Statul dac în timpul lui Burebista III




Fărâmiţarea statului dac centralizat

     În primăvara anului  anul 48, î.e.n., în peninsula Balcanică, luptele dintre Cezar şi Pompei erau în plină desfășurare. Burebista  îl trimite pe Acornion din Dionysopolis la Pompei, ca delegat, cu misiunea de a se alia în luptele împotriva lui Cezar. În schimbul ajutorului militar, Pompei recunoştea vastele hotare ale Daciei. Ajutorul nu ajunge însă  la timp şi Pompei  este înfrânt de Cezar la  Pharsalus. Acesta se refugiază în Egipt, unde este ucis.  Victorios , Cezar , care nu uită că Burebista îi acordase sprijin rivalului său, pregăteşte o campanie împotriva lui. Acesta visa să scrie despre regatul dacilor o lucrare pe care ar fi numit-o ”De bello dacico”, aşa cum, în urma victoriei împotriva galilor, scrisese o operă istorico-literară numită ”De bello galico”.  Nu mai are timp însă să ducă la bun sfârşit planul de cucerire al regatului lui Burebista, nici să-şi îndeplinească visul de a descrie victoria într-o operă ce ar fi străbătut timpurile, deoarece cade victima unei conspiraţii interne şi moare, asasinat de membrii  Senatului, la care a luat parte şi fiul său adoptiv Brutus Marcus Iunius.  Aceeaşi soartă o are şi Burebista, care moare în acelaşi an cu Cezar ( 44 î.e.n. ),  tot în urma unui complot pus la cale probabil de aristocraţia nemulţumită de creşterea puterii regelui.  Moartea lui Burebista provoacă tulburări în regat, care nu mai rezistă mult în forma unificată. Cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre refuză să mai recunoască autoritatea statului dac, declarându-se independente. Statul dac centralizat s-a fărâmiţat,  iniţial în patru părţi, apoi în cinci. Marele Preot Deceneu, care , pe vremea lui Burebista avusese şi funcţia de vicerege,  rămâne  „Basileu” peste statul din zona Munţilor Orăştiei, proclamând drept reşedinţă regală Muntele Kogaion -  Sarmizegetusa Basileion. În acelaşi timp, Deceneu îşi păstrează şi funcţia de Mare Preot, căreia i se adaugă şi cea de judecător suprem. Dezmembrarea marii stăpâniri din timpul lui Burebista nu este echivalentă cu dispariţia statului nucleu din sud-vestul Transilvaniei.



 O economie înfloritoare

     Organizarea politică a societăţii daco-getice arată că era o monarhie  cu un pronunţat caracter militar, în care un rol important îl juca preoţimea. În timpul lui Burebista existau două clase sociale principale: tarabostes (pileati), identificaţi ca aristocraţie militară şi sacerdotală , iar a doua categorie denumită capillati (kometai, comati) , reprezentând oamenii de rând. Un rol important în economia dacilor îl aveau Munţii Orăştiei, bogaţi în zăcăminte de fier. Din acesta se confecţionau arme, vase, tacâmuri, dar şi bijuterii.   Procesul de unificare  a geto-dacilor a fost generat de mai mulţi factori. În primul rând dezvoltarea economică a luat amploare. În spaţiul locuit de daci s-au facut mari progrese în metalurgia fierului, confecționându-se unelte de muncă cu productivitate mare, care au condus la o dezvoltare intensă a agriculturii, prin aplicarea brăzdarului din fier la plug. În urma săpăturilor arheologice, brăzdarele de fier neolitice apar în Ocniţa-Vâlcea, Costeşti, Crăciuneşti, Cristeşti, Grădiştea-Muncelului, Pecica, Poiana, Tinosu, Piatra Neamţ, Odorhei, precum şi în mormântul tracic de la Kalacanovo (Bulgaria). Noul brăzdar  pătrunde mai adânc în pământ, făcându-l  mai roditor. Tot în această perioadă apar  sape din fier, mai productive în muncile agricole. Progresele din prelucrarea metalului antrenează şi influenţează perfecţionarea altor îndeletniciri cum ar fi:  prelucrarea ceramicii, prin folosirea roţii olarului în locul învârtirii cu mâna a obiectului prelucrat. Dezvoltarea economică generală a dus la intensificarea schimburilor de produse în interiorul triburilor şi între triburi. În acelaşi timp s-au amplificat schimburile economice cu oraşele şi statele vecine , în special cu oraşele-colonii greceşti de la Marea Neagră. Negustorii greci aduceau în localităţile geto-dace obiecte de artă, bijuterii, iar de aici luau produse agricole, miere , blănuri, etc. Ca urmare a dezvoltării relaţiilor comerciale, schimbul direct de produse începe să fie înlocuit de circulaţia monetară. Moneda proprie geto-dacă apare de la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. şi, începând cu secolul al II-lea î.Hr., odată cu penetraţia economică romană în Peninsula Balcanică, în spaţiul geto-dacic au pătruns obiecte de export romane : ceramică , obiecte de bronz , argint , fier şi sticlă şi, odată cu ele, moneda romană. Dacii exportau vite , grâne , miere , blănuri , lemn şi alte produse. Podoabele dacilor erau de o rară frumuseţe, iar sculpturile în lemn împodobeau casele. Pentru efectuarea ornamentelor în lemn, dacii foloseau în special mici toporaşe. Războaiele de ţesut erau o preocupare permanentă pentru femeile dace, confecţionându-şi singure veşminte pentru ele şi familiile  lor. Prelucrarea aurului şi argintului extrase din Munţii Apuseni sau din topirea monedelor devenise o artă, după cum arată  descoperirile arheologice, adevărate tezaure, unele impresionante prin unicitatea lor. Sculpturile şi ceramica dacilor nu aveau egal în această zonă, fiind considerate opere pline de originalitate şi rafinament.


Religia geto-dacilor


        Din vremuri străvechi, tracii credeau în totemul lupului sau al capului de lup , care se confundă cu însuşi neamul trac, îndeosebi cu tribul dacilor. Acest totem, devenit şi balaur , a fost mai apoi adoptat ca steag de luptă. Prin gura lui deschisă şuiera vântul, îmbărbătând oastea care-l purta şi înfricoşând duşmanul. Şuierul  produs de corzile ce atârnau şi fluturau în urmă, imitau oarecum urletul lupilor. Daco-geţii nu aveau frică de moarte. Credinţa lor în nemurire îi determina să dispreţuiască moartea  şi să se arunce cu curaj în bătălii, convinşi fiind că dacă vor dispărea din această lume, vor ajunge într-o lume mai bună şi mai frumoasă. Despre zeul suprem,  Zalmoxis , profetul vieţii fără sfârşit , se spune că s-ar fi ascuns în pământ pentru a reapărea după patru ani, aducând ideea învierii mult înaintea lui Christos. Iată ce spune Herodot despre cultul lui Zalmoxis : « geţii  cred că nu mor şi că cel care dispare din lumea noastră se duce la Zalmoxis. Tot la al cincilea an ei trimit la Zalmoxis un sol tras la sorţi, cu poruncă să-i facă cunoscute lucrurile de care de fiecare dată au nevoie ». Daco-geţii aveau o preocupare aparte pentru viaţa spirituală, sacrificiul suprem fiind o onoare. Vasile Pârvan spunea  despre această atitudine că  : « trupul este o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire, de aceea nu are niciun preţ ; poftele lui nu trebuie ascultate ; la război el trebuie jertfit fără părere de rău ».



   * Observaţie: deoarece o serie de istorici , români şi străini, au pus la îndoială faptul că Burebista  se afla în fruntea unui stat unitar şi că, în realitate, el ar fi fost conducător al unei confederaţii tribale, dovezile arheologice, dar şi izvoarele scrise certifică autenticitatea statului unitar:
a)      Strabon foloseşte în descrierile sale termenul de arche (stăpânire, imperiu).
b)      Complexul de fortificaţii din Munţii Orăştiei reprezintă un sistem defensiv conceput în mod unitar, o etapă superioară de organizare politică de tip statal.
c)      Existenţa unor elemente de organizare  precum cancelaria, titlurile aulice, etc., inspirate din organizarea greacă.
d)     Politica externă dusă de Burebista exclude ideea că expediţiile militare ar fi fost simple raiduri. Expediţiile sale erau motivate de lărgirea şi asigurarea hotarelor ţării şi nu erau mai prejos decât cele efectuate de marii lideri ai timpului său.


Georgeta Istrate

Statul dac în timpul lui Burebista II



Unirea triburilor trace sub o singură autoritate

     Centrul statului era în Munţii Orăştiei, zonă  întărită prin cetăţi , fortificaţii şi turnuri aşezate  pe culmile şi terasele înălţimilor. Se pare că cetatea de scaun permanentă  a regelui ar fi fost la Costeşti, cetatea de pe Dealul Grădiştei . Sarmizegetusa Regia servea drept cetate de refugiu în timpuri grele. Visul lui Burebista era de a uni  toate triburile războinice ale geto-dacilor. El are meritul de a fi primul din neamul nostru care s-a gândit la unire. Către organizarea de stat au condus atât forţa ideologică internă, în special factorul religios, reprezentat de o ierarhie preoţească  în frunte cu Marele Preot Deceneu, personaj cu autoritate şi putere reală  în societatea geto-dacică.  De fapt, prin sprijinul Marelui Preot, a cărui autoritate morală se întindea peste întregul neam geto-dac, Burebista avea posibilităţi de a înfăptui unificarea politică a daco-geţilor  sub conducerea sa. Prin urmare, puterea politică se împletea cu cea religioasă. Burebista a încercat să ia măsuri împotriva pericolului expansiunii romane  la sud de Dunăre, în Balcani, o primejdie iminentă pe care regele o sesizează just, căutând cu toate mijloacele să zădărnicească consolidarea stăpânirii acestui stat  sclavagist în apropierea Dunării. Aşadar, cu ajutorul preotului Deceneu, în anul 82, î.e.n. el înfiinţează măreţul stat dac. Pentru convingerea triburilor de pe pământul Traciei, Burebista îi motivează pe daci făcându-i să înţelesgă în mod paşnic că doar uniţi vor putea să-şi apre pământurile de lăcomia celţilor şi, nu în ultimul rând, de pericolul roman care venea din sud.  În plus, toate triburile trace vorbeau aceeaşi limbă şi , foarte important, credeau în acelaşi zeu solar,  Zalmoxis.

