luni, 27 ianuarie 2014

Tu ești eu, iar eu sunt tu!






Chiar dacă ai plecat spre lumi nebănuite
ești cu mine, în vântul ce adie
ca un murmur de iubire
ca o șoaptă parfumată furișată-n amintire 
ce tainic vine la fereastră și mă cheamă
fără încetare, ca o dulce vrajă...
privirea ta e  în albastrul luminii mele
mai vie, mai frumoasă,
mai nesățioasă, mai dornică de adorare
ca niciodată.

Chiar de-ai ales să pleci în locuri fără nume
Te respir, te trăiesc, te simt
 pe obrajii mei îmbujorați
de atingerea-ți de catifea...
ziua te port cu mine-n lume,
noaptea te iau în vise,
ești cu mine în suferință și bucurie
când răsar sau apun
când mă zbucium ca valuri de mare
sau când, în zori, privighetoarea cântă
ori când luna plină s-așează
taman în nucul din fereastră.


Chiar de-ai ales să pleci departe,
te port mereu cu mine
ca pe o rochie de mătase
țesută-n mii de  curcubeie,
ca pe un diamant în jurul gâtului,
ca pe un trandafir pe râurile inimii.
te port cu mine, căci  ești
și nu te pot ascunde nici de-aș vrea,
suntem  două șoapte de iubire
mângâindu-se continuu
dimineața, la prânz și seara
și tot timpul între ele
te port în lumina ochilor mei
ca pe o zi de sărbătoare
ca pe o mirare, ca pe-un refugiu,
ca pe un dar ceresc!

Chiar de-ai plecat în  lumi străine
Mă ții de mână pe drumul vieții.
Privindu-mă pe mine,
ceilalți simt doi
dar ei nu știu
și se miră ce frumoasă sunt
însă nu le pot spune
că sunt așa fiindcă
iubirea ta mă învăluie
într-o mantie de fericire
ca o minune.
Dacă le-aș spune asta
ar crede că sunt nebună!
Prefer să știu doar eu că
mâinile tale  imprimate pe trupul meu
sunt o amprentă a dragostei infinite,
chipul tău îmi umple mintea, viața.
Prin vene, insinuat în sânge,
curgi ca o lumină,
te respir cu un dor nebănuit
căci tu ești eu, iar eu sunt tu!

Georgeta Istrate







Un comentariu: