duminică, 31 ianuarie 2016

Murmură pădurea ca o taină veche...



E alb peste natura cu aripi adormite,
să mergem împreună spre căile pădurii,
și dacă ne-o primi cu brațe desfrunzite,
în tainica tăcere-i misterul nemuririi.

o vom îmbrățișa cu ochii, și ea ne-o da binețe,
și ne-o zâmbi din crengi tremurătoare,
va spune despre noi, sub bolțile mărețe,
că n-a văzut la nimeni iubire-așa de mare.

soarele de aur are chef de joc
după crengi și-ascunde razele de  foc,
umbrele dispar sub lumina clară,
noi ne sărutăm și visăm a vară.

murmură pădurea ca o taină veche
o ciocănitoare scurmă în copaci,
pițigoiul cântă, glas fără pereche
îți alerg în brațe, mă cuprinzi și taci.

se furișează seara prin crengile pădurii
se parfumează vântu-n nuanțe de apus,
cerul se înstelează, și-n tabloul naturii,
noi stăm îmbrățișați, căci ne iubim nespus.

Georgeta,
27 ianuarie 2016

marți, 26 ianuarie 2016

Fă-mă, Doamne...






Fă-mă, Doamne,-o stea de foc
Pe-ale lui cărări să joc,
Drumurile să îi fie
Prilejuri de bucurie;
Fă-mă  magică vioară
Să-i apar în prag de seară,
Din arcuşu-i să pornească
Romanţă nepământească.


Fă-mă, Doamne, un  zefir
Inima să-i leg de-un  fir
Cu parfum de trandafir,
Muzica din flori de dor
Să-i şoptească -ncetişor
Că-i luceafăr mult iubit
Vreau doar să-l văd fericit!


Fă-mă, Doamne,-o apă mare
Limpede şi curgătoare,
În inimă de pădure
Pe maluri să crească mure,
El să vină să le-adune
Valu-atunci să crească iute
Pe gură să mi-l sărute!


Căci mă dor gândurile
Şi mă dor dorurile,
Şi mă dor, şi iar mi-e dor
De lumina ochilor
Verzi ca frunza codrului,
Calzi ca raza soarelui,
Că-n oglinda lor sunt eu
Azi, şi mâine, şi mereu!


Georgeta
Ianuarie 2016

vineri, 22 ianuarie 2016

Poţi fi...





În lumea de gheaţă, tu îmi eşti soare
Şi dacă alunec, în braţe mă prinzi,
Eu sunt o rază, tu eşti o mare
Cu susur de ape, în zori mă cuprinzi.

Tu, pentru mine, poţi fi o taină
Ca noaptea, când luna se culcă tăcut,
Poţi fi un cântec de dor  ca o doină
Ori iarna ce suflă pe drum neştiut.

Poţi fi Făt- Frumosul pe care-l visasem,
Pe când  o fetiţă eram,
Poţi fi stea lucitoare în spaţiu
Sau mierla ce cântă de doruri pe ram...

Poţi fi o aripă de pasăre rară,
Ce-mi mângâi obrazul, când somnul mi-e lin,
Poţi fi chiar vântul ce fluieră-afară,
Chemându-mă-n braţele tale să vin...

Georgeta
22 ianuarie 2016


duminică, 17 ianuarie 2016

Cultura Cucuteni - Instrumente pentru ornamentare






Înainte de a trece la descrierea ornamentelor vaselor din cultura Cucuteni, mă gândesc că ar fi corect să spun câteva lucruri despre instrumentele cu ajutorul cărora au fost executate. Aşadar, dacă pentru decorul adânc incizat, orice obiect de os sau chiar de lemn, cu vârful ascuţit sau ceva mai bont, putea folosi scopului urmărit, pentru ornamentarea pictată nu putem decât bănui că au fost întrebuinţate pensule variate, unele foarte fine, pentru trasat linii şi puncte, altele mai mari, pentru pictarea motivelor în benzi sau pentru aşternerea culorii pe porţiuni mai mari. Poate că o examinare microscopică a diferitelor ornamente pictate ar putea da totuşi indicaţii în problema pensulelor cu care excepţionalii pictori cucutenieni realizau splendida lor olărie. Dar, indiferent care ar fi rezultatul unui asemenea examen, este sigur că nu se vor fi folosit anumite « tipare » (pe care, dealtfel, nu le-ar fi putut face decât din scoarţă de copaci sau din ţesături), despre care a vorbit mai demult un vestit cercetător[1], între altele şi pentru că, totuşi, nici chiar în aceeaşi aşezare nu s-au găsit niciodată două vase pictate într-un chip absolut identic, pentru care să se fi putut folosi asemenea presupuse tipare.(Dumitrescu, 1979, p. 19).






[1] Autorul se referă la V. Gordon Childe, în lucrarea The Dawn of European civilization


Bibliografie

 Dumitrescu, Vladimir, Arta culturii Cucuteni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.
Georgeta Istrate

CULTURA CUCUTENI - DECORUL VASELOR CERAMICE





   Cea mai reprezentativă dintre componentele complexului cultural Cucuteni este fără îndoială cultura Cucuteni propriu-zisă, caracterizată în primul rând prin ceramica pictată în trei culori, de un înalt nivel tehnic. Se poate spune că aceasta este una dintre cele mai strălucite culturi neolitice de pe întreg cuprinsul continentului european, realizările ei în domeniul ceramicii fiind de o fineţe şi de un efect artistic aproape unice. Într-adevăr, eleganţa formelor, siguranţa cu care sunt desenate motivele ornamentale şi armonia aproape desăvârşită a culorilor ne dau dreptul să preţuim măiestria olarilor neolitici care au realizat această ceramică, unele dintre vase fiind adevărate opere de artă, întru nimic inferioară ceramicii pictate din Mesopotamia şi din restul Asiei Anterioare. Chiar încărcate cu ornamentaţie, vasele cucuteniene nu sunt stridente, nu deranjează, nu sunt ţipătoare, ci dimpotrivă, totul este armonios, căci motivele se desfăşoară şi se înscriu într-o simetrie perfectă.
 Una dintre coordonatele majore ale ornamentării ceramicii preistorice o constituie aproape în chip absolut simetria desfăşurării motivelor pe suprafaţa ce urmează să primească decorul. Rare sunt cazurile când această simetrie n-a fost respectată, iar aceste excepţii se justifică desigur foarte bine, ele nefiind rezultate din dorinţa de a se ocoli intenţionat această lege, căci abaterea este determinată de o cauză obiectivă. Ceea ce înseamnă că şi pentru meşterii cucutenieni coordonata simetriei a constituit o adevărată lege. Fie că ne gândim la ornamentarea bicromă, fie că avem în vedere policromia în trei culori (observaţia aceasta fiind valabilă pentru decorul tuturor fazelor culturii Cucuteni), ceea ce caracterizează în primul rând ornamentarea pictată este într-adevăr simetria perfectă a distribuirii şi desfăşurării motivelor în cadrul diferitelor registre decorative, mai înguste sau mai late. Chiar în cazurile când decorul pare, şi uneori chiar este, încărcat şi când sunt folosite mai multe elemente decorative pentru realizarea ansamblului, totul este perfect ordonat, niciodată decorul unui vas cucutenian, indiferent din ce fază, nu dă impresia că ar fi făcut la întâmplare, ci dimpotrivă, este realizat potrivit unei sintaxe bine precizate. Constituind coordonata majoră a întregii ornamentări cucuteniene, simetria nu este însă deloc obositoare sau lipsită de eleganţă şi nu încătuşează artistul în chingi rigide, căci ea asigură o desfăşurare, o combinare sau o alternare a motivelor principale sau a variantelor acestora în aşa fel încât rezultatele finale sunt deosebit de armonioase atât în plan cromatic, cât şi pe plan grafic.(Dumitrescu, 1979, p. 19).
 Indiferent ce formă au şi ce decor, vasele culturii Cucuteni (sau cele mai multe dintre ele) rafinamentul şi originalitatea ne obligă să ne gândim cu admiraţie la meşterii care au creat-o. Culorile predominante sunt roşu, alb şi negru, cu unele variaţii, probabil datorate sistemului de ardere. În unele cazuri, înainte de decorare, suprafaţa vasului a fost acoperită cu un strat subţire de culoare albă, acesta fiind fondul, pe care s-a aplicat culoare roşie pentru trasarea motivelor, iar ornamentele au fost făcute cu negru. Tocmai amalgamarea acestor culori creează o imagine spectaculoasă a vaselor.
 Aşa cum am menţionat, cucutenienii aveau un simţ al proporţiilor şi al liniilor profilului ieşit din comun, indiferent de mărimea sau utilitatea vasului. Un artist rămâne un artist, fie că făureşte amfore mari sau pahare.
 Într-adevăr, cultura Cucuteni reprezintă unul dintre cele mai originale şi importante momente în dezvoltarea artelor pe teritoriul României de azi. Cei care au studiat ceramica splendid decorată creată de purtătorii acestei culturi, au ajuns la concluzia că este una din cele mai uimitoare realizări ale omului în acest domeniu, atât prin eleganţa motivelor decorative, cât şi prin rafinamentul coloritului. Apogeul artei neolitice a fost atins în cadrul civilizaţiei Cucuteni, purtătorii acesteia excelând în decorarea ceramicii. Tehnica picturii tricrome combină nuanţe ale culorilor de bază: roşu, alb şi negru. Repertoriul motivelor decorative era destul de restrâns, limitându-se la spirală şi alte câteva figuri geometrice, redate în multiple variante, dispuse orizontal, vertical sau oblic. Încă din faza Cucuteni A se trece la organizarea tectonică a decorului (conform morfologiei părţii respective a vasului ceramic). În ultima fază a culturii se preferă naturalismul şi stilul figurativ, compoziţiile cu silueta feminină. Temele animaliere includ felinele, şerpii şi cervidele. Fenomenele artistice ale neo-eneoliticului sunt legate (ca şi mai târziu), în mod indisolubil de religie.(Beldiman, 2008, p. 46).

