joi, 28 octombrie 2010

Frumuseţe: Cinci zile pentru un ten perfect



      Pistruii dispar, porii se inchid, tenurile grase se echilibrează, cicatricile se topesc, suprafeţele keratinoase se îndepărtează , iar tenul rămâne curat şi întins ca la 20 de ani…

    Este ispititor, nu-i aşa? Şi este cu atât mai încântător cu cât totul este real, nedureros şi eficace. Metoda are la bază un peeling biologic ce garantează o piele nouă radiind de sănătate,  în doar cinci zile. Tratamentul se adresează persoanelor care vor să evite un peeling chimic.   

Un implant fără ace şi bisturiu

    Tehnica se numeşte “Krauter Implant Sistem” şi aduce o noutate de ultimă oră în materie de estetică şi dermatologie. Ceea ce se obţine în urma acestui tratament prin metode naturale, până nu demult se obţinea numai în cabinetul chirurgului estetician.Pentru persoanele care nu au probleme foarte mari, tratamentul este indicat o dată pe an. Însă tenurile cu cicatrici vechi, straturi cornifiate sau afecţiuni mai grave, au nevoie să repete tratamentul la  şase săptămâni. Peelingul biologic  tratează o gamă largă de afecţiuni, printre care acneea, petele maronii specifice îmbătrânirii, punctele negre, cicatrici, vergeturi, riduri, semne de îmbătrânire timpurie. Pentru ca tratamentul să dea randamentul dorit, înainte de a face acest peeling biologic, se face o  curăţare a tenului, care,  în termeni medicali este cunoscută ca dermatologie cosmetică. De abia după aceea se trece la tratamentul propriu zis. Acesta constă într-un implant natural cu produse din plante selectate atent. Se realizează în două şedinţe  şi se poate aplica pe  mâini, faţă sau decolteu, în funcţie de necesitate. În primele trei zile după tratament, în exterior, pielea arată mai închisă la culoare, ca un bronz căpătat la plajă. În interior însă, se produce  o vascularizare puternică, o activare a metabolismului urmată de o detoxifiere şi curăţare a tenului pe zona lucrată, cu atât mai benefică cu cât pe acea zonă s-a lucrat cândva cu botox.Procedeul stimulează regenerarea celulelor, iar pielea primeşte informaţia  de reproducere a colagenului şi elastinei.Rezultatul final este o piele nouă şi catifelată.


Un plus de luminozitate şi de fineţe

    Florica Munteanu, şefa clinicii  germane "Dermavital",  care aplică aceste tratamente în premieră la noi în ţară, spune că : «  Procedura înglobează multă ştiinţă şi pricepere, iar produsele, sută la sută din plante, sunt originale. Tratamentul redefineşte şi catifelează pielea ce capătă astfel un tonus sănătos, un  plus de luminozitate şi de fineţe. Procedura cea mai complicată se efectuează în cabinet de către cosmeticiană, dar  tratamentul lucrează şi după încheierea şedinţei. La plecare, pacientul primeşte un set de produse originale,  pe care şi le aplică  în conformitate cu instrucţiunile date de cosmeticiană. Implantul biologic nu are contraindicaţii, este natural şi poate fi considerat  o alternativă la toate produsele chimice  ».

  Să intrăm în cabinet...

    
    Cosmeticiana Stela Anghel lucrează intens. Pacienta se numeşte Maria şi a venit tocmai de la Braşov.  În ciuda faptului că are un corp de invidiat,  pielea feţei  prezintă un strat cornos foarte puternic, motiv pentru care toată viaţa a avut complexe de inferioritate. Singură mărturiseşte că multe uşi i-au fost închise de alţii, dar şi mai multe nu a avut curaj să le deschidă. Pentru comunitatea în care s-a format, nu a contat sufletul sau caracterul deosebit, ci aspectul fizic. Când o întreb  dacă a afectat-o , primul răspuns este un oftat adânc, ca şi cum durerea amintirilor ar fi insuportabilă:  “ Foarte mult!!! Îmi era jenă să ies din casă, nu aveam prioritate niciunde, mă simţeam respinsă. Vreo 30 de ani m-am chinuit cu acest complex de inferioritate”.
     Problemele Mariei au fost amplificate şi de mâna stângace a unui doctor care, tratând-o pentru acnee cu ani în urmă,  a găsit de cuviinţă să scoată comedoanele cu bisturiul. De atunci au rămas tăieturi pe faţă, pentru că doctorul s-a gândit doar la actul medical, nu şi la aspectul pielii, atât de important pentru o femeie. Cosmeticiana este de părere că niciun efort nu e prea mare pentru a remedia o problemă care provoacă depresie...


Un rezultat de senzaţie

      

       Sub mâinile pricepute ale cosmeticienei, cicatricile şi ridurile adânci se netezesc văzând cu ochii: “  tratamentul nu este numai de îmbunătăţire a texturii cutanate, ci şi unul de relaxare. În fapt, procedura presupune un peeling biologic de exfoliere, cu  efect de întinerire şi revitalizare a tenului. Produsele pe care le folosesc au efectul unui implant . Metoda nu dă reacţii adverse tocmai pentru că produsele sunt sută la sută naturale”. În timp ce lucrează, Stela îmi arată că, pentru a desface ridurile şi a nu le accentua, trebuie să masezi de sus în jos, şi nu invers. Urmăresc mişcările cosmeticienei şi observ că picură un fel de soluţie în palmă, adaugă apă,le amestecă, iar spuma rezultată o întinde pe faţa pacientei. Îşi umezeşte mâinile şi îi face un masaj manual, cu rol de a activa circulaţia sanguină şi de a hrăni tenul. Apoi, cu un prosop cald şi umed înmoaie pielea, pregătind-o astfel pentru extragerea comedoanelor, operaţie destul de migăloasă.Urmează un masaj de vreo 15 minute, în timpul căruia aplică anumite produse din plante. Operaţiunea finală presupune folosirea unei măşti pentru hidratare, urmată de un amestec de cremă pentru calmarea feţei şi protecţie împotriva radiaţiilor solare. Rezultatul este unul de senzaţie, căci Mariei nu-i mai vine să se desprindă de oglindă: faţa îi este mai luminoasă, mai netedă. Se vede cu ochiul liber că pielea respiră, nemaifiind asfixiată de comedoane, de celulele moarte ori de stratul keratinizat.Cu toate acestea,  pacienta trebuie să se întoarcă după şase săptămâni, deoarece “ cazul este unul special şi  problema  nu se rezolvă cu un peeling sau două, dar de fiecare dată se va vedea o îmbunătăţire”.

    Georgeta Istrate 

Adresa clinicii germane "Dermavital"este :  Calea Vitan nr. 17 A, sector 3, Bucureşti, telefon: 0731.871.968; 021.322.4004.

luni, 25 octombrie 2010

Din secretele frumuseţii...


   

Pentru îngrijirea tenului, sfatul specialistului este obligatoriu. Produsele nepotrivite pot face ravagii...

