Tinerii geniali ai României - Laura Petrescu



        Am lecturat  de curând cartea  EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, care a apărut la Editura Universităţii din Bucureşti, în 2019. După ce am citit-o, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei citate  care să ilustreze, pe scurt, tema abordată. 



     Volumul este  alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatorii  sunt Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.


Autor: Laura Petrescu
Universitatea din București 

Tema:  C. D. ROSENTHAL, UN MODEL ROMANTIC ÎN PICTURA ROMÂNEASCĂ 

   Articolul Laurei Petrescu este cuprins între paginile 95-118 din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”
 Un pictor extraordinar


     Constantin Daniel Rosenthal este unul dintre artiștii care nu te lasă indiferent. O parte dintre picturile sale sunt expuse la Muzeul de Artă al României, Galeria de Artă Românească. Vizitatorii, români sau străini, sunt încântați de tablourile expuse acolo. Printre ele, se află celebra "România revoluționară", pictată în anul 1850, pe care o ştim din  vechile manuale de istorie ale mai multor generaţii .

România revoluționară, detaliu


    România revoluționară

   O femeie tănâră, pictată din profil, îmbrăcată în costum național românesc din zona Muscel, în jurul gâtului poartă o salbă, cu tricolorul pe umăr,  hangerul la brâu. Modelul pictorului - Maria Rosetti, soția binecunoscutului C. A. Rosetti. Ea are o privire vie, activă , îndreptată spre grupul de revoluţionari, reprezentați undeva, în fundal. Atitudinea fetei este una curajoasă, mândră, hotărâtă. Frumoasă priveliște! Pictura este de-a dreptul vibrantă, nu poți s-o ignori.

România revoluționară, 1850, MNAR

   C. D. Rosenthal este unul dintre pictorii mei preferați. De aceea, când am citit titlul articolului Laurei, am fost foarte încântată și curioasă, în același timp. Am ales cu grijă citatele din lucrare, așa încât să vă faceți o idee despre acest pictor extraordinar. 

     Lucrările lui Constantin Daniel Rosenthal au fost încadrate în stilul central-european de tip burghez al romantismului Biedermeier.

Un pictor extrem de talentat

             "Faptul că arta ajunge să însemne, la începutul secolului al XIX - lea, mai mult decât simpla etalare a portretelor de boieri pe pereții propriilor lor case, este un fapt care se datorează și contribuției artistice a artistului Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851), mai cu seamă că, dintre toți pictorii generației sale, istoriografia română tradițională l-a considerat cel mai talentat" (pagina 95).



      "Lucrările lui Constantin Daniel Rosenthal, cele de a căror existență istoricii artei au cunoștință, au fost încadrate în subtipul romantismului Biedermeier"(pagina 95).



Stilul Biedermeier - interesul pentru natură și adevărul simplu

       "La începutul secolului XX, istoricii de artă folosesc termenul Biedermeier pentru a descrie mobilierul și tablourile din intimitatea caselor burgheze austriece și germane pictate în perioada 1815-1848, dar termenul este transferat ulterior și în literatură (...). Pe plan artistic, stilul Biedermeier vine cu o viziune distinctă față de romantism, care se apleacă asupra vieții și a naturii și este mai apoi transpusă în toate genurile artei. Artistul Biedermeier studiază natura, dar este interesat de adevărul simplu, preocupat de lucrurile mărunte. El surprinde atmosfera din intimitatea casei și a familiei, liniștea interiorului cald, aspecte redate și prin intermediul culorilor. Tonurile calde, armonioase, îmblânzesc și atenuează stările tumultuoase ale romantismului, de care artiștii Biedermeier nu rămân totuși complet străini. În arta Biedermeier formele și conturul se mențin, lumina este clară, culorile utilizate sunt tratate de o manieră lisă, sticloasă, iar compozițiile sunt realizate deseori în interiorul casei, în general, în spații precum bibliotecile, saloanele și atelierele artiștilor. În plan social, in perioada Biedermeier, femeia dobândește un statut special. Teoria lui Virgil Nemoianu este că, în încercarea de a combate haosul și anxietatea din mijlocul societății începutului de secol XIX, valorile familiei, în centrul căreia se află figura maternă, sunt așezate la loc de cinste" (pagina 97).



Personajul Rosenthal - artistul în ipostază romantică



     " La momentul primei sale sosiri în spațiul românesc, Rosenthal întreprinsese deja călătorii prin Europa, intrând în contact cu atmosfera romantică a epocii. Mai mult decât atât, artistul este descris ca un personaj puternic romantic prin natura sa. Se pare că era melancolic, mereu pe drum, visător, și lăsase în urmă o familie înstărită care, deși nu-i înțelegea alegerea traiului strâmtorat în favoarea celui bun de acasă, nu l-a împiedicat să-și desăvârșească educația în domeniul artistic. Cei care au avut ocazia să-l cunoască personal pe Rosenthal, îl catalogau totuși ca pe un bărbat cu o fire veselă, care obișnuia să se îmbrace elegant, pentru a masca lipsurile financiare, cu care se confrunta, refuzând ajutorul familiei sale. De aici putem deduce dorința artistului de a păstra aparențele, ascunzând realități diferite de cele afișate. Obișnuia să poarte barbă și, datorită felului de a fi, cu care îi cucerea pe interlocutorii săi, devenise o prezență dezirabilă în saloanele românești ale epocii. Pe lângă povestirile pe care le spunea, lui Rosenthal îi plăcea să-și încânte spectatorii cu piese pe care le interpreta la vioară. Se știe că preferințele muzicale ale artistului se îndreptau, fără echivoc, spre compozitorii Johann Sebastian Bach și Ludwig van Beethoven. Există dovezi că, în viața de toate zilele, Rosenthal avea un comportament de tip romantic, prin conexiunile și camaraderiile lui cu grupul de reactionari români, ajutat de idealurile comune pe care ajunsese să le împărtășească cu aceștia, ca și de faptul că ajunsese la concluzia că România de atunci era frumoasă și nu înțelegea de ce românii nu vedeau acest lucru. Ajunge în foarte scurt timp să iubească Principatele și să lupte alături de camarazii săi pentru aceleași idealuri. În anul izbucnirii Revoluției de la 1848, Constantin Daniel Rosenthal, Ioniță Negulici și Barbu Iscovescu vor fi zăriți adesea împreună pe străzile din București. Atunci când nu se întâlnesc la ședințele societății literare, se întâlnesc la cele organizate de societatea secretă Frăția. Zilele și nopțile de lucru intens din atelier alternează cu misiunile pe care aceștia le desfășoară pentru țară" (pagina 103).

O misiune mortală


       " Moartea tragică a lui Rosenthal a șocat opinia publică din toate țările unde acesta a avut ocazia să lucreze. Artistul și-a găsit sfârșitul în timpul unei misiuni pe care o intreprindea pentru organizația francmasonică Frăția, iar în ceea ce privește decizia de sacrificiu de sine în numele și pentru cauza unei națiuni, se spune foarte des că aceasta ar fi chiar chintesenţa unui mod de viață romantic. Ideea de sacrificiu în numele țării, sub sloganul " pro patria mori", este corelată în mentalul colectiv cu jertfa tuturor eroilor similari din țări precum Bulgaria, Polonia, Ungaria, conform celor amintite mai sus. Totuși Hroch adaugă că acest sacrificiu pe care romanticii l-au oferit națiunii, este de fapt o virtute specifică clasicismului antic. Aceste principii morale le-ar fi fost infuzate romanticilor chiar pe filiera educației umaniste "(pagina 104).

Lucrările artistice ale lui Rosenthal



" La artiștii revoluționari, așa cum este și cazul lui Rosenthal, modelele și subiectele pictate primesc o tentă eroică. Portretele își păstrează și funcția portretistică obișnuită, dar sunt încărcate de sarcina ideologică și cu mesajul idealurilor dreptății și libertății, cauzele izbucnirii revoluției. Această perspectivă nouă, de abordare a artei ca mijloc de luptă pentru idealuri politice, le va fi transmisă și generațiilor de artiști care vor urma. 

Portretul lui Nicolae Golescu în costum de vânătoare, 1848, MNAR

Portretul lui Nicolae Golescu în costum de vânătoare, detaliu

    Așadar, toate reprezentările făcute de cei trei mari pictori revoluționari din Principatele Române (Negulici, Iscovescu și Rosenthal) în preajma evenimentelor de la 1848, sunt bogate în conținut ideologic, iar cel puțin din perspectiva temelor alese, acest moment este considerat un salt calitatativ pentru pictura românească.


 În preajma Revoluției de la 1848, C. D. Rosenthal va executa un portret al Mariei Rosetti, în celebra alegorie România revoluționară, ca și alegoria România rupând-și cătușele pe Câmpia Libertății.


România revoluționară, detaliu


România rupând-și cătușele pe Câmpia Libertății


     Pe lângă cele două tablouri, o serie de tablouri ale revoluționarilor de la 1848 au fost executate de Rosenthal, cum este de exemplu, un portret al lui Nicolae Bălcescu, figură marcantă a Revoluției de la 1848, portretizat de o serie de artiști pe parcursul vieții. Portretul din 1844, realizat de C. D. Rosenthal este considerat unul dintre cele mai bine realizate, fiind lipsit de idealizarea din mult mai cunoscutul portret neoclasic, realizat de Gheorghe Tattarescu, în 1851 "(paginile 106-107).


Scenă la fântână

" Câteva caracteristici comune ale curentului artistic Biedermeier și ale romantismului, în general, sunt tema călătoriei și motivul peisajului. Sub influența Biedermeier, rolul peisajului se va atenua, uneori acesta menținându-se doar ca fundal pe care se desfășoară scenele.


Scenă la fântână, detaliu

        Deși nu ni s-au mai păstrat prea multe peisaje semnate de Rosenthal, există totuși o Scenă la fântână, din 1847, executată în ulei pe pânză. 

Scenă la fântână, detaliu

Scenă la fântână, 1850, MNAR

Scenă la fântână, detaliu

Scenă la fântână, detaliu

   
       Nu este numai o scenă de gen,  întrucât Rosenthal reușeste să introducă în operă tema călătoriei prin propria transpunere în rol de călător, realizându-și astfel și autoportretul. Mesajul transmis de artist îndeamnă privitorul spre simplitatea vieții din mediul rural. Interpretările acestei lucrări pot varia, dar din maniera de reprezentare înțelegem că Rosenthal se transpune chiar în ipostaza din viața reală, de artist și creator. Tânăra țărancă din tablou, reprezentată lângă fântâna care îi desparte pe cei doi, pare că se rușinează în momentul apariției călătorului, acest lucru fiind sugerat de roșeața din obrajii fetei. Deși ea nu poartă chiar un costum autentic, specialiștii au identificat originea veșmintelor fetei ca fiind ungurească. Dincolo de detalii, lucrarea este mai degrabă simbolică, fântâna fiind interpretată ca sursa inspirației pe care Rosenthal o găsește în simplitatea și frumusețea vieții rurale "(pagina 107).


Vanitas


" Vanitas, o altă lucrare a artistului, din 1848, a intrat în categoria puținelor exemplare de natură moartă pictate în Principate în prima jumătate a secolului al XIX - lea.



Vanitas, 1848, MNAR


       Pe masa cu oglindă se observă amplasate o narghilea, o cutie de chibrituri, o pipă, o havană și o țigaretă aprinse, un depozit de tutun în formă de craniu, un certificat pe care se poate descifra scrierea în chirilică și un medalion cu o poză în care se observă un portret feminin, presupus al Mariei Rosetti.
     Rosenthal redă cu acuratețe toate acele obiecte surprinse în jocul alternativ al luminilor și umbrelor, realizat de o manieră care să inducă o atmosferă meditativă. Istoricii de artă leagă apariția certificatului din operă de naturalizarea lui Rosenthal în Principate în acelasi an "(pagina 108).