Ucigătorul de celţi

   „Pe celţi, atât cei din sud-vestul Daciei, scordiscii, cât şi cei de la miazănoapte, teuriscii, i-a zdrobit cu totul, aşa încât a căpătat porecla de „celtoctonul” sau ucigătorul de celţi. Oraşele greceşti de pe ţărmul Mării Negre, de la  Olbia, de la gura Bugului , până la Apollonia , la sud de Munţii Balcani , sunt supuse în urma unor expediţii militare care încep pe la anul 50 înaintea erei noastre. Ele recunosc autoritatea regelui dac, îi plătesc şi sume de bani. O situaţie mai bună are numai oraşul Dionysopolis, mulţumită relaţiilor de prietenie  stabilite încă din vremea tatălui său. Ca urmare a izbânzilor sale militare , Burebista realizează un stat cu o suprafaţă considerabilă, cuprinzând nu numai teritoriile locuite de daco-geţi , dar şi unele din teritoriile vecinilor celţi , iliri şi traci. Hotarele acestui stat erau spre răsărit- ţărmul Mării Negre  şi Bugul; spre miazănoapte Carpaţii Păduroşi; spre apus cadrilaterul boem, Dunărea Mijlocie şi Morava; spre miazăzi, Muntele Haemus sau lanţul Balcanilor. Capitala acestui stat a fost oraşul Argedava” (Fragment extras din volumul „Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”). 
    Astfel, în jurul anului 60 î.e.n reuşeşte să înlăture supremaţia celtică din regiunea Dunării Mijlocii. Izvoarele istorice consemnează faptul că triburile celtice au fost complet nimicite, atât a celţilor boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros, precum şi a celor taurisci. În urma acestei victorii, hotarele din partea de apus ale regatului dac sunt fixate pe Dunărea Mijlocie şi Munţii Slovaciei. A urmat apoi înfrângerea scordiscilor, a triburilor celtice din zona de vărsare a Tisei în Dunăre, în urma căreia se obţine siguranţa la frontiera de sud-vest şi totodată deschide perspectiva organizării de incursiuni la sudul Dunării, în Macedonia şi Illyria, creând premisele stabilirii hotarelor meridionale ale regatului lui Burebista  pe linia Munţilor Balcanici. Între anii 55-48 î.e.n., Burebista îşi îndreaptă atenţia către răsărit, unde, după înfrângerea lui Mithridates al VI-lea Eupator , regele Pontului, Roma reuşise temporar să-şi extindă autoritatea asupra oraşelor greceşti şi cele vest-pontice ( după campania lui Terentius Varro Lucullus din anii 72-71 î.e.n.). Burebista înfrânge triburile bastarnilor şi sarmanţilor de la est de Dacia şi din regiunile nord-pontice. Astfel, regele get îşi impune autoritatea peste coloniile greceşti de pe litoralul nordic şi apusean al Mării Negre, de la Olbia ( aflată la gurile Bugului) şi până la Apollonia ( pe ţărmul golfului Burgas în Tracia).

O  alianţă care ar fi putut schimba cursul istoriei

   Burebista ajunge astfel „stăpânul ţinuturilor de dincolo şi de dincoace de Dunăre, devenind, conform unei inscripţii greceşti „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii Traciei”. Burebista atingea astfel apogeul puterii sale, renumele său trecând departe de graniţele Daciei. În anul 48 î.e.n. , ajuns stăpânul necontestat al  Răsăritului şi centrului Europei, Burebista face un examen al politicii internaţionale , ajungând la concluzia că celălalt centru de putere al vremii , situat la Roma, în Italia, trebuie câştigat. În acest sens, Burebista caută să întărească legăturile cu Mitridade al VI-lea Eupator, regele Pontului; se gândeşte la o alianţă cu Ariovist, conducătorul marii uniuni de triburi germane (tot împotriva Romei, dar şi a celţilor); Acţiunile lui Burebista, mai ales faptul că  închegase un stat puternic deto-dac la nordul şi sudul Dunării, reprezentau  un pericol iminent pentru extinderea Imperiului Roman. Aceasta a pus pe gânduri pe Cezar, care voia să iniţieze un război împotriva geto-dacilor. În plus, regele dac avea siguranţa continuităţii, spre deosebire de consulii romani care se schimbau în fiecare an. Burebista alege să ducă o politică ostilă romanilor, dispus fiind să se alieze cu oricine l-ar fi ajutat să-i înfrunte. Ideea cea mai îndrăzneaţă a lui Burebista este de a se amesteca în conflictele dintre Cezar şi Pompei.