     
    
    Stela Anghel  lucra undeva la ţară, când una din paciente, în vârstă de vreo 60 de ani, i-a făcut o propunere aproape indecentă: “ dacă o să-mi faci tenul ca al tău, am să-ţi dau un porc!” Răspunsul cosmeticienei a fost unul neaşteptat: “chiar dacă mi-aţi da  trei  porci, n-aş putea să fac asta. Trebuia să veniţi treptat, să vă fi îngrijit măcar o dată pe lună, nu să aşteptaţi să vă ridaţi aşa de mult!” Pielea, mai spune cosmeticiana,  este un organ la fel de important ca şi celelalte şi trebuie îngrijită, mai ales că orice imperfecţiune se vede. Dacă situaţia financiară nu ne permite să mergem într-un cabinet de cosmetică, cel puţin să nu cumpărăm produse la întâmplare.  

Sfaturi de cosmeticiană

  

     

O vizită la cabinetul de cosmetică, pentru o curăţare în profunzime a tenului, nu strică!  Apoi, pentru întreţinere, putem folosi diverse produse din bucătărie : “de exemplu, pentru un ten uscat s-ar putea face o mască dintr-un gălbenuş de ou şi miere de albine. Aceasta poate fi ţinută cam 20 de minute pe faţă, gât şi  decolteu, după care se poate curăţa cu o infuzie de muşeţel, care are  efect  calmant şi antibactericid. În lipsa muşeţelului, se poate folosi apa minerală (apa de chiuvetă este calcaroasă şi usucă tenul) ”. Cosmeticiana mai spune că  fructele sau unele legume puse pe faţă ori sucul de fructe amestecat cu lapte praf reprezintă moduri naturale şi eficiente de a ne îngriji. Dacă mergem  la un eveniment şi nu avem timp pentru salon, putem  face o mască dintr-un măr fiert, apoi ras, la care adăugăm puţin  lapte dulce. Spălăm faţa cu infuzia de muşeţel şi vom arăta superb.  

 Baia cu aburi

  O terapie ieftină şi eficientă ar fi să consumăm cel puţin  2 litri de apă pe zi. Apa reglează multe disfuncţii în organism şi face ca pielea să capete strălucire şi un aspect catifelat. Dacă mai spunem că starea psihică a unei femei depinde de ceea ce-i arată oglinda, devine necesar să amintim că există câteva reguli obligatorii pentru îngrijirea  personală : înainte de culcare demachierea este obligatorie! Şi, în timp ce curăţaţi faţa de impurităţi şi eventuale produse de machiaj, o puteţi masa uşor prin mişcări circulare ale degetelor. Acest lucru îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi dă culoare naturală obrajilor. Pentru a evita eventualele iritaţii, nu uitaţi să ştergeţi demachiantul cu un şerveţel. Şi, lucrul cel mai important, măcar o dată pe săptămână faceţi  o baie cu aburi, în care picuraţi  un ulei aromat dintr-o plantă preferată. Aburul înmoaie pielea feţei şi deschide porii, în aşa fel încât produsele pentru exfoliere şi hidratare pe care le veţi folosi ulterior, vor pătrunde în straturile profunde ale pielii. În final, un masaj uşor al tenului, gâtului şi decolteului va avea ca efect o piele frumoasă şi sănătoasă.
 
        Georgeta Istrate

duminică, 24 octombrie 2010

Gheorghe Munteanu: "Am cu mine împărăţia cerurilor"




    Când discută despre icoane, se transfigurează, îl copleşesc emoţiile, aproape că plânge...

   Să lipeşti paie pe un carton şi să-ţi iasă o lucrare de artă, care-ţi inspiră sentimente, iată definiţia fericirii pentru Gheorghe Munteanu. În timpul lucrului, simte  o forţă care acţionează asupra sa, iar sufletul se eliberează de tot ce-l înconjoară.Când a văzut pentru prima dată o astfel de lucrare, era doar un copil. I se părea că seamănă cu o dantelă învăluită în mister, care ascunde legende de demult...
 
Lucrări dumnezeieşti

   Are 56 de ani şi locuieşte în Oneşti, judeţul Bacău. Încă din liceu picta peisaje sau portrete, dar ideea de a face icoane din paie i-a venit mult mai târziu,  prin anul 1993. Afirmă că ideea în sine este un parteneriat între uman şi divin.
   Meseria de bază este aceea de  inginer zootehnist.A lucrat în agricultură ca şef de fermă şi, atunci când când colinda câmpurile aurii scăldate în soare, a văzut paiul într-o altă lumină, mult mai strălucitoare, o lumină care-l chema s-o pună în valoare. Aşa cum Michelangelo a văzut, într-un bloc de marmură aruncat, un înger,  tot aşa şi Gheorghe Munteanu a văzut în paiele abandonate pe câmpuri o icoană. Cum lucrează?! Alege paiele cu grijă, le opăreşte, apoi le desface în două pentru a îndepărta stratul de celuloză.  Trebuie răbdare şi delicateţe, deoarece o mişcare bruscă ar putea să frângă firavele paie.Le taie apoi în fâşii subţiri precum firul de aţă. Apoi, lipeşte paiele pe bucata de carton până ce tabloul prinde viaţă: „ când văd un pai mai închis printre atâtea altele, îl scot aşa, ca găina, şi îl pun acolo unde se potriveşte. Din aceste materiale , aparent neînsemnate, eu pot să fac lucrări dumnezeieşti”.

A uita de tine însuţi...


  


    În materie de artă se declară autodidact,căci nu a avut vreun maestru de la care să înveţe : „este diferenţă între a lucra un tablou oarecare şi o icoană! Icoana este o fereastră către Dumnezeu.  Când plec la o expoziţie cu toate aceste lucrări  după mine, îmi spun : am cu mine împărăţia cerurilor”. O diferenţă de trăire şi sentimente  simte chiar şi când lucrează o icoană a Maicii Domnului, în comparaţie cu cea a unui sfânt: „ Când fac o icoană ce îi înfăţişează pe Maica Domnului şi pe Iisus Hristos, simt o putere mai mare decât atunci când fac o lucrare ce înfăţişează  un sfânt”. 
  

    Gheorghe Munteanu este de părere că o meserie oarecare presupune să faci acelaşi lucru în fiecare zi, că, în timp,  acest lucru poate deveni  banal şi plictisitor. Însă când lucrează icoane, iese mereu ceva nou, ceva deosebit, inspiraţia curge , iar trăirea pe care o are nu se poate descrie în cuvinte. Artistul aproape că plânge de emoţie,  în timp ce vorbeşte despre arta sa:  „când lucrez o sfântă icoană, intervine harul lui Dumnezeu şi pot să spun că mă contopesc cu lucrarea. Sunt atât de pătruns de spiritul divin, încât uit de mine însumi”.
   
   Georgeta Istrate


miercuri, 20 octombrie 2010

Ozonoterapia tratează aproape toate bolile





     Doctorul Dinu  Petru este de părere că, într-o afecţiune, intervenţia chirurgicală  ar trebui să fie ultima raţiune...