 

Decorul incizat şi canelat, o moştenire precucuteniană 

 

 Una din trăsăturile culturii cucuteniene este folosirea ceramicii cu decor incizat şi canelat, moştenire de la cultura Precucuteni. Pe lângă decorul destul de simplu, în relief, al categoriei de folosinţă zilnică, şi alături de acela pictat în două sau trei culori, specific ceramicii pictate cucuteniene, se întâlneşte frecvent, în primele etape, şi decorul incizat sau adânc incizat, precum şi acela realizat prin adevărate şănţuleţe, combinate sau nu pe acelaşi vas cu ornamentarea pictată. Un compromis între ornamentarea în relief şi aceea adâncită îl constituie canelurile, mai largi sau mai înguste, mai adânci sau mai superficiale, întâlnite şi ele destul de frecvent pe olăria pictată şi deci în combinaţie cu decorul bicrom sau tricrom.(Dumitrescu, 1979, p. 17).
În prima fază, ceramica pictată este modelată dintr-o pastă fină cu suprafaţa bine netezită, uneori lustruită. Apoi, stilul evoluează, astfel culoarea neagră devine predominantă. Dintre motivele aplicate, cele mai folosite sunt spirala şi meandrul[1], în asociaţie cu decorul pictat incizat şi canelat. Mai târziu, capătă forţă ornamentul imprimat cu şnurul, liniile paralele şi festoanele. Pe unele vase sunt pictate frize cu decor zoomorf şi antropomorf. Prin decorurile pe care le-au creat, cucutenienii au dat temă de gândire săpecialiştilor, dar şi amatorilor, căci cine poate spune cu precizie ce simbolizează acele spirale, acele vârtejuri sau chiar formele unor vase? Ele sunt doar obiecte de decor? Au conotaţie ritualică? Se pare că misterul se amplifică din ce în ce mai mult, căci nu putem vorbi de certitudini, din moment ce nu avem date precise.




[1] Linii frânte sau curbe care sugerează stilizarea unor valuri de apă. Din punct de vedere spiritual, , meandrul vorbeşte despre limite. În acest caz, meandrul este pasul logic care uneşte zig-zagul cu limitele acţiunilor umane. Orice curgere este potolită de meandre! Ce este dincolo de meandru?! Câmpii labirintice ale mrejelor din care nu mai este scăpare. 



Bibliografie

 Dumitrescu, Vladimir, Arta culturii Cucuteni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.



  Georgeta Istrate

Un SMS pe zi - Mi-e dor de tine







Mi-e dor de tine, mi-e dor de noi
E soare şi culoare când suntem amândoi,
Curge izvorul dragostei ca un delir,
Te iubesc, eşti aerul pe care-l respir!

Georgeta

Un SMS pe zi - Vine gerul peste lume?






Vine gerul peste lume?
Mă lipesc mai mult de tine!
Străzile sunt cenuşii?
Eu atunci aştept să-mi vii!

Georgeta

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Povestea ce vorbeşte de mine şi de tine






Cum soarele apare în zori ca o speranţă
Aşa iubirea noastră se naşte-n răsărit,
Cum ploaia înfloreşte pământul şi-l răsfaţă
Aşa-nflorim şi noi de când destinul ne-a unit.

Săruturi peste tot am presărat,
Am strâns grădini de şoapte de alint,
Şi ploi de-mbrăţişări am adunat
Iar mâinile pe veci ni s-au unit.

Din ierni cu viscole şi ger
Făcut-am parfumate primăveri,
Pe cenuşiul ce umbreşte-n zare
Noi am aprins lumini scânteietoare

O iarnă nemiloasă ar spulbera îndată
Săruturi, sentimente şi clipe minunate,
Dar n-ar putea să şteargă în veci cu-a sa cruzime
Povestea ce vorbeşte de mine şi de tine!

Georgeta,
9 ianuarie 2016

vineri, 8 ianuarie 2016

Şi ne-om iubi





Şi ne-am iubit pe unde am găsit
Diverse locuri luate cu-mprumut,
Prin parcuri, la apus şi răsărit,
În orice casă care ne-a primit.

Şi ne-am iubit în ciuda tuturor,
Căci ei nu pot nicicum să înţeleagă,
Că noi am fost sortiţi de Creator
Doar împreună bine să ne meargă.

Aşa că ne-am iubit pe străzile aiurite,
Prin parcuri şi păduri surprinzătoare,
Prin roua dimineţii-n poienile-nflorite
Prin Bucureştiul luminat de soare.

Şi uneori, din dragoste prea mare,
Intram în crize ce ne-au interzis,
Însă în noi nu este supărare
Să depăşească timpul de un vis.

Când ne-mpăcăm, în noi e sărbătoare,
Şi constatăm că-n criză iubirea noastră creşte.
Şi ne iubim cu atâta disperare
Cum nu găseşti pe lume-n vreo poveste.

Şi ne-om iubi în locuri cu-mprumut,
Dacă aşa va hotărî destinul,
Fără iubirea noastră nu suntem decât
Pietre străine-n care nu-i divinul!

Georgeta, 
8 ianuarie 2016