miercuri, 30 noiembrie 2016

Psiholog într-o clinică de oncologie 3- ultima




A învăţa să trăieşti clipa

   Ce te faci dacă în cabinet îţi vine un pacient ajuns la capătul puterilor, care-ţi strigă în faţă : dumitale îţi convine să dai sfaturi, pentru că nu eşti în locul meu! « Sigur, toţi ajungem la un moment dat la capătul puterilor şi eu înţeleg reacţia aceasta. Le spun întotdeauna că nu sunt nici profesor, nici Dumnezeu, ci un om care se află aici ca să ajute. Dacă vor să mă folosească, sunt aici. Dacă nu, nu este nicio supărare ». Din discuţia cu Roxana îmi dau seama că este foarte greu să înţelegi munca unui psiholog , cu atât mai puţin să aduci vorba de satisfacţii .În fond, nimeni nu este pregătit să moară.De multe ori psihologul trebuie să ţină locul suportului pe care pacientul nu-l are în familie : « În  meseria aceasta nu te poţi preface, spune doctoriţa. Trebuie să pui suflet, altfel nu rezişti. Nu mi se pare un efort deosebit să fac tot ce-mi stă în putere ca să-i ajut. Îmi place s-o fac şi mă declar susţinătorul lor în mod necondiţionat. Vorbesc deschis cu ei despre viaţă şi despre moarte, despre lucruri neterminate. Cel mai important este să te împaci cu tine însuţi, cu lumea şi cu Dumnezeu şi măcar la final să înveţi  a trăi clipa ». 


    Georgeta Istrate

Psiholog într-o clinică de oncologie 2

O intimitate specială

   Pacienţii spun despre Roxana că râd şi plâng împreună cu ea. Uneori vorbele ei  surprind : « dacă viaţa şi-a râs de noi, hai să râdem şi noi de ea ! » A fi psiholog  înseamnă a învăţa de la pacienţi, şi invers.De fapt, ea îi consideră cei mai mari luptători cu viaţa. Şansa de a fi alături de ei este o onoare şi o face din toată inima. Lucrul cu bolnavii de cancer o formează, o întăreşte, o inspiră.  Este un schimb de idei, de experienţă, este ca o lecţie comună: “Principalul este să poţi împărtăşi . Uneori pacienţii îmi cer să-i îmbrăţişez şi astfel, între mine şi ei, se ajunge la o comunicare specială, ceva  doar al nostru. De multe ori ceea ce ne împărtăşim unii altora sunt lucruri pe care nici măcar cei din familie nu le ştiu şi asta ne face să avem un fel de complicitate, o intimitate specială ».S-ar putea spune că munca Roxanei constă în a face operaţii pe cord deschis, că ea încearcă să corecteze reţelele nevăzute ale sufletului, astfel încât drama să se transforme în bucurie.  Un diagnostic de cancer este foarte deprimant. Şi este ceva firesc, mai ales că această boală este asociată cu ceva foarte urât şi definitiv. Cel mai important lucru este să crezi că miracolul este posibil, că dacă ai ajuns pe mâinile unor medici, nu este întâmplător. Trebuie să crezi cu toată fiinţa ta că  Dumnezeu lucrează prin oameni şi să-ţi imaginezi că ai şi primit vindecarea, ca pe un dar de mare preţ.