      Ajung în sala de aşteptare mai devreme cu 5 minute de ora întâlnirii. Timp destul să stau de vorbă cu un pacient!  Aurelian Dolan,  57 de ani,  povesteşte cum a ajuns să facă ozonoterapie: „ căutam un neurolog pentru o semipareză la mâna dreaptă, pe care , în ziua cu pricina, nu l-am găsit. Intenţionam să plec, dar l-am întâlnit pe doctorul Dinu, care s-a oferit să mă ajute. Dumnealui mi-a vorbit despre ozonoterapie ca despre o metodă miraculoasă ce rezolvă orice diagnostic. Ei bine, nu numai că mi-a  vindecat semipareza, dar mi-a  rezolvat şi o polipoză care mă  chinuia de multă vreme”.  



 
   11 fix. Bat la uşa cabinetului. Doctorul tocmai consultă o pacientă : „Doamna Elena a venit pentru recuperare după o operaţie la mâna dreaptă. Are aceeaşi simptomatologie şi  la mâna stângă, mai are şi  o gonartroză - ambele propuse pentru operaţie. Cu ajutorul ozonoterapiei încercăm să evităm aceste intervenţii chirurgicale”. Pacienta ţine să precizeze: „ de-a lungul timpului am făcut tot felul de terapii, inclusiv fizioterapie, au dat rezultate pe moment, după care durerile au reapărut. De data aceasta, am găsit metoda care mi se potriveşte”. 

Cucerit de medicina complementară

   Pacienţii spun despre doctorul Dinu că este  un tip  tolerant, calm şi  are mereu zâmbetul pe buze. Specialitatea lui este ortopedie şi traumatologie, la care, mai nou, se adaugă şi ozonoterapia.  A  fost cucerit de medicina complementară în urmă cu trei ani când, invitat fiind la o conferinţă internaţională  pe această temă,  a asistat la o demonstraţie absolut spectaculoasă. Câţiva cercetători italieni au prezentat un aparat care prepară din oxigenul medicinal un amestec de oxigen-ozon:  „ medicii au injectat în articulaţiile unei doamne acest amestec, după care pacienta se mişca mult mai uşor, durerile îi dispăruseră, iar genunchiul era mai stabil”. Ca urmare,  doctorul Dinu a fost fost primul om din România care a cumpărat aparatul şi printre primii care a aplicat această terapie. A urmat o serie de  colaborări medicale internaţionale, congrese...Terapia l-a stimulat, l-a implicat şi l-a determinat să o studieze chiar mai mult decât specialitatea de bază. Pornind de la ortopedie-traumatologie, a ajuns  pe tărâmul bolilor interne, chirurgie, diabetologie, căci „ozonoterapia are implicaţii în aproape toată patologia umană”. Primii pacienţi i-a tratat sub supravegherea colegilor italieni, iar în momentul de faţă se poate mândri cu  rezultate bune şi foarte bune pe aproximativ 7000 de persoane.  

Miraculosul ozon

 
    


          Cu 3 atomi de oxigen în compoziţie, ozonul este folosit şi la  purificarea apei potabile, deoarece  este un germicid puternic, având capacitatea de a distruge bacteriile, fungii, paraziţii, mucegaiurile şi virusurile. În medicină, are efect antibacterian, virustatic, imunostimulator, potenţează acţiunea insulinei, creşte rezistenţa la efort, îmbunătăţeşte memoria, favorizează eliminarea toxinelor, creşte acuitatea vizuală, etc. În general, boala este doar un efect, iar cauza o constituie lipsa sângelui şi implicit a oxigenului. Ce face acest ozon, din momentul în care ajunge în locul suferind? „  Se dizolvă în grăsimile de sub piele, declanşând reacţii chimice care-l fac să fie similar unui medicament, adică are efect antiinflamator, drenează lichidele în exces, face umflăturile să cedeze, relaxează muşchii – acest lucru însemnând redarea mobilităţii segmentului de membru afectat -,  ajută la realinierea oaselor ; stimulează ţesuturile pentru a se reface pe cale naturală; are efect de creştere a aportului de sânge  (deci de a creşte şi a vasculariza zona respectivă); are efect de stimulare a secreţiei de lichid  care umple articulaţiile”. Există mai multe proceduri de introducere a oxigen-ozonului în locul suferind:  injectarea sau insuflarea subcutanată, intramusculară, intraarticulară, intrarectală sau autohemoterapia (procedura presupune extragerea unei cantităţi de sânge, mixarea lui cu o cantinate de oxigen-ozon şi reintroducerea acestui amestec în sistemul venos). În funcţie de afecţiune şi gravitatea ei, concentraţiile variază de la 3 la 20 micrograme pe mililitru.

Cosmetică şi dermatologie

    Pentru doamnele care îl frapează prin aspectul lor, doctorul are o surpriză : bonusul pentru frumuseţe! Faţă în faţă cu o problemă de aspect, doctorul explică  pacientelor  că există posibilitatea de corectare , fără a se umbla pe sistemul nervos, deci  fără riscul unor paralizii. În plus, terapia nu are contraindicaţii. Dacă mai luăm în calcul că este mult mai ieftină decât ce se cunoaşte până acum în domeniul frumuseţii, putem să ne imaginăm încântarea doamnelor: cearcăne, riduri, vergeturi,  cicatrici, acnee sau infecţii cutanate devin istorie!  În cazul varicelor,  oxigen-ozonul redă  elasticitatea peretelui vascular, echilibrând circulaţia sângelui. Concomitent cu ozonoterapia, Dinu Petru  recomandă pacienţilor diferite programe de gimnastică pentru  un stil de viaţă sănătos şi activ.Prin urmare, un meniu complet! : „ Este un câştig reciproc, căci pacientul se vindecă, iar noi extindem aria de aplicaţie a ozonoterapiei!”  Am aflat din surse sigure că doctorul Dinu reuşeşte să le facă pe doamnele de 40 de ani să arate ca de 20: „ consider că este un succes faptul că reuşim dacă nu să oprim, măcar să încetinim îmbătrânirea fiziologică”. 
   O dată ce problema a fost  rezolvată, vizitele la medic se răresc, dar :  „nu este rău dacă un pacient vine o dată pe lună pentru întreţinere la medic, fie el ortoped-traumatolog şi ozonoterapeut, deoarece va fi monitorizat. În plus,  i se poate adresa şi pentru alte afecţiuni , iar dacă medicul sesizează apariţia unor simptome noi, îi face investigaţii suplimentare, îl supraveghează, îl sfătuieşte cum să-şi păstreze sănătatea”. 

      
Georgeta Istrate



Shiatsu sau calea echilibrului



 Ca să faci meseria  Dianei Rhea,  îţi trebuie răbdare şi implicare - ea  le are pe amândouă...

    A practica o terapie complementară era o pasiune ascunsă, pe care, în timp,  a transformat-o în  meserie. Impulsul i-a venit din dorinţa  de a-şi ajuta o prietenă, care avea dureri articulare şi musculare. S-a implicat total, apoi totul a curs de la sine. Deşi părea greu s-o ia de la zero într- un  domeniu în care nu mai lucrase,  satisfacţiile sufleteşti pe care le primeşte acum, când ajută oamenii să se vindece, nu se compară cu nimic: „ Simt o bucurie continuă. Acum realizez ce extraordinar este să faci o meserie cu pasiune”...

