luni, 20 octombrie 2014

E toamnă iar






e toamnă iar și  frunze cad pe străzi pustii,
tu mă săruți cu sufletul pe frunte,
îți mângâi ochii verzi cu buze arămii
cad ploi de raze albe și-n inimi doruri  multe


pe malul lacului stăm mângâiați de toamnă
ținându-ne în brațe ca într-un basm sublim,
iar vântul ce adie în plete ne îndeamnă
să ne iubim, căci viața se duce în neguri  puțin câte puțin.


se ceartă pescărușii cu rațe și cu ciori
pe luciul apei bat din aripi fără vină,
asemenea spectacol nu vezi adeseori
nici clipa asta dulce nu o să mai revină.


și mâna mea te mângâie ușor,
iar capul tău frumos pe  piepul meu îl culc,
se-aude dulce lacul ce murmură a dor
cine a spus că toamna iubirile se duc? 

Georgeta Istrate

vineri, 17 octombrie 2014

Mândro, sunt cam supărat...







Pe-o pală de fân cosit
Neica mi-a fost adormit,
Că azi noapte-a chefuit
Până zorii s-au ivit!

- Mândro, sunt cam supărat
Fiindcă tu nu m-ai sunat!!!

- Neică, nu m-am îndurat
Că frumos mi te-ai culcat
Și fiindcă te iubesc
N-am vrut să mi te trezesc!

Georgeta

Dimitrie Cantemir (II)




Istoria ieroglifică

   A fost scrisă între anii 1703-1705.  Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare. În istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir  tratează viaţa politică din Muntenia şi Moldova  primilor ani ai secolului  XVIII, cu frământările, conflictele şi luptele  dintre marile familii boiereşti ale Cantacuzinilor, Cantemireştilor, într-o formă alegorică. Este o operă barocă , greu de introdus într-o specie literară. Criticii au considerat-o: un roman politic de aventuri, memorii, jurnal, eseu filozofic, fabulă, pamflet politic...  Opera îmbină mai multe specii şi genuri literare , precum şi o gamă largă de expunere: naraţiunea, monologul artistic, proza lirică, fraza rimată în interiorul textului, descrierea etc. Deşi greoaie la lectură, din cauza frazei latineşti care-i era atât de familiară autorului, opera are o importanţă deosebită, fiind considerată de George Călinescu singura operă literară viabilă din perioada veche. Tema o constituie conflictul dintre Brâncoveni şi Cantemireşti pentru ocuparea tronului Moldovei de către Mihail Racoviţă, o rudă a domnitorului din Ţara Românească, în defavoarea fraţilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat între anii 1688-1705 şi este prezentat sub forma alegoriei luptei dintre Ţara Păsărilor şi Ţara Patrupedelor, vreme de 17 ani. De ce foloseşte Cantemir alegoria? Poate că a ales această formă de expunere în scop defensiv, pentru a putea vorbi liber, în voie despre evenimente si personalităţile contemporane. Atribuind figuri  groteşti duşmanilor săi, Cantemir încearcă o revanşă, chiar dacă arma a fost pana şi cerneala. Opera are o valoare  documentară, istorică, deoarece oferă informaţii valoroase despre Moldova, Ţara Românească, Curtea Otomană, răscoalele ţăraneşti pentru obţinerea tronului[1]. De asemenea, Istoria ieroglifică are o valoare autobiografică, căci, în timp ce povesteşte despre alţii, Cantemir spune multe lucruri şi despre sine. De aici ne putem da seama de drama pe care o trăia, căci Cantemir a cunoscut puterea, dar i s-a luat pe nedrept. Opera aceasta poate fi considerată  modernă , exprimând sentimentul de înstrainare, de însingurare şi de imposibilitate de a comunica cu ceilalţi. Portretele sunt realizate prin exagerare în sens pozitiv şi negativ. Personajele sunt definite complex, prin portret fizic, prin fapte, prin dialog si monolog, prin discursuri.O foarte frumoasă pagină este lamentaţia inorogului. Deşi lucrarea  cuprinde evenimentele dintre 1705-1707, prin rememorarea inorogului,  evenimentele coboară pâna în anul  1608. 
            Există o potrivire perfectă  între masca animalieră şi personaj. Astfel, masca inorogului este  simbol al omului superior, neînţeles de cei din jurul său. Subiectiv, el creează din Constantin Brâncoveanu o mască animalieră dezagreabilă: Corbul, care sugereaza lăcomie nemasurată. Romanul se termină cu o împăcare relativă între cele două familii domnitoare.

