marți, 31 mai 2016

Numele lui e Viorel Pop…(3)






Într-o seară de toamnă târzie

   De când cu noua viaţă, surprizele apăreau în viaţa lui ca nişte musafiri nepoftiţi: mişca tot felul de obiecte cu puterea minţii, se trezea într-o lume paralelă, în mijlocul unui eveniment ce avea să se întâmple la mii de kilometri distanţă. Le spunea prietenilor ce a văzut şi, la câteva zile, apărea ştirea în presă confirmând ceea ce văzuse: căderea lui Ceauşescu; turnurile gemene care aveau să se prăbuşească; ravagiile unor cutremure pe glob...
     Într-o seară de toamnă târzie, cu frig şi lapoviţă, se afla în magazinul “Victoria” alături de  un prieten, în ideea de a-şi face fotografii la minut pentru nişte acte. La ora aceea nu mai era lume în magazin, ci doar vânzătorii, care se pregăteau să-şi facă socotelile. Când a intrat, a trecut pe lângă o bătrânică, s-a uitat lung la ea şi a mers mai departe. În următoarea secundă a simţit o căldură neobişnuită în corp. S-a întors şi a gândit: “săraca, ce mult seamănă cu bunica mea!” S-a mai întors o dată şi, în locul bătrânei, a văzut chipul Maicii Domnului, după care bătrânica a apărut din nou. S-a întors, a scos din buzunar toţi banii pe care îi avea şi i-a dat. În acel moment, făptura a dispărut. Nu-i venea să creadă. A ieşit. Străzile erau însă pustii, pe o rază de câteva sute de metri nicio făptură... Bineînţeles că nu mai avea bani pentru poze şi, ca să nu se  facă de râs în faţa prietenului că nu mai are bani să le plătească, a făcut în aşa fel încât filmul s-a voalat de cinci ori...A doua zi, a câştigat de zece ori suma pe care i-o dăduse bătrânei misterioase.

Mai ai puţin şi dansezi

  Viorel spune că un destin mai frumos ca acesta nici nu putea să aibă. Dacă sufletul îţi este dulce, el se poartă la fel, dacă sufletul îţi este acrit şi nu vrei să-ţi schimbi  atitudinea, se poartă ca atare. Copiii însă îl iubesc necondiţionat şi ştiu că el este “nenea care ne vindecă”.Aşa şi este. Diagnostice grave, care necesitau intervenţii costisitoare în străinătate, au fost rezolvate cu succes; autism, paralizii, distrofii musculare, miopii, tetrapareze spastice... În cabinetul lui am văzut bătrâni care au plecat cu bastonul la subsuoară, sau, după ce au aruncat cârjele, au început să danseze. Şi el... “Hai, tanti, mai încearcă...mai...mai...hai că merge, mai ai puţin şi dansezi”.
     L-am lăsat pe Viorel Pop cu colecţia lui de cârje şi cu bucuria recunoştinţei faţă de divinitatea care i-a dăruit puterea  de a readuce bucuria pe feţele tuturor...

Georgeta Istrate

Numele lui e Viorel Pop…(2)




Ai văzut cât de trist e chipul Maicii Domnului în icoane?

   I se întipăriseră în minte ochii blânzi ai  Maicii Domnului şi căldura neobişnuită a vocii . Totul se întâmplase într-o fracţiune de secundă, timp în care Viorel spune că “în toată viaţa mea nu m-am rugat cu atâta intensitate cum am făcut-o în fracţiunea aceea de secundă”. Când s-a întors să se ridice,  lumina nepământeană ce însoţise vizitatorii dispăruse  şi luase cu ea cele două făpturi divine. S-a ridicat, a mers, s-a aplecat, a făcut genuflexiuni, mersul piticului...totul era în regulă. Îi venea să strige de bucurie, dar în camera alăturată dormeau soţia şi băiatul lor, Gabi. Nu-i venea să creadă că, după nouă luni de suferinţă , minunea se produsese. Nu mai putea să adoarmă, acum se ruga să se facă mai repede dimineaţă. Cu toate acestea, Viorel era încă nelămurit, gândea că totul a fost un vis...Dimineaţa, când soţia a intrat în camera lui, a rugat-o să se uite la locul bolnav. Coloana nu mai era deformată, cele şase inele se aliniaseră, în schimb rămăsese o pată mare de un verde-vineţiu, ca un hematom după o lovitură puternică...În clipa următoare membrii familiei amuţiseră. Lacrimile de bucurie n-au mai putut fi oprite când l-au văzut pe Viorel mergând, alergând, ca şi cum toată acea perioadă fusese un coşmar din care tocmai se treziseră. Dar minunea vindecării nu venise singură. Probabil că preţul care trebuia plătit era ca, la rândul lui, Viorel Pop să-i vindece pe alţii... Din acea zi, viaţa lui s-a schimbat radical. Putea să simtă, să diagnosticheze, să vindece. A început să călătorească în timp, până ce a  ajuns la momentul răstignirii Mântuitorului “ de câte ori merg acolo, simt mirosul acela de oţet şi de sânge. Senzaţia că am trăit în acele timpuri şi că am participat chiar la răstignire este foarte puternică. De câte ori fac acel drum, mă opresc la o anumită depărtare. Simt o tristeţe şi o apăsare care mă distrug pe dinăuntru. Apropo, ai văzut cât de trist este chipul Maicii Domnului în icoane, în  timpul Postului Paştelui? Vrei explicaţii?! Icoanele pot să vorbească!”


Georgeta Istrate

Numele lui e Viorel Pop…(1)



  Nu poţi să stai în faţa lui şi să gândeşti rău, pentru că ştie. Se uită la tine şi-ţi vede viaţa ca pe un film. Nu foloseşte cuvinte academice ca să impresioneze, chiar dacă are două facultăţi…


"De ce am fugit, nu am scăpat!"

    Menirea lui este aceea de a vindeca. De la distanţă pare un om obişnuit dar, dacă te apropii, simţi că obrajii îţi ard, că o energie necunoscută îţi cuprinde instantaneu toate organele bolnave şi nu ştii ce ţi se întâmplă. Îi simţi curăţia sufletului, comparabilă cu a unui copil, şi te miri cum de răutăţile lumii nu au declanşat în el sentimentul urii şi al răzbunării. Iar dacă te ocupi cu lucruri necurate, se îndepărtează de tine sau îţi spune franc: “pleacă!” Numele lui este Viorel Pop...  Din copilărie avea o atracţie neobişnuită către divinitate. Participa la slujbe şi ştia toate cântecele religioase. Uneori, după slujbă, în febra jocului, mai spărgea cîte un ochi de geam al bisericii. În şcoală, ştia ce subiect o să-i pice la teză sau la examene, chiar şi nota pe care o va primi. Nu a vrut să se facă medic pentru că, gândea la vremea aceea, ar fi stat ţintuit într-un birou.Voia mai multă acţiune şi a ales să fie tehnician veterinar. Dar parcă destinul îl tot îndruma spre medicină umană, căci în armată a fost asistent medical: “de ce-am fugit, nu am scăpat. Am studiat psihologie...Tot ce fac mă conduce spre medicina umană. Nu pot să cred decât că  asta mi-e menirea!”

“Ridică-te şi mergi!”