Senzaţii curioase




    După ce pacienta, în vârstă de 28 de ani, se aşază pe pat, Diana pune o muzică liniştitoare, apoi  se asigură că totul este în ordine: „ picioarele relaxate, aşaaa...braţele stau bine?”  În shiatsu, calitatea atingerii este esenţială, deoarece fiecare persoană are o sensibilitate proprie a pielii. Oare cum îţi dai seama  ce presiune aplici? „Intuiesc! Mai este şi feed-backul din partea pacientului, iar dacă acesta nu este prea vorbăreţ , încerc să-l întreb cum se simte, dacă-l doare , etc”.   Pacienta intervine în discuţie : „ Eu am venit la tratament pentru scolioză. Am această problemă de la vârsta de 13 ani, dar până acum nu m-a supărat aşa de tare. După prima şedinţă, am simţit presiune şi vibraţii în zona capului,  apoi pe tot corpul. Senzaţia nu era dureroasă, mai degrabă curioasă.  Culmea este că, pentru prima dată în viaţă,  mi-am simţit coloana vertebrală şi trupul. Era ceva nou! Am sunat-o pe Diana, care mi-a explicat că acea presiune este semnul că energia circulă. Mi-a mai spus  să nu intru în panică, deoarece voi simţi aşa ceva  până la următoarea şedinţă, iar toată agitaţia din corp nu este altceva decât o ajustare a structurilor interne, o echilibrare fizică şi psihică”.
 
Reporter la masaj! 



    După ce termină şedinţa, pe neaşteptate, Diana mi se adresează: „ Te invit pe patul de masaj! Nu am pretenţia să mă crezi pe cuvânt, trebuie să vezi şi să simţi pe propriul trup...” Mă avertizează că , în timp ce lucrează în zona capului, nu am voie să-i pun întrebări. Groaznic, zic. În încăpere rămânem doar noi două şi,  cum nu am voie să vorbesc, ascult: undeva, în apropiere susură o fântână arteziană. Din când în când, se aud picături de apă căzând, muzică de meditaţie şi...  ciripit de păsărele?!...   Închid  ochii şi mă văd undeva într-o poieniţă aflată în mijlocul unei păduri.Cu toate acestea:  „ Geta, lasă, te rog, capul total relaxat, greu, aşaaa...ai un păr mătăsos care nu mă lasă să trec deloc prin el”, protestează ea,  râzând. Acum , fie vorba între noi, aţi mai văzut un reporter relaxat total?! ...Degetele Dianei sunt uşoare,  mă liniştesc, stresul se diminuează până la dispariţie.De fapt, blândeţea tratamentului îl face să fie preferat de mulţi. Când îmi atinge urechile, o amintire îmi şopteşte : ce „stimulare” îmi făcea mama când nu eram cuminte! În timp ce lucrează, terapeuta  îmi spune că shiatsu facial are şi proprietatea de a drena lichidul cefalo-rahidian, făcând mai uşoară deblocarea zonei capului. Sunt activaţi anumiţi stimuli fini , aşa se explică acea presiune sau vâjâieli în cap de care spun  pacienţii .    
     Mă simt din ce în ce mai bine.  Un gând îmi străbate tâmplele: ce puţin îi trebuie unui om să fie fericit! Parcă sunt pe aripile unei păsări care mă duce departe. O senzaţie nouă vrea să se exprime:  simt o concentrare de energie în dreptul celui de-al treilea ochi!... şi o lumină verde...ce verde frumos! Diana zâmbeşte, dar nu se opreşte din lucru.O fi ştiind ea ceva! Trece din zona capului la braţul stâng. Mă întreabă dacă simt presiune pe coloană şi îmi atrage atenţia să las corpul greu, să poată lucra. E de plumb, zic. Bineeee, acum ţine gura întredeschisă, relaxează-te, ai un disconfort pe care-l voi elimina...acum fac o eliberare sacrală...în zona genitală ai o presiune...râde. Apoi, serioasă: „ eşti pe patul de masaj, trupul tău îmi aparţine, dar nu şi sufletul! Aşaaa...acum voi face o eliberare occipitală ca să pot lucra pe coloană”. În timp ce vorbeşte , apasă în zona creierului şi pe  zona sacrală simultan,  pentru detensionare: „ dacă tratăm numai zona cervicală , fără cea sacrală, nu obţinem rezultatele cele mai bune... Ultimul pas este masajul la tălpi. Am sărit ca arsă:  îmi faci reflexoterapie?! „Nu, îţi fac un masaj tot pe bază de presopunctură! ”  

  Stări emoţionale extraordinare

      Din perspectiva pacientului, ca să faci shiatsu trebuie să fii pe frecvenţă cu el, să-l primeşti ca terapie, să simţi că ţi se potriveşte. Shiatsu nu este un masaj de frământare, ci de presare. Este supranumit calea echilibrului şi seamănă cu o acupunctură fără ace. Metoda declanşează sistemele  de refacere, stimulează organismul să  producă acele substanţe cu rol antialgic, numite endorfine, care oferă o senzaţie de bine sau de plăcere.  Întreb: tratezi şi paralizii? „ Da, chiar am o pacientă în tratament, care a venit cu un genunchi rigid, din cauza aceasta mergea pe interior. După a treia şedinţă,  şi-a reglat mersul, dar, spre surprinderea ei, s-au rezolvat şi problemele interne. În plus, mi-a mărturisit că nu mai are acele dureri insuportabile pe care le avea  în timpul menstruaţiei”.
      Cele mai spectaculoase rezultate în shiatsu se înregistrează la  persoanele imobilizate sau  cu mobilitate redusă. Aceştia  nu numai că îşi recapătă mobilitatea, dar trăiesc  stări emoţionale extraordinare. Tot cu shiatsu se pot regla disfuncţii ovariene, insomnie, stări de oboseală avansată, migrene, dureri de spate, nevralgii, insomnii, constipaţii, îmbunătăţirea memoriei. Dar bolile grele? „ Tratez persoane cu orice diagnostic, inclusiv cancer şi diabet, singurele contraindicaţii sunt pentru persoanele cu arsuri sau cu pielea inflamată ”.  


    Georgeta Istrate




Diana Rhea – Terapeut acreditat in Focused Touch SHIATSU („The Shiatsu Clinic and School” — Iowa City, USA)
Pentru programari la Terapia  Focused Touch SHIATSU, puteti apela tel. +40 746 227 896.
1 sedinta Focused Touch SHIATSU = 40 de minute (cost: 80 lei)


Gheorghe Iancu: „Las moştenire României un record mondial absolut şi definitiv”




 

   Zborul cu paraşuta este cel mai frumos din toate, te îmbată, este absolut fantastic, în momentele acelea poţi să şi mori,  că nici nu-ţi dai seama...