     Georgeta Istrate

Statul dac în timpul lui Burebista I



    *Aspecte ale istoriei social-politice şi arheologia perioadei.
    *Personalitatea regelui Burebista


   “Neamul Tracilor este, după acela al Inzilor, cel mai numeros din lume.Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă Tracii s-ar înţelege între ei, el ar fi de neînvins  şi, după socotinţa mea, cu mult mai puternic decât toate neamurile” –Herodot


Pământul românesc, leagăn şi mormânt

     Datorită frumuseţii şi bogăţiei sale, pământul românesc a fost mereu o ispită pentru popoarele dornice de extindere.De aceea, oamenii acestor locuri au trebuit în permanenţă să-l apere. Aşezarea în spaţiu este una armonioasă, complexă şi completă: în mijloc se ridică Podişul Transilvaniei, înalt de aproximativ 500 de metri, înconjurat de munţi ca  nişte fortificaţii naturale. În jur sunt dealuri înverzite care se termină cu întinse câmpii (Bărăganul, Câmpia Tisei, Burnazul). Din munţii Transilvaniei izvorăsc râuri ce se varsă în Dunăre. Ţărmul Mării Negre vine să completeze relieful variat , formând plaje întinse.Pământul este fertil, permiţând cultivarea unei game largi de cereale, legume, plante industriale, iar păşunile întinse  favorizează creşterea  animalelor domestice.Pădurile sunt o sursă de materie primă , iar livezile de pomi fructiferi asigură o gamă variată de hrană pentru oamenii acestor locuri.  Bogăţiile subterane, inclusiv aurul şi argintul, minereuri, cărbune, etc.,  vin să completeze un pământ greu de bogăţii. Iată că frumuseţea şi bogăţiile acestui pământ au fost în acelaşi timp şi paradis pentru locuitori, dar şi iad. Liniştea pământului românesc a fost continuu tulburată de cei care au râvnit la splendoarea lui.A trebuit să fie apărat mereu. Prin urmare, de-a lungul mileniilor, pământul acesta ne-a fost şi leagăn şi mormânt...

Un conducător de excepţie

       În prima jumătate a secolului I,  la cârma Daciei a  apărut o personalitate deosebită, Burebista ( 70-44 î.e.n.). Acesta se trage din neamul tracilor şi are calităţi înnăscute de conducător. La început,  Burebista se afla în fruntea unei formaţiuni statale locale. Fiind înzestrat cu calităţi remarcabile de organizator, strateg militar şi diplomat, acesta reuşeşte să unifice triburile daco-getice din spaţiul carpato-dunăreano-pontic sub conducerea sa, punând astfel bazele unui regat puternic cu centrul, probabil,  în Podişul Transilvaniei. Unificarea s-a realizat pe două căi: pe cale paşnică, în sensul că şefii de trib au acceptat supunerea faţă de Burebista ; pe cale războinică , atunci când şefii de trib doreau păstrarea puterii asupra tribului pe care-l conduceau. Desigur, creşterea puterii militare a lui Burebista, a determinat supunerea de bunăvoie a celor mai multe triburi şi uniuni de triburi. Omul care i-a fost mereu alături, care l-a sprijinit şi sfătuit în cele mai importante probleme a fost Marele Preot Deceneu. Burebista reuşeşte la jumătatea secolului I î.e.n. să se afirme ca o principală forţă politică şi militară în Europa Centrală şi de la Dunărea de Jos. Strabon spune despre regele dacilor că reuşea să mobilizeze o armată de circa 200.000 de luptători. Aşa aduce sub ascultare coloniile greceşti de la Olbia până la Apollonia. Apoi cucereşte teritoriile locuite de sciţi, bastarni şi de celţi: „Iar pe celţii cei ce se amestecaseră cu tracii şi cu ilirii i-a pustiit cu totul, şi pe boii care ascultau de regele Critasiros, precum şi pe taurisci, i-a şters de pe faţa pământului” - ( Strabon –„Geografia”). Politica externă a statului lui Burebista , deosebit de activă şi îndrăzneaţă, este îndreptată spre redobândirea vechilor ţinuturi dacice şi spre eliminarea pericolului care venea din expansiunea romană care se apropia cu repeziciune pe întreaga linie a Dunării.


