miercuri, 30 noiembrie 2011

1 DECEMBRIE: LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

     

   Erau concurenţi din multe ţări, dar când Nadia Comăneci îşi începea evoluţia la oricare aparat, îmi bătea inima mai tare, îmi simţeam sufletul acolo, lângă ea. Şi când, la finalul concursului, se cânta imnul României, plângeam în hohote. Era un plâns de fericire. De altfel, fata asta ne-a făcut fericiţi de foarte multe ori. Şi încă o mai face!
      Pot să fiu acuzată că nu sunt o minte deschisă, dar când un român se realizează în altă ţară, am un sentiment de frustrare, de părere de rău, că o fărâmă din ţara asta a trebuit să lucreze pentru alţii, pentru că în România a simţit că nu valorează nimic.
     Unii vor spune că sunt subiectivă dacă afirm că România este cea mai frumoasă ţară de pe pământ. Şi au dreptate. Dar şi eu am dreptate, căci spun: întregul pământ este frumos, dar o singură parte a lui seamănă cu mine. Doar acea parte se potriveşte sufletului meu, îmi dă sentimentul de acasă: România! Eu semăn cu fiecare copac din ţara asta, cu fiecare floare, glasul mamei este sinonim cu glasul acestui pământ. La un răsărit am venit pe lume, în România, nu în America, nu în India, nu în China... De aceea, soarele răsare şi apune aici într-un mod care mă emoţionează, simt că mor şi renasc o dată cu el. Şi iar o să spună unii că sunt subiectivă, dacă afirm că limba română este cea mai frumoasă, cea mai profundă. Din cuvintele ei am creat o declaraţie de dragoste: Românie, te iubesc! N-aş sta departe de tine,  căci aş muri de dorul tău!

Azi

În orişicare grai îmi veţi vorbi,
Nu înţeleg şi nu voi auzi,
Vă rog, vorbiţi-mi limba românească
Ce dulce moştenire strămoşească!

De vreţi să îmi vorbiţi în limbi străine,
Vă sfătuiesc să nu vă răciţi gura,
Căci limba românească este-n mine
Simţirea mea şi dragostea, chiar ura.

De vreţi, prieteni, să mă câştigaţi
În limba mea română descifraţi
Viersul dulce al lui Eminescu
Sau blânda Rapsodie-a lui Enescu.

De-abia atunci vă voi simţi alături,
În ţara mea, ca oaspeţi, când veţi dori veţi fi
Şi până dimineaţă în cântec vom trăi
Vom plânge împreună, om râde ş-om hori .


CE-ŢI DORESC EU ŢIE, DULCE ROMÂNIE?! SĂ ÎNCEPI DIN NOU SĂ CREEZI, SĂ PRODUCI, SĂ-ŢI REFACI INDUSTRIA, AGRICULTURA ŞI CELELALTE RAMURI ALE ECONOMIEI, AŞA ÎNCÂT FIII TĂI SĂ NU MAI RĂTĂCEASCĂ PE UŞI STRĂINE.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!


Georgeta Istrate




duminică, 27 noiembrie 2011

Să fii frumos este o artă



1.    Să fii frumos este o artă. Una care ţi se potriveşte numai ţie!
       Afirmaţia asta am probat-o pe propria persoană. A fost o vreme în care uitasem să zâmbesc, mi se părea că problemele mele sunt mult prea serioase ca să mă ocup de asemenea ...prostii. Într-o zi, o cunoştinţă m-a făcut să zâmbesc. Şi a avut inspiraţia să-mi facă o poză. Când a privit-o, mi-a spus: "eşti frumoasă când zâmbeşti".  Am privit acea poză minute în şir, mi se părea că nu sunt eu, căci mă ştiam mereu posomorâtă. Zâmbetul îmi luminase chipul... M-am privit cu detaşare, aşa cum priveşti pe altcineva. Şi ghici ce? Mi-a plăcut aşa de mult, încât nici nu mai concep viaţa fără să zâmbesc. Când plouă-n jurul meu cu veşti proaste, un zâmbet este terapia magică. Totul se schimbă. Răsare soarele, oamenii îmi zâmbesc la rândul lor şi ...viaţa devine frumoasă, frumoasă de tot.

