Tu ești eu, iar eu sunt tu!

Chiar dacă ai plecat spre lumi nebănuite

ești cu mine, în vântul ce adie

ca un murmur de iubire

ca o șoaptă parfumată furișată-n amintire 

ce tainic vine la fereastră și mă cheamă

fără încetare, ca o dulce vrajă...

privirea ta e  în albastrul luminii mele

mai vie, mai frumoasă,

mai nesățioasă, mai dornică de adorare

ca niciodată.

Chiar de-ai ales să pleci în locuri fără nume

Te respir, te trăiesc, te simt

 pe obrajii mei îmbujorați

de atingerea-ți de catifea...

ziua te port cu mine-n lume,

noaptea te iau în vise,

ești cu mine în suferință și bucurie

când răsar sau apun

când mă zbucium ca valuri de mare

sau când, în zori, privighetoarea cântă

ori când luna plină s-așează

taman în nucul din fereastră.

Chiar de-ai ales să pleci departe,

te port mereu cu mine

ca pe o rochie de mătase

țesută-n mii de  curcubeie,

ca pe un diamant în jurul gâtului,

ca pe un trandafir pe râurile inimii.

te port cu mine, căci  ești

și nu te pot ascunde nici de-aș vrea,

suntem  două șoapte de iubire

mângâindu-se continuu

dimineața, la prânz și seara

și tot timpul între ele

te port în lumina ochilor mei

ca pe o zi de sărbătoare

ca pe o mirare, ca pe-un refugiu,

ca pe un dar ceresc!

Chiar de-ai plecat în  lumi străine

Mă ții de mână pe drumul vieții.

Privindu-mă pe mine,

ceilalți simt doi

dar ei nu știu

și se miră ce frumoasă sunt

însă nu le pot spune

că sunt așa fiindcă

iubirea ta mă învăluie

într-o mantie de fericire

ca o minune.

Dacă le-aș spune asta

ar crede că sunt nebună!

Prefer să știu doar eu că

mâinile tale  imprimate pe trupul meu

sunt o amprentă a dragostei infinite,

chipul tău îmi umple mintea, viața.

Prin vene, insinuat în sânge,

curgi ca o lumină,

te respir cu un dor nebănuit

căci tu ești eu, iar eu sunt tu!

Georgeta Istrate