Comparat cu Alexandru cel Mare

     Personalitatea luI Burebista i-a impresionat pe contemporanii, dar şi pe urmaşii săi. Mintea ascuţită a conducătorului era dublată de o intuiţie excepţională. Adesea a fost asemuit cu cu Alexandru cel Mare, iar speranţa triburilor care l-au acceptat ca şi conducător era aceea că va ţine vii tradiţiile transmise din generaţie în generaţie. Regele era foarte calculat şi nu-şi provoca niciodată destinul. Intuiţia şi calităţile de bun organizator al armatei îl ajutau să fie întotdeauna cu un pas înaintea vremurilor, să anticipeze următorul pas al adversarului. Burebista era mereu pe câmpul de bătaie, dar nu risca să-şi piardă viaţa, ştiind bine că, dacă conducătorul va fi ucis, oastea va fi uşor împrăştiată. Deşi metodele sale difereau de cele ale lui Alexandru Macedon, regele dac a obţinut rezultate uimitoare reuşind să creeze o adevărată împărăţie. Întotdeauna a ştiut că un conducător trebuie să fie bine pregătit şi din punct de vedere intelectual ( a învăţat elina şi latina). A vorbi mai multe limbi era şi pe atunci o condiţie obligatorie pentru conducător, fiindcă trebuia să intre în relaţii cu străinii. Doar cunoscându-le limba, cultura şi obiceiurile celor cu care intra în contact putea să le descopere personalitatea, să le înţeleagă caracterul, obiceiurile şi felul de a gândi. Pe de altă parte Burebista se informa personal cu privire la  la poporul pe care îl conducea, de aceea vizita frecvent triburile trace, dar şi cetăţile greceşti de pe litoralul Mării Negre.Uneori, s-a arătat mâhnit, deoarece poporul său iubea vinul , un impediment serios în îndeplinirea proiectelor îndrăzneţe. Cultul lui  Dionisos, zeul care serbează vinul şi orgiile, le controla vieţile. Iată ce spune Strabon, geograf şi istoric grec, despre personalitatea regelui : "Ajuns in fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut chiar şi de romani". Burebista ştia să vorbească cu nobilii conform rangului pe care îl aveau , dar în acelaşi timp , când era în mijlocul oamenilor simpli ştia să se poarte ca şi cum ar fi unul de-al lor. De aceea era foarte iubit de poporul pe care-l cârmuia. Burebista a ocupat un loc binemeritat în istorie. Iată ce mai spune istoricul Strabon despre marele rege dac: “Burebista trecea Dunărea fără să-i pese de nimeni şi prăda Tracia până în Macedonia  şi în Iliria, iar pe celţii cei ce se amestecaseră cu tracii şi cu ilirii i-a pustiit cu totul şi pe “boii” care ascultau de regele Critasiros, precum şi pe teurisci i-a şters de pe faţa pământului” Despre Burebista s-a spus, fără să se exagereze, că a fost  “ cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”

Georgeta Istrate

Doamnă, sunteți de-a dreptul superbă!



    


      

    Cele două prietene s-au așezat la o masă,  în cofetărie. Savurau prăjiturile în liniște, când, una dintre ele o întreabă pe cealaltă ce mai e nou prin viața ei. După ce se gândi câteva clipe, prietena atinse un subiect din ce în ce mai dezbătut  în zilele acestea.

- Știi, azi dimineață   mi s-a întâmplat un lucru cel puțin ciudat. M-am urcat în autobuzul 381 și, deși era foarte aglomerat, am găsit loc lângă o doamnă. Apoi, doamna a coborât și, lângă mine, s-a așezat  un bărbat de vreo 35 de ani. Ciudat era că dinspre el venea o energie pozitivă, în sensul că mă simțeam extrem de bine. Ce zic bine?  Pur și simplu mă vindeca! Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Mi-am spus în gând că voi profita și eu puțin, că poate lipsa unei energii masculine în preajma mea va fi compensată de energia acestui necunoscut. Pentru că persoana în sine nu mă interesa, am decis să nu mă uit la cum arată. Țineam mâna dreaptă pe geantă și mă bucuram de energia minunată pe care o primeam gratis în dimineața aceea. Era ca un cadou pe care-l primești doar o dată-n viață. Nu m-am gândit nicio secundă dacă omul acela simțea la fel ca mine. Poate că energia mea în reacție cu energia lui dădea acea stare de grație, o stare nepământeană.  Cine știe?