     În opinia lui Gheorghe Iancu,  dragostea saltului cu paraşuta este mai mare şi mai profundă decât orice altă iubire. Este dezinteresată, adevărată, o dragoste care nu moare niciodată, devii dependent, nu poţi trăi fără ea. Această meserie  transformă omul, îl face extraordinar de inteligent şi-i formează un autocontrol formidabil...

Un caracter puternic

   Ştefan Dumitrescu, şeful A.N.P.R.  (Asociaţia Naţională a Pensionarilor din România)  îmi propune să merg la un eveniment, ce avea loc la Fabrica de Paraşute,  dar nu suflă nicio vorbă în plus. Ajungem. Sala este plină. Se discută despre evoluţia aviaţiei şi situaţia actuală din România. Şedinţa este condusă de Gheorghe Iancu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Paraşutiştilor din România,  despre a cărui personalitate aveam să am o mostră la finalul dezbaterilor: „  cum vi s-a părut mitingul aviatic de la Otopeni? Nu de alta, dar aş vrea să-mi verific impresiile”. Răspunsurile din sală sunt diverse: „ frumos; necesar; o organizare precară...”. La un moment dat,  murmurul  ia amploare.Domnul  Iancu intervine: „eu am vrut să creez un dialog între mine şi voi, nu între voi şi voi!”  Prima mea concluzie: autoritar... „ după părerea mea, adaugă domnul Iancu, a fost unul dintre cele mai slabe mitinguri aviatice pe care le-am văzut până acum, mai ales partea organizatorică. Eu îi dau nota 2!”  Aha... şi foarte exigent:   „Domnilor, dacă mai aveţi ceva de spus, completează preşedintele, vă rog să interveniţi!” I se răspunde cu tăcere. Cu o ironie fină în glas, dezamăgit că nu este combătut, adaugă: „aşadar, toate problemele sunt aşa cum au fost descrise... tot ce-am spus eu  este adevărat... nu aveţi nimic de contrazis:  politica merge bine, noi ne vedem de treburile noastre...”.
   Până aici mi-am făcut doar o idee despre caracterul puternic al domnului Iancu. Surpriza de-abia acum avea să înceapă, pentru că, dincolo de aparenţe, am descoperit o sensibilitate ieşită din comun.

Cine sunteţi, domnule?



 
 „Un cetăţean român care-mi iubesc foarte mult ţara,  pentru care am făcut multe lucruri, după părerea mea, bune;  după părerea altora, foarte bune ;  pentru România,  extraordinare. Vreau să las ţării mele, ca  moştenire,  un record mondial absolut şi definitiv , care nu va mai putea fi marcat niciodată, iar egalat nu mai are valoare, deoarece altele sunt condiţiile actuale”.
   Recordul înregistrat de domnul Iancu a avut loc în data de 31 mai 1961, la Ploieşti. A fost anul lui de glorie. La acea dată, evenimentul a produs o mare bulversare pe plan mondial, deoarece proba de 1000 metri, cu deschidere a paraşutei întârziată timp de zece secunde şi aterizare la punct fix,  era deja epuizată . Ca să pună regulile unui nou record,  trebuiau să schimbe condiţiile.  Extraordinarul  stă în faptul că acest record va fi veşnic, va rămâne pecetluit, ca o emblemă sculptată în piatră,  care nu se devalorizează.  Este singurul record din România, şi din lume,  care nu mai poate fi depăşit. În ce a constat acel record şi de ce a fost unic? „ Un record la paraşutism înseamnă precizie a aterizării pe punctul zero , altfel spus punctul matematic zero de la intersecţia a două drepte. Deoarece acest punct este invizibil de la o distanţă oarecare, se marchează pe sol cu două drepte. Noi folosim două pânze albe, tăiate la o dimensiune care , în raport cu înălţimea,  să poată fi văzute. Ei bine , eu am atins acel punct de intersecţie, nu o dată, de două ori consecutiv! ”
 
Să depinzi de o bucată de pânză...

       Diferenţa dintre zborul cu avionul şi cel cu paraşuta este majoră. Atunci când zbori cu avionul, ai siguranţă şi sprijin, în timp ce săritul cu paraşuta te desprinde de materie. Riscul este maxim, căci, ce este o paraşută? O bucată de pânză  înfăşurată într-o capotă!  În momentul săriturii, panica nu trebuie să existe, deoarece încetineşte viteza de reacţie, inhibă, paralizează. Întrebarea obsedantă : oare, se deschide?,  te propulsează automat într-o zonă a curajului. Nici nu ai de ales! Iată cum îşi face calculele Gheorghe Iancu: dacă sunt 51 la sută şanse să scape , celelalte 49 la sută le va completa cu tehnica, cunoaşterea paraşutei şi a mediului în care va lucra.Dacă mai adăugăm şi pasiunea , victoria este garantată. Mă întreb, ce sentiment trăieşti atunci când se deschide paraşuta? :  „ Este o senzaţie de relaxare, pentru că,  oricât de stăpân ai fi pe tine, paraşuta poate să-ţi facă figura. De exemplu, se poate încurca pur şi simplu, iar dacă se întâmplă la fel şi cu  cea de rezervă, doar norocul, stăpânirea de sine  şi reacţia rapidă te mai pot salva”.
 
   
Între nebunie şi curaj stă raţiunea

         Un exponent al curajului! - aşa a fost socotit de presă Gheorghe Iancu. Dar ce este curajul? Unii au spus că este puterea de a-ţi învinge frica, recunoaşterea faptului că există ceva mai presus decât aceasta. Alţii l-au numit nebunie. Interlocutorul meu consideră curajul sinonim cu voinţa. Este de părere că, între nebunie şi curaj, există raţiunea, care te salvează: „Nu te naşti cu acest curaj, el se formează. În realitate,  ceea ce se naşte în noi este dorinţa de aventură, dar în cazul paraşutistului nu e loc de nebunie, ci raţionament, fiecare gest este controlat şi supus voinţei.Paraşutistul  învaţă să-şi transforme mâinile în eleroane (părţi mobile ale avionului care schimbă poziţia), deci devine un avion viu, de aceea este supranumit omul pasăre. Două avioane nu se pot lipi unul de altul , dar doi oameni,  da”.  Este adevărat. Domnul Iancu a trăit de foarte multe ori, acolo sus, alăturarea de un alt om. Toţi tinerii,  pe care-i instruia în tainele meseriei şi care împlineau vârsta de 18 ani,  primeau un cadou nepreţuit : „ săream cu ei în braţe, ne îmbrăţişam şi ne uram reciproc viaţă lungă”.  

   
A-ţi depăşi limitele

  Ţinta principală a interlocutorului meu a fost întotdeauna depăşirea propriilor limite. Dar unde este limita omului, în acest caz? „ Momentul săriturii din avion şi desprinderea de materie! Ceea ce este dincolo de această limită înseamnă depăşire. Şi aceasta te face om adevărat, te purifică. Dincolo de acea limită nu există decât curăţenie sufletească şi cinste. Cu paraşuta nu te poţi juca, cu atmosfera nici atât, nu ţi se permite să greşeşti! Dacă ai greşit o dată, n-o să mai ai ocazia s-o faci a doua oară. De aceea, când plonjezi  în neant, nu trebuie să-ţi pierzi nicio secundă raţionamentul”. 