    După  căsătoria din 1983, şi-a dorit un copil. Până să-l aibă, a trebuit să treacă de şapte ori prin suferinţa pierderii pentru că, după 2-3 luni, sarcina soţiei  se întrerupea din evoluţie. A încercat tot ce a fost posibil, medici, spitale, a cerut ajutorul preoţilor care s-au rugat pentru şi împreună cu el... Când ultima sarcină, o fetiţă,  s-a oprit din evoluţie la şase luni, a simţit o durere nemărginită. Atunci i s-a declanşat o sete teribilă de a picta icoane, în special chipul Maicii Domnului, pe care o simţea aproape de sufletul său. Într-un vis, Fecioara l-a întrebat: “de ce mă pictezi numai pe mine?”
    Încercările vieţii au venit una după alta.O hernie de disc  l-a ţintuit timp de 9 luni de zile într-un scaun cu rotile. Medicii de la spitalul 9  au dat verdictul : «  operaţie! »  Răspunsul lui Viorel a fost hotărât: NU! Se temea că, dacă se va supune acelei intervenţii chirurgicale, va rămâne paralizat în acel scaun blestemat. Şi-a dat singur verdictul: “Dumnezeu mă va vindeca!” I se atrofiaseră muşchii, aproape că devenise o legumă. Îşi aminteşte că era în Bistriţa, în casa socrilor, singur în cameră. O vizită la ora trei dimineaţa avea să-i schimbe viaţa şi să îndrepte cârma destinului către adevărata menire. Maica Domnului însoţită de un sfânt, ca un înger alb de lumină, pe care nu l-a recunoscut din cauza faptului că i-a fost frică să-i privească faţa, stăteau în zona ferestrei şi îl priveau. Deşi dormea pe o parte şi era cu spatele la fereastră, putea să vadă cele două făpturi minunate. A încercat să închidă ochii, dar pleoapele nu-şi mai aveau rostul. L-a cuprins disperarea că poate greşise şi acum trebuia să dea socoteală, dar simţea şi o nevoie imperioasă de a cere ajutor. Când glasul Maicii Domnului i-a spus: “întoarce-te!”, nu a reacţionat. Gândul îi spunea că “astea sunt înşelătorii”.La un moment dat, Maica Domnului s-a adresat însoţitorului: « hai să-l ajutăm, căci a suferit destul ! » Fecioara s-a apropiat de patul lui, a pus degetul în zona inelelor afectate, timp în care bolnavul simţea o căldură crescândă până la senzaţia de arsură. Apoi sfânta a rostit  cuvintele: “Ridică-te şi mergi!”

Georgeta Istrate

Un SMS pe zi - Parc-aş pluti…







Iubirea ce-o trăim e apă curgătoare,
Mi-e sete să o beau ca pe-o minune,
Parc-aş pluti-ntr-un vis din altă lume,
În  braţele ce-ţi sunt mângâietoare.

Georgeta,
31 mai 2016

vineri, 27 mai 2016

Părea că niciodată...






să-mi prinzi în mâna-ţi, mâna,
în ochi să mă priveşti,
să vezi că totdeauna
în inima mea eşti,

un soare răsărit
în noaptea nesfârşită,
părea că niciodată
nu voi fi fericită,

dar ai venit zâmbind
şi ai adus căldură,
cu tine astăzi sunt
şi strâns mă ţii de mână.


Georgeta,
27 mai 2016

luni, 23 mai 2016

Un SMS pe zi - La mulţi ani!







La mulţi ani şi mereu să zâmbeşti
Să ai sănătate şi în  iubire să trăieşti,
Să-ţi fie viaţa frumoasă ca sufletul tău,
Şi-n inima ta, ca un soare, să fiu numai eu!

Georgeta,
18 mai, 2016

joi, 19 mai 2016

UN SMS pe zi -În curtea cea verde









În curtea cea verde cad raze aurii
Blândeţea căldurii e mângâietoare,
Ochii se-ndreaptă spre unde-o să vii
Căci îmi e dor de o-mbrăţişare.

Georgeta,
Mai 2016

marți, 17 mai 2016

Un SMS pe zi - Zumzăie strada








Zumzăie strada de motoare şi lume
Copacii se leagănă alintaţi de-adieri,
Doru-mi vorbeşte întruna de tine
Căci azi te iubesc şi mai mult decât ieri.

Georgeta,
15 mai 2016

Frumoasa mea copilă,



   


    Tu eşti copilul pe care eu l-am cerut cu disperare Lui Dumnezeu. De aceea viaţa ta se aseamănă mult cu a mea. Când ne-a fost greu, am fost acolo una pentru cealaltă.

