duminică, 30 octombrie 2016

Cultura Cucuteni - statuete



De la şolduri dezvoltate la trupuri zvelte 




    În ceea ce priveşte rolul magic al unor obiecte cucuteniene, acestea au foarte multe modelări standard, canonul diferind de la o etapă a culturii la alta. S-a pornit de la modelul precucutenian, femeia având şolduri dezvoltate, apoi s-a ajuns la acele statuete schematice, cu trupul zvelt şi capul perforat. „Un număr de statuete feminine, în special din eneolitic, înfăţişează un personaj feminin zvelt, cu sânii mici. Prin comparaţie cu reprezentări similare din Anatolia, s-a presupus existenţa unei ipostaze diferite a zeităţii , aceea de „fecioară nubilă[1]”.Nu este exclus ca, în unele culturi, această ipostază să fi devenit  o zeitate de sine stătătoare , deoarece în cultura Cucuteni ea apare asociată cu „Marea Mamă”, formând un cuplu” (Beldiman, 2008, p. 48-49). 



   În faza A a culturii Cucuteni  avem multe statuete feminine în poziţie şezândă, uneori stând chiar pe scaune  sau tronuri miniaturale din lut. Majoritatea pieselor sunt de mici dimensiuni, modelate din pastă fină. S-a spus despre figurinele fragmentare  găsite în gropi că ar fi desacralizate, deoarece există posibilitatea  ca obiectele să fi fost sparte intenţionat, după încheierea unei ceremonii, în care aceste statuete ar fi servit drept „recuzită”. S-au găsit şi statuete cucuteniene care provin din locuinţe, de regulă din zona vetrei, a cuptoarelor sau a acelor altare cruciforme. „ În unele locuinţe ale culturii Cucuteni au fost găsite altare de lut ars. Dintre acestea, altarul de la Truşeşti , înalt de aproape 1 m şi lat de peste 1 m , reprezintă în chip foarte stilizat (...) două figuri umane , simbolizând foarte probabil perechea divină”. ( Dumitrescu, 1968, p. 86). Dar tot la fel de adevărat este că multe statuete s-au descoperit în sanctuare, dispuse pe laviţe sau podiumuri din pământ cruţat, alături de râşniţe sau vetre.
   Când vine vorba despre decorul statuetelor, părerile specialiştilor sunt împărţite. De exemplu, Gheorghe Buţureanu crede că pot fi indicii de tatuaje. Alţii spun că aceste decoruri duc cu gândul la mumiile egiptene, făcând referire la fâşiile în care erau înfăşurate acestea. De asemenea, există păreri cum că decorurile ar indica muşchii, ar scoate în relief detaliile anatomice dar ar putea fi la fel de bine şi piese de vestimentaţie. „Săpăturile din siturile neo-eneolitice de pe teritoriul actual al României  au permis recuperarea  câtorva mii de statuete antropomorfe.  Cele mai multe sunt feminine, puţine sunt  masculine şi restul androgine  sau fără indicarea clară a sexului. Dimensiunile variază de la câţiva centimetri  până la adevărate statui , cum sunt cele din sanctuarul de la Parţa, care ajung până la 1,80 m înălţime. Statuetele au fost modelate în lut , sculptate în materii dure animale ( os, fragmente de cochilii ale scoicii Spondyllus), litice  (marmură) sau decupate din tablă de cupru sau aur. De cele mai multe ori, statuetele prezintă personaje izolate , care nu intrau în compoziţia unor ansambluri sculpturale. Statuetele din neoliticul timpuriu , numeric reduse, sunt , de cele mai multe ori , sumar modelate.  Atributele feminine sunt, însă, clar reprezentate  (bazinul larg, şoldurile şi fesele ample, marcarea triunghiului sexual şi uneori a sânilor )” (Beldiman, 2008, p. 49).