Părintele paraşutismului românesc




    
       S-a născut la 18 noiembrie 1933, în comuna Falaşteanca, judeţul Giurgiu. La vârsta de 16 ani, o întâlnire cu ofiţerul de aviaţie civilă,  Partenie Popescu,  avea să-i dea un drum în viaţă, căci, la îndemnul acestuia, a urmat cursurile şcolii de paraşutism. Atât de mult i-a plăcut zborul încât, la vârsta de 17 ani, a ajuns instructor. De-a lungul timpului,  a bătut 39 de recorduri naţionale şi 3 internaţionale, iar cel din anul 1961 s-a dovedit a fi absolut şi definitiv. La mitingurile aviatice, a zburat pe aripa avionului sau pe capotă, a coborât între cele două jambe ( picioare ale trenului de aterizare, de care sunt prinse roţile avionului),  unde, pe o scară de gimnastică din frânghie, făcea acrobaţie, stârnind admiraţia publicului. Este maestru al sporturilor în paraşutism, a fost şi este un model în viaţă pentru mulţi, fiind  considerat părintele paraşutismului românesc. La cei  77 de ani,  poartă cu sine 37 de ani de activitate de zbor, 4200 de lansări cu paraşuta, ultima a făcut-o în anul 2007. A instruit generaţii de paraşutişti, a participat la un campionat mondial şi la mai multe concursuri sportive internaţionale, a fost, vreme îndelungată,  pe prima pagină a ziarelor . În anul 2011,  va sărbători 50 de ani de la  record, printr-o nouă săritură cu paraşuta.

Un giuvaier de preţ

        După interviu, am plecat împreună cu şeful A.N.P.R., Ştefan Dumitrescu. Având în vedere că a lucrat  în aviaţie, înţelesese mai bine decât mine trăirile lui Gheorghe Iancu. O vreme s-a lăsat tăcerea, dar , vizibil afectat de  cele ce auzise,  a ţinut să precizeze:  „În paraşutism,  nu  este nici frică, nici nebunie. Între acestea două există tărâmul neînfricării. Când omul, îndrăgostit iremediabil de paraşutism, se aruncă pe acest tărâm,  devine de neînvins. Scopul pentru care paraşutistul părăseşte nava este o stare de graţie care te transpune într-un alt plan. Gestul este un act de iubire supremă, el înglobează toate iubirile spuse şi nespuse,  într-una singură- fie că este vorba de iubirea pentru o femeie, fie că este dragostea de neam , de copil, de meserie, de părinţi... Toată această frumoasă nebunie este făcută pe altarul unei iubiri supreme: dragostea de ţară, iar numele ei este implicat, căci  România îi va purta numele veşnic, ca pe un giuvaer de preţ”. 

   
 Georgeta Istrate



sâmbătă, 16 octombrie 2010

Iisus


 




Veneai în încăperea
Unde-mi plângeam durerea,
Băteai uşor în geam
Când nici nu m-aşteptam


Şi aduceai cu Tine
O dulce mângâiere,
Privirea-ţi observam
Când nici nu m-aşteptam


Şi adormeam ştiind
C-alături Te cuprind,
Dar singură eram
Când nici nu m-aşteptam...


Georgeta Istrate




joi, 14 octombrie 2010

Drenajul manual limfatic


  Drenajul limfatic reduce depunerile de grăsime, a celulitei, a edemelor, face o mai bună detoxifiere a organismului şi stimulează sistemul imunitar... 
   Terapia este una specială,  mult mai delicată decât celelalte tipuri de masaj. Este o adevărată artă să faci un drenaj  reuşit, mai cu seamă că vasele limfatice sunt extrem de fragile. De aceea mişcările  trebuie să fie blânde şi armonioase. Sunt o mulţime de beneficii ale masajului de drenaj, dar cele mai importante privesc îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi limfatice, fundamentale pentru sănătate.

     Terapeutul  Florentina Rădulescu este de părere că drenajul limfatic manual ajută mai bine organismul decât cel mecanic. De ce preferă metodele naturale!?  Pentru că o maşinărie impersonală, care ar executa o comandă, nu i-ar da aceleaşi satisfaţii profesionale,ba chiar ar fi un obstacol între ea şi pacient. În plus, are posibilitatea să regleze  mişcările, în funcţie de viteza de scurgere a limfei prin vasele colectoare. Atitudinea aceasta trădează faptul că  terapeuta nu agreează răceala sufletească: „drenajul manual permite câmpurilor energetice să interacţioneze şi să se creeze acea  relaţie de încredere reciprocă”.  

  Benefic pentru întregul organism



  Un drenaj limfatic complet poate să vindece trupul din cap până în picioare. Explicaţia este că, în organism, totul se leagă. Dacă circulaţia limfatică nu funcţionează corect şi organismul reţine apa, atunci şi circulaţia sanguină este afectată. De aici pornesc tot felul de afecţiuni. Rezolvarea problemei este simplă: dacă reglezi  circulaţia limfatică, automat se reglează şi cea sanguină. Şi cum organele sunt legate între ele,  încep să funcţioneze la capacitate optimă. Avantajul terapiei este că efectele se văd imediat.Primele semne sunt date de o senzaţie de bine, urina devine abundentă şi capătă o culoare mai închisă ca de obicei, din cauza eliminării toxinelor. Apoi, o serie întreagă de ameliorări, printre care şi dispariţia insomniilor ori eliminarea stărilor de nervozitate.  În momentul vizitei mele la clinică, se afla în tratament Angelica B., din Bucureşti care a ţinut să precizeze că: “ în urmă cu 45 de minute aveam picioarele umflate şi grele ca de plumb. Acum, le simt uşoare şi am senzaţia de zbor”. Femeia dă să se încalţe şi constată că sandalele nu o mai strâng :  “Ce mă fac? Încălţările mi-au devenit largi!” Florentina zâmbeşte fin, apoi mi se adresează,  specificând că o şedinţă poate dura de la 40 de minute la 2-3 ore, în funcţie de gravitatea afecţiunii: “ dacă am de lucrat o gleznă umflată îmi ia mai puţin timp, dar dacă la aceasta se adaugă coapsele şi alte părţi ale corpului, obligatoriu şedinţa se prelungeşte. În unele cazuri, când simt că este nevoie, combin metodele de drenaj. De asemenea, există diferenţe de tratament între un picior umflat, unul obosit şi piciorul cu adevărat bolnav”. 

     Georgeta Istrate 

vineri, 8 octombrie 2010

A lucra cu îngerii şi Arhanghelii






  Daniela Robu  lucrează cu  fiinţe de lumină, care  o asistă şi o îndrumă în procesul de vindecare...

  În general, începe tratamentul cu o curăţare a aurei, continuă cu un masaj de deblocare a energiilor şi deschidere a meridianelor energetice. Apoi, conectarea cu energia mamei pământ,  prin activarea chakrei telurice este esenţială, aşa încât spiritul să conştientizeze, ca să-şi ducă  la bun sfârşit misiunea pe această planetă. Acolo unde este cazul, apelează şi la chirurgia  energetică.