   Spre marea mea surpriză, ca și cum mi-ar fi citit gândurile, brusc, omul a așezat mâna sa stângă pe mâna mea dreaptă. M-am cam speriat de tupeul lui.  Așa că am retras imediat mâna și mi-am îndreptat capul spre fereastra autobuzului, privind absentă lumea ce mișuna prin oraș. Energia mă învăluia dulce și nevinovată, în exterior și în interior.  Când a trebuit să cobor, i-am cerut voie, dar abia dacă l-am privit. Mi-a făcut loc, eu i-am mulțumit, apoi am coborât. M-am grăbit, întrucât eram  în întârziere la serviciu. Grăbită să ajung cât mai repede, mi-am scos din minte incidentul  din autobuz când, la un moment dat, bărbatul despre care nu știam că mă urmărește, mi se adresează brusc, cu o voce tremurând de emoție:

-  Doamnă, sunteți de-a dreptul superbă! Vreți, vă rog, să-mi dați mâna?

 M-am apărat, spunând că nu-i dau nicio mână și ar fi bine să mă lase în pace, fiindcă mă grăbesc. A părut că înțelege, dar când am ajuns aproape de instituția la care lucrez, i-am auzit din nou vocea. Eu crezusem că plecase, dar el se ținuse după mine, iar de  data aceasta fusese chiar mai insistent, disperat de insistent.

- Doamnă, vă rog, îmi place nespus de dumneavoastră! Sunteți superbă, aș putea să vă mai văd? Îmi e de ajuns doar să mă mai văd. Vă rog!!!!

- Nu !,  i-am zis categoric.

Apoi, ca să mă asigur că pleacă, i-am spus că sunt măritată! Părea să nu-l intereseze acest lucru. Apoi, cu un glas rugător și cu ochii rotindu-se în lacrimi, adăugă:

 - Și nu se poate face nimic????

 - Nu, i-am spus eu, nu se mai poate face nimic. Absolut  nimic...

-Plec, dar vom vorbi altă dată, spuse bărbatul dezamăgit...

  Draga mea, am intrat pe tură, dar în ziua aceea nu m-am putut gândit la nimic   altceva. Fusese un nebun, un psihopat?  Sau fusese un suflet evoluat, care simțise compatibilitatea dintre câmpurile noastre energetice ? Este posibil să fi fost  sufletul meu pereche si eu să-l fi alungat fără să mă gândesc ?!

- Iată o temă de gândire demnă de luat în seamă, spuse prietena, care în tot acest timp o ascultase fără să clipească...



Georgeta Istrate 






Portret de doctoriță - Georgeta Socol


   Am mers de curând pe Șoseaua Giurgiului. Aveam nevoie de un stomatolog. La aceeași policlinică de la stația de tramvai Drumul Găzarului, am găsit-o pe Georgeta Socol, într-un cabinet utilat după cele mai înalte standarde, cu același zâmbet pe care l-am descoperit în urmă cu câțiva ani, când am scris articolul pentru Revista  Felicia, pe care îl voi reda mai jos. Este bună atât din punct de vedere profesional, asta se vede și după pacienții care o preferă, cât și din punct de vedere uman.  



Un zâmbet ce transformă mărăcinii în ghiocei



    Mă aflam pe Şoseaua Giurgiului.Vântul de ianuarie biciuia crengile copacilor care dansau zgomotos pe fondul galben-rece al ultimelor raze ale soarelui.Brrr, ce frig !Încercam să-mi închei nasturele de sus al hainei şi, dintr-o dată, mi-am văzut mâna plină de sânge.  Atinsesem ,fără să vreau, coaja unei răni mai vechi.Sângele picura pe pământ.Strângerea unei mâini m-a făcut să-mi ridic privirea. Acei ochi negri pe care-i vedeam pentru prima oară, mă priveau atât de cald că nu mai simţeam răceala vântului, iar zâmbetul atât de neobişnuit mă cucerise complet:”vino să-ţi pansez rana!Cabinetul meu este la doi paşi…”
      M-am lăsat condusă, mirată că mai există astfel de oameni. Pe uşa încăperii de la parter scria cu litere mari:Georgeta Socol, stomatolog.Îmi îngrijise rana şi, de pe acel scaun pe care mă invitase să stau, o priveam cum lucrează. Mi se părea că o cunosc de-o viaţă!Ar fi trebuit să mulţumesc şi să plec…dar… stomatolog?! După înfăţişare, gesturi şi atitudine aş fi zis că este educatoare…Când lucrează, parcă se roagă…Cum poţi să ai atâta fericire pe chip în timp ce repari dinţi stricaţi? Râde…îmi spune că niciodată nu visase să fie stomatolog. Că este din Jilava şi că a urmat un liceu agricol pentru că-i plăceau la nebunie florile şi mai ales animalele.Voia să se facă veterinar. Însă profesoara de patologie nu acceptase ca o fată aşa de « cuminte şi frumoasă » să facă toată viaţa injecţii la porci şi  vaci. Apoi, ca să fie sigură că este ascultată, a luat-o de mânuţă şi a înscris-o ea însăşi la o facultate de stomatologie, apoi a însoţit-o la examene:  ” E drept, pe atunci nici nu ştiam ce înseamnă stomatologia! Îmi dorisem de mică să fiu doctoriţă »… râde… « bietele mele păpuşi erau ciuruite de injecţii! Apoi, prin clasa a VIII-a , profesoara de română mi-a spus că am scrisul ca de medic. M-a privit fix şi a exclamat : « ai să ajungi doctoriţă ! »Şi uite că a avut gura aurită! ”

