O legendă vie a aviaţiei româneşti: Ştefan Stan Alexandrescu

     În ziua aceea de vară, m-am trezit înconjurată de oameni pe care-i vedeam pentru prima dată.  Din acea mulţime, s-a desprins un bărbat frumos,  înalt, brunet şi foarte timid. Avea în mâini o carte şi un teanc de documente trase la xerox. Nu a îndrăznit să spună nimic, doar  mi-a întins documentele în tăcere. Am tăcut şi eu. L-am privit atentă. Am descoperit o tristeţe în privire care m-a făcut să mă cutremur. Mulţimea l-a împins , el nu s-a împotrivit, ci s-a dat înapoi, neluîndu-şi ochii de la mine. De pe buze i-am citit cuvintele:  „să-mi scrii o scrisoare!”  

Aviatorul enciclopedie

  

      

       Sunt două lucruri care l-au făcut pe  Ştefan  Alexandrescu deosebit:  farmecul personal şi modul original în care pilota şi vorbea în acelaşi timp. Datorită acestor calităţi era supranumit „aviatorul enciclopedie” sau „ghidul venit din cer”.  Nu întâmplător ştia atât de multe lucruri, căci, în paralel cu pregătirea curselor , Ştefan studia enciclopedii, hărţi, manuale , vechi tratate de istorie şi geografie. I se părea o datorie morală să vorbească pasagerilor despre frumuseţile patriei, de aceea monologul era învăţat bine şi rostit liber. I se dusese vestea în lumea aviatică şi cea a călătorilor că este un tip grozav.

        Dorind să verifice  capacităţile lui Ştefan, unii dintre superiori au ocupat locul destinat pasagerilor.  După un astfel de  „control” , şeful TAROM, generalul Aurel Răican, vizibil încântat,  a intuit posibilitatea ca   „agenţiile aeriene să se inspire de la dumneavoastră, domnule Alexandrescu. Astăzi, ascultându-vă, pot spune că faceţi un lucru meritoriu, prin faptul că   risipiţi teama unor pasageri care pun piciorul pentru prima dată într-un avion. În plus,  le vorbiţi  nu numai despre pământul acestei ţări , dar mergeţi şi la rădăcinile istorice ale multor obiective. De astăzi, nimeni nu va putea obiecta în faţa mea că vorbiţi la manşă!” Pasiunea pilotului de a  vorbi în timpul zborului  nu era bine văzută de „băieţii cu ochii albaştri” şi nici de unii colegi invidioşi,  considerând-o ca pe o depăşire a atribuţiilor ,  o încălcare gravă a securităţii zborului. Aceştia  de-abia aşteptau să vâneze o greşeală...

 Din ziarul„Le Figaro” în atenţia „Air France”

    Generalul Răican avusese o intuiţie extraordinară când afirmase că s-ar putea ca exemplul lui Ştefan să fie preluat şi de alte companii aeriene. Curând, „omul  enciclopedie” a avut surpriza să-şi vadă numele în ziarul  „Le Figaro”. Articolul fusese scris de un jurnalist francez , care ştia limba română, şi  pe care Ştefan l-a avut ca pasager. Scriind un reportaj despre periplul din România, ziaristul  a amintit şi de surpriza pe care avut-o în timpul călătoriei pe traseul  Bucureşti -  Constanţa.  Ca urmare a reportajului,  compania „Air France” a încercat să pună în aplicare  această idee revoluţionară „importată” din România. Cum niciun pilot francez nu a fost capabil să vorbească liber pasagerilor în timp ce se afla la manşă, s-a  recurs la înregistrări. Prin urmare,  ideea de trei profesii într- una aparţine lui Ştefan Alexandrescu!

  

 „Bună dimineaţa, Soare!”

     

       Sunt convinsă că sunteţi curioşi să aflaţi cum anume le vorbea pilotul minune pasagerilor. Am extras din anexa 2 a cărţii „Mareşalul din Băneasa” un fragment:  „Bună dimineaţa, Soare !Bună dimineaţa, stimaţi pasageri! Sunt comandantul aeronavei, Ştefan Alexandrescu. De fiecare dată, brăzdând ţara în lung şi lat, mă bucur să constat  cât de frumoasă este. Priviţi! De îndată ce am părăsit ţara de piatră şi pădurile de conifere şi foioase, apare strălucind panglica  argintie a Oltului. Este ca o bijuterie în montura  unui pastel verde. Este ca o călăuză care ne anunţă că am pătruns în Podişul Transilvaniei . Pe acest platou, cuprins între Carpaţii Orientali, Meridionali şi Munţii Apuseni, se află leagănul poporului Dac. (...). După cucerirea lui de către romani, în anul 106, acestui teritoriu i s-a spus Dacia Romană (...). Dragi pasageri, în acest moment,  palele elicelor taie drum spre Alba Iulia. De câte ori trec peste aceste locuri , mă gândesc cu emoţie şi mândrie naţională  la intrarea triumfală, în anul 1600, a lui Mihai Viteazul, voievodul care a unit pentru prima oară cele trei principate.Tot aici, peste mai bine de trei secole, la 1 Decembrie 1918,  s-a desăvârşit unificarea  Statului Naţional Român. Încă cu trei ani mai înainte  de a se înfăptui această unire , marele diplomat român Nicolae Titulescu, în discursul său din 3 mai 1915, a susţinut că „România nu poate fi  întreagă fără Transilvania”. Nu departe de această catedrală  spirituală a poporului român , care ne aminteşte de Mihai Viteazul, de aceste locuri unde au fost martirizaţi  Horia, Cloşca şi Crişan,  se află aşezarea Lancrăm  în care s-au născut scriitorii Lucian Blaga  şi Ion Lăncrănjan...”

O propunere irezistibilă

     Să vedem cum a ajuns Ştefan Alexandrescu  să facă meseria de pilot. Primul impuls a fost la vârsta de 17 ani, când  nu ştia prea bine ce va face cu viaţa lui. Destinul nu a trebuit să strige din răsputeri pentru a-l aduce în lumea minunată a zborului. Lângă afişul despre meciul care-l interesa în acea zi,  se afla un altul, care invita tinerii să facă planorism. Iniţial, ideea nu a lăsat mari emoţii în inima lui, dar după ce prietenul său s-a interesat la Clubul Aeronautic din Ploieşti despre condiţiile de înscriere şi i le-a comunicat, Ştefan nu a mai avut astâmpăr. Era ca o chemare ce-i pătrunsese în fiecare celulă a corpului. Ca să-şi îndeplinească dorinţa, avea nevoie de  aprobare din partea părinţilor, pe care însă nu a primit-o. Visurile lui nu coincideau cu cele ale tatălui, care voia să-l vadă actor sau preot, deoarece „ mai uşor câştigi pâinea cu vorba decât cu braţele”.  Puştiul, deşi îndrăgostit de ideea de zbor,  se hotărâse să aştepte până la majorat, dar propunerea unui vecin de a semna în locul tatălui a fost irezistibilă. Omul trecuse prin aceeaşi situaţie cu ani în urmă, deci ştia bine  că a face o meserie care nu-ţi place este boală curată.

     Cursurile la aviaţie erau un izvor de fericire,  o fericire pe care nu o putea împărtăşi, deocamdată,  cu familia. Tânărul avea talent actoricesc, de vreme ce a putut ascunde o bucurie aşa de mare, căci fericirea nu poate fi ascunsă! Oricât ai vrea să faci pe  seriosul şi pe supăratul , fericirea te dă de gol, se aşază ca o amprentă pe chipul tău , pe gesturi, pe mers şi pe privire...

„Zborul va fi destinul meu!”

     În timp, Ştefan  s-a dovedit a fi cu adevărat talentat. Primul zbor l-a efectuat la Câmpina,  cu un ICAR. Îndemânarea lui  s-a dovedit  o adevărată revelaţie  pentru instructor şi ceilalţi colegi. Acela a fost momentul unei mari promisiuni:  „ zborul va fi Destinul meu!”   După ICAR , a urmat un planor  ceva mai modern numit  Baby, care  permitea efectuarea virajelor şi aterizărilor la punct fix.  

    De la Câmpina a fost transferat pe Aerodromul  Geamăna , unde urma să continue zborul cu avionul.Aici nu a stat mult, căci şi-a cerut transferul la Strejnic, în ideea de a fi mai aproape de părinţi. Fericirea lui era continuă, nu era nimic mai plăcut decât să vezi avioanele în zbor. A fost şi instructor de zbor , apoi, detaşat la Ianca, judeţul Brăila, obţine calificarea de pilot clasa întâi , fapt ce-i dă posibilitatea să intre în rândul piloţilor de elită.

Fata visurilor

    

 

      La numai 23 de ani, Ştefan se îndrăgosteşte fulgerător de o fată, exact sora şefului său. Cunoscuse multe fete până la ea,  uneori, chiar se simţea asaltat de ele, dar niciuna nu avea  frumuseţea şi magia Marietei.  În ochii ei îşi vedea chipul ca într-o oglindă,  inima lui a recunoscut-o ca fiind cea aleasă.  

  Fata avea părul cârlionţat, ochii negri, gura mică şi...o influenţă stranie asupra lui. Cât era el de vorbăreţ, în faţa ei,  muţea. Considera că vorbele  nu-i reflectă  adevăratele sentimente, că sunt incapabile să redea ceea ce se întâmplă în sufletul lui. Preferase să-i vorbească cu privirea, iar Marieta învăţase repede acest alfabet.  Probabil că privirea este limbajul universal al celor îndrăgostiţi, un limbaj al dorinţelor, care nu sunt în pericol de a fi  judecate de cei din jur. Era atât de îndrăgostit, încât lipsa fetei nu îl lăsa să respire : „ nu mai pot fără ea!” Singurul leac era căsătoria. O fericire pecetluită la Ofiţerul Stării Civile şi la biserică avea să dureze toată viaţa. Căsătoria  s-a dovedit una reuşită. De-a lungul vieţii, Marieta i-a dăruit aviatorului doi băieţi:  Jan Vinicius şi Traian Ovidiu.    

De la agonie la extaz

    Un eveniment în faţa căruia nu a putut riposta a fost anunţul din 1 aprilie 1960.  Acesta,  conform Ordinului 77, articolul 52, litera E,  trecea în rezervă mai mulţi militari, printre care şi Alexandrescu. Sentinţa li s-a părut tuturor  nedreaptă, dar  a avut şi o parte bună: au putut să vadă caracterul unor colegi şi prieteni care, după citirea listei,  îi ocoleau pe proscrişi ca pe nişte diagnosticaţi de o boală contagioasă. Ca urmare a acestei decizii arbitrare, Ştefan s-a mutat împreună cu familia la Ploieşti, în casa părinţilor. Niciodată în viaţa lui nu mai fusese atât de abătut!  A fost cea mai mare pedeapsă pe care i-a dat-o viaţa, ca o boală sufletească de care credea că nu o să mai scape!

   Neavând alternativă, s-a angajat ca funcţionar la Comitetul Orăşenesc, pe probleme de concursuri cultural-sportive pentru elevi. Dar, după aproximativ un an de zile, o veste i-a redat  bucuria de a trăi, căci  a primit propunerea de a se întoarce în aviaţie.  Ochii lui Ştefan străluceau din nou, speranţele îi reveniseră, toată lumea era a lui. Şi-a reînceput activitatea la  Regimentul 67 Vânătoare, Craiova. Încă o dată a realizat că zborul este motivul pentru care se născuse pe pământ. Şi, Doamne, mirosul de kerosen îi părea cel mai frumos şi mai dătător de viaţă parfum din Univers!

Comandant de aeronavă pe AN-24

     

     A doua zi, după naşterea celui de-al doilea băiat al său,  Ştefan a fost  propus comandant de aeronavă pe AN-24 , la TAROM. Avea să fie cea mai dragă funcţie inimii lui , care se va fi încheiat odată cu vârsta pensionării. La împlinirea a 25 de ani de zbor,  a fost decorat cu „Ordinul Meritului Militar clasa I”.  Timpul trecea nemilos şi trist, căci la vârsta de 50 de ani, a trebuit să se pensioneze.Ultima cursă a fost cea de Sibiu, iar despărţirea avea să fie una sfâşietoare: „Dragi pasageri, v-am vorbit pentru ultima oară!...”