Georgeta Istrate


Constantin Brâncuși - 144 ani de la naștere


       
 O surpriză plăcută 



      Pe 19 februarie, cu ocazia împlinirii a 144 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Ministerul Culturii a organizat o serie de evenimente. Unul dintre acestea, la care am participat și eu, a avut loc la Muzeul de Artă al României (Palatul Regal).
   Pentru marcarea evenimentului, în data 19 februarie 2020,  ziua de lucru la MNAR  a fost extinsă, programul  s-a prelungit până la orele 21, iar vizitatorii au avut acces gratuit. A fost o adevărată sărbătoare, nu știu exact numărul vizitatorilor, dar au fost de ordinul miilor. În plus, începând cu orele 14, pe sala Brâncuși  s-au organizat  ghidaje. Acestea au fost  susținute de către angajații muzeului de la secția educație. La unul dintre aceste ghidaje a participat un număr mare de oficialităţi, printre care ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, şi primul ministru, Ludovic Orban. Dacă inițial fusese stabilit un număr de trei ghidaje, în realitate s-au ținut cel puțin dublu. A fost o surpriză plăcută  pentru muzeu faptul că un număr așa  mare de vizitatori au venit să-l celebreze pe Brâncuși, ținând cont că nici vremea nu a fost deosebit de prietenoasă.

Un spectacol inedit 

   Surpriza și încântarea serii  a fost spectacolul de proiecții holografice 3D, care a rulat continuu de la orele 19,30 până la orele 23, chiar pe clădirea MNAR. Însă, înainte de proiecție, au vorbit, pe rând, cântăreaţa Irina Rimes, promotorul evenimentului ales de Ministerul Culturii; premierul Ludovic Orban, Michele Ramis, ambasadorul Franței, în România, și Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.



 Picături de ploaie

      Despre Irina Rimes aş vrea să spun câteva cuvinte...
      Mă aflam  în curtea muzeului, cam pe la 19,30. Se întunecase.  Lumina era prea slabă ca să se vadă clar om cu om. Trebuia să te apropii, dacă voiai să vezi un chip. Din loc în loc , noaptea se întuneca  mai mult din cauza umbrelelor, căci picura. Erau niște picături  speciale, ce cădeau aproape poetic pe iarba semiuscată din curtea muzeului. Deși era februarie, am simțit picurii aceia ca pe o binecuvântare. Nu-mi era frig, cu toate că eram îmbrăcată sumar. Și, dintr-o dată, un glas  firav de fată a început să vorbească...  


    Mă uit și mi se face dor 


      Era o voce dulce, inocentă, iar cuvintele păreau ale unei ființe care se adresează direct inimii. La momentul acela, nu știam a cui voce este.  Şi a fost mai bine. Am aflat mai târziu, că este a Irinei Rimes, cântăreața atât de iubită de români, mai ales de către tănăra generație. Am zâmbit. Glasul ei firav, ca de copil, și simplitatea cuvintelor m-au făcut să mă întreb cum de au lăsat un suflet aşa pur să vorbească direct din inimă, la un eveniment atât de oficial și cu pretenții. "V-ați dori să vorbesc în termeni academici sau să vorbesc despre modernismul sau despre valențele stilistice ale lui Brâncuși?! Dacă aș putea face asta, nu aș face-o! De ce? Pentru că mie îmi place să trec totul prin prisma imaginației mele. Pentru că imaginația mea se exprimă simplu și sincer și pentru că așa mă exprim eu (...). Mă uit la Coloana Infinitului, de fapt, îmi imaginez că sunt acolo, chiar dedesubtul ei și îmi lipesc bărbia de fierul rece și mă uit în sus și văd o scară, o scară ce urcă pe cer, și îmi imaginez cu mintea mea că această scară este arta, arta care îl ridică pe om la cer, arta care îl înnobilează pe om, este manifestarea care îl face pe om nemuritor (...). Mă uit la coloană, la mărgelele coloanei ca și cum m-aș uita la o zare de sub grinda străbunicilor mei. Mă uit și mi se face dor. Mă uit la coloană ca un copil care vede o excrescență uriașă a pământului. Mă uit și mă infior. Mă uit la coloană și mi se face dor să cânt ".
   Doamne, cât de simplu! Cred că lui Constantin Brâncuși i-ar fi plăcut maxim discursul acestei fete. El obișnuia să spună :" uitați-vă la lucrări, până înțelegeți ceva! " Şi, să nu uit: dragă Irina, ar fi superb să faci un videoclip din cuvintele discursului tău!