Iubirea naşte miracole

   Roxana crede că boala îşi are cauza în noi şi de cele mai multe ori egoismul este motorul care conduce spre dezastru.Spune că  trebuie umblat la gândire şi, dacă e nevoie, să acceptăm o întoarcere din drum. Primul lucru care trebuie făcut este a învăţa să ne iubim pe noi înşine.  Boala este provocată de stresul alergării după bani, strângerea de comori, case şi alte lucruri materiale. Acest lucru alungă liniştea sufletească, căci acumulările materiale sunt o formă greşită de a înlocui golul creat de lipsa iubirii. Şi cum să înlocuieşti ceva spiritual cu ceva material, atâta timp cât spiritul este superior trupului?  Cancerele cu cea mai mare incidenţă la ora actuală sunt cele pulmonare, mamare, cancerul de col uterin şi cel de stomac. Fiecare formă de cancer dă anumite reacţii .De exemplu, ce poate face Roxana în cazul unei femei care, din cauza cancerului la plămâni, îşi pierde podoaba capilară? Cum poate să o scoată din întunericul depresiei?  “Soluţionăm împreună în faţa oglinzii.Imaginea de sine trebuie reconstruită, uneori discutăm despre nuanţele băsmăluţelor sau ce fel de perucă se potriveşte.Am avut un caz al unei doamne care a supravieţuit cancerului mamar timp de 25 de ani şi încă mai trăieşte Nu mai avea un sân, era mai mereu prost dispusă, credea că nu mai este femeie şi îi era ruşine să se mai dezbrace în faţa soţului.A trebuit să alegem împreună proteza şi să corectăm gândirea . Cu adevărat boala aceasta este o dramă. De exemplu, un cancer de col uterin duce de cele mai multe ori la divorţ . Nu toţi oamenii au capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi! Când corpul dă semne de oboseală trebuie să te opreşti şi să-l asculţi.În boala aceasta cel mai bun medic este pacientul însuşi. Lecţia care trebuie învăţată ar trebui să aibă titlul « iubirea naşte miracole ! »


Georgeta Istrate

Psiholog într-o clinică de oncologie 1

   

    Ceea ce face ea, seamănă cu pictura unui artist, specialist în răsărituri de soare. Pe fondul unor vieţi în care abundă negrul şi cenuşiul, ea aruncă o pensulă de raze aurii ...


Cea mai nobilă misiune

 Ştie că oricât de greu ar fi, oricât de mult ar vrea cenuşiul să învingă soarele, nu va reuşi. Afirmă cu mâna pe inimă că fericirea în profesie există. Este psiholog la o clinică de oncologie din Târgu Mureş şi se numeşte Roxana Câmpean. Prietenii spun că întotdeauna şi-a dorit să lucreze cu bolnavii de cancer şi că, de când acest vis i s-a împlinit, ea a renăscut ca persoană. Ea însăşi spune că a lucra cu aceşti oameni este cea mai nobilă misiune. Dacă cei mai mulţi dintre noi ne cutremurăm la  auzul cuvântului cancer, care de cele mai multe ori este sinonom cu sfârşitul drumului, ea nu se teme şi nici nu o demoralizează chipurile chinuite de boală ale pacienţilor.Şi cine ar fi mai bun să aline suferinţele oamenilor dacă nu ea? Ea, a cărei mamă i-a fost răpusă de această boală pe vremea când era încă o fetiţă. Ea, care înţelege mai bine ca oricine cât de necruţătoare şi de urâtă este această maladie.A ales să lupte alături de aceşti bolnavi pe un front care morţii îi scapă de sub control: psihicul uman. Căci dacă, în calitate de psiholog, reuşeşti să aduci lumină în vieţile acestor oameni, dacă îi ajuţi să vadă cauza şi le stabilizezi moralul, eşti la un pas de a trăi miracolul.  Acesta se naşte din speranţă şi credinţă .Roxana nu subestimează puterea distrugătoare a cancerului, dar nici puterea vindecătoare a lui Dumenzeu, sau oricum s-ar numi forţa superioară de deasupra noastră.

“Rămâi cu mine!”