Opera filozofică

     Cantemir a fost primul scriitor român de lucrări filozofice propriu-zise. Gândirea lui filozofică reflectă lupta dintre concepţiile religioase medievale şi cele laice moderne, vădind tendinţe înaintate, raţionaliste. El a subliniat rolul simţurilor şi al experienţei în cunoaştere, a afirmat existenţa cauzalitaţii şi legalităţii în natură şi societate şi şi-a exprimat încrederea în puterea ştiinţei şi a raţiunii omeneşti.

-Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi,  în anul 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filozofică.

    - Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante,  1700, lucrare filozofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.

Muzicianul Dimitrie Cantemir

                 -Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istambul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).

“Dulce ieste dragostea moşiei!”

“ Prin opera erudită şi concepţia  sa avansată, D. Cantemir  este cunoscut ca una dintre personalităţile cele mai proeminente  ale istoriografiei româneşti şi universale. Lecturile sale bogate, în spaţiile mai multor culturi , greacă, latină, bizantină, arabă, persană, otomană , italiană, franceză, germană, şi, nu în ultimul rând română, i-au dat şansa să lase posterităţii  o operă cu adevărat enciclopedică  de profundă originalitate umanistă. Sub influenţa unor umanişti europeni  (Wisowatius, Erasmus de la Rotterdam, Machiavelli ş.a) a depăşit gândirea teologică  asupra istoriei şi a format o concepţie  pozitivă (laică) , asupra omului şi societăţiiEl înţelege omul ca pe o fiinţă raţională  şi liberă, înzestrată cu demnitate  şi încredere în sine şi în forţele sale. De asemenea, consideră societatea omenească , ca făuritoare de cultură şi civilizaţie, domeniu pe care grecii îl numeau “paideia”, iar romanii, “humanitas”. Una din trăsăturile umanismului lui D. Cantemir  o constituie “idealul civic” : Luptă-te pentru moşie”- îndemna el în Hronic, prin aceasta îşi exprima dragostea de patrie , de care se simţea departe  în exilul din Rusia  căci “dulce ieste dragostea moşiei”-spunea el. Pentru el, istoria este oglinda  în care, un popor ia cunoştinţă de sine şi îşi făureşte conştiinţa istorică” ( V. Curticăpeanu, Istoriografie românească şi universală, Bucureşti, 2007, p. 44)
Un argument decisiv în sprijinul viziunii universaliste îl constituie însuşi modelul cultural al lui Dimitrie Cantemir. Cum spuneam , modelul  dupa care se formase era bazat pe antichitatea greco-latină şi pe cultura orientală. Locul tradiţiei româneşti, apartenenţa sa la cultura  universală erau ferm încadrate în tot acest ansamblu.
     Pe parcursul activităţii sale,  Cantemir i-a adăugat informaţii provenite din diverse modele ale umanismului occidental, îndeosebi italian şi francez. Trebuie precizat în chip explicit aspiraţia spre Occident a acestui specialist în Orient! Cantemir intuia că, după  cum trecutul aparţinuse Orientului, viitorul aparţinea Europei!



BIBILOGRAFIE

1. Manuela Tănăsescu, Despre Istoria ieroglifică, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1970

2. D.Laudat ,,Dimitrie Cantemir viaţa şi opera, Iaşi, Ed. Junimea 1973

3. Alexandru Guţu ,,Cultura europeană în civilizaţia europeană modernă”, Bucureşti, Editura Minerva, 1978.

4.  Constantin Noica, „Pagini despre sufletul românesc”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991.

5. Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Editura Academiei, Bucureşti,1984.