    După aceste cuvinte s-a aşternut tăcerea. O tăcere neobişnuită,  care făcea bilanţul celor 12.000 de ore de zbor, cu care ar fi înconjurat pământul de 125 de ori. Timp de 32 de ani fusese zburător , din care 16 ani pilot de vânătoare , iar alţi 16 ani  comandant de aeronavă în transportul militar şi civil. La final, a sărutat avionul care l-a purtat atâţia ani... Pentru Ştefan, despărţirea de avionul lui drag şi de oceanul nesfârşit al aerului,  îi provoca o durere care nu se va sfârşi decât cu ultima suflare a sa. Dorin Gherghinescu l-a numit  „Mareşalul din Băneasa” , denumire preluată şi de scriitorul Ioan Cherecheş pentru cartea ce-i este dedicată.

  

     Îmi amintesc de momentul în care l-am întâlnit pe Ştefan Alexandrescu pentru prima oară. Avea o tristeţe în privire pe care mi-am explicat-o numai după ce i-am analizat viaţa. Cele două mari iubiri, Aviaţia şi Marieta, nu-i mai erau alături. Va mai exista o pantă ascendentă pentru acest fenomen al zborului?

   În loc de încheiere, am ales câteva rânduri, mărturii ale unor personalităţi de marcă ale societăţii româneşti, care nu au rămas indiferente la pasiunea şi profesionalismul lui Ştefan Alexandrescu: 

·       Stela Popescu, actriţă: „Când voi ieşi la pensie (...) atunci când îmi voi depăna amintirile, cele mai frumoase vor fi legate de călătoriile aeriene făcute cu Ştefan Alexandrescu. Rămâi deci, în viaţa noastră de artişti nomazi , un prieten drag care ne însoţeşte de-a lungul anilor cu tandreţe, căruia, cu toţii, îi păstrăm o scumpă amintire”.

·       Aurel Giroveanu, compozitor: „Vă mulţumesc pentru încântătoarea călătorie de la Satu Mare la Bucureşti şi pentru minunatul pilotaj pe fond literar, pe care l-aţi făcut cu deosebit talent”.

·       Ionela Prodan, artistă: „Sunt profesor de istorie. După ce asculţi frumoasa expunere a domnului Alexandrescu, pentru totdeauna spui că cea mai frumoasă  istorie şi geografie  este a României.Acest om, Alexandrescu, este înzestrat cu o putere de cunoaştere fantastică”. 

·       Radu Beligan, actor: „Am călătorit până la Suceava cu cel mai original comandant de navă. Un poet al zborului, un om de mare clasă culturală, un om cu farmec şi cu umor, cu dragoste adâncă pentru pământ şi istoria ţării.A fost cel mai plăcut şi instructiv zbor din viaţa mea!”

·       Ion Caramitru, actor: „M-ai făcut gelos şi fericit de cum ştii să faci ca un zbor de rutină să devină eveniment.E un lucru rar şi numai oamenii cu talent şi suflet mre reuşesc  să cuprindă atenţia oamenilor, descoperind în lucruri şi evenimente semnul lor secret şi intim. E o artă şi un destin pe care le slujeşti cu dragoste şi dăruire”.

·       Horia Căciulescu, actor: „Fie iarnă, fie vară/ Când soseşte nea Fănică/ Îl aşteaptă cu fanfara/ Iar în navă, măi bădie/ Te învaţă geografie/ Şi istorie şi... tot/ Ca să nu rămâi...netot!”

·       Alexandru Stark, ziarist: „Cel mai povestitor printre piloţi şi cel mai  mare pilot printre povestitori...”

·       Părintele Galeriu: „ Cu sacra preţuire pentru lucrarea binefăcătoare a talentului încredinţat în slujba pasagerilor pe care i-ai preumblat prin văzduhuri cu credinţă şi ocrotirea  lui Dumnezeu şi cu dragoste de Hristos”. 

·       Preafericitul Teoctist, Patriarhul României : „Întâlnirea cu comandantul Ştefan Alexandrescu constituie întotdeauna o plăcută sur priză.Pe aripile navei şi ale bogăţiei de date din istoria şi cultura poporului nostru, călătoria este o desfătare sufletească”.

Georgeta Istrate