sâmbătă, 11 august 2018

Conferinta MNAR - Biserici în biserici - micro-arhitecturi liturgice


   La Muzeul de Artă al României,în data de 10 august 2018,  a avut loc un eveniment de excepţie . Este vorba despre conferinţa cu tema  “Biserici în biserici – Micro-arhitecturi liturgice”, susţinută de tânăra doctorandă în istoria artei, la Universitatea din Florenţa,  Anita Paolicchi. 



  Au fost prezentate publicului spectator unele dintre cele mai frumoase şi spectaculoase chivoturi expuse la MNAR. De asemenea, au fost prezentate şi câteva exemple de astfel de obiecte aflate în depozitele MNAR.  După cum probabil ştiţi din Vechiul Testament, în vechime, exista un chivot al legământului, pe care evreii îl purtau chiar şi pe câmpurile de luptă. Acesta păstra  în interior Tablele legii.  Ei bine, în Biserica ortodoxă, chivotul este un obiect de mici dimensiuni,  în formă de biserică, folosit în altar pentru a păstra  împărtăşania. Cu alte cuvinte, un chivot este macheta unei biserici. 



   Spectatorii au asistat  la prezentarea unor chivoturi de la Mănăstirile Hurezi, Snagov, Tismana, Cotroceni , Comana, Argeş, etc. Unele dintre aceste obiecte redau fidel arhitectura bisericilor, pe când  altele nu respectă  întocmai forma bisericii. Însă toate sunt lucrate cu măiestrie, fiind considerate pe bună dreptate adevărate opere de artă de mare valoare. Un capitol interesant al conferinţei a tratat  semnificaţia simbolică şi originea acestor obiecte liturgice. 



  În încheierea conferinţei, au fost prezentate alte astfel de micro-arhitecturi -   tipuri de cădelniţă. A fost  explicată în amănunt, de asemenea, şi  semnificaţia acestora. 

  Pentru mai multe informaţii, accesaţi linkul:
 https://www.facebook.com/events/1647200655407103/

Georgeta Istrate

marți, 31 iulie 2018

Era o seară frumoasă de iulie …

    Era o seară frumoasă de iulie. Ieşisem de la serviciu. Şi fiindcă era o atmosferă plăcută, în care vântul adia uşor jucându-mi-se prin plete,  m-am gândit să fac o plimbare prin centrul vechi. La un moment dat, sufletul mi-a fost invadat de o muzică încântătoare . M-am apropiat. Erau două fete ce cântau la vioară dumnezeieşte . 



    Nu ştiu de ce nu cântau în vreo orchestră, căci talent aveau cu carul.  Erau tinere, frumoase, pline de viaţă şi parcă făceau parte din acest peisaj. Au observant că le privesc şi că sunt încântată de arta lor, aşa că am avut senzaţia că , pentru câteva momente, au cântat doar pentru mine. 




   Le-am răsplătit talentul şi efortul. Înainte să plec,  le-am cerut permisiunea de a le fotografia. Şi pentru că nu vreau să mă bucur doar eu de aceste fiinţe cu totul deosebite, am decis să le pun poza pe blogul meu, să vă bucuraţi şi voi.



Georgeta Istrate

Prezentarea lucrării “La mare”, de Nicolae Grigorescu

Duminică, 29 iulie 2018, Muzeul de Artă al României





    Evenimentul,  din seria de prezentări “Opera sub clar de …lupă”, a avut parte de o prezentare de excepţie, prin Elena Ciocoiu , specialist în istoria artei. 




     Cei care au asistat la acest moment,  au beneficiat de o   adevărată lecţie de istoria artei. Au fost purtaţi prin toate etapele evoluţiei pictorului Nicolae Grigorescu, cu focalizare pe lucrarea “ La mare”. 

     Pictura  a fost explicată cu lux de amănunte, începând cu peisajul marin , continuând cu starea psihică a personajului pe care îl dezvăluie artistul în această lucrare, apoi  vestimentaţia,  încheind cu lumina ce cade pe fiecare element din peisaj, conferindu-i acestuia o aură specială.  

Georgeta Istrate

vineri, 27 iulie 2018

Pictorul Gheorghe Pogan – “Falsă retrospectivă ” (V)- ultima


       În seara vernisajului expoziţiei “Falsă retrospectivă”,  pictorul Gheorghe Pogan mi-a mărturisit că este obosit, că în ultimele zile se ocupase de punerea tablourilor pe perete într-un fel anume , în aşa fel încât fiecare  să fie pus în valoare . Mi-a mai spus că detaliile i-au luat mult timp. Că a dorit să creeze invitaţilor o stare specială, în care întreaga expoziție să inducă o trăire asemănătoare cu atmosfera dată de   Micul Palat din Paris, cu  nuferii lui Monet – o stare de  liniște, de detașare. A vrut de asemenea, ca expoziţia în integritatea ei, să lase  o undă  de mister…