2.    Şi mai am un secret: când nu am niciun motiv să râd, ascult muzică sau cânt chiar eu. Ce dacă nu am talent? Pentru mine, a cânta reprezintă un elixir ce-mi ţine trează buna dispoziţie. Intru într-o stare atât de bună, încât  cine mă vede îşi închipuie că  aripa necazurilor nu m-a atins niciodată.

3.    Ai spus cumva că vrei şi o altfel de reţetă? Ştiu una care te va face foarte frumos.  O ştii şi tu...  Ei bine, fă dragoste mai des. Am zis dragoste, nu alte... chestii. Asta implică şi trupul, şi sufletul. Iubirea  ridică moralul, reduce stresul, te  menţine tânăr. Şi mai are o mie şi una de beneficii... 


G.I.

Te va ajuta un prieten...


…Şi atunci
Am vrut să fug
Nu ştiu unde…
Voiam pământul să crape
Să ma înghită
Să ma topească
Să  nu mai exist!

Ideile curgeau în cascadă
Sentimentul deşertăciunii
Creştea ca o umbră
Ce-mi devasta fiinţa
Atunci am decis:gata!
Laşitate sau curaj?
Exagerare sau inconştienţă?
Cine e-n măsură să răspundă?

Cine poate să cântărească simţirea
Când gestul sau tonul
Privirea şi vorba
Îţi zdrobesc sufletul
În mii de fărâme
Ca pe-o oglindă stricată?


E bun, este  rău, e nebun
Impulsul de-o clipă
Ce-ţi schimbă destinul?
Şi iată răspunsul:
“Te va ajuta un prieten!”


Georgeta Istrate

joi, 24 noiembrie 2011

Schimbările din 2012 - realitate sau basm?

      Dragii mei, mărturisesc, şi acum îmi plac basmele! Îmi place la nebunie momentul în care binele învinge răul.
     Din religie, personajul căruia i-am făcut loc în inimă se numeşte Iisus. El  reprezintă cumva realitatea din spatele basmului. A existat, oare?  Este sau nu fiul lui Dumnezeu, Iisus a fost şi va fi speranţa mea. El promite salvarea. Salvarea? Dar cine are nevoie de aşa ceva? 
    Da, avem nevoie să fim salvaţi de noi înşine, de propria noastră răutate, pe care o negăm cu vehemenţă. Şi pentru că anul 2012 este la un pas de noi, m-am gândit să postez acest material... 



O Nouă Energie este pe cale să creeze Raiul visat de omenire?


   Într-o perioadă în care pare că întunericul câştigă tot mai mult teren, se vorbeşte tot mai des despre o Nouă Energie care ar străbate Universul şi care ar fi capabilă să schimbe radical istoria omenirii.Seamănă cu un scenariu SF, dar…