Momente de tăcere...

  După ce vorbitorii şi-au încheiat discursurile,  au urmat câteva momente de tăcere. Aproximativ 500 de persoane așteptau nerăbdătoare momentul surpriză. Acel moment care m-a determinat și pe mine să vin în curtea muzeului : proiecțiile holografice.

Emoţia plutea în aer
  
     Emoția plutea în aer. Și, dintr-o dată, pe fațada clădirii au început să apară imagini pe fundalul unei melodii cântată de Maria Tănase "- Până când nu te iubeam".  https://www.youtube.com/watch?v=5R8RyWOKzf8  -  Tare, puternic, emoționant. Culorile se succedau jucăuș, ținându-ne în șah, până luau forma sculpturilor lui Brâncuși. Cât de frumos!
   Trăiam sentimentul de încântare, iar inima simțea fiecare vibrație a vocii Mariei Tănase ca pe o sărbătoare. Când holograma lui Brâncuși a apărut, mi-a stat inima în loc! Nu am mai văzut nimic altceva decât trupul sculptorului care privea mirat, parcă întrebându-se unde se află, spre locul în care lumina și culoarea reflectau rodul geniului său. Când cântecul a început să spună " până când nu te iubeam, unde mă culcam dormeam" mi-au țâșnit lacrimile și am scos un țipăt ascuțit, ca o durere și o bucurie în acelasi timp. Vezi aici imaginile holografice  : https://www.youtube.com/watch?v=_dJU2EsIeG0
       Nu pot explica de ce. Simțeam o energie caldă în jurul meu, ca și cum artistul însuși m-ar fi înconjurat cu braţele. O fi fost patriotismul care țâșnise pur și simplu din inima mea, ca o cascadă; or fi fost toate energiile acelor oameni care, unite, formaseră o lumină caldă nemaipomenită. Nu știu. Pot să spun doar că, în viața mea avusesem multe și diverse trăiri, dar aceasta nu semăna cu niciuna. În momentele acelea, am mulțumit universului pentru că a făcut posibilă o asemenea trăire.

    Un moment magic

   


    Și când Brâncuși a început să ridice brațele în ritmul lent al muzicii,  am avut senzația că vrea să mute privirile celor prezenţi  spre cer, nu la el. Spre absolut, spre acolo unde el fusese de atâtea ori! Părea că vrea să ne ridice pe toți într-o îmbrățișare cosmică . Îmi simțeam inima tremurând. Reacția pe care am avut-o în acea seară a fost una la care nici eu nu mă așteptam. A fost senzațional, magic.


Imagini din 19 februarie, MNAR, Sala Brâncuşi



















"Eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi" (Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).

     S-a născut la 19 februarie 1876, Hobița, județul Gorj și a plecat în eternitate la 16 martie 1957, Paris.

 Studiile

   A studiat la școala de Arte și meserii din Craiova, continuând cu Şcoala Națională de Arte Frumoase din București. Aici i-au fost profesori Ion Georgescu și Wladimir Hegel. Apoi, între anii 1905 - 1907 urmează cursurile École de Beaux-Arts din Paris, îndrumat de Antonin Mercié.

      Între anii 1907-1910 Brâncuși a traversat o perioadă de căutări și experimente. Câteva luni,  lucrează la Meudon,  în atelierul lui Auguste Rodin.  Inspirat cumva de de lucrările acestuia,  creează  Rugăciunea, Somnul, Supliciu -  toate trei aflându-se în acest moment expuse la Muzeul de Artă al României.

Interesul pentru primitiv şi arhaic
    
    Interesat o vreme de  primitiv și arhaic, sculptorul ciopleşte Cuminţenia Pământului, lucrare pentru care, astăzi, românii simt o iubire specială, probabil şi datorită mediatizării masive în ideea achiziţionării ei de către statul român.


Sculptura ca idee



  "Cu Brâncuși, reprezentarea realistă se îndreaptă spre volumul sintetic, spre "sculptura ca idee" și, așa cum remarca Ezra Pound, în 1921, sculptorul obține esența metafizică prin abstractizare. Noutatea acestei viziuni îl plasează între cei mai originali creatori care transformă arta în prima decadă a secolului XX. Atelierul lui parizian era frecventat de Marcel Duchamp, Ezra Pound, Man Ray, Tristan Tzara. Brâncuși lucrează și expune alături de avangardistii celor mai radicale mișcări moderniste ;expune la Salon des Indépendants (1910-1913), participă la expoziția futuriștilor italieni (1912) și la Armory Show (Expoziția Internațională de Artă Modernă de la New York, 1913) iar după 1914, i se organizează periodic expoziții personale în Statele Unite. Inovațiile lui Brâncuși au șocat adesea :Principesa X a fost considerată licentioasa  și eliminată în 1920 de la Salon des Indépendants, iar Pasăre în spațiu a fost taxată la vama americană ca obiect industrial"(Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).

Cuminţenia Pământului, motiv de scandal...

  "Nici în România arta sa nu a fost deplin acceptată. Încă din 1910, expunerea Cuminteniei Pamantului la cea de-a doua expoziție a societății Tinerimea Artistică provocase scandal. Deși prezent și la expoziția revistei Contimporanul din 1924 și promovat de principalele reviste de avangardă din București, Brâncuși a rămas multă vreme un marginal"(Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).

 Un reper al modernismului

   "Constantin Brâncuși este considerat astăzi un reper indiscutabil al modernismului, un deschizător de drumuri pentru cele mai importante direcții ale sculpturii post - moderne și contemporane. Lucrările sale sunt expuse în marile muzee ale lumii. România deține un număr redus de opere, în special din perioada de formare și cea de tranziție (1906-1911). La acestea se adaugă ansamblul monumental de la Târgu Jiu, realizat între 1935 - 1938"(Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).


Monumentul funerar al avocatului Petre Stănescu, bronz

"În 1907, Constantin Brâncuși primește comanda realizării unui monument funerar pentru mormântul avocatului Petre Stănescu. Ansamblul este format din bustul defunctului, care, de la înălțimea unui soclu de 2,5 metri, veghează asupra unei femei îngenuncheate în rugăciune. Reflecție sublimă asupra morții, învierii și naturii sacre Rugăciunea deschide parcursul subtilizării formelor pentru reprezentarea esenței simbolice. Mușchii sunt absorbiți în suplețea unui corp degenizat. Forma este echilibrată prin amputarea brațului stâng, opțiune compozitională tributară lui Auguste Rodin.
Dacă pentru realizarea Rugăciunii soluțiile vizuale alese sunt exclusiv moderniste, bustul lui Petre Stănescu rămâne în sfera reprezentării realiste, fapt ce accentuează închiderea unei etape și, totodată, un nou început.
Acest monument funerar, plasat inițial în cimitirul Dumbrava din Buzău, marchează geneza ideii de ansamblu, foarte importantă în arta lui Brâncuși, conform căreia și-a structurat ulterior întreaga creație" (Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).


Danaida

    "Expusă pentru prima dată în 1914, la expoziția Tinerimii Artistice, Danaida a fost sculptată cel mai probabil în 1908, în atelierul de pe strada Știrbei - Vodă, pus la dispoziția artiștilor vremii de către Alexandru Bogdan Pitești, cunoscut poet, colecționar și fervent susținător al artei moderne. Tema Danaidei îl preocupă pe Brâncuși încă de la începuturile căutărilor plastice, fiind cea care va sta la baza ciclului domnișoarelor Pogany de mai târziu.
    Tema, abordată și de Auguste Rodin în 1885 ca pretext pentru studiul corpului feminin, este reinterpretată de Brâncuși în spiritul comuniunii cu natura, el lăsând materia să exprime nemijlocit esența creației ("Sculptura nu este altceva decât apă, apa însăși!").Brâncuși dezvoltă o legătură intimă cu materialul, renunță la prelucrarea excesivă, ce ducea la expresii realiste, pentru a păstra textura originală a pietrei și pentru a-i prezerva rolul din natură. Danaida pare astfel, prin relieful său atât de firesc "erodat", un produs al acțiunii factorilor de mediu în timp, o mărturie expresivă a unor vremuri arhaice, mitice.
   