Georgeta Istrate



[1]  Ajunsă la deplină dezvoltare;  care a atins vârsta la care se poate căsători


Machiajul semipermanent sau arta de a fi frumoasă tot timpul 4 - ultima



Culoare, senzualitate, frumuseţe

   Înainte de începerea operaţiei, pacienta primeşte un tratament homeopatic pentru a se  înlătura orice urmă de  disconfort. La adâncimea de doar doi milimetri nu se întâlnesc vase de sânge, astfel că nu poţi spune că te doare. Cu toate acestea,  “spre deosebire de clioterapie, care foloseşte metoda îngheţării zonei de pigmentat, de altfel o metodă barbară din cauza căreia poţi să faci sinuzită sau să-ţi cadă definitiv rădăcina părului, noi folosim un spray care anesteziază zona de lucru şi nu are efecte negative”. “Machiajul permanent nu este indicat, adaugă şefa clinicii, Florica Munteanu. După câţiva ani, nu mai suntem aceleaşi, de aceea machiajul trebuie refăcut în concordanţă cu schimbările organismului nostru. Metoda pe care o folosim provine din Germania, este sigură şi are în spate o cazuistică de zeci de ani. Doamnele care vor să-şi facă astfel de modificări ar trebui să întrebe ce substanţe foloseşte terapeutul respectiv , deoarece o substanţă nocivă  introdusă în organism, poate produce un cancer de limfă chiar şi după zece ani”. Aflu că, deşi tehnica folosită în clinică este de ultimă generaţie, că deşi specialiştii de aici sunt instruiţi  la cele mai exigente şcoli în domeniu, totuşi există o problemă în sensul că “unele doamne, după un timp, îşi schimbă părerile.(Cum, noi, doamnele?!!).  Ei bine, noi oferim şi corectare, dacă ideea cea nouă i-a venit pacientei  în termen de trei luni de la efectuarea operaţiunii de pigmentare. Lucrul cel mai greu este atunci când ne vin paciente de la alte centre, nemulţumite de lucrarea care li s-a făcut. Noi nu le refuzăm. Este adevărat, nu este uşor să corectezi o mână stângace. Preferăm să lucrăm noi de la început, dar nici nu putem respinge pacientele  care vin la noi cu speranţa că le putem ajuta. Este o muncă migăloasă, dar la final, când vezi exclamaţia de încântare a pacientei, uiţi de toate. Şi ce este mai frumos decât să te culci şi să te trezeşti machiată şi rujată dimineaţa, ca şi cum te-ai fi născut aşa? Aş face o paranteză şi aş spune doamnelor că un machiaj zilnic extravagant si exagerat, nu este de recomandat”.
   Pigmentarea buzelor înseamnă culoare, senzualitate, frumuseţe, încredere. Iată că machiajul semipermanent ne ajută să dăm expresivitate chipului, să creăm umbre care dau mister privirii, ori lumini care dau inocenţă. Depinde de ceea ce simţim , de ceea ce vrem să transmitem, de felul în care ne simţim bine.


 Georgeta Istrate

http://www.dermavital-med.ro/contact/

Machiajul semipermanent sau arta de a fi frumoasă tot timpul 3



O metodă fără riscuri
  
    În cabinetul în care toate imperfecţiunile dispar, este linişte. Atât de linişte încât se aud bătăile a două inimi:  a esteticienei, Amalia Popescu, şi a pacientei. Am voie să fac doar câteva poze... Totuşi...aş putea folosi tăcerea aceasta în favoarea mea?  Să vedem...Pacienta este o tânără de vreo 23 de ani , aparent fără probleme, ba chiar aş putea să pariez că la frumuseţea ei ar ajunge direct pe scenele de prezentare a modei. Şi pentru că sub nicio formă nu a vrut să i se ştie numele întreg, îi voi spune doar Corina. S-o luăm cu începutul: după ce i se face o diagnosticare generală pentru depistarea eventualelor alergii,  cosmeticiana ascultă cererile pacientei. Apoi, îi arată nuanţele, atât pentru colorarea buzelor, cât şi pentru sprâncene sau conturul ochilor. Se fac probe în faţa oglinzii şi, după câteva discuţii, se aleg nuanţele potrivite. Amalia îmi explică: “ideea este de a ajuta pacienta să facă alegerea cea mai bună care să-i pună frumuseţea în valoare. Procedeul de pigmentare nu începe până când pacienta nu se declară mulţumită de forma şi culoarea alese. În şedinţa de astăzi voi face doar tratamentul de pigmentare al sprâncenelor, căci asta durează cam două ore. Da, ca să dau naturaleţe machiajului trebuie să folosesc o metodă migăloasă şi anume “fir cu fir”. Iată ce spune Corina:  “ am vrut un machiaj semipermanent, pentru că îmi place să fiu frumoasă mereu, chiar şi când mă trezesc dimineaţa . Machiajul acesta este discret şi, dacă doresc, am posibilitatea să-l accentuez, în funcţie de evenimentul la care merg. Ceea ce mă bucură este faptul că pigmenţii cu care se lucrează nu conţin metale, deci nu risc nimic”.
                                             