    Se scriu cărţi şi se ţin conferinţe pe tema iubirii, iertării şi a gândirii pozitive. Ni se vorbeşte tot mai des despre un eveniment fără precedent în existenţa omenirii, care ar însemna trecerea într-o dimensiune superioară. Saltul cuantic, înregistrat la 18 septembrie 2007, ar fi  intrarea într-un câmp de iubire pe care, deocamdată, îl conştientizăm foarte puţin. Scopul ar fi  absorbţia omenirii  într-o Centură Fotonică ( o nebuloasă cu proprietăţi neobişnuite pe care oamenii se ştiinţă au numit-o Nebuloasa Aurie), identificată de iniţiaţii zilelor noastre cu a doua venire a lui Iisus Hristos. Prin urmare, ei spun că procesul schimbării este în plină desfăşurare însă decizia ne aparţine. Această Nouă Energie vine exact când egoismul a atins apogeul, când iubirea a ajuns doar un concept lipsit de vlagă . Ea renaşte miraculos şi, la fel ca acum 2000 de ani, nu ne forţează, ci ne deschide o poartă. Scânteia Noii Energii este minunată.Atingerea ei creează lucruri noi şi măreţe: o melodie nouă; o descoperire epocală, o inspiraţie în urma căreia ceva frumos va prinde viaţă, ceva ce trezeşte emoţie artistică, ceva ce înfioară sufletul.Când o frântură din raza Noii Energii atinge un bolnav, acesta se vindecă instantaneu. Ea sfărâmă lanţurile vinovăţiei, care au ţinut fiinţa umană întemniţată şi luminează ungherele întunecate scoţând la iveală adevăruri eliberatoare. Sub această invizibilă, dar puternică lumină, trupurile şi minţile se purifică, iar bătrâneţea, boala şi moartea dispar.Se pare că atunci când vom ajunge în interiorul Centurii Fotonice, nu vom mai avea nevoie de obiecte materiale pentru comunicare sau deplasare. Ne vom găsi dintr-o dată într-o lume schimbată şi vom constata că ceva minunat s-a întâmplat cu noi.

 Iubirea necondiţionată este regeneratoare

   Învăţătorii Noii Energii spun  că  iubirea este cea mai mare forţă din Univers, care susţine totul şi transcende capacitatea de a raţiona. Benefiiile acestei energii pot fi culese numai dacă gândurile sunt direcţionate pozitiv. Cele negative rănesc Universul şi deci pe noi înşine.  În Noua Energie, care se revarsă continuu pe pământ ,cu cât gândurile sunt mai puternice, cu atât se materializează mai repede. Prin urmare, antidotul pentru tot răul din vieţile noastre este iubirea  regeneratoare, vindecătoare, minunată: “Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu”( Ioan, cap 13). Iubirea nu trebuie să fie dependentă de  interese, rang, îmbrăcăminte, acţiuni.Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, să nu cauţi să-l schimbi după modelul tău, să-l ajuţi cât poţi, fără a aştepta răsplată, fără a aştepta onoruri. A-ţi iubi duşmanii, iată iubirea supremă! Această atitudine îl onorează pe Creator şi dezactivează orice fel de ură venită din exterior sau din interior.Iniţiaţii spun că în Noua Energie  spiritul va conduce materia, iar conştiinţa umanităţii va fi ridicată la un nivel superior, creînd omul nou. Acesta va fi altfel, va radia lumina păcii interioare care se va reflecta şi în exterior. O lume fără conflict şi luptă, o lume bazată pe iubire este pe cale să se nască. În prezent energia se află în mişcare pătrunzând în cele mai întunecate unghere ale fiinţei umane şi a pământului.Medicina Noii Energii vindecă doar prin exprimarea dorinţei, raza ei determină o schimbare în comportamentul animalelor, iar culturile vor conţine un nivel ridicat al energiei forţei de viaţă...