     Sculptorul se apropie de mitologia greacă, sursă inepuizabilă de inspirație pentru artele plastice, eludând însă elementul descriptiv, pentru a atinge esența, originea elementară a universului" (Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).



Georgeta Istrate


Tinerii geniali ai României - Ioana Savin


     Am lecturat de curând cartea  EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, care a apărut la Editura Universităţii din Bucureşti, în 2019. După ce am citit-o, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei citate  care să ilustreze, pe scurt, tema abordată. 



     Volumul este  alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatorii  sunt Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.


Autor: Ioana Savin
Universitatea din București 
Tema:  ECOURI ALE INDUSTRIALIZĂRII ANGLIEI ÎN VIAȚA COPIILOR DIN ROMANELE LUI CHARLES DICKENS

       Articolul Ioanei Savin este cuprins între paginile 75-93 din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”.

Ferestre  către un trecut depresiv

     Charles Dickens, unul dintre cei mai importanţi scriitori englezi s-a născut la Pourtsmouth, la 12 februarie 1812 . Este considerat cel mai mare scriitor al epocii victoriene. Copilăria lui Dickens  nu a fost una fericită, însă toate suferinţele pe care le-a îndurat, au constituit un fel de sursă de inspiraţie pentru romanele sale.

    Ioana Savin abordează în acest articol, tocmai tema copiilor săraci, trimişi la munci peste puterile lor, într-o perioadă în care lumea lui Dickens era prinsă în nebunia industrializării. Articolul Ioanei este foarte bine documentat, impresionant prin conţinut şi emoţie.

    Mai jos redau câteva citate selectate din lucrarea Ioanei Savin şi vă invit să lecturaţi întreg articolul, conţinut în volumul mai sus menţionat. 



Amintiri secrete...

   "Mai puțin cunoscut este faptul că Dickens și-a consemnat amintirile din copilărie într-un manuscris pe care l-a ținut secret. Aceste amintiri proveneau din perioada în care a fost constrâns să muncească de unul singur în Londra (1824), timp în care tatăl său se afla în închisoarea datornicilor. Manuscrisul a supraviețuit prin intervenția unuia dintre prietenii scriitorului, John Forster, care a scris, de altfel, o biografie a scriitorului" (pagina 76).



Copiii, victime ale indiferenţei

   "Regăsim însă, în majoritatea operelor lui Charles Dickens figuri inocente, lipsite de ajutor și de afecțiune, victime ale indiferenței, ale abuzului (sau ale amândurora), venite fie din partea adulților, fie din partea autorităților, într-un stat în care instituțiile și legile se dovedesc de cele mai multe ori ineficiente în fața problemei sărăciei, a viciilor și a criminalității. Ingenuitatea personajelor dickensiene poate fi explicată nu doar prin vârsta lor, ci și prin apartenența la clasa de mijloc, care le plasează pe acestea la o anumită distanță față de viciile clasei inferioare, ca și față de cele ale clasei superioare "(pagina 78). 


David Copperfield, un personaj lipsit de afecţiune părintească

     " Pe lângă tema copilăriei, mai există o alta, la fel de importantă, în romanele lui Charles Dickens, adesea corelată cu prima menționată. Este vorba despre vina originară, care apare în contextul în care adulții își privesc copiii mai curând ca pe obiecte decât ca pe ființe vii, ceea ce îi determină pe micuți să aprecieze că nu ar fi trebuit să se nască, de vreme ce nu se simt doriți de părinți. Situația este cel mai bine redată în romanul «Viața lui David Copperfield». Personajul principal, orfan de tată, este crescut, în spatele ușilor închise, de mama sa, recăsătorită și manipulată de soț și de cumnată. Copilul este lipsit de afecțiune părintească, nevoit concomitent să își găsească alinarea în cărți și în persoana lui Peggotty, doica băiatului. Lucrurile sunt cu atât mai dureroase pentru David, cu cât el devine ținta pedepselor fizice aplicate de tatăl vitreg. Domnul Murdstone îl tratează pe copil asemenea unui câine ce urmează a fi alungat (...). Urmarea este că, o dată trimis la școală, eroul este obligat să poarte, atârnând pe spate, o pancartă cu mesajul :«Feriți-vă de el. Mușcă!». Acesta este un episod tragicomic, din care reiese atitudinea, din acele timpuri, a unor părinți față de copiii lor și, cu atât mai mult, față de copiii altora. Sentimentul de abandon trăit de protagonist, potențat și de întâlnirea prematură cu munca, este similar celui încercat de Charles Dickens în zilele de lucru la fabrica Warren "(paginile 79-80).