Georgeta Istrate


Machiajul semipermanent sau arta de a fi frumoasă tot timpul 2



Dacă ninge, dacă plouă, machiajul nu dispare!

      Poţi să completezi o întrerupere de sprânceană, poţi să dai senzualitate buzelor, să elimini un defect sau să reconstruieşti ceva ce ai pierdut. Astfel poţi scăpa de orice complex de inferioritate! Probabil că dimineaţa stai minute în şir în faţa oglinzii să dai contur ochilor cu ajutorul tuşului. Şi când crezi că mai ai puţin până să creezi o adevărată operă de artă, neinspirat, telefonul se apucă să sune. Mâna îţi alunecă şi… trebuie s-o iei de la capăt.Te gândeşti cu groază că iar o să-ţi atragă atenţia şeful pentru întârziere. Apoi zici că fie ce-o fi, nu ieşi nearanjată din casă. Ei bine, acum poţi să împaci şi capra, şi varza: ai la îndemână o nouă tehnică de păstrare a frumuseţii cât mai mult timp, de corectare, printr-un machiaj permanent fără riscuri. În plus, dacă ninge, dacă plouă, dacă eşti tristă sau veselă, tu eşti frumoasă 24 din 24 de ore. Iată ce spune Florica Munteanu, specialist în domeniu: “  Machiajul semipermanent efectuat cu un aparat profesional, durează între 3 şi 5 ani. În funcţie de tipul de piele, machiajul acesta poate fi folosit  de orice femeie, indiferent de vârstă. Doar doamnele care suferă anumite afecţiuni ale pielii nu pot beneficia de el. Substanţele folosite sunt  biodegradabile, deci nu afectează în niciun fel sănătatea.Aceste substanţe, cu timpul, se elimină din organism prin transpiraţie sau urină.Operaţiunea este neinvazivă şi are efecte imediate. Poţi să pleci din cabinetul de cosmetică direct la teatru, la nuntă sau...la examen!  Linerul electronic este introdus  la 0,2 milimetri sub piele cu ajutorul acelor de acupunctură de cea mai mare fineţe, de grosimea unui fir de păr. În funcţie de cerinţe, pot fi pigmentate sprâncenele, pleoapele superioare şi inferioare, conturul buzelor sau chiar pigmentarea totală a lor”.

Georgeta Istrate

Machiajul semipermanent sau arta de a fi frumoasă tot timpul 1



   Fie că eşti femeie de afaceri, actriţă,  profesoară ori casnică,  ultimele descoperiri în materie de frumuseţe îţi sunt adresate…