6. V. Curticăpeanu, Istoriografie românească şi universală, Ed.Pro Universitaria,  Bucureşti, 2007.

Georgeta Istrate

[1] Este vorba de rivalitatea dintre familiile domnitoare: Brâncoveanu şi Cantemir

Dimitrie Cantemir ( partea I)




,,Acest domnitor era un om de mică statură,cu trupul şlefuit în chip delicat,bărbat frumos şi grav, cu o înfăţişare aşa de placută cum nu s-a mai văzut. Era om politicos, afabil, cu  conversaţie blândă,  politicoasă, curgătoare, vorbi   latineşte  în chip ales..”[1]




    Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din comuna Fălciu[2].   Provine dintr-o familie boierească, cu origini ţărăneşti. Tatăl său, Constantin Cantemir , şi el domnitor al Moldovei[3] a avut o carieră militară, activând în Polonia şi astfel a ajuns în rândurile boierimii. La vârsta de 15 ani, Dimitrie Cantemir a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh[4]. El a devenit ulterior domn al Moldovei  1710-1711.

Domnitorul Dimitrie Cantemir

       În scurta sa domnie de doar un an, Dimitrie  Cantemir a dovedit vederi progresiste. A înlăturat vechile funcţii boiereşti; i-a scutit pe ţărani de o parte  din dări; a obligat mănăstirile să platească dări; a urmărit formarea unui stat centralizat ,care să limiteze puterea marilor boieri; a realizat a alianţă antiotomană cu Petru I., ţarul Rusiei, la 13 aprilie 1711. Cantemir s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în lupta de la Stănileşti[5]  , neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I[6] şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim a Rusiei la 1 august 1711. În ceea ce priveşte concepţia politică, Dimitrie Cantemir s-a manifestat ca adept al domniei autoritare şi adversar al atotputernicei marii boierimi. În scrierile sale a privit cu simpatie lupta ţărănimii împotriva abuzurilor boierimii şi s-a pronunţat împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi. Pentru meritele sale ştiintifice şi literare, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.

Om de cultură universală

    Dimitrie Cantemir este un erudit de talie europeană şi considerat cel mai de seamă reprezentant al umanismului românesc.S-a numărat printre marii savanţi europeni ai vremii sale. De altfel, Academia din Berlin l-a numit “ filosof între regi şi rege între filosofi”. Cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic,  scriitor, Dimitrie Cantemir vorbea zece limbi. Ca om al renaşterii, şi-a  desfăşurat activitatea într-o epocă a înfloririi culturii române. El a fost acela care a realizat prima sinteză a culturii naţionale, pregătind apariţia iluminismului. Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Iniţial, multe din lucrările sale au fost elaborate în limba latină.În opera sa, influenţată de umanismul renascentist şi de gândirea avansată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea socială şi istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII -lea şi începutul secolului al XVIII –lea. Cantemir a conceput istoria ca o succesiune a “monarhiilor” care trec prin perioade de ascensiune şi decădere în conformitate cu legile “naturii”. Prin metoda sa critică de cercetare a izvoarelor, Cantemir este aproape un istoric modern, depăşind faza cronicărească. Aşadar, Dimitrie Cantemir: „ s-a format, mai întâi, sub influenţa ideilor umaniste  moldovene, cu deosebire a operei lui M. Costin – De neamul moldovenilor- , apoi, în perioada cât a stat la Constantinopol  (1688-1710), la Şcoala Fanarului – de sub autoritatea Patriarhiei Ortodoxe. Aici a intrat în contact cu ideile  filozofiei antice greceşti  ( Thales, Pitagora, Socrate, Platon, etc) A cunoscut marea literatură istorică a antichităţii  greco-latine, cu deosebire operele lui C. Tacitus şi Titus Livius , de la care a învăţat cultul străbunilor , dar, în egală măsură  ideile umanistului european Erasmus de la Rotterdam. Cu deosebire, trăind în mediul spiritualităţii savante a Orientului, şi-a format un orizont larg asupra lumii musulmane; apoi, în ultimii ani ai vieţii a aprofundat cultura rusă”[7].  