Chemarea Noii Energii


     
      Se crede în existenţa unei chemări a Noii Energii pe calea conştiinţei.În această situaţie, raţiunii îi scapă ceva, încearcă din răsputeri să oprească acea energie pe care nu o cunoaşte. Doar că aceasta nu poate fi ţinută pe loc, nu poate fi pusă sub obroc, ea îşi doreşte bucuria exprimării, a expansiunii, ea erupe şi iese la suprafaţă ca lava unui vulcan. Modificările se produc acum la toate nivelurile, derutând astfel omul, care nu mai înţelege ce i se întâmplă: ştirile sunt pline de crime ; acţiunile teroriste îngrozesc lumea; sinucideri inexplicabile sau care au la bază motive neîntemeiate produc suferinţă; depresiile fac ravagii în suflete; o mânie care degenerează în acte de violenţă; haos şi separare generate de îndoială; dezechilibre care duc la pierderea credinţei şi la refugiul într-o singurătate apăsătoare sau în moarte. Tiparele pe care le cunoaşte nu se mai potrivesc, nu ştie cum să proceseze şi din această cauză omul se simte frustrat. Energiile par că se destructurează .Ca să înceteze toate acestea, trebuiesc eliberate obiceiurile şi ataşamentele, ura, resentimentele.Pe pământ se desfăşoară lupta între noile şi vechile energii. Şi când noua energie va câştiga teren, negativitatea îşi va pierde din forţă. Răul se stinge permiţând energiilor benefice să regenereze şi să vindece totul. Învăţătorii acestei energii spun că minunea ajunge până acolo încât o mână sau un picior pierdute cândva pot creşte la loc, tinereţea poate fi recuperată, armonia restabilită. Omul trebuie doar să accepte şi să permită producerea miracolelor, să permită  acestei energii să lucreze, să nu forţeze nimic, să dea sufletului libertatea de care are nevoie.  Compromisul este contraindicat, el face ca  energia să devină apăsătoare şi trimite omul înapoi în vechea energie, aceea a dualităţii şi a războiului. Iniţiaţii spun că: “acea energie îşi croieşte încet drumul spre voi şi combustibilul pe care îl foloseşte este creativitatea. Stimulaţi-vă creativitatea şi experimentaţi-o! Propriile creaţii ar trebui să fie libere, să se extindă, să aibă propria identitate şi semnificaţie. Acceptând Noua Energie, puteţi spune corpului vostru fizic să se vindece, să se armonizeze, să întinerească şi el o va face. Noul mod de viaţă este caracterizat de bucurie, fericire, abundenţă, graţie şi extaz”. 

Centura fotonică

     Conform profeţiilor maya, intrarea Terrei în câmpul radiant al centurii fotonice  va favoriza apariţia unui cer nou şi a unui pământ nou. Absorbirea razelor de lumină de înaltă frecvenţă va avea ca efect ridicarea nivelului conştiinţei. Evenimentul va însemna o imensă selecţie naturală pe baze spirituale.Cu alte cuvinte, ascensiunea spre lumină  va fi simţită doar de cei ale căror vibraţii fizice şi spirituale se vor acorda undelor mesianice ale Centurii Fotonice.Aceasta  înseamnă intrarea în Era de Aur, guvernată de pace şi iubire în care moartea, bolile, sărăcia nu există. Aceasta este marea comuniune cu Christ, naşterea pământului din crisalidă şi zborul către acel acasă de care  s-a tot vorbit de-a lungul timpului. Neacceptarea transformării face ca  procesul reîntoarcerii acasă să devină traumatizant. Abia în momentul în care vom fi de acord să ne debarasăm de negativitate vom primi corpurile de lumină, care ne vor absorbi în a 4-a şi a 5-a dimensiune.Conştiinţa christică transformă totul şi aceste transformări se pot vedea la  nivel planetar sub formă de  cutremure, crăpături în scoarţă, schimbări bruşte ale vremii.Acestei transformări îi vor rezista doar cei care au trecut de partea binelui, luminii, echilibrului, vieţii şi iertării.Odată schimbate, corpurile  nu vor mai putea fi rănite sau distruse. În plus, gândurile vor deveni ca un ecran pe care sunt proiectate pentru a fi văzute de toţi. Oamenii vor avea comuniune cu divinul ca în Raiul visat de omenire. Suntem oare la graniţa schimbării cu adevărat? Se împlinesc sub ochii noştri cuvintele Apocalipsei ?  : « Şi am văzut cer nou şi pământ nou.Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut ; şi marea nu mai este(…)Însuşi Dumnezeu va fi cu ei.Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere (…)Şi nu mai au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor ».