  Regina balului

  Întotdeauna am fost de părere că aspectul fizic al unui om este perfect. Că acolo unde mâna Creatorului desenează ochi albaştri sau căprui, păr auriu sau negru, gropiţe în obraji sau o aluniţă ştrengară, omul nu mai trebuie să adauge sau să şteargă  nimic.M-am înşelat. Am uitat să iau în calcul faptul că acelaşi creator, în semn de respect faţă de creaţia sa, a lăsat la îndemână o pensulă, pentru eventualele corecturi – liberul arbitru. Haideţi să vedem ce face omul cu acest instrument, apropo de aspectul fizic! Pentru început, am să vă povestesc o întâmplare pe care un amic mi-a spus-o la o cafea. Era în clasa a XII-a şi avea o colegă săracă, Lidia. La prima vedere, fata atrăgea atenţia doar prin contrastul în raport cu celelalte colege mai înstărite. Făptura aceea era nu numai săracă, ci şi modestă. Se apropia petrecerea de final  şi iată că băieţilor  din clasă le-a venit ideea să facă o chetă. Au strâns banii necesari şi au plătit Lidiei câteva şedinţe cosmetice, apoi i-au cumpărat o trusă de machiaj. Ideea a înflorit în mintea băieţilor ca o provocare, ca un pariu pe care voiau să-l pună în scenă. De-a lungul celor patru ani de liceu, băieţii obervaseră pe chipul Lidiei umilinţa (verbală sau sfidare din gesturi) la care era zilnic supusă de celelalte colege.Tinerii voiau să  vadă dacă povestea Cenuşăresei mai are valabilitate în zilele noastre.  Iniţial, Lidia nu a vrut să primească ajutorul colegilor, dar când s-a convins că gestul lor este cât se poate de sincer şi de curat, a acceptat. Finalul a fost apoteotic:  “rezultatul a depăşit toate aşteptările. În seara aceea, Lidia  a fost aleasă  regina balului. Reacţia colegelor, care o răniseră în cei patru ani de liceu, a fost un amestec de uimire şi de invidie. În schimb, băieţii roiau în jurul Cenuşăresei...”


Georgeta Istrate

Biserica din Letca Nouă 4 - ultima



Bucuria de a dărui


   Biserica din Letca Nouă se află la circa 40 km de Bucureşti  şi a fost construită de către Mitropolitul Ţării Româneşti , Nifon, între anii 1864-1867.  Pictura iniţială a fost realizată de Gheorghe Tătărăscu, din care se mai păstrează astăzi doar catapeteasma  şi icoanele Sfântului Dumitru şi Sfântul Gheorghe. A fost restaurată în anul 1918 apoi, recent, în anul 2004, din donaţii. Tot cu ajutorul credincioşilor, în curtea bisericii a fost construit un aşezământ social numit “Grădina Maicii Domnului” care va găzdui la parter pelerinii veniţi la slujbele de seară sau miezonoptică, iar etajul va fi destinat copiilor aduşi din orfelinate şi care vor fi îngrijiţi de măicuţe.În momentul în care am vizitat aşezământul, Părintele Nicolae, el însuşi tată a trei copii,  părea că de-abia aşteaptă să audă glasuri de prichindei şi ne povestea cu entuziasm despre faptul că  “ bucuria de a dărui este unică şi răsplata vine însutită de la Dumnezeu. Că toate darurile pe care Tatăl ţi le-a dat, trebuie să le înmulţeşti spre binele tuturor”.
   Razele soarelui se aşezaseră timid peste toată curtea bisericii din Letca Nouă. În ziua aceea ochii credincioşilor aveau o strălucire izvorâtă din rugăciune, în care parcă se oglindea Raiul…

   Georgeta Istrate

Biserica din Letca Nouă 3



De ce plâng icoanele ?



    Predica Preasfinţitului părinte  Dr. Ambrozie a avut ca ţintă zdrobirea egoului care ne ţine departe de Dumnezeu, acel ego care dă o senzaţie iluzorie de putere şi care de fapt, ne închide uşa Edenului. Am simţit emoţie în glasul Sfinţiei sale şi, cât timp a vorbit, ochii i-au fost umezi. Cuvintele păreau nişte răni, iar inflexiunile variate ale vocii sunau ca o muzică ce parcă ar fi vrut să răscolească conştiinţe adormite  : « …De ce plâng icoanele ?! Plâng pentru că noi am uitat s-o facem. Plângem doar atunci când planurile pe care ni le-am făcut nu s-au realizat, dar plânsul acesta nu este bun şi binecuvântat pentru că  vine din mânie(…). Creştinismul înseamnă a înţelege că trebuie să te jertfeşti pentru ceilalţi, că trebuie să renunţi la ambiţiile şi la orgoliile tale pentru a-l ridica pe fratele tău căzut.  Este foarte greu să înţelegi sensul vieţii creştine dacă n-ai făcut experienţa vieţii eclesiaste, dacă nu te-ai spovedit niciodată şi nu ţi-ai pus încrederea în Dumnezeu (…) Trăim iresponsabil, ne batem joc de viaţa noastră, nu răspundem la chemarea pe care Hristos ne-o face, de a fi în comuniune cu El şi de a ne împărtăşi cu trupul şi sângele Lui. Ne-am închis în noi înşine, dăm dovadă de un egoism fără margini(…). De curând am trăit o experienţă nefericită…mă refer la sinistraţi…Nu ştiu câţi dintre noi am stat să ne gândim dacă nu cumva prin indiferenţa noastră, prin nepăsare, orgolii şi ambiţii, noi cei care ne comportăm ca şi cum am fi nişte stăpâni pe faţa pământului şi domni, ca şi cum n-am avea deasupra noastră un domn şi Dumnezeu care este Iisus Hristos, ne îndepărtăm de credinţă ! Oare faptul că ţara noastră este considerată grădina Maicii Domnului nu ar trebui să ne încurajeze ? De ce în momentele grele credinţa noastră pare că se răceşte ?... »
      Mirosea a mir şi a fum de tămâie. Se făcuse o linişte atât de adâncă încât puteai să simţi cum credinţa din suflete se ridică triumfătoare, zdrobind în mii de cioburi egouri împietrite de mândrie. Poate că în acel moment conştientizam măreţia care ne lipsise…
                                         

