duminică, 30 septembrie 2012

Sare pe răni





Ai văzut că schiţa un zâmbet
Ai văzut că trăia aparent normal
Şi-ai crezut că vorba ta  nu a lovit-o.
Ai dedus că, de fapt, nu are nimic,
Dar te-ai înşelat
Căci, dacă se străduia
Să pară fericită,
Sufletul îi era rănit
Sângerând într-un roşu stins
Iar tu, ca o ultimă lovitură,
Ai pus sare pe răni

G. I.

Ion C. Brătianu şi politica economică a protecţionismului (partea a II-a)




Politica liberului schimb sau protecţionismul?
      
    În anul 1875, România a încheiat cu  Austro-Ungaria  o convenţie economică pe o perioadă de zece ani. În baza acestui document, românii puteau să-şi plaseze produsele agricole pe piaţa austro-ungară, iar aceştia aduceau pe piaţa românească produse industriale, beneficiind de importante scutiri şi reduceri la taxele vamale. Industria noastră nu a putut rezista concurenţei mărfurilor austro-ungare , prin urmare un număr de întreprinderi au falimentat.Ramurile care au rezistat au fost morăritul  şi industria alcoolului, deoarece au beneficiat de materie primă ieftină. Rezultatele convenţiei au fost dezastruoase pentru economia românească, generând un curent de opinii în rândul burgheziei. Era nevoie de măsuri economice protecţioniste, cu precădere în industrie. După ce politica economică a liberului schimb a dat greş, s-a constatat că singura soluţie pentru scoaterea ţării din inapoierea economică era industria. În anul 1886, cu totate protestele Austro-Ungariei, guvernul român a denunţat Convenţia. 
Legea tarifelor vamale
      După obţinerea Independenţei , s-a creat cadrul necesar dezvoltării unei economii moderne .În acea perioadă  industria românească  era lipsită de capital autohton , de cadre tehnice bine calificate , de maşini şi materii prime, tehnologie modernă  atât de necesară şi un cadru legislativ adecvat. Prin urmare, statul începe să ducă o politică protecţionistă. Cadrul legislativ a vizat mai ales dezvoltarea principalelor ramuri industriale: industria alimentară, forestieră , petrolieră şi metalurgică. În anul 1886 este elaborată o lege a tarifelor vamale, prin care industria românească  era  apărată prin tarifele vamale protecţioniste. Acestei legi i s-a adăugat o alta , în anul 1887, adoptată de liberali  , care acorda înlesniri , pe timp de 15 ani , celor care intenţionau să înfiinţeze întreprinderi mari.   De exemplu, o întreprindere cu un capital  de 50.000 lei şi având cel puţin 25 de lucrători  primea din partea statului scutiri  de impozite şi de taxe vamale  la importul de maşini , reduceri de taxe în transportul feroviar  şi teren în folosinţă gratuită  pentru amplasarea clădirii"
Politica liberală:  „prin noi înşine”
     La început, progresul a fost destul de lent, din cauza faptului că autohtonii  procurau greu capitalul necesar.Principiul economic de bază  era "prin noi înşine",  şi însemna adoptarea unor măsuri protecţioniste prin majorarea tarifelor vamale,  pentru a împiedica pătrunderea mărfurilor străine în România. Aceste măsuri aveau drept scop încurajarea  productiei agricole si industriale autohtone: Accentuând o asemenea politică după Războiul independenţei , era animat – cum declara în Cameră , la 28 februarie 1884 – de ideea de a-i convinge pe români că nu pot să se hrănească , dar mai cu seamă să se îmbogăţească decât numai prin muncă , prin sudoarea frunţii , considerată principala sursă de acumulare a bogăţiei naţionale. Prototipul social de care se simţea ataşat  şi pe care voia să-l impună drept model întregii societăţi era burghezul , adică omul care muncea, întreprindea, acumula şi nu cheltuia decât din neapărată necesitate , în funcţie de nevoile activităţii economice. El nu-şi permitea risipa şi luxul , cheltuieli neproductive , printr-o asemenea mentalitate deosebindu-se fundamental de fosta boierime , precum şi de descendenţii acesteia care se complăceau în starea de rentieri. Ca şef de guvern îşi propunea deci să îndrepte atenţia contemporanilor spre adevăratele surse ale prosperităţii publice , edictând legi de stimulare a unor asemenea direcţii de activitate şi de reprimare a unor afaceri parazitare.

Progrese economice
    Libertatea economică se transpunea în viaţă prin economie de piaţă, bazată pe încurajarea iniţiativei private şi liberă concurenţă,  precum şi pe respectarea proprietaţii private. Pentru a sprijini dezvoltarea economică, comercială şi industrială a României, în condiţiile în care ţara era înapoiată economic datorită învecinării cu imperiile absolutiste multi-naţionale, liberalii susţineau intervenţia statului în desfăşurarea proceselor economice.  În privinţa pătrunderii capitalului străin în economia românească sub forma unor investiţii (împrumuturi acordate statului) pentru dezvoltarea unor ramuri industriale, utilaje, specialişti, deţineri de acţiuni la firme sau bănci), liberalii acceptau cooperarea cu capitalul străin, dar doreau ca acest lucru să se facă sub formă de colaborare, nu de acaparare (nu doreau instituirea unei dependenţe a economiei româneşti de investitorii occidentali).  Şi în agricultură s-au observat unele progrese,   în sensul au fost extinse  suprafeţele cultivate şi s-a încercat o modernizare a tehnicii, dar în ansamblu, tehnica rămâne rudimentară , iar exploatarea pământului  se făcea prin sistemul învechit  al arendăşiei şi avea la bază învoielile agricole:  „Spre a ajunge la stimularea activităţii productive şi la creşterea bogăţiei naţionale , combătea energic prejudecăţi ale contemporanilor, susţinând că sorgintea avuţiei  este munca, iar nu pământul. Privirile lui critice mergeau spre agricultură , sursa principală de subzistenţă  şi de venituri”


    Implicarea statului în procesul economic

   Transporturile se modernizează , iar inventarea telefonului şi a telegrafului au înlesnit mult tranzacţiile comerciale. Serviciul poştal a fost organizat după modelul Occidentului . După 1874, România a intrat în Uniunea Poştală Universală . Ca urmare,  a beneficiat de toate inovaţiile vremii: cărţi poştale, mandate, colete, imprimate, abonamente la ziarele timpului, etc.  Dacă primele linii de telegraf s-au introdus încă din 1854, telefonia a pătruns  în 1884,  când s-a construit prima linie între Direcţia Generală a Poştelor şi Telegrafelor şi Ministerul de Interne.   Doctrina liberală  „prin noi înşine”, a cărui promotor era Ion C. Brătianu  îşi propunea dezvoltarea societăţii româneşti, prin valorificarea resurselor naţionale. În acelaşi timp nu respingea total capitalul străin.Atâta timp cât între partenerii români şi străini exista o relaţie de colaborare, aşa încât interesele ţării să nu fie lezate, totul era în ordine. Ion Brătianu a avut o contribuţie esenţială în modernizarea României şi a fost la înălţimea celor mai importanţ lideri politici ai vremii sale. Ca să-şi pună aplicare ideile, Ion C. Brătianu a implicat statul în procesul economic. Aşadar, statul trebuia să devină factorul de coeziune şi de încurajare în toate sferele activităţii economice. Expresia “prin noi înşine” devine  pentru I.C. Brătianu nu atât o formulare teoretică, ci  un îndreptar în formularea unor măsuri de impulsionare a creşterii economice, atât de necesară în acele momente. El afirma , în data de 14 aprilie 1882, în Cameră, că doctrina sa economică ţinea cont de utilizarea capitalurilor străine doar în cazuri excepţionale, într-un moment de “o mare nevoie, dar şi atunci reglementată astfel încât să nu existe nici un neajuns...” .

 A trăi pentru România
      Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Piteşti - d. 4 mai 1891, Florica, judeţul Argeş), om politic, considerat a fi „părintele liberalismului românesc”, membru de onoare al Academiei Române.    
     Cu siguranţă, Ion C. Brătianu a fost personalitatea cea mai marcantă a vieţii politice din România în veacul al XIX-lea. Ilustru bărbat de stat, este considerat făuritorul României moderne. Este considerat „părintele liberalismului românesc”, deoarece prin eforturile sale a fost posibilă unificarea facţiunilor moderate şi radicale într-o singură formaţiune politică, Partidul Naţional Liberal, care a rămas principalul partid politic din ţara noastră până la instaurarea regimului comunist. De asemenea, a pus bazele valorilor şi principiilor liberale, pe care a încercat să le pună în practică în activitatea sa guvernamentală. Ion C. Brătianu a pus bazele unei adevărate „dinastii” în politica românească, căci descendenţii săi i-au continuat opera politică, dinastie care a „rivalizat” cu dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen în activitatea de construire a statului român modern şi unitar.  Ion C. Brătianu s-a stins din viaţă pe 4 mai 1891, la vârsta de 70 de ani. A lăsat în urmă un stat puternic , cu finanţe solide, un regat independent. A rămas în istoria românilor  prin statornicia în ceea ce priveşte sentimentului naţional: „Nu trăise decât pentru România şi pentru românism , fiind apostolul şi robul renaşterii României moderne căreia îi subordonase totul: avere, soţie, copii.

Bibliografie
- Apostol Stan, Ion C. Brătianu, un promotor al liberalismului în România, Editura Globus, Bucureşti, 1993

- Sabina Cantacuzino, Din viaţa familiei Ion C. Bratianu, volumul I, Editura Albatros, Bucureşti, 1993

- Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971

- Fotografie  Internet – Wikipedia
Georgeta Istrate



Ion C. Brătianu şi politica economică a protecţionismului (partea I)





 Ion C. Brătianu a fost una dintre personalităţile marcante ale vieţii politice din România secolului al XIX-lea şi considerat făuritorul României moderne. Se numără printre fruntaşii Revoluţiei de la 1848, iar după unirea Principatelor, în calitate de prim ministru,  a ştiut să conducă tânărul stat român spre dezvoltare şi prosperitate: ”Industria să se dezvolte deci corelată cu agricultura, cu valorificarea resurselor acesteia, de atragerea în circuitul economic a numeroaselor bogăţii care „zac în rodnicul nostru pământ”. Să se dezvolte cu precădere  acele ramuri industriale  pentru care existau în ţară materii prime”.
  Liberalii promovau proiectul politic al unei societăţi în care primau libertatea  individuală şi raţionalitatea  acţiunii umane , crezând sincer că modernizarea era un proces neîntrerupt , ce-şi avea izvorul în progresul continuu, întreţinut de competiţia dintre oameni. După războiul  pentru independenţă, liberalii au dominat viaţa politică, iar prim ministrul şi omul politic de frunte al epocii a fost Ion C. Brătianu , care a ştiut să se facă indispensabil  atât regelui, cât şi partidului său. A îndeplinit importante funcţii în structurile de stat şi politice ale vremii sale, a promovat principii novatoare în societatea românească  în perioada unei tranziţii dificile pentru România. Dorea cu ardoare să-şi vadă ţara integrată într-o Europă care se moderniza cu paşi repezi şi  se perfecţiona continuu:  „Eforturile lui după cucerirea independenţei sunt cu deosebire concentrate „ fără cruţare de sacrificii” – cum dezvăluie unor oameni de stat în timp ce se aflase la Berlin – pentru ca într-un termen relativ scurt să se pună în valoare nu numai sursele  de bogăţie ale ţării , ci şi toate instituţiile care constituiau puterea unei naţiuni. Intenţia lui era să facă din România atât o ţară dezvoltată prin micşorarea decalajelor care o separau de societăţile cele mai avansate, cât şi un avanpost al civilizaţiei moderne în Orient”
  
Capacităţi profesionale de excepţie

        Lui  Ion C. Bratianu nu i se potriveau stagnarea, inerţia şi conservatorismul, prezente încă în  mai toate domeniile vieţii sociale, politice şi economice, pronunţându-se hotărât pentru un program de reforme capabil să îmbunătăţească , ba chiar să schimbe instituţiile statului aşa încât modernizarea să fie accelerată. Ion C.  Brătianu  a vrut un sistem instituţional ca în Occident, dar nu să fie o copie a acestuia, ci  prin înţelegerea şi aplicarea spiritului acestuia, luându-l ca pe un exemplu şi un model civilizator. Era pentru aplicarea şi respectarea principiilor separării  puterilor în stat, pentru o suveranitate reală a poporului  român şi a existenţei unei opinii active si dezinhibate de intruziuni autoritariste nedemocratice: „ Constatând că instituţiile politice nu aveau o bază adecvată  în industrie, agricultură şi comerţ , îşi propunea o schimbare fundamentală de orientare  în politica economică (...). I.C. Brătianu însă, departe de a preconiza acea soluţie , acţiona nu numai pentru consolidarea regimului constituţional , al instituţiilor politice deci, dar şi utilizarea lor în scopul accelerării creşterii economice , drept modalitate principală de diminuare a decalajului civilizaţiei materiale care separa România de statele occidentale avansate.Din nevoia imperioasă a asanării crizei economico-financiare , încă de la 20 iulie 1876 anunţa măsuri drastice de economii bugetare pe calea reducerii aparatului administrativ. Voia să lovească în mentalitatea multor români care , în loc de a-şi canaliza energiile spre ramuri economice productive , jinduiau după funcţii bine retribuite  din aparatul de stat. Remarcând – întocmai ca Ion Ghica , unul dintre criticii acestei stări de lucruri  - că „răul cel mare „era că „toată activitatea , toată inteligenţa românilor” mergeau spre diferite ramuri ale administraţiei, intenţiona ca prin măsuri speciale să determine o deplasare a interesului  spre agricultură, comerţ şi industrie , precum şi în domeniile ştiinţelor aferente. O asemenea schimbare se impunea prioritar , deoarece doar „sumanul”, adică ţărănimea , constituia în masa românilor forţa productivă, în timp ce numeroase alte elemente „sugeau sau căutau să sugă din bugetul statului”, lăsând comerţul la dispoziţia străinilor. Numeroşi francezi , englezi, italieni, bulgari şi în general sud-slavi  - cum remarca tot el - , veniţi „cu sarica pe umeri”, infiltrându-se în locul lăsat de români , reuşeau rapid să facă avere şi să cumpere chiar moşiile boierilor”.

Importanţa monedei şi a Băncii Naţionale în procesul modernizării

     Ion C. Brătianu avea capacităţi profesionale de excepţie care au fost puse în slujba ţării prin iniţiative şi măsuri menite să aducă progresul în cele mai importante domenii.  La sfârşitul lunii martie 1867,  Camera Depuţatilor a adoptat o lege care avea să contureze  sistem monetar românesc şi pentru folosirea monedei naţionale, la fel ca şi alte ţări precum Belgia, Elveţia, Franţa,  Italia. Baterea monedei însemna exercitarea dreptului unui popor la suveranitate statală şi îndepărtare de puterea suzerană a Imperiului Otoman.   Capitalismul a început să se dezvolte mai rapid, raportul de forţe dintre moşierime şi burghezie a început să încline tot mai mult în formarea burgheziei,  interesată în dezvoltarea forţelor de producţie pe linie capitalistă, pentru lărgirea şi accelerarea procesului de acumulare a capitalului pentru promovarea şi lărgirea pieţei naţionale româneşti.  Sistemul financiar progresează, de asemenea.  În anul 1880 s-a întemeiat ( având capital de stat şi particular) Banca Naţională a României , care avea dreptul să emită monedă şi să acorde împrumuturi întreprinzătorilor solvabili. Leul avea, în acele vremuri, o mare putere de cumpărare , fiind echivalent cu francul francez. Crearea Băncii Naţionale , de către guvernul Brătianu, a dat un impuls dezvoltării burgheziei. Băncile mari şi moderne, de stat şi private, au înlocuit cămătarii.
De asemenea,  statul sprijinea meseriaşii, comercianţii şi industriaşii autohtoni  şi prin scutiri de taxe şi impozite. Înfiinţarea Caselor de credit agricol aveau rolul de a acorda ţăranilor împrumuturi pe o perioadă de 9 luni. Agricultorul  garanta cu recolta,  cu vite sau unelte agricole: Într-o epistolă către P. Mavrogheni prilejuită de dezbaterea asupra proiectului de bancă naţională , propunea ca întregul efort românesc  să meargă în direcţia creşterii economice. Căci dacă o naţiune cucerită prin sabie îşi păstra intact dreptul de revendicare a emancipării , precum şi mijloacele de atingere a acesteia, dimpotrivă, în cazul în care era cucerită prin mijloace economice este nimicită pentru totdeauna în drept şi în fapt. Conaţionalii vor fi pierduţi dacă ţăranul şi toate clasele muncitoare , adică forţele productive , nu erau emancipate de sub presiunea şi spolierea capitalului uzurar. În acest scop se impunea crearea unei industrii naţionale, luarea comerţului  din mâna străinilor.  

Bibliografie
 
 
- Apostol Stan, Ion C. Brătianu, un promotor al liberalismului în România, Editura Globus, Bucureşti, 1993
- Sabina Cantacuzino, Din viaţa familiei Ion C. Bratianu, volumul I, Editura Albatros, Bucureşti, 1993
- Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971
 - Fotografie Internet – Wikipedia

Georgeta Istrate

Psihologia inversă



      

     Trăim într-o lume în care, din păcate,  se accentuează discrepanţele între părinţi şi copii. Aceste tensiuni pot fi  rezultatul lipsei de comunicare,  ce afectează înţelegerea între generaţii. Stresaţi de serviciu şi alte obligaţii, părinţii  nu mai au timp să se ocupe de copii, iar aceştia caută alte căi de comunicare şi de acţiune. Una dintre ele este calculatorul, un surogat excelent, dar care nu înlocuieşte nici pe departe  mângâierea mamei, sfatul tatălui, pasiunile comune şi alte nevoi ale generaţiilor tinere.
    În special copiii si tinerii au devenit dependenţi de acest instrument, cu adevărat fascinant, dar care ne înstrăinează tot mai mult de cei dragi. Comunicarea faţă în faţă a fost înlocuită de comunicarea virtuală. În această  lume nou creată,  copiii au curajul să-şi spună părerile, ceea ce nu se întamplă şi în realitate. Şcoala a devenit o corvoadă din cauza obligativităţii,  dar şi inflexibilităţii unor dascăli.

Între durere şi plăcere

   Pe tema dependenţei de calculator şi cum poţi scăpa de ea, discut cu un vechi prieten, de meserie terapeut şi psiholog. El îmi povesteşte că o situaţie similară a avut cu proprii copii. Jocul pe calculator devenise principala preocupare, iar şcoala - o obligaţie traumatizantă. Situaţia părea fără ieşire. Autoritatea părintelui era zero. Cei doi copii stăteau tot timpul pe caluclator, dormeau foarte puţin, iar la şcoală rezultatele erau din cele mai slabe.
   S-a întâmplat că, în perioada aceea, amicul meu s-a înscris la un curs de programare neurolingvistică, unde a aflat modul de funcţionare a creierului uman. Cea mai importantă idee, de la care a pornit în rezolvarea situaţiei din familie suna cam aşa: „ Două sunt forţele care îl motivează pe om să ia o decizie: durerea şi plăcerea”. Cu alte cuvinte,  creierul nu cunoaşte nuanţe, el percepe un lucru ori ca durere, ori ca plăcere. De exemplu, dacă-i spui copilului că TREBUIE  să înveţe, că aşa e bine pentru viitorul lui, el va percepe aceste cuvinte  ca pe nişte „dureri”, căci  toate lucrurile obligatorii sunt trecute de către creier la categoria durere. În concluzie, copilul ajunge sa considere şcoala o tortură. În calitate de părinte sau dascăl trebuie să ai abilitatea sau măiestria de a transforma această durere în plăcere. Dar cum?
     

  „Începând de astăzi, nu mai trebuie să învăţaţi!”

    Să vedem cum  a rezolvat amicul meu problema din familia sa: „ după trei zile de cursuri, am venit acasă şi, bineînţeles, copiii mei erau la calculator. Le-am spus, sigur pe mine: începând de astăzi, nu mai trebuie să învăţaţi! TREBUIE să studiaţi doar calculatorul. Dar să-l stăpâniţi de la A la Z!”
  Copiii se uitau unul la celălalt şi nu ştiau ce să mai creadă. Se întrebau dacă tatăl lor o fi păţit ceva. După feţele lor mirate, părintele le-a intuit întrebarea.  A repetat încă o dată: „măi, ce vă uitaţi aşa la mine, n-am vorbit destul de clar? Gata, aţi  terminat cu învăţătura! De azi înainte,  numai pe calculator TREBUIE să staţi!”  Reacţia copiilor a fost surprinzătoare, făcând exact inversul a ceea ce li se cerea.  
    În timp, cuvântul  TREBUIE s-a transformat într-o detaşare de calculator. Acum îl folosesc doar pentru lecţii sau documentare. Situaţia şcolară s-a îmbunătăţit uimitor, spre bucuria părinţilor şi a profesorilor.

Georgeta Istrate

Generalul






Cu părul alb, încărunţit de vremuri,
Obrajii desenaţi cu riduri de aramă,
Cu diplomat în mână, cu fruntea sus, semeaţă,
Îşi scârţâie pantofii, dar nimeni nu-l ia-n seamă.

Încet păşind, ca nu cumva cu pasu-i
Să supere pe vreunul dintre neamuri,
Privirea mustrătoare şi glasul lui îngână:
„Azi nu mai e respect, nu mai sunt ritualuri...”

Un foc nestins în minte-i aprinde o-ntrebare.
El fruntea îşi ridică, scrutează cu privirea
O lume adormită în propria uitare.

Ş-atunci, cu glas istoric, dă trezirea:
 „Ştii tu cine sunt eu, ştii oare?”

Georgeta Istrate

Tu spui...





Chiar viaţa ce o ai, o dai pentr-un sărut…
Trăire ce-i fura din inimă  de Rai,
O clipă de iubire, atât, nu ceri mai mult
Şi pentru ea, nici nu te uiţi la viaţa ce o ai!

Pentru tot restul vieţii, o clipă vrei în schimb
Că de-i muri bătrân, la nouăzeci de ani,
Dacă nu ai trăit, dac-ai tot suferit
Nu face viaţa asta nici doi bani!

Or, clipa de iubire trăieşte-n veşnicie
Și veacuri de vor trece în goană peste tine.
De ce ai cere sacul, fără să ştii de-i bine?
Ori viaţa asta acră, ori două cepe degeri – e totuna!

Georgeta Istrate