Cabana din vis

   Pe acorduri de ”freză”  îmi povesteşte cât de greu o scosese la capăt.Că fără ajutorul tatălui, care a plecat să lucreze în străinătate ca să-i plătească şcoala, nu ar fi reuşit. Că atunci  când plângea, crezând că n-o să facă faţă, mama era lângă ea, sprijinind-o şi încurajând-o. O asculta chiar dacă ea, femeie simplă de la ţară, nu înţelegea nimic din acei termeni medicali atât de greoi. Îşi aminteşte cu tristeţe că, prin anul V de facultate, era să piardă totul : « prin 1996 începuse aşa o revoluţie cu facultăţile particulare de medicină, că se desfiinţau toate. Rămăsese doar cea de la Titu Maiorescu. Mă cuprinsese o disperare teribilă … Dumnezeu a vrut să mă ajute. După multe zbateri, am reuşit să mă transfer. Ştii, eu nu merg des la biserică, dar simt că Cineva mă ajută…nu ştiu să explic…El este acolo când am nevoie ! » Îi strălucesc ochii când povesteşte despre acea mână nevăzută care o conduce peste tot. Îi face plăcere să-mi povestească despre un vis care a devenit realitate într-un mod inexplicabil, un vis cu o cabană, un pârâu ce trece susurând prin spatele curţii şi vizavi o biserică. La scurt timp, de Paşti, cineva i-a făcut o invitaţie la Moeciu. Peisajul era identic cu cel din vis.Terenul era acolo, pârâiaşul, la fel şi bisericuţa. Lipsea cabana. Se îndrăgostise de peisaj. Avea senzaţia că aparţine acelui loc. « Nu aveam bani să cumpăr acel teren însă mi l-am dorit atât de mult că parcă tot universul m-a ajutat să-l obţin».

Viziune de artist…


   Căuta prin trusele de pe masă vreun instrument pentru pacienta care se afla pe scaun.Pentru moment, zgomotul frezei tăcuse. Mă intriga zâmbetul ei care nu dispărea. Îmi dădea impresia că fusese proiectată cu dulceaţa aceea  pe chip, menită să-i facă fericiţi pe toţi aceia care o întâlnesc.Voiam să ştiu dacă a fost vreodată îndrăgostită…Cum să nu ? Cu toate că alesul inimii locuia la o stradă de a ei, nu-l întâlnise niciodată până în acea zi atât de specială. El, profesor de desen, reuşise imediat să vadă  în ea valoarea ascunsă, dincolo de privirea senină şi zâmbetul ei cald. Eh, viziune de artist! Și ea ? Îi spusese bunica demult că i s-ar potrivi un băiat înalt, cu părul negru şi creţ, dar obligatoriu cu ochi albaştri ! « Băiatul ăsta era exact aşa cum îl proiectase bunica în mintea mea !În plus, în clipa în care l-am văzut, am simţit că-l cunosc dintotdeauna, aveam o încredere totală în el, mă simţeam ocrotită şi orice problemă aveam, ştiam că el are să mi-o rezolve. Să ştii că, în viaţă, fericirea nu stă în lucrurile pe care le ai, ci pe cine alegi să-ţi fie alături ! » Vorbeşte despre soţul ei, Tom, cu o bucurie inexprimabilă. Apoi, brusc, îşi aminteşte o întâmplare de acum zece ani care a tulburat-o peste măsură. În ziua aceea primise o sută de dolari de la tatăl ei. Se afla cu soţul undeva în zona Hanul lui Manuc.Voiau să schimbe banii. Căzuseră în mâna unui « tuciuriu » care îi înşelase. Soţul alerga împreună cu un prieten după el. Ea rămăsese singură. După un timp, «  am luat-o la fugă după ei. Tot drumul,  de la Hanul lui Manuc până la  stația de metrou Unirea, am avut senzaţia…ce senzaţie ? Chiar aşa s-a întâmplat !Efectiv nu atingeam pământul…făceam salturi…lumea se dădea la o parte…am sărit peste bara de la metrou şi am ajuns o dată cu soţul meu. De câte ori nu m-am gândit la asta ! Unii s-ar putea să nu creadă ,dar sunt sigură că multă lume m-a văzut atunci. Mi se pare inexplicabil… »

Parcă toţi semănau cu ea !
  