Opera istorică

   Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman (1414-1416); Descrierea Moldovei ( 1716); Despre examinarea fizică a imperiilor (1714); Hronica vechimii româno-moldo-vlahilor(1719-1722); Istoria ieroglifică (1705); Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea ( 1692);  Viaţa lui Constantin Cantemir”, “Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brâncovenilor”

       - Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Prima parte a lucrării se bazează pe vechi cronici osmane şi turceşti. A doua parte cuprinde memorii politice ale principelui D. Cantemir, din timpul şederii sale la Istambul (1688-1710). Ca martor ocular la  evenimentele politice din Turcia, el a descris instituţiile şi organizaţiile politice, militare şi culturale , a oferit informaţii despre activitatea politică  a unor personalităţi istorice, politice şi culturale turceşti: „ D. Cantemir anunţă în opera sa  începutul decăderii împărăţiei  sultanilor , care înspăimântau Europa prin lăcomie , cruzime şi corupţie. Totodată el demonstra acest proces prin ideea evoluţiei ciclice, a imperiilor , în temeiul succesiunii celor doi timpi istorici: mărirea şi decăderea imperiilor , ca proces istoric natural”[8] . Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.

    - Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română (1719 - 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.

     -Descrierea Moldovei a fost scrisă iniţial în limba latină, apoi a fost tradusă în limba română. A fost scrisă din cererea Academiei din Berlin şi este este prima lucrare ştiinţifică  românească în care autorul încearcă să definească individualitatea poporului român printre celelalte popoare, individualitatea istorică materială şi spirituală. Lucrarea este   o monografie care prezintă complex şi complet Moldova de la începutul secolului al XVII-lea. Lucrarea ne dă informaţii  importante referitoare la organizarea socială, politică, culturală a Moldovei, istoria, geografia, etnografia şi economia ei. Lucrarea are totodată şi un caracter literar, deoarece cuprinde elemente de exprimare artistică: epitete, comparaţii, descrieri, portrete. Cartea conţine în cuprinsul ei idei progresiste, democratice vorbind de exemplu despre transformarea răzeşilor în ţărani, prin contopirea pamânturilor de către marii boieri. La sfârşitul lucrării,  Cantemir anexează prima hartă a Moldovei.
            Descrierea Moldovei este cea mai complexă lucrare despre stadiul de dezvoltare al  Moldovei la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Lucrarea  cuprinde trei părţi : partea geografică, partea politică şi  partea culturală.
Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului. Cuprinde informaţii despre numele Moldovei, hotare,  vecini, legenda despre al doilea descălecat a lui  Dragoş Vodă; aşezarea geografică; formele de relief, munţii, dealurile, câmpiile roditoare, livezile apele, viile de la Cotnari ,bogăţiile subsolului: aur, fier şi sare, petrol; fauna bogată şi variată; ţinuturile şi  târgurile; culturile de grâu, ovâz; padurile întinse.         Cantemir se opreşte mai mult asupra Ceahlăului, oferindu-ne o descriere ştiinţifică a acestuia, dar care  cuprinde şi câteva imagini artistice. Astfel,  vârful Ceahlăului se înalţă ca un turn şi este acoperit de zăpezi  veşnice. De pe culmea muntelui,  un pârâu alb se rostogoleşte peste stâncile abrupte.
 În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări. Cuprinde organizarea politică şi administrativă a ţării. Aflăm informaţii despre: forma de stat; înscăunarea şi mazilirea domnilor; ranguri boiereşti; oastea moldovenească şi conducătorii ei; legile Moldovei; divanul domnesc; tributul plătit turcilor; obiceiuri de la curtea domnească, etc.
 În ultima parte a lucrării, care se referă la datinile moldovenilor, religie şi organizare bisericească,  există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, "după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavone".      Cantemir vorbeşte despre religia moldovenilor, despre mănăstiri, biserici şi preoţi. Vorbeşte despre folclorul românesc, despre jocurile populare, înmormântări, bocet şi alte tradiţii.  Cantemir face o prezentare frumoasă a mitologiei populare , limba, alfabetul şi cultură, în general.


[1] Cuvinte rostite de Moreau de Brassey, unul din ofiţerii ţarului Rusiei, despre Dimitrie Cantemir
[2] Azi, comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui
[3] Constantin Cantemir a fost ales domnitor la data de 15 iunie, 1685
[4] Fratele lui Dimitrie Cantemir
[5] Ţinutul Fălciu pe Prut
[6] Petru cel Mare
[7] V. Curticăpeanu, Istoriografie românească şi universală, Bucureşti, 2007, p. 39.
[8] Ibidem, p.43




Georgeta Istrate

joi, 16 octombrie 2014

SMS - Noaptea asta e nebună






Lume, lume! Noaptea asta e nebună
cu iubiri sub clar de lună
doar iubitul meu muncește
și la mine se gândește
iară eu îi scriu într-una
sms-uri ca nebuna
se amuză chiar și luna!

Georgeta

SMS- Să-ți fie...







să-ți fie soare, să-ți fie bine
să-ți fie umbră și dor de mine
să-ți fie ploaie, să-ți fie nor
să nu mai poți de-al meu amor
să-ți fie lună, să-ți fie stele
să fii mereu în visele mele.

Georgeta

Același praf de stele...






în zori natura-n rouă-i adormită
respir seninătatea-i lină,
eu merg pe drum și sunt dezamăgită
că-n aste clipe nu ești lângă mine

și-aș vrea

să alergăm desculți și liberi pe străzi înrourate
privindu-ne în ochi, de dragoste mânați,
să ne simțim copiii a toți și-a toate
cu dor și cu iubire să fim pe veci legați

și într-o zi frumoasă ca soarele de mai,
ținându-ne de mână, spre stele vom zbura,
în urmă o poveste vom lăsa
și un refren ce-ncepe cu:mai stai!

și ne-om iubi cât fi-va lumină pe pământ
căci Ziditorul, atunci când ne-a creat,
același praf de stele și același legământ
până și aceeași soartă El ne-a dat!

Georgeta

De ce?







de ce-i atât de bine atunci când sunt cu tine?
de ce mi se topește inima de dor?
de ce dulcea-ți privire o simt mereu cu mine?
de ce și amintirile mă dor?

de ce iubirea asta mă mistuie într-una?
de ce de tine am nevoie-ntotdeauna?
ești oare tu un colț desprins din rai
și ai venit în lume doar ca să mi te dai?

bine nu știu nici cine ești și nici de unde vii,
dar știu că pentru mine ești toată fericirea,
cea cu petale calde și trandafirii,
ești primăvara ce-mi dăruie iubirea.

Georgeta

miercuri, 8 octombrie 2014

E liniște deplină acolo unde ești...






E liniște deplină acolo unde ești,
palatul e-nvelit în mantie de stele,
de-aș fi acum cu tine, ți-aș spune iar povești,
tu m-ai privi pierdut și-ai fi mirat de ele.

Din când în când ți-aș observa privirea
și câte-o sărutare ți-aș da ori ți-aș fura,
tu mi-ai înconjura cu mâinile mijlocul
și-atuncea  ți-aș șopti că eu îți sunt norocul.

Și-am adormi îmbrățișați ca pruncii,
fără de griji, iubindu-ne și-n vis,
și ne-am trezi cu zâmbetul pe buze
știind că  viața fi-ne-va un paradis!

Georgeta Istrate

SMS - Cât de bine e cu tine!







Cât de bine e cu tine!
Am impresia că zbor,
Între noi este iubire
Este grijă și e dor.

Când în parc mă ții de mână,
Spun atunci tristeții: piei!
Fugi departe, unde vrei,
Fericirea să rămână!

Georgeta Istrate

marți, 7 octombrie 2014

Mănăstirea Văcărești, o amintire dulce-amară ( IV, ultima parte)




Un decembrie îndoliat

  În luna decembrie a anului  1986, Mănăstirea Văcăreşti murea încet şi dureros cu fiecare muşcătură de buldozer ce zdrobea   în lama sa o parte din istoria acestor locuri. Strigătul de ajutor al monumentului, neauzit de nimeni, ci doar intuit, avea să rămână ca o frustrare, ca o neputinţă a locuitorilor cetăţii,  în faţa unui regim care nu înţelegea valoarea materială şi cea intrinsecă a acestei moşteniri nepreţuite de secol XVIII. Uneori, lipsa educaţiei unui om, care  însă deţine puterea, poate să-l determine să se joace de-a Dumnezeu, iar răul pe care îl face, din orgoliu, este de cele mai multe ori ireparabil. Acea lună  a fost una de doliu. 

Fig.11
   
   Tristeţea din sufletul bucureştenilor este zugrăvită  dureros de condeiul arhitectului Gheorghe Leahu care spune,  în cartea dedicată distrugerii mănăstirii: “ Pe 11 decembrie 1986, după - amiază, înainte de înserare, când nu te mai puteai apropia de fosta mănăstire din cauza cordoanelor de securişti şi  militari ce înconjurau zona, am trecut cu jale în suflet prin Piaţa Sudului, să-mi iau rămas bun de la fostul monument. Întreaga incintă din faţă nu mai exista; Casa sau Palatul Domnesc şi Stăreţia erau fără acoperişuri şi fără zidurile de la etaje, din biserică se smulgeau ferestrele, lăsând mari orbite negre în zidurile sfărâmate”.
     Ansamblul mănăstiresc a fost distrus, dar locul a rămas multă vreme nefolosit. În prima parte a anului 1989,  Nicolae Ceauşescu a renunţat la ideea de a construi Tribunalul pe locul mănăstirii, dorind în schimb  o sală de congrese,  cu o capacitate de 12.000 locuri. După cum bine ştiţi, nu a mai apucat să-şi pună ideea în aplicare, pe acel loc existând la ora actuală un mall. 

 
Am ratat şansa trăirii unor emoţii unice

    Un ochi din afară s-ar putea întreba de ce  suntem noi, românii, aşa legaţi de această mănăstire.  Răspunsul este mult mai profund şi implică nu numai clădirea în sine, ci şi  trecutul nostru. 

Fig. 12
 
  Ansamblul de la Văcăreşti nu reprezenta doar nişte ziduri reci, indiferente, un loc de care să te lipseşti uşor. Era parte din poporul acesta, o parte care a fost distrusă printr-o decizie arbitrară. Acolo, între  zidurile bisericii, dar şi cele ale închisorii, vremurile au scris povestea bucuriei  şi a  tristeţii, a raiului  şi a iadului,  care s-au împletit dulce şi amar întru şlefuirea caracterelor românilor. Prin durere şi rugăciune, Mănăstirea Văcăreşti s-a imprimat adânc în sufletele românilor şi de acolo nu mai poate fi alungată. Pierderea  ansamblului, înseamnă  ratarea şansei de a atinge, a simţi şi trăi momente unice, născute dintr-o istorie dulce-amară, care ne-ar fi transportat direct în Evul Mediu.
   Fotografiile şi descrierile care au fost proiectate în Aula Academiei Române,  nu au arătat numai imaginile distrugerii, ci şi perioada de apogeu a mănăstirii. Era un loc de care te puteai îndrăgosti. Privind fotografiile, cu  ochii minţii, puteai să-ţi imaginezi  că te plimbi printre  şiruri de arcade nesfârşite, în care te poţi rătăci, privirea îţi este cucerită de   porticurile  ce înconjoară incinta principală, apoi  Casa Domnească,  bucătăriile  suprapuse  cu bolţi în cascadă, paraclisul şi suita de chilii  completează  decorul medieval. Şi peste toate, muzica bisericească pe care o intuieşti,  răzbate dincolo de zidurile bisericii,  emanând parfumul acelor vremuri…