Copii lipsiţi de şansă

" Suferința copilului este accentuată de incapacitatea de a pricepe cum a ajuns într-o conjunctură atât de neplăcută :"Pentru o perioadă de timp, David Copperfield este privat deopotrivă de copilărie și de educație, renunțare obișnuită copiilor Angliei industrializate care deveneau parte integrantă a universului adult încă de la cele mai fragede vârste. Totuși, spre deosebire de ficțiune, realitatea este că mulți copii englezi din pătura inferioară nu aveau niciodată șansa de a-și îmbunătăți condiția socială și financiară, urmând același drum ca și familia din care proveneau. Cu toate acestea, Dickens atenționează, prin intermediul romanului Viața lui David Copperfield, că abandonul și, implicit, lipsa afectiunii părintești, alături de experiența precoce în câmpul muncii pot avea un impact emoțional simțitor asupra copilului, o ființă fragilă și sensibilă, care necesită toată atenția și îngrijirea din partea persoanelor adulte " (pagina 81).

Două fiinţe hidoase...


    " În Poveste de Crăciun, aspectul asupra căruia Charles Dickens atrage, sau mai bine zis, reatrage atenția, este indiferența adulților  față de cei vulnerabili. În viziunea autorului, Ignoranța și Sărăcia sunt doi copii :«două ființe hidoase, înspăimântătoare, respingătoare (...), un băiat și o fată, copii nenorociți, galbeni la față, slabi, în zdrențe». Fantoma Crăciunului prezent îi înfățișează pe aceștia ca fiind odraslele oamenilor, care se prind de cel dintâi pentru a se plânge de părinții lor. Urâțenia celor doi este însoțită de caracterul destructiv ; spiritul care pare să reprezinte vocea autorului, îl atenționează pe Scrooge - și, extrapolând, omenirea - că Ignoranța (băiatul) este mult mai periculoasă decât Sărăcia, motiv pentru care personajul trebuie să se ferească de ea. Întrebarea este :cum? Aici intervine logica malthusiană a personajului principal, care propune izolarea celor doi copii respinși de societate :«Știi bine că Mizeria și Ignoranţa se întâlnesc pretutindeni. În toate țările, în toate colțurile lumii... Oare, copiii ăștia nu ar putea fi izolați? Azile speciale nu există?» (pagina 88).



Reproşurile societăţii britanice

      "Charles Dickens a intuit faptul că societatea britanică este pervertită la bază, dar i s-a reproșat că o satirizeză și că îi atacă instituțiile în romanele Mica Dorrit, Timpuri grele, Oliver Twist etc. fără a oferi soluții concrete pentru rezolvarea problemelor comunitare. Prin urmare, trebuie apărată și poziția lui Dickens : el nu a fost unul dintre politicienii Angliei secolului al XIX - lea, ci scriitor ; nu a simțit că datoria lui este aceea de a propune programe politice - de un astfel de lucru se ocupau, cel mai probabil, persoanele special desemnate - ci aceea de a-și avertiza cititorii și societatea, în general, de pericolele la care erau expuși o bună parte din copiii englezi : abuzați, exploatați, abandonați, nevoiți să trăiască în condiții mizere și să fie integrați precoce în câmpul muncii. Cu toate acestea, scrierile sale, departe de a fi discret subversive, ilustrează aspirația autorului către reformarea sistemului educațional, către regândirea legilor pentru săraci, dar și solicitarea de a consolida masurile legislative, menite să reglementeze munca infantilă și să restricționeze cele mai controversate meserii ale timpului (pagina 91).
 

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...