           Georgeta Istrate


miercuri, 23 noiembrie 2011

Jocul cu Moartea, Bebe Anastasie Matei



...Seara începuse să acopere ferestrele clădirii cu perdelele sale întunecate, când, în sfârşit, s-a încheiat şi ultima licitaţie a zilei; câştigată, ca de obicei, de el.
Se ridică din fotoliu şi porni grăbit spre ieşire, dar fu oprit de glasul ironic al unei colege:
- “Stăpâne”, care este secretul acestor frustrante succese?
- Sunt fiul favorit al Universului - care mi-a dăruit puterea de a influenţa oamenii şi evenimentele după bunul meu plac!
Răspunsul, deşi reflecta aproape în totalitate adevărul, o şocă la fel de mult ca atunci când, trecând pe lângă un accident, îi spusese: “Nu înţeleg de ce vă sperie moartea atât de mult, şi de ce o vedeţi ca pe o baba hâdă şi rea, când, de fapt, este una dintre cele două entităţi cu care fiecare dintre noi venim pe pământ, Viaţa şi Moartea; Viaţa ne va veghea evoluţia pe Pământ, şi Moartea pe Celălalt Tărâm.”
După acest răspuns aiuritor - rămas fără replică, deschise uşa, dar femeia îl prinse de mână şi, privindu-l atentă câteva clipe, îi spuse:
    - Ştii, eşti cel mai ciudat om – dacă eşti om - pe care l-am văzut vreodată! Şi nu doar pentru modul nonconformist în care abordezi unele subiecte, ci, mai ales, pentru sentimentele ciudate pe care mi le induci atunci când mă aflu în preajma ta: admiraţie şi încântare, dar şi nelinişte şi teamă, pentru că am senzaţia că eşti… un extraterestru!
Deşi îi treceau prin minte zeci de răspunsuri, care mai de care mai sarcastice şi mai stranii, renunţă, gândindu-se că n-ar fi făcut decât să adâncească şi mai mult misterul şi confuzia.
O salută cu o uşoară înclinare a capului, şi coborând în fugă scările spitalului, se urcă în maşină şi porni spre casă.
   Singur, la volanul bolidului ce aleargă nebuneşte pe şoseaua umedă, priveşte cu uimire şi încântare, cum lacrimile de bucurie ale Primăverii, trezită la viaţă de sărutul fierbinte al Soarelui, se transformă – atinse de aripa îngheţată a Craiesei Zăpezilor – în mii de perle ce strălucesc feeric în lumina crudă a farurilor.
    Treptat, albul diafan al ţesăturii de perle căpătă nuanţe roşii-fosforescente, la apariţia unui panou ce semnalizează o curbă periculoasă. Oricare alt şofer de pe Terra, şi nu numai, ar fi redus viteza, dar el reacţionă într-un mod absolut stupefiant: Apăsă pedala de acceleraţie la maximum, şi privind amuzat spre fotoliul din dreapta, se adresă unei persoane doar de el văzută:
    - Preafrumoasă stăpână a Tărâmului Morţii, dacă mă vrei în împărăţia ta, iată ocazia!
Brusc, maşina se înclină periculos spre exteriorul curbei, iar urletele apocaliptice ale roţilor intrate în derapaj, sparseră liniştea nopţii.
    Când roţile pătrunseră pe acostament, şi înclinarea maşinii atinse punctul de rostogolire, iar oglinda retrovizoare zbură în mii de bucăţi la impactul cu parapetul de protecţie, se părea că, în sfârşit, Moartea câştigase jocul şi, implicit, trofeul – sufletul acestui temerar. Şi totuşi, când dezastrul părea iminent, se întâmplă o minune: Nu ştiu dacă el, cu talentul lui de şofer înnăscut, sau Viaţa, sora sa geamănă, cea care-l scăpase pentru o clipă din braţele sale protectoare, transformă ţipetele ascuţite ale roţilor într-o dulce melopee şi reaşeză uşor maşina pe toate cele patru roţi.
Odată cu ieşirea din curbă, zâmbetul acela ciudat – care nu-l părăsise de-a lungul acestor clipe tensionate - se transformă într-o teatrală bezea, ce zbură spre invizibila pasageră, căreia îi şopti:
- Iar m-ai ratat...pentru a câta oară?
Oare, calmul acela imperturbabil, cu care a traversat această dramatică situaţie, se datorează unei stări de alienare sau certitudinii că legătura simbiotică dintre cele trei entităţi: Viaţa, Moartea şi el îi conferă nemurirea?
Deşi Mama Natură l-a dăruit cu inepuizabile resurse de energie şi optimism, iar şofatul este una dintre puţinele sale bucurii, monotonia peisajului nocturn îl deprimă atât de mult, încât are senzaţia că cei zece kilometri rămaşi pâna la destinaţie reprezintă cel puţin distanţa de la Pământ la Lună.
Luminiţele jucăuşe ale roiului de licurici, proiectate pe orizontul întunecat al nopţii, ce anunţă apropierea oraşului – punctul său terminus – îl scot din starea aceea de apatie şi îi redau buna-dispoziţie.
Traversează pasajul, pătrunde pe bulevardul central şi, fără să reducă viteza, virează brusc pe aleea din faţa casei, frânând la doar câţiva centimetri de zidul clădirii.
Deschise portiera, şi coborând în mijlocul furtunii, se prinse în hora fulgilor de nea - ce dansau frenetic în bătaia vântului - şi se lansă într-o amplă şi elegantă piruetă. Dar căţelul, un ignorant în arta baletului, îşi înfipse colţii în pantalonii „Zburătorului”, şi-l „coborî” pe pământ. Trezindu-se în genunchi, cu potaia în braţe şi elegantul costum, „whol england”, fraternizând cu noroiul daco-roman, izbucni în râs, şi pupându-şi javra pe bot, se ridică şi-şi continuă drumul în paşi de dans până în mijlocul livingului, unde aruncă haina şi servita pe un fotoliu şi deschise computerul.
După ce a expediat firmei raportul de activitate şi şi-a „răsfoit” corespondenţa, a vrut să închidă calculatorul, dar nu-şi putea desprinde privirea de pe un I.D. – „Perla Albastră”, aflat pe lista destinatarilor unui mail...
 

Bebe Anastasie Matei,
23 Februarie, 2008.

Creştinismul, partea a II-a



      
      Creştinismul este religia revelată, întemeiată de Iisus Hristos şi a apărut în primul secol al erei noastre, în Imperiul Roman. Această religie s-a răspândit în lume prin misionari.Cuvântul creştinism este derivat din numele Christus - Unsul, adică Cel uns să fie Mântuitorul lumii. Scriptura spune că Iisus Hristos este Dumnezeu-Fiul întrupat care avea misiunea de a mântui lumea. Adesea, învăţătura creştină s-a răspândit  prin martiriu, adică propagatorii noii credinţe erau supuşi unor chinuri groaznice , apoi erau ucişi. Misiunea creştină a început din Ierusalim, ajungând apoi  în marile metropole ale lumii antice mediteraneene şi pontice.  Religia creştină aducea  un mesaj universal, mai presus de diviziunile naţionale sau sociale:„ a apărut în Palestina şi este cunoscută ca religia care se întemeiază pe persoana, învăţătura şi viaţa lui Iisus Hristos. Trecerea timpului şi condiţiile istorice au făcut din creştinism  nu numai „cea mai globală  şi universală dintre toate religiile  care au apărut în Orientul Apropiat şi Îndepărtat”, ci şi religia care a influenţat decisiv istoria rasei”. (Liliana Trofin, Istoria Religiilor).

Naşterea
      

    În Evanghelii se prezintă episodul Naşterea Domnului din Fecioara Maria şi Duhul Sfânt astfel: „ Iar naşterea luI Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită  cu Iosif  , fără să fi fost ei înainte împreună , s-a aflat având în pântece  de la Duhul Sfânt”.  Originea divină a lui Iisus este confirmată de intervenţia divină, prin Îngerul Domnului: „ Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema  numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor”. (Matei, cap. 1).
     Ce spun izvoarele creştine? Că, în urmă cu mai bine de 2000 de ani, pe pământ,  a venit Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. El este întemeietorul creştinismului, este cel numit „Fiul născut din veci din Tatăl ceresc şi în chip minunat ca Fiu al Omului, născut fără tată, din Fecioara Maria”. „În zilele acelea, a ieşit poruncă de la Cezarul August  să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când  Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată . Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe fiul Său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat  în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”. (Luca, cap. 2).

„Pocăiţi-vă, căci Împărăţia Cerurilor este aproape!”
          
    Conform scrierilor bisericeşti, Iisus s-a născut la Betleem, în timpul împăraţilor Tiberiu şi Irod. Deci, Iisus „se naşte în anii cei mai străluciţi ai Romei, într-un grajd mizerabil. Urmărit de la naştere, Îl aflăm în primii Săi ani exilat în Egipt. Reîntors în Iudeea, duce o copilărie în anonimat, în lipsuri şi muncă. La vârsta când băieţii îşi depun  confirmarea în faţa Torei, la 12 ani,  îi uimeşte pe rabinii de la Templu  prin neobişnuitul gândirii Sale. Ca adolescent şi tânăr, munceşte în rând cu semenii. Aşadar, consătenii lui din Nazaret îl ştiu de „tâmplarul”(Marcu, 6:3). La 30 de ani, când apare la Iordan, Ioan Botezătorul îl proclamă în faţa lumii drept Mesia cel aşteptat. Fără niciun iz de legendă,  în totalitate om real,  Iisus afirmă o personalitate şi o putere cu totul dincolo  de omenesc. Însoţit de o mână de ucenici , Iisus străbate neobosit Galileea, Iudeea şi împrejurimile  cu mesajul Său simplu şi direct: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia Cerurilor este aproape!”( Cristescu Lucian, Galileanul)

     Cuvântul lui Dumnezeu...

     Iată ce spune  Tertulian,  în opera sa patristică: „Noi credem că există un singur Dumnezeu, creatorul lumii, care a făurit-o din neant prin cuvântul Său, născut înaintea tuturor veacurilor. Noi credem că acest cuvânt este Fiul lui Dumnezeu, care s-a ivit de multe ori patriarhilor sub numele de Dumnezeu care i-a însufleţit pe profeţi, care a pogorât prin Sfântul Duh în pântecele Fecioarei Maria, s-a încarnat şi născut din ea; mai credem că acest cuvânt este Domnul nostru Isus Hristos care a propovăduit legea cea nouă şi noua făgăduinţă a împărăţiei cerului. Noi credem că Isus Hristos a făcut multe minuni, a fost răstignit, a înviat a treia zi după moartea sa şi s-a înălţat la cer”    (Tertulian, De doctrina Christiana). 

G.I.

Interviu cu un aviator, lansare carte Cornelia Vîju



      Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, ora 11,  la Casa de Cultură a oraşului Ianca, judeţul Brăila, Cornelia Vîju îşi lansează primul  volum al colecţiei INTERVIU,” Interviu cu un aviator, Marian Covache”.
     Scriitoarea a mai publicat volumele: „Ancoră la ţărmul iubirii”, „Căutător în propria viaţă” şi „Despletind şoapte...”

Un personaj pragmatic

      

    Când Cornelia mi-a trimis cartea-interviu, am fost nerăbdătoare să aflu  ce anume  a determinat-o să scrie despre domnul Marian Covache. O.K.,  omul a demonstrat că este un tip capabil, că este un jurnalist bun, că a iubit meseria de aviator cu pasiune, etc. Ei, şi ce?  Sunt mulţi asemenea lui! Trebuie să fie un ingredient în plus!  mi-am zis. În timp ce încercam să descopăr printre rânduri alchimia caracterului personajului, observam că, nu de puţine ori, răspunsurile fostului aviator mă făceau să zâmbesc. Ascundeau în ele o tărie de caracter deosebită şi un talent special de a face haz de necaz,  în momentele de cumpănă sau când sufletul îi era străbătut de vreun gând sumbru. De pildă, întrebat de autoare dacă, acolo sus, s-a temut de moarte, domnul Covache  a dat un răspuns foarte...pragmatic. A recunoscut că, uneori, avea astfel  discuţii mai speciale cu colegii, cărora le spunea: „Măi, care ajunge primul în Rai, să rezerve locuri şi pentru ceilalţi!” Sau „ nu uitaţi, când zburaţi deasupra mănăstirilor, aprindeţi o lumânare, două...Puteţi spune şi  o rugăciune. Nu de alta, dar avem nevoie să ne menţinem în relaţii cordiale cu Divinitatea!”
    Nu pot să ignor mărturisirea lui Marian Covache cu privire la cele două meserii: „ Dacă până mai ieri zborul mă purta pe necuprinsul cerului, acum condeiul mă conduce spre adâncul sufletelor celor pentru care scriu (...). Zborul şi scrisul înseamnă artă. Trebuie să te dedici total, dacă vrei să realizezi ceva. Nu am căutat să excelez, pentru că un jurnalist de provincie nu va excela niciodată, indiferent cât de tare ar fi sau oricât ar munci. Am căutat doar să mă pun în slujba cititorului”.
 

Cu sufletul la gură...


      Iată ce spune Cornelia Vîju despre cartea-interviu: „  Pornisem în acest demers cu gândul că voi afla o mică poveste cu un miez strict militar, însă până la ultimul... tur de pistă pe care l-a făcut în aviaţie interlocutorul meu m-a uimit. Aşa că, nici nu am sesizat când m-a urcat altimetrul timpului său sau când m-a coborât la rasmut! Escadrila minutelor ce i-a încărcat ceasurile petrecute în pântecul norilor pe invitatul meu, nu mi-a îngăduit să respir lent, ci m-a ţinut cu sufletul la gură trezind în mine curiozitatea unei experienţe frumoase  scrise între limitele celor trei cuvinte magice: aeronavă - aerodrom - cer”.
  Aşadar, brăileni, şi nu numai, sâmbătă, la ora 11, aveţi program!


G.I.

27 noiembrie 2011
Dragii mei, ziua lansării a trecut, am selectat pentru voi un fragment din discursul autoarei, pe care o felicit cu această ocazie. 


  "De ce am ales Ianca pentru lansarea acestei cărţi, nu cred că mai este nevoie să subliniez. Marian Covache a copilărit aici şi tot de pe meleagurile iencane şi-a luat zborul spre aviaţie.
   Anul trecut, când m-am decis să creez această colecţie, Interviu, m-am gândit să cuprindă biografiile oamenilor pe care am avut şansa să îi cunosc în drumul meu, cărora eu le trimit adeseori un gând de recunoştinţă şi care bineînţeles ar fi dispuşi să îşi lase mărturisite  trăirile şi experienţele propriilor vieţi. Mi s-a părut un mod inedit de a rememora întâmplările vieţii sub forma unui lung interviu, altfel decât cel jurnalistic, după cum veţi observa în carte.
  Cum domnul Marian Covache a fost nu doar un pilon, ci şi un fel de călăuză al traseului meu literar, am ales să deschid colecţia cu interviul domniei sale (...)
Îi mulţumesc încă o dată că am avut norocul de a-l întâlni, de a lucra împreună şi de a crea cartea pe care v-o oferim astăzi, o carte născută din clipe trecute prin clepsidra timpului vieţii sale(...).
  Nu pot să nu subliniez defectul (cu ghilimelele de rigoare) cel mai mare al Omului Marian Covache! Acela de a-i păsa prea mult de cei din jur! Acela de a nu putea rămâne nepăsător la lacrimile aproapelui! Din funcţia pe care o ocupă în prezent, respectiv, preşedinte al unei federaţii din Brăila, observ că se implică... nu se scufundă în de ce?-urile problemelor ci se străduieşte să le găsească răspuns. Nu se opreşte chiar dacă inima îi cere din când în când câte o pauză. Nu renunţă niciodată, aproape că se ceartă chiar şi cu Dumnezeu atunci când vede nedreptăţile care, de ce să nu recunoaştem, chiar se întâmplă în jurul nostru.