Georgeta Istrate

Biserica din Letca Nouă 2



« Vrednic este ! »

  

    În sâmbăta aceea era zi de hram la biserica « Naşterea Maicii Domnului » din Letca Nouă şi, chiar dacă părea o zi rece,  câteva fascicule de lumină ca nişte fluvii albe inundaseră curtea. Autocarele aduseseră credincioşi din toată ţara.Unii aprindeau lumânări, alţii mângâiau icoana făcătoare de minuni sau se rugau la racla cu părticele din moaştele Sfintei Ecaterina . Un covor presărat cu flori aştepta musafiri de seamă. Când Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Ambrozie, a sosit, zeci de mâini încercau să-l atingă pentru binecuvântare : «  Binecuvântarea Domnului să fie cu voi, cu toţi ! » După Sfânta Liturghie, credincioşii au asistat la hirotonisirea unui preot şi a unui diacon, momente speciale în viaţa religioasă. Se făcuse o linişte deplină, corul cânta  “Doamne miluieşte” în timp ce candidatul la preoţie, Daniel Preoteasa, stătea îngenuncheat înlăuntrul altarului, în faţa Sfintei Mese . În timp ce-şi punea  mâinile deasupra viitorului  preot, Preasfinţitul Ambrozie rostea rugăciunea pentru invocarea  Sfântului Duh : “Tu însuţi, Stăpâne al tuturor, pe acesta pe care ai binevoit să pui mâinile prin mine, binevoieşte să primească acest mare har al Duhului Sfânt, ca să aibă viaţa vrednică de această mare cinste de preot, dăruită lui prin providenţa Ta atotputernică”.Apoi, în faţa uşilor împărăteşti ,episcopul a dat  celui hirotonit veşmintele treptei în timp ce le arăta spre cei prezenţi repetând de trei ori cuvintele:”Vrednic este !”.
    Din încăpere corul şi credincioşii rosteau aceleaşi cuvinte. Apoi, tânărul preot rostea un fel de legământ : «… Nu voi uita niciodată cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spun că preotul trebuie să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor înţelept, cumpătat, ospitalier, învăţător, neagonisitor de câştiguri necinstite, paşnic, nelacom, bine chivernisit… »


Georgeta Istrate

Biserica din Letca Nouă 1



   

    Fusese repartizat într-o localitate în care biserica era într-o stare jalnică. În plus, răcela locuitorilor, care nici nu se gândeau să vină la slujbe, parcă îl alunga din acele locuri. În decembrie 2002, părintele Nicolae Edmond Popa voia să plece de la Letca Nouă…