  Pentru Roxana, familia ei este alcătuită din pacienţi. Şi cum să refuzi dorinţa unora de a merge la biserică –uneori ultima-,  de a sta pentru câteva minute în faţa lui Dumnezeu şi a-şi deschide sufletul? Oameni care au conştientizat că boala aceasta este poate o greşală din trecut care se cere îndreptată. Când te spovedeşti şi îţi descarci sufletul în faţa unui preot, e ca şi cum te-ai aflaî n genunchi,  într-o sală mare, în faţa tronului Lui Dumnezeu, iar spectatorii ar fi cetele de îngeri. Iar tu,  în emoţia acelei clipe,ţi-ai auzi propriile cuvinte în care ai putea descoperi un adevăr pe care ai refuzat mereu să-l vezi.Poţi să afli, de exemplu, că ai lăsat în lăcaşul inimii, în acel sanctuar al iubirii, să pătrundă un firicel de ură pe care nu l-ai conştientizat şi care a prins rădăcini fără să-ţi dai seama. Şi pentru că eşti o persoană generoasă şi plină de dragoste, acea ură tăcută nu s-a simţit bine acolo şi a luat forma bolii care acum te distruge. Mergând pe această idee, la dorinţa câtorva pacienţi, Roxana hotărăşte să îi conducă la Mănăstirea Recea, aflată la câţiva kilometri de Tîrgu Mureş. Slujba este înălţătoare. Pacienţii cer să se spovedească şi să li se citească Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Pentru Roxana a observa chipurile pacienţilor devine o experienţă unică. Feţele lor par transfigurate sub influenţa rugăciunii,care  stoarce lacrimi sincere de căinţă. O rugăciune strigată, fără să-ţi pese că te mai aude şi altcineva în afară de Dumnezeu.  În fond, dacă totul s-ar termina o dată cu dispariţia fizică, ce rost ar mai avea existenţa omului pe pământ? Roxana rămâne mută la auzul rugăciunii : “Am obosit, Doamne!Nu ştiu de ce m-am îmbolnăvit, poate nu conştientizez în momentul acesta gândul rău care a zămislit în mine, dar Tu ştii şi poţi să ierţi! Nu te văd, nu te aud, dar ştiu că eşti acolo.Te simt zi şi noapte. Rămâi cu mine, te rog! Îmi pun viaţa în mâinile Tale şi accept hotărârea ta.Căci fără tine sunt nimic!”



Georgeta Istrate

marți, 29 noiembrie 2016

Biomedis - sănătate la purtător 4 – ultima



    
 Ţie îţi place să scrii...

   


    După ce mama a plecat în satul ei, am dat un mesaj lui Nicu Ghergu să facem cumva să-i  înapoiez aparatul. Pentru că el nu mi-a răspuns imediat, l-am luat la serviciu, în caz că trece prin zonă, să rezolv imediat. Îl ţineam în geantă, închis în cutiuţa lui. A doua zi,  când am mers la masă, mi-am amintit că aparatul trebuie să stea cât mai aproape de pacient… De ce mi-a venit asta în minte, numai Dumnezeu ştie! Normal că  o idee năstruşnică mi-a răsărit: ce-ar fi ca, până vine terapeutul, să îmi fac un program pe simptomele pe care le am, şi să-l ţin în buzunar în timp ce lucrez?  Zis şi făcut. După ce l-am programat, l-am pus în săculeţul lui şi l-am vârât frumuşel în buzunarul sacoului. În locul cu afecţiunea respectivă pe care pusesem aparatul să lucreze, simţeam anumite vibraţii, o senzaţie plăcută şi un fel de energie care încălzea zona. Nu puteam să uit de aparat, căci senzaţiile pe care le aveam, îmi aminteau că sunt în terapie. Devenisem mai calmă, mai senină, mai încrezătoare în mine, mai sprintenă. Colegii îmi făceau câte o remarcă de genul că arăt bine sau foarte tânără. Era confirmarea că acel aparat este cu adevărat o fabrică de sănătate. M-am îndrăgostit aşa mult de acea minune, că şi noaptea, după ce îl programam, îl ţineam aproape de mine, să lucreze în timp ce dorm. Când Nicu a venit după el, i-am povestit câte probleme de sănătate îmi rezolvasem. Se grăbea, ca de obicei, şi mi-a spus râzând, ca o glumă de copil: “ţie îţi place să scrii, fă un articol despre această experienţă!”

Ce idee excelentă!

Georgeta Istrate


   Vă dau mai jos  un link, lăsându-vă  pe dumneavoastră să citiţi despre aparatul care face cât o fabrică de sănătate şi care are peste 3000 de programe de tratament:






Telefoane: 0766.671.103  sau  021.315.39.79.


Biomedis - sănătate la purtător 3



   