Mănăstirea din suflete

    
Fig. 13

    Prin distrugerea mănăstirii,  s-ar putea spune că o  pagină din  cartea de identitate a românilor a fost ruptă cu brutalitate. Dar iată că pagina aceea, în care exista material mănăstirea, datorită admiraţiei, sentimentelor şi trăirilor pe care le-a generat,  a rămas intactă  în memoria oamenilor care au iubit-o.  Ciudat, niciodată nu poţi spune că ai pierdut totul, căci memoria creează din nou. Unul din lucrurile cele mai importante, care dovedeşte existenţa noastră în această lume,  este ceea ce lăsăm după noi. Sunt oameni ataşaţi atât de mult de acest edificiu, încât  se gândesc să-l  readucă la viaţă cu orice preţ.  Pentru moment, Mănăstirea Văcăreşti va fi “rectitorită”  doar într-un album, coordonat de acad. Răzvan Theodorescu,  în ale cărui file vor fi strânse fotografii, mărturii, studii ştiinţifice,  în aşa fel încât frumuseţea-i unică  să poată fi văzută şi de generaţiile care vor urma.
   Anca Beatrice Todireanu, organizatoarea evenimentului din 1 noiembrie 2012, a rostit cuvintele mult aşteptate de auditoriu: „ Nu vom uita Mănăstirea Văcăreşti! În sufletele noastre nu a rămas distrusă!”

Georgeta Istrate


BIBLIOGRAFIE 




-         Însemnări personale culese  la Sesiunea Ştiinţifică intitulată: „ Un sfert de veac de la distrugerea Mănăstirii Văcăreşti” , Aula Academiei Române, Bucureşti,  1 noiembrie 2012.

-         Alexandru Al. Fălcoianu, Călăuza istorică a Mănăstirii şi Închisorii Centrale Văcăreşti, Tipărită de Legătoria Închisorii centrale Văcăreşti, Bucureşti,  1929.



Fotografii:

-         Foto 1, afiş sesiune ştiintifică,  scanare personală



-         Foto 3, ansamblul de la Văcăreşti , http://fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro/6-1387-manastirea-vacaresti/album

-         Foto 4, Penitenciarul Vacaresti, http://alkzik.wordpress.com/2010/03/24/manastirea-vacaresti/


-         Foto 5, Rugăciune la Văcăreşti, http://alkzik.wordpress.com/2010/03/24/manastirea-vacaresti/

-         Foto 6, interiorul bisericii Văcăreşti, http://www.imagoromaniae.ro/imagini/mnstirea-vcreti-interior.html


-         Foto 7, coloanele de la intrarea în paraclisul mănăstirii, http://fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro/6-1387-manastirea-vacaresti/album

-         Foto 8, pridvorul bisericii Văcăreşti, http://fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro/manastire?page=8

-         Foto 9, incinta mănăstirii Văcăreşti înainte de demolare, http://fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro/manastire?page=8

-         Foto 10, frescă Mănăstirea Văcăreşti, pescuirea minunată, http://www.stavropoleos.ro/webpage.php?id=10

-         Foto 11, Demolarea bisericii Vacaresti, http://alkzik.wordpress.com/2010/03/24/manastirea-vacaresti/


-         Foto 12 , Macheta  Văcăreşti, http://alkzik.wordpress.com/2010/03/24/manastirea-vacaresti/


-         Foto 13, Pictura biserica Văcăreşti,