vineri, 9 iulie 2010

Secretul unei vieţi reuşite este zâmbetul







I-am găsit gândirea atât de românească! Am învăţat de la el să zâmbesc, pentru că, la polul opus, stă tristeţea a cărei urâţenie îi ucide Lui Dumnezeu creaţia.Şi dacă zâmbetul este cheia fericirii, nu ne costă nimic să-l exersăm...

Este Director General al unei companii farmaceutice, care lucrează exclusiv cu o fabrică de medicamente din Iordania. Angajaţii, toţi români, îl iubesc pentru spiritul pacifist şi pentru faptul că are darul de a-i face să se simtă ca într-o familie. Lucrează cu dânsul de peste zece ani şi spun că nu ar pleca în altă parte pentru nimic în lume : “unde mai găsim un şef aşa de bun?!” Se numeşte Saleh Smadi şi, cu excepţia firmelor care deţin monopolul asupra unui produs, nu-i este frică de concurenţa mare de pe piaţă, pentru că are un as în mânecă : zâmbetul care vindecă : “ Un proverb străvechi spune că zâmbetul şi vorba bună scot şarpele din ascunzătoare. Acesta este secretul succesului! ”

Chemarea destinului

S-a născut într-un orăşel din Iordania, în urmă cu 44 de ani şi este al 8-lea într-o familie cu 12 copii.Avea doar 17 ani când a venit în România.Fascinaţia pentru ţara noastră s-a creat o dată cu veştile despre succesele sportive ale Nadiei Comăneci .Ceva îi spunea că aici va reuşi să-şi împlinească toate visele...
Până să-i încolţească ideea în minte, nu călătorise niciodată în afara oraşului natal. Părea o nebunie acest curaj de a pleca într-o ţară îndepărtată, la o vârstă atât de fragedă. Îl treceau fiorii când se gândea că are să trăiască în mijlocul unei naţii care vorbeşte o altă limbă, are o altă cultură, altă religie, legi şi reguli străine de mediul în care crescuse. Numai că intensitatea dorinţei trecea peste toate amănuntele. Starea aceasta putea fi tradusă doar într-un singur fel: chemarea destinului: “ Cel mai greu a fost atunci când mi-am anunţat părinţii că plec. Le-am spus că prea le am pe toate de-a gata şi că ar fi timpul să am propriile sarcini.Le-am mai spus că …vreau să fac ceva în viaţă!” Firul invizibil şi magic al destinului îl chema spre România. Ziua despărţirii se apropia dureros… Şi Smadi pleacă luând cu el visul de a cuceri lumea, dar şi amintirea unei perioade fericite şi unice. Oraşul copilăriei, Jarash, avea să fie lipsit pentru multă vreme de prezenţa lui.Ia cu el, într-o cămăruţă a inimii, mângâierile mamei, cântecul duios, care avea să-i aline clipele de dor, şi porneşte la drum cu sfatul de a lăsa întotdeauna verde în urmă.Îi tremură glasul şi ochii i se umezesc când îmi povesteşte despre mama : “ Indiferent ce-mi spunea, cuvintele ei păreau o rugăciune către Dumnezeu, Căruia îi cerea să mă ocrotească. Iubirea aceasta nu avea nevoie de cuvinte, se vedea în privirile noastre...”

Visele arată spre România...

La Facultatea de Farmacie din Iaşi, are surpriza să constate că nu este singurul străin. Că mai sunt 850 de studenţi iordanieni... Dintre medicină şi farmacie, o alege pe a doua, care îmbină dorinţa de a ajuta oamenii şi comerţul. Îmi dă senzaţia că ar fi fost şi un bun medic şi îl întreb de ce nu a ales totuşi medicina. “La vârsta aceea nu aveam experienţa de viaţă pe care o am acum. Îmi era teamă că, dacă aş recomanda un tratament greşit, care ar conduce la drama unui om sau a unei familii, nu mi-aş ierta-o niciodată.Acum, altfel stă treaba. Aş alege medicina fără să clipesc, chiar chirurgia”. După absolvire, se întoarce în Iordania cu gândul să rămână definitiv.Mai întâi lucrează într-un spital militar, apoi înfiinţează propria farmacie. Angajează o farmacistă care se dovedeşte, mai târziu, marea iubire: “Samerah era fata ideală pentru mine. Avea un fel de cuminţenie în privire şi atitudine pe care nu pot să le explic. Prezenţa ei îmi inducea un sentiment de linişte, în acord cu ceea ce căutam eu. Nu era genul de fată plină de fiţe , care să-mi dea dureri de cap!” Acum avea o firmă, o soţie minunată, părea că prinsese rădăcini şi nimeni nu s-ar fi gândit că o schimbare radicală o să-l smulgă din nou de pe plaiurile natale. Pentru că, dincolo de aparenţe, se întâmpla ceva care nu-i dădea pace. România revenea obsedant în visele lui Smadi ...Un fel de magie ca “ o apă din care bei şi care te trage irezistibil către ea ”.Şi dacă altfel nu-şi poate găsi pacea, hotărăşte să-şi urmeze visele. După 6 ani revine în ţara care-l fascinase încă din perioada studenţiei. De data aceasta aducea cu el un bagaj de experienţă ce-i permitea să fie sigur pe el, un proiect solid, planuri şi idei pe care să le adapteze la piaţa de aici. În plus, nu mai era singur şi speriat ca la 17 ani, ci însoţit de Samerah şi cei 3 copii, pe care-i avea la acea dată. Acum spune că nu ar pleca din România pentru nimic în lume ,că a avut multe ocazii să meargă în alte ţări, dar întotdeauna s-a întors aici “Sunt cetăţean român şi aici am trăit perioada conştientă şi puternică din viaţa mea”.

“Totul este între tine şi Dumnezeu!”

Saleh Smadi spune că nu şi-ar fi împlinit niciun vis dacă Dumnezeu nu l-ar fi ajutat.Fericirea pentru el are o definiţie simplă: “să fii mulţumit cu ce ţi-a dat Dumnezeu şi să încerci să faci numai bine. Idelaurile de bogăţie materială nu aduc fericirea, ci distrugerea. Îţi pierzi timpul alergând după bogăţii şi uiţi să mai trăieşti.Pacea sufletească este lucrul cel mai de preţ, care nu se obţine cu bani, ci este rezultatul unei relaţii continue cu Dumnezeu. Cu această pace în suflet, orice lucru pe care îl faci devine un succes”.Nu rezist tentaţiei de a-l întreba despre Mecca şi atmosfera pe care o ştiu doar de la televizor: “ Am fost de 2 ori...Ştii, minunea constă în faptul că toţi oamenii, săraci sau bogaţi, care merg la Mecca, se îmbracă la fel, adică într-o pânză albă fără vreo cusătură. Explicaţia acestui ritual stă în faptul că, în faţa lui Dumnezeu, toţi suntem egali. Atmosfera de la Mecca este unică. Este extraordinar să vezi aproximativ un milion şi jumătate de oameni uniţi în rugăciune, care îşi vorbesc numai în versete din Coran într-o armonie care atinge idealul ...este ceva unic, puternic, copleşitor... Să vezi atâta lume aliniată într-o singură rugăciune, chiar că-ţi mişcă sufletul!” Cum este cu noţiunile de Rai şi Iad?! “Am să vă răspund printr-o povestire a cărei origine se pierde în negura vremurilor, înainte ca Iisus sau Mohamed să vină pe pământ...Se spune că erau 2 tărâmuri : pe unul trăiau numai oameni buni, iar pe celălalt oameni răi. Un locuitor al lumii rele a simţit nevoia să fie bun şi i-a cerut ajutorul Lui Dumnezeu, Care l-a sfătuit să plece spre celălalt ţinut.Din nefericire, omul s-a prăpădit pe drum. Iată cum a judecat Dumnezeu: fiindcă el a vrut cu toată inima să fie bun şi chiar a pornit pe drumul bunătăţii, dar nu a mai avut ocazia să şi fie , locuinţa lui va fi în Rai! După această întâmplare, Dumnezeu a apropiat cele două tărâmuri pentru ca şansa celor ce vor să se schimbe să fie mai aproape. Concluzia? Păcătoşii, care regretă sincer faptele rele, sunt iertaţi. Deci totul este între tine şi Dumnezeu!”

“Vreau doar să fiu sănătos”

Pasiunile sunt legate de obiectele antice.Spune că i se pare un lucru de-a dreptul fascinant să le privească şi să le afle istoria. Însă, dacă nu ar fi fost farmacist, ar fi ales o carieră dinamică, ceva legat de sport ori forţe speciale în armată sau ar fi putut fi chiar pompier, dar cel mai mult i-ar fi plăcut să trăiască... în deşert ! A fost să fie România... Poate că sufletul lui era mai compatibil cu ţara de adopţie, decât cu cea natală. Îmi spune simplu: “ Iubesc România!” Până şi dorinţele viitoare mi se par româneşti: “ Vreau doar să fiu sănătos, să-mi văd copiii fericiţi, dacă se poate să facă toţi medicina. Şi chiar dacă este prea devreme să vorbesc despre asta, având în vedere că cei 5 copii au deocamdată vârste între 3 şi 15 ani, nu pot să mă opresc să visez la perioada când am să fiu bunic, înconjurat de o mulţime de nepoţi”.


Georgeta Istrate


P.S. Am scris acest articol în urmă cu 3 ani. În prezent, interlocutorul meu lucrează la o altă firmă, care se ocupă tot cu medicamente.

Un comentariu:

  1. Cat de mult ne-au pervertit politicienii nostri corupti, daca am ajuns sa ne uram tara in care am vazut pt. prima oara soarele, am ascultat murmurul izvoarelor, cantecul pasarelelor si, mai ales, am simtit primul fior al dragostei; in timp ce acest iordanian o iubeste cu toata fiinta sa.

    RăspundețiȘtergere