    Acum, la vârsta la care ţi-ai găsit drumul care te împlineşte, valurile oceanului se ridică ameninţătoare, urlând geloase de li se sparge orgoliul în picături de otravă.
 Uneori, câte unul vine  cu aşa mare furie că te-ar zdrobi. Am uitat să-ţi spun cât de dură e uneori şcoala vieţii. Are examene atât de grele încât ai senzaţia că nu te mai poţi ridica. Dar o vei face, căci zilele nu seamănă una cu cealaltă – în câte o zi tună şi plouă torenţial, în alta adie vântul, iar în alta soarele te scaldă de-a binelea în razele lui, ca să ai energie să mergi mai departe.

 Alteori, zici că destinul  îţi surâde şi exclami fericită: Dumnezeu există  şi mă iubeşte!


   Dar când lumea îţi e mai dragă, când oceanul pare în meditaţie, brusc şi fără veste, se ridică un val care  urlă asurzitor şi ar vrea să te zdrobească. Îţi este teamă. Nu ştii încă să înoţi  într-o asemenea imensitate. Te părăsesc cei care au elicoptere, cei care au vapoare, cei care-ţi promiseseră să-ţi fie aproape fără să le fi cerut tu asta.Te trezeşti singură plângând că nu poţi ajunge la mal, fiindcă nu ai terminat şcoala de înot. Te gândeşti de asemenea că va fi păcat de tine, de lumea căreia ai fi vrut să-i laşi o moştenire intelectuală, ca semn de recunoştinţă că ai trăit în ea.

 Nu te teme!

  Nici eu nu ştiu bine să înot în acel ocean, nu am nici avion şi nici vreun vas de croazieră, dar am o amărâtă de bărcuţă care te poate duce la ţărm.  Bărcuţa aceasta poate să supună valurile, ele o cunosc şi le e teamă de ea, ştiu că poate să le învingă. Ea este ca acel cal slab şi bubos din poveste, pe care lumea nu dă doi bani. Ei bine, lumea nu bănuieşte că el , doar el, poate mânca jăratec, doar el are capacitatea  să îl ducă pe Făt- Frumos spre împlinirea visurilor sale.

   Aşa că, frumoasa mea copilă, oricât de sus te-ar duce destinul ca să te izbească, eu mă voi preface în plasa care se interpune între înălţimi şi piatră. Deci nu ai niciun motiv să te temi!


Georgeta,
17 mai 2016

marți, 10 mai 2016

Ia-mă în braţe...






ia-mă în braţe
şi strânge-mă
până ce voi uita toată
durerea care mi s-a aşezat pe tâmple
în timpul în care te-am aşteptat.

strânge-mă tare
şi nu-mi da drumul
până ce nu ne-om transforma
într-o singură fiinţă
măreaţă, puternică, sublimă

şi nu vom mai şti
care sunt eu...
care eşti tu...


strânge-mă!
vreau să simt căldura trupului tău
să mă bucur de bunătatea sufletului tău
ca să nu mă mai simt
atât de singură !


Georgeta

sâmbătă, 7 mai 2016

4 SMS-uri cât o poezie!






Mi-e dor de tine de parcă nu ne-am văzut demult,
Mi-e dor de mine când sufletul  în taină ţi-l ascult,
E o magie pe care nu ştiu s-o desluşesc
Şi tot ce îmi rămâne este să te iubesc!




Afară este nor şi ploaia nu mai tace
Cu umezeala-i rece peste pământ se-ntinde,
E numai bine-n braţe-a te cuprinde
Şi să te-alint aşa cum ştiu că-ţi place!


Iubesc pădurea, că-ţi este ţie dragă,
Îi semeni întru totul, de parcă ea ţi-e mamă,
Eşti raza aurie ce joacă-n poieniţă
Eşti verdele pe care-l respiră a mea fiinţă!


Şi marea o să-mi placă, de fi-vei lângă mine,
Să înotăm în valuri albastrul libertăţii,
Descătuşaţi  de griji şi tot ce ne mai ţine,
Prizonieri pe câmpul de bătălie-al vieţii.


Georgeta