duminică, 11 iulie 2010

Proorocul Ilie




Ilie îşi începe misiunea de a reîntoarce poporul către Creatorul său, în timpul domniei regelui Ahab, despre care scripturile spun că “a săvârşit fapte rele mai mult decât toţi cei ce au fost înaintea lui”.

“Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel…”

Cu toate că trăieşte singuratic în munţi, Ilie suferă atunci când vede Israelul rătăcind în întuneric, închinându-se unor idoli fără viaţă. El ştie că, dacă poporul va continua să rănească inima sfântă a lui Dumnezeu, va avea soarta Sodomei şi Gomorei. Preferă o criză majoră care să-l facă să înţeleagă că se află pe un drum ce duce iremediabil la distrugere. Hotărât să schimbe cursul lucrurilor, îşi ia toiagul şi pleacă în Samaria, la curtea împăratului Ahab.Cu îndrăzneală, Ilie rosteşte în faţa suveranului judecata divină: “Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” După ce rosteşte aceste cuvinte profetul pleacă, înainte ca Ahab să apuce să ia vreo măsură împotriva lui. Ecoul acestei veşti imprimă pe faţa regelui nelegiuit uimire, panică, revoltă şi dorinţă de răzbunare, ca un bici gata să lovească. Izabela, soţia regelui, fierbe de mânie şi, daca l-ar avea în faţă pe Ilie, ar da ordin să fie ucis pe loc.Proorocul este căutat din cetate în cetate şi din împărăţie în împărăţie.Însă pe el îl protejează chiar Domnul, care îl îndeamnă să se ascundă lângă pârâul Cherit, aproape de Iordan: ”apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă”.

Mândria care distruge

Sentinţa lui Ilie începe să se împlinească dramatic.Toată frumuseţea şi bogăţia pământului începe să moară zi după zi: cursurile apelor se micşorează treptat; izvoarele seacă; dealurile, altădată acoperite cu verdeaţă, suspină sub pustiirea secetei; pădurile, care nici măcar umbră numai pot să facă, plâng sub greutatea uscăciunii; animalele rătăcesc încoace şi încolo însetate şi înfometate; pe câmpurile veştede se văd păsări moarte ...Totul este un pustiu nemărginit. Israeliţii mor de foame şi sete, iar jalea este de neimaginat. În acele zile , se împlineau vorbele lui Moise, care spusese că, dacă nu vor asculta : “cerurile tale Israele se vor face aramă deasupra capului tău şi pământul de sub tine fier; în loc de ploaie Domnul va da pământului tău praf şi pulbere care o să cadă asupra ta până te va pierde...” Ahab crede că, dacă l-ar ucide pe Ilie, problemele ar lua sfârşit. Dar Sfântul nu este de găsit şi, ca să-l scoată din ascunzătoare, Izabela ordonă uciderea proorocilor Domnului. Israeliţii sunt disperaţi, îşi aduc aminte de cuvintele lui Moise care le spusese, în vechime ,că suferinţa lor se va sfârşi, dacă îl vor căuta din nou pe Dumnezeu: “de se vor smeri şi de se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele şi le voi tămădui ţara.” Dar mândria este mai puternică decât recunoaşterea adevărului, iar vina pentru toată această suferinţă o pun doar pe seama lui Ilie.

Femeia credincioasă

Trecuseră trei ani de când fusese rostită sentinţa, iar poporul nu dăduse niciun semn că ar vrea să se întoarcă la Domnul.Chiar şi pârâul, care-i asigura apa lui Ilie, secase. Dumnezeu îl îndrumă către casa unei văduve din Sarepta.Femeia nu este israelită, dar îl cinsteşte pe Dumnezeul cel adevărat.Chiar dacă ştie că ea şi fiul său vor muri de foame, îşi împarte bruma de mâncare cu Ilie.Credinţa şi bunătatea ei sunt răsplătite. Proorocul face ca făina şi uleiul să nu se termine în vasele ei, până ce Dumnezeu va da ploaie pe pământ.Apoi, când singurul fiu al văduvei moare, Ilie îl readuce la viaţă. Însă misiunea sfântului nu se limita doar la aceste minuni, ci lucrarea cea mare de-abia cum avea să înceapă, căci poporul se află pierdut în întuneric, sub influenţa lui Baal. Soluţia? Numai o reformă de dimensiuni naţionale îi poate reda lumina şi îl poate întoarce la credinţa în Dumnezeul care l-a scos din robie. Îi cere astfel lui Ahab să adune Israelul pentru o demonstraţie pe munte...

Reformă pe Carmel

În ziua hotărâtă, cortegiul împăratului înconjurat de ostaşi, o mare de israeliţi şi sute de prooroci idoleşti stau acum pe Carmel faţă în faţă cu singurul om care apără onoarea Lui Dumnezeu. El invită pe cei credincioşi să i se alăture, dar nimeni nu îndrăzneşte s-o facă. Atunci propune să se aducă doi viţei :unul jertfă pentru Baal, iar celălalt pentru Domnul. Dumnezeul adevărat ar trebui să coboare foc din cer, să mistuie jertfa. Preoţii falşi ştiu că nu vor trece proba de foc...Totuşi ei strigă: “Baale, auzi-ne!”... Israeliţii asistă uluiţi şi dezgustaţi la tot felul de manifestări ciudate - incantaţii, sărituri, strigăte, mutilări... Oamenii aceştia ar face orice ca să aducă focul pe jertfa lor şi să nu fie discreditaţi, chiar să şi trişeze! Însă profetul îi supraveghează cu atenţie .Spectacolul devine ridicol , iar poporul lui Israel realizează ce nebunie este închinarea la idoli. În această disperare , Ilie pune paie pe foc, bătându-şi joc de preoţii lui Baal :”Strigaţi mai tare, că doar este dumnezeu! Poate stă de vorbă cu cineva, sau se îndeletniceşte cu ceva, sau este în călătorie, sau poate doarme; strigaţi tare să se trezească!”

“Domnul este Dumnezeu”

Este ceasul jertfei de seară. Ilie, ajutat de popor, repară altarul distrus al Lui Dumnezeu, sapă un şanţ în jurul lui, pregăteşte lemnele şi jertfa .Peste toate acestea toarnă apă suficientă cât să umple şanţurile.Apoi, ridică mâinile spre cer şi se roagă simplu:”Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă Doamne acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur Eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău...” Din cer cad flăcări ca fulgere strălucitoare peste altarul sfânt, mistuind jertfa. În faţa unei astfel de demonstraţii, israeliţii îngenunchează şi strigă de răsună munţii şi văile: “Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!” Când umbrele nopţii se aştern peste Carmel, proorocul se roagă în genunchi şi ploaia atât de aşteptată vine să readucă totul la viaţă.
După demonstraţia din acea zi, Ilie fuge în muntele Horeb ca să scape de răzbunarea Izabelei care, umilită, vrea să-l ucidă. Aici, Dumnezeu i se descoperă “într-un susur blând şi subţire” menit să-i redea liniştea. În perioada următoare, proorocul îl alege ca succesor pe Elisei, pe care îl iniţiază timp de mai mulţi ani.La sfârşitul misiunii sale pe pământ, Ilie este răpit la cer într-un car de foc, sub ochii ucenicului său.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu