Am achiziţionat de curând cartea EUROSTUDII
Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, apărută
la Editura Universităţii din Bucureşti. După ce am citit-o, m-am
gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei
citate care să ilustreze, pe scurt, tema
abordată.
Volumul este alcătuit dintr-o
serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale
Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatorii sunt Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.
Autor: Corina Taraș-Lungu
Universitatea din București
Tema:
REPREZENTĂRI ALE INSTANȚEI PATERNE ÎN LITERATURA LUI FRANZ KAFKA. REPERE PSIHANALITICE
Articolul Corinei Taraș-Lungu este cuprins între paginile 181 - 198, din
volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”
Un subiect fierbinte
În acest articol, Corina Taraş Lungu propune un demers analitic privitor la viața particulară a lui Kafka, bazându-se în mod special pe relația scriitorului cu tatăl său. Cu ajutorul bibliografiei selectate, autoarea scoate în evidenţă influenţa inhibitoare, profund negativă a copilului Franz în comunicarea cu părintele de acelaşi sex. Aceasta a avut consecinţe majore care i-au marcat întreaga viaţă, inclusiv opera literară. Prin comportamentul său dur, autoritar şi egocentric, tatăl - o figură tiranică- , neînţelegând firea visătoare a fiului, îi marchează existenţa atât de profund, încât Franz nu-şi revine niciodată din sentimentul de marginalizare şi teamă. Surprinzător este faptul că din tot acest iad sufletesc se naşte o operă literară fără egal.
Franz , care nu a avut o viaţă prea uşoară, s-a simţit continuu mutilat emoţional din cauza incompatibilităţii cu tatăl său. Un spirit rătăcit, prin lumea aceasta şi prin labirinturile operei sale literare, amprentată profund de propriile abisuri...
Mai jos redau câteva citate din lucrarea Corinei. Un articol ce merită citit şi aprofundat ca pe un studiu de caz, cercetat cu lucrările lui Kafka în faţă. Desigur, pentru cei interesaţi ...
Artisul foamei
"În literatura pe care a scris-o, portretul său de impostor este redat poate cel mai concret de către artistul foamei, care disprețuia publicul, fiind nepăsător față de el, dar care era afectat cel mai mult de modul în care spectatorii sau paznicii îl desconsiderau. Mania flămânzirii exhibiționiste îl îndeamnă să-și concedieze impresarul cu ajutorul căruia își clădise întreaga carieră și să se angajeze la un mare circ, frecventat de un număr imens de oameni, fapt care ne relevă dependența acestuia față de public. Artistul foamei, asemenea lui Kafka, reprezintă portretizarea unui martir, dar nu în sensul infometării, ci al nemulțumirii față de sine și față de lumea incapabilă să îl înțeleagă și să îl ia în serios. Este ceea ce îl face să se simtă «un obstacol în drumul spre grajduri», un om pe care, în mod paradoxal, «lumea îl înșela cu privire la răsplată». Putem afirma că artistul foamei nu simțea nicio limită pentru puterea sa de flămânzire și chiar putem spune că slăbea nu numai pentru că nu mânca, ci și din cauza nemulțumirii față de sine însuși.
Onoarea meseriei despre care ne vorbește naratorul, nu izvorăște din dorința de înfometare, ci mai degrabă din nevoia de a face ceva care să uimească, de a se depăși pe sine cu orice preț. Dar nici acest lucru nu însemna pentru el o ambiție reală și nu reprezenta un factor determinant al carierei sale, ci mai degrabă protagonistul devine artist al foamei în mod firesc «n-am putut găsi mâncarea care să-mi placă. Dacă aș fi găsit-o, crede-mă că n-aș fi făcut atâta vâlvă, ci aș fi mâncat pe săturate, ca tine și ca toți ceilalți»
Cu alte cuvinte, la finalul vieții, artistul se autodenunță, iar meseria sa este tratată în cheia banalului, ca și întreaga existență care i se suprapune acesteia. Îl regăsim cu ușurință pe Kafka - omul în acest artist al foamei, întrucât își reproșează de multe ori incapacitatea sa de a-și canaliza forțele pentru a-și îndeplini idealul" (pagina 182).
Complexul de impostură
Un subiect fierbinte
În acest articol, Corina Taraş Lungu propune un demers analitic privitor la viața particulară a lui Kafka, bazându-se în mod special pe relația scriitorului cu tatăl său. Cu ajutorul bibliografiei selectate, autoarea scoate în evidenţă influenţa inhibitoare, profund negativă a copilului Franz în comunicarea cu părintele de acelaşi sex. Aceasta a avut consecinţe majore care i-au marcat întreaga viaţă, inclusiv opera literară. Prin comportamentul său dur, autoritar şi egocentric, tatăl - o figură tiranică- , neînţelegând firea visătoare a fiului, îi marchează existenţa atât de profund, încât Franz nu-şi revine niciodată din sentimentul de marginalizare şi teamă. Surprinzător este faptul că din tot acest iad sufletesc se naşte o operă literară fără egal.
Franz , care nu a avut o viaţă prea uşoară, s-a simţit continuu mutilat emoţional din cauza incompatibilităţii cu tatăl său. Un spirit rătăcit, prin lumea aceasta şi prin labirinturile operei sale literare, amprentată profund de propriile abisuri...
