilor!» Sub povara grea a păcatului, inima Sa se frânge.Şi în această agonie ,o consolare nesperată vine chiar din partea unuia dintre cei doi tâlhari răstigniţi o dată cu El : « Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. » Cu glasul aproape stins, dar prinzând puteri la auzul acestei rugăminţi, Iisus rosteşte :Adevărat grăiesc ţie astăzi, vei fi cu Mine în rai ! »(Luca, cap.23)
   Un întuneric de nepătruns cuprinde pământul.Groaza şi panica pun stăpânire pe mulţimea adunată în jurul crucii.Se face linişte. Iisus se simte părăsit de Tatăl şi strigătul lui sfâşietor se aude clar : « Dumnezeul Meu,Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit ? » După ce întunericul se risipeşte, El cere apă.Ei îi oferă oţet.Apoi… ultimele cuvinte definesc atât moartea Sa cât şi a păcatului.Din acest moment omului i se deschide poarta mântuirii :« S-a sfârşit ! »Pământul se cutremură ; catapeteasma templului este sfâşiată parcă de o mână nevăzută ;mormintele se deschid şi multe trupuri ale sfinţilor şi proorocilor se trezesc la viaţă , groaza şi confuzia este generală iar conducătorul gărzii romane, înfricoşat, cade în genunchi şi exclamă : « Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta ! »Clipa aceea este unică, pentru că Iisus reuşise să ducă steagul mântuirii pe cel mai înalt munte al veşniciei.Cu preţul vieţii Sale !
  Doamne, Ţi-a fost sete şi eu nu aveam apă să-Ţi dau, Îţi curgea sângele şiroaie, dar eu nu Ţi-am şters fruntea. Iartă-mă !

Hristos a înviat!

   
  Iudeii se grăbesc pentru că a doua zi este ziua de odihnă…Soldaţii vor să se convingă de moartea lui Iisus.Unul dintre ei îşi înfige suliţa în coastă. Rana ţâşneşte  sânge şi apă.Apoi, Iosif din Arimateea şi Nicodim se ocupă de înmormântare.Ah, mâinile care nu refuzaseră să atingă bolnavii sunt inerte, încrucişate pe piept, iar buzele ce rostiseră Fericirile sunt acum tăcute.Nu se poate descrie în cuvinte durerea celor care îl iubiseră !
     Duminică dimineaţa, aurora înroşeşte întunericul...Un cutremur zguduie pământul şi un Înger al Domnului prăvăleşte piatra de la mormântul lui Iisus : « înfăţişarea lui este ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada /şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzesc şi s-au făcut ca morţi »(Matei, cap.28)
   Niciodată soarele nu fusese mai fericit ca în dimineaţa aceea ! Maria Magdalena şi încă două femei vin la mormânt să ungă trupul lui Iisus cu miresme.Mormântul este gol.Un înger le spune că Acela pe care-l caută, a înviat. Maria Magdalena iese în grădină.Nu-i vine să creadă.Are ochii împăienjeniţi de lacrimi şi caută trupul Domnului ei întrebând în stânga şi în dreapta :« Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu îl voi ridica »Când este strigată pe nume, Îi  recunoaşte glasul.Fericirea  este nemărginită.Rând pe rând , ucenicii se conving că Domnul  a înviat. Credinţa şi bucuria revin în vieţile şi inimile lor şi…Doamne, cât le place să asculte din nou glasul acela familiar care spune : « Pace vouă ! »Apoi adaugă ceva nou ca un destin binecuvântat pentru ei şi, prin ei, întreaga omenire : « Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi ;Luaţi Duh Sfânt ;Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. »(Ioan, cap.21-23).


  Învierea Domnului este evenimentul unic ce dă sens existenţei umane.Ea transformă moartea în viaţă, tristeţea în bucurie şi face posibil accesul omului în rai.Fără înviere nu ar exista speranţa mântuirii.De acum, stă în puterea noastră să deschidem uşa celui ce stă acolo şi aşteaptă …Hristos a înviat !
     Doamne, în fiecare zi te rogi de mine…Dar azi, am să-ţi deschid !

                                                                                                                               
            Georgeta Istrate
                                                                                                                            

2 comentarii:

  1. Ai pus atâta pasiune! Iar rugaciunile de la finalul fiecarui capitol sunt de-a dreptul emotionante. Bravo!

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  2. Am ascultat, am citit si am vizionat de sute, poate de mii de ori viata Lui Iisus, dar niciodata n-am fost mai emotionat ca acum. Ce ingrediente magice ai folosit? (Intrebarea este pur retorica, pt.ca numele tau este Iubire - iubire de Dumnezeu si de oameni.)

    RăspundețiȘtergere

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...