Lumina ca vehicul al ideilor

   Când l-am întrebat de timpul petrecut cu arta pe care o creează, mi-a dat un răspuns aproape matematic: “nu sunt obsedat de ea! De obicei, sunt un voluntar pe tema asta. Mă hotărăsc să fac un anumit lucru și atunci îl fac!Asta e povestea ardelenilor care zic : hai ş-om mere!
-        Ce vă inspiră, cum vine inspirația ?
-        Eu sunt un pictor în general lipsit de talent…
-        Nu este adevărat!, îl contrez eu.
-        Ba da, e adevărat, în măsura în care van Gogh a fost un pictor lipsit de talent și este unul dintre cei (mai mari?!) …”( mă văd nevoită să cer scuze cititorilor mei, dar cele câteva cuvinte rostite în continuare de pictor, pe care le-am pus în paranteză, cred că nu le-am înţeles bine. Am ascultat înregistrarea de sute de ori! Într-adevăr era şi un pic de zgomot în sală, mai degrabă un murmur creat de conversaţiile invitaţilor. Am vrut să scot fraza cu Van Gogh, dar mi s-a părut că fur din strălucirea discursului. Aşa că am decis să pun această paranteză).
    “ Mi-am pus următoarea problemă :toată lumea poate picta folosind culorile. Singurul care pictează cu lumină este Dumnezeu. Uneori încerc și eu. Ce am încercat să fac a fost să pictez folosind lumina ca vehicul al ideilor mele și să o transpun aici. Dacă vorbim de inspirație, ea  este dată doar de  nevoia de a crea -  Dumnezeu! De cele mai multe ori, pictura se face singură! Nu ai măiestria aia să te duci până acolo. Dar ea începe să se construiască, vine de la sine, încep să lucreze formele între ele, să aibă corespondență, să te trimită la lucruri făcute sau la unele pe care vrei să le faci. Fiecare lucrare este un instantaneu, o chestie înghețată undeva, a devenirii tale - relațiile tale cu trecutul și viitorul! E poveste filozofică,  complicată, mai mult decât povestim noi aici"…

În căutarea timpului
   
     Mereu am crezut că un om care are capacitatea de a crea , are nevoie să fie liber din toate punctele de vedere. Dar pentru asta trebuie ca  persoanele care-i sunt  aproape, să-i ofere această libertate . Artistul , fie el pictor, scriitor, cântăreţ, etc, va răsplăti lumea cu  frumuseţea pe care i-o oferă, pe care el, în liniştea şi libertatea lui, o creează.  Poveri precum câştigarea existenţei printr-o slujbă oarecare , plata facturilor, schimbarea scutecelor  şi alte chestiuni, îi ucid talentul sau cel puţin nu-i dau voie să se manifeste. Arta , oricare ar fi ea , are nevoie de timp sau poate de ieşirea din timp…
-        Când faceți o lucrare, intrați  în ea, vă rupeți de realitate, cum se întâmplă acest lucru ?
-         În ultima vreme, cu multă  dificultate. Sunt prins între stările în care mă pune viaţa şi pictură. În urmă cu mulţi ani  îmi era mult mai ușor  să fac figura asta, numai că  nu aveam tehnica de lucru . Atunci, eram în căutarea tehnicii. Acum, am tehnică, dar sunt în căutarea timpului. Lucrez… nu știu câte ore pe zi, 5-6 ore, cât mă pot  împărţi  între chestiunile de familie, mai ales cele medicale, plus  partea de  conducere a Uniunii Artiștilor Plastici - zona de cenzorat, de urmărire a tuturor chestiunilor legale, statutare şi altele. Vă închipuiți cum trebuie să comut eu de la o treabă administrativă la una din zona medicală, pe urmă să sar la una din zona artei. Am încercat să las să se contamineze cât mai puțin pictura, dar se transmite totuşi o stare a mea de deplasare…
Ca să ieşim puţin din zona asta oarecum cenuşie, am încercat să fac o glumă: faceți slalom bine, după cum văd !
-        Da, încă mai râd!





Visul artistului

  Îl acaparasem destul pe Gheorghe Pogan în seara aceea misterioasă. Şi totuşi, am insistat.  L-am întrebat dacă are un vis măreţ în ceea ce priveşte arta sa.
     “Povestea cu cele două dimensiuni, transformate în trei dimensiuni și uneori în a patra dimensiune, este un vis mai vechi pe care încerc să-l materializez. Este  o intenție de a ajunge la o pictură în care să poți intra - așa cum contemplarea imaginii te absoarbe, tot astfel să poți pătrunde într-o pictură. Să te simți copleșit de jur împrejur de spațiul cultural, de atmosfera pe care ți-o creează picturile - și de acolo presiunea materiei, presiunea culorii, presiunea dimensiunilor, presiunea spațiului, a luminii și a întunericului în acest univers. Am şi  o explicație pentru urmele  geometrice care apar în colțurile lucrărilor mele . Ele ar fi trebuit să ajungă în spatele privitorului, ca imaginile să îl absoarbă”. 

Georgeta Istrate