Mai jos redau câteva citate din lucrarea Corinei. Un articol ce merită citit şi aprofundat ca pe un studiu de caz, cercetat cu lucrările lui Kafka în faţă. Desigur, pentru cei interesaţi ...
Artisul foamei
 |
| Sursa imaginii: https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Kafka |
"În literatura pe care a scris-o, portretul său de impostor este redat poate cel mai concret de către artistul foamei, care disprețuia publicul, fiind nepăsător față de el, dar care era afectat cel mai mult de modul în care spectatorii sau paznicii îl desconsiderau. Mania flămânzirii exhibiționiste îl îndeamnă să-și concedieze impresarul cu ajutorul căruia își clădise întreaga carieră și să se angajeze la un mare circ, frecventat de un număr imens de oameni, fapt care ne relevă dependența acestuia față de public. Artistul foamei, asemenea lui Kafka, reprezintă portretizarea unui martir, dar nu în sensul infometării, ci al nemulțumirii față de sine și față de lumea incapabilă să îl înțeleagă și să îl ia în serios. Este ceea ce îl face să se simtă «un obstacol în drumul spre grajduri», un om pe care, în mod paradoxal, «lumea îl înșela cu privire la răsplată». Putem afirma că artistul foamei nu simțea nicio limită pentru puterea sa de flămânzire și chiar putem spune că slăbea nu numai pentru că nu mânca, ci și din cauza nemulțumirii față de sine însuși.
Onoarea meseriei despre care ne vorbește naratorul, nu izvorăște din dorința de înfometare, ci mai degrabă din nevoia de a face ceva care să uimească, de a se depăși pe sine cu orice preț. Dar nici acest lucru nu însemna pentru el o ambiție reală și nu reprezenta un factor determinant al carierei sale, ci mai degrabă protagonistul devine artist al foamei în mod firesc «n-am putut găsi mâncarea care să-mi placă. Dacă aș fi găsit-o, crede-mă că n-aș fi făcut atâta vâlvă, ci aș fi mâncat pe săturate, ca tine și ca toți ceilalți»
Cu alte cuvinte, la finalul vieții, artistul se autodenunță, iar meseria sa este tratată în cheia banalului, ca și întreaga existență care i se suprapune acesteia. Îl regăsim cu ușurință pe Kafka - omul în acest artist al foamei, întrucât își reproșează de multe ori incapacitatea sa de a-și canaliza forțele pentru a-și îndeplini idealul" (pagina 182).
Complexul de impostură
"Distanța dintre Eu și Idealul Eului creează sentimente de rușine și culpabilitate, care stau la baza sentimentului de impostură însuși. Acest sentiment acaparează în cazul său atât aspectul social, cât și reprezentarea de sine, prin subestimarea propriilor valori și supraestimarea celorlalți, dar în special a tatălui. Blocajul apare, deci, ca rezultat al analizei capacităților proprii, funcționând sub forma unui raționament de tipul : sunt prea... ca să fac..., de unde se naște ceea ce poartă numele de "complex de impostură".
Acest complex îl face pe individ să fluctueze între modurile în care se autodefinește, între dorințele sale reale și angoasele insurmontabile, între stările de activitate și pasivitate, care vor sfârși prin eșecul Idealului Eului ca rezultat al cedării în fața elementelor contrare "( pagina 183).
Ipostaze în antiteză
" Prin identificarea cu artistul foamei, Kafka confirmă prin mijloace literare concepțiile tatălui său, declarându-se indirect «nebunul noii generații a familiei, nebunul ajustat oarecum după nevoile unei alte epoci». Nu întâmplător artistul foamei este înlocuit la sfârșit cu o panteră tănâră, care prin forța dinților săi inspiră spectatorilor poftă de viață și o nelimitată libertate, cu a cărei putere și vivacitate nici măcar publicul, neclintit din preajma cuștii sale, nu pare să poată ține pasul. Alăturarea antitetică a celor două ipostaze a non-adaptativului și, respectiv, a evolutivului are efectul de a condamna primul caz, pasiv, prin comparație cu coloratura și provocarea celui de-al doilea " (pagina 184).
Acest complex îl face pe individ să fluctueze între modurile în care se autodefinește, între dorințele sale reale și angoasele insurmontabile, între stările de activitate și pasivitate, care vor sfârși prin eșecul Idealului Eului ca rezultat al cedării în fața elementelor contrare "( pagina 183).
Ipostaze în antiteză
" Prin identificarea cu artistul foamei, Kafka confirmă prin mijloace literare concepțiile tatălui său, declarându-se indirect «nebunul noii generații a familiei, nebunul ajustat oarecum după nevoile unei alte epoci». Nu întâmplător artistul foamei este înlocuit la sfârșit cu o panteră tănâră, care prin forța dinților săi inspiră spectatorilor poftă de viață și o nelimitată libertate, cu a cărei putere și vivacitate nici măcar publicul, neclintit din preajma cuștii sale, nu pare să poată ține pasul. Alăturarea antitetică a celor două ipostaze a non-adaptativului și, respectiv, a evolutivului are efectul de a condamna primul caz, pasiv, prin comparație cu coloratura și provocarea celui de-al doilea " (pagina 184).