Progrese notabile

        Mă aşteptam ca după câteva zile, Nicu Ghergu să vină după minunea de aparat, mai ales că îmi mărturisise că l-a împrumutat de la un prieten, special pentru mine. Dar nu a venit. Aştepta probabil să am progrese semnificative, apoi să-l sun. Poate că a cerut acelui prieten care îî împrumutase aparatul să-l mai păsuiască. Nu ştiu şi nici nu l-am întrebat. Doar m-am bucurat.
    A lucrat aparatul de biorezonanţă pe mama mea vreo trei săptămâni, timp în care a făcut progrese notabile. Este adevărat că, în acelaşi timp, îi făceam masaje, îi administram calciu şi nişte medicamente pe bază de  plante, de la Plafar. Prinsese culoare în obraji şi uneori depănam amintiri din copilărie,  să văd dacă boala i-a  afectat mintea în vreun fel. În unele momente plângea, căci unele amintiri sunt dureroase. Câteodată râdea, mai ales de năzbâtiile pe care le făceam când eram mică. Cert este că mama începuse să meargă cu cadrul, cu bastonul şi uneori, de mână cu mine.  Mânca singură, căci mâna care o durea se vindeca din zi în zi, ca să nu mai spun că acum se cerea la toaletă. Nu-mi venea să cred că reuşisem. În fiecare zi eram recunoscătoare lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să cad, ci mi-a ridicat mama de pe patul de suferinţă şi pe mine o dată cu ea. Nu pot să spun că era perfect, dar la o vârstă, când toată lumea crede că vei muri cu pampersul pe tine, când vine preotul să te spovedească şi să te împărtăşească, cine ar mai crede că te poţi ridica în ciuda tuturor aparenţelor? Mi-a venit în minte o propoziţie din Biblie care spune că puterea lui Dumnezeu se arată în slăbiciune…

Georgeta Istrate

Vă dau mai jos  un link, lăsându-vă  pe dumneavoastră să citiţi despre aparatul care face cât o fabrică de sănătate şi care are peste 3000 de programe de tratament:






Telefoane: 0766.671.103  sau  021.315.39.79




Biomedis - sănătate la purtător 2




Oamenii care te ajută la greu sunt îngeri pământeşti



    Nicu Ghergu nu este oricine, el poate cu adevărat să ajute din punct de vedere medical, căci cunoaşte tehnici şi deţine nişte instrumente pe care chiar ştie să le manevreze în interesul pacientului. În momentele acelea de disperare, intervenţia lui  mi s-a părut o minune.  

   Nu mai ştiu dacă a venit a doua sau a treia zi, dar când a sunat interfonul, am simţit o bucurie imensă, pentru că ştiam că numai dacă o vede, ştie ce să-i facă. Veţi spune poate că am o părere prea bună despre acest om, dar dacă afirm asta, este pentru că îl cunosc de ani buni pe Nicu Ghergu şi ştiu cât suflet pune în ceea ce face. În plus, se instruieşte continuu.  Fără să recunoască, el face cercetare în domeniul terapiilor alternative, în sensul că face experimente şi descoperă metode noi de tratament, menite să vindece sau măcar să amelioreze. Aşadar, interfonul sună, iar eu simt înflorindu-mi o speranţă în piept. Şi o recunoştinţă imensă pentru faptul că iată, rude apropiate cu potenţial uriaş financiar ar fi putut să mă ajute şi nu au făcut-o, iar acest om, care nu are nicio legătură de sânge cu familia, se oferă s-o facă de dragul binelui.





Fabrica de sănătate


-         Bună ziua, Getuţa. Cum se simte mama? Du-mă la ea!

Sunt de-a dreptul impresionată de vizita lui, chiar dacă fusese anunţată. Îl conduc în camera bolnavei. Cu zâmbetul pe buze, salută. Apoi zice ceva de genul: ce mamă frumoasă! Imediat scoate nişte unguente speciale pe care mi le oferă, căci îi spusesem că în afara mersului cu cadrul, îi fac zilnic mamei masaj întregului corp. După ce o analizează puţin şi-mi spune că stă foarte prost cu calciul, el însuşi îi face o reflexoterapie, aşa cum numai el ştie. Îmi dă nişte instrucţiuni medicale şi , înainte să plece, scoate din servietă un aparat, o idee mai mare decât un telefon mobil. Zâmbind, ca de obicei,  îmi spune: ştii ce am aici? O adevărată fabrică de sănătate!




    Am făcut ochii mari ştiind că nu glumeşte cu astfel de afirmaţii. Apoi deschide minunea, creează un profil cu numele mamei, după care selectează câteva scheme de tratament care s-o ajute să se pună pe picioare. Mi-a arătat cum se face, mi-a spus că o să mi-l lase câteva zile să lucreze pe ea. Îl întreb ce este , iar el îmi răspunde că acel aparat este unul de biorezonanţă, care poate să lucreze pe anumite frecvenţe, în funcţie de problemele de sănătate. Încrederea mea a crescut exponenţial, căci în cariera mea de jurnalist s-a întâmplat să scriu de mai multe ori despre aşa ceva. Ce mi se părea ciudat era mărimea aparatului şi faptul că nu trebuie să-l conectez la trupul mamei. Este suficient să fie cât mai aproape de ea…



Georgeta Istrate





    Vă dau un link, lăsându-vă  pe dumneavoastră să citiţi despre aparatul care face cât o fabrică de sănătate şi care are peste 3000 de programe de tratament:






Telefoane: 0766.671.103  sau  021.315.39.79






Biomedis - sănătate la purtător 1




Dacă  îţi propui imposibilul, uiţi de toate!

   Într-o zi de octombrie a acestui an, pe la amiază,  primesc un telefon de la terapeutul Nicu Ghergu, care nu înţelegea de ce nu-i trimisesem pe e-mail cărţile de sănătate pe care mă lăudasem că le am şi că o să i le dau. Între timp, altceva îmi furase atenţia…
-         Ah, Nicu, am uitat complet! De când cu mama, nu mai ştiu de capul meu…
-         Ce s-a întâmplat cu mama ta? întreabă oarecum intrigat terapeutul. În acele momente cărţile nu mai contau…
-         Am adus-o la Bucureşti. Ţi-am spus mai demult că, de vreun an de zile, este imobilizata la pat, iar eu mi-am propus imposibilul: să o fac să meargă din nou! Încep apoi să povestesc paşii pe care îi fac în acest sens. Adaug că mi-am propus  să fac armată cu mama şi, chiar de nu o să vrea, tot o s-o pun pe picioare. M-am oprit căci  de cealaltă parte se făcuse linişte.
Într-adevăr, preţ de vreo 20 de secunde, terapeutul a păstrat tăcerea, iar eu mă gândeam că s-o fi înterupt legătura telefonică, în timp ce eu turuisem ca… televizorul. Dar nu! În timp ce-i povesteam, el se gândea.
-         A, zice într-un final,  vreau să te ajut şi eu! Nu ştiu în ce fel, dar o să trec pe la tine zilele astea. O zi bună să ai şi sănătate pentru mama ta.


Când universul trage cu urechea şi hotărăşte să te sune…

    În momentele acelea, orice ajutor oricât de mic, îmi era de folos. Mă aflam într-o criză din acelea din care nu ştii dacă o să mai ieşi vreodată.  Chiar şi câteva vorbe de încurajare îmi erau ca un balsam direct pe inimă, căci pentru mine, după cum am mai spus, acea perioadă a fost una la graniţa dintre a fi şi a nu fi, din toate punctele de vedere. Inclusiv profesional. Toată viaţa fusesem o luptătoare, nu cerusem ajutorul nimănui, probabil fusese şi o chestiune de orgoliu. Iar acum, când viaţa mamei mele era total în mâinile mele, când timpul nu-mi permitea să stau prea mult cu ea, căci zilele de concediu sunt limitate, iar concediu fără plată nu puteam lua prea mult, căci intram într-un alt fel de colaps, mă sună acest om şi se oferă să mă ajute. Mi se pare o intervenţie de-a dreptul providenţială. Cum ştie universul sau Dumnezeu sau destinul că ai nevoie de ajutor!  Şi te sună!!!
                

Georgeta Istrate 





   Vă dau mai jos un link, lăsându-vă  pe dumneavoastră să citiţi despre aparatul care face cât o fabrică de sănătate şi care are peste 3000 de programe de tratament:






Telefoane: 0766.671.103  sau  021.315.39.79.













marți, 15 noiembrie 2016

Când vii...






Iubitul meu cu ochii ca smaraldul,
Cu vocea cât o mie de viori,
Cu mâini care-mi alintă fin  obrazul
Ştii tu că te sărut de mii de ori?

Şi chiar de nu-s acuma lângă tine,
Tot lângă tine sunt, oriunde-aş fi,
Că sufletu-mi porneşte după tine
Şi nimeni nu te poate-nlocui.

Ei spun că este iarnă, că vremea este rea,
Eu spun că-i primăvară fără greş,
Căci anotimpul nostru e iubirea
Când vii, aş vrea nicicând să nu mai pleci!

Georgeta,
15 noiembrie 2016