    Prin fereastra cabinetului se stinge molcom roşiaticul apusului.Vântul încremenise în copaci . Doctoriţa zâmbeşte transformând mărăcinii uscaţi  în ghiocei.Este călduţ. Îmi simt obrajii arzând. Pe chipul pacientei de pe scaun murise teroarea vizitei la dentist. Se înţeleg din priviri şi, din când în când, ea o întreabă : « acum e bine, vă mai jenează ceva ? » Se vede cu ochiul liber cât de multă pasiune pune în ceea ce face.Nimic din ce ţine de meseria ei nu-i este străin. De la tratamentele protetice, estetică dentară, albire, până la implanturi şi operaţii complicate. În inima ei păstrează visul ca, într-o bună zi, să poată construi o policlinică . Şi mai are un vis care seamănă cu glasul vesel al unui copil care să-i spună:mamă !
     Am ieşit. Sala de aşteptare era plină .Oamenii parcă voiau să intre într-o încăpere de bal,  nu într-un cabinet stomatologic. Parcă toţi semănau cu ea. Un zâmbet care aduce la viaţă creaţia Lui Dumnezeu, un moment unde miracolul este subtil, dar atât de prezent !

  
   Georgeta Istrate


Doamna doctor Georgeta Socol poate fi contactată la numărul de telefon: 0722.219.417.



Iubire dincolo de moarte





   Omul are în interiorul său dorința de a fi fericit. O căsătorie poate  să dureze toată viața, câțiva ani sau cinci minute. Oricum ar fi, ea poate să nu însemne decât o alianță pecetluită legal și religios, în care omul se poate simți prizonier.  Prins între zbucium și plictiseală, sexul îi pare o simplă nevoie biologică sau, mai rău, o obligație lipsită de pasiune și frumusețe,  dictată de o bucată de hârtie. Dacă ar ști omul că   o singură clipă de căsătorie adevărată îi va înălța trupul și spiritul mai mult decât o viață întreagă, ar face din căutarea sufletului pereche un scop în viață. Căci toate merg bine atunci când ai persoana potrivită lângă tine!

Ai să mă simți și ”după”!

     Fata găsi fișierul ce conținea fotografii cu iubitul plecat printre stele și câteva conversații. Se opri la o fotografie care  imortalizase în ochi toată iubirea pe care i-o purta. Acea privire îi învăluia ființa în toate dimensiunile. Apoi, simți nevoia să citească din mesaje. Deschise un text la întâmplare. Încremeni. Găsi răspunsul la întrebarea: ”cum pot să-i simt mângâierile și prezența, ca și cum ar fi lângă mine, dacă a murit?”

- Dragul meu, după amiaza asta ai fost  cu mine?!  Cum faci să mă iubești de la 300 kilometri distanță? Ești un vrăjitor?!
-Sigur că da.Ți-am spus că eu nu sunt un om oarecare. Sunt un zeu! Dar nu m-ai crezut...
-Da, așa este. Uitasem...
 -Iubito, astăzi  am fost la medic și mi-a zis să am grijă de sănătatea mea, să nu mai merg pe role și să nu mai conduc  cu viteză mare, căci pot să mor...
-Dacă tu pleci printre stele, vin și eu. Nu aș suporta să trăiesc fără tine. Vorbesc serios!
- Dacă mi-ai vedea mutra, nu ai mai fi îngrijorată. Sunt bronzat de la pescuit,  și sufletul îmi cântă, căci mă iubește o minune ca tine. Iubito, în noaptea asta, voi merge din nou la pescuit. Vrei să vii cu mine?
-Nu am fost niciodată. Nu știu dacă o să-mi placă! Cred că mai rău te-aș încurca...
- Nu, pentru că nu pescuitul este important, ci natura. Locul în care vreau să te duc este fantastic. Poți vedea mugurii plesnind în copaci, florile ieșind din iarbă, gâzele care zboară...o adevărată  poezie pusă în scenă de univers!
-Chiar așa, dragule. Nu te iubesc numai eu,  te iubește și natura! Dacă pleci, cine o să-i mai contemple frumusețea? Cine o să-mi mai spună că mă iubește?
- EU! DE ORIUNDE AȘ FI! AI SĂ MĂ SIMȚI ȘI DUPĂ! IUBIREA VA RĂMÂNE CU TINE. VOI FI FANTOMA TA DRAGĂ!
-Doamne, când ai să-mi vezi tristețea, o să-ți pară rău că m-ai părăsit. O să ți se rupă sufletul când o să-mi vezi lacrimile. O să strigi, și eu n-o să te pot auzi;  o să fii lângă mine, și ochii mei nu or să te poată vedea; o să mă atingi, o să mă mângâi, și eu nu te voi putea simți. Pedeapsă mai mare nu este!
- VOI VENI ÎNAPOI!!!!!!!!!!!!!!!!!! FĂRĂ TINE, NU EXIST!

Georgeta Istrate








La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...