De ce s-a făcut atât de târziu ? (viaţa bate ficţiunea)

Cine poate pătrunde în abisurile minţii omeneşti? Cărui mecanism datorăm ideile cele mai degradante, capabile să determine persoanele din jurul nostru să sufere atât de mult? Şi de ce ,de fiecare dată ,cele mai nefaste urmări le suferă chiar persoana pe care declarăm sus şi tare că o iubim cel mai mult pe lumea asta? Apoi, ca o judecată supremă vedem că începe să ne doară şi plângem că am greşit.Unele fapte chiar nu mai pot fi îndreptate, pentru că lezează demnitatea umană. Astăzi, vă voi spune povestea lui Radu S. din Timişoara…
În anul 1996 se căsătoreşte cu Lidia şi traieşte alături de ea o frumoasă poveste de dragoste.Amândoi lucrează la aceeaşi firmă, ocupând posturi cheie. Iubirea lor devine un model de urmat pentru prieteni şi colegi. Pâna într-o zi când…

...apare ispita

La firma respectivă se angajează nepoata patronului,Cristina.Este stăpână pe sine, îi priveşte pe toţi de sus şi nu se dă în lături de la flirturi cu bărbaţii, fie ei şi însuraţi.Parcă îi place să strice. Culmea, se opreşte la Radu. De ce tocmai la el?
“Privirile şi avansurile ei insistente mă tulburau într-un fel pe care nu pot să vi-l descriu.Aveam impresia că îmi răvăşesc toată fiinţa.Raţiunea îmi era anihilată, ca şi cum ar fi avut o putere supraomenească de a-mi subjuga voinţa.Vă daţi seama că i-am căzut imediat în plasă. Era extravagantă, obraznică şi mă excita îngrozitor.Nu voiam să mă gândesc la consecinţe… trăiam intens clipă.Soţia mi se părea nesemnificativă şi nu-mi dădeam seama cum de nu văzusem până atunci”.

La director se intră numai cu programare!

Relaţia conjugală stă sub semnul întrebării, dar gândurile şi acţiunile lui sunt îndreptate către Cristina. Reproşurile soţiei i se par străine, deranjante şi blocante, în comparaţie cu noile idealuri. Prezenţa Lidiei îl enervează din ce în ce mai mult. Uneori, se surprinde ridicând mâna asupra ei, dar lacrimile şi privirea tristă, pe care s-a lipit dureros dezamăgirea, îl opresc.
Din relaţia vulcanică dintre el şi nepoata patronului rezultă o avansare pe postul de director economic al firmei. Alt statut, altă viaţă şi alt salariu îl fac să-i privească pe ceilalţi de sus. Lidia nu-l mai recunoaşte.Are senzaţia că vreo entitate străină a pus stăpânire pe mintea soţului ei. Altfel, nu se împacă cu ideea că un om poate să se schimbe atât de mult, într-un timp atât de scurt.Ca să intre în biroul lui, este înştiinţată că are nevoie de programare.
”Lidia aştepta în biroul secretarei , în timp ce eu făceam sex pe mese cu Cristina. Mă comportam ca un animal.Acum mi-e ruşine să mă privesc în oglindă.Lacrimile soţiei mă deranjau foarte mult, de aceea am luat o decizie rapidă: i-am cerut divorţul. Doamne, cât rău i-am făcut! După ce a părăsit casa noastră, pe o foaie de hârtie, am găsit următoarele versuri:

Am îngropat iubirea

ninge peste un mormânt
şi Crivăţul bate puternic
urlă furtuna
în noaptea-ntunecoasă!

am îngropat iubirea
pe-al ei mormânt cresc spini
iar demonii de smoală
dansează diavoleşte
în neagra turbare a nopţii...

şi ninge fără milă
iubirea noastră tace
troieni ajung la stele
iar noi, ca doi străini
vom rătăci prin vreme
dar goi, fără iubire
căci azi o îngroparăm
adio deci, iubire!”


Planul diabolic, între agonie şi extaz

Cu toate acestea, cei doi sunt obligaţi să “convieţuiască”, deoarece lucrează la aceeaşi firmă. Suferinţa Lidiei continuă să-l enerveze şi să umbrească marea fericire pe care o trăia alături de Cristina. Acest lucru atrage antipatia celorlalţi angajaţi asupra lui, aşa că inventează un plan să scape definitiv de această situaţie: îi alege acesteia un partener, tot din firmă , căruia îi propune să-l ajute cu o casă dacă… se însoară cu Lidia! În acest scop, organizează o petrecere la care colegul trebuia s-o convingă de sentimentele curate pe care i le nutreşte. După adevărate tratate de cucerire, fata acceptă relaţia.
Atât Lidia cât şi Radu se recăsătoresc, fiecare cu o altă persoană.Numai că viaţa lui merge din rău în mai rău.Preferata inimii, pofticioasă şi perversă, îşi găseşte alţi parteneri cărora le oferă chiar şi cadouri ca să se culce cu ea. Radu devine nervos şi nesigur pe sine: ” Ştiam că buzele femeii străine sunt unse cu miere doar ca să acopere amarul otrăvii, dar nu am făcut nimic. Am fost sadic, i-am luat locul lui Dumnezeu şi am hotărât până şi soarta Lidiei, care nu a aflat nici până în ziua de azi cum am îndepărtat-o de mine.Cel mai dureros este că ea chiar şi-a găsit fericirea, a făcut un copil şi, trebuie să recunosc , soţul o respectă şi se poartă cu ea aşa cum n-am făcut-o eu. Doamne, ce greu îmi este să-i văd cum au grijă unul de celălalt, cum el o mângâie cu mâinile sau cu privirea, dar mai ales cum ea îi răspunde în acelaşi fel. Pare mulţumită, nu pot să spun că e fericită. Poate că nu vreau să accept că e fericită cu altul. Dar nu pot să nu văd că ochii ei au acea lumină pe care eu o aprinsesem cândva şi pe care singur am stins-o. Sunt teribil de gelos, îmi dau seama c-o iubesc imens, poate de-abia acum cu acea conştienţă a omului care ştie ce are. Doamne,de ce s-a făcut atât de târziu? Cum să dau timpul înapoi şi să îndepartez perioada aceea care mi-a facut atâta rău? Ce sentiment de neputinţă! Mă voi vindeca vreodată?”

Georgeta Istrate