O experienţă unică

     Viorica I. din Bucureşti,  48 de ani, se află pe patul de tratament.  Mai întâi, terapeuta face o curăţare  a câmpurilor energetice, apoi un masaj de reflexoterapie combinat cu presopunctură. 
     Totul pare firesc, până când... începe să ofteze, ca şi cum o suferinţă inimaginabilă ar fi pus stăpânire pe ea. Nici nu îndrăznesc să respir, cu atât mai puţin să întreb ceva. La un moment dat, însăşi pacienta care, simţindu-i lacrimile calde pe trup, întreabă:  “ De ce oftaţi? De ce plângeţi? Dacă aveţi o problemă, puteţi opri terapia!” Răspunsul a fost unul şocant. Nu aveam de unde să ştim că, în timp ce lucrează pe fizic şi pe energetic, Daniela primeşte mesaje de la fiinţe superioare, pentru a găsi cauzele care o transformaseră pe Viorica într-o pacientă. Răspunsul terapeutei a sunat ca o părere de rău: “Dar dumneavoastră nu aţi avut parte de nicio clipă de fericire până la vârsta aceasta?!”  Pacienta nu a mai fost în stare să scoată niciun cuvânt, ci a întors faţa în altă parte să nu i se vadă lacrimile.Răspunsul fusese evident.După câteva minute de tăcere, Daniela începe  să rostească cu glas tare mesaje de la Arhanghelii Mihael, Gabriel, Uriel, Rafael şi  de la alte fiinţe de lumină care participau la vindecare. Încă o dată o revelaţie urmată de o  întrebare aveau să şocheze : « nu sunteţi cununată la biserică, nu-i aşa ?! »  « Ba da, de 30 de ani ! » « Îmi pare rău să vă spun, dar acea cununie nu a fost aprobată în cer ! » Culmea este că, în urmă cu 23 de ani, tot o persoană evoluată îi spusese pacientei  că bărbatul cu care este căsătorită nu ar fi  ursitul ei. Atunci nu a vrut să creadă, dar acum...În plus, au fost 30 de ani mai răi ca iadul.  “Cred, oftează pacienta, dacă ar fost soţul destinat de cer, nu m-ar fi chinuit aşa de mult!”
   Când şedinţa s-a încheiat, se făcuse târziu, iar soarele apusese demult. Viorica părea că vrea să spună ceva. Era  categoric schimbată: “ m-am simţit ca într-un laborator în care zeci de mâini nevăzute au conlucrat la vindecarea mea fizică şi spirituală. Doamnă Daniela, în timp ce lucraţi, îmi păreaţi transfigurată,  parcă nu mai eraţi acea fiinţă cu care am discutat în timpul anamnezei. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, dar mă simt  mai uşoară, ca şi cum aş fi scăpat de un sac de pietre pe care le duceam cu mine!” 



   Georgeta Istrate

Monologul femeii nefericite





Ca un stăpân mă sfidai
Şi călcai  peste mine,
Când sufletul meu se târa
Cerşindu-ţi un strop de iubire

M-ai rănit de milioane de ori
M-ai înşelat de fiecare dată,
Pentru mine născoceai doar ocări
Veşnic faţa-mi era de lacrimi udată

Am îndurat fiindcă speram
Dar ce să faci cu speranţa?
Am suportat , căci te iubeam,
Ah,  ce teribilă scenă e viaţa!

Eu te-aşteptam, tu habar nu aveai,
Îmi repetai că sunt neînsemnată,
Speram să-mi oferi o frântură de rai,
Tu înjurai, ca o moară stricată

Devastai fără milă sufletul meu,
Dansai bucuros pe inima mea,
Şi eu...ce naivă! Visam tot mereu
Că ura-n  iubire se va transforma.

Am căutat în inima mea flori
Dar tu le transformaseşi în cenuşă,
Am căutat în sufletul meu sori
Dar cineva afară îi dădusă.



Refuzam categoric să cred
Că-n piept ai un bulgăr de gheaţă,
Nicicum nu voiam să accept
Că nu poţi a iubi, că eşti o paiaţă

Un nimic îmbrăcat în trup omenesc
Un munte de piatră-ncremenită,
Un vis înşelător şi-atât de grotesc,
Ah, tu nu eşti persoana potrivită!

Într-un final,  m-am trezit,
În foc am aruncat  speranţa,
Căci ea tot timpul m-a păcălit
Şi-ar fi făcut-o toată viaţa

Acum, de-ai veni la mine-n genunchi,
Şi inima de ţi-ai pune-o pe masă,
Nu te mai vreau, nu te mai pot iubi
Căci ai ucis în mine ultimul dor de viaţă!

Georgeta Istrate

duminică, 3 octombrie 2010

Mănăstirea Snagov - credinţă, istorie şi legendă







  Aflată pe o insulă în mijlocul  Lacului Snagov, mănăstirea cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” seamănă cu un  nufăr înflorit…


   Intenţionez să vizitez Mănăstirea Snagov. Ajung  la debarcader şi mă alătur unui grup de studenţi la istorie. Încercăm să să negociem cu câţiva barcagii preţul trecerii apei până la mica insulă. Pentru că preţul este destul de piperat, o profesoară are inspiraţia să-l sune pe stareţul Varahiil Bănăţeanul. Acesta ne asigură că vine personal să ne treacă apa. O exclamaţie de bucurie taie văzduhul. Toţi aşteaptă să vadă cum îi stă unui preot la cârma unui vas. Între timp admirăm peisajul, pentru că locul este de-a dreptul romantic, lacul fiind înconjurat de păduri ce amintesc de versuri eminesciene. După vreo zece minute,  după un pâlc de stufăriş apare vaporaşul, în timp ce  vocea glumeaţă a monahului ne invită pe vas.

Depinde din ce unghi priveşti lucrurile …

       Păşim pe insulă, o adevărată oază de linişte parfumată de fânul proaspăt cosit. Biserica, aurită de razele soarelui de amiază pare un palat din altă lume. Într-un ţarc, sunt câteva capre cu puii lor, care atrag curiozitatea vizitatorilor. Un câine stă tolănit pe treptele stăreţiei şi câţiva pisoi se alintă sub mângâierile musafirilor. Nimic nu confirmă zbuciumul de care vorbesc legendele ( poate că spiritul neliniştit al prinţului fără moarte îşi face siesta! ). Suntem invitaţi înăuntru. Dintr-un colţ  îmi atrage atenţia un panou cu extrase din viaţa mănăstirii pe care şi-au pus amprenta pe rând Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Mircea Ciobanu şi alţii.
        Mănăstirea Snagov este locul în care istoria se împleteşte cu legenda, un loc din care a pornit spre întreaga lume un râu de cultură românească, un loc în  care rugăciunea face legătura între pământ şi cer de sute de ani. Într-o perioadă întunecată mănăstirea  a fost folosită  ca închisoare şi execuţie  pentru hoţi şi trădători. Lucrurile sunt prea amestecate şi este mult prea greu să-ţi dai seama ce e bine şi ce e rău. Probabil că depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile. Apropo de privit, primul lucru care-mi atrage atenţia  este portretul lui Vlad Ţepeş. Un fior rece îmi mută privirea  în faţa altarului, unde se află mormântul prinţului despre care se spune că a fost crud şi necruţător. Ah! Se cutremură tot trupul şi o răceală cuprinde tâmplele  la gândul că spiritul lui Dracula rătăceşte încă pe aceste locuri.Să fie doar autosugestie?! 

Biserica, un nufăr înflorit

   Auzisem despre  Ieromonahul Varahiil Bănăţeanul că ar fi trecut iarna cu Dacia pe lacul îngheţat:  “Da, confirmă părintele, am trecut cu maşina pe gheaţă, cu gând să opresc atacurile ţiganilor care veneau la furat. Când am văzut că ţine figura, am făcut aşa o săptămână. Ţiganii au zis că ori sunt sfânt, ori sunt nebun. Şi eu le-am spus: feriţi-vă  de nebuni,  dar şi de sfinţi ! »
    Atmosfera se înveseleşte de-a binelea. Apoi, după o pauză de câteva minute, părintele devine extrem de serios,  amintindu-şi probabil că musafirii studiază istoria. Îşi pregăteşte discursul pe o temă adecvată, fără să uite să precizeze că « aici,  la Snagov, sunt foarte multe lucruri frumoase de văzut şi de trăit. Să ştiţi că, în urmă cu doi ani,   s-au împlinit 600 de ani de atestare documentară a locului şi tot atâţia ani de credinţă şi istorie. Prima aşezare monahală a fost ridicată din lemn în secolul al XI-lea. Alte mărturii legate de acest loc vorbesc despre voievodul Dan I ( 1383-1386), dar prima biserică din piatră şi cărămidă a fost ctitorită de  Mircea cel Bătrân. Domnitorul iubea acest lăcaş atât de mult încât i-a spus  “ mănăstirea domniei mele”. Din timpul lui Mircea, astăzi  se mai păstrează doar clopotniţa. Şi pentru că studiaţi istoria, vă spun că săpăturile arheologice au scos la lumină vestigii dacice, unelte şi vase din epoca bronzului şi cea a fierului, monede romane şi bizantine, ceea ce confirmă faptul că insula a fost locuită din cele mai vechi timpuri.  După cum probabil ştiţi, Vlad Ţepeş face parte, de asemenea,  din cinul ctitorilor acestei mănăstiri. Dintre toţi, el a investit cel mai mult la Snagov. Ţepeş a construit ziduri de apărare, podul de lemn, un tunel de refugiu  sub apă, o puşcărie …probabil ştiţi versurile eminesciene care spun « Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,/Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!… ».  Ei bine, poetul despre puşcăria asta vorbea, în Scrisoarea a III-a!  Pe vremea aceea  Mănăstirea Snagov avea prăvălii, case de oaspeţi, terenuri, păduri, lacuri... Acum , spune părintele cu părere de rău, ne-a mai rămas bijuteria aceasta, ca un nufăr ce înfloreşte . Singura sursă de viaţă de pe insulă este  sfânta fântână a lui Ţepeş, de la 1456, despre care se spune că ar fi fost săpată cu mâinile de primii întemniţaţi aduşi la Snagov”. 

Poveşti înfricoşătoare






    Poveştile despre  Mănăstirea Snagov, spuse la gura sobei sau şoptite pe la colţuri, vorbesc despre urlete înfricoşătoare de lupi în noaptea Sfântului Gheorghe, focuri misterioase roşii-albăstrui  ce plutesc noaptea pe luciul apei fântânii lui Vlad şi despre  misterul care face ca apa din fântână să nu se strice niciodată. Bătrânii din satele din jur  vorbesc despre o biserică  înghiţită de ape, ca despre un lucru înfricoşător. Pe vreme rea, când furtuna urlă tulburând apele,  se aud clopotele bisericii scufundate în adâncuri ca o un plânset de jale, ca o chemare tainică. Povestea are la bază un adevăr, deoarece, pe la anul 1600, un seism puternic a făcut ca paraclisul cu hramul “Buna Vestire”  construit de Vladislav al II-lea  în anul 1453, să fie înghiţit de ape. Aici, legenda şi adevărul se împletesc, construind o aură unică în jurul mănăstirii, mai ales că , în locul acesta, multe suflete şi-au pierdut viaţa. Cea mai teribilă legendă este legată de închisoarea construită de Vlad, care avea o cameră de tortură pentru  hoţi şi trădători. Întemniţaţii erau  puşi să se roage pentru iertarea păcatelor în faţa icoanei Maicii Domnului. În timpul rugăciunii, un mecanism special făcea ca podeaua să le fugă de sub picioare şi ajungeau într-o groapă adâncă în vârful unor ţepi care le străpungeau trupurile.
  Ca şi cum lacul ar fi avut nevoie de mai multe  jertfe , prin anul 1853, la ceas de seară, un convoi de ostaşi care aduceau în închisoare mai mulţi condamnaţi şi-au pierdut vieţile,  în timp ce încercau să treacă podul. Acesta a cedat sub greutatea trupurilor,a lanţurilor grele de fier, cătuşelor şi armelor.Atunci au murit 54 de revoluţionari de la 1848 şi 20 de gardieni de care erau înlănţuiţi.

Ce se vede...

    Actuala biserică a fost construită de Neagoe Basarab  între anii 1517-1521 şi are o lungime de 23 m şi o lăţime de 10 m. Are formă de trifoi şi este clădită din cărămidă aparentă , cu jocuri de firide, arcade şi cornişe zimţate. Pictura bisericii a fost executată de Dobromir cel Tânăr, la 1563. Începând cu anul 1840 biserica a servit ca loc de exil şi înmormântare pentru cei prigoniţi de domnie. Aşezământul a  avut însă şi un puternic rol cultural, aici funcţionând tipografia înfiinţată de Antim Ivireanul, care a tipărit primele cărţi în limba română folosind caractere latine. După secularizare,  toate chiliile au fost dărâmate, iar biserica a fost lăsată în paragină până în anul 1904, când s-a început prima dintr-un şir întreg de restaurări.
 
 Mormântul domnitorului 






      Dispariţia lui Vlad Ţepeş, supranumit  Dracula, rămâne învăluită în mister. Legendele vorbesc despre faptul că straniul prinţ ar trăi şi acum, bântuind locul, deoarece şi-ar fi vândut sufletul diavolului, ca urmare a unei iubiri interzise.  Istoria are mai multe  variante ale morţii domnitorului decapitat. Unii spun că aici, la Snagov , se află doar capul domnitorului, alţii cred că trupul, însă părintele Varahiil ne lămureşte: “ Spuneţi că aţi auzit multe variante legate de mormântul lui Vlad Basarab Ţepeş?!  Ei bine, eu vă spulber toate îndoielile şi vă  spun că acolo, în faţa catapetesmei, sub lespedea aceea luminată de o candelă, se află mormântul domnitorului... şi nu doar capul sau trupul, ci amândouă!”.  

        Georgeta Istrate