Semne de la Dumnezeu


     S-a gândit că aşa, de unul singur, nu va reuşi să pună biserica pe picioare şi dacă ar face-o, pentru cine? Părea că decizia de plecare este definitivă însă cineva l-a întors din drum... Maica Domnului a început să plângă din icoană lacrimi de mir, ca şi cum l-ar fi implorat să rămână. Bobiţele se rostogoleau pe obrajii trişti, ca nişte izvoraşe de jale. Inima părintelui nu putea să rămână împietrită în faţa minunii. Nici locuitorii nu au rămas indiferenţi, căci  inimile lor au fost cuprinse de blândeţe. Apoi...au pus mână de la mână, au reparat biserica şi casa parohială.
     În acest fel,  lacrimile Maicii Domnului au readus credinţa în inimile şi casele locuitorilor din Letca Nouă. După cum  mărturisesc localnicii, acele lacrimi au vindecat  demonizaţi, paralizaţi, surdo-muţi, bolnavi de cancer, au adus pacea în sufletele strivite de păcate. Acum, biserica este neîncăpătoare, iar pelerinii îşi opresc autocarele, coboară şi se roagă la icoana veche de peste 200 de ani,  pe care lacrimile au lăsat urme adânci de suferinţă. Cu mâini tremurânde, ating de icoană haine sau obiecte personale, pentru a lua puţin din energia binefăcătoare şi a o duce celor dragi care nu pot ajunge aici.
    Părintele Nicolae  ne-a spus că lacrimile Maicii Domnului « sunt semne de la Dumnezeu şi », a continuat sfinţia sa , « am să vă răspund prin cuvintele părintelui Arsenie Papacioc care spunea despre icoana de aici  că plânge pentru că noi nu avem lacrimi să plângem ».

Georgeta Istrate

miercuri, 5 octombrie 2016

Claudiu Apostol Nicolescu şi patul rabatabil manual, produs 100% românesc




  Pare că Universul mă încurajează să scriu căci, din când în când, îmi dă ocazia să cunosc oameni deosebiţi. Astăzi vă voi vorbi de un român creativ, pe nume Claudiu Apostol Nicolescu.



Prometeul lui Brâncuşi


   Nu mai ştiu dacă era vară sau iarnă, dar îmi amintesc foarte bine de un tânăr înalt, subţire,  cu ochi adânci şi negri, care se tot învârtea pe lângă lucrările lui Constantin Brâncuşi. A trecut la sala următoare, dar după câteva minute, s-a întors. Dacă nu aţi ghicit, vă spun că  ne aflam la Muzeul de Artă al României. S-a apropiat şi, timid, mi-a pus câteva întrebări despre lucrarea intitulată « Prometeu ». În acel moment, era singurul vizitator, aşa că, atât cât m-am priceput,  i-am spus tot ce ştiam despre tema vizată. Conversaţia  s-a prelungit, căci  am ajuns să povestim  despre emoţiile pe care le transmit lucrările sculptorului. Părea  foarte interesat şi, din când în când, simţea nevoia să completeze sau să ceară lămuriri.  Am presupus că este un artist, mai ales că avea un aer oarecum visător…

Ne cunoaştem?!
  
    A trecut timpul. Următoarea întâlnire cu tânărul de care vă vorbeam s-a petrecut într-o zi frumoasă de vară. Punctul meu de lucru era o expoziţie foarte interesantă, intitulată « Oglinzile Orientului ». De data aceasta, aveam mai mulţi vizitatori, aşa că nu prea era timp de discuţii. La un moment dat, Claudiu s-a apropiat de mine şi m-a salutat. Chipul  îmi era oarecum cunoscut, dar atât. Pentru că îmi vorbea ca şi cum am fi cunoştinţe vechi, l-am întrebat mirată : ne cunoaştem ?! Vizibil trist de proasta mea memorie, mi-a spus că da, apoi mi-a amintit contextul. Se pare că discuţia de pe sala Brâncuşi de anul trecut,  l-a impresionat, de vreme ce m-a recunoscut şi a intrat în vorbă cu mine. Apoi, văzând că am treabă, mi-a spus că merge să viziteze expoziţia permanentă, dar că se va întoarce…

Sunt un amestec de tehnică şi umanistică !
  

    Şi s-a întors. Am aflat că este absolvent al unei facultăţi de matematică-informatică, iar arta, pe lângă sport, călătorii, cântat la chitară, etc., este una dintre pasiunile cele mai puternice. Bineînţeles, l-am întrebat cum se împacă arta  cu matematica. Mi-a dat un răspuns ce poate fi considerat o definiţie a fiinţei sale : « sunt un amestec de tehnică şi umanistică... ». Într-adevăr,  ingredientele ce îl  alcătuiesc formează un personaj ce-ţi dă senzaţia de mister. Atât cât l-am cunoscut, pot spune că este  cam parcimonios cu informaţiile despre propria persoană, acest lucru alimentând aura misterioasă ce-l înconjoară. Ei, tocmai acest lucru m-a intrigat întrucâtva şi am încercat să aflu mai multe. Cu greu vorbeşte despre el, dar  ceea ce am aflat m-a umplut de încântare.

Momentul de inspiraţie
   
    

    Mi-a spus că, în perioada studenţiei, a lucrat într-un atelier de mobilă. Într-un moment de inspiraţie, s-a gândit că nu ar fi rău deloc dacă ar crea un pat aproape invizibil din punct de vedere al spaţiului. Şi atunci, spune Claudiu Apostol Nicolescu,  «  mi-a tresărit ideea că lipseşte ceva util de pe piaţa de mobilă din România : un pat care să elibereze spaţiul în locuinţele mici şi nu numai ». După ce a pus ideea pe hârtie, a transformat-o în produs şi a brevetat-o la OSIM (Oficiul de Stat pentru invenţii şi mărci).

Recunoaştere naţională şi internaţională

    


   La momentul la care i-a venit ideea, pe piaţa românească existau paturi rabatabile cu nişte mecanisme de ridicare complicate, care, după ce că erau foarte scumpe, se defectau foarte des. Claudiu a oferit pieţei de mobilă un pat rabatabil simplu, ieftin şi bun. După cum probabil v-aţi dat seama, şi-a transformat produsul într-un business, fiind prezent pe piaţa de mobilă de aproape şapte ani. Mai mult, a participat cu stand propriu la Târgul naţional BIFE 2013. De asemenea, a participat  şi la Salonul Naţional de invenţii INVENTIKA 2009, unde a obţinut medalia de argint, iar în 2011, a participat la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, unde a obţinut medalia de bronz. 

Încheiere într-o notă... artistică !
    

    
   Dacă l-am cunoscut pe Claudiu într-un muzeu, privind încântat lucrările lui Brâncuşi, mă gândesc  că ar fi frumos să închei exact aşa cum am început, adică  într-o notă artistică. Îmi aduc aminte că printre alte explicaţii pe care i le-am dat la prima întâlnire despre lucrarea Prometeu, i-am spus şi cum le-o traduc copiilor. Îi întreb aşadar dacă ştiu ce iese dintr-un ou, iar ei îmi spun, evident, un puişor. Ei bine, le răspund că din oul lui Brâncuşi, a ieşit un erou ! Aş îndrăzni să spun că, în timp ce Brâncuşi a scos la iveală arta ascunsă în piatră,  Claudiu a adus la existenţă o idee practică ascunsă în propria minte,  de care s-ar putea să descoperim că toţi avem nevoie, inclusiv artiştii : patul rabatabil manual. 

Nu vreau publicitate !
     
    Aş fi vrut să îl întreb mai multe despre invenţia sa, dar o să vă las pe dumneavoastră să o faceţi. Mi-a spus modest, că nu vrea publicitate şi că, dacă în plus, mi-ar trece prin cap să îi public fotografia, să-mi iau gândul ! Fotografia nu, dar puţină mediatizare nu strică nimănui, mi-am zis. Ce să fac, defect profesional !Ei bine, dragii mei, eu, care mă laud că România-i ţara mea, că îmi iubesc conaţionalii, cum să pierd ocazia de a scrie despre el ? Este tânăr, este creativ, a pus pe picioare un proiect, ne face bine să ştim că se poate şi în ţărişoara noastră. După părerea mea, calităţile trebuie cultivate, ca pe florile cele mai frumoase şi rare. Apoi arătate lumii, să fie exemplu bun de urmat.

Georgeta Istrate

Pentru detalii, intraţi pe :

Site :  